BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

Cerința:

Tratarea subiectului
Introducere
- Importanța operei lui Mihai Sadoveanu, care a dat literaturii personaje
memorabile : domnul Trandafir, frații Jderi, Tudor Șoimaru din Neamul
Șoimăreștilor, Ștefan cel Mare, personajele din povestirile din ciclul Hanul Ancuței;
- Personajele se evidențiază prin caracteristicile excepționale;
- Au un caracter preponderent mitologic – comunică și colaborează cu stihiile;
- Romanul publicat în 1930 este romanul Vitoriei Lipan, exponent al speței
oamenilor de la munte (G. Călinescu);
- Romanul – elogierea lumii arhaice și a principiilor morale de care lumea modernă
nu ar trebui să se îndepărteze;

1. Statutul social/moral/psihologic al personajului prin raportare la conflictul textului

- Deși nu deține o complexitate psihologică remarcabilă și nu încearcă să-și
confrunte direct destinul, V.L. nici nu acceptă explicații nedovedite ale
evenimentelor, aidoma măicuței bătrâne din balada populară Miorița. În schimb
protagonista explorează existența, învestind-o cu semnificații cât mai personale,
fapt ce îi conferă individualitate;
- Demersurile prin care V interpretează realitatea nu conduc la modificarea
fundamentală a statutului social și psihologic. Ea rămâne aceeași munteancă de pe
 Tarcău preocupată de respectarea tradițiilor ancestrale și de păstrarea echilibrului
moral al vieții;
- 3 etape în evoluția sa în funcție de conflict: a.) prima – viața echilibrată a familiei
Lipan; b.) criza personajului principal atunci când siguranța inițială se pierde odată
cu dispariția lui N.L.; c.)sugerată de vorbele eroinei din finalul romanului, când
aceasta resimte că a restabilit ordinea lumii, așa că în continuarea poate planifica
viața care i-a mai rămas de trăit.

2. Patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului.

3. Relevarea principalei trăsături a personajului prin referire la două secvențe
narative;
- Cele trei etape rezumă perfect cea mai importantă trăsătură a eroinei: capacitatea
de a parcurge drumul de la tipologie la individualitate, tranziție ce poate fi urmărită
de-a lungul acțiunii prin intermediul mijloacelor de caracterizare a personajului;
- În primele 5 capitole (din 17), V.L. este prezentată atât direct, cât și indirect, prin
însușiri tipice femeilor din societatea tradițională:
o De exemplu, atunci când soțul ei întârzie la petrecerile cu lăutari, ea se
revoltă parcă doar din dorința de a-l obliga pe Nechifor să-și dovedească
superioritatea: „Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei și
rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan își pleca
fruntea și arăta părere de rău și jale…”;
o După cum o portretizează naratorul, aceasta, „deși nu mai era tânără, […]
avea o frumuseță neobișnuită în privire ” și bărbatul „era dragostea ei de
douăzeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tinerețe Lipan, așa era și
acuma când aveau copii mari ca dânșii.”
o Mai mult, de câte ori i se pare că Minodora tinde să încalce rânduiala, mama
sa se metamorfozează în cea mai nemiloasă apărătoare a tradițiilor,
vorbindu-i pe un ton apăsat: „Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardă-te para
focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de
acestea - și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu. Altfel îți leg o piatră de
gât și te dau în Tarcău.”
o Credincioasă – se închină la icoane și ține post după canoane;
o Vorbește și cu vrăjitoarea satului încercând să ofere evenimentelor
cotidiene interpretări mitice. (dezvoltă motivul semnelor ce i se arată);
- Este convinsă de necesitatea drumului și pregătită spiritual pentru călătoria în
lumea de jos (vezi mitul lui Orfeu); este speriată de gândul plecării din mijlocul
unui univers patriarhal pe care îl cunoaște. Înainte de marea călătorie întreprinde
o ieșire pregătitoare însoțită de Gheorghiță la Mănăstirea Bistrița pentru a se
închina, apoi la Piatra-Neamț;
o În drumul de căutare a lui N.L. urmează tradițiile locurilor în care ajunge –
cinstește la o cumetrie în Borca și o nuntă la Cruci;
o Pe tot parcursul drumului se ghidează după superstițiile arhaice – merge în
funcție de bătaia vântului, însă îl găsește pe soțul ei nu datorită intuiției
magice, ci grație capacității de a corela, asemenea unui detectiv, diverse
informații pe care le primește de-a lungul drumului;
 o Puterea ei de sinteză sau modul în care reușește să citească mințile
oamenilor îl surprind pe însuși fiul ei, Gheorghiță: „mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare; cunoaște gândul omului…”
o În mod surprinzător pentru o munteancă, V.L. nu ezită să preia rolul
justițiarului și îl îndeamnă pe Gheorghiță să îl pedepsească pe unul dintre
ucigași în secvența narativă dedicată parastasului lui N.L.;
o Parcă respectând titulatura de Hamlet feminin (G. Călinescu), V.L.
orchestrează un adevărat scenariu al demascării. Așa cum notează
naratorul, după ce își îngroapă creștinește bărbatul, protagonista apelează
la vorbe și iscodiri ce „lucrează cu hărnicie”. De exemplu, munteanca e
capabilă să-i cutremure pe toți cu bocetul ei, iar apoi să râdă teatral
comparând baltagul lui Calistrat Bogza cu cel al lui Gheorghiță. Înainte să
dea lovitura finală, ea îi șochează pe cei prezenți când îl anunță pe același
C.B. că istoria morții lui Lipan îi fusese spusă chiar de bărbatul mort în timp
ce l-a privegheat atâtea „nopți în râpă”;
- În urma acestei răzbunări ce restabilește echilibrul universal, protagonista
reușește o dublă performanță: a.) determină maturizarea lui G.; b.) conștientizează
că noua orânduire socială, burghezia, nu are de ce să o mai sperie, din moment ce
reprezintă o prelungire a celei arhaice.
o Fără a renunța la vechiul ei statut, V.L. îi cere lui Gheorghiță să adopte noua
influență, dar s-o grefeze pe datinile și ocupațiile străbune.
o În ultimele pagini, eroina ia locul naratorului omniscient, planificând
viitorul familiei: „…după aceea ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de
la coadă toate câte am lăsat…”

4. Punctul de vedere argumentat despre modul cum se reflectă o idee/temă în

construcția personajului
- Pelerinajul Vitoriei surprinde condiția aflat la răscrucea dintre două realități
esențiale, aparent opuse: lumea patriarhală cu superstițiile și ritualurile ei și
civilizația burgheză, dominată de spiritul capitalist;
- Deși ține cu înverșunare să nu-și piardă identitatea arhaică, V.L. se individualizează
prin forța ei de adaptare într-o lume caracterizată de N. Manolescu prin aceea că
mitul se alterează prin istorie, iar important nu mai e doar „ceea ce semnifică, ci
ceea ce, așa-zicând, se leagă. Omul burghez trăiește mai puțin printre semne decât
printre evenimente. Gazetarul orașului ia locul vrăjitorului tribului.”
- V.L. refuză încadrarea în seria personajelor arhetipale sadoveniene și câștigă
accesul în galeria personajelor realiste din literatura română.

Limba și literatura română –Bacalaureat 2008 – Paralela 45