Riga Crypto si lapona Enigel

„Riga Crypto şi lapona Enigel” publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul
Uvedenrode din volumul „Joc Secund” (1930) este subintitulată "Baladă", realizându-se în
viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric. Poemul pare un cântec
bătranesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală, o baladă fantastică, în care
întâlnirea are loc în plan oniric. "Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoaşterii şi
incompatibilitatea dintre două lumi.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura
universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, cu o proiectare într-o lume medievală şi cu note
exotice (arhaismul pentru rege, „riga” şi numele melodioase ale personajelor). Însă aici membrii
cuplului sunt antagonici, facând parte din regnuri diferite.
Din punct de vedere al struncturii , poezia este alcătuită din  două părţi, având aparenţa
unei poveşti. Prima parte fiind „rama” povestirii, iar a doua fiind povestea în sine.
Primele patru strofe constituie prima parte, reprezentând dialogul menestrelului
cu  "nuntașul  fruntaș" , acesta având loc la finalul nunţii, atmosfera fiind dominată de oboseală,
beţie şi tristeţe. Menestrelul e îmbiat sa cânte despre nunta imposibilă dintre doi parteneri
inegali, reprezentați de două regnuri distincte "Enigel şi riga Crypto". Trebuie observată lipsa
secvenţelor descriptive, însă atmosfera este redată prin termeni precum: cuscrul, panglici, beteli
cu funtă.
Partea a doua, povestea propriu-zisă este realizată din mai multe tablouri poetice:
portretul şi împărăţia lui Crypto, portretul laponei Enigel, întâlnirea dintre cei doi şi dialogul
acestora şi pedepsirea lui Crypto în finalul baladei.
Lumea lui Crypto este reprezentată de pădure, o lume umedă, o lume a umbrei („pat de
râu”, „humă unsă”), care de altfel este un lucru obişnuit pentru o ciupercă. Crypto este superior
semenilor săi, fiind rege, el având o fire retrasă şi rece. Apare ideea increatului („Crypto, inimă
ascunsă”), fiind considerat „sterp” şi totodată „nărăvaş”, ceea ce sugerează o lipsă de voinţă, un
refuz de a se naşte. Este respins de celelalte vieţuitoare ale lumii vegetale, pentru că este diferit
(„bârfeau bureţii”, „Şi răi ghioci şi toporaşi/ Din gropi ieşeau, să-l ocărească”), este nemuritor
(„la vecinic tron”), nemurirea lui fiind pusă pe seama unei vrăji.
Apare apoi portretul laponei, care soseşte din ţările îngheţate ale nordului („tări de
gheaţă”), Enigel simţindu-se condamnată la o viaţă neplăcută („urgisită”), ea fiind surprinsă într-
o călătorie către sud. Lapona reprezintă omul comun („mică, liniştită/ Cu piei”), acesta aflându-
se pe cea mai înaltă treaptă a evoluţiei. Călătoria sa reprezintă o călătorie iniţiatică, de formare
a omului, o maturizare a acestuia, omul fiind dotat atât cu raţiune, cât şi cu afect, având astfel
spirit.
 Lapona Enigel poposeşte în lumea lui Crypto („aer ud”, „muşchiul crud”), care este
„mirele poienii”, el fiind un potenţial mire în aşteptarea unei nunţi. Întâlnirea acestora are loc în
somn, fiind prezentată printr-o imagine metaforică („trei covoare de răcoare”). Urmează
dialogul dintre cele două personaje, iniţiat printr-o incantaţie, care capătă valori magice prin
repetarea cuvântului „Enigel”. Aici, Crypto încearcă să o ademenească în lumea lui, oferindu-i
tot ce are mai bun. Este refuzat, delicat, Enigel spunând că îşi doreşte să îşi continue călătoria
(„Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”). La a doua chemare, riga e ispitit de condiţia
omului şi superioritatea acestuia şi e pregătit să se sacrifice pentru laponă, dorindu-şi să plece
cu ea. Urmează cel de-al doilea refuz, Enigel percepându-l ca pe o fiinţă vulnerabilă („esti umed
şi plăpând”), considerând că are nevoie de timp pentru a se „coace”, care reprezintă pentru el o
condamnare la moarte, însă ea vede acest lucru ca pe o maturizare. Pentru Crypto, soarele
inspiră frică („roşu”, „mare”, „pete are fel de fel”), izvor al morţii, condamnându-i pe toţi la un
final violent („visuri sute, de măcel/ Mă despart”). El decide să o îmbie pe laponă să vină în
lumea lui, să renunţe astfel la spirit, la umanitate. În răspunsul său, se reia nota magică
împreună cu simbolurile poeziei (umbra, soarele), Enigel mărturisind că se închină la „soarele-
nţelept”, care este un epitet ce sugerează umanitatea şi spiritul ei viu. Astfel ea este doar un
simplu exemplu a ceea ce îşi doreşte omenirea în general („tot polul meu un vis visează”). Este
menţionat apoi conceptul de „suflet-fântână”, o sintagmă plină de profunzime, sufletul având
capacitatea de a reflecta lumina soarelui, omul fiind capabil să suporte complexitatea raţiunii şi
a afectului, care întruchipează soarele. Enigel se teme de umbră, care face imposibilă existenţa
„roţii albe”. În umbră trăind doar materia, care este lipsită de spirit.
În finalul baladei, Crypto este surprins de soare, stând prea mult în preajma omului şi
fiind lipsit de suflet, este transfigurat de către razele sale. Barbu foloseşte epitete precum
„laponă dreaptă”, căci ceea ce spune ea e adevărat, chiar dacă nu-l absolvă pe Crypto de finalul
său, „prea-cuminte Enigel”, care sugerează înţelepciunea sa, iar imperativul „plangi!”, este o
invitaţie dureroasă, care o încarcă de vinovăţie.
Crypto îşi pierde starea de increat, printr-o imagine de înflorire („ascunsa-i inimă
plesneşte”), devine o ciupercă otrăvitoare, „nebună”(„venin”, „blestem”), fiind mult prea gingaş
pentru a suporta lumina soarelui, dorinţa sa de a-şi depăşi condiţia fiind imposibilă.
În final sunt prezentate cele două fiinţe, cele două condiţii ale existenţei, ciuperca şi
omul. Ciuperca, „crudă”, ceea ce îi oferă vulnerabilitate, fiind lipsită de suflet. Omul este „fiară
bătrână”, un prădător înspăimântător, dar fiinţă înţeleaptă, trecută prin mai multe experienţe.
Imaginea este creată prin punerea în balanţă cu fiinţa inferioară, omul fiind în vârful piramidei
evolutive.
Datorită acestei incompatibilităţi, Crypto rămâne să rătăcească printre plante toxice, ca
şi cum ele ar fi trăit o experienţă asemănătoare. El îşi pierde împărăţia, ieşind la drum („gol la
drum să iasă”).
 Din punct de vedere al aspectului, poemul lui Barbu îmbracă hainele unei balade
medievale, având strofe inegale cu versuri scurte, cu măsuri inegale. Rima este variată, având
astfel o sonoritate variată, muzicalitatea fiind redată prin rima interioară („Când lângă sân, un
rigă spân”, „Uite fragi, ţie dragi”). În cea ce priveşte limbajul, acesta este un amestec între
elemente ale limbajului popular (puiacă, dumitale) şi cel arhaic (rigă, cămară, pre).
Desfăşurându-se ca într-un adevărat scenariu dramatic, într-o lume a întâmplărilor
simbolice în care fondul filozofic îmbracă haina lirică, „Riga Crypto şi lapona Enigel” este o
creaţie originală în care se dezbate drama incompatibilităţii dintre două lumi, dintre două
regnuri, drama determinată de înălţimea aspiraţiilor şi de valoarea redusă a posibilităţilor reale.
Totodată, putem afirma că este un „Luceafăr” cu rolurile inversate.