Sunteți pe pagina 1din 24

Capitolul 4.

TEORIA CONSUMATORULUI

CUPRINS

4.1. Utilitatea economică. Delimitări conceptuale


4.2. Surplusul consumatorului
4.3. Preferinţele consumatorului
4.4. Constrângerea bugetară. Linia bugetului
4.5. Alegerile consumatorului. Echilibrul consumatorului. Abordare statică şi
dinamică

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

CONCEPTE

 utilitate economică  bunuri “rele”


 utilitate totală  bunuri “neutre”
 utilitate marginală  rata marginală de substituire în consum
 constrângerea bugetară
 surplusul consumatorului  linia bugetului
 curbă de indiferenţă  panta liniei bugetului
 harta curbelor de indiferenţă  echilibrul consumatorului
 bunuri perfect substituibile  curba venit-consum
 bunuri perfect complementare  curba preţ – consum
TEORIA CONSUMATORULUI

Prezentare Cererea este unul dintre elementele esenţiale pentru înţelegerea mecanismelor
generală pieţei. Teoria consumatorului reflectă în acest sens unele elemente
semnificative pentru analiza cererii.

4.1. UTILITATEA ECONOMICĂ. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Funcţi Funcţia obiectiv a oricărui individ raţional este satisfacerea maximă posibilă
a a nevoilor, adică, maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor.
În cazul consumatorului aceasta se traduce prin maximizarea satisfacţiei totale
obiectiv
pe care oamenii speră să o obţină prin consumul diverselor bunuri sau
servicii. În economie, satisfacţia scontată a se obţine prin consum este
desemnată prin termenul generic de utilitate.

UTILITATEA reflectă satisfacţia sau plăcerea pe care un consumator anticipează să o obţină prin consum .

Utilitatea În sens economic utilitatea este legată de relaţia de non-posesie. În viaţa de zi


economic cu zi, utilitatea se referă la folosul pe care ni-l aduc diferitele bunuri.
ă Această noţiune are un caracter prin excelenţă subiectiv. Utilitatea unui bun
diferă de la un individ la altul şi, chiar în cazul unuia şi aceluiaşi individ, în
raport cu condiţiile spaţio-temporale care îi influenţează comportamentul.
 Accepţiunea cardinală în virtutea căreia, fiecărei doze consumate i se
Măsurare poate ataşa un număr(cardinal) ca măsură a utilităţii. Această abordare
a utilităţii aparţine gândirii economice a secolului al XIX-lea, în rândul căreia se pot
evidenţia contribuţiile unor autori ca: Jevons, Menger, Walras;
 Accepţiunea ordinală conform căreia utilitatea nu poate fi măsurată cu
precizie. Adepţii acestei concepţii au ilustrat că, de fapt, ceea ce
interesează este să ierarhizăm (să ordonăm) preferinţele în raport cu
nivelul satisfacţiei totale scontate a se obţine. Abordarea este specifică
concepţiei neoclasice, contribuţii de marcă, având: V. Pareto, J.R.Hicks,
R.Allen.

În acest demers vom considera că utilitatea este desemnată prin unitatea de utilitate numită "util".

Utilitatea În teoria şi practica economică se operează cu conceptele de utilitate totală şi


totală şi utilitate marginală. Ambele noţiuni arată, dependenţa specifică a gradului de
utilitatea satisfacere a nevoilor de cantitatea (doza) consumată dintr-un anumit bun.
marginală
UTILITATEA TOTALĂ arată care este satisfacţia totală sau plăcerea pe care o persoană anticipează să o obţină pri

Formula de calcul a utilităţii totale este: UT = ∑ Ui

UT – utilitatea totală
Ui – utilitatea individuală atribuită unităţii i consumate

plimentară pe care speră să o poată obţine un consumator prin consumul unei unităţi (doze) suplimentare dint-un bun, ceilalţi

UM = ∆UT/∆Q
Relaţia de calcul a utilităţii marginale este:

UM - utilitatea marginală
UT - utilitatea totală scontată (estimată) a se obţine
Q - cantitatea (doza) consumată dintr-un bun
Din punct de vedere economic, utilitatea marginală arată care este “pragul” până la care se justifică
consumul unui anumit bun sau serviciu.
Caseta 4.1 Exemplu de calcul şi de reprezentare grafică a utilităţii totale şi a utilităţii
marginale
Pâine consumată la fiecare masă Utilitatea totală scontată a se obţine Utilitatea marginală
(utili)
0 0 -
1 10 10
2 18 8
3 24 6
4 28 4
5 30 2
6 30 0
7 28 -2

a) Utilitatea totala

Se constată că:

 pe măsură ce individul va consuma


din ce în ce mai multă pâine, utilitatea
totală va creşte, dar cu o rată din ce în
ce mai mică. Utilitatea totală scontată a
se obţine atinge un punct de maxim (de
30 de utili). Dacă se continuă consumul
după atingerea acestui punct, utilitatea
totală scade;

b) Utilitatea marginala  utilitatea marginală scade pe măsură


ce creşte cantitatea consumată. Ea
devine zero atunci când utilitatea totală
este maximă şi este negativă (-2) atunci
când utiltatea totală scade (de la 30 la
28).

Figura 4.1. Utilitatea totală şi utilitatea marginală


4.2 SURPLUSUL CONSUMATORULUI

Concept În viaţa de zi cu zi oamenilor le place să se ducă la piaţă şi să negocieze preţul,


încercând să obţină un preţ mai mic, nu numai comparativ cu ceea ce cere
ofertantul, dar şi în raport cu suma disponibilă pentru cumpărături. Cu alte
cuvinte, oamenii sunt satisfăcuţi atunci când, la piaţă preţul real practicat
pentru un bun este mai mic decât suma pe erau dispuşi să o plătească. Una
dintre implicaţiile teoriei utilităţii marginale este aceea că, de regulă, atribuim
o valoare totală mai mare lucrurilor pe care le cumpărăm decât valoarea pe
care o plătim propriu-zis pe piaţă, la un moment dat. Oamenii pot câştiga
dacă se specializează în producerea acelor bunuri pentru care ei au un avantaj
comparativ şi dacă intră apoi în relaţii de schimb unii cu alţii pentru a-şi
procura celelalte bunuri. Teoria utilităţii marginale oferă o cale de evaluare a
câştigului potenţial care se poate obţine prin schimb.

este dat de diferenţa dintre valoarea bunului - cât de mult suntem dispuşi să plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelu

Interesant este că aceste aspecte au fost sesizate încă de către reprezentanţii şcolii clasice.
A.Marshall spunea: "Cel mai adesea, surplusul consumatorului se referă la suprafaţa situată
deasupra cererii individuale între două preţuri. El este o mărime bănească, cu toate că la origine
este reprezentat în termenii surplusului de utilitate”.
Caseta 4.2 Exemplu de determinare şi de reprezentare grafică a surplusului consumatorului
Să presupunem că un student are un venit lunar de 30 u.m. pe care este dispus să-l aloce pentru
procurarea unui bun oarecare x. Preţul bunului este de 3 u.m/ buc.
Din analiza curbei cererii pentru bunul x, se poate remarca
că dacă ar fi să-şi procure bunul X doar o dată pe lună,
studentul ar fi dispus să plătească 7 u.m/buc. În schimb, dacă
ar trebui să-l procure de două ori pe lună, ar fi dispus să
plătească doar 6 u.m./buc şi chiar 5u.m./buc. dacă s-ar pune
problema ca bunul să fie procurat de trei ori în acea lună. Pe
piaţă bunul costă doar 3 u.m./buc. Deci, chiar dacă
aprecierea (valoarea) pe care studentul o dă primei unităţi
este de 7 u.m./buc, el plăteşte concret doar 3 u.m./buc, ceea
ce reprezintă cu 4 u.m./buc mai puţin decât era dispus să
plătescă. Pentru a doua unitate diferenţa dintre cât este
dispus să plătească studentul (6 u.m./buc) şi cât plăteşte (3
u.m./buc) este de 3u.m./buc. Pentru a treia unitate, diferenţa
este, în mod corespunzător, de 2 u.m./buc (5-3) şi tot aşa,
pentru a patra de 1 u.m./buc (4-3). Aceste diferenţe sunt
practic un câştig (surplusul consumatorului).

Dacă dorim să vedem cât de mare este câştigul (surplusul)


total, observăm că suma totală pe care studentul era dispus
să o plătească pentru a-şi procura 5 unităţi din bunul x este
de 25 u.m. (7+6+5+4+3). El plăteşte doar 15 u.m.
(5x3u.m./buc). Ca atare, valoarea suplimentară pe care o
câştigă este de 10 u.m (25-15). Această sumă reprezintă
valoarea surplusului consumatorului din exemplul
considerat. (figura 4.2.)

Figura 4.2. Surplusul consumatorului


4.3. PREFERINŢELE CONSUMATORILOR

Concept Oamenii au diferite sisteme valorice care le orientează în mod diferit


predilecţiile pentru anumite bunuri. Preferinţele vor fi diferite atât de la
individ la individ, cât şi pentru unul şi acelaşi individ, în condiţii spaţio-
temporale diferite. Preferinţele se manifestă diferit în raport cu nivelul
utilităţii totale. Satisfacerea diferitelor nevoi pune în evidenţă caracterul
cvasisaturabil şi repetabil al nevoilor de consum. Cu toate acestea, există
unele elemente cvasi-comune pentru un anumit grup social legat de maniera în
care sunt structurate predilecţiile pentru anumite bunuri. Ele se află, în
general, sub semnul emblematic al unor tradiţii, obiceiuri, cutume, care depind
de specificitatea unui anumit areal geografic sau de factori de natură psiho-
socială complexă care interferează cu gradul de cultură şi civilizaţie al unui
grup social.
CURBA DE INDIFERENŢĂ (numită şi curba de isoutilitate) reflectă ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii d

vid. Dacă, la un moment dat, ne este foame şi dacă mâncăm, sesizăm instalarea saţietăţii (caracterul cvasisaturabil al nevoilor)

Tipuri de Preferinţele se materializează diferit nu numai în raport cu subiectul acţiunii


preferinţ umane-individul – ci şi în raport cu obiectul acesteia: categoria de bunuri
e avute în vedere la un moment dat. În raport cu criteriul bunurilor consumate,
cele mai importante preferinţe sunt cele pentru bunurile: substituibile;
complementare; "rele"; “neutre”. În ediţia a VI a a manualului, în anexa 4.1
se prezintă diferitele tipuri de preferinţe pe care le redăm sintetic şi în
următoarea casetă (Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice,
Economie, ediţia a VI a, Editura Ecopnomică, Bucureşti, 2003, capitolul 4, p
65).
Caseta 4.4. Categorii de preferinţe

 Preferinţele pentru bunurile perfect substituibile


Bunurile perfect substituibile desemnează acea categorie de bunuri care pot fi înlocuite în
consum, fără ca acest fapt să afecteze nivelul utilităţii totale. Utilitatea totală este aceeaşi, în
cazul acestui model teoretic al "perfectei"substituibilităţi şi, respectiv cvasi egală pentru cazurile
comune de substituibilitate.
Exemple de astfel de bunuri se regăsesc în viaţa de zi cu zi. Astfel, dacă untul devine relativ
scump, în anumite situaţii, el poate fi înlocuit cu margarina care, în general, este mai ieftină şi,
prin aceasta, mai accesibilă. Cu o singură condiţie: consumatorul să obţină aproximativ aceeaşi
satisfacţie sau, în anumite situaţii să nici nu facă distincţie între prăjiturile făcute cu unt şi cele la
care ingredientul folosit a fost margarina. Dacă însă consumatorul este un copil căruia nu-i place
decât untul, atunci acesta nu va fi la fel de mulţumit dacă i se va da margarină şi , cu toate
avantajele de preţ, părinţii vor continua să-i ofere unt – eventual pe acel care are înscrisă pe el
marca de fabricaţie predilectă pentru acel copil. În acest caz, preferinţele sunt ghidonate, în
primul rând, de gusturile copilului şi mai puţin de criteriul "preţ". Substituibilitatea depinde de o
multitudine de factori, atât de natură subiectivă (gusturi, obiceiuri alimentare sau, uneori, pur şi
simplu, snobism), cât şi de natură obiectivă (bugetul familiei, timpul avut la dispoziţie pentru
pregătire etc.)
Un alt exemplu: dacă la facultate, la bibliotecă, un student are la el atât un pix cu mină de culoare
neagră cât şi unul cu mină de culore albastră, dacă, la un moment dat, se termină pixul cu mină
neagră – faţă de care să presupunem că studentul manifesta predilecţie datorită unui contrast mai
bun pe pagină – acesta nu va ezita cu siguranţă să-l folosească pe celălalt pentru a-şi termina un
referat sau o altă lucrare individuală pe care o are de finalizat până a doua zi. Se remarcă interesul
studentului pentru a deţine şi pentru a putea utiliza cele două instrumente de scris şi mai puţin
importanţa pentru o anumită culoare. Utilitatea imediată a pixului este mai relevantă decât
predilecţia cromatică. Cu alte cuvinte, importantă este utilitatea totală. În alte condiţii spaţio-
temporale, acelaşi student s-ar putea să nu mai considere aceste bunuri substituibile. De exemplu,
utilitatea pixului este cu totul alta dacă proiectul sau referatul va fi procesat la calculator. Acest
tip de preferinţe se descriu printr-un sistem liniar de curbe de indiferenţă, cu pantă negativă, ca în
figura de mai jos.
Figura 4.3. Harta curbelor de indiferenţă în cazul bunurilor perfect substituibile

În concluzie, în cazul bunurilor perfect substituibile, preferinţele se descriu prin linii cu pantă
negativă.

 Preferinţele pentru bunurile perfect complementare


Bunurile perfect complementare desemnează acea categorie de bunuri care se completează în
consum pentru a permite atingerea nivelului de satisfacţie scontată. Ele se consumă în proporţii
care nu trebuie să fie neapărat egale. Exemple de bunuri complementare care sunt consumate în
proporţii fixe (1/1), sunt ‘bunuri pereche’, de tipul : perechea de încălţăminte, perechea de şosete,
perechea de mănuşi etc. Astfel, dacă considerăm cazul descris de bunurile pereche de tip
încălţăminte şi figurăm pe axa 0x pantoful drept şi pe axa 0y pantoful stâng, vom sesiza că, dacă
pornim de la o combinaţie de tipul (1/1) şi dacă presupunem că, prin absurd, am mai face rost
doar de încă un pantof drept, doi ş.a.m.d., curba de indiferenţă va fi o paralelă la axa 0x. Analog
vom descrie o dreaptă paralelă la axa OY dacă facem rost de mai mulţi pantofi stângi, fără a avea,
în schimb, numărul corespunzător de pantofi drepţi. În final, se remarcă astfel că, în exemplul
considerat, curba de indiferenţă corespunzătoare se figurează prinr-o curbă în forma literei ‘L’.
În mod similar se pot trasa şi celelalte curbe de indiferenţă corespunzătoare situaţiei în care,
graţie deţinerii unui număr mai mare de "perechi de încălţăminte", se obţine un nivel superior de
satisfacţie.

Figura 4.4. Harta curbelor de indiferenţă în cazul bunurilor complementare


În concluzie, în cazul bunurilor perfect complementare, harta curbelor de indiferenţă este formată
din curbe având forma literei L.

 Preferinţele pentru bunurile rele


Bunurile rele reunesc acele bunuri pe care consumatorul nu le doreşte pentru că îi pot fi, în
anumite condiţii, nocive.
Dacă luăm, de exemplu, cazul unui fost fumător care, la sfatul medicului, trebuie să se lase de
fumat, atunci ţigările sunt un bun nociv, rău pentru acest individ (chiar dacă de fapt ele îi plac
individului). Pentru a avea o imagine mai sugestivă vom figura grafic o astfel de situaţie punând
pe axa OY ţigările, iar pe axa OX un alt bun pe care îl va consuma într-o mai mare cantitate
individul în compensaţie pentru a renunţa relativ mai uşor la fumat. La unii fumători se constată,
în astfel de situaţii, o sporire a apetitului pentru dulciuri….

Figura 4.5. Preferinţele pentru situaţia în care unul dintre bunuri este rău

În concluzie, în cazul bunurilor rele, preferinţele se ilustrează grafic printr-un model liniar de
drepte cu panta pozitivă.

 Preferinţele pentru bunurile neutre


Dacă consumatorului îi este indiferent cât consumă dintr-un bun oarecare, X, dar dacă el este
interesat în dobândirea unei cantităţi precise din bunul Y – să o notăm cu Y* – atunci harta
curbelor de indiferenţă va fi descrisă printr-un set de linii orizontale paralele la axa OX. Analog,
vom avea un set de linii verticale paralele la axa OY dacă ne aflăm în situaţia inversă în care
suntem indiferenţi (neutri) faţă de bunul Y, dar suntem interesaţi în dobândirea cantităţii X*
(figura 4.6.). Aceste două situaţii descriu relaţia de neutralitate faţă de unul dintre bunuri.
Figura 4.6. Harta curbelor de indiferenţă pentru bunurile neutre

 Harta curbelor de indiferenţă convexe la origine

În general, dacă un individ este interesat atât de dobândirea bunului X, cât şi de cea a
bunului Y, atunci aceste preferinţe se ilustrează grafic apelând la un set de curbe de
indiferenţă convexe la origine de tipul celui descris în figura 4.7.

Harta curbelor de indiferenţă


reuneşte totalitatea curbelor de
indiferenţă care descriu
preferinţele unui consumator
pentru anumite bunuri.

Figura 4.7 Harta curbelor de indiferenţă convexe la origine

Principalele proprietăţi care se pot pune în evidenţă pe acest model general sunt:

a. Se pot descrie o infinitate de curbe de indiferenţă care sugerează că preferinţele unui


individ sunt virtual nelimitate. Între acestea se poate însă stabili o anumită ierarhie în
raport cu utilitatea totală. Combinaţia A situată pe curba de indiferenţă u1, cu un nivel
de utilitate totală de U1, se află într-o relaţie de indiferenţă cu orice altă combinaţie
situată pe aceeaşi curbă de indiferenţă u1 (să luăm, de exemplu, combinaţia B al cărui
nivel de utilitate totală va fi tot U1).
Aplicând definiţia curbei de indiferenţă şi utilizând notaţiile aferente vom avea:

A  B dacă U(A)=U(B)=U1.
În schimb, o combinaţie C situată pe o altă curbă de indiferenţă u2 cu un nivel de utilitate
totală superior (U2 > U1), este strict preferată combinaţiei A:

C > A dacă U(C )>U(A), adică dacă U2 > U1.

b. Curbele de indiferenţă nu se pot intersecta niciodată pentru că, de fapt modelul este prin
construcţie, elaborat astfel încât să ilustreaze diversele preferinţe ale consumatorilor.

c. Panta curbei de indiferenţă se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor. Acest


indicator se defineşte ca o derivată de ordinul întâi, adică:
RMS= - Y UT=constantă

X
Din punct de vedere economic semnificaţia noţiunii de rată marginală de substituţie este
de prag până la care se justifică să se facă substituţia bunurilor. Rata marginală de
substituţie este raportul invers al utilităţilor marginale ale celor două bunuri, conform
relaţiei:
RMS= UMX
UMY

UMX şi, respectiv, UMY reprezintă utilităţile marginale ale bunurilor X, respectiv, Y.

Consumatorii au preferinţe diferite care sunt ierarhizate în raport cu nivelul utilităţii totale.
4.4. CONSTRÂNGEREA BUGETARA. LINIA BUGETULUI

 Abordare statică
Constrângere Constrângerea bugetară arată care este ansamblul combinaţiilor bunurilor pe
a bugetară care un consumator poate să-şi permită să le consume, în limita venitului de
care dispune (V) şi în raport cu preţurile practicate, la un moment dat, pe piaţă
(de exemplu, Px şi, respectiv, Py – preţurile bunurilor X şi Y).
Ansamblul combinaţiilor care îndeplineşte condiţia:
Px + Py  V
constituie setul combinaţiilor posibile (aria din figura 4.8). Atunci când
consumatorul foloseşte întreg venitul disponibil pentru procurarea bunurilor,
descriem linia bugetului.
Ecuaţia liniei bugetului este de tipul:
V = X Px + Y Py
Pentru a transpune în formă grafică această ecuaţie se parcurg următorii paşi:

pas 1. Determinarea punctelor de intersecţie ale celor două axe. Vom avea astfel:
X* = V/Px Y* = V/Py

unde :
 X* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul X în limita venitului
disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului X ;
 Y* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul Y în limita venitului
disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului Y.

pas 2. Se stabileşte panta liniei bugetului. Ecuaţia constrângerii bugetare poate fi rescrisă,
astfel încât să ajungem la o ecuaţie de tipul: Y=f(x)
Y=V/Py – X Px/Py
Panta liniei bugetului este derivata de ordinul întâi, adică este: - Px/Py.
Panta liniei bugetului este dată de raportul preţurilor celor două bunuri.

Figura 4.8. Linia


bugetului şi
setul constrângerilor
bugetare
 Abordarea dinamică

Trăim într-o lume dominată de schimbare, în care dinamica variabilelor economice este o
caracteristică fundamentală. Alegerile consumatorilor se află şi ele sub semnul emblematic al
schimbărilor determinate, în principal, de modificarea elementelor care influenţează constrângerea
bugetară. În caseta 4.6. se prezintă abordarea dinamică a liniei bugetului, în raport cu modificarea
venitului disponibil şi a preţului unuia dintre cele două bunuri.

Caseta 4.5. Dinamica linei bugetului în condiţiile modificării venitului disponibil şi,
respectiv, preţului unuia dintre cele două bunuri, ceteris paribus

Vom distinge astfel următoarele două cazuri:

CAZUL 1. Modificarea venitului disponibil al consumatorului, ceteris paribus

1.1.Creşterea venitului disponibil al consumatorului, ceteris paribus Dacă presupunem că, la un


moment dat, se înregistrează o creştere a venitului disponibil al consumatorului, dar că nici o
altă variabilă a modelului nu se mai modifică, atunci vom parcurge cei doi paşi menţionaţi:

pas 1 Noile puncte de intersecţie ale celor două axe vor fi :


X1=V1/Px1
Y1=V1/Py1

Cum V1>V0 (venitul a crescut), iar Px1=Px0 şi, respectiv, Py1=Py0 (datorită clauzei caeteris
paribus care ne asigură că, cu excepţia venitului nimic altceva nu se schimbă), rezultă:
X1>X0
Y1>Y0

pas 2 Panta liniei bugetului se menţine aceeaşi (preţurile celor două bunuri nu se
schimbă şi deci, implicit, nici raportul preţurilor, adică panta liniei bugetului).

În concluzie, în condiţiile creşterii venitului disponibil, ceteris paribus, noua linie a


bugetului se va deplasa spre dreapta paralel cu prima (cazul 1 figura 4.9.)

1.2.Scăderea venitului disponibil al consumatorului, ceteris paribus


În mod analog vom constata că, în acest caz , vom avea:

pas 1 Noile puncte de intersecţie ale celor două axe vor fi :


X2=V2/Px2
Y2=V2/Py2
Cum V2<V0 (venitul a scăzut), iar Px2=Px0 şi, respectiv, Py2=Py0 (datorită clauzei caeteris
paribus care ne asigură că, cu excepţia venitului nimic altceva nu se schimbă), rezultă:
X2<X0
Y2<Y0
pas 2 Panta liniei bugetului se menţine aceeaşi (preţurile celor două bunuri nu se
schimbă şi deci, implicit nici raportul preţurilor , adică panta liniei bugetului).

În concluzie, în condiţiile scăderii venitului, noua linie a bugetului se va deplasa spre


stânga perfect paralel cu prima (cazul 2 figura 4.9.)

Y Y

X X

Cazul 1 Cazul 2

Figura 4.9. Dinamica liniei bugetului atunci când se modifică venitul disponibil, ceteris
paribus

CAZUL 2. Modificarea preţului unuia dintre cele două bunuri, ceteris paribus

2.1.Creşterea preţului bunului X, caeteris paribus


Pentru a ilustra impactul acestei modificări de preţ asupra liniei bugetului vom parcurge cei doi
paşi iterativi:
pas 1. Dacă Px1>Px0, caeteris paribus, atunci noile puncte de intersecţie ale celor două
axe vor fi:
X1<X0
Y1=Y0 întrucât V1=V0 şi , respectiv, Py1=Py0

pas 2. Panta liniei bugetului se va modifica în acest caz , astfel încât panta noii linii a
bugetului va fi mai mare decât cea a liniei iniţiale a bugetului. Ca atare vom asista la o
deplasare a liniei bugetului la stânga, ca în figura 4.10:
Figura 4.10. Deplasările liniei bugetului în cazul modificării preţului bunului X

2.2.Scăderea preţului bunului X, caeteris paribus


Pentru a ilustra impactul acestei modificări de preţ asupra liniei bugetului vom parcurge cei doi paşi iterativi:
pas 1. Dacă Px2<Px0, caeteris paribus, atunci noile puncte de intersecţie ale celor două axe vor fi:
X2>X0
Y2=Y0 întrucât V2=V0 şi , respectiv, Py2=Py0.
pas 2. Panta liniei bugetului se va modifica în acest caz, astfel încât panta noii linii a bugetului va fi mai mică dec
Ca atare vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta, ca în figura 4.10. Analiza dinamicii liniei bugetulu

4.5. ALEGERILE CONSUMATORULUI. ECHILIBRUL CONSUMATORULUI.


ABORDARE STATICĂ ŞI DINAMICĂ

 Abordarea statică

Sintetizăm în tabelul următor ceea ce am acumulat până în prezent în analiza


comportamentului consumatorului:

Întrebarea Problema căreia îi Ilustrarea grafică


răspunde
Ce vor consumatorii? Preferinţe Harta curbelor de indiferenţă
Ce pot consumatorii? Constrângeri Linia bugetului
Ce fac consumatorii? Alegerea combinaţiei Punctul de echilibru al
optime de consum consumatorului
Echilibrul În general oamenii au multiple şi variate preferinţe, pentru satisfacerea cărora
consumatorulu nu dispun însă decât de cantităţi limitate de resurse. Pentru maximizarea
i utilităţii totale, consumatorii vor alege, la un moment dat, acea combinaţie
optimă care le va satisface simultan dorinţele (preferinţele) şi posibilităţile.
Geometric, acest lucru se va produce acolo unde preferinţele – descrise prin
harta curbelor de indiferenţă – vor "întâlni" posibilităţile, ilustrate de linia
bugetului (figura 4.11). Punctul în care această joncţiune se va produce este
denumit, în literatura de specialitate punct de echilibru al consumatorului (figura 4.11).

Echilibrul consumatorului se atinge acolo


unde una dintre curbele de indiferenţă
este tangentă la linia bugetului. Soluţia
grafică a fost ilustrată pe modelul hărţii
curbelor de indiferenţă convexe la
origine.

Figura 4.11 Echilibrul consumatorului

În cazul altor tipuri de preferinţe, soluţia grafică va ţine cont de specificitatea acelei preferinţe şi,
implicit, a manierei de ilustrare grafică corespunzătoare. În ediţia a VI a a manualului, în anexa
4.2 se prezintă echilibrul consumatorului pentru diferitele tipuri de preferinţe (Colectivul Catedrei
de Economie şi Politici Economice, Economie, ediţia a VI a, Editura Ecopnomică, Bucureşti, 2003,
capitolul 4, p 67). Astfel, de exemplu, în cazul bunurilor complementare, soluţia grafică este de
tipul celei ilustrate în figura 4.12.

Figura 4.12 Optimul consumatorului


în cazul bunurilor
perfect complementare

ortul utilităţilor marginale ale celor două bunuri–care reflectă preferinţele consumatorilor – să fie egal cu raportul preţurilor ce
UMX/UMY=Px/Py sau UMX/Px=UMY/Py

Model de rezolvare
stabilire a combinaţiei optime de consum
arginalã a consumului din bunul X este redatã de o relaţie de tipul: Umgx=22-4Qx
arginalã a consumului din bunul Y este redatã de relaţia:
Qy
e cantitatea consumatã din cele douã bunuri. Preţul bunului X este Px=2u.m./buc., iar preţul lui Y este PY=1 u.m./buc.
l disponibil al consumatorului este de 13 u.m., atunci cantitatea consumatã din bunul X va fi de?
x=2

ie va fi chiar condiţia de echilibru iar cea de-a doua va fi ecuaţia constrângerii bugetare. Deci consumatorul va decide să ceară pe piaţă două unităţi din b

16 – Qy) = 2 13 =2Qx +Qy


olvării sistemului de două ecuaţii cu două necunoscute, se obţin soluţiile: Qx = 2, Qy = 9.

 Abordarea dinamică

Analiza comportamentului consumatorului în condiţiile modificării venitului disponibil.

 Creşterea venitului disponibil


Presupunem că, la un moment dat, T0, un consumator şi-a delimitat alegerile prin atingerea
punctului de echilibru descris în figura 4.13. de punctul E 0 (X0,Y0). Dacă, la momentul T1, venitul
disponibil al acestui consumator creşte, ceteris paribus atunci:

V1 > V0
X1 > X0 şi Y1 > Yo, dar panta liniei bugetului rămâne aceeaşi

Cum preferinţele consumatorului rămân aceleaşi – tot în virtutea clauzei caeteris paribus, rezultă
că vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E 1 (X1,Y1) , acolo unde această nouă linie a
bugetului întâlneşte curba de indiferenţă având cel mai înalt nivel de satisfacţie posibil. (figura
4.13.).
Curba venit – consum (numită şi
curba lui Engel, după numele lui
Ernest Engel) este acea curbă care
reuneşte punctele de echilibru de tipul
E0,E1 şi E2. Această curbă arată cum îşi
modifică alegerile de consum un
individ, în raport cu schimbările
survenite în nivelul venitului său.

Figura 4.13. Curba venit-consum (curba lui Engel)

 Scăderea venitului disponibil


Dacă pornim din nou dintr-o situaţie de echilibru stabil atinsă într-un punct oarecare, E 0 (X0,YO) şi
dacă presupunem acum că, la momentul T2, venitul disponibil al acestui consumator scade, ceteris
paribus atunci:

V2 < V0
X2 < X0 şi Y2 < Y0, dar panta liniei bugetului rămâne aceeaşi.

Cum preferinţele consumatorului rămân aceleaşi, în virtutea clauzei caeteris paribus, rezultă că
vom asista la o deplasare a liniei bugetului la stânga paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E 2 (X2,Y2), acolo unde această nouă linie a
bugetului întâlneşte curba de indiferenţă având cel mai înalt nivel de satisfacţie posibil (figura
4.13.).

Cazul 2. Analiza comportamentului consumatorului în condiţiile modificării preţului unuia dintre


bunuri, ceteris paribus

 Creşterea preţului bunului X, ceteris paribus

Presupunem din nou că pornim dintr-o situaţie de echilibru static, de tipul celei descrise de punctul
E0 (X0,Y0). Dacă, la momentul T1, preţul bunului X creşte, caeteris paribus, vom avea o deplasare
a liniei bugetului la stânga care va face ca noul punct de echilibru să se atingă în E 1 (X1,Y1)
(figura 4.14 palierul a).

 Scăderea preţului bunului X , ceteris paribus

Analog vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta care va face ca noul punct de
echilibru al consumatorului să fie E2 (X2,Y2) (figura 4.14 palierul a). Pentru a evidenţia
reactivitatea consumatorului la modificarea preţului unuia dintre bunuri se utilizează aşa-numita
curbă preţ–consum care stă la baza deducerii curbei cererii.

Curba preţ–consum se obţine prin reunirea punctelor de echilibru de tipul E 0, E1, E2. Ea arată cum
reacţionează consumatorul modificându-şi alegerile de consum ca urmare a modificării preţului
unuia dintre bunuri.

 Deducerea curbei cererii pornind de la curba preţ–consum

Curba cererii este cea care analizează corelaţia dintre cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi
preţul acelui bun. Ca atare, curba cererii are în vedere o funcţie a cererii de tipul: C(X) = f(Px).
Pentru a ajunge la această funcţie, pornim de la graficul aferent analizei modificării echilibrului
consumatorului, în cazul schimbării preţului unuia dintre cele două bunuri căruia îi adăugăm un
grafic interconectat, numai că schimbăm axa ordonatelor, desemnând pe ea preţul bunului x. În
acest caz, situaţia iniţială descrisă prin punctul de echilibru E0 (X0,Y0) are drept corespondent în
graficul de jos punctul X0 pe axa 0X, arătând că, la momentul T 0, cantitatea pe care consumatorul a
decis să o aleagă/ceară este X0. Dacă presupunem că iniţial preţul acestui bun este Px0, atunci
putem figura un prim punct în acest al doilea sistem de axe rectangulare de coordonate (X 0,Px0).
Dacă ulterior, la momentul T1, preţul bunului X creşte la nivelul Px 1, atunci punctul de echilibru în
graficul din palierul a, se deplasează în punctul E 1 (X1,Y1). Dacă proiectăm pe axa 0x –comună
celor două grafice – cantitatea X1, ca expresie a acestei noi alegeri/cereri a consumatorului, vom
putea descrie un alt punct în graficul din palierul b, de coordonate (X1, Px1). În mod analog, în
cazul reducerii preţului bunului X, la nivelul Px 2, vom atinge un nou punct de echilibru E 2 (X2,Y2).
Dacă ducem proiecţia acestui punct pe axa 0X, vom putea ilustra care va fi noua cantitate cerută
din bunul X în aceste noi împrejurări. Obţinem astfel un nou punct în graficul din palierul b, de
jos, de coordonate X2 şi Px2. Se remarcă că dacă preţul bunului X creşte, cantitatea cerută din bunul
X scade şi invers, dacă preţul scade, cantitatea cerută creşte. Acest fapt confirmă legea generală a
cererii iar curba pe care o putem descrie unind punctele pe care le-am obţinut în graficul din
palierul b este curba cererii (figura 4.14).
palierul a

palierul b

Figura 4.14. Linia preţ-consum şi deducerea curbei cererii


Aplicaţie. Model de rezolvare
1. Presupunem că un consumator individual poate afecta pentru procurarea a două bunuri, X şi
Y, o sumă totală de 1.000 u.m. şi că preţurile unitare ale celor două bunuri sunt de 5 u.m./unitate
şi, respectiv, de 20 u.m./unitate. Dacă, la un moment dat, acest consumator a consumat 100
unităţi din bunul X şi, respectiv, 25 de unităţi din bunul Y, atunci, în condiţiile în care preţul
bunului X a crescut la 10 u.m/unitate:
a) dacă consumatorul nu îşi va reduce consumul din bunul X, atunci consumul din bunul Y
poate fi de maximum 12,5 unităţi,
b) individul va consuma 50 de unităţi din bunul Y;
c) cantitatea maximă pe care o poate cumpăra individul din bunul Y este de 25 de unităţi;
d) cantitatea maximă pe care o poate cumpăra individul din bunul X este de 100 de unităţi.
Răspuns: d.
2. Reducerea, în aceeaşi proporţie, a venitului consumatorului şi a preţului celor două bunuri
care asigură cheltuirea integrală a venitului determină:
a) modificarea preferinţelor consumatorului;
b) creşterea nivelului de satisfacţie al consumatorului;
c) reducerea nivelului de satisfacţie al consumatorului;
d) menţinerea constantă a nivelului de satisfacţie al consumatorului.
Răspuns: d.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cătoiu I., Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura


Teodorescu N. Economică, Bucureşti, 1997

Colectivul Catedrei de Economie, Ediţia a VI-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003


Economie şi Politici
Economice

Colectivul Catedrei de Economie-Aplicaţii, Ediţia a IV-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003


Economie şi Politici
Economice

Colectivul Catedrei de Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,


Economie şi Politici 2003
Economice

Frois, Gilbert Economie politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994


Abraham

Lipsey, Richard, Principiile economiei (traducere), Editura Economică, Bucureşti, 2002


Chrystal, Alec

Marin, D., Ruxandra, Microeconomie, partea I, ASE, CSIE, 1997


Gh., Oprescu Gh.,
Andrei, A.

Stancu C., Andrei T. Microeconomie.Teorie şi aplicaţii, Editura All, Bucureşti, 1997


ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

 Ce reprezintă utilitatea economică

 Care este relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi
utilitatea marginală?

 Cum se calculează surplusul consumatorului?

 Ce reprezintă curba de indiferenţă? Explicaţi proprietăţile specifice modelului


general al curbelor de indiferenţă

 Cum se reprezintă curbele de indiferenţă în cazul în care:


- x şi y sunt bunuri perfect substituibile;
- x şi y sunt bunuri perfect complementare;
- x este un bun “nociv “/ “rău”;

 Ce reprezintă rata marginală de substituţie a bunurilor. Cum se calculează


aceasta?

 Ce reprezintă constrângerea bugetară? Care este ecuaţia liniei bugetului?


Reprezentaţi grafic linia bugetului.

 Care este condiţia de echilibru al consumatorului? Ilustrare geometrică şi


analitică.

 Cum se reprezintă grafic curba venit – consum?

 Cum se reprezintă grafic curba preţ-consum? Dar curba cererii? Explicaţi


interconexiunea dintre cele două curbe.