Sunteți pe pagina 1din 8

Facultatea de Administratie si Afaceri

Specializarea Administrarea Afacerilor


Anul II

Integrarea economica
Proiect realizat de:
Gușu C. Adrian- 203

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
1
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

Cuprins:
1. Motivația alegerii temei
2. Introducere
3. Obiective
4. Modalitati
5. Concepte derivate şi conexe conceptului de integrare economică
6. Principiile de bază ale integrării economice
7. Principalele politici ale intergrării economice
8. Etapele integrării economica
9. Bibliografie

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
2
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

Motivatia alegerii temei

Introducere:
Integrarea poate fi definită ca un proces instituționalizat sau nu, care implică un transfer de
competențe decizionale naționale spre un centru politic supranațional, cu intenția de a forma
in final o nouă entitate politică.
Prin integrare economică se înțelege un proces complex caracteristic etapei contemporane
de dezvoltare a societății, care constă, în esență, în intensificarea interdependențelor între
diferite state, proces condiționat de un ansamblu de factori economici.
Definiția operațională a integrării economice cuprinde: un ansamblu de politici comune în
toate sectoarele economiei; liberul schimb si libera circulație a persoanelor, serviciilor si
capitalurilor; armonizarea legislațiilor din țările sau zonele implicate.
Conceptul de integrare economică este definit de mai mulți autori:
 G. Haberler definește integrarea drept relație economică mai strânsă între arii aflate în
legatură.
 B. Balassa consideră inttegrarea economică ca proces si situație de fapt, ca ansamblu
de măsuri destinate să suprime discriminările între unitățile economice aparținând
diferitelor țări participante, presupunând absența oricărei forme de discriminare între
economiile naționale respective.
 J. Csillaghy socotește integrarea economică drept intrarea unei entități suplimentare
într-un ansamblu economic, într-un sistem economic determinat și subliniază că este
destul de dificil de realizat integrarea a două sisteme economice diferite.
 F. Perroux a fost printre primii care au considerat integrarea economică un proces, un
ansamblu de realizări dinamice, în care forțele de expansiune sunt singurele decisive,
scăpând schemelor statice ale concurenței. Acesta distinge integrarea verticală
(punerea la un loc a mai multor operații efectuate de aceeaşi firmă) şi integrarea
orizontală (punerea la un loc a mai multor operații efectuate de firme diferite
încorporate aceleiaşi unități economice).

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
3
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

 J. Tinbergen defineşte integrarea drept "crearea unei structuri economice


internaționale mai eficiente prin abolirea obstacolelor în funcționarea optimă şi cu
introducerea deliberată a tuturor elementelor necesare coordonării sau unificării"
distingând între „integrarea negativă" (eliminarea barierelor comerciale dintre statele
participante sau eliminarea oricăror restricții ale procesului de liberalizare a
comerțului) şi „integrarea pozitivă" (crearea de condiții egale pentru funcționarea
componentelor economice integrate, în sensul formării unei uniuni economice şi
monetare, a apropierii politicilor economice ale statelor participante şi formulării unor
politici comune) în cadrul economiilor moderne. Pentru Jan Tinbergen ceea ce
interesează în ultimă instanță este alegerea gradului de centralizare a componentelor
sistemelor naționale şi a instrumentelor utilizate în acest scop.
Formele pe care le îmbracă integrarea economică regională sunt determinate de
multitudinea de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care-şi conjugă
eforturile spre atingerea unui obiectiv comun. Dimensiunile unui proces integrativ sunt
date, în principal, de axa verticală, cea a adâncimii gradului de integrare şi cea orizontală,
respectiv numărul de state membre. Grupările integraţioniste existente astăzi, chiar dacă
au obiective diferite sau grad de instituţionalizare inegal (elemente  ce caracterizează
intensitatea procesului de integrare), sunt grupări deschise, ce permit aderarea de noi
state, în condiţiile stabilite de fiecare acord în parte. Analiza diverselor forme de integrare
are în vedere în principal axa verticală, respectiv intensitatea procesului integrativ.
Principalele forme de integrare, în funcţie de intensitatea procesului integrativ sunt: zone
de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică, uniunea monetară şi
uniunea politică.

O zonă de liber schimb este rezultatul unui aranjament  comercial preferenţial prin care
se liberalizează comerţul cu bunuri produse în statele membre. În acelaşi timp fiecare
stat partener într – un astfel de aranjament îşi menţine propriul tarif vamal în relaţiile
comerciale cu ţările terţe.

O uniune vamală  include două sau mai multe state care convin:

 să elimine restricţiile tarifare şi netarifare asupra comerţului dintre ele;


 să adopte un tarif vamal comun în relaţiile cu terţii;
 să împartă veniturile din tariful vamal comun într-un mod predeterminat.

Forme mai avansate de integrare sunt piaţa unică, uniunea monetară şi uniunea
economică.

Piaţa unică presupune:

 eliminarea restricţiilor tarifare şi netarifare asupra comerţului dintre statele


membre;
 stabilirea unui tarif vamal extern comun;

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
4
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

 eliminarea restricţiilor comerciale   invizibile,   incluzând  armonizarea


standardelor şi practicilor comerciale;
 libera circulaţie a serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.

Uniunea monetară presupune rate de schimb fixe sau o monedă unică. Aceasta implică o
politică monetară comună şi eventual armonizarea politicii fiscale.

Uniunea economică este expresia maximei integrări economice şi combină elementele


pieţei comune şi ale uniunii monetare. Raportul Comitetului Delors(1989) menţionează
patru aspecte principale ale uniunii economice:

 o piaţă unică în care bunurile, serviciile, capitalurile şi persoanele se pot mişca


liber;
 o politică concurenţială şi alte măsuri destinate întăririi mecanismelor pieţei;
 politici comune pentru schimbările structurale şi dezvoltarea regională;
 coordonarea politicilor macroeconomice, inclusiv reguli obligatorii pentru politicile
bugetare.

Dincolo de variatele forme de integrare economică există uniunea politică care, de regulă,
implică o structură federală, cu politic comune, stabilite la nivel regional şi care
afectează toţi membrii.

Obiective:

 promovarea unei dezvoltari continue, armonioase si echilibrate;


 stabilitate sporita;
 relatii mai stranse intre statele membre.

Modalitati:

 crearea unei piete comune;


 apropierea treptata a politicilor economice a statelor membre;
 eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in comertul reciproc;
 libertate de miscare pentru bunuri, persoane, servicii si capital;
 instituirea unei politici comerciale comune fata de tarile terte;
 politici comune in domeniul agriculturii si transporturilor;
 concurenta nedistorsionata in cadrul pietei comune;
 coordonarea politicilor economice si rectificarea dezechilibrelor in balantele de plati;
 'aproximarea' (punerea de acord a legislatiei), care sa faca posibila functionarea pietei
comune;
 crearea unui Fond Social European si a unei Banci Europene de Investitii, pentru a crea
oportunitati pentru noi locuri de munca;
 asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari.

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
5
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

Concepte derivate şi conexe conceptului de integrare economică


Procesele integraționiste din economia mondială au determinat utilizarea, în paralel cu
conceptul de integrare economică, unei familii de concepte derivate şi conexe folosite pentru
evidențierea teoretică şi practică a ideilor concepute în diferite modele de integrare propuse.
Deşi, pe de o parte, transformările foarte rapide care determină, însoțesc sau rezultă din
procesul integrării economice europene fac dificilă crearea şi păstrarea bazelor conceptuale,
conceptele familiare devenind inadecvate noilor realități, înțelesul multora dintre fiind în curs
de clarificare; iar, pe de altă parte, deşi se constată lipsa unor concepte concrete, bine
fundamentate şi realiste, considerăm extrem de utilă din punct de vedere teoretic conturarea
unei liste de concepte derivate şi conexe conceptului de integrare economică. Într-o ordine
aproximativă a intrării în “limbajul comunitar” pot fi notate, cu titlu de exemplificativ şI fără
pretenția de exhaustivitate: “comunitate”, „cooperare", „convergența politicilor", „politică
comună", „piață internă" (lansate odată cu Planul Schuman –1950), “piața unică”, “cele patru
libertăți de mişcare: libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor"
(lansate odată cu Tratatul de la Roma din 1957) „construcție europeană", „marea piață";
„coeziunea economică şi socială"; „diferențiere pozitivă"; „Europa cu două viteze"; „Europa
cu geometrie variabilă"; „spațiu economic unic"(lansate odată cu Strategia Delors, din
februarie 1988), “Uniune economică şi monetară”, „cei trei piloni: Comunitatea Europeanã,
Politica externã şi de securitate comunã, Cooperarea în domeniile justiției şi afacerilor
interne” (lansate odată cu Tratatul de la Maastricht), „extindere”, „aderare”, „criterii de
aderare”, „aquis comunitar” (după Summitul de la Copenhaga din 1993 şi Tratatul de la
Amsterdam din 1997) etc. Conceptele derivate şi conexe servesc la îmbogățirea câmpului
semantic al integrării, adăugându-i noi dimensiuni.

Principiile de bază ale integrării economice:


- Crearea unui spațiu economic comun;
- Circulația liberă a factorilor de producție atunci când există o piață comună;
- Consumarea resurselor împreuna cu eficiența economică si socială ;
- Realizarea unei Uniuni Vamale;
- Realizarea unor politici comune în domeniul economic, monetar, social și financiar.
Principalele politici ale intergrării economice:
Prin politica de informare, partenerii vin să se consulte recipoc cu privire la instrumentele
si mecanismele de politică economică pe care intenționează să le pună în aplicare, dar
partenerii își rezervă deplina libertate de acțiune pe care o consideră reziliabilă, astfel
competențele naționale rămân neatinse.
Prin politica de consultare, partenerii își declară acordul de a se considera obligați nu
numai sa se informeze reciproc ci să ceară părerea și sprijinul celorlalți cu privire la
măsurile pe care ei le preconizează.
Politica de coordonare este un pas înainte în procesul integrării deoarece obligă partenerii
să-și declare acordul cu privire la elaborarea și aplicarea unor politici comune.
Coordonarea înseamnă adoptarea unor reguli care să sporească componenta internațională
a conlucrării. Ea poate implica armonizarea legislațiilor naționale și a regulilor
administrative.
Politica de unificare înseamna fie înlaturarea instrumentelor naționale si înlocuirea lor cu
instrumente comune pentru întreaga zonă, fie adoptarea unor instrumente identice de către
toți partenerii.

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
6
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

Etapele integrarii economice

Integrarea a avut forme specifice în diferite ţări şi regiuni ale lumii în funcţie de nivelul
lor de dezvoltare, fiind un proces obiectiv ireversibil. În general se apreciază că procesul
de integrare a parcurs următoarele etape:

- Prima etapă a procesului a avut o evoluţie triplă: Europa Apuseană, Europa


Răsăriteană şi pe continentul Americii de Nord. În Europa Occidentală prima
organizaţie  care a constituit o formă de integrare economică internaţională a fost
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a luat fiinţă în aprilie
1915 pe baza planului Schuman, (pe atunci ministru al Franţei) de către R..F.
Germania, Franţa, Italia Luxemburg, Belgia şi Olanda, tratat care a intrat în vigoare
în august 1952. Ţările semnatare ale acestui tratat îşi propuneau unirea
eforturilor, scoaterea din criză a industriei carbonifere şi a celei siderurgice şi
crearea unei „pieţe comune” pentru ramurile respective. În Europa Răsăriteană, în
1940, a luat fiinţă Consiliul de Ajutor Reciproc (CAER), la care au participat:
Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi Uniunea Sovietică. Conform
statutului, CAER-ul era o organizaţie, economică internaţională cu caracter
guvernamental care avea ca scop unirea şi coordonarea eforturilor membrilor săi
în vederea accelerării progresului economic şi tehnic, ridicării nivelului de
industrializare al ţărilor cu industrie mai puţin dezvoltată şi creşterii neîntrerupte a
productivităţii muncii.

- A doua etapă a procesului de integrare a început prin semnarea la Roma, în anul


1957 , a două tratate şi formarea Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(EURATOM) şi Comunităţii Economice Europene (CEE), la care au participat
aceleaşi şase ţări în cadrul CECO. Ca o reacţie faţă de constituirea CCE  la 4
ianuarie 1960 a fost semnată Convenţia de la Stockholm prin care a luat fiinţă
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) între Austria, Danemarca, Elveţia,
Marea Britanie, Norvegia, Portugalia şi Suedia. La AELS au mai aderat ulterior:
Finlanda (1961), Irlanda (1970), Lichetenstein (1937) ultimele două având statut
de asociat.

- A treia etapă a început prin semnarea tratatului de la Paris în 1967, un tratat de


fuziune a celor trei comunităţi (CECO, EURATOM şi CEE) având aceleaşi organe
de conducere şi un buget comun. Noul ansamblu integraţionist a luat un buget
comun. Noul ansamblu integraţionist a luat denumire oficială de Comunitatea
Europeană, cu un sistem instituţional politic specific. caracterul acestei etape a
integrării economice vest-europene este creşterea considerabilă a numărului de

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
7
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializarea Administrarea Afacerilor
Anul II

ţări „asociate” la CEE. Aceste ţări, deşi nu au drepturi depline, au în vedere


cooperarea comercială, tehnică şi financiară şi încheierea acordului comercial cu
fiecare ţară membră AELS.

- A patra etapă a integrării economice interstatale este marcată de schimburile


profunde e au avut loc în patru regiuni importante ale lunii. În Europa Occidentală
prin aderarea Greciei (1981), Spaniei şi Portugaliei (1986), Piaţa Comună fiind
formată în acel moment din 12 membri. Ulterior la 1 noiembrie 1993 prin
semnarea tratatului de la Maastrich a luat fiinţă Uniunea Europeană care dispune
de noi dimensiuni  economice, prin intenţia de promovare a  unei politci externe
active, prin introducerea unei monede unice, acordarea de cetăţenie europeană,
drept de vot rezidenţilor străini etc. După aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei,
numărul de membri a crescut la 15, ulterior Uniunea Europeană lărgindu-se prin
aderarea de noi state, în prezent numărul lor ridicându-se la 25. De altfel, începând
cu 1 ianuarie 1994 Uniunea Europeană şi AELS formează una dintre marile pieţe
integrate ale lumii cunoscute sub numele de Spaţiul Economic European (SEE)
care se întinde de la Marea Mediterană până la Oceanul Îngheţat.

Marcantă pentru această etapă este de asemenea desfiinţarea CAER, eşecul fiind pus pe
seama necoordonării planurilor naţionale a ţărilor participante, în special în domeniul
preţurilor.

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
2020
8