ANUL II KINETOTERAPIE

An universitar 2017 - 2018

Subiecte Examen
DEFICIENȚE FIZICE

1. Deficiență, incapacitate, dizabilitate, handicap – definiții

Deficienta​= lipsa in integritatea anatomica si functionala a unui organ, absenta a anumitor facultati
fizice si psihice
= insuficienta organica si mentala
=lipsa de integritate
Incapacitate​= neputinta de a face ceva (nu defineste o lipsa ci o neputinta in actiune
= starea unei persoane pe care legea o priveaza de anumite drepturi
Deficienta poate fi: ​motrica, mentala, senzoriala sau orice alta infirmitate ​a unei persoane. In ciuda
deficientei respective, persoana este capabila sa realizeze ceva util societatii, fie singura, fie asistata.
Dizabilitate​= starea fizica, psihica sau mentala care limiteaza o persoana in deplasare, activitate sau
receptare. Aceste termen a fost introdus pentru a-l inlocui pe cel de handicap sau persoana cu nevoi
speciale.
Handicap​= o greutate, piedica intervenita in activitatea cuiva
= este o deficienta senzoriala, motorie, mentala sau orice alta infirmitate a unei persoane
Invaliditate / infirmitate​ = reprezinta un defect fizic congenital sau dobandit in urma unui accident
sau a unei boli.
Dizabilitate vs handicap
- Este preferabil dizabilitate (nu sunt sinonime)
- O persoana care prezinta o dizabilitate se confrunta cu un handicap in momentul in care
intervine perceptia sociala asupra situatiei sale
Ex. lipsa picior (dizabilitate) - nu mai poate alerga (handicap)
- Handicapul se refera la lipsa mijloacelor oferite unei persoane cu dizabilitati de a functiona in
societate intocmai ca un om obisnuit
Ex. semaforul cu avertizare sonora

2. Definirea procesului de creștere a organismului

Creșterea organismului uman este definită ca proces biologic activ, dinamic și complex, de
acumulări cantitative​, guvernate de procese biochimice și enzimatice localizate la nivel intracelular și tisular,
al cărui rezultat final este mărirea dimensiunilor corpului în totalitate, dar și a segmentelor sale, dacă sunt
urmărite separat.
Acest proces complex se supune unor legi biologice și se produce într-o anumită succesiune.
Pe parcursul evoluției intrauterine și după naștere a individului, acest proces înregistrează ritmuri
variabile:
- Debutează odată cu fecundația;
- Înregistrează cel mai înalt ritm în perioada intrauterină, când, de la o singură celulă ou se ajunge la
un organism complex, viabil în condițiile mediului extern organismului matern;
- Continuă pe durata copilăriei, însă cu ritmuri variabile, fiind mai pregnant în perioada 0-3ani;
- Se intensifică la pubertate;
- Se prelungește în adolescență, dar este mai puțin intens decât în perioada precedentă;
- Se încheie în perioada maturității.
Acest proces poate fi aproximat prin termeni cantitativi relativi: mare-mic, înalt-scund, dar poate fi
urmărit și cuantificat cu precizie prin măsurători liniare și circumferențiale, exprimate în centimetri, respectiv
prin cântărire, cu exprimare în kg.

1
 3. Definirea procesului și factorilor de dezvoltare a organismului
Procesul de ​dezvoltare definește modificările funcționale și metabolice ale organismului. Spre
deosebire de cel precedent, el continuă și după încheierea creșterii, ilustrând procesul de evoluție individuală.
Dezvoltarea reprezintă un proces calitativ, care recunoaște mecanisme biologice de perfecționare a
organismului, ce facilitează integrarea individului în mediul de viață, prin adaptări continue la condițiile
ambiante. Cele două procese sunt concomitente în primele etape ale vieții; după ce organismul atinge
dimensiunile finale (comandate de codul genetic, dar influențate și de factori externi) predomină modificările
calitative și funcționale. În perioada adultă, procesul se poate desfășura în ambele sensuri – pozitiv și/sau
negativ (sensurile pot alterna, în diferite etape predominând unul sau altul), predominența lor fiind dictată de
factori diverși:
- Sarcina/nașterea (procese care induc modificări profunde, fizice și funcționale în organismul
femeii),
- Sedentarismul impus sau voluntar care determină modificări morfologice și funcționale la nivelul
tuturor structurilor organismului (influențează forma, dimensiunile, tonusul mușchilor, arhitectura
și compoziția oaselor, determină creșteri ale depozitelor adipoase putând determina modificări
patologice la nivel cardiovascular, digestiv, renal etc.),
- Alimentația – considerată atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ (este generatoare de
stări patologice, de la starea de emaciere, până la obezitatea de tip morbid),
- Stilul de viață (care include elementele discutate, dar și regimul de muncă, perioadele de odihnă și
tipul acesteia, ritmul veghe/somn),
- Condițiile de igienă,
- Condițiile socio-economice,
- Condițiile meteorologice și climatice,
- Starea generală de sănătate, ​dar și afecțiunile și momentul apariției acestora,
- Factorii de mediu​ (care influențează mult morbiditatea individuală) etc.
Fenomenele pot fi apreciate prin termeni calitativi: insuficient, satisfăcător,
În perioada bătrâneții (considerată după vârsta de 65 ani), procesele de dezvoltare, procesele de
dezvoltare – morfologică, funcțională, metabolocă – sunt treptat înlocuite prin cele de involuție progresivă, sau
bruscă, ritmul de instalare a acestora fiind influențat de aceiași factori ca și dezvoltarea.

4. ​Legile care guvernează procesele de creștere și dezvoltare

1. Corelaţia organism – mediu
Este realizată prin activitatea organelor de simț și a sistemului nervos, care recepționează și
prelucrează informațiile din mediul înconjurător, elaborând comenzi care facilitează integrarea și reacțiile
organismului față de acesta.
2. Unitatea şi interdependenţa diferitelor organe şi sisteme ​este dependentă de starea de
funcționare și de sănătate a tuturor organelor și sistemelor, dar și a modului în care acestea se integrează și se
compensează reciproc.
3. Ritmul de creştere şi dezvoltare este determinat filo și ontogenetic. El diferă de la un sistem la
altul, și, în interiorul aceluiași sistem, există organe cu ritmuri de dezvoltare diferite. Studiind procesul de
creștere se observă organe care:
- ajung rapid la forma definitivă: ochii, urechea internă, sistemul nervos central;
- se dezvoltă rapid în prima copilărie, pentru ca ulterior să evolueze lent până la pubertate: aparatele
excretor şi digestiv;
- se perfecţionează la maturitate: de exemplu aparatele cardio-vascular și locomotor;
- suferă procese de involuţie la adolescenţă: timusul;
- se vor maturiza după pubertate: organele genitale.
4. Legea alternanţei se referă la modul de dezvoltare a segmentelor lungi ale membrelor
(braț/antebraț, respectiv coapsă/gambă). Această lege mai este cunoscută ca „legea basculei”:
- oasele lungi suferă procese de alungire şi îngroşare alternativă (cele două procese nu sunt niciodată
concomitente);

2
 - procesele de alungire şi îngroşare pentru cele două componente mari ale aceleaşi extremităţi sunt
alternative: în timp ce humerusul şi femurul se alungesc, oasele antebraţului, respectiv gambei se îngroaşă şi
invers.
5. Legea proporţiei
Există mai multe faze în evoluţia variaţiilor proporţiilor între statură/ lungimea și lăţimea segmentelor:
0-1an, 4-6 ani, 6-15 ani, peste 15 ani;
- fiecare segment are o evoluţie proprie în raport cu statura;
- sexul individului influențează dezvoltarea osoasă a centurii scapulare și a celei pelvine.
6. Legea pubertăţii
- înainte de instalarea pubertăţii, creşterea staturală are loc pe seama membrelor inferioare, cu
predominanța proceselor de alungire osoasă;
- după pubertate, procesele de creştere şi dezvoltare se realizează în special pe seama trunchiului, prin
îngroşarea scheletului şi prin dezvoltarea masei musculare.
7. Legea asimetriei
Se descrie existenţa unor asimetrii fiziologice prin: poziţia şi forma organelor intracavitare, prin
utilizarea preferențială a unui membru etc.
8. Legea alternanţei ​de lungă durată​, care descrie un proces de creştere extrem de rapid pentru
primele luni de gestaţie, o altă perioadă în primul an de viaţă, apoi pentru perioada 6-7 ani, apoi un alt episod
de creștere marcată în perioada prepubertară.

5. Factorii care influențează creșterea și dezvoltarea

Factorul genetic​ – caractere cu transmitere:
• dominantă şi care nu se schimbă în cursul vieţii unui individ:
- culoarea ochilor,
- culoarea părului,
- forma nasului,
- forma capului,
- forma arcadelor orbitare și zigomatice, a buzelor, a mandibulei etc;
• ce se pot modifica moderat: dezvoltarea centurilor scapulară și/sau pelvină;
• ce pot suferi modificări marcante – masa musculară, capacitatea funcţională aerobă.
Factorii endocrini:
• ​Hormonul de creştere​ (STH): în funcţie de cantitatea în care este secretat de hipofiză se descrie o
creştere normală, gigantismul (hipersecreţie de STH), nanism hipofizar (hiposecreţie STH).
• ​Hormonii tiroidieni​ influenţează metabolismul intermediar proteic şi pe cele minerale.
• Hormonii secretaţi de timus asigură procesele de creştere până la pubertate.
• Hormonii secretaţi de glandele suprarenale intervin în metabolismul bazal, în cel al apei, protidic,
glucidic şi cel mineral.
• Hormonii sexuali favorizează dezvoltarea caracterelor sexuale, a pilozității, a masei musculare şi a
forţei.
Factorii patologici
Îmbolnăvirile ce survin în perioadele de creştere şi dezvoltare opresc sau încetinesc procesele de
creștere și dezvoltare (pe perioada unei boli organismul trebuie să producă anticorpi, să refacă structurile
distruse de agenţii patogeni şi dispune de prea puţine resurse pentru a mai face faţă şi celorlalte procese).
Factorii alimentari
Metabolismul bazal la 1-3 ani este de 2-2.5 ori mai activ faţă de perioada adultă, deci e necesară
suplimentarea raţiei calorice cu 10-20%.
Factorii externi pot influenţa creşterea şi dezvoltarea în mod diferit în funcţie de perioada în care
acţionează:
- în perioada intrauterină (și chiar în cea de alăptare) pot interfera procesele de creştere şi dezvoltare:
• starea de sănătate a mamei,
• alimentaţia mamei,

3
 • starea de oboseală a mamei,
• ingestia de alcool,
• mediul toxic în care trăieşte/lucrează mama,
• eventuala medicaţie teratogenă auto-administrată (thalidomida);
- în perioada postnatală procesele depind de:
• factorii de mediu şi de microclimat,
• de condiţiile de igienă din familie,
• de factorii socio-economici.

6. Dezvoltarea scheletului
Oasele se dezvoltă în perioada intrauterină, din componenta sclerodermală, a mezodermului somitic. Deși
rămân multă vreme elastice și necalcificate, în perioada fetală nefiind necesare funcțiile principale ale oaselor
– susținere și protecție – ele sunt complet formate la naștere.
Procesul de formare a oaselor este de două tipuri:
- osificare de membrană (sau intramembranoasă) care debutează prin mecanisme de diferențiere a
celulelor din mezenchimul primitiv (țesut conjunctiv primitiv, din componența embrionului, care
va da naștere, pe parcursul embriogenezei, vaselor sanguine și țesuturilor conjunctive, diferențiate
în funcție de localizare și funcții); debutează prin formarea unei membrane colagene, care se va
impregna cu săruri de calciu. Procesul se reproduce la nivelul periostului tuturor oaselor corpului,
fiind însă caracteristic oaselor late localizate la nivelul craniului (oasele bolții craniene), toracelui
(stern și coaste), bazin (oasele coxale);
- osificarea de cartilaj (encondrală) este caracteristică oaselor lungi ale extremităților; procesul este
inițiat la nivelul nucleilor de osificare care apar în oasele lungi în perioada embrionară și apoi
fetală, dar și la nivelul cartilajelor de creștere, continuând și după naștere, până la încheierea
creșterii organismului și închiderea acestor cartilaje.
Acest proces se realizeaza cu inchiderea cartilajelor dar, fenomenul se poate reactiva pe
parcursul vietii pentru repararea oaselor in caz de fractura (prin mecanism de calusare)
O serie de celule mezenchimale se diferentiaza in cursul sapt a6a fiind transformat in
condrocite care intra rapid in functie formand un model cartilaginos al osului
La nivelul viitoarei diafize in portiunea mijlocie se diferentiaza niste condrocite de dimensiuni mari
iar, matricea incepe sa se osifice prin depunerea de saruri de calciu.
In saptamana a7a la periferia modelului osos, se diferentiaza un manson de tesut osos compact
prin osificarea de membrana a portiunii externe a cartilajului .
In saptamana a8a se produce o invazie de structuri vasculare in modelul cartilaginos(vase de
sange) datorita lor, in modelul osos patrund celule mezenchimale care se vor transforma in celule
osoase specifice .In perioada de formarea a osulu acestea sunt:-osteoblaste care sunt celule osoase
celule tinere ce vor produce in continuare tesut osos care se va dispune ulterior in lame si trabecule.
-osteoclaste:celule care vor dezintegra tesutul osos pt formarea canalului medular central si ulterior
pentru remodelarea osului .Datorita acestor fenomene , la extremitatile osului apar cartilajele de
crestere care vor continua cresterea in lungimea oaselor prin apozitie(adaugarea de matrice la limita
dintre cartilaj si os in partea dinspre diafiza ,la momente precise pt fiecare os apar apoi nuclee de
osificare secundare din care se vor forma epifizele (extremitatile osoase) la nivelu carora fenomenul de
osificare este tot de tip enconral (cartilajinos).
Forma si dimensiunile epifizelor , si a suprafetelor articulare se definitiveaza pe parcursul
dezvoltarii scheletului.
Cartilajul de creștere este o structură trilaminară, foițele care îl compun fiind dispuse transversal față
de axul longitudinal al osului. Activitatea sa este influențată de mai mulți factori:
- hormonali (STH, h. tiroidian, h. paratiroidian, calcitonina, h. glucocorticoizi, h. sexuali);
- vitamine (vitamina D și metaboliții săi activi, vitamina A, vitamina C),
- vasculari (staza sanguină favorizează depunerea de os, iar creșterea fluxului sanguin la nivelul
osului stimulează resorbția osoasă);

4
 - mecanici, care influențează dispoziția lamelelor osoase și traveelor;
- factorul vârstă

7. ​Dezvoltarea coloanei vertebrale și a curburilor sale

Dezvoltarea coloanei vertebrale debutează în săptămâna a IV-a de viață embrionară, din sclerotoamele
somitice.
Odată formate piesele care vor da naștere oaselor, pe model conjunctiv, ele încep să se dezvolte și să
crească rapid în dimensiuni și apar primele centre de osificare, denumite primare, la nivelul schetetului
conjunctiv.
La nivelul fiecărui sclerotom se diferențiază două porțiuni: una mai densă și alta cu densitate mai
mică.
Vertebrele regiunii cervicale se formează din primele opt somite. Deoarece la apariția primei vertebre
cervicale contribuie contribuie ultimul sclerotom occipital, a cărui porțiune distală va fuziona cu cea proximală
a sclerotomului următor. De aceea, deși există șapte vertebre, se descriu opt nervi cervicali.
Nervii rahidieni​ (spinali) păstrează poziţia lor segmentară primară, formându-se la nivelul discurilor
intervertebrale; ieşirea lor din canalul rahidian se face prin găurile intervertebrale sau interpedunculare.
După stadiul ​precartilaginos​, în săptămâna a 7-a începe ​condrificarea​ prin doi centri care apar în corpul
vertebrei şi prin câte unul în fiecare jumătate a arcului vertebral, care se formează înconjurând tubul neural.
La formarea ​corpurilor vertebrale precartilaginoase ​participă un
segment mai dens şi unul mai puţin dens din două sclerotoame somitice succesive; între partea densă şi
partea mai puţin densă a aceluiaşi sclerotom se formează ​discul intervertebral​, care închide în el resturi din
notocord.
Formarea intersegmentară a vertebrelor definitive permite ​musculaturii ​care se dezvoltă din
miotoamele somitice, să își mențină dispoziția și inervația segmentară şi să se insere pe două vertebre
succesive (rămânând tributară unui singur sclerotom). Tot secundar acestei evoluţii, ​vasele,​ iniţial
intersegmentare, migrează în interiorul pieselor osoase, ajungând la nivelul centrului corpurilor vertebrale, pe
care le vor iriga și remodela.
Apariția curburilor coloanei
La naștere, coloana nou-născutului este dreaptă. Nu prezintă curburi fiziologice. Ele vor apărea pe
parcursul primului de viață, pe măsura achiziționării posturilor și mersului, în cadrul dezvoltării neuro-motorii.
Prima curbură, ​lordoza cervicală​, apare și se stabilizează după vârsta de 3 luni, după ce copilul
reușește să ridice și să mențină capul, depășind planul trunchiului, când este poziționat în decubit ventral.
Copilul își menține bine capul când este menținut, în brațe, în poziție verticală.
Cea de-a doua curbură fiziologică, ​cifoza toracală​, apare odată cu achiziționarea posturii așezat, în
jurul vârstei de 4 luni. În acest moment, în postura amintită, cifoza cuprinde atât regiunea toracală, cât și pe
cea lombară, dând aspect de „spate rotund”.
Ultima curbură care apare este lordoza lombară; ea se formează odată cu ridicarea în ortostatism a
copilului, în jurul vârstei de 1 an, prin modificarea poziției bazinului, pentru echilibrarea centrului de greutate.
Vârstele sunt relative și variază mult de la un subiect la altul, în funcție de precocitatea achiziționării
ortostatismului și mersului. Dacă unii copii se ridică în poziție bipedă și tentează mersul în jurul vârstei de 7-8
luni, în alte cazuri, aceste acte motorii apar după vârsta de 12 – 14 luni.
Din cauza echilibrului încă precar și a nesiguranței în mers, bazinul se anteversează, accentuând lordoza. Pe
măsură ce abilitățile motorii se ameliorează, hiperlordoza se corectează, stabilizând întreaga coloană vertebrală
(în jurul vârstei de 24 luni).

8. Dezvoltarea toracelui și membrelor

➢ Dezvoltarea toracelui:
Coastele sunt oase late, fiind formate dintr-o portiune centrala spongioasa si o zona corticala
de os compact, ele se dezvolta din portiunile laterale ale screlotoamelor somitice, din care iau nastere
si vertebrele corespunzatoare ca numar.

5
 Datorita modului de formare al vertebrelor se explica modul de articulare a capului coastei cu
doua corpuri vertebrale invecinate. Se mai explica si prezenta proceselor costiforme care sunt
reminisciente ale oaselor la nivel lombar ci au aderat la corpurile vertebrale fuzionand cu procesele
transversale.
Sternul reprezinta portiunea anterioara a postiunii scheletului toracelui, este un os median si
ne-pereche, articulat prin intermediul cartilajelor costale de arcurile costale care inchide cutia toracica
in portiunea sa anterioara.
Are 3 portiuni care iau nastere prin fuzionarea pe linie mediana a doua benzi membranoase
care provin din mezodermul ventral al embrionului. Pe masura cresterii coastelor aceste benzi se
extind catre linia mediana fuzionand aproximativ in saptamana a 9-a. procesul este vizibil la nivelul
corpului sternului, unde sunt vizibile striatii transversale ce delimiteaza sternebrele. Absenta
procesului de fuziune pe linia mediana duce la aparitia fisurilor sternale, ele sunt relativ fregvente si
benigme la nivelul apendicelui xifoid, cand descriem apendicele xifoid bifid, dar pot interesa corpul
sternului, determinand tulburari de ventilatie, de gravitate variabila direct proportionala cu marimea
defectului sternal.
In cazurile in care fisura intereseaza sternul in intregime, mecanica ventilatorie este grav
afectata iar situatia nou nascutului este incompatibila cu viata. Fisura se poate complica prin hernierea
viscerelor intra-toracice (ectopie cardiaca).
➢ Dezvoltarea membelor:​
Incepe in ziua 26, moment in care apar crestele membrelor, din care in urmatoarele 2 zile se
vor forma mugurii membrelor superioare la limita dintre zona craniana si cea cervicala.
Aceste creste se dezvolta din somitele C4-T1. Intr-un interval de alte 2 zile, la nivelul
somitelor L4-S3 apar si se dezvolta mugurii membrelor inferioare, mugurii sunt inveliti in ectoderm
dinc are se va forma tegumentul, in ei patrund celule mezodermale si endodermale din care se vor
forma scheletul, aparatul articular, musculatura si vasele membrelor.
In saptamanile a6-a si a7-a, apar 2 santuri transversale care vor delimita mai intai segmentele
distale (din care se formeaza mana/piciorul) si ulterior segmentele intermediare si proximale.
Initial membrele se dezvolta perpendicular pe corp. Ulteior sufera un proces de rotatie de 90
grade, ajungand paralele cu axul longitudinal al corpului embrional. Aceste rotatii sunt in sensuri
opuse.
Rotatiile sunt de sensuri opuse astfel corpul se situeaza posterior si genunchii anterior.
Perioada cuprinsa intre saptamanile a-4a si a-8-a, se caracterieaza printr-o mare sensibilitate a
embrionului la actiunea factorilor externi in special de natura toxica care afecteaza mama. Cele mai
mici perturbari in mecanismele complexe de inductie si diferentiere vor determina aparitia unor
anomali iar fenomelul de terato-geneza ca urmare a actiuni factorilor externi, este conditionat de foarte
multe elemente.

9. Tipuri de malformații osoase; cauzele și momente de apariție

Teratogeneza: Reprezinta totalitatea mecanismelor prin care se produc malformatii si anomali de
dezvoltare intra-uterina la embrion sau la fat.
factorii externi sunt:
- momentul actiunii agentului teratogen
- afinitatea preferentiala a diversilor agenti pt anumite organe, respectiv perioada de actiune
a factorului teratogen. In aceasta perioada medicamentele administrate mamei reprezinta
un risc major de aparitie adiverselor malformatii la nivelul organismului in formare. Un
exemplu este PH, utilizata in anii 60-70 impotriva greturilor.
- Anomalii prin lipsa segmentelor, sau dezvoltare insuficientă:

6
 ● amelie, sau absența unuia sau mai multor membre;
● focomelie, sau dezvoltarea insuficientă a segmentelor proximale ale membrelor;
● adactilie, sau absența degetelor.
- Dezvoltare incompletă, sau oprirea evoluției unor segmente:
● micromelie, sau dezvoltare incompletă a membrelor;
● microdactilie, sau dezvoltare incompletă a degetelor;
● microfalangie, sau dezvoltare insuficientă a falangelor.
- Dezvoltare excesivă a unor segmente sau membre:
● macromelia, sau dezvoltarea exagerată a unor membre;
● macrodactilia, creșterea exagerată a degetelor;
● hiperfalangia, sau creșterea disproporționată a unor falange.
- Alte malformații:
● elenteromelie, sau rotația anormală a genunchiului;
● sindactilie, sau alipirea degetelor pe lungime,
● polidactilie, sau apariția de degete supranumerare,
●sirenomelie, sau fuzionarea parțială sau completă a membrelor inferioare, care dă impresia de membru inferior
unic, deși uneori există schelet bilateral,
●amputații congenitale,
●luxația congenitală de șold (prin dezvoltare insuficientă a capului femural și/sau a cavității acetabulare a osului
coxal).
- Ca malformații posibile, pe lângă cele prezentate, putem aminti:
● Buza de iepure – cheiloschisis,
● Gura de lup – palatoschisis sau gnato-palatoschisis; în ambele situații mugurii faciali nu se dezvoltă suficient
pentru a fuziona pe linia mediană. Formele grave determină dificultăți în respirație, hrănire, fonație;
● Spina bifida, care reprezintă absența fuziunii mugurilor arcurilor vertebrale. Poate interesa una sau mai multe
vertebre, fiind localizată mai frecvent la nivel lombosacrat. Cand intereseaza 1 vertebra manifestarile sunt
minore, spina bifida fiind observata la o radiografie de rutina. In alte cazuri insa manifestarile pot fi grave de la
fenomene compresive cu modificarea sensibilitatii zonelor debutare, pana la sindrom de coada de cal.

10. Scoliozele: generalități, definiție, incidență

Este o boala evolutiva, caracterizata prin una sau mai multe curburi laterale ale coloanei
vertebrale vizibile in plan frontal, care se insoteste de rotatia vertebrelor. In mod paradoxal privita din
spate, coloana poate aparea ca rectilinie.
Nu exista scolioza fara rotatia vertebrelor. Ea trebuie diferentiata de atitudinea scoliotica, care
reprezinta o inclinare laterala a coloanei, nu este insotita de rotatie vertebrala, este complet reductibila
in decubit dorsal, corecteaza sau hipercorecteaza voluntar.
➢ Definitie:
Este o deviatie majora triplanara a coloanei vertebrale care se caracterizeaza prin:
- Prezenta uneia, a doua sau mai multor curburi de sensuri opuse in plan frontal
- Torsiunea corpurilor vertebrale care deviaza pe partea convexitati
- Gibozitate costala de partea convexitatii vertebrale
- Aplatizare sau escavare toracala de partea concavitatii
- Asimetria sau inegalitatea centurilor scapulara si pelvina
- Aparenta inegalitate a membrelor inferioare
Datorita nr mare de pacienti scoliotici in tara noastra, a fost initiat un program national de
depistare precoce a cazurilor noi de imbolnavire si de tratare adegvata. Incidenta la nivel mondial este
de 0,2%, Romania ocupa primul loc din europa in ceea ce priveste nr de scolioze grave, aproximativ
60.000 de cazuri, circa 3,5%.
In Romania sunt inregistrate 20.000 cazuri noi de imbolnavire, iar dintre acestea 80% sunt la
copii. Principala cauza fiind nediiagnosticarea, de aceea 80% din cazuri nu po identifica o cauza si
sunt considerate idiopatice, iar restul de 20% sunt secundare.

7
 Factorul gen este determinant 72% din cazuri inregistrandu-se la pacienti de gen feminin. Cat
priveste cazurile grave de scolioza, raportul este de 10-1 in favoarea sexului feminin.

11. ​Scoliozele: etiologie, factori favorizanți

Etiologie: La copii intervin:
- Predispozitia individuala si/sau familiala
- Afectiuni prezente la nastere (spina bifida)
- Pubertatea prin factorii hormonali si particularitati de crestere
- Insuficienta musculo-ligamentara
- Perioade de crestere brusca in inaltime
- Inegalitatea membrelor inferioare
- Afectiuni congenitale (sindromul marfan, sau boala Ehlers Danlos, boala Reckhauzen,
Lobstein, Morquio,osteogenezis imperfecta, majoritatea fiind suferinte ale tesutului
conjunctiv)
- Distrofiile musculare si alte dezechilibre musculare si alte dezechilibre musculare care apar in
urma unor afectiuni neurologice (boala Fridih, polimielita, paralizia cerebrala infantila, care
induc paralizia asimetrica a unor grupe musculare provocand un dezechilibru functional
important la nivelul coloanei)
Factori favorizanti:
- Spondilo-listezis = alinecarea vertebrelor liniare una fata de cealalta, in spacial la nivel lombar
- absenta membrelor superioare sau malformatii la nivelul lor
- alte tulburari colerate cu procesele de diferentiere si dezvoltare a tesuturilor in perioada
intrauterina
La adult: etiologia poate include:
- un proces inflamator
- un pproces aderential sau cicatricial (la pleura sau torace)
- AVC
- Hernia de disc lombara
- Contracturile musculare
- Un fenomen algic vertebral de tip lombosciatica
- Un traumatism vertebral sau de tren inferior, centura pelvina, memb inferioare
- Procese infectioase
- Tumori
Au fost emise mai multe teorii care sa explice aparitia scoliozei, desi conditiile incriminate
afecteaza in aceeasi masura intregul grup.
a.​ teoria tinutei vicioase, mentinute la scoala in banca, sau datorata ghiozdanelor prea grele pt
statura sau musculatura copiilor. Aceasta teorie ar explica scolioza unica, toatala.
b.​ teoria osteoparalitica, potrivit careia tulburarile de cauza mecanica ale procesului de
osificare ar induce deformari vertebrale si in consecinta deviatii laterale ale coloanei.

12. Scoliozele: clasificări

- Clasificari:
Se realizeaza dupa mai multe criterii:
- In functie de ​factorul etiologic​: scolioza primara (idiopatica) si secundara.
- Dupa modul de raspuns la tratament​: scoliozele sunt functionale sau nestructurale nu au
aparut deformari osoase/ si structurale .
- Dupa nr curburilor​: cu 1 curbura in C denumirea fiind data de sensul convexitatii, cu 2
curburi sau in S este denumita dupa sensul convexitatiilor incepand de la cea superioara.
DD/LS. Cu 3 curburi, caz inc are cea mijlocie este princilapa, iar la extremitati apar 2 curburi
in sens opus mai mici si compensatorii.

8
In general se considera ca principala curbura cea mai intinsa sau cea situata la nivel dorsal, dupa
intindere, respectiv amploarea deposturarii, scoliozele pot fi: partiale (la anumite regiuni) sau
totale (cuprind toata coloana)
Dupa statiul evolutiv si mobilitatea​ pe care coloana o permite scoliozele sunt:
- Mobile
- Initiale
- Reversibile in general de curand instalate in care coloana a pastrat un grad mare de mobilitate.
Mai sunt numite scolioze mobile, li se recunoaste un prognostic bun cu capacitate mare de
recuperare.
- Cu mobilitate redusa/ semimobile, care se caracterizeaza printr-un grad mic de recuperare prin
metode conservatoare.
- Scoliozele fixe/stabilizate, care deriva din scolioze aparute si dezvoltate in perioada copilariei,
a pubertatii, sau adolescentei. Mai pot aparea dupa ce procesul de crestere al organismului s-a
incheiat, au cele mai mici sanse de recuperare.
Dupa gravitate scoliozele se impart in:
- Scolioze de gradul 1,​ mai vregvent cu o singura curbura instalata curand, supla, cu unghi mic
de deviatie si care nu antreneaza dezechilibrea la nivelul altor segmente. Raspund cel mai bine
la tratament kinetic.
- Scoliozele de gradul 2,​ coloana pastreaza o oarecare mobilitate, dar se compenseaza prin
aparitia altor curburi, ele se transforma in scolioze cu 2 sau 3 curburi. Se caracterizeaza prin
aparitia deformarilor toracale si a gibozitatii, de aplitudine variabila dar pastreaza sanse de
recuperare prin kinetoterapie.
- Scolioze de gradul 3,​ deviatiile sun mai ample si mai numeroase, interesand si structuri aflate
la distanta de coloana. In cadrul lor apar disfunctii circulatorii si respiratorii, au sanse mici de
corectie prin mijloace noninvazive (ortezare si kineto)
- Scoliozele de gradul 4,​ se caracterizeaza prin deviatii foarte mari determinand complicatii
algice si functionale reditabile.
Dupa momentul de aparitie a scoliozei idiopatice vorbim de:
- Congenitala care poate fi evidientiata nu prin curburi ci prin rigiditatea coloanei
nou-nascutului intr-o anumita regiune.
- Infantila care apare intre 1 si 3 ani
- Juvenila care apare intre 3-13 ani predominant la fete, la baieti intre 3-15 ani
- Adolescentului care debuteaza dupa 13 ani fete, 15 ani baieti.
- Adultului care este secundara de cele mai multe ori, spre deosebire de precedentele care sunt
predominent idiopatice.
- Scolioza batranului/senilului, de asemenea secundara osteoporozei si respectiv hipotoniei
musculare de varsta.

13. Scoliozele: tablou clinic

Semnele scoliozei sunt usor de sesizat la inspectia pacientului din incidenta de:
Profil:​ urmarim pozitia capului in raport cu umarul de aceeasi parte, inclinatia gatului care
este deviat de partea umarului coborat, prin hipertonia muschilor posteriori si laterali ai gatului. Pozitia
umerilor antedusi si aspectul general al trunchului.
Posterioara:​ se constata asimetria umerilor si a liniei gatului (este determinata de fascicolul
superior al trapezului), asimetria reperelor omoplatilor (unghi,spina), eventual raporturile diferite ale
celor doi omoplati cu toracele (scapulealate/aripi de porumbel), la flexia trunchiului cu memb
superioare flectate la 90 grade se observa gibozitatea ca o proeminenta paramediana, unilaterala de
partea convexitatii insotita de o escavare pe hemitoracele condro-lateral. Inegalitatea pliurilor taliei,
asimetria bazinului.
Anterioara:​ se observa asimetria umerilor si a claviculelor, asimetria mameloanelor, escavarea
toracelui anterior, deformari costale, in cazuri grave diminuarea miscarilor coastelor, asimetria oaselor

9
coxale (punctele cretale si spinele iliace anterosuperioare), oblicitatea diametrelor bispinos, bicret,
bitrohanterian.

14. ​Scoliozele: metode de evaluare a deviației vertebrale

Aprecierea deviatiei vertebrale, se poate realiza subiectiv prin somatoscopie, dar diagnosticul se
realizeaza prin masurarea curburilor sagitale si laterale, a echilibrului ocipitosacrat in plan frontal, a
inaltimii gibozitati, a denivelari umerilor si varfurilor omoplatilor. Se apreciaza echimibrul bazinului,
umerilor, coloanei din profil.
Evaluarea diviatiei scoliotice, se realizeaza prin determinarea unghiului Cobb, masurarea se
realizeaza pe masurarea radiologica din incidenta posterioara, pentru aceasta se stabilesc vertebrele
care sunt situate la extremitatile curburi, platourile acestor vertebre sunt maxim inclinate fata de
convexitate. Se traseaza tangente la platoul superior al vertebrelor limita determinandu-se unghiul pe
care ele il formeaza.
Evolutia unghiului Cobb nu are totusi valoare predictiva daca nu se urmaresc si deviatiile in
celelalte planuri, rotatie vertebrala si gibozitate costala.
Pentru masurarea amplitudinii rotatiei vertebrale se utilizeaza metoda Nash&Moe care
utilizeaza radiografia de trunchi de incidenta anterioara, amplitudinea se apreciaza in functie de
deplasare pediculului vertebral de partea convexitati, astfel:
- Gradul 0 defineste coloana normala cu pediculi situati echidistanti fata de procesul spinos
- Gradul 1 pediculul de partea concavtati se marginalizeaza prograsiv, in timp ce pediculul de
partea convexitati se apropie de axa mediana a vertebrei.
- Gradul 2 pediculul de partea concavitati dispare sau este acoperit de corpul vertebrei rotate
- Gradul 3 pediculul de partea convexitati ajunge in centrul vertebrei
- Gradul 4 pediculul de partea convexitatii depaseste centrul vertebrei indicand o rotatie de 90
de grade.
Masurarea gibizitati costale se realizeaza cu scolio-metrul,, un dispozitiv gradat cu care se
poate aprecia inaltimea gibozitati atat pe filmele radiografice cat si direct pe coloana.

15. Scoliozele: evoluție și prognostic

Pana la un unghi al curburii de 25-30 de grade, deformarile structurale (ale vertebrelor, ligamentelor,
muschilor) sunt moderate si curburile pot regresa rare ori spontan, mai fregvent datorita tratamentului
kinetic, unghiul de 30 de garde al scoliozei este un prag mecanic si peste aceasta valoare deformarea
include si factorii ei de progresie.
Scolioza progreseaza pana la atingerea maturitatii osoase, apoi se stabilizeaza, in realitate
Consetti a aratat ca, daca unghiul curburii depaseste 30-40 grade la sfarsitul cresteri, este posibila o
agravare la adulti cu aproximativ 1 grad pe an.
➢ Exista 2 posibilitati de agravare:
1.​ Daca solioza apare inainte varstei de 10 ani, acesta ramane rare ori stabila sau lent evolutiva
pentru ca ulterior sa se agraveze brusc.
2.​ Daca scolioza apare dupa varsta de 10 ani, acesta se agraveaza in mod regulat astfel incat
prognosticul se stabileste dupa 2-3 examene scucesive, daca agravarea este lenta dupa mai multe
examene radiologice, prognosticul este bun. Agravarea rapida determina un prognostic rezervat.
Pentru curburile mai mari de 10 grade testul Risser notat cu T, da posibilitatea evaluarii
procesului de maturatie osoasa, prin aprecierea evolutie radiologice ai centrelor de osificare a crestelor
iliace. Urmarirea acestora se realizeaza pe radiografii seriate din incidenta anterioara a bazinului, testul
este 0 atunci cand nu se observa semne de maturatie osoasa si este 4 atunci cand procesul de osificare
s-a incheiat, prin realizarea fuziuni complete a punctelor de osificare ale crestelor iliace cu osul iliac.
Pentru curburile mai mari de 10 grade,testul Risser este un bun element de prognostic, in
functie de valoarea sa stabilindu-se riscul de agravare a scoliozei.

10
 16. Caracterele scoliozelor simple și duble
„Scolioza în „C”​ se caracterizează prin:
- Prezența unei singure curburi dezvoltată la nivel toracal sau dorso-lombar;
- Convergența axelor transversale ale centurilor;
- Asimetria omoplaților și șoldurilor;
- Ea va fi denumită prin sensul convexității.
Scolioza în „S”
La inspecție se observă:
- Devierea extremității cefalice către umărul coborât;
- Dezechilibrarea coloanei și toracelui;
- Asimetria liniei umerilor (cranio-caudal și/sau antero-posterior);
- Omoplații asimetrici (sus/jos), sau poziționați diferit pe torace (unul mai depărtat de planul costal –
„alat”)
- Asimetria și inegalitatea hemitoracelor, cu accentuarea unghiurilor costale de partea convexității;
- În deviații mari ale coloanei, proeminența anterioară a unui hemitorace;
- Asimetria pliurilor taliei,
- Poziționarea asimetrică a crestelor iliace și respectiv a spinelor iliace;
- Inegalitatea / asimetria reperelor anatomice ale membrelor inferioare și/sau a axelor articulare la
nivelul membrelor inferioare;

17. Scoliozele: tratament igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic trebuie sa combata anumite posturi care ar favoriza si accentua
deviata vertebrala existenta cum este atitudinea soldie.
Atitudine de sprijin pe un singur membru inferior pe care o adopta copii si tinerii, ghiozdanul cu
carti se recomanda a fii purtat pe spate, greutatea sa fiind distribuita egal pe ambii umeri.
Daca ghiozdanul va fii purtat in mana, trebuie alternate pe perioade scurte membrele superioare
Este necesara modificarea pozitiilor vicioase pe care unii copii le adopta in timpul somnului. Se
vor evita decubitul lateral si flexia accentuata mereu pe aceeasi parte.
Se recomanda ca pacientul sa nu mentina timp indelungat pozitia asezat la birou, pentru ca
oboseala sa nu-l determine sa ia o pozitiei incorecta, ci in activitatea sa trebuie prevazute cauze daca
este posibil, in care sa ia pozitie de decubit in pat.
Pacientilor cu scolioza li se recomanda o dieta adecvata astfel incat greutatea corporala sa nu
depaseaza valorile optime in raport cu inaltimea si varsta. Acest lucru este necesar mai ales in cazul
pacientilor suprapoderali.
In cazul copiilor care se afla in faza de crestere, se recomanda aport crescut de proteine care
sunt necesare atat pentru formarea matricii osoase cat si a masei musculare.
De asemenea, in fazele de crestere se recomanda consuma mai mare de alimente cu continut
mare de calciu, iar daca este necesar, aport pe perioada iernii de vitamina D.

18. Scoliozele: ortezare

In scolioza presupune aplicarea si purtarea unui corset care sa sustina coloana in intregime.
Corsetul nu corecteaza curburile scoliotice, el doar previne progresia lor
Corsetele trebuie aplicate precoce dupa antingerea celor 30 de grade. Ele pot fii mentinuta pe
corp 22 de ore din 24, restul timpului fiind utilizat pentru toaleta personala si kinetoterapie.
Dupa 3 luni de utilizare a corsetului este necesar un control in care se urmaresc eventualele
semne de presiune si disconfort ajustand orteza in functie de solicitarile ulitizatorului. Acesta va fii
urmarit ulterior in cadrul unor controale semestriale (de doua ori pe an), pentru evaluarea evolutiei si
ritmul de crestere a copilului dar si in legatura cu orice sugestii venite din partea medicului ortoped,
kinetoterapeutului sau parintilor.
La baza executiei si functionarii corsetelor stau cateva principii:
-reducerea lordozei lombare ce influenteaza pozitiv curbura scoliotica toraco-lombara.

11
-reducerea lordozei va produce deplasarea posterioara a proceselor trasversale lombare crescand astfel
eficienta corsetului.
-corsetul contribuie la realizarea elongatiei vertebrale si la dezvoltarea fortelor transversale care vor
limita agravarea curburii.
Elongatia actioneaza in special asupra curburilor ample de 50 de grade si peste in timp ce fortele
transversale sunt mai eficiente in cazul curburilor reduse de 30-45 de grade.
In general, corsetele sunt confectionate din materiale usoare cu buna rezistenta mecanica care
sa fie usor de modelat si de ajustat pe corp. Se utilieaza tije metalice, iar valvele care dezvolta forte
transversale sunt din material plastic, termoformabil. Variantele de confectie, pot fii confectionate din
piele sau materiale textile rezistente intarite cu balene metalice.

19. Scoliozele: tratament kinetic – obiective, metode (enumerare)

Kinetoterapia este diferită în funcție de amplitudinea deviației principale.
● sub 30​0​ se recomandă kinetoterapie și monitorizare, cu controale periodice la 4-6 luni, din
momentul diagnosticării până la încheierea creșterii (18-20 ani);
● între 30-50​0​ se recomandă tratament ortopedic, respectiv aplicarea de corset asociat cu
program kinetic;
● peste 50​0​ se recomandă corecția chirurgicală, urmată, în funcție de metoda aplicată, de ortezare
și kinetoterapie.

= Obiectivele generale =
✓ Stoparea evoluției deposturării;
✓ Corectarea deviațiilor și menținerea acestor corecții;
✓ Corectarea asimetriei toracice;
✓ Reechilibrarea axelor centurilor;
✓ Reducerea tulburărilor funcționale și/sau patologice, respectiv a asimetriilor secundare;
✓ Creearea unui reflex postural corect, în ceea ce privește poziția capului și a centurilor.

= Obiective specifice =
✓ Asuplizarea prin alungire a musculaturii contracturate de partea concavității;
✓ Tonifierea în regim de scurtare a musculaturii de partea convexității;
✓ Derotarea corpurilor vertebrale și reducerea gibozității costale;
✓ Creșterea amplitudinii mișcărilor toracice și reeducarea respirației.
Metode:
1. Metoda Shroth
2. Metoda translației a lui Roederer și Ledent
3. Metoda Vojta
4. Metoda Klapp
5. Metoda Niederhoffer - Egidy.
6. Metoda FED
7. Metoda David

20. Metoda ​Shroth

Urmărește obținerea corecției în scolioză prin învățarea controlului mișcărilor respiratorii și prin
executarea de contracții musculare și poziții facilitatoare. Această metodă a fost executată la începutul
secolului XX de Katharina Schroth, ea însăși purtătoarea unei scolioze.

Metoda constă în așezarea pacientului într-o postură corectivă și efectuarea de mișcări respiratorii cât
mai corecte, împotriva unor rezistențe externe, aplicate de kinetoterapeut în zona de maximă
convexitate.

12
Acestea urmăresc declanșarea unor reflexe corectoare, pornite de la nivelul curburilor patologice.
Influxurile nervoase sunt transmise la scoarță, prin căi senzitive spino-talamice și talamo-corticale.
Scoarța sensibilizată va transmite musculaturii posturale paravertebrale impulsuri corective.
Programul Schroth poate fi învățat la orice vârstă.
Sunt recomandate 10 ședințe inițiale în sala de kinetoterapie. După învățarea programului pacientul
poate învăța exercițiile la domiciliu, cu ajutorul unui membru de familie.
Programul conține:
✓ posturări corective active și respectiv pasive;
✓ elangații pasive și active;
✓ rotații ale trunchiului;
✓ mobilizări analitice pasive și active;
✓ exerciții de respirație.

21. ​Metoda translației a lui Roederer și Ledent și metoda Klapp

= Metoda translației a lui Roederer și Ledden =
Este indicată în special în scoliozele simple (scoliozele cu o singură curbură).
În cazul scoliozelor duble trebuie stabilizată mai întâi curbura lombară, în poziția așezat, prin plasarea
unei perne de partea coborâtă a bazinului și apoi se poate lucra pe partea curburii dorsale.
Translația trunchiului se realizează în sens corectiv, deplasând porțiunea superioară către
convexitate. Mișcarea se realizează cu membrele superioare abduse și kinetoterapeutul se plasează
posterior de pacient, pentru a controla execuția.
= Metoda Klapp =
Se bazează pe observația potrivit căreia la patrupede nu apar devieri scoliotice. De asemenea
s-a observat, tot la patrupede, mobilizarea latero-laterală a coloanei lombare în mers. Pornind de la
aceste observații Klapp întocmit un program de exerciții realizate din patrupedie.
Prin adoptarea și menținerea posturii patrupede, coloana vertebrală devine orizontală și nu mai
susține greutatea trunchiului, centurii scapulare, mebrelor și capului. Astfel ea va fi mai ușor de
mobilizat lateral, în special la nivelul coloanei lombare. În parupedie acțiunea corectivă se poate
localiza cu mai mare precizie la diferie niveluri ale coloanei, concentrând astfel efectele exercițiilor.
Când a publicat metoda, în anul 1905, Klapp a descris cinci posturi:
● două redresate (deasupra orizontalei) –
● una orizontală;
● două coborâte (cu trunchiul sub orizontală) –
În funcție de efectele urmărite posturile acționează prin lordozare, respectiv cifozare, separat asupra
celor două segmente ale coloanei, dorsal și lombar.
// ​trunchiul deasupra orizontalei​ : [la nivelul coloanei lombare = extensie/hiperlordoză => acțiune
asupra colanei dorsale în sens opus = cifoză]; ​trunchiul sub orizontală:​ [colana lombară se cifozează,
iar coloana toracală se redresează/îndreaptă/extinde]. //
Exercițiile realizate din patrupedie au următoarele obiective:
➢ asuplizarea musculaturii contractate;
➢ alungirea musculaturii scurtate;
➢ tonifiere musculară;
➢ corectarea curburilor.

22. Metoda Vojta

Este utilizată pentru tratamentul tulburărilor de postură și a celor de mișcare, indiferent de
vârsta subiectului. Eficiența tratamentului este cu atât mai mare cu cât este aplicat mai precoce.
Durata lui este de luni sau ani, mai ales în tulburările posturale însoțite de disfuncții cerebrale.
Metoda se bazează pe inițierea unor stimului care să determine la nivelul creierului activarea
unor modele de mișcare preformate, cum este de exemplu locomoția reflexă.
Metoda este utilizată în:

13
 ✓ tratamentul de fond al tulburărilor de coordonare;
✓ paralizii spastice cerebrale,
✓ leziuni cerebrale (hemipareze, parapareze, dipareze, tripareze, tertapareze);
✓ leziuni de neuron motor periferic (suferință localizată undeva pe traseul nervilor, nu la nivelul
cortexului – cum se întâmplă în leziuni ale plexului brahial sau spina bifida);
✓ afecțiuni musculare de tip miopatii, distrofii musculare, hipoatrofii de cauză neurologică;
✓ deposturări vertebrale de tip cifoză, lordoză, cifo-lordoză, scolioză;
✓ afecțiuni ale articulațiilor coxo-femurale (displazii congenitate de șold sau luxații);
✓ tulburări de deglutiție și/sau masticație;
✓ tulburări ale funcției respiratorii (aderența pleurală poate să inducă o scolioză, în urma unor
pleurezii sero-fibrinoase – de natură TBC - foițele pleurale se lipesc și se obțin aderențele
pleurale până la simfiză, nu se mai mișcă deloc și implicit nici coastele, iar în timp se produce
o retracție de coaste ceea ce va detremina realizarea respirației mai mult pe partea opusă,
având drept consecință strâmbarea coloanei), etc.
Vojta a observat la copii cu paralizie cerebrală absența inițială a anumitor scheme de mișcare.
Prin activări reflexe, repetate, actele motorii s-au îmbunătățit treptat, iar copilul a achiziționat sau și-a
perfecționat mersul și vorbirea.
În scolioză, în mod similar, prin acțiunea unor puncte trigger s-au declanșat reflexe posturale
care au ameliorat atitudinea generală a corpului și poziția coloanei vertebrale.

23. M​ etodele Niederhoffer – Egidy și David

Metoda Egidy
Are la bază teoria potrivit căreia musculatura transversală a trunchiului este esențială pentru
menținerea posturii ortostatice și respectiv a rectitudinii vertebrale. Din acest grup de mușchi
transversali fac parte mușchi heterogeni dpdv al poziției pe trunchi (din diferite zone și planuri), dar și
din acela al acțiunii principale: m.trapez, m.mare dorsal, m.romboizi, m.pătrat lombar, m.ilio-psoas,
m.transvers abdominal.
Teoria se bazează pe faptul că în scolioză se observă amiotrofia acestor mușchi de partea
concavității și respectiv hipotrofia lor de partea convexității.
Erectorii spinali ar avea prin mușchii multifizi, transverso-spinoși și spino-transversari efect de
agravare a rotației vertebrale.
Metoda urmărește tonifierea musculaturii transversale prin exerciții de tip izometric, executate
din posturi corective, prin aplicare de contrarezistențe de către kinetoterapeut. Sunt utilizate posturi
inițiale foarte precise, iar contracțiile izometrice le mușchilor menționați urmăresc tracționarea
coloanei către partea concavă, în scopul obținerii corecției curburii.
Pe parcurul desfășurării exercițiului se urmărește realizarea pe perioade egale a:
● unei contracții progresiv crescânde;
● unei contracții statice de menținere;
● relaxării progresive la final.
Metoda David:
Este o metoda de tonifiere abalitica a musculaturii paravertebrale profunde. La nivel cervical,
dorsal, lombar sub control informatizat cu feedbeack concomitent. Metoda a fost dezvolta cu ajutorul
aparatelor David, ele sunt in nr de 6 scaune, permitand antrenarea musculaturii regionale pe fiecare
directie de miscare, din postura seden-statica care fixeaza (inlacateaza) articulatiile coxo-femurale.
O sedinta dureaza in medie 40-50 minute, recomandandu-se minim 10 sedinte, programul
dureaza 6-12 saptamani.
Aparatele se utilizeaza dupa o evaluare initiala, iar pe parcursul tratamentului se recomanda
inca 1-2 evaluari intermediare, care sa inregistreze evolutia in precizia miscarilor, forta si mobilitate.

14
 24. Metoda FED
Este relativ nouă comparativ cu metodele prezentate anterior, maxim 30 ani, dar are aceleași
principii de acțiune. Metoda utilizează u aparat care realizează obiectivele enunțate în denumirea sa:
F​ixare, ​E​longație și ​D​erotare.
Metoda constă în fixarea 3D a coloanei vertebrale prin intermediul unui aparat care realizează
elongație pasivă și continuă, fixarea coloanei în poziție corectivă și aplicarea de presiuni în punctele de
întoarcere ale curburilor (maximă curbură). Prin aceste puncte sunt stimulați receptorii Golgi și
fusurile neuromusculare lombare. Se inițiază astfel o facilitare neuromusculară proprioceptivă, cu
antrenarea unor fibre musculare, care altfel rămân atrofiate din cauza inactivității.
Prin presiuni, informația de corectare a posturii este transmisă către SNC, care va elabora și
transmite impulsuri de corecție către periferie. În același timp poziția se conștientizează și astfel
corecția poate deveni voluntară.
Aparatul ortospinal este prevăzut cu un braț mecanic a cărui presiune poate fi controlată, care
realizează derotarea și cu un căpăstru pentru realizarea elongației. Ambele acțiuni sunt pasive, de
aceea tratamentul va fi completat cu exerciții de asuplizare – tonifiere, realizate din poziții
hipercorective.
Durata tratamentului este variabilă, în funcție de:
● amplituduinea deposturării;
● vârstă;
● răspunsul fiecărui pacient.
Corecția se obține după aproximativ 1 an, dar tratamentul va fi continuat până la încheierea
procesului de creștere.
Metoda FED realizează:
● dezvoltarea cartilajelor costale, inhibate de SNC;
● dezvoltarea capetelor costale (nivel vertebral) de partea convexității, stimulate de presiune
care vor acționa în sensul derotării corpurilor vertebrale cu care se articulează;
● corectarea orientării patologice a inelului fibros al discului intervertebral;
● corectarea de partea concavității a deformărilor articulare costo-vertebrale;
● creșterea mobilității articulare vertebrale și toracice;
● stimularea propriocepției la nivelul curburilor.
Obiectivul final al metodei este corecția posturală în scopul integrării socio-profesionale a persoanelor
scoliotice.
S-au citat rezultate bune la pacienți cu deviații de 100​0​, la care s-a reușit reducerea curburii
până la 20​0​. Metoda poate fi aplicată atât copiilor cât și adulților. La copii corecțiile cele mai
importante putând avea 80-90​0​, în timp ce la adulți aproximativ 30​0​.

25. Conținutul programelor de kinetoterapie în scolioze

● Scopul exercițiilor este​:
- de a mobiliza coloana,
- de a reechilibra centurile,
- de a crește eficiența respirației și capacitatea de efort;
- de a exersa simțul de simetrie corporală.
● Tehnică de lucru:
- Se fixează o curbură printr-o postură corectivă (lucru static);
- Se lucrează dinamic asupra celei de-a doua curburi, prin aceleași tipuri de exerciții prezentate la
scolioza simplă.
Stabilizarea curburilor este indispensabila in scoliozele duble, deoarece in caz contrar incercnd sa
lucram asupra unei curburi o vom agrava pe cea de a 2-a.
● Continut:

15
 - Exercitiile statice​, constau in posturare asimetrica de tip corectiv sau hipercorectiv. Din
presiuni sau tractiuni aplicate de kinetoterapeut sau diverse aparate in punctele de maxima
convexitate.
- Exercitiile dinamice,​ constau in mobilizari asimetrice care solicita diferit zone simetrice ale
corpului, avand rolul de a corecta deficienta. Mobilizari simetrice in scopul exersarii simtului
de simetrie corporala.
● Pozitiile initiale sunt:
- Ortostatism
- Asezat
- Patrupedie
- Decubit dorsal
- Decubit ventral/lateral
- Atarnat
● Tipuri de mobilizari:
1. Mobilizari de trunchi:
- inclinari laterale ale trunchiului catre convexitate, pentru asuprizarea musculaturii scurtate,
contracturate, de partea concavitatii. Tonifierea celei hipotone alungite de partea convexitati.
- rotatii ale trunchiului catre concavitate, pentru corectarea torsiuni vertebrale si a gibozitati, cu
detensionarea muschilor scurti ai coloanei, care nu beneficiaza de control voluntar.
- extensii de trunchi care urmaresc corectarea cifozei, respectiv a gibozitati, prin asuprizarea
musculaturii anterioare a trunchiului, abdominali si psoaps.
2. Mobilizari ale membrelor:
- ascensionarea umarului, ridicarea memb superior de partea concavitati deasupra orizontalei, si
coborarea celui de partea convexitati pentu echilibrarea centuri scapulare si corectarea deviatiei in plan
frontal.
- ridicarea membrului inferior de partea convexitati, si coborarea celui de partea concavitati pt
echilibrarea centuri pelvine.

26. Forme particulare de scolioză

1. Scoliozele functionale:
- scoliozele nestructurate​ sunt caracterizate prin faptul ca deviatia laterala a coloanei este
complet reductiva clinic/radiologic, in pozitia decubit dorsal. Aceste scolioze nu se insotes de
modificari de structura a vertebrelor sau de gibozitate, ele se reduc spontan sau prin interventie
minima. Pot aparea datorita unor inegalitati ale membrelor inferioare, unor anchiloze de sold
in pozitii vicioase, unor contracturi musculare paravertebrale antalgice ca in hernia de disc.
Acestea nu sunt evolutive si dispar odata cu, corectarea cauzei care le-a indus.
- atitudinea scoliotica​, nu se insoteste de o rotatie a vertebrelor dar se combina fregvent cu
atitudinea cifo-lordotica. Aceasta situatie se intalneste in cazul cresterii rapide in inaltime,
insotita de insuficienta musculo-ligamentara. Igiena vertebrala dificitara si uneori inegalitatea
de membre inferioare, respectiv dezechilibre ale bazinului. Dezechilubrul mecani poate fi
redresat prin talonete de partea hemibazinului coborat.
​In aceasta grupa se disting urmatoarele forme clinice:
​a. atitudinea scoliotica​ = o simpla incurbare in plan frontal a coloanei vertebrale, care se
caracterizeaza prin mobilitate si instabilitate, curbura se educe spontan in decubit, atarnat, sau inclinare
laterala (bending-test). Se poate corecta voluntar sau pasiv, prin presiunea in regiunea respectiva, pana
se atinge o atitudine inversa. Atitudinile scoliotice pot fi induse de poztii defectoase mentinute timp
indelungat sau de o atitudine psihica de relaxare, oboseala si inertie, lipsa de vointa si control
muscular. Multe din atitudinile scoliotice se corecteaza spontan, daca dispar cauzele care le-au
provocat.
b. scolioza habituala​ = ​atunci cand se poarta geanta, ghiozdanul, etc., numai pe o parte sau numai de
catre un brat.

16
c. scolioza statica​ =​ se caracterizeaza prin curburi de compensatie si apre prin:
- asimetrie de bazin, prin reduare a soldurilor
- prin ascensionarea congenitala a omoplatului
- prin inegalitatea membrelor inferioare (picior scurt congenital, genu valgum/varum asimetric,
sau piciorul plat asimetric)
- prin retractii musculare (torticolis coongenital, retractie de ilio-psoas).
2. Scoliozele Secundare:
- profesionale
- induse de tulburari de auz si vedere
- antalgice (sindromul vertebral din discopatia vertebrala)
3. Scoliozele congenitale:
- se datoreaza unor defecte de formare a unor piese osoase, sau unor defecte segmentare de
tipul:
a.​ vertebra cuneiforma
b.​ hemivertebra
c.​ bara nesegmentata (nemobile)
d.​ segmentata uni-lateral
4. Scoliozele neuro-musculare:
A. Scolioze Neuropatice
a) prin leziune, de neuroni motori centrali (AVC)
b) paralizie cerebrala (insuficienta motorie cerebrala)
c) degenerescente spino-cerebeloase, prin traumatisme, tumori, siringomielie (tulburare de
sensibilitate termina si dureroasa la nivelul tegumentelor membrelor superioare)
d) prin leziune de neuron periferic, ca in traumatisme sau leziuni ce afecteaza nervii periferici,
mielo-meningocel/poliomielita.
e) disautonomia familiala sau sindromul reley day, afectiunea sistemului nervos vegetativ
manifestata prin anomali de dezvoltare a unor nervi senzitivi si vegetativi (simpatici sau
parasimpatici), a caror simptomatologie consta in:
- tulburari de perceptie a dureri
- absenta secretiei lacrimale
- deficit de crestere
- tensiunea arteriala labila (pacientii prezinta episoade de HTA parosixtica/ hipo/hiper tensiune)
B. Scoliozele miopatice
a) atrogripoza, forma de aniotrofie spinala multiplex, Xlincata, caracterizata prin cntracturi
musculare periarticulare generalizate
b) distrofii musculare, Duchenne/Becker/Rainer
c) miotonia-distrofica
d) hipotonia musculara congenitala
5. Scolioze Neurofibromatoza:
Afectiune genetica in care este perturbata cresterea neuronala si care evolueaza cu aparitia de
tumori cerebrale, in general beligne, dar cu potential de malegnizare. Se manifesta prin tulburari
secundare de auz, tulburari cardiovasculare, dificultati de invatare.
6. Scolioze prin afectiuni mezenchimale:
- homocistinurie
- sindromul marfant
- sindromul Ehlers-Danlos
7. Scolioze post-traumatice:
- prin fracturi vertebrale fara interesare medulara.
8. Scolioze prin contracturi musculare de cauze extravertebrale
- cel mai fregvent afectand toracele
- arsuri intinse

17
 - empiem
9. Scoliozele din osteo si condrodistrofii
- mucopolizaharidoze
- acontroplasie
- displazie spondiloepifizara
- disrafizmdistrofic (forma de distrofie a tesutului osos, de la nivel vertebral, caracterizat prin
defect de fuziune a lamelor vertebrale) = Spina bifida.
10. Scoliozele din tumori
11. Scolioze din boli reumatologice
12. Scolioze din tulburari metabolice:
- boala oaseleor de sticla
- rahitism
13. Scoliozele prin afectiuni lobosacrate
- spondilolistezis
- spondiloliza
14. Scolioze din infectii vertebrale

27. Deviații de coloană în plan sagital – definiții

Curburile fiziologice ale coloanei sunt toate in plan sagital, incepand de la nivel cervical.
- Lordoza cervicala
- Cifoza dorsala
- Lordoza lombara
- Cifoza sacro-coccigiana
Curburile in plan sagital apar dupa nastere, in functie de achizitiile si solicitarile motorii,
exceptand cifoza sacro-coccigiana care este preformata.
- Aparitia lordozei cervicale se asociaza momentului in care sugarul mentine capul deasupra
orizontalei, adoptand postura papusi. La varsta de aproximativ 3 luni.
- Cifoza dorsala se formeaza cand pozitia copilului poate sta in asezat dupa 4-5 luni.
- Lordoza lombara dupa 8-11 luni, cand copilul adopta ortostatismul si mentine aceasta pozitie.
Cifoza​ ​este curbura coloanei cu convexitatea orintata posterior, este considerata patologica si
necesita tratament recuperator si kinetic, atunci cand valoare unghiului de deviatie depaseste 35-40 de
grade, aceasta situatie fiind denumita hipercifoza.
Lordoza​ curbura coloanei cu convexitatea orientata anterior, este considerata patologica si
necesita tratament cand deviatia depaseste 50 de grade, situatie in care este numita hperlordoza.
Cele doua sunt in relatie de interdependenta mai ales la nivelul regiunilor dorsala si lombara,
agravandu-se reciproc.
Dupa modul de aparitie si gravitate, aceste deviatii sunt:
- Atitudinale, in care nu se evidentiaza modificari morfologice ale corpurilor vertebrale
- Structurale, care se datoreaza modificarilor de forma si structura a vertebrelor.

28. Clasificarea cifozelor

1.Cifozele funcționale, ​care sunt deviații de mică amploare, cu apariție și evoluție lentă, treptată,
progresivă, în general nedureroase, iar prognosticul este favorabil. Diagnosticul diferențial este ușor de
realizat, deoarece acest tip de deposturări se corectează sau hipercorectează, prin extensia trunchiului și
redresarea toracelui și a centurii scapulare. Sunt citate patru forme clinice:
o cifoza atitudinală, produsă prin menținerea unei posturi vreme îndelungată. Apare mai frecvent la
persoane înalte, dar este specifică adolescenților, în cazul în care ritmul de creștere a coloanei îl depășește pe
cel al maturării masei musculare paravertebrale;
o cifoza habituală este o formă mai veche și mai gravă a precedentei, care a evoluat în lipsa
tratamentului corector kinetic;

18
 o cifoza profesională este caracteristică persoanelor care mențin o poziție flectată a trunchiului în
timpul lucrului, în general așezat (ceasornicari, miniaturiști, gravori, bijutieri, desenatori etc.);
o cifoza compensatorie, după cum îi spune și numele, apare pentru a compensa altă afecțiune: fie o
hiperlordoză lombară, fie un excavare toracică, fie – relativ frecvent – un defect de vedere (miopie).
2.Cifoze structurale sau patologice ​se caracterizează în general prin curburi mai accentuate, deci prin
gravitate mai mare, cu modificări ample la nivelul formei și structurii corpurilor vertebrale, ceea ce
antrenează tulburări funcționale și/sau afectarea altor structuri corporale de vecinătate sau situate la
distanță. Sunt de regulă ​secundare​, putându-se identifica mecanismul de producere:
o cifoze congenitale, cel mai des secundare unor malformații fetale (microspondilia, platispondilia,
agenezia de discuri intervertebrale),
o cifoze posttraumatice: sindromul Kummel-Verneuil (asociere de manifestări care apare după o
perioadă de aparentă vindecare după un traumatism vertebral; se manifestă prin deformare cifotică, dureri și
contracturi musculare în centură – după, luxații vertebrale, fracturi vertebrale incorect consolidate, hernii de
disc,
o cifoze de origini infecţioase (Morbul lui Pott, poliomielită, osteomielită),
o cifoze paralitice (paralizia cerebrală, scleroza laterală amiotrofică, sindroamele extrapiramidale),
o cifoze reumatismale (spondilita anchilopoietică, spondiloze),
o cifoze endocrino-metabolice (hipersomatotropism – gigantismul, sau acromegalia, sindromul
Cushing, rahitismul, osteomalacia sau osteoporoza, obezitatea),
o cifoze distrofice din distrofii musculare progresive, sau epifizite vertebrale Scheuermann,
o cifoze tumorale (mielom multiplu Khaler, metastaze tumorale osoase)
o cifoze senile, degenerative (prezente la persoane în vârstă, au cauze variate),
o alte tipuri de cifoze (psihotice, medicamentoase etc.).
3.U​ n alt criteriu este​ poziția deviației​, în funcție de care cifozele sunt:
- tipice – care se suprapun peste cifoza fiziologică toracală, fiind limitate la regiunea dorsală a
coloanei vertebrale;
- atipice – sunt cifozele care depășesc ca întindere regiunea toracală, în sens ascendent (cervical),
descendent (lombar), sau în ambele sensuri (cifoza totală), dar și cifozele localizate în alte regiuni decât cea
dorsală (cifozele lombare).

29. Cifoze – tablou clinic

- aspect caracteristic al trunchiului, cu spate „rotund” sau angulat;
- cap deviat anterior (în situații grave cu privirea orientată în jos);
- umeri anteduși;
- scapule depărtate de planul toracelui (alate);
- torace aplatizat anterior sau excavat;
- deposturări ale bazinului și eventual ale membrelor inferioare;
- tulburări funcționale:
● cardiovasculare (datorită micșorării amplitudinii mișcărilor costale în respirație, diminuă sau se
anulează unul dintre factorii favorizanți ai întoarcerii venoase – aspirația toracică),
● respiratorii (din cauza alterării biomecanicii costale) a căror amploare este dependentă de mărimea
deviației;
● capacitate de efort scăzută;
- dureri vertebrale etc.
Localizarea – este în funcție de regiunea coloanei vertebrale afectată de deposturare:
- dorsală,
- lombară,
- dorso-lombară sau totală.
De fapt principala zonă de coloană afectată este regiunea toracală, interesând, în cifozele înalte și
regiunea cervicală, iar în cele „totale” și regiunea lombară.

19
 30. ​Obiectivele kinetoterapiei în cifoze (dorsală, lombară, totală)
➢ Obiectivele kinetoterapiei​ aplicate în ​cifoza dorsală​:
- tonifiere în scurtare (în cursă internă) a musculaturii paravertebrale și a celei posterioare a toracelui alungite;
- asuplizarea musculaturii scurtate (musculatura anterioară a trunchiului – torace și abdomen);
- corectarea deposturărilor secundare (umeri, omoplați, torace anterior);
- recâștigarea controlului corporal, prin formarea unui reflex postural corect.
➢ Obiectivele kinetoterapiei aplicate în ​cifoza lombară:
- tonifiere în scurtare (în cursă internă) a musculaturii paravertebrale alungite;
- asuplizarea musculaturii scurtate (mușchii peretelui abdominal și psoas);
- corectarea deposturărilor secundare (retroversia bazinului, flexum-ul în articulațiile membrelor inferioare);
- formarea unui reflex postural corect.
➢ Obiectivele kinetoterapiei aplicate în ​cifoza totală:
- tonifiere în scurtare (în cursă internă) a musculaturii paravertebrale și a celei posterioare a toracelui alungite;
- asuplizarea musculaturii scurtate (musculatura anterioară a trunchiului – torace și abdomen, dar și a
musculaturii antero-laterale a gâtului);
- corectarea deposturărilor secundare înregistrate în fiecare caz în parte;
- formarea reflexului postural corect.

31. Tipuri particulare de cifoză – Spondilita anchilopoietică

Spondilita anchilopoietică este o afecțiune inflamatorie cu evoluție cronică, a cărei etiologie nu este
(încă) cunoscută. ce afectează în mod predominant coloana vertebrală, procesul inflamator debutând frecvent
la nivelul articulaţiilor sacroiliace şi progresând ascendent. Boala evoluează spre fibroză, osificare şi anchiloză
a coloanei vertebrale, proces reflectat în denumirea grecească a bolii „spondilos" = vertebră şi „anckilos" =
strâmb.
Procesul se datorează în special entezitelor (inflamații ale structurilor conjunctive
capsulo-ligamentare) cu multiple localizări, care determină atât aspectele caracteristice ale bolii, cât și evoluția
către anchiloze.
Іnсіdеnțа bοlіі în рοрulаţіе vаrіаză în јur dе 1%, fііnd mаі frесvеntă lа bărbаţі dесât lа fеmеі.
Рrеdοmіnențа mаlаdіеі lа bărbаţі (tіnеrі) еѕtе dе mult rесunοѕсută (rарοrtul variind între 2.5/1 și 8/1).
Manifestări generale în spondilită:
- cifoză totală fixă, care nu corectează din cauza anchilozelor multiple
- dureri cu localizări multiarticulare, extravertebrale;
- amiotrofie fesieră;
- păstrarea ortostatismului necesită creșterea suprafeței de susținere;
- flexie în articulațiile coxofemurale și genunchi, pentru păstrarea câmpului vizual; când se fixează această poziție prin
afectarea articulațiilor coxofemurale, se descrie poziția clasică de „schior”. Șoldurile sunt frecvent afectate, în 50% din cazuri coxita
fiind bilaterală. Ea evoluează bilateral (90% din cazuri) cu anchiloză fibroasă și impotență funcțională marcată;
- limitarea mișcărilor în articulațiile șoldurilor este progresivă, cu evoluție centrifugă, fiind afectate în special extensia și
abducția (ca metodă de evaluare se măsoară distanța dintre maleolele mediale, după ce pacientul a realizat abducția maxim posibilă a
coapselor);
- afectarea genunchilor este prezentă la aproximativ o treime din cazuri, sub formă de artrită temporară sau permanentă, cu
episoade de acutizare;
- umerii pot fi afectați într-un sfert dintre cazuri, artrita evoluând către anchiloză în poziții vicioase de abducție și de rotație
internă;
- în aproximativ 10% din cazuri, mai pot fi afectate articulațiile mici ale mâinii și piciorului, fenomen care necesită investigații
serologice și imunologice, pentru a realiza diagnosticul diferențial cu poliartrita reumatoidă;
- în evoluția spondilitei se citează și numeroase manifestări sistemice și viscerale: neurologice, musculare, oculare, cardiace,
respiratorii, digestive, genito-urinare, amiloidoză etc.
Boala debuteaza cu sacroileita, caracterizata prin dureri cu caracter profund la nivelul bazinului.
Dintre modificarile precoce vertebrale mentionam:
- prezenta sindesmofitelor datorate alcifieriiinelului fibros
- aspectul patrat al vertebrelor pe radiografia lombara de profil din cauza pierderii
concavitatiiplatourilor prin eroziunea marginilor anterioare superioare si inferioara a corpilor
vertebrali
- reducerea mobilitatii coloanei in unele cazurirectitudinea ei

20
 Imaginea radiologica de coloana de bambus apare tardiv si se datoreaza sindesmofitelor,
anchilozeiosoase a articulatiilor interapofizare si cacificarii ligamentelor interspinoase
Durerile lombosacrate au caracter inflamator, apar in a doua parte a noptii, trezind bolnavul din
somn. dimineata, la trezire, durerile sunt prezente si se insotesc de redoare matinala prelungita de peste o
ora.
Durerea se amelioreaza dupa exe fizice si se agraveaza dupa repaus prelungit.
Durerile lombosacrate por iradia pe fatta post a coapsei dar migreaza de la o coapsa la alta,
realizand sciatica in bascula. In cazurile mai grave, sciatica este bilaterala
Durerea cervicala si redoarea indica afectarea segmentului cervical.
Dіmіnuаrеа mοbіlіtăţіі сοlοаnеі lοmbаrе еѕtе dеtеrmіnаtă lа dеbutul bοlіі dе сοntrасturа musculaturii
раrаvеrtеbrаle, ѕесundаră рrοсеѕuluі іnflаmаtοr, іаr tаrdіv dе fuzіunеа сοrріlοr vеrtеbrаlі. Lіmіtаrеа flехіеі
сοlοаnеі lοmbаrе еѕtе еvаluаtă рrіn măѕurаrеа іndісеluі “dеgеtе-ѕοl” şі рrіn tеѕtul Ѕсhοbеr:
- dіѕtаnţа dеgеt-ѕοl ѕе măѕοаră сеrând bοlnаvuluі ѕă fасă flехіа сοlοаnеі lοmbаrе, gеnunсhіі fііnd în
ехtеnѕіе; în саzul ѕubіесtuluі nοrmаl, dіѕtаnţа dіntrе vârful dеgеtеlοr şі ѕοl еѕtе zеrο; dасă flехіа аntеrіοаră
еѕtе lіmіtаtă, dіѕtаnţа dеgеt-ѕοl сrеştе.
- tеѕtul Ѕсhοbеr ѕе realizează prin fіхаrea unui рunсt ре lіnіа mеdіаnă lа јοnсţіunеа lοmbοѕасrаtă şі
unui аl dοіlеа рunсt lа 10 сm ѕuреrіοr dе асеѕtа. Арοі ѕе rесοmаndă bοlnаvuluі ѕă ехесutе ο flехіе mахіmă lа
nіvеlul сοlοаnеі lοmbаrе. Lа іndіvіdul nοrmаl dіѕtаnţа dіntrе сеlе dοuă рunсtе сrеştе сu mаі mult dе 5 сm; în
саzul unοr ѕufеrіnţе аlе сοlοаnеі lοmbаrе, dіѕtаnţа rămânе nеmοdіfісаtă ѕаu сrеştе сu mаі рuţіn dе 5 сm.
- tеѕtul Ѕtіbοr: dіѕtаnţа întrе арοfіzа ѕріnοаѕă а vеrtеbrеі С​7 şі а vеrtеbrеі Ѕ​1 trеbuіе ѕă fіе сu 10 сm
mаі mаrе după flexia trunсhіuluі, lа сοlοаna nοrmаlă.
- sеmnul сοrzіі dе аrс аl luі Fοrеѕtіеr ехрrіmаt рrіn сοntrасţіа muşсhіlοr раrаvеntrаlі dе раrtеа în саrе
ѕе înсlіnă trunсhіul. Nοrmаl аr fі іnvеrѕ, сăсі muşсhіі ѕе οрun сădеrіі trunсhіuluі.
- indicele de elasticitate toracică: măѕurаrеа dіаmеtruluі tοrасіс în іnѕріrаţіе profundă şі respectiv
ехріrаţіе forțată, lа dіfеrіtе nіvеlе аlе tοrасеluі;
- săgeata cervicală reprezintă dіѕtаnţа сеаfă-реrеtе, la nivelul curburii maxime lordotice: расіеntul în
ortostatism este poziționat сu ѕраtеlе lа реrеtе, taloanеlе şі fеѕеlе lіріtе dе реrеte; ѕе vа măѕurа dіѕtаnţа
transversală dе lа сеаfă lа реrеtе;
- săgeata lombară, similară precedentei, reprezintă distanța de la punctul maxim al lordozei lombare la
perete; în condiții normale, ambele sunt 3-5 cm, în funcție de vârsta, genul și talia pacientului;
- dіѕtаnţа bărbіе-ѕtеrn în сеntіmеtrі, аtât în flехіе mахіmă (în mod normal este zero), сât şі în ехtеnѕіе
mахіmă.
Înclinarea laterală a coloanei еѕtе lіmіtаtă şі durеrοаѕă. Οdаtă сu рrοgrеѕіа bοlіі, сοlοаnа ѕе
rіgіdіzеаză, іаr lοrdοzа lοmbаră ѕе ştеrgе. Dеοаrесе расіеntul tіndе ѕă-şі аmеlіοrеzе durеrіlе аdοрtând ο
рοzіţіе аntаlgісă în аntеflехіе, ѕеgmеntul tοrасіс сарătă ο рοzіţіе сіfοtісă. Аfесtаrеа аrtісulаţііlοr
сοѕtοvеrtеbrаlе dеtеrmіnă аtât durеrі tοrасісе, сât şі dіmіnuаrеа ехраnѕіunіі сutіеі tοrасісе; расіеnţіі аu ο
rеѕріrаţіе dе tір аbdοmіnаl, іаr аbdοmеnul еѕtе рrοeminеnt.
Аfесtаrеа сοlοаnеі vеrtеbrаlе fасе сă în fіnаl сарul ѕă сареtе ο рοzіţіе flесtаtă, сu рrіvіrеа
îndrерtаtă ѕрrе рământ. Реntru еvіdеnţіеrеа lіmіtărіі mοbіlіtăţіі асеѕtеі zοnе, ѕе еfесtuеаză mаnеvrеlе
bărbіе-ѕtеrn, οссірut-реrеtе, înсlіnărі lаtеrаlе şі rοtаţіі аlе сарuluі. Рrеzеnţа mаnіfеѕtărіlοr ехtrааrtісulаrе, сa
іrіta асută, аmіlοіdoza ѕесundаră, ѕаu ο еvοluţіе rеzіѕtеntă lа trаtаmеnt, negativează рrοgnοѕtісul bοlіі.
Tratament:
- igienic (posturare nocturnă corectă, pentru întârzierea fixării coloanei în poziție vicioasă, repaus pe
plan dur);
- medicamentos – antiinflamatorii nesteroidiene, imunosupresoare, eventual corticoterapie, plus
antialgice în pusee;
- ortopedic (bredele/ham ortopedic)
- сοrѕеtе οrtοреdісе – рrеvăzutе сu fеrеѕtrе аbdοmіnаlе şі tοrасаlе, сu rοl în аѕіgurаrеа rеѕріrаţіеі;
- cure balneare cât mai dese (2-3 anual) în stațiuni cu ape termale (Herculane, Băile Felix)
- terapie ocupațională: intervenții asupra ​locului de muncă,​ mai ales dacă acesta necesită menținerea
îndelungată a unor posturi cifozante (sedenstatism) – scaune ergonomice, adaptabile (sprijin pentru picioare,

21
înclinarea anterioară a porțiunii de ședere), eventual schimbarea locului de muncă, adaptări uzuale și ​casnice​,
pentru asigurarea activităților de autoservire după scăderea mobilității coloanei ± a membrelor (ustensile cu
mânere lungi, încălțăminte fără șireturi, oglinzi retrovizoare speciale etc.);
- kinetoterapia​ trebuie instituită precoce și are ca obiective:
1. Evitarea sau limitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei şi şoldurilor pentru menţinerea unor
posturi cât mai apropiate de cele fiziologice şi a unui aliniament corect al corpului;
2. Menţinerea şi ameliorarea mobilităţii articulare;
3. Menţinerea unui bun tonus muscular al erectorilor paravertebrali ai trunchiului;
4. Menţinerea volumelor respiratorii mobilizabile în limite cât mai apropiate de cele normale, în
cazul în care deja s-au instalat deficitele morfofuncţionale caracteristice bolii, la conceptul „menţinere" din
cadrul obiectivelor menţionate mai sus se va adăuga şi acela de „corectare” a respectivelor deficite,
îmbinându-se astfel kinetoprofilaxia cu kinetoterapia de recuperare.
5. Îmbunătăţirea troficităţii generale, a funcțiilor generale ale organismului şi a tonusului neuropsihic.
Сând ѕunt рrеzеntе şі lеzіunі rіzοmеlісе, реntru а рrοtеја аrtісulаţііlе ѕсарulο-humеrаlе, mеmbrеlе
ѕuреrіοаrе vοr fі аşеzаtе сu mâіnіlе ѕub сар, іаr lа nіvеlul gеnunсhіlοr şі а şοldurіlοr саrе ѕunt în flехіе ѕе vοr
арlіса аtеlе gірѕаtе dе сοrесţіе. Рοzіţіа vісіοаѕă în flехіе, саrе рοаtе ајungе unеοrі lа “рοzіţіа dе ѕсhіοr”, еѕtе
fοаrtе dіfісіl dе сοrесtаt. Сοrесţіа асеѕtеіа рrіn οѕteοtοmіе dе сοlοаnă рrеzіntă un grаd rіdісаt dе rіѕс. Сu tοаtе
сă unіі аutοrі (Hеrbеrt) rесοmаndă іntеrvеnţіа, οріnăm реntru ο аtіtudіnе mаі рrudеntă, ареlând lа mіјlοасеlе
tеrареutісе рrοfіlасtісе, рrіn саrе ѕе рοt οbţіnе rеzultаtе bunе.
Аfесtаrеа rеlаtіv frесvеntă а аrtісulаţіеі tеmрοrο-mаndіbulаrе іmрunе еfесtuаrеа unеі аrtrοрlаѕtіі, сu
rеzultаtе în gеnеrаl bunе.
Dеѕсοреrіrеа dе mаtеrіаlе mοdеrnе şі dеzvοltаrеа рοѕіbіlіtăţіlοr tеhnісο-рrοduсtіvе аu іmрuѕ nοі
mіјlοасе dе trаtаmеnt οrtοреdіс, uşοаrе şі fіzіοlοgісе.

32. Tipuri particulare de cifoză – Maladia (Epifizita) Scheuermann

Descrisă de Scheuermann, în 1921, este o afecțiune vertebrală a adolescentului, al cărei substrat anatomic
este o leziune degenerativă a zonei de creștere osteo-cartilaginoase a platourilor corpurilor vertebrale, cu o
dublă consecință:
- deformarea corpurilor vertebrale și
- constituirea de hernii discale intraspongioase în corpul vertebrelor adiacente, cu apariția progresivă
a unei cifoze.
Întâlnită la 20 –30% din adolescenți, boala este mai frecventă la băieți (raport 7/1) și are uneori caracter
familial.
Etiologia maladiei Scheuermann nu este bine precizată. Au fost incriminate: tulburări ale creșterii
encondrale, limitate la coloană și atribuite unor factori constituționali, dereglări hormonale (intârzieri ale
proceselor de creștere), particularități statico-dinamice ale coloanei, activitate musculară deficitară, etc.
Localizarea predilectă a bolii este la nivelul coloanei toracale superioare și medii, cu instalarea
progresivă a unei cifoze, care duce în timp la constituirea „spatelui rotund”.
Boalaintereseaza segmentul toracal inferior si primele vertebre lombare cu stergerea curburii lombar si
chiar aparitia cifozei lombare
Epifizita lombara se instaleaza fara dureri iar sechelele sunt descoperite tardiv la adult, intamplator sau cu
prilejul unei lombalgii de origine statica legata de inversiunea vertebrala
Aceasta cifoza se datoreaza mai multor corpuri vertebrale succesive
In rare cazuri, in afectari lombare se produc tasarea posterioara a corpurilor, determinand in mod paradoxal
o accentuare a lordozei.
Maladia Scheuermann evoluează în trei stadii:
- stadiul I debutează la vârsta de 8-10 ani; este stadiul „funcțional”, fără dureri și fără limitarea
mișcărilor. Se poate observa doar cum copilul menține mai greu poziția trunchiului, fapt care poate sugera o
boală Scheuermann incipientă, dar nu este obligatoriu ca din acest stadiu afecțiunea să evolueze;
- stadiul II, este stadiul „florid” cuprins de obicei între 10-16 ani, în care se constituie insidios o
redoare localizată dorsal, dorso-lombar sau lombar. Progresiv se instalează toate simptomele, semnele clinice

22
și radiologice ale bolii. Cifoza este parțial fixată și adesea dureroasă cu exacerbări în condiţii de oboseală,
ortostatism prelungit sau suprasolicitare (căratul de greutăți); se dezvoltă și se poate accentua până la
încheierea procesului de creștere. În circa 20% din cazuri, cifoza se însoțește de o ușoară asimetrie scoliotică.
Un număr mic de bolnavi (5-20%) reclamă dureri ce se datorează unei insuficiențe miostatice și probabil unei
suprasolicitări ligamentare. Uneori apar, când cifoza este dorsală, hiperlordoze lombare și cervicale, cu
caracter compensator și cu dureri la palparea și percuția apofizelor spinoase;
- stadiul III este unul tardiv, care se instalează după vârsta de 18 ani, când cifoza este de obicei fixată
și nu mai poate fi corectată nici activ, nici pasiv, iar mobilitatea segmentului respectiv al coloanei este drastic
limitată; durerile pot lipsi, iar tulburările ce apar se datoresc musculaturii insuficiente, unor entezopatii și
modificări degenerative ale țesutului braditrof, în special discal. Mai târziu, suferinței bolnavului i se aplică la
consultație diverse diagnostice: lombalgie, lomboscitalgie, insuficiență miostatică etc.
Examenul radiologic pune în evidență o serie de modificări. În primul stadiu aspectul radiologic este
normal. Modificările apar în stadiul „florid”, ca defecte în teritoriul treimii anterioare a corpului vertebral și
sunt evidente:
- aspectul cuneiform al corpului vertebrelor afectate,
- cifoza localizată de obicei dorsal și mai rar dorsolombar. In acest stadiu se poate observa în unele
cazuri și o scolioză asociată.
În stadiul III, la toate semnele tipice ale maladiei Scheuermann se adaugă și modificări secundare de
tip degenerativ, artrozic.
La nivelul epifizelor „libere” pot apărea fracturi parcelare ale marginii anterioare a platoului vertebral.
Herniile intraspongioase sunt înconjurate de o zonă de osteoscleroză reacțională, hernia retromarginală fiind o
varietate a acestora. Modificările radiologice nu se corelează întotdeauna cu simptomatologia clinică.
Evoluția maladiei Scheuermann este lentă și se termină odată cu creșterea, dar cu prețul cifozei
reziduale, complicată cu o artroză intervertebrală, adesea dureroasă și a unei statici defectuase.
Prognosticul este în general favorabil; criteriile care fac prognosticul mai rezervat sunt apariția precoce
a durerilor și a semnelor de decompensare.
În situații grave de maladie Scheuermann cu localizare toracală, apar grave disfuncții respiratorii.
Tratament
- tratament igienic: se evită purtarea de greutăți, se urmărește corectarea posturii încă din stadiul
inițial al bolii, unii specialiști recomandă stoparea activității fizice (de tip sportiv),
- tratamentul chirurgical este indicat în deviații importante, de peste 70º;
- se recomandă ortezarea;
- fizioterapie;
- masaj, reflexoterapie;
- kinetoterapie.
Principalele obiective ale tratamentului recuperator sunt:
a) combaterea durerii;
b) asuplizarea coloanei vertebrale și a centurii scapulare în zonele cu rigiditate crescută;
c) învățarea și adoptarea posturii corecte și îndepărtarea factorilor mecanici iritativi;
d) tonifierea musculaturii paravertebrale hipotone la nivel toracal, în condiții de scurtare, precum și a musculaturii abdominale și
tonifierea în condiții de alungire a musculaturii lombare și pectorale. De asemenea s-a avut în vedere și corectarea dezechilibrelor
musculare care perturbă funcția statică și dinamică a coloanei vertebrale;
e) îmbunătățirea funcției respiratorii, prin restabilirea unei mecanici ventilatorii funcționale, bazate pe un control bun al participării
costale și prin amplificarea cursei diafragmatice;
f) conștientizarea poziției corecte a coloanei și a bazinului, prin metodologia școlii spatelui „school back”.

33. Hiperlordoze: definiție, indicatori de gravitate, momente de apariție

Lordozele sunt curburile coloanei ale căror convexități sunt orientate anterior. În condiții fiziologice
ele sunt localizate la nivel cervical și lombar, dar accentuarea care determină apariția formelor patologice se
localizează în marea majoritate a cazurilor la nivelul coloanei lombare.
Lordozele nefiziologice se datorează discurilor intervertebrale de grosimi inegale (mai subțiri în zona
posterioară).
Gravitatea hiperlordozei poate fi apreciată și după amplitudinea deviației:
- Lordozele ușoare au o deviație de maxim 30º;

23
 - Lordozele medii au deviații de 30º-50º;
- Lordozele grave au deviații care depășesc 50º.
Lordozele pot apărea la orice vârstă:
- Lordoza congenitală este o formă patologică, foarte rară și se datorează absenței procesului de segmentare
posterioară, sau hipertoniei congenitale a mușchiului ilio-psoas;
- Imediat după formare, în jurul vârstei de un an, lordoza este accentuată, din cauza dificultăților întâmpinate de
copil la menținerea ortostatismului și la mers;
- După vârsta de trei ani, hiperlordoza lombară se poate datora rahitismului, tulburărilor de creștere, sau
hipotoniei musculaturii paravertebrale;
- În etapa de creștere rapidă a corpului din perioada pubertară, pot apărea, relativ rar, hiperlordoze lombare
simple, dar sunt mult mai frecvente cele care însoțesc alte deposturări (cifo-lordoze sau lordo-scolioze);
- După încheierea creșterii, hiperlordozele lombare se produc prin menținerea unor posturi necorespunzătoare în
procesul muncii, sau în viața de zi cu zi (la femei prin purtarea încălțămintei cu toc înalt), dar și în timpul
sarcinii, sau la persoane supraponderale. Ele mai pot apărea la sportive de performanță (gimnaste, dansatoare,
balerine, înotătoare);
- La bătrâni hiperlordozele pot apărea din cauza osteoporozei, sau compensator pentru cifozele senile.

34. Hiperlordoze: clasificări

● După regiunea în care se localizează:
- Lordoza tipică – se localizează în zona lombară, suprapunându-se peste cea fiziologică;
- Lordoza atipică – apare în zona lombară înaltă, sau în cea toraco-lombară;
● După momentul apariției:
- Dacă hiperlordoza este prima deposturare apărută este denumită primară;
- Dacă hiperlordoza este consecutivă și compensatorie altei curburi patologice, ea este secundară.
● După dimensiunea zonei implicate în deposturare:
- Lordoze scurte, implicând un număr redus de vertebre,
- Lordoze lungi, împlicând o întreagă regiune, sau toată coloana;
● După cauze și formă clinică:
- Lordoza mobilă este forma cea mai simplă de lordoză. Ea apare în general în zona lombară, se reduce în
sedenstatism și este ușor de corectat terapeutic. Ea evoluează lent și, în general, nu produce modificări
secundare la nivelul coloanei și al segmentelor ănvecinate.
- Lordoza statică (posturală) determinată de poziții vicioase profesionale sau de încălțămintea cu toc înalt. Se
poate corecta prin kinetoterapie și eventual ortezare, dacă nu se însoțește de alte modificări.
- Lordoza compensatorie (apărută pentru a „echilibra” o cifoză), este considerată tot o formă statică. Se
tratează ca o cifolordoză.
- Formele profesionale se datorează unor mișcări excesive de hiperextensie lombară, repetate (sportivi, zugravi
etc.).
- Lordozele fixate apar ca forme sechelare, după traumatisme mecanice, cu acțiune directă, urmate de
fenomene inflamatorii și retracții fibroase. În general sunt dificil de recuperat.
- Lordozele dinamice recunosc o patologie diversă: neurologică, distrofică, sau ca rezultat al dezechilibrului
dintre grupele musculare flexoare și extensoare ale trunchiului (cum se întâmplă în atonii abdominale, în
rahitism, tumori, tulburări ale tranzitului intestinal etc.).
● După vârsta de apariție:
- Lordoze congenitale,
- Lordoze infantile,
- Lordoze pubertare,
- Lordoze ale adultului,
- Lordoze ale bătrânului (senile).
● După gravitate:

24
- Lordoze funcționale,​ care au patru forme clinice; se caracterizează prin faptul că se corectează la flexia
trunchiului, deși, este posibil ca deviația să nu se inverseze în timpul mișcării-test, din cauza unei oarecare
rigidizări lombare (​www.copil-speranta.ro/ ?q=node/143​ accesat la 30.03.2015 ora 15.55):
o atitudinea lordotică este cea care apare la persoane de talie redusă și/sau hiperponderale, prin insuficiență a
tonusului peretelui abdominal, dar și pentru a reechilibra centrul de greutate;
o lordozele habituale sunt forme evolutive ale atitudinilor lordotice neglijate;
o lordoze profesionale apar la persoane care mențin posturi extinse ale coloanei, în timpul muncii;
o lordoze compensatorii care apar consecutiv unei cifoze dorsale, în scop compensator.
- lordozele patologice​, sau structurale, care sunt, la rândul lor, de mai multe tipuri:
o lordoze congenitale, cel mai frecvent datorate unei malformații la nivelul joncțiunii sacro-lombare
(lombalizare sau sacralizare vertebrală);
o lordoze rahitice, care însoțesc alte semne caracteristice ale rahitismului, fiind cauzate de hipotonia musculară;
apar frecvent la copii, în jurul vârstei de trei ani;
o lordoze paralitice, care se produc prin paralizia musculaturii abdominale, antagoniștii lor devenind
predominanți;
o lordoze miopatice, mai frecvente la sexul masculin, apar în jurul vârstei de 15 ani și se caracterizează prin
atrofie, retracții și/sau contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare;
o lordoze traumatice;
o lordoze reumatice, care apar prin hipotonie musculară, dar și datorită durerilor, forțând pacienții la adoptarea
unor atitudini antalgice;
o lordoze prin deficiențe ale membrelor inferioare: luxație congenitală de șold, coxa vara etc.

35. Hiperlordoze: evoluție, prognostic și tablou clinic

Evoluție
Lordozele simple și cele mobile evoluează în general foarte lent, și nu produc, de obicei, modificări
secundare artro-scheletale. Ele beneficiază cel mai mult de tratamente corective și kinetoterapie.
În formele structurate, neglijate evoluția este către agravare, prin accentuarea curburii primare și prin
compensarea ei cu cifoză dorsală.
Lordozele secundare răspund de asemenea la tratament, cu condiția înlăturării cauzelor care le-au
produs și a intervenției terapeutice precoce, pentru a preveni instalarea tulburărilor sau distrucțiilor osoase și
articulare.
Prognosticul ​lordozelor este în general mai bun decât al cifozelor, exceptându-le pe cele atipice, sau totale.
Formele simple și mobile răspund cel mai bine la tratament kinetic și recuperator, iar dacă acesta este precoce
și corect realizat, se poate obține corecția cvasi-totală a deviațiilor.
Formele grave necesită tratament corector mai agresiv, similar scoliozelor sau cifoscoliozelor
(intervenție chirurgicală, ortezare, kinetoterapie).
Îmaginile ilustrează un caz de hiperlordoză structurală, secundară contracturii de mușchi ilio-psoas
(probabil congenitală, dar neglijată), cu evoluție de tip malign.
Tablou clinic:
- dureri lombare,
- anteversia de bazin astfel incat deschiderea superioara e orientata anterior iar fata posterioara a
sacrului priveste superior, pozitionandu-se aproape orizontal
- ,flexum in articulatiile coxo-femurale,
- hiperextensie a genunchilor poate ajunge la genu-recurvatum
- proeminenta peretelui abdominal care pare balonizat,
- astenie fizica,
- accentuarea lordozei lombare.
- accentuarea cifozei toracale

36. Kinetoterapia în hiperlordoze

Obiectivele​ ​kinetoterapiei​ în hiperlordoze:

25
- Tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii abdominale;
- Tonifierea în condiții de alungire a mușchilor paravertebrali lombo-sacrați și a ilio-psoas-ului;
- Asuplizarea flexorilor articulațiilor șoldului și genunchiului (drept femural, ischiogambieri)
- Refacerea mobilității articulare;
- Corectarea poziției bazinului;
- Corectarea mersului;
- Creșterea capacității de efort;
- Crearea reflexului postural corect.
Program de exerciții​ active:
Poziții de pornire:
● decubitul dorsal cu soldurile flectate care produce delordozare lombara,din aceasta postura se
realizeaza ex de rotatii ale bazinului alternative,flexii simultane sau alternative de trunchi,bazin si
membre inferioare.
● Din asezat pe saltea cu membrele inferioare extinse si abduse la 30-45 gr,flexii de trunchi cu
membrele superioare extinse pt a atinge simultan picioarele cu mainile sau alternative pe
segmentul contralateral.
● Din ortostatism,exercitii variate care implica flexia trunchiului.
● Exercitii din posturile Klapp,utilizandu-le pe cele cu trunchiul sub orizontala,delordozante.
● Asezat cu trunchiul flectat,pozitie care este folosita si in antrenamentul la effort pe
cicloergometric(bicicleta).

37. Cifolordoze
Afecțiuni în care sunt prezente două deviații vertebrale de sens opus, în plan sagital.
Ce-a de-a doua curbură este de obicei compensatorie;
Obiectivele kinetoterapiei în cifo-lordoze:
- Tonifierea în condiții de alungire​ a:
o Musculaturii paravertebrale lombare;
o Musculaturii și structurilor toracale anterioare
- Tonifierea în condiții de scurtare​ a:
o musculaturii posterioare a toracelui;
o musculaturii abdominale.
- Corectarea deficiențelor secundare​ :
o Anteversia bazinului,
o Flexumul în articulațiile membrelor inferioare;
o Deficiențele toracelui anterior (poziția coborâtă a coastelor. sternul escavat, mișcările respiratorii limitate etc.);
o Deficiențe ale umerilor, omoplaților, regiunii cervicale
- Formarea unui reflex postural corect.​
Program de exerciții​:
Trebuie ca fiecare deviație să fie lucrată individual, cealaltă fiind fixată prin poziția de pornire:
- Ortostatism, cu trunchiul flectat la 90º;
- Ortostatism cu abducție de brațe și mâinile la ceafă;
- Sedenstatism;
- Pe genunchi, așezat pe gambe și taloane;
- Pe genunchi, cu sprijin anterior pe palme.
Tipuri de exerciții:
- Exerciții din posturile Klapp;
- Exerciții de extensie a trunchiului și membrelor superioare, fixând curbura lordotică;
- Exerciții cu obiecte portative de gimnastică;
- Mers din poziție de triplă flexia a membrelor inferioare;
- Mobilizări analitice ale coloanei etc.

26
 38. Spate plan
Spatele plan este o deficiență globală a coloanei vertebrale, care se carecterizează prin absența, sau
insuficienta încurbare a rahisului în plan sagital. Curburile fiziologice sunt mai mici decât cele normale, sau
absente, coloana devenind rectilinie.
Poate fi urmarea tratamentului chirurgical pentru corectarea scoliozelor structurale, sau a
cifo-scoliozelor. În această situație tratamentul este doar paliativ și nu se va încerca accentuarea (sau formarea)
curburilor vertebrale
Tablou clinic
- Reducerea sau ștergerea curburilor fiziologice dorso-lombare;
- Diminuarea mobilității (rigidizare) coloanei vertebrale;
- Modificări ale poziției centurii scapulare și ale omoplaților față de torace;
- Modificări ale poziției pelvisului prin delordozare (retroversie de bazin);
- Modificări ale axelor biomecanice ale articulațiilor membrelor inferioare (flexum de genunchi cu sau fără
flexum de șold);
- Afectarea variabilă (în funcție de mărimea deposturării) a amplitudinii mișcărilor respiratorii și a mobilității
generale;
- Scăderea capacității generale la efort și apariția stării de oboseală cronică.
Obiectivele​ kinetoterapiei aplicate pacienților cu spate plan, se pot împărți în generale și specifice.
Obiective generale​:
- Creșterea mobilității întregii coloane vertebrale;
- Dezvoltarea mobilității articulare la nivelul segmentelor învecinate coloanei dorso-lombare (cap, gât, centuri,
membre);
- Creșterea capacității generale de efort;
- Tonifierea musculaturii segmentare;
- Formarea (reeducarea) reflexului postural corect;
- Stimularea funcțiilor de coordonare, control, echilibru.
Obiective specifice:
- Formarea curburilor dorso-lombare și prevenirea inversării lor;
- Asuplizarea musculaturii paravertebrale toracale și a musculaturii abdominale, care sunt scurtate;
- Tonifierea în condiții de alungire a musculaturii paravertebrale lombare și a celei antero-laterale toracale, care
sunt hipotone și alungite;
- Creșterea elasticității generale a toracelui și creșterea volumelor respiratorii (capacitate vitală, volum curent,
VEMS);
- Creșterea mobilității articulațiilor costo-vertebrale.
-
Conținutul programului kinetic
- Din ortostatism, exerciții pentru creșterea curburii toracale (lucru cu memebrele superioare în plan anterior
trunchiului, cu sprijin, sau cu obiecte portative de gimnastică);
- Din poziție pe genunchi (posturi Klapp), deasupra orizontalei (lordozantă), cu cifozare toracală, exerciții
pentru creșterea amplitudinii mișcărilor respiratorii și asuplizării articulațiilor membrelor superioare;
- Din poziție pe genunchi, pentru accentuarea curburii lordotice lombare;
- Din decubit dorsal, cu ascensionarea bazinului și sprijin plantar, pentru accentuarea cifozei toracale;
- Din decubit ventral, cu extensia trunchiului și cu sprijin anterior pe palme, pentru creșterea lordozei lombare;
- Exerciții de mers, din diverse poziții (pe vârfuri, pe genunchi, ghemuit etc.);
- Exerciții pentru reeducarea respirației, de coordonare, de echilibru etc.

39. Luxația congenitală de șold – definiție, forme

Luxația congenitală de șold este o maladie care constă în dezvoltarea anormală a articulației
coxofemurale, afectând creșterea, dezvoltarea și starea de sănătate a copilului.
Spre deosebire de luxatia traumatica a soldului in care capul femural pierde contactul cu cavitatea acetabulara in urma unui
traumatism major si unde elementele ce alcatuiesc articulatia sunt normal dezvoltate, in luxatia congenitala de sold, pierderea
dreptului de domiciliu al capului femural se face treptat datorita displaziei cotilului si capului femural.

27
 Luxatia propriu-zisa este o consecinta a displaziei si poate apare mai curand sau mai tarziu dupa nastere, datorita unui cotil
displazic si a mentinerii coapselor in adductie sau plasarii greutatii corpului pe capul femural.
De la nastere si pana la 7-8 luni, intalnim displazia luxanta de sold, afectiune in care cotilele sunt displazice, capetele
femurale nu sunt continute in totalitate de cavitatile cotiloide fiind plasate in fata acestora; de cele mai multe ori colul femural
este anteversal. Exceptional de rar luxatia poate apare inca de la nastere purtand denumirea de luxatie teratologica.
Aceasta malformatie are un net caracter familial, boala intalnindu-se uneori la mai multi membri ai aceleiasi familii, dar
poate apare si sporadic, transmiterea ereditara nedepasind 10% din cazuri.
Sexul feminin este mult mai afectat, proportia dintre cele doua sexe in literatura fiind in cazul luxatiei de 7/1. In displazia
luxanta aceasta proportie nu depaseste 3/1.
Luxatia poate fi uni sau bilaterala, in majoritatea statisticilor bilateralitatea fiind cea mai frecventa. In cazul celor unilaterale,
se pare ca soldul stang este atins cu predilectie.
Stadiile bolii
Displazia de dezvoltare a șoldului cu potențial luxant (DDS) este cea mai frecventă formă și indică
predispoziția copilului către dezvoltarea afecțiunii, dacă nu este diagnosticată și tratată la timp.
Luxația teratologică,​ relativ frecventă, este forma în care la naștere, luxația de șold este constituită.
Subluxația de șold este forma cu depărtarea capului femural de acetabul, dar fără scurtarea
membrului, caracteristică perioadei dinaintea câștigării posturii ortostatice.
Luxația reală de femur cu scurtarea membrului și asimetrie de bazin, este forma care apare după ce
copilul se ridică în ortostatism și merge, dacă formele anterioare nu au fost diagnosticate și tratate. Această
luxație apare după vârsta de un an a copilului.

40. Luxația congenitală de șold – incidență

În prezent este întâlnită relativ frecvent, mai ales în țările Europei și Americii de Nord, unde
mai apare doar ca luxație teratologică. Trebuie menționat însă că formele grave, care determină
invaliditate, sunt mai rare decât în trecut. ​Luxația congenitală de șold este însă relativ frecventă în țări ale
lumii a III-a, unde legislația privind monitorizarea sarcinilor este laxă, iar examenele periodice, clinice și
echografice nu sunt realizate sistematic.
Incidența este variabilă în diferite regiuni geografice, dar apare aproape exclusiv la rasa caucaziană.
Maladia luxantă a șoldului apare în mod excepțional la pacienți de rasă galbenă și este aproape necunoscută la
copii de rasă neagră.
S-au semnalat incidențe variind de la:
- 3‰ – valoarea medie pe glob,
- 1‰ în România – fiind mai frecventă în nordul Transilvaniei, sau 2‰ după prof. Mihai Jianu,
- 4,3‰ în sudul Germaniei și în nordul Franței,
- 3-5‰ în vestul Europei.
- În SUA s-a raportat o incidență a bolii de până la 10‰ (Hensinger citat de Antonescu).
- În 20% din cazuri luxația este bilaterală.
Boala are predispoziție familială (s-au identificat și peste cinci cazuri într-o familie, considerând
trei generații) și este mai frecventă la pacienți de gen feminin. Se citează prevalența bolii la sexul feminin,
înregistrându-se un raport de 7/1 față de cel masculin (15% din cazuri), până la 4/1 după alți autori.
În unele cazuri se poate asocia cu alte malformații congenitale, localizate la nivelul:
- coloanei vertebrale (spina bifida),
- al membrelor inferioare (deviații articulare la nivelul genunchilor – genu varum, genu valgum, genu
recurvatum (hiperextinși), sau la nivelul piciorului – picior strâmb, picior tal-valg, metatarsus adductus,
metatarsus varus, plagiocefalie etc.),
- regiunii cervicale (torticolis congenital) etc.
În general, mai precis în 70-80% din cazuri (după alți autori 20%), sunt afectate articulațiile
șoldului bilateral, iar în caz de afectare unilaterală, localizarea este mai frecvent stângă.

41. Luxația congenitală de șold – Factori cauzali și favorizanți

- Factori genetici – s-a pus în evidență caracterul poligenic și familial al displaziei acetabulare, în aproximativ
40% din cazuri;

28
- Factori hormonali materni ​– reprezentați de estrogeni și precursori ai hormonilor cortico-suprarenalieni
(17-cetosteroizi), care ar crește laxitatea articulară la nivelul șolduriloe copilului, favorizând luxația;
- Alți factori materni​: HTA pe durata parturiției;
- Factori obstetricali: sarcina primipară, prematuritatea, sarcinile multiple, prezența anomaliilor uterine și/sau
placentare;
- Factori mecanici,​ care acționează intra-partum, crescând riscul de luxație:
● Macrosomia fetală,
● Presiunea intrauterină asupra bazinului fetal,
● Presiunea unilaterală a sacrului matern asupra șoldului fetal, care determină deviație excesivă în adducție și
flexie, favorizând luxația unilaterală,
● Cantitate redusă de lichid amniotic (oligoamnios),
● Lipsa culbutei prenatale care determină prezentația pelvină,
● Extensia genunchilor fetali în momentul nașterii;
- Factori constituționali:
● Particularități ale dezvoltării perinatale, cu apariția unei discordanțe temporale între momentul derotării
femurale și întârzierea dezvoltării cavității acetabulare;
- Factori postnatali, ​constând în înfășarea tip „mumie” a copilului, sau posturarea în brațe, în timpul plimbării.

42. Modificări morfologice în luxația congenitală de șold

Modificările morfologice ​sunt de diferite grade, în funcție de stadiul și gravitatea afecțiunii:
- Cavitate acetabulară mai puțin adâncă și/sau mai largă;
- Marginea superioară, sau sprânceana acetabulului insuficient dezvoltată;
- Hiperlaxitate ligamentară;
- Supradimensionarea ligamentului rotund, care împiedică pătrunderea capului femural în acetabul;
- Labrul fibro-grăsos hipertrofiat, proeminând în acetabul și împiedicând pătrunderea capului femural în
articulație;
- Cap femural aplatizat, de dimensiuni reduse, mai depărtat de cavitatea acetabulară, sau ascensionat anormal,
depășind superior cavitatea;
- Anteversie importantă a femurului (de la valoarea normală de 25º, poate ajunge la 75º);
- Coxa valga, cu un unghi cervico-diafizar crescut (în mod normal măsoară 135º, și se măsoară pe radiografia
din incidență anterioară, cu membrul inferior menținut în rotație internă la 20º). În aceste situații unghiul poate
ajunge la 150º etc.

43. Luxația congenitală de șold – metode de diagnosticare

Diagnosticul ​poate fi stabilit în primele trei-patru zile de viață, însă există cazuri mai dificil de
diagnosticat, care necesită trei până la patru luni de monitorizare. Diagnosticul cuprinde metode clinice și
imagistice (radiografice și echografice).
1. Semnul Ortolani poate fi pus în evidență în primele zile după naștere și este descris ca un ușor declic, la
mobilizarea coapselor în flexie pe bazin, urmată de abducție. Declicul este produs pătrunderea capului femural
în cavitatea cotiloidă și este prezent și la mișcarea inversă.
2. Manevra Bartlow este similară precedentei, diferind priza examinatorului și scopul, care este de provocare a
luxației, prin adducția coapsei și presarea ei posterior, pentru a scoate capul femural din articulație;
3. Limitarea mișcărilor de abducție​, care, în displazie, sunt posibile doar sub 90º;
4. Exagerarea mișcărilor de rotație​, care, în displazie sunt posibile până la 180º;
5. Asimetria pliurilor ​antero-mediale ale coapsei (pliurile adductorilor) – semnul Peter Bade – contestat de unii
specialiști;
6. Testul Thomas ​care pune în evidență lipsa contracturii fiziologice în flexie, la nivelul genunchiului. Manevra
se realizează din decubit dorsal, examinatorul presând ușor coapsa și realizând cu cealaltă mână extensia
gambei; mișcarea se realizează fără rezistență, obținându-se uneori hiperestensie;
7. Manevre de evidențiere a scurtării membrului inferior ​afectat:

29
 a. semnul Ombredanne – din decubit dorsal, cu coapsele și gambele flectate, plantele pe planul patului, se
observă poziția posterioară a genunchiului de partea afectată; se evidențiază simplu cu o coală de hârtie sau cu
o riglă;
b. asimetria și inegalitatea pliurilor fesiere,
c. semnul Savariaud (accentuarea diferenţei de lungime între cele două membre inferioare când din poziţia de
decubit cu membrele inferioare în extensie sugarul este ridicat în aşezat);
d. Micșorarea distanței între diverse repere ale șoldului și bazinului: distanța dintre marele trohanter de partea
afectată și creasta iliacă (semnul Charier), și respectiv spina iliacă antero-superioară (semnul Schwartz);
e. Semnul Lance – devierea fantei vulvare la fetițe, de partea șoldului afectat etc.
8. Semne de evidențiere a hiperlaxității articulare de cauze ligamentare:
a. semnul Le Damany (sau Dupuytren) – mobilizarea cranio-caudală a marelui trohanter, la tracțiunea de gleznă a
membrului afectat;
b. semnul Gourdon – creșterea amplitudinii mișcării de rotație internă;
c. semnul Lance – exagerarea rotației externe;
d. semnul Nove Josserand – exagerarea mișcării de adducție, coapsa ajungând la nivel inghinal de partea opusă.
9. Semne aplicate copilului de peste un an (care a mers):
a. Mersul este tardiv și șchiopătat în luxația unilaterală de șold;
b. Mersul este legănat „de rață” în luxația bilaterală de șold;
c. Semnul Trendelenburg – în mers, la sprijinul unilateral de partea afectată bazinul se înclină de partea opusă,
iar trunchiul, compensează prin înclinare de partea bolnavă; semnul este expresia insuficienței mușchilor
fesieri, care sunt alungiți și hipotoni;
d. Semne de ascensionare a marelui trohanter în diferite poziții ale membrului inferior afectat (semnul Nelaton –
Roser) etc.
Clinic, se mai pot pune în evidență: proeminența și ascensiunea marelui trohanter de partea afectată,
aparenta hipertrofie a regiunii fesiere datorată scurtării membrului inferior afectat, lordoză accentuată la nivel
lombar etc.
Semnele radiologice pot fi utile după vârsta de patru luni, când, la peste 60% dintre copii, apare
nucleul de osificare la nivelul capului femural și acesta devine radioopac. După vârsta de șapte luni, la peste
90% dintre copii, nucleii cefalici de osificare sunt prezenți. De partea afectată nucleul apare cu întârziere, este
de dimensiuni reduse, iar linia cervico-obturatorie este întreruptă. Cavitatea cotiloidă de partea afectată este
ștearsă (mai puțin adâncă) în porțiunea centrală.
De partea afectată, capsula articulară este alungită și deformată în clepsidră (stenozată) în porțiunea
centrală (semn echografic).
Alte modalități de diagnosticare includ eultrasonografia, artrografia, investigarea prin RMN,
tomografia computerizată etc.
Diagnosticul diferențial se impune, dacă nu se poate realiza examenul radiologic și se face cu:
- Rahitismul (datorită întârzierii mersului și maturării osoase);
- Diverse forme de miopatie;
- Dezaxări articulare congenitale – coxa vara;
- Modificări articulare și/sau de mers din afecțiuni neurologice: paralizie spastică, poliomielită,
mielomeningocel etc.

44. Luxația congenitală de șold – evoluție, prognostic, diagnosticare

⬜ Prognosticul depinde de precocitatea diagnosticului și al tratamentului.
⬜ Când tratamentul debutează în faza de displazie luxantă, prognosticul este foarte bun.
⬜ Pentru luxația diagnosticată și tratată înainte de mers, prognosticul rămâne bun și foarte bun.
⬜ Când diagnosticul se pune după ce copilul a început să meargă, prognosticul este variabil, fiind
legat de vârsta la care a fost instituit tratamentul, de tipul acestuia, de complicațiile care pot apărea intra și post
terapeutic.
Complicațiile luxației congenitale de șold apar și ulterior evoluează în cazul nediagnosticării, al
diagnosticării tardive, al tratamentului temporizat sau greșit aplicat:

30
- coxartroza juvenilă – se datorează incongruenței elementelor osoase intraarticulare, ceea ce creează tensiuni și
forțe nefiziologice, care distrug cartilajul articular, accelerând procesul artrozic;
- necroza de cap femural;
- instabilitate de șold – se datorează alungirii anormale a ligamentelor articulare, care determină luxații
recidivante, chiar dacă nu există modificări de morfologie a oaselor (cap femural și acetabul);
- tulburări de mers:
● mers șchiopătat, asimetric, în caz de luxație unilaterală;
● mers legănat, „de rață” care apare în caz de luxație bilaterală;
- deviații de coloană de tip scoliotic,
- dezechilibre de bazin,
- dezaxări articulare de genunchi și gleznă etc.
Diagnosticare - vezi 43

45. Luxația congenitală de șold – tratament profilactic și igienic

Profilactic se recomandă examinarea atentă a tuturor nou-născuților, prin aplicarea manevrelor de
evidențiere a luxației, dar și prin examen echografic.
Tratament igienic
Copilul, mai ales cel cu predispoziție familială pentru DDS, nu trebuie înfășat cu mem,brele inferioare
strânse, pentru ca presiunea externă să nu favorizeze luxația capului femural; înfășarea strânsă acționează ca
un mijloc de contenție, determinând și insuficiența mușchilor coapsei și fesieră.
De asemenea se va evita presiunea incorectă asupra coapsei, care se dezvoltă prin posturarea
copilului în decubit lateral pe partea afectată și membrele inferioare extinse.
Se va recomanda mamei o poziție corectă de purtare în brațe a copilului, dar și adaptarea
mobilierului, pentru a permite poziția corectivă a șoldurilor.
În cazul acestor copii nu se va folosi premergătorul, care, prin stimularea precoce a mersului și
dezvoltarea de presiuni asupra articulației șoldului, poate duce la agravarea afecțiunii.
Este, de asemenea contraindicată utilizarea metodei terapeutice vechi, de imobilizare a copilului în
aparat gipsat, care poate determina în timp necroza aseptică de cap femural.
+posturarile de la 46

46. ​Posturarea în luxația congenitală de șold

Posturarea specifică​ a copilului, cu membrele inferioare abduse la 90º, prin diferite mijloace:
- Perna de abducție Frejka – reprezintă un mijloc de ortezare, minim traumatic, care nu împiedică mobilizarea
activă și creșterea copilului;
Diverse tipuri de atele: Von Rosen, ​Putti, Craig, Colemann;
- Tehnici de reducere şi menţinere ortopedică a poziției corective (Lange, Lorenz) sunt folosite de unii
specialişti, ele constând în posturări succesive:
● flexie + abducţie + rotaţie medială a şoldului;
● extensie + abducţie + rotaţie medială a şoldului;
● extensie + adducţie + rotaţie medială a şoldului;
● poziţie indiferentă ca rotaţie, în uşoara abducţie;
Aceste posturi sunt schimbate la 3-6 luni sub control radiologic. Poziţiile (minus flexia inițială,
recomandată de Lange şi care poate afecta prin elongaţie circulaţia arterială circumflexă) se pot obţine prin
extensii blânde, continue, în posturi diferite, cu benzi adezive sau pe atele speciale (Petit, Georgescu, Scott,
Denischi, Somerville).
- Metoda Sommerfield constă în reducerea capului femural în acetabul prin extensie (tracțiune) continuă a
membrelor inferioare, poziționate în rotaţie internă, utilizând greutăți de 1/10 – 1/12 din greutatea corpului.
Prin acest procedeu capul femural poate reintra în cotil, datorită relaxării grupelor musculare, . După 8-10 zile
de extensie se imobilizează în aparat gipsat în rotaţie internă forţată 30-40 zile. Perioada se reduce la copilul
mai mare deoarece există riscul de instalare a redorii (prin retracţie capsulară).

31
- Hamul Pavlik este indicat în primul an de viață, copiilor cu DDS, sau cu luxație congenitală de șold. El
reprezintă o structură formată din chingi de piele și material textil, care se fixează pe corpul copilului,
menținând postura de corecție a luxației (coapse abduse și genunchi flectați). În prima lună după instalare va fi
purtat non-stop (cu excepția îmbăierii și schimbării scutecelor), iar în luna a doua va fi utilizat 16 ore zilnic.
Dacă rezultatele sunt bune, se va prelungi purtarea în luna a III-a, timp de opt ore zilnic. Dimensiunile trebuie
ajustate, potrivit ritmului de creștere individual. Nu este recomandat copiilor cu șolduri normale, sau celor cu
hiperlaxitate ligamentară, cu redori articulare, cu șold instabil în abducție, sau copiilor peste vârsta de opt luni.
Pe durata tratamentului șunt necesare controale periodice.

47. Kinetoterapia în luxația congenitală de șold – obiective și conținut

Kinetoterapia - ​Obiective
- Refacerea mobilității articulare a șoldului, prin antrenare analitică a fiecărei direcții de mișcare: flexie,
extensie, adducție, rotație externă;
- Reeducarea ortostatismului, prin tonifierea mușchilor bazinului cu rol postural (fesieri, tensor al faciei lata),
respectiv prin asuplizarea mușchilor scurtați și hipertoni (ilio-psoas, adductori), dar și a musculaturii
trunchiului;
- Înzăvorârea (stabilizarea) articulației șoldului și fixarea capului femural în cavitatea cotiloidă, prin tonifierea
mușchilor pertrohanterieni, care sunt rotatori externi ai coapsei și respectiv a rotatorilor interni care au rol în
mers;
- Reeducarea posturii, echilibrului, mersului, coordonării;
- Refacerea mișcării controlate;
- Combaterea durerii și redorilor articulare;
- Corectarea deposturărilor secundare;
- Corectarea tulburărilor de creștere secundare imobilizării;
- Corelarea mișcării coloanei vertebrale cu activitatea membrelor inferioare.
Conținutul ​programelor de kinetoterapie în condiții ambulatorii (în sala de kinetoterapie):
- Posturi de pornire: toate, exceptând postura pe genunchi, din cauza potențialului luxant;
- Mișcări: toate exceptând rotația internă a șoldului afectat;
- Mobilizări: pasive, active, cu rezistență (exceptând rezistențele pe direcțiile de mișcare potențial luxante);
- Exerciții de coordonare și echilibru (la platformele de echilibru);
- Exerciții de mers;
- Exerciții de respirație;
- Tehnici de relaxare;
- Tehnici de facilitare neuro-proprioceptivă;
- Educarea posturii etc.

48. ​Program de recuperare precoce a șoldului operat (primele 14 zile)

Etapa de recuperare postoperatorie precoce a șoldului – algoritmul de recuperare poate fi aplicat în
toate intervențiile la nivel coxo-femural (după Masajkinetoterapie.ro.doc Accesat la 14.05.2015. ora 0940):
Zilele I-IV: - ​pacientul păstrează repausul la pat. Execută exerciţii învăţate în perioada preoperatorie
(mobilizări ușoare la distanță de intervenția chirurgicală, pentru a preveni durerea, exerciții de respirație,
exerciții de relaxare, antrenament mental).
Unii recuperatori (francezi) reccomandă aplicarea, în primele 7-10 zile, a unei orteze gipsate
amovibile, în scop antiirotaţional.
Ziua a V-a​: - pacientul este posturat în decubit dorsal. Debutează mobilizările asistate ale şoldului,
genunchiului, gleznei. Poate fi suportată propria greutate. Se admite numai mișcări de flexie şi de abducţie a
şoldului. Adducţia şi rotaţiile se vor evita, deoarece sunt periculoase, riscul de luxație a capului femural fiind
mare.
- cu pacientul posturat în decubit controrolateral (de partea sănătoasă). Coloana lombară se
delordozează, prin flexia maximă a şoldului neafectat), se execută abducţia membrului inferior afectat,
menţinut cu genunchiul extins. Greutatea proprie poate fi suportată. Această mişcare se execută cu şoldul în

32
 uşoară extensie de 10​º​, cvadricepsul contractat şi piciorul în dorsiflexie. Abducţia antigravitațională a
membrului inferior operat tensionează în special mușchiul fesier mijlociu (antrenând și tensorul fasciei lata și
ceilalți pelvi-trohanterieni). În situaţiile în care marele trohanter a fost secţionat în timpul intervenţiei, iar
osteosinteza lui este incompletă contracţia puternică a pelvitrohanterienilor trebuie evitată, deoarece ar putea
deplasa fragmentele osoase neconsolodate.. În aceste cazuri se recomandă evitarea abducţiei cu încărcare a
membrului inferior. Aceste mișcări vor fi introduse în program după încă cinci sau șase săptămâni (în funcție
de rapiditatea consolidării osoase).
Zilele V-VII​: - pacientul este plasat în sedenstatism la marginea patului cu picioarele în sprijin pe
sol. Greutatea corpului este transferată pe tuberozitățile ischidiatice şi pe plante. Din această poziţie, se
realizează mișcări repetate de extensie antigravitaţională a genunchilor, cu mobilizarea alternativă a gleznelor.
Ziua a VII-a​: - pacientul este instruit să execute transferuri din pat pe un scaun așezat alături,
încărcându-şi pe durată scurtă membrele inferioare. Se execută flexia şoldului operat până la o amplitudine de
90º, prin flexia trunchiului.
Ziua a VIII-a​: - pacientul va începe progresiv mersul, inițial cu cadru înalt cu sprijin axilar, apoi
cu cadru scurt de mers, iar ulterior utilizând cârje. Membrul afectat se sprijină, parţial și intermitent pe sol,
încărcarea progresivă grăbind (prin factor mecanic) consolidarea osteosintezei. Pacientul va fi corectat
permanent, pentru ca modelul nou de mers să respecte pe cât de mult posibil, succesiunea normală a pașilor.
Ziua a IX-a​: - se continuă programul din zilele anterioare, pentru antrenarea toleranţei la mers;
acest obiectiv se realizează prin antrenament între bare paralele, cu autocontrol vizual în oglinzi. Întregul
program nu va depăşi 1,5 ore.
Ziua a X-a​: - programul de mers se prelungește la două ore pe zi, fragmentat în mai multe etape,
în funcție de toleranța pacientului.
Zilele XI-XII​: - continuă mersul, însă cu creşterea încărcării. Se urmăreşte creșterea amplitudinii
mișcărilor de flexie şi extensie. Pacientul va avea libertate de a alege dificultatea și durata deplasării, în
scopuri precise, sau doar ca exercițiu.
Zilele XII-XIV​: - pacientul continuă programul de exerciții la sală și prin mers, și primește
instrucțiuni asupra programului recuperator pe care îl va executa în continuare la domiciliu.

49. Luxația congenitală de șold – mijloace asociate kinetoterapiei

Mijloace asociate​ kinetoterapiei:
- Masaj decontracturant și/sau tonifiant,
- Fizioterapie:
● Termoterapie caldă, de tip umed (împachetări cu nămol, nisip, parafină), cu rol asuplizant;
● Hidrokinetoterapie la temperatură de confort termic;
● Masaj;
● Electroterapie cu rol decontracturant / tonizant, în funcție de grupul muscular căruia i se adresează.
Terapie ocupațională
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate
la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai
bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea
funcţională la gesturile vieţii curente. Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la
readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
- urcatul şi coborâtul scărilor;
- exerciții cu benzi elastice;
- pedalare la maşina de cusut;

33
 - mobilizare complexă la roata olarului;
- săritul corzii;
- mersul pe plan înclinat;
- mersul pe teren accidentat.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în
complexele de recuperare şi readaptare funcţională.
Cele mai importante exerciţii în kinetoterapie sunt exerciţiile izometrice. Ele se vor face după
consolidarea luxaţiei. Exerciţiile indicate în perioada de recuperare, cu sprijin pe memgrele inferioare, sunt
exerciţiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometrică
- sărituri la trambulina elastică
- exerciții pe placa de echilibru
Pacientul care a fost purtătorul unei displazii luxante de șold (operată sau tratată conservator), trebuie
monitorizat pe toată durata vieții, posibilitatea de a se instala necroza de cap femural, sau de a apărea un
proces artrozic coxofemural sunt mult mai mari decât în populația generală.

50. Coxa vara congenitală

Ambele deficiențe se datorează modificării unghiului cervico-diafizar, care este format de axa colului
femural cu diafiza, determinând subluxații ale capului femural, cu instalare precoce de procese artrozice.
Ambele forme reprezintă riscuri potențiale pentru instalarea luxației congenitale de șold.
Coxa vara poate fi:
- congenitală (esențială – displazie de coapsă), mai frecvent bilaterale,
- apărută pe parcursul dezvoltării în primul an de viață (de dezvoltare – închiderea prematură a cartilajului de
creștere metafizar se poate complica cu coxa vara),
- sau dobândită (după luxații ale coapsei, fracturi de col femural, osteoporoză sau osteoliză), de obicei
unilaterală.
Ambele forme sunt cauze de:
- Scurtarea membrului inferior afectat,
- Deficite de mers (șchiopătare, mers Trendelenburg),
- Durere,
- Diverse tipuri de artropatii,
- Deficiențe funcționale (genu valgum secundar).
Formele grave, necompensate, necesită tratament ortopedic și recuperare.
Se poate corela cu greutatea excesivă a persoanei, sau dimpotrivă cu insuficiența și hipotonia
musculare, în cazul persoanelor subponderale.
Gravitatea poate fi apreciată prin unghiul de acoperire a capului femural, pe radiografia din incidență
anterioară (unghiul Wiberg). Unghiul se măsoară între verticala din centrul centrul capului femural și linia ce
unește acest centru cu marginea superioară a acetabulului și în condiții normale trebuie să fie ≥25º.
Tratamentul este chirurgical, pentru a se corecta unghiurile articulare (unghiul de înclinare a colului și
reorientarea cartilajului de creștere). Intervenția chirurgicală se practică după vârsta de patru ani.
Ulterior se aplică tratamentul recuperator pentru șold.
Kinetoterapiea trebuie instituita precoce:
- Posturări ale coapsei în abducție (poziția lotus, sau turcește)
- Tonifierea musculaturii abductoare și extensoare a coapse.

51. Coxa valga, coxa plana

Coxa valga ​se diagnostichează când unghiul cervico-diafizar este ≥ 140º. Prezintă forme congenitale
și dobândite și se asociază frecvent cu alte patologii neo-natale (paralizia spastică).
Formele dobândite recunosc drept cauze:
- Infecții osoase (osteomielite, tuberculoza șoldului),

34
- Insuficiențe musculare (poliomielita),
- Fracturi de col femural.
Tablou clinic:
- amplitudine exagerată pentru mișcările de abducție
- diametrul bitrohanterian mai mic decât normal,
- hipotonia mușchilor pelvitrohanterieni (în principal fesieri),
- fatigabilitate la mers și alergare,
- posibil șchiopătare,
- asociere cu genu varum și/sau recurvatum.
Tratamentul chirurgical este luat în considerare în formele asociate cu luxație sau subluxație de șold, sau
după instalarea artrozelor coxo-femurale.
Kinetoterapie:
- posturi corective (coapsa în adducție), dacă nu există risc de luxație de șold;
- conținut:
o posturări corective
o exerciții de tonifiere a musculaturii șoldului
o exerciții corective pentru deviațiile secundare ale genunchiului.

Coxa plana apare frecvent în boala Legg-Calvé-Perthes, boală apărută în copilărie, caracterizată prin
infarctizarea idiopatică a capului femural, cu necroză aseptică avasculară. Boala este bilaterală în 10-20% din
cazuri, și afectează copii de 4-8 ani. Când afectarea este bilaterală, stadiile de evoluție sunt diferite. În 6%
dintre cazuri se recunoaște determinism familial.
La adulți este cunoscută ca boala Chandler.
Tablou clinic:
- dureri la nivelul șoldului,
- limitarea mișcărilor articulare,
- șchiopătare,
- hipotonie a musculaturii șoldului,
- uneori contracturi ale musculaturii șoldului.
Asocieri:
- alte afecțiuni articulare inflamatorii și/sau degenerative,
- afecțiuni ale osului sau scheletului,
- afecțiuni ale membrelor inferioare,
- afecțiuni musculare,
- afecțiuni vasculare etc.
http://www.rightdiagnosis.com/medical/coxa_plana.htm
accesat la accesat la 27.05.2015 ora 11.15.
Tratament
- conservator în perioadele dureroase și în puseele inflamatorii;
- chirurgical precoce, pentru a se încerca revascularea capului femural;
- de protezare a șoldului, când necroza este constituită;
- kinetoterapia șoldului, post intervenție chirurgicală.
Clinic:
- Coxa vara: mărirea diametrului bitrohanterian, limitarea abducției coapselor, mers legănat și
înclinat anterior;
- Coxa valga: micșorarea diametrului bitrohanterian, hipermobilitate;
- Coxa plana: ​apare în urma unei deformări patologice a capului femural, ceea ce îngreunează funcția
motrică a articulației.

52. ​Deficiențe ale genunchiului și piciorului - clasificări

Genu valgum:​ este o deviatie in plan frontal a fenunchiului in care unghiul extern intre coapsa si

35
gamba este mai mic de 170°. Amplitudinea deviatiei se apreciaza masurand distanta dintre maleolele
externe in pozitie ortostatica si cu genunchii apropiati (condilii mediali se ating).
Proba functionala prin care se pune in evidenta deviatia este ridicarea pe varfuri.
Genu varum:​ este tot o deviatie a genunchilor in plan frontal in care coapsa si gamba formeaza un
unghi deschis intern medial. Amplitudinea varusului se apreciaza prin masurarea distantei dintre
epicondilii femurali mediali atunci cand pacientul sta cu calcaiele lipite.
Se intalneste mai frecvent la pacienti de gen masculin si la persoane cu rahitism.
Genu flexum:​ este o deviatie a genunchilor in plan sagital in care coapsa formeaza cu gamba un unghi
orientat posterior. Se intalneste la copiii mici ca atitudine deficitara dar si la persoane cu hipotonii
musculare sau cu inaltime peste medie.
Ca deficienta structurala este determinat de tulburari morfologice la nivelul tesuturilor moi din
spatiul popliteu.
Genu recurvatum:​ este o deviatie in plan sagital in care coapsa formeaza cu gamba un unghi deschis
anterior. Apare in caz de hiperlaxitate ligamentara sau sub forma sechelelor de rahitism. La adulti mai
poate aparea posttraumatic dupa fracturi ale epifizei inferioare a femurului incorect consolidate.

1. Picior plat- se produce prin aplatizarea boltii piciorului facand ca suprafata talpii sa vina in
intregime sau aproape in intregime in contact cu solul.
2. Picior varus-equin ​- este o deformare complexa tridimensionala a piciorului, care asociaza
varus cu abductie a piciorului cu supinatie si extensia gleznei. Deviatiile intereseaza toate
articulatiile piciorului, inclusiv glezna.
3. Picior talus-valgus - Se caracterizeaza printr-o exagerare a flexiei dorsale, asociata cu o
deformare in valg a plantei orientata lateral si cu eversie.
4. Picior talus-varus ​- Se caracterizeaza printr-o exagerare a flexiei dorsale, asociata cu o
deformare in vara plantei orientata medial si cu inversie.
5. Picior valg congenital convex​- E o deformare rara, de tip talus. Piciorul are un aspect convex
datorita unei verticalizari a astragalului. Piciorul posterior este in equin valg, iar piciorul
anterior e de tip talus pronat sau supinat.
6. Piciorul scobit ​- se caracterizeaza printr-o crestere a boltii plantare care se insoteste frecvent
de talus sau de varus al piciorului posterior si de flexum al degetelor. Poate fi in valg, in var
sau neurologic.
7. Piciorul metatarsus varus (adductus) -​Singura deviatie este a metatarsienelor. Piciorul
anterior este orientat medial, marginea externa a piciorului fiind convexa. Piciorul posterior
poate fi deviat in valg sau normal. Este o combinatie a piciorului addus si supinat
8. Halux-valgus - ​se datoreaza unui unghi obtuz deschis lateral, la nivelul primei raze a
piciorului (a haluccelui). numit si halux abductus.

53. ​Deficiențe ale centurii scapulare și membrului superior

Omoplati departati si desprinsi:​aceasta atitudine insoteste fie deficientele umerilor si ale membrelor
superioare,fie pe cele ale coloanei vertebrale si spatelui.
Omoplatii asimetrici-​asimetria omoplatilor rezulta din ridicarea,coborarea,departarea, apropierea sau
rotarea lor inauntru si in afara in mod inegal si chiar in sens contrar.
Umerii cazuti si addusi(in fata)
Bratele ​prezinta foarte rare inegalitati in lungime si grosime sau asimetrii de relief muscular sau de
pozitie,cauzate de aplazii sau atrofii,de traumatisme sau inflamatii cronice ale oaselor sau tesuturilor
moi.
Coatele copiilor ​sunt mentinute intotdeauna in usoara flexie ,pozitie care trebuie sa fie considerata ca
normala.Pozitiile de flexie accentuata sau de hiperextensie provocate de modificari ale structurii si
functiunii articulare,de origine traumatica sunt defectuoase.
La nivelul pumnului:​se produc uneori devieri ale mainilor(maini strambe )mai frecvente in flexie,mai
rare in extensie si foarte rare in sens cubital si radial(manu valga si manu vara).

36
Mainile strambe congenital:​aplaziile si hipoplaziile,artrogripoza si alte deforatii sunt cazuri mai rare.

54. D​ eficiențe ale toracelui – cauze, forme, tratament general și kinetic

• Torace infundat:
Scopul tratamentului corectiv:
➢ Dezvoltarea musculaturii respiratorie si inspiratorie.
➢ Combaterea contracturii musculaturii toracice si marirea elasticitatii toracice.
➢ Corectarea deficientelor centurii scapulare si coloanei vertebrale.
➢ Coordonarea miscarilor respiratorii si dezvoltarea respiratiei diafragmatice,educarea si
stapanirea respiratiei.
Mijloace folosite:
- Exercitii statice:pozitii derivate din cele funfamentale.Pozitia atarnat este
contraindicata,intrucat stanjeneste miscarile toracelui.
- Exercitii dinamice
• Torace plat:
Se recunoaste dupa urmatoarele semne caracteristici:
➢ Diametrul antero-posterior al toracelui este micsorat
➢ Stern usor infundat
➢ Torace in flexie
➢ Musculatura toracelui este hipertrofica
➢ Elasticitatea toracelui este mica
➢ Umerii sunt dusi inainte
➢ Coloana vertebrala toracica este lipsita de curbura fiziologica
Scopul exercitiilor corective:
➢ Dezvoltarea musculaturii toracelui
➢ Cresterea elasticitatii toracelui
➢ Corectarea deficentelor centurii scapulare si coloanei vertebrale
Mijloace folosite:
- Exercitii statice:pozitii derivate din cele fundamentale care nu blocheaza toracele si care au o
suprafata mare de sprijin,permitand o localizare buna a miscarilor de respiratie.
- Exercitii dinamice:de respiratie executate liber sau actvi cu rezistenta.Pt a amplifica miscarea
de respiratie acestea vor fi insotite de miscari de trunchi,membre superioare si inferioare.La
acestea se adauga exercitii aplicative si cu obiecte portative.

55. Recuperarea mersului – mersul cu sprijin unilateral

Carja/bastonul se deplaseaza anterior cu lungimea unui pas;se va tine in mana sanatoasa.
• Mersul in 2 timpi
1.Carja si membrul inferior afectat se plaseaza anterior
2.Membrul inferior sanatos se aseaza langa cel afectat;mersul poate fi ingreunat cand membrul
cand membrul inferior sanatos il depaseste pe celalalt.
• Mersul in 3 timpi
1.Carja se plaseaza anterior
2.Membrul inferior afectat se deplaseaza anterior langa carja.
3.Membrul inferior sanatos se deplaseaza langa cel afectat sau anterior acestuia;efortul poate fi
ingreunat prin efectuarea simultana a timpilor 1 si 2.

56. ​Recuperarea mersului – mersul cu sprijin bilateral

Mersul intre barele paralele
Pacientul se sprijina cu ambele maini de bare si cauta sa isi mentina corpul in pozitie corecta.Acesta
invata:
-ridicarea alternativa a picioarelor la diferite inaltimi

37
-flectarea alternativa a genunchilor
-translarea egala,laterala si anterioara a corpului de pe un membru inferior pe celalalt
-miscarea de rotatie a coloanei vertebrale si bazinului
• Mersul in 2 timpi(membrul inferior afectat nu permite sprijin)
1.Se prind anterior barele cu ambele maini la lungimea unui pas,se repartizeaza greutatea corpului pe
maini si se penduleaza anterior corpul si membrul inferior afectat.
2.Membrul inferior sanatos se deplaseaza anterior pana in dreptul liniei mainilor;mersul poate fi
ingreunat cand membrul inferior sanatos depaseste linia mainilor.
• Mersul in 3 timpi(membrul inferior afectat permite sprijin partial)
1.Se prind anterior barele cu ambele maini la lungimea unui pas -30cm.
2.Membrul inferior afectat se deplaseaza anterior pana in dreptul liniei mainilor.
3.Membrul inferior sanatos se aseaza langa cel afectat;mersul poate fi ingreunat cand membrul inferior
sanatos depaseste linia mainilor.
• Mersul in 4 timpi
1.Mana dreapta prinde bara anterior la lungimea unui pas.
2.Membrul inferior stang se deplaseaza in dreptul liniei mainii drepte.
3.Mana stanga prinde anterior bara la lungimea unui pas.
4.Membrul inferior drept se deplaseaza in dreptul liniei mainii stangi;mersul poate fi ingreunat prin
deplasarea anterioara simultana a mainii drepte si membrului inferior stang sau a mainii stangi si
piciorului drept.
Mersul cu cadru fix sau cadru cu roti (dreptul e afectat)
• Mersul in 2 timpi
1.Se deplaseaza anterior cadrul la lungimea unui pas;greutatea corpului se repartizeaza pe membrele
superioare;corpul si membrul inferior drept penduleaza anterior.
2.Se deplaseaza anterior membrul inferior stang.
• Mersul in 3 timpi
1.Se deplaseaza cadrul la lungimea unui pas
2.Se deplaseaza membrul inferior drept la lungimea unui pas.
3.Se aseaza membrul inferior stang langa dreptul;mersul poate fi ingreunat prin asezarea membrului
inferior stang cu un pas inaintea celui drept.
• Mersul in 4 timpi
1.Se deplaseaza cadrul la lungimea unui pas
2.Membrul inferior drept se deplaseaza anterior la lungimea unui pas.
3.Se deplaseaza din nou cadrul la lungimea unui pas.
4.Membrul inferior stang se deplaseaza anterior la lungimea unui pas;mersul poate fi ingreunat prin
impingerea rapida a cadrului si deplasarea cursiva a membrelor inferioare,unul dupa celelalte.
Mersul cu 2 carje (dreptul afectat)
• Mersul in 2 timpi
1.Se aseaza ambele carje anterior la lungimea unui pas;greutatea corpului se repartizeaza egal pe
carje;corpul si membrul inferior drept penduleaza anterior.
2.Membrul inferior stang se deplaseaza intre cele 2 carje;mersul poate fi ingreunat prin deplaserea
membrului inferior stang anterior de carje.
• Mersul in 3 timpi
1.Se aseaza ambele carje anterior la lungimea unui pas
2.Membrul inferior drept se deplaseaza anterior,astfel incat antepiciorul sa fie plasat intre cele 2 carje.
3.Membrul inferior stang se deplaseaza langa dreptul;mersul poate fi ingreunat astfel:
a)se va deplasa membrul inferior stang anterior fata de dreptul
b)se vor deplasa concomitant carjele si membrul inferior drept,iar stangul se va deplasa la lungimea
unui pas,anterior fata de dreptul.

57. ​Recuperarea mersului – urcarea cu două cârje - dreptul afectat

38
• Mersul in 2 timpi
1.Membrul inferior stang se deplaseaza pe treapta 1.
2.Carjele si membrul inferior drept se muta concomitent pe aceeasi treapta.
• Mersul in 3 timpi
1.Membrul inferior stang se deplaseaza pe treapta 1.
2.Carja dreapta se deplaseaza pe treapta 2.
3.Carja stanga si membrul inferior drept se deplaseaza pe treapta 2.
• Mersul in 4 timpi
1.Carja dreapta se deplaseaza pe treapta 1.
2.Membrul inferior stang se deplaseaza pe treapta 1.
3.Carja stanga se deplaseaza pe treapta 2.
4.Membrul inferior drept se deplaseaza pe treapta 2.

58. Recuperarea mersului – coborârea cu două cârje - dreptul afectat

Mersul in 2 timpi
1.Ambele carje se muta o treapta mai jos.
2.Membrele inferioare se deplaseaza concomitent o treapta mai jos,plasanu-se intre carje.
• Mersul in 3 timpi
1.Membrul inferior stang se deplaseaza pe treapta 1.
2.Carja drepta se muta pe treapta 1.
3.Membrul inferior drept si carja stanga se deplaseaza pe treapta 2.
• Mersul in 4 timpi
1.Carja drepta se muta pe treapta 1.
2.Membrul inferior stang se deplaseaza pe treapta 1.
3.Carja stanga se muta pe treapta 2.
4.Membrul inferior drept coboara 2 trepte.

59. Torticolis-ul muscular congenital

Este o afectiune de tipul distoniilor cervicale neparoxistice, prezenta la nastere, si se
caracterizeaza prin retractia unilaterala a muschilor SCM, antrenand o pozitie asimetrica a capului si
gatului. Pozitia specifica este usor de observat si antreneaza afectarea unui nr mare de muschi din
regiunea gatului.
Capul este flectat anterior si inclinat catre umarul de partea retractiei, barbia este intoarsa catre
umarul opus retractiei. Valori ale unghiului de inclinare mai mici de 15º nu sunt considerate
patologice. Raportarea se realizeaza fata de inclinarea laterala a gatului de partea sanatoasa, cu copilul
in decubit dorsal, principalul muschi implicat fiind SCM.
La pacientii care prezinta forme clinice de TMC, ceea ce implica modificari de structura la
nivelul acestui muschi, se poate palpa o formatiune tumorala fusiforma la nivelul muschiului
contractat, numita Oliva. Are diametru de 1-2 cm si apare in medie la 14-21 zile de la nastere. Uneori
poate aparea dupa 3 luni. Ea dispare in general dupa 4-8 luni. Biopsia acesteia pune in evidenta un
fibrom si e caracterizata prin depunere de colagen si de fibroblasti in jurul fibrei musculare, cu absenta
muschiului striat normal. Natura tesutului sugereaza ca afectarea a debutat prenatal, ea datorandu-se
probabil si pozitiei in uter.
Incidenta inregistrata este relativ mare, TMC ocupand locul al 3-lea in afectiunile ortopediei
pedriatice, dupa piciorul stranb congenital si displazia de dezvoltare a soldului (DDS)
Incidenta este mai mare la baieti decat la fete, raportul fiind 3/2 si este mult mai frecventa pe
partea dreapta.
Constituirea torticolisului poate avea loc:
- in timpul vietii intrauterine prin postura prelungita in scurtare a SCM, cand
modificarile se produc pe fondul compresiei zonei anterioare a pieptului si umarului
copilului pe zona fetei.

39
 - in timpul nasterii prin traumatizarea scm, impreuna cu deformari ale scheletului
cranio-facial de aceeasi parte cu SCM afectat, cu obstructii musculare sau neurogene
perinatale.
- In timpul travaliuluicand pozitia capului si gatului in flexie, inclinare laterala si rotatie
poate produce leziuni ale SCM si plecului brahial, consecintele fiind de tipul
ischemiilor, edemelor, afectarilor neurologice.
Etiologia TMC include o serie de factori, cei mai relevanti fiind vascularizatia deficitara a
muschilor, rupturi musculare, miozita, factori ereditari, malpozitie uterina.
Factorii favorizanti​ de producere sunt:
- greutatea mare la nastere
- genul masculin
- prezentatia pelviana
- sarcina multipla
- primiparitatea
- travaliul prelungit
- utilizarea forcepsului sau vacumului
Patologia asociata si clasificari
Este bogata, tmc fiind adesea insotit de modificari structurale si functionale patologice:
● asimetrie faciala si mandibulara homolaterala - 16% dintre copii
● scolioza
● asimetrie pelvina
● luxatie coxofemurala - la 1 din 5 copii
● plagiocefalie - la 80-90% dintre copii
Asimetriile faciale si plagiocelafila sunt deformari craniene care debuteaza intrauterin, continua dupa
nastere si se agraveaza in lipsa posturarii corecte. De cele mai multe ori, deformarea craniana este de
aceeasi parte cu torticolisul.
Pentru aprecierea corecta a asimetriilor sunt necesare fotografii frontale, de profil, posterioare, ale
vertexului (de sus in jos) si submentoniere (de jos in sus).
Se descriu asimetriile incepand cu zona in care sunt localizate, cel mai fecvent
- asimetrii in zona occipit-parietala sau temporala
- asimetriile muschilor faciali
- ingustarea spatiului articular temporo-mandibular
- aliniera limbii, a amaxilarului si miscarile acestora.
In plagiocefalie, occiputul si osul frontal se deformeaza dinc auza compresiunii craniului intre oasele
pelvisului si zona lombosacrata a mamei in ultimul trimestru de sarcina.
Clasificarea:
- in fc de aspectul patologic: 4 forme diferentiate clinic si imagistic
● TM cu retractie si tumora in regiunea sterno-matoidiana discret palpabila. Dpv clinic retractia
SCM, imagistic, aspectul cardiologic este normal iar ecografic se obs retractia SCM si
prezenta olivei, care apare mai densa la ultrasunete
● TMC cu retractie si fara amsa tumorala in grosimea muschiului. DPV clinic se observa
retractia muschiului, imagistic aspectul radiologic e normal, ecografic se observa retractia si
ingrosarea muschiului
● TMC postural, fara retractie si fara masa tumorala palpabila - se caracterizeaza clinic prin
atitudine vicioasa, dar este o forma de tip benign paroxistica, ce poate fi indusa de pozitii
vicioase in utero. Se poate datora absentei congenitale a unuia sau mai multor muschi cervicali
sau retractiei altui muschi din zona gatului. Aspectul radiologic e normal iar ecografic se
caract prin retractii musculare.
● TMC postnatal indus de alte patologii. Se caract prin plagiocefalie, pozitii preferentiale. Poate
aparea in paralizie cerebrala, dindrom down, mielinodisplazie, disfucntii ale zonei occipitale.
Radiologic se pun in evidenta subluxatii la nivel C1-C2

40
 60. Deformațiile piciorului – tipuri

1. Picior plat- se produce prin aplatizarea boltii piciorului facand ca suprafata talpii sa vina in
intregime sau aproape in intregime in contact cu solul.
2. Picior varus-equin ​- este o deformare complexa tridimensionala a piciorului, care asociaza
varus cu abductie a piciorului cu supinatie si extensia gleznei. Deviatiile intereseaza toate
articulatiile piciorului, inclusiv glezna.
3. Picior talus-valgus - Se caracterizeaza printr-o exagerare a flexiei dorsale, asociata cu o
deformare in valg a plantei orientata lateral si cu eversie.
4. Picior talus-varus ​- Se caracterizeaza printr-o exagerare a flexiei dorsale, asociata cu o
deformare in vara plantei orientata medial si cu inversie.
5. Picior valg congenital convex​- E o deformare rara, de tip talus. Piciorul are un aspect convex
datorita unei verticalizari a astragalului. Piciorul posterior este in equin valg, iar piciorul
anterior e de tip talus pronat sau supinat.
6. Piciorul scobit ​- se caracterizeaza printr-o crestere a boltii plantare care se insoteste frecvent
de talus sau de varus al piciorului posterior si de flexum al degetelor. Poate fi in valg, in var
sau neurologic.
7. Piciorul metatarsus varus (adductus) -​Singura deviatie este a metatarsienelor. Piciorul
anterior este orientat medial, marginea externa a piciorului fiind convexa. Piciorul posterior
poate fi deviat in valg sau normal. Este o combinatie a piciorului addus si supinat
8. Halux-valgus - ​se datoreaza unui unghi obtuz deschis lateral, la nivelul primei raze a
piciorului (a haluccelui). numit si halux abductus.

61. Piciorul plat

Sub denumirea de picior plat gasim un numar mare de anomalii statice caracterizate prin coborarea
marginii interne a piciorului.
Deficienta poate imbraca aspectul unei simple pronatii a piciorului posterior sau deviere in valg a
articulatiei tibiotarsiene sau subtalare (talo-calcaneana)
in fc de varsta de aparitie deosebim:
- piciorul plat al copilului
- p. plat al adolescentului si adultului
La copil exista mai multe forme in fc de gravitatea deficientei:
● p. plat valg banal sau static
● p. plat valg congenital
● p. plat malformativ - datorat unor agenezii musculare osoase, respectiv unor sinostoze
● p. plat paralitic sau spastic
La adolescent si adult poate sa fie prezent:
● p. plat existent in copilarie, care a fost insuficient tratat
● p. plat aparut la aceste varste ca urmare traumatisme, afectiuni reumatismale sau hipotonie
musculara de varsta
Se pot intalni mai multe forme: p. plat suplu, contracturat si artrozic

Gravitatea deficientei se stab prin aprecierea amprentei plantare, in fc de care exista 3 grade: amprenta
aproape completa, amprenta compelta si amprenta cu convexitate
Bolta plantara are 3 arcuri:
1. longitudinal medial (intern) la nivelul coloanei halucelui, cuneiformul medial si scafoid
2. longitudinal lateral la nivelul degetului 4
3. transversal la nivelul bazei metatarsienelor (zona cea mai inalta a piciorului)

41
Piciorul plat al copilului
1. P plat valg banal
Reprezinta o prabusire globala a piciorului in care calcaneul se orizontalizeaza si se roteaza in valg,
arcul intern se aplatizeaza desi raporturile intre talus si calcaneu raman normale
Se datoreaza hiperlaxitatii ligamentare si hipotoniei musculare la nivelul piciorului, care sunt frecvent
secundare altor dezaxari articulare, respectiv genu valgum, genu recurvatum sau rotatiei interne a
oaselor gambei.
Tratamentul acestei deformatii este de cele mai multe ori ortopedic si kinetic. Dpv ortopedic se
prescriu incaltatori plantari adaptati si se prescrie getuta ortopedica cu caramb inalt ca sa mentina
unghi de 90º intre gamba si picior, fara dezaxari laterale. Totusi, ortezarea incepe dupa 3 ani spre 4, pt
ca se paote corecta spontan.
In paralel se face kt si trebuie tratate si deformatiile secundare daca exista. Pt ca majoritatea formelor
corecteaza spontan, ortezarea nu va icnepe inainte de 3-4 ani cand e recomandata in formele severe
(grad 2-3)Sechelele sunt relativ rare la acesta varsta.
Kt si tratamentul recuperator:
- se insista pe tibialul posterior, flexorul lung al halucelui, peronierul lung, tibialul anterior,
tricepsul sural, m intrinseci ai piciorului: interososi, abd. haluce, plantar (flexorul scurt al
degetelor)
- exe sunt analitice, deci de lucru cu rezistenta si tonifiere pe acesti muschi
- exe de facilitare, respectiv diagonale Kabath, contractii repetate, contractii alternante
- exe de prehensiune cu degetele picioarelor si agatare (sa stranga cu degetele un prosop)
- exe de extensie globala a mem inf,
- exe de relaxare Godman, care sa alterneze cu exe de tonifiere pt a preveni oboseala sau
instalarea contracturilor
- masaj circulator (previne carcei)
- exe de mers - deplasari laterale pe o barna, mers pe plan inclinat, in special la urcare, mers pe
vf, mers pe marginea externa, mers incrucisat, mers descult pe terenuri variate: iarba, nisip
(constientizarea si corectarea tipului de mers pt a preveni rotatia externa a mem inf)
- exe de echilibru si reeducarea proprioceptiva pe planse sferice sau cilindrice
Tratamentul se face 2-3/sapt sub supravegherea kt. in rest, kt ii va invata pe parinti cateva exe, care le
vor repeta la domiciliu zilnic.
Copii cu acest diagnostic trebuie supravegheati si chemati periodic la control, p ca in unele cazuri
deposturarea poate sa recidiveze sau sa se agraveze

2. p. plat valg congenital

Se caract printr-o accentuare a divergentei dintre talus si calcaneu. Datorata orizontalizarii calcaneului
si vertivalizarii talusului, devierea in valg a calcaneului si corectia pasiva a pozitiei acestuia este
imposibila. Piciorul se rigidizeaza.
In aceasta situatie tratamentul este chirurgical. Deoarece la nivelul piciorului sunt foarte multe
articulatii mici, care pot fi si ele dezaxate tehnicile chirurgicale pot fi dezaxate si interventia presupune
mai multi timpi. Se practica tenodeze, osteotomii, implanturi sau grefe osoase care se introduc in
spatiul subtalar, repozitionarea talusului in articulatii, eventual pentru a mentine pozitia se fixeaza cu
surub.
Tratamentul chirurgical este recomandat la 4-5 ani, deoarece in formele mai putin grave, considerate
benigne, se prefera totusi ortezarea.
Dupa interventia chirurgicala, pa va fi imobilizat in aparat gipsat 6 sapt. Dupa inlaturarea acestuia se
practica
- masaj trofic si cicatricial,
- mobilizari pasive progresive ale articulatiilor talo-crurale,
- mobilizari analitice ale celorlalte articulatii ale piciorului,
- tonifiere musculara pe toate grupele musculare

42
 - incarcare progresiva a piciorului, care debuteaza la 8 sapt dupa interventia chirurgicala cand se
realizeaza si exercitii de corectare a mersului
Kt trebuie repetata in programe de 2-3ori/sapt iar la domiciliu zilnic dimienata si seara

3. p. plat datorat sinostozelor

(articulatie fixata prin inlocuirea spatiului articular cu tesut osos)
Cel mai frecvent tip de sinostoza este cea calcaneo-naviculara si talo-calcaneana
Sunt relativ frecvente - 1-2%din populatie
Manifestari clinice:
- dureri la mers
- contracturi musculare evoluand catre fixare definitiva (artroza)
Tratamentul este chirurgical. Interventia este precoce:
- fie se sectioneaza aderentele si zonele de fixare
- fie se face artrodeza ca sa nu mai doara
Kt: dupa rezectia aderentelor se recomanda moilizarea imediata, blanda si ulterior ampla a piciorului.
Daca se face artrodeza nu se mobilizeaza articulatia

Piciorul paralitic sau spastic

Kt e compelxa si face parte din programul de recuperare a afectiunii. La copii cel mai frecvent este
paralizia cerebrala.
Deformatiile pot aparea in deformatii de tip central, paralizii periferice (de cate un nerv) sau miopatii.

P. plat al adolescentului si adultului

Poate sa fie p. plat suplu, contractat sau artozic
Deformarea intereseaza aplatizarea arcului longitudinal intern si/sau valgus al piciorului posterior. In
acest caz, valgul poate fi corectat activ.
P plat suplu - se caracterizeaza prin posibilitatea de a corecta modificari functionale in mod activ.
Durerile apar doar episodic, seara, in urma ortostatismului prelungit sau in caz de suprasolicitari mari
ale piciorului
Direrile sunt direct prop cu tensiunile la nivelul tendonului muschiului tibial posterior. In unele cazuri,
in punctele de insertie a acestui muschi pot aparea semne de apofizita.
Kt. si ortezarea:​ se recomanda incaltaminte comoda, cu incaltatori plantari adaptati fiecarui copil, iar
kt e de lunga durata, programul de exe este similar, exe tre repetate de mai multe ori, sedinte dimineata
si seara la domiciliu
P plat contracturat - se caracterizeaza prin durere, chiar daca inainte de aparitia durerii forma era cea
de picior plat suplu. Poate aparea ca urmare a unor traumatisme, entorse repetate sau datorita unor
afectiuni reumatismale.
Afectiunile por interesa anumiti muschi sau intreaga musculatura si deformarile nu pot fi corectate
activ, iar durerile se instaleaza la cele mai mici eforturi
Inainte de tratament e posibila recomandarea de imobilizare cu aparat gipsat mai multe saptamani.
Forme:
- acuta - beneficiaza de
● crioterapie pe fata antero-externa a gambei, care dupa o perioada va alterna cu terapie calda
prin impachetari cu parafina sau fango.
● Electroterapie sedativa relaxanta, alternand cu electrostimulare musculara pe natagonistii
muschilor contractati,
● contractii izometrice ale muschilor care realizeaza supinatia piciorului: tibial anterior si
extensorul lung al halucelui in principal
● masaj decontracturant, masaj reflexogen, tehnici de relaxare
- subacuta:
● termoterapie calda

43
 ● bai alternante (cald, rece)
● masaj decontracturant si circulator
● relaxare
● mobilizari pasive ale tuturor articulatiilor, realizate analitic si pana la limita durerii
● exe active progresive similare cu cele pt piciorul plat
● exe de relaxare si cu tehnici pt imbunatatirea circulatiei locale
● tratament igienic - se recomandaevitarea statiunii bipede, evitarea mersului prelungit,
incaltaminte comoda si talonete adaptate
P plat artrozic - caract prin subluxatii, deformatii osoase si procese artrozice la nivelul piciorului. De
multe ori piciorul este anchilozat, dureros, cu mers dificil.
Tratamentul implica:
- electroterapie (ultrasunete ca sa remodeleze piesele osoase)
- termoterapie calda
- mobilizari active ale gleznei
- reeducarea mersului
- incaltaminte comoda cu talonete adaptate
Daca este necesar, tratament chirurgical - acesta va urmari repozitionarea pieselor osoase in pozitii
corecte, respectiv compensarea prin transpozitii tendinoase si musculare
In cazul in care p plat mai pastreaza o oarecaere suplete, poate fi suficienta imobilizarea gipsata pe
perioade indelungate
Kt:
- masaj trofic si cicatricial
- mobilizari pasive analitice si active ale tuturor articulatiiloe s
- tonifiere musculara progresiva
In cazul formelor foarte dureroase si contracturate cel mai frecvent se recomanda artrodeza tripla
subtalara, calcaneo-cubiodiana si talo-naviculara

62. Piciorul varus-equin

63. Piciorul talus valgus

+
64. Piciorul talus varus
Piciorul stramb talus
Se caracterizeaza printr-o exagerare a flexiei dorsale eventual asociat cu o deformare in valg a plantei
orientata lateral si cu eversie.
Varusul este rar in aceasta situatie (tal-var). In schimb se poate intalni deviere mediala a talusului, care
sa se asocieze cu o adductie a metatarsienelor si retractie de bolta plantara.
Tratamentul este in special ortopedic si kinetic.
Kt cuprinde mijloace de la varus equin, doar sensul corectiei difera.
Tratamen​t:
- masaj de asuplizare
- mobilizari pasive si posturari blande progresive pt corectia valgului (varusului) si ulterior pt
corectarea flexiei dorsale. daca se asociaza o hiperrotatie externa a membrului inferior, trebuie
incluse in program si exercitii pentru recuperarea soldului
- stimulari active pt rearmonizarea tricepsului, a flexorilor degetelor, tibialului posterior (dc
piciorul e deviat in valg) sau a peronierilor (daca piciorul e deviat in var) (se antreneaza
muschii care trag in sensul corectiei)
- se recomanda stimularile functionale prin electrostimulari musculare
- alternarea pozitiilor de culcare

44
Pentru a preveni lucrul predominant a unui grup muscular:
1. se va interzice pozitia de D.V.. Se va adopta pozitia de DL de partea sanatoasa dc afectiunea
este unilaterala si se vor alterna pozitiile de DL drept cu DL stang daca e bilaterala. Cand nu
se face kt, se aplica atela cu 2 valve aplicata pe fata anterioara a piciorului si gambei, eventual
atele seriate. De asemenea se recomanda in perioadele libere bandajarea musculara
2. cele de la pct 1 + ortezare nocturna, atele gipsate la unghiuri progresive, incaltaminte
progresiva la copii mari. Trebuie avuta in vedere posibila evolutie catre picior plat..
Tratamentul piciorului plat incepe dupa varsta de mers si pana atunci se echilibreaza grupele
musculare. Se lucreaza f mult pe tibialul posterior ca el sustine si planta si face si flexie
plantara.
In caz de talus adductus (talusul este in interior) se va corecta flexia plantara inainte de a se aborda
corectia pozitiei piciorului anterior. ​In caz de interventie chirurgicala, e la fel ca la varus equin, doar
schimband sensul corectiilor.

65. Piciorul metatarsus varus (adductus)

Singura deviatie este a metatarsienelor. Este relativ frecvent la nou-nascut.
Piciorul anterior este orientat medial, marginea externa a piciorului fiind convexa
Piciorul posterior poate fi deviat in valg sau normal
Este o combinatie a piciorului addus si supinat. in acest caz se constata dezechilibru intre mm
gambei cu preponderenta a celor interni si o hipotonie a peronierilor
Tot hipoton este si extensorul lung al degetelor.
In functie de marimea unghiului de add si de ……….. asociata este de 2 tipuri:
- unghi mai mic de 20º- picior suplu cu dezechilibru muscular minor. Corectia se realizeaza
frecvent spontan, in acest caz se recomanda culcarea copilului in decubit ventral
- unghi mai mare de 20º - picior rigid si cu dezechilibru muscular important. dureaza cateva luni
si e foarte eficient cu conditia sa fie de la nastere.
Tratamentul conservator: bandaje sau atele la unghiuri corectoare succesive si kt.
Frecvent exista o luxatie de sold care trebuie tratata
Piciorul supinat si addus beneficiaza de acelasi tip de tratament.
Manevrele de asuplizare ale micilor articulatii ale antepiciorului cu mentinerea piciorului posterior
bine fixat, iar corectia obtinuta poate fi mentinuta printr-un bandaj elastic adeziv, utilizat simplu sau cu
talonete de corectie
In prima forma​, Kt se aplica in fiecare zi si conta in:
- mobilizari pasive blande, netraumatizante, cu usoare tractiuni in sens corector ale
antepiciorului si ale calcaiului
- tractiuni blande aplicate asupramuschiului tibial anterior prin flexie plantara a intregului bloc
calcaneu podal
- mobilizari pasive executate analitic la nivelul articulatiilor mic dar si globale la nivelul
intregului picior
- stimulari active ale mm add ai piciorului anterior (lungul extensor al degetelor, scurtul
extensor al degetelor/plantar, peronieri)
- se evita pozitia de decubit ventral pentru dormit. se prefera DL de partea opusa deficientei,
respectiv pozitia alternativa (DL alternativ), posturare bilaterala
Dc nu se amelioreaza imediat, se procedeaza la aplicarea de contentii prin bandaje, orteze sau atele
de abductie, respectiv aparate gipsate in pozitie corectiva.
Al doilea tip: se recomanda aplicarea de aparate gipsate de la inceput, care vor fi schimbate regulat
pt a permite piciorului sa ia o pozitie tot mai corectoare. Va fi precedat de mobilizari pasive articulare
si stimulari musculare active. In caz de redoare a antepiciorului, prima pozitie corectata va fi supinatia.
Add va fi tratata dupa corectarea rotatiei interne a piciorului.

45
 Peste 3 luni se recomanda mobilizari pasive de 3 ori pe sapt si atela care sa prinda si piciorul si
glezna in pozitie corectoare, care va fi folosita inca 3 luni.
Dupa 1 an se recomanda incaltaminte antivarus.
In cazurile diagnosticate tardiv sunt necesare aplicarea de aparate gipsate rigide, corectoare,
succesive. Elevor fi precedate de o perioada de 7-8 zile de mobilizari intensive si bandajare.
Dupa aplicarea ap gipsat si inlaturarea lui, kt va fi reluata in asociatie cu orteze si incaltaminte
antivarus pe perioada zilei.
Se recomanda:
- masaj trofic
- asuplizarea articulatiilor prin mobilizari in sens corector, reechilibrari ale grupelor musculare
ale piciorului
- exercitii de emrs
Tratam chirurgical nu e recomandat in mod obisnuit in cazurile diagnosticate precoce. Va fi util in
cazuri de picior f rezistent la tratament sau diagnosticat tardiv. Consta in:
- osteotomii de metatarsiene
- cura deviatiei halux-valgus
Tratamentul postoperator este similar celui descris la piciorul stramb operat.
In cazul metatarsus varus primitiv (izolat) poate fi interesat doar primul metatarsian, care e deviat
in interior. Tratamentul e chirurgical sau ortopedic.
In cel chirurgical : osteotomie la baza primului metatarsian urmata de aparat gipsat si incaltaminte
ortopedica.
Reeducarea este similara celei descrise la picior stramb varus. (vezi la final)

66. Piciorul convex ( piciorul valgus congenital convex sau piciorul in piolet)
E o deformare rara, de tip talus. Piciorul are un aspect convex datorita unei verticalizari a astragalului.
Piciorul posterior este in equin valg, iar piciorul anterior e de tip talus pronat sau supinat. Indiferent de
forma statica, se intalneste asociat cu alte malformatii osoase, de tip spina bifida, agenezie de sacru,
gura de lup.
Tratamentul poate fi ortopedic, imobilizare si apoi Kt, dar rezultatele sunt slabe sau chiar 0, sau
chirurgical, in acest caz fiind mai bune.
Tratam ortopedic trebuie sa debuteze precoce, este urmat de Kt, si contine:
- mobilizari pasive de 2 ori pe zi,
- posturari blande, progresive in sensul corectiei, urmarind in primul rand buna functionare a
articulatiilor metatarsiene.
- stimulari active in sensul corectiei in fucntie de tulburare (valg: tibial posterior si anterior,
daca e var- tibial posterior si peronier) In ambele cazuri se stimuleaza si tricepsul sural.
In perioadele dintre Kt - atele gipsate de tip progresiv
Tratamentul chirurgical este corector, poate sa cuprinda interventii pe parti moi dar si in rezectii
osoase prin care sa se realinieze piciorul in axele corecte.
Postinterventie se recomanda
- imobilizare in aparat gipsat 2-3 luni (schimbam in functie de varsta, ritm de crestere),
- apoi se face asuplizarea muschilor retractati in sensul corectiei (muschii anteriori),
- tonifiere musculara,
- incaltaminte ortopedica si atele

46
Alte seminarii:

Piciorul varus global (supinat)

Este o malformatie intermediara intre piciorul varus-echin si piciorul metatarsus-varus
Piciorul este un varus total, cu supinatie si adductie a blocului tarsian.
Se deosebeste de p. varus-equin prin faptul ca permite flexia dorsala.
Marea majoritate a picioarelor varus se corecteaza spintan, exceptie facand picioarele care
prezinta insuficienta………….. si motrica, care trebuie tratata
Tratamentul ortopedic precoce este recomandat pentru hipotonia tricepsului sural la nounascut
Manevrele de modelare sub aparat gipsat sunt ​identice cu cele utilizate in cazul piciorului equin​,
insistand insa asupra articulatiei talo-naviculara, care face parte din articulatia medio-tarsiana.
Se va stimula eversia piciorului reflex sau prin electroterapie
Dupa obtinerea unei bune fucntiuni a articulatiei talo.crurale, kt se va orienta catre corectia
deformarii antepiciorului.
Ca mijloc de corectare pasiva se folosesc atele antivarus pe durata de 3 saptamani, urmate de
orteze plantare, talonete cu sprijin medial.

47