Sunteți pe pagina 1din 5

Predica la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Pilda

celor poftiți la cină

Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii


(Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9)
Iubiţi credincioşi,
Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui
Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, "este o
strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El" (Dicţionar al
Noului Testament, op. cit., p. 4).
Să ştim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi că vechimea ei este
veşnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi
văzute şi pînă la sfîrşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31; Marcu
13, 27). Aşa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales şi a chemat pe Noe şi i-a
poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam
(Facere 12, 1-3); aşa a chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom 7,
21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a uns împărat peste Israel (I
Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia
1, 8).
La plinirea vremii a venit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi a chemat pe sfinţii Săi apostoli
(Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în Sfînta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi
de chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi chemări personale şi
particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-
6) şi chemarea marelui Apostol Pavel de către Mîntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea
luminat în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4,
2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).
În Sfînta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sînt felurite: după voinţa şi
după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II
Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1,
5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobîndirea mîntuirii (I Tesaloniceni 5, 9;
II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1,
2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a fi sfinţi fără prihană
în dragoste (Efeseni 1, 4).
Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sînt, de asemenea, diferite. Să ştim
că chemarea credincioşilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6);
chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfînt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), şi prin Iisus
Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se
face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4;
Romani 1, 20) şi prin aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim că chemarea
lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi nemincinoasă din partea Lui
(Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).
Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul
pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la
pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni
5, 20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la
lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi
la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne uneşte cu
Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei
(Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).
Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că
Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mîna sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23;
Inţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12).
Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfînta Evanghelie:
"Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"
(Matei 16, 24).
Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi, aţi auzit cum toţi cei chemaţi
la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punînd diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarina şi se
duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a
luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).
Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea şi inima lor
chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întîi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua
Judecăţii de apoi vor lua mai mare pedeapsă decît Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6,
11).
Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1,
21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea
inimii lor (Marcu 16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu se vor
pocăi vor ajunge la osînda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).
Iubiţi credincioşi,
În cele ce urmează vom vorbi şi despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul
la sfîrşitul lumii şi în ziua Judecăţii de apoi. Mai întîi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul
şi pămîntul, după mărturia Sfîntul Duh care zice: "Chema-va cerul de sus şi pămîntul ca să
judece pe poporul Său" (Psalm 49, 5).
Această chemare a cerului şi pămîntului se va face în ziua cea mare a Judecăţii de apoi.
Milioane de trîmbiţe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas şi înfricoşat la porunca
Domnului, chemînd la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulţime a îngerilor, şi pămîntul
de jos, adică toate popoarele pămîntului, pe toţi păcătoşii din iad şi pe înşişi demonii care i-au
înşelat pentru a-i da morţii.
În faţa divanului de judecată al lui Hristos vor sta toţi drepţii şi păcătoşii ca să dea seama de
cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfîntul Apostol Pavel şi Evanghelia lui
Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).
De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că "va chema cerul de sus", adică toate puterile din
ceruri şi toţi îngerii împreună cu sufletele tuturor drepţilor, care, la glasul trîmbiţelor, se vor
coborî din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, ca să vadă şi să
audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).
Atunci glasul trîmbiţelor, va suna în sus şi în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile
cerului, pe toţi îngerii şi pe toţi drepţii; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pămînt şi pînă în iad. Pe
pămînt, ca să deschidă toate mormintele şi să învie toţi oamenii care au murit cu trupul de la
începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toţi diavolii şi pe toţi păcătoşii la judecata cea
preasfîntă şi preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trîmbiţe ale cerului Sfîntul
Ierarh Grigorie Teologul: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor acelora la care se vor supune stihiile,
care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi
porţi de aramă, vor dezlega şi vor risipi legăturile morţilor" (Uşa pocăinţei, cartea a II-a, Pentru
judecata viitoare, 1812).
La chemarea acestor trîmiţe va chema Dumnezeu cerul de sus şi pămîntul de jos, ca să aleagă
pe cei drepţi de cei păcătoşi, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge
unii la viaţa veşnică, iar alţii la munca veşnică (Matei 25, 46).
Dar să auzim, fraţii mei, şi cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mîntuitorul nostru Iisus
Hristos către aleşii Săi, în ziua Judecăţii de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată
dumnezeiasca Evanghelie, zicînd: Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniţi
binecuvîntaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii,
căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost
şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am
fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 34-36).
Deci, vedeţi, că chemările lui Dumnezeu sînt veşnice şi mai înainte de facerea lumii şi de la
începutul lumii acesteia văzute şi simţite, pînă la sfîrşitul ei şi pînă în ziua Judecăţii celei de apoi!
Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit pînă aici, să fim
cu mare atenţie, cu luare aminte şi cu mare frică de Dumnezeu, cînd glasul conştiinţei noastre ne
cheamă la pocăinţă şi la părăsirea răutăţilor noastre. Căci conştiinţa noastră este cea mai vie
trîmbiţă care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăinţă, la îndreptarea şi la calea cea
sfîntă a mîntuirii.
O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trîmbiţe, adică glasul
conştiinţei noastre, care mereu ne cheamă la pocăinţă spre mîntuirea sufletelor noastre. O, de ne-
ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conştiinţei care strigă din lăuntrul nostru, zicînd: Omule,
părăseşte păcatele tale! Omule, vine moartea şi te găseşte în păcate şi vei fi osîndit în focul cel
veşnic! Omule, trezeşte-te la pocăinţă şi vezi în ce stare eşti, că nu ştii ziua şi ceasul în care
te va chema Domnul din această trecătoare viaţă! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca
Scriptură: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre (Psalm 94, 8).
Ascultaţi ce zice această trîmbiţă, care pururea strigă din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde
mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îţi împlineşti poftele trupului tău? De ce stai
nespovedit, fără pocăinţă, ca şi cum ai fi nemuritor?
Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheaţi şi vă rugaţi, fiţi gata că nu ştiţi în care
ceas vine sfîrşitul! Şi iarăşi: "Pocăieşte-te, omule, ca să întîmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu
candela milosteniei şi a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor
fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc" (Matei 25, 11-12).
O, fraţii mei, dacă ne-am trezi pînă mai avem vreme să auzim glasul acestei trîmbiţe, adică al
mustrării conştiinţei noastre şi dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăinţă şi la
părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea şi în veacul de acum şi în
cel viitor!
Acest glas al lui Dumnezeu este conştiinţa noastră, este trîmbiţa cea tainică şi sfîntă care
călătoreşte cu noi în viaţa de aici, şi pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi şi pocăi.
Conştiinţa este pîrîşul care mereu ne pîrăşte pe calea acestei vieţi, şi ne mustră cînd greşim.
Despre acest pîrîş zice, într-un anumit fel, Sfînta Evanghelie: Împacă-te cu pîrîşul tău pe cale, ca
nu cumva pîrîşul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).
Iubiţi credincioşi,
În Sfînta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mîntuitorul lumii ne cheamă pe toţi la Cina Sa
cea mare. Ne cheamă la ospăţul credinţei adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să
părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrăneşte din învăţătura dreptei
credinţe, şi să meargă la cina sectelor care se înmulţesc mereu şi înşală pe mulţi.
Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu amînăm pocăinţa,
spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care
nu gîndim, Fiul Omului va veni!
Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca,
clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de
ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?
De ce punem motive că "ne-am cumpărat ţarine", adică griji pămînteşti, că "ne-am cumpărat
cinci perechi de boi", adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri, şi că "ne-am luat femeie",
adică ne-am dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul
Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi
cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar
tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfînta
Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în
biserică, Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sînge, iar cei mai
mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul
de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?
Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică, de la cina cea mare a
Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor
cărţi nu este alta pe pămînt!
Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămînă,
Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim
acum şi pentru suflet, că în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare
nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrînări?
Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica
Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De
vom face aşa, şi pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi
Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.