Sunteți pe pagina 1din 1

Grigore Ureche

Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit
deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri
purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia
Movilă. A avut ca frate pe Nicolae Ureche spătarul.

Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lwów, Uniunea statală polono-lituaniană, la Școala
Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și
poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.

În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare
spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de
Jos.

A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă
de la mănăstirea Bistrița din Moldova.

Grigore Ureche se trage dintr-o veche familie boierească despre care Dimitrie
Cantemir susţine că datează din vremea când Dacia era ocupată de armatele romane în timpul
împăratului Traian. A fost fiul lui Nestor Ureche, un boier instruit care a deţinut funcţii
politice important: culcer, vornic, mare vornic în Ţara de Jos, dar şi caimacam (locţiitor de
domnitor).

Un alt cronicar Miron Costin ne transmite faptul că Grigore Ureche a învăţat în Polonia. Se
presupune că şi-a început studiile în 1611. La 1612 deja se afla la învăţătură în Polonia, unde
şi familia i se afla refugiată, şi studiază literatura la Cameniţa, până la începutul lui 1615 când
se întoarece în Moldova. Nu rămâne însă decât pentru scurt timp deoarece este nevoit din nou
să plece în Polonia unde studiază la şcoala Stavropighiei din Lemberg. În 1617 moare tatăl
său de la care moşteneşte cea mai mare parte a imensei averi a acestuia. În 1628 este numit
logofăt de către domnul Miron Barnovschi-Movilă. În 1631 este numit spătar în timpul lui
Alexandru Iliaş, împotriva căruia va complota mai târziu împreună cu alţi boieri. Reuşeşte să
scape de decapitare punând la cale o răscoală împreună cu Vasile Lupu, prin care Iliaş a fost
alungat. După ce Vasile Lupu, ajunge domnitor în 1634 îl păstrează în funcţia de mare spătar
şi devine om de încredere al acestuia, dându-i sfaturi în probleme de politică externă. La 1642
este numit mare vornic al Ţării de Jos, dregătorie pe care o deţine până la sfârşitul vieţii. A
murit în anul 1647 în satul Goeşti din ţinutul Cârligăturii şi a fost înmormântat într-o criptă de
la mănăstirea Bistriţa din Moldova.