Sunteți pe pagina 1din 4

GRIGORE GAFENCU ȘI UNITATEA

EUROPEANĂ
-STUDIU DE CAZ-

Om politic, fruntaș al Partidului Național Țărănesc. A studiat Dreptul la


Genava, și-a luat doctoratul la Paris în 1914. În Primul   Război Mondial a
participat la luptele din 1916-1917 în cadrul escadrilei de aviație româno-
franceze de
observație   Farman VII. A participat la luptele de la Mărăști și Mărășești.
După Marea Unire din 1918, a activat ca ziarist. Intrând în politică, a  fost
mai întâi secretar general la Ministerul de Externe, în 1928.
În guvernările național - țărăniste a fost: subsecretar la Lucrări Publice (
1929- 1930); subsecretar la Externe (iunie - octombrie 1932), subsecretar la
Industrie și Comerț (iunie - noiembrie 1933).
A fost ministru de externe din 23 decembrie 1938 până la 30 mai 1940, în
guvernele Miron Cristea, Armand Călinescu, Gh. Argeșanu, C. Argetoianu, Gh.

Tătărescu.
Ministru al României la Moscova, între 20 august 1940 și 22 iunie 1941.
S-a stabilit în străinătate, devenind un eminent conducător al emigrației
românești.

 PENTRU O EUROPĂ UNITĂ   


La sfârșitul lui septembrie 1952, după 4 ani petrecuți în S.U.A., Grigore Gafencu
revenea în Europa. 
În America inițiase un cerc de dezbateri „Reuniunea de marți”. În cadrul acestui
cerc reușise să grupeze personalități reprezentative ale exilului din țările socialiste
europene. Demersul său reprezenta o continuare a preocupărilor anterioare în spiritul
unității de acțiune europeană. 
Mișcări politice, partide, organizații, personalități cultural-științifice susțineau
această idee generoasă, dând naștere unui nou curent de opinie publică. 
La 7-11 mai 1948, la Congresul de la Haga, s-au reunit peste 800 de
reprezentanți din 19 țări europene pentru a discuta viitorul continentului. 
La această reuniune au fost prezenta delegațiile mai multor organizații: „Noile
Echipe Internaționale”, „Mișcarea pentru Statele Unite ale Europei”, „Mișcarea
pentru

 
 1
2
Europa Unită”  (fondată de Winston Churchill), „Liga Europeană de Cooperare
Economică”, „Uniunea Paneuropeană”, toate împărtășind ideea organizării viitoare a
Europei sub semnul unității. 
În cadrul ședinței inaugurale, fusese invitat să ia cuvântul și Grigore Gafencu.
Discursul său a fost magistral, după opinia unor participanți. 
Exilații din Europa de Est fuseseră acceptați în calitate de observatori, însă ei
doreau să li se recunoască statutul de delegați cu drepturi depline. 
Grigore Gafencu, după o întâlnire cu Randolph Churchill și cu Duncan Sandys,a
rezolvat ca delegați cu drepturi depline. 
La 15 mai 1948, câțiva români (Constantin Antoniade, Raoul Bossy, Brutus
Coste, G.I. Duca, Mircea Eliade ș.a.) au pus bazele organizației „Gruparea
Românească pentru Europa Unită”, al cărui președinte a fost ales Grigore Gafencu. 
Gruparea Românească a fost admisă în Uniunea Europeană a Federaliștilor , iar

la sfârșitul lunii mai 1948 Gafencu a devenit membru al Comitetului


Executiv Central al acesteia.
  FIN OBSERVATOR AL EVOLUȚIEI VIEȚII POLITICE
 INTERNAȚIONALE   
În numeroasele intervenții ale sale la postul de Radio Europa Liberă, a pledat
 pentru necesitatea unității Occidentului. El nu credea deloc în sinceritatea inițiativelor
Moscovei în ceea ce privea coexistența pașnică. 
Gafencu trăgea un semnal de alarmă vis-a –vis de pericolul înarmării nucleare. 

 ÎNTRE ASPIRAȚIE ȘI REALITATE   


În concepția lui Gafencu, pentru a scăpa de distrugerea completă omenirea
trebuia să se îndrepte spre o Europă unită. 
În lupta pentru combaterea bolșevismului sovietic, lumea liberă trebuia să
acționeze în deplină unitate. 
Imediat după război, neîncrederea și chia teama de foștii inamici, în special față
de Germania, era încă vie. 

 2
„Războiul Rece”, declanșat în 1946-1947, aducea în prim-plan necesitatea
întăririi capacității de apărare a Occidentului, inclusiv prin integrarea Republicii
Federale Germane în cadrul NATO, proiect susținut de S.U.A. 
După dezbateri între țările europene occidentale și în cadrul NATO, s-a
ajuns la un proiect comun privind crearea Comunității Defensive Europene, pe
care Adunarea
 Națională Franceză l-a respins în august 1954.
La rândul lor, SUA au declarat că nu recunosc legitimitatea dominației sovietice
exercitate asupra țărilor din Est prin ocupație militară și impunerea unor regimuri
autoritare și obediente. 
Acesta era și punctul de vedere al lui Gafencu, care respingea optimismul
exagerat al englezilor și francezilor în ceea ce privea presupusa destindere Est- Vest.
Instituirea Cortinei de Fier, crearea Organizației Tratatului de la Varșovia, în
1955, acerba cursă a înarmărilor, numeroasele crize  politico-militare din timpul

„Războiului Rece” au reprezentat serioase obstacole în realizarea proiectului Europei


unite, pentru care Grigore Gafencu milita cu atâta ardoare. 
Visul lui Grigore Gafencu avea să prindă contur odată cu prăbușirea
regimurilor de tip sovietic și încetarea „Războiului Rece”. 

 3