Metode de evaluare

-Educație plastică/ Educație Vizuală-

Procesul de învăţământ este cunoscut şi sub denumirea de proces de predare-

învăţareevaluare denumire care scoate în evidenţă mai bine interacţiunea dintre laturile sale:
predarea, -învăţarea, -evaluarea. Cele mai noi cercetări pedagogice arată creşterea eficienţei
procesului de învăţământ pe măsura creşterii interacţiunii între predare- învăţare şi evaluare.
Evaluarea colar este procesul prin care se delimiteaz, se obțin i se furnizeaz informații utile,
permițând luarea unor decizii ulterioare.

Evaluarea pedagogică vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre

obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. Ea se
realizează de către profesor prin strategii didactice adecvate şi constă în formularea unor
judecăţi de valoare privitoare la rezultatele obţinute de către elevi în procesul de învăţământ.

Pentru evaluarea cunoştinţelor, capacităţilor şi atitudinilor elevilor la activităţile de artă

plastică se pot utiliza următoarele metode de evaluare:

 Evaluarea iniţială - se realizează la începerea unei noi etape de studiu. Are ca obiectiv
diagnosticarea nivelul de pregătire la începutul anului, la începutul predării unei
discipline, pentru a se cunoaşte de unde se va porni, ce trebuie perfecţionat.
 Evaluarea continuă (curentă, de progres sau formativă) – are ca obiectiv asigurarea
pregătirii sistematice şi continue, pentru realizarea feed-back–ului pas cu pas, nu se
programează şi nu se anunţă dinainte. Este axată pe proces şi este internă, se face pe
parcursul învăţarii.
 Evaluarea cumulativă, sumativă sau finală - Are ca obiectiv verificarea capacităţiii de
sinteză privind cunoaşterea întregii materii care a fost studiată. De regulă e externă,
finală şi se realizează de obicei, la sfârşitul unei perioade mai lungi de instruire.
 Evaluarea orala – are dezavantajul că: e subiectivă, poate apărea inhibiţia, intimidarea, nu
se pot recorecta răspunsurile; ca avantaj pentru profesori – poate pune întrebări
suplimentare elevilor, li se pot pune întrebări ajutătoare.
 Evaluarea scrisa – avantajul şi dezavantajul (în funcţie de situaţie): elevul nu este tracasat,
poate lucra independent; există baremuri, punctaje; ceea ce este scris poate fi corectat,
de regulă sunt 2-3 subiecte.
 Evaluarea practică- Spre deosebire de proba orală şi cea scrisă, constituie mijlocul de
bază prin care cunoştinţele teoretice generale sau cele specifice diferitelor profesiuni
sunt transpuse în tehnici de lucru şi în produse materiale.
 Arta astăzi este privită altfel, pentru că ea generează idei, transmite valori și evocă emoții.
Copiii de astăzi vor constitui viitorul public al muzeelor, expoziţiilor, spectacolelor, tot ei vor
devin maturii cu gustul artistic format și vor contribui la schimbarea, ameliorarea ambientului
vieţii. Rolul educația plastică în dezvoltarea tinerei generații nu poate fi supraevaluat; doar prin
experiențe pozitive de învățare prin artă, elevi își dezvoltă competențele vizuale, care le vor
permite să observe și să perceapă lumea înconjurătoare. Astfel, evaluarea școlară trebuie privită
ca parte integrantă a curriculumului, care produce efecte asupra elevilor, asupra profesorilor.

Evaluările rezultatelor elevilor la educația plastică vor avea în vizor standardele de eficiență,
competențele specifice, competențele-cheie și competențele transdisciplinare. Funcţia de bază a
educației plastice constă în culturalizarea şi educarea simţului artistic. La această disciplină nu se
urmărește formarea unui artist profesionist. În contextul dat, este important ca evaluarea să se
axeze pe gradul de participare, efortul depus, motivaţie, ideea de creaţie selectată de elev,
expresivitatea și originalitatea în prezentare etc.

Pentru evaluarea competențelor artistico-plastice este recomandată aplicarea tuturor

tipurilor de evaluare și metodelor de evaluare tradiționale și complementare. Rolul evaluării
constă în asigurarea unui feed-back permanent și corespunzător, necesar reprezentanților
procesului educațional și factorilor de decizie. În procesul educațional de predare- învățare-
evaluare, componenta evaluare ocupă un loc important în activitatea profesională și socială. Este
recomandată cu prioritate abordarea modernă a evaluării ca activitate de învățare. Aici am
prezentat câteva dintre posibilele metode de evaluare:

Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea directa dintre profesor elev (mai
mulţi elevi), schimb de opinii în scopul cercetării amănunte a unei probleme. Rolul dialogului e
de a da dinamism şi de a caracteriza personajele în mod indirect.

Discuţia este o conversaţie animată în contradictoriu asupra unui subiect sau asupra unei
teme. Avantajele acestui produs şcolar constă în interacţiunea direct a elevului cu profesorul,
posibilitatea de a alterna întrebările în funcţie de calitatea răspunsului şi posibilitatea
justificării/argumentării răspunsurilor.

Exemplu de întrebări ce va diagnostica nivelul de cunoştinţe la capitolul Culorile:

1. Indică instrumentele, materialele, tehnicile de artă specifice picturii.

2. Numeşte culorile de bază, culorile calde/reci, nonculorile.

3. Cum obţinem o gamă de culori?

4. Ce sunt nuanţele de culori?

5. Numeşte un tablou-peisaj în culori calde/reci şi numele pictorului care l-a creat.

 Lucrarea plastică, este rezultatul exersărilor din cadrul activităţilor practice cu aplicarea
elementelor de limbaj plastic şi mijloacelor de expresie plastică, precum şi tehnicilor de artă. O
lucrare plastică poate fi creată în rezultatul exerciţiilor-joc, aplicarea petelor colorate spontane,
obţinerea formelor spontane prin dirijare, suflare, presare, utilizarea diverselor procedee precum
monotipiile, îmbinarea liniilor cu punctele, reproducerea formelor spaţiale etc.

Compoziţia plastică (grafică, decorativă etc.,) este organizarea armonioasă a

elementelor de limbaj plastic (puncte, linii, forme, culoare) într-un spaţiu plastic, construită după
anumite principii, care exprimă conţinutul lucrării şi alcătuiesc integritatea ei si creează o forma
unitară.

Pentru realizarea compoziţiei plastice elevul trebuie să cunoască elementele de limbaj

plastic, mijloacele de expresie specifice, tehnicile şi materialele de artă, legităţile compoziţionale:
ritm, echilibru, simetrie etc. Compoziţia plastică poate fi figurativă sau abstractă.

Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup,

recomandată profesorilor pentru evaluarea sumativă.

Elaborarea proiectului necesită o perioadă mai mare de timp (câteva zile sau câteva
săptămâni) şi poate fi sarcină de lucru individuală sau de grup. În utilizarea acestei metode se
parcurg următoarele etape:

1. Stabilirea temelor pentru proiect (pot fi implicaţi şi elevii, dacă le este deja familiar acest
tip de activitate).
2. Stabilirea şi precizarea perioadei de realizare a proiectului.
3. Familiarizarea elevilor cu exigenţele specifice elaborării unui proiect.
4. Planificarea activităţii (individuale sau de grup)
 formularea obiectivelor proiectului;
 constituirea grupelor de elevi (dacă este cazul);
 distribuirea/alegerea subiectului de către fiecare elev/grup de elevi;
 distribuirea/asumarea responsabilităţilor de către fiecare membru al grupului;
 identificarea surselor de documentare.
5. Desfăşurarea cercetării/colectarea datelor.
6. Realizarea produselor/materialelor.
7. Prezentarea rezultatelor obţinute/proiectului.
8. Evaluarea proiectului.

Evaluarea proiectului implică atât raportarea la calitatea produsului, cât şi la calitatea

procesului, a activităţii elevului. În acest sens, este necesar ca învăţătorul să formuleze criterii
clare care asigură o evaluare obiectivă, şi să le comunice elevilor
 Expoziţia (personală/colectivă) este o prezentare organizată, publică a lucrărilor de artă
plastică, a unor produse selectate (lucrări plastice, compoziţii plastice) pentru a pune în lumină
specificul unei activităţi. Profesorul, împreună cu elevii selectează lucrările plastice ale unui
elev(expoziţie personală) sau a unui grup de elevi(colectivă).

Expoziţia poate deveni un eveniment cultural important, care poate fi admirat atât de
comunitatea şcolară, profesori, părinţi, fiind în acelaşi timp un produs şcolar recomandat pentru
evaluarea finală. Portofoliul reprezintă un instrument de evaluare complet, care include
rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare. Aceste rezultate sunt
probe orale, scrise şi practice, precum şi sarcini specifice pentru educaţia plastică. Reprezintă şi
un mijloc de valorizare a muncii elevului şi un factor de dezvoltare a personalităţii acestuia.

Referatul este darea de seamă, scrisă sau orală asupra unei opere de artă, a unei activităţi
a artiştilor plastici, raport de câteva rânduri scrise în baza unei cercetări din domeniul artelor
plastice. Pentru elevii clasei a V-a referatele vor elucida: creaţia unor pictori, operele acestora,
semnificaţia culorilor etc.

Autoevaluarea reprezintă o metodă alternativă/complementară de evaluare, dar şi o

capacitate importantă de format. Pentru dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la elevi, se
recomandă următoarele procedee care necesită ghidare din partea profesorului: autocorectarea;
corectarea reciprocă; autoaprecierea; aprecierea reciprocă. Formarea capacităţii de autoevaluare
la elevi este strâns legată de ideea acceptării elevilor ca parteneri în actul evaluării. Elevii
participă astfel la propria formare, se cunosc mai bine, fapt util pentru întreaga lor viaţă socială.
În cadrul educaţiei plastice, elevul îşi evaluează propriile capacităţi, apreciind rezultatele în
activitatea de învăţare. Autoevaluarea este importantă pentru formarea la elevi a unor imagini
realiste asupra posibilităţilor şi limitelor lor.