“Capitalism contra Capitalism”

Michel Albert

Student:
Costachioiu Ana-Maria

1
Nascut in 1930, a fost comisar general al Planului si presedinte al Asigurarilor Generale ale
Frantei ( Assurances Generales de France – AGF ), Michel Albert a publicat mai multe eseuri de
pedagogie economica si sociala: “Le manifeste radical” ( in colaborare cu Jean-Jeaques Servan-
Schreiber, Denvel, 1970), “Les vaches maigres” ( in colaborare cu Jean Ferniol, Gallimard,
1975), “Le Pari francais” ( Editions du Seuil, 1982), “Unparipour l’Europe”, ( Editions du Seuil,
1983), “Crise, Krach, Boom” ( in colaborare cu Jean Boissomat, Editions du Seuil, 1989),
“Capitalisme contre capitalism” ( Editions du Seuil, 1991)

Cartea “Capitalism contra capitalism” debuteaza cu prezentarea celor trei moment istorice ce a
determinat victoria capitalismului: prima victorie s-a inregistrat in Anglia, prin Margaret
Thatcher, si in Statele Unite ale Americii, prin Ronald Reagan. Odata cu venirea la putere a lui
Margaret Thatcher, nivelul impozitarii a scazut de la 98% la 40% facand din aceasta reforma una
dintre cele mai populare influnte economice. Cea de-a doua victorie a capitalismului a fost cea
impotriva comunismului, protagonistii principali fiind Statele Unite al Americii si Uniunea
Sovietica. Cea de-a treia victorie este cea din sudul Irakului, unde exista speranta ca economia sa
prospere de acum in colo sub egida capitalismului.

Inainte de aparitia capitalismului, de-a lungul intregii istorii, toate tarile – inclusive civilizatiile
cele mai infloritoare – semanau cu ceea ce, in zilele noastre, poarta numele de Lumea a Treia.
Era o lume dominate de saracie, foamete, epidemii provocate de subnutritie, o lume pe care
multe tari au incercat sa o atenueze cel putin, daca nu sa o depaseasca.

Tot in introducere, Michel Albert ne aminteste ca Hrusciov nu trezise mirarea nimanui atunci
cand declarase, in 1960, de la tribuna Natiunilor Unite, ca in anul 2000, economia sovietica va
ajunge din urma economia Statelor Unite. Acum cand lucrurile s-au linistit si multe adevaruri au
iesit la suprafata constatam inapoierea lamentabila a economiilor comuniste. Autorul subliniaza
idea ca: “ instaurarea capitalismului intr-o tara nu este,fireste, suficienta pentru ca tara cu pricina
sa se inscrie pe calea dezvoltarii economice. Mai este nevoie si de un minimum de reguli si, deci,
de un stat eficient si necorupt. Deasemenea este scoasa in evident caracteristica principala a
capitalismului: economia de piata, dand exemplu doua tari foarte dezvoltate, dar nu datorita
economiei de piata ci datorita resurselor natural subsolice: Arabia Saudita si Emiratele Arabe
Unite.

Michel Albert trateaza cateva probleme aparute in tarile capitaliste, dar si raspunsurile concrete
oferite acestor probleme. El selecteaza doar 10 dintre aceste probleme, deosebit de interesante
prin varietatea raspunsurilor care le sunt propuse:

2
1. Imigratia
Autorul considera ca imigratia va constitui, poate, in secolul al XXI-lea, cel mai important
subiect de dezbatere politica in majoritatea tarilor dezvoltate. Acest subiect ii intereseaza in cea
mai mare masura pe capitalisti, intrucat mana de lucru imigrata revine aproape intotdeauna mai
ieftin, la randamentul egal, decat mana de lucru nationala; fapt care explica, probabil, de ce
Statele Unite ale Americii, dupa ce au practicat vreme indelungata o politica restricitiva in ceea
ce priveste procentele de imigrare, au devenit, in clipa de fata, una din tarile din ce in ce mai
deschise imigrarii, si mai ales aceleia de origine latino-americana.

2. Saracia
Adeseori asociata imigratiei, saracia este una din acele probleme prin care tarile capitaliste se
deosebesc mai profund unele de altele din punct de vedere al reprezentarii si al organizarii. Se
discuta faptul ca atat Statele Unite ale Americii cat si Japonia, cele mai dezvoltate state
capitaliste, nu s-au dotat cu un sistem de protectie sociala comparabil cu acelea instituite in
Europa cu aproape jumatate de secol in urma.

3. Este securitatea sociala favorabila dezvoltarii economice?

Aceasta problema o implica pe cea precedenta si constituie intr-o atat de mare masura subiect de
controversa. Pentru capitalistii americani si englezi, raspunsul este evident negativ: nimic nu e
mai potrivit decat securitatea sociala pentru a crea o mentalitate de asistat care favorizeaza lenea
si lipsa de raspundere. In ciuda eforturilor mari ale lui Margaret Thatcher, aceasta nu s-a putut,
practic, atinge de Serviciul National de Sanatate, iar in ceea ce-i priveste pe capitalistii japonezi,
acestia considera ca securitatea sociala nu intra in atributiile statului, ci in ale intreprinderii...cu
conditia ca aceasta sa fie suficient de dezvoltata pentru a-si putea permite sa le ofere angajatilor
ei acest lucru.

4. Ierarhia salariilor
Se evidentiaza faptul ca daca dorim ca muncitorii sa munceasca, trebuie sa-i platim conform
randamentului individual. La fel trebuie procedat si in ceea ce priveste angajarile si concedierile.
In ceea ce priveste aceasta tema ideile sunt impartite intre statele capitaliste: in Franta,
majoritatea considera ca pentru ridicarea competitivitatii economice, ierarhia veniturilor trebuie
largita, in alte tari capitaliste, din contra, intreprinderile se straduiesc sa mentina ierarhia
salariilor intre niste limite adesea foarte inguste.

3
5. Fiscalitatea trebuie sa incurajeze economisirea sau contractarea
de datorii?
Si aici parerile sunt impartite! In Franta, opinia publica continua sa se pronunte in favoarea
economisirii, chiar daca se economiseste din ce in ce mai putin. In Germania si in Japonia,
economisirea este considerata o virtute nationala pe care fiscalitatea o incurajeaza cat mai mult
posibil. In Statele Unite ale Americii, fiscalitatea incurajeaza contractarea de datorii mergand pe
ideea: „ De ce sa te privezi, daca, cu cat te indatorezi mai mult, cu atat platesti mai putine
impozite?”

6. Este preferabil sa avem mai multa reglementare si mai multi

functionari care sa o puna in aplicare, sau mai putina reglementare
si mai multi avocati care sa faca procese?
In acest paragraf se subliniaza ideea ca, intotdeauna si pretutindeni, capitalistii care reusesc, cei
care realizeaza profituri, se revolta impotriva reglementarilor.

7. Banca sau bursa?

Teoria liberala demonstreaza ca numai libertatea de miscare a capitalurilor total deschise
concurentei poate asigura o repartizare optima a resurselor necesare dezvoltarii intreprinderilor.
Majoritatea deduc de aici ca regresiunea rolului bancilor in distribuirea creditului reprezinta un
factor de eficienta. Pentru capitalistii autentici, nu exista decat doua cai oneste de imbogatire: sa
fii competitiv fie in productie fie in speculatie. Economiile care privilegiaza banca in detrimentul
bursei ofera mai putine posibilitati de imbogatire rapida.

8. Cum trebuie repartizata puterea intr-o intreprindere intre

actionari, pe de-o parte, si manageri si personal, pe de alta parte?
Aceasta problema, legata de precedenta, a cauzat multe conflicte, autorul precizand ca a fost
martor la multe cazuri in care actionarii nu tolerau decat un secretar alaturi de presedinte, altele
unde managementul si actionariatul se infrunta de la egal la egal si, in sfarsit, altele unde
managerii sunt cei care-i aleg pe actionari, nu invers.

9. Care trebuie sa fie rolul intreprinderii in materie de educatie si de

formare profesionala?
In acest caz sunt evidentiate doua perspective: raspunsul anglo-saxon este acela ca rolul
intreprinderii ar trebui sa fie cat mai mic posibil din doua motive: constituie o cheltuiala imediata
facuta in vederea unui randament pe termen lung sau nu mai este timp sa se lucreze pe termen

4
lung deoarece profiturile trebuiesc mximizate cat mai repede. Raspunsul perfect opus, de partea
germana-nipona, unde se depun, din contra, eforturi mari de promovare profesionala a tuturor
salariatilor in cadrul unei politici de gestionare previzionala a cadrelor care vizeaza sa asigure, pe
cat posibil, armonia sociala si eficienta economica.

10. Un sector-tip al controversei: asigurarile

Orice societate capitalista are nevoie, pentru a-si consolida capacitatile de inovatie si
competitivitatea, sa-si insoteasca si sa-si preceada progresul de o dezvoltare a asigurarilor de tot
felul. In plus, ceea ce opune cel mai profund cele doua capitalisme este valoarea pe care fiecare
parte o acorda prezentului si, respectiv, viitorului.

Cartea analizeaza doua tipuri de capitalism, modelul neoamerican si cel renan, cu toate
avantajele si dezavantajele acestora, cu diferentele si asemanarile dintre ele.

1. Modelul renan
Modelul renan cunoaste o structura a puterii si o organizare a management-ului la fel de speciale
ca cele ale capitalismului. Împartirea responsabilitatilor este, aici, mai dezvoltata ca oriunde.
Aceasta coresponsabilitate exista pur si simplu la toate nivelurile întreprinderii. Între directorat si
consiliul de supraveghere exista un sistem de “check and balance” ce permite fiecareia dintre
parti sa-si spuna cuvântul fara ca vreuna sa poata deveni predominanta. Exista si o
coresponsabilitate a personalului – consiliul de întreprinderi. “Coresponsabilitatea” – traducere a
celebrului cuvânt german Mitbestimmung – nu constituie un atu de prim ordin numai pentru
întreprinderi. Ea se dovedeste a fi deosebit de favorabila si pentru salariati. Însa aceasta
concentrare permanenta si acest consens-model ar fi de neimaginat fara prezenta activa a unor
sindicate puternice si responsabile. Iar sindicatele germane sunt. Alaturi de aceste sindicate
puternice si care mizeaza pe cartea consensului si a cogestiunii, se cuvine sa remarcam si
extraordinara vitalitate a sistemului asociativ german. De exemplu, asociatiile de cercetari
grupeaza aproximativ 80.000 de oameni de stiinta din întreaga Germanie.

2. Model american sau, mai exact, model neoamerican.

Avand in vedere că, in ciuda revoluţiei conservatoare iniţiate de Margaret Thatcher, Marea
Britanie nu are cum să nu se apropie de Europa şi să nu se indepărteze de America, suntem
nevoiţi a considera că Statele Unite constituie un model economic in sine.Cu atat mai mult după
venirea la putere, in 1980, a lui RonaldReagan. Pană in acel moment, incepind cu criza din anii
'30,rolul crescand al statului in materie economică şi socială, atat in Statele Unite, cat şi in
Europa, nu făcuse decat să apropie formele de capitalism de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului
in efortul comun de a face faţă sfidării comuniste. Nicăieri, insă, in Europa nu a avut loc ceva

5
asemănător revoluţiei reaganiene din Statele Unite, care a dus la edificarea unui nou model
economic desemnat, de altfel, printr-un substantiv comun: reaganomics.

I. America is back ( America revine)

In 1980, America era paralizata de crizele interne, umilita in exterior in special de Iran si de
afacerea ostaticilor-amenintata si slabita de concurenta de data recenta a tarilor europene si mai
ales a Japoniei. Ronald Reagan, presedintele Americii in 1980, afirma ca dorinta lui cea mai
mare este sa readuca America in prim planul scenei internationale. America este prima putere
militara a lumii si doreste sa demonstreze acest lucru. In acest scop Reagan pune in aplicare
“razboiul stelelor” sau “initiativa de aparare strategica”(IAS).
Reagan a reformat in special dereglementand, reducand adica rolul statului. Singurul proiect
prioritar al Americii pe termen lung este apararea. Reagan simplifica impozitul pe venit si
controleaza sever masa monetara. Politica monetara a majoritatii tarilor incepe sa se inspire din
politica Rezervei Federale americane. Dolarul serveste drept moneda de referinta in tranzactiile
internationale.
In 1980, stocul de investitii americane in strainatate se ridica la 215 miliarede de dolari.

II. America backwards(America in regres)

Noua America se degradeaza. America se afla pe primul loc in ceea ce priveste criminalitatea si
consumul de droguri, si pe ultimul loc in privinta vaccinarilor si a participarii la alegeri. America
se confrunta cu un dualism intre bogati si saraci, intre marile universitati si un sistem scolar aflat
in ruina. Acest dualism duce la reaparitia tensiunlor sociale, la o “lupta de clasa”anarhica si
sporadica.
Ivatamantul primar si cel secundar alcatuiesc un sistem scolar submediocru. Dintre toate statele
OCDE, Statele Unite cheltuiesc cel mai mult pentru sanatate(peste 10% din PIB), dar totusi
sistemul sanitar american este dezastruos. America este cea mai mare putere economica a lumii,
dar si cel mai mare contractant de imprumuturi al ei.

Volumul imprumuturilor contractate de intreprinderile americane s-a triplat incepand din 1980.
La sfarsitul anului 1990, orasul Washington avea un deficit bugetar de 200 de milioane de dolari.
Orasul Washington, al carui fost primar, Marion Barry, a fost condamnat, in luna august a
aceluiasi an, la sase luni de inchisoare pentru detinere si folosire de droguri.
Noul primar al New York-ului, onorabilul David Dinkins, s-a vazut nevoit, pentru a reduce
enormul deficit bugetar al orasului, sa concedieze, incepand din vara lui 1991, 30000 de angajati
ai primariei(printre care 4000 de profesori), adica echivalentul a 10% din efectivele permanente.
El a mai trebuit sa se atinga si de darul facut civilizatiei umane de catre imparatul Vespasian,
inchizand toate toaletele publice, ca si toate centrele de tratare a toxicomanilor(New Zork-ul
numarand peste 500000 de consumatori de droguri, la o populatie de 7 milioane de locuitori),

6
precum si marea majoritate a centrelor de primire destinate celor fara adapost. In aceasi situatie
sunt si gradina zoologica din Central Park, cele trizeci de piscine municipale, iluminatul urban,
care urmeaza sa fie redus cu o treime, in vreme ce criminalitatea este in continua crestere; sau
suspendarea, pe timp de un an, a programului de reciclare a deseurilor menajere. Aproape toate
marile orase americane se gaseau in situatii asemanatoare.
Alte semne ale degradarii Americii sunt: aeroporturile prost intretinute, cartierele mizere precum
Bronx, South Dallas si multe altele, in care domneste o mizerie verde-albastruie; noii homeless
din San Francisco, care, cu toate ca beneficiaza de un loc de munca permanent, nu-si mai pot
permite-din pricina speculatiei imobiliare- sa-si plateasca o locuinta si isi duc viata in
automobilele personale; marile orase precum Houston, Washington sau Los Angeles, devastate
de razboiul”crack-ului”si de delicventa; ghetourile negrilor aflate, din nou, in efervescenta, ca in
anii ’60.
Criminalitatea in America -in special in randul negrilor- a crescut vertiginos. La New York se
inregistreaza cinci omoruri pe zi, dar in alte zece orase americane se ucide inca si mai mult.
In 1990, Washington-ul, inregistrand 483 de crime, isi dobora, pentru al treilea an consecutiv,
propriul record. In clipa de fata, peste un milion de cetateni americani se afla la inchisoare, si mai
mult de trei milioane, sub control judiciar.
In zece ani, populatia penala a Americii a facut mai mult decat sa se dubleze, depasind in
prezent, cu 30%, nivelul record atins de Africa de Sud(4,26% fata de 3,33%).
In ceea ce priveste recenta extindere a flagelului drogurilor, favorizat de aparitia crack-ului(un
derivat foarte ieftin al cocainei), ritmul creste vertiginos. O ancheta foarte amanuntita efectuata
in primavara anului 1988 scotea la iveala faptul ca 23 de milioane de americani consumasera
droguri in precedentele treizeci de zile. Dintre acestia, 6 milioane recurgeau mai mult sau mai
putin la cocaina, iar 500000, la heroina.
Industria americana se afla in regres. In 1990, in total, deficitul comercial al industriei
automobilistice americane atingea suma de 60 miliarde de dolari.Calitatea productiei si a
priceperii americane se afla, si ea, intr-un relativ regres. In 1992, datoria externa a
Americii(adica datoria ei fata de strainatate scazand creantele) atinsese suma de 1100 miliarde d
e dolari, echivalentul a doua treimi din totalul datoriilor tarilor din Lumea a Treia. America se
vede nevoita sa imprumute, in fiecare an, aproximativ 150 miliarde de dolari(3% din PIB), in
special de la japonezi si de la germani, ale caror excedente financiare reprezinta exact suma pe
care o ia cu imprumut.

III..Celalalt capitalism

Modelul renan se intinde din nordul Europei pana in Elvetia si se inrudeste partial cu Japonia.
Bunurile necomerciale sunt aceleasi in ambele modele de capitalism. Bunurile comerciale ocupa
un loc mult mai important in cadrul modelului neoamerican decat in modelul renan. Bunurile
mixte- care depind atat de piata, cat si de initiativele publice- sunt mai importante in modelul
renan.
In modelul renan, religiile functioneaza ca institutii necomerciale. In Statele Unite, in schimb,
religiile sunt din ce in ce mai mult administrate ca institutii mixte.
In modelul neoamerican,intreprinderea nu este altceva decat un bun comercial ca oricare altul, in

7
vreme ce , in modelul renan ea este de natura mixta, este communitz cel putin in aceeasi masura
in care este commodity. Salariile sunt bunuri comerciale in modelul neoamerican, si mixte, in cel
renan(in functie de factori straini de productivitatea salariatului). Bancile germane mizeaza pe
factorul durata.
Modelul renan are puternice tendinte protectioniste. Rata de sindicalizare a populatiei active a
Germaniei, a atins, din nou, nivelul din anii ’60, adica aproape 42% fata de abia 10% in Franta.
In modelul renan statul nu se substituie niciodata pietei.

IV. Superioritatea economica a modelului renan

La 19 octombrie 1987, un crah bursier zguduie, pe neasteptate, pietele financiare. Drept urmare,
marca germana si yenul japonez submineaza putin cate putin pozitiile dolarului. Puterea de
cumparare stabila a marcii, explica de ce ratele dobanzilor sunt , in Germania, mai mici decat in
alte tari.
O moneda forte constituie un handicap economic,dat fiind ca face ca produsele nationale sa fie
mai scumpe in strainatate si,prin urmare, mai greu de exportat. O moneda forte iti permite sa
cumperi la preturi scazute in strainatate.
Mica Elvetie poseda si ea o moneda invidiata de celelalte tari. Francul elvetian continua sa
figureze ca a patra moneda de rezerva in lume. In Elvetia si ratele dobanzilor sunt printre cele
mai scazute din lume. Depreciera monedei antreneaza, in mod automat, doua efecte foarte bine
cunoscute asupra balantei comerciale: importurile, exprimate in moneda nationala, se scumpesc,
in vreme ce produselor exportate, platite in devize straine, le scad preturile. Economistii numesc
aceasta inlantuire automata a celor doua efecte “curba in J”.
Tarile de tip renan domina in majoritatea sectoarelor industriale: ele sunt solid ancorate in
ramurile traditionale si consacra un efort iesit din comun industriilor de viitor.
Pregatirea este unul dintre factorii-cheie ai dinamismului industrial al tarilor renane.

V. Superioritatea sociala a modelului renan

In capitalismul neoamerican singurele programe sociale de avergura sunt cele initiate de
administratiile Kannedy si Johnson, in anii ’60, si sunt destinate in principal persoanelor in
varsta(MEDICARE) si persoanelor aflate sub pragul saraciei(MEDICAID).
In Germania asigurarile sociale au fost infiintate de Bismarck.Germanii sunt asigurati impotriva
principalelor riscuri(boala, accidente de munca, somaj) si beneficiaza de un regim al pensiilor
deosebit de avantajos. Legea federala cu privire la ajutorul social pur si simplu interzice mizeria.
Imbogatirea individuala spectaculoasa nu este in tarile renane la fel de usoara ca in lumea anglo-
saxona. Tarile modelului renan sunt mai putin fluide din punct de vedere social.
In Statele Unite, nivelul prelevarilor obligatorii reprezinta 30% din PIB, in comparatie cu 44% in
Franta, 40% in Germania si 52% in Suedia.

8
VI. Reculul modelului renan
Modelul renan sufera din plin influentele politice, mediatice si culturale ale concurentului sau
american. In comparatia cu rivalul sau de peste Atlantic, modelul renan este relativ egalitar.
Asigurarea obligatorie functioneaza perfect atata vreme cat oamenii nu au invatat sa se
foloseasca de ea.
Toate tarile apartinand modelului renan se confrunta cu o situatie demografica ingrijoratoare,
“rata de improspatare a populatiei”(2,1 copii pentru fiecare femeie) nemaifiind, in ceea ce le
priveste, asigurata. Consecinte: in Japonia si in Germania, populatia activa se afla in scadere.
Desindicalizarea, este, desigur, un fenomen mondial, care afecteaza deopotriva Statele Unite,
Franta, Marea Britanie, Suedia, Japonia si chiar Germania. Banul facil patrunde putin cate putin
in inima economiilor renane.
Fenomenul de globalizare financiara(rezultat din inovatie, internationalizare si dereglementare) a
izbit lumea cu o forta fara precedent.

VII.Cum ajunge sa se impuna tocmai cel mai putin performant?

Capitalismul renan -;onest, egalitar, prudent si discret- este lipsit de orice forma de atractie. Este
o adevarata nulitate mediatica. Are totul pentru a fi eficient, insa nimic pentru a seduce.
Mediile de informare joaca un rol tot mai important in viata economica.
Febra speculativa, preocuparea obsesiva pentru rentabilitatea imediata si dictatura banului au
pus, in clipa de fata, stapanire pe insesi mijloacele de informare in masa.
Economia-cazino isi extrage o parte a fortei de care dispune din seductia jurnalistica.

Concluzie
Prabusirea comunismului a insemnat si un progres mondial al democratiei. Triumful economiei
de piata, al interdependentei economice si al schimburilor comerciale, a reprezentat si o
nesperata bunastare pentru milioane de barbati si de femei.
In raporturile lui cu statul, capitalismul a parcurs, exact in doua secole, intre 1791 si 1991, trei
faze distincte. In clipa de fata, tocmai am patruns, in mod insidios, in cea de-a treia.
Prima faza a fost aceea a capitalismului impotriva statului. Din aceasta perspectiva, data-cheie
este, pentru Franta, anul 1791, cand a fost adoptata faimoasa lege Le Chapelior, care este, poate,
cea mai importanta lege in materie de economie a intregii Revolutii Franceze: ea suprima
corporatiile, interzice sindicatele si pune bazele-impotriva vechii tutele a statului monarhic-
libertatii comertului si industriei.
Cea de-a doua faza a capitalismului, faza capitalismului supravegheat de stat incepe in 1891.
Toate reformele incearca sa vizeze acelasi obiectiv: acela de a corecta excesele pietei si de a
tempera violentele capitalismului.
Din 1991, am patruns in cea de-a treia faza, faza capitalismului care ia locul statului. Statul nu
mai este perceput ca un protector sau ca un organizator, ci ca un parazit, o frana, o povara.

9
In Europa “marea piata din 1992” este de larga inspiratie reaganiana: concurenta maxima,
implicare minima a statului.
Michel Albert isi pune intrebarea, cum am arata daca Europa, in general, si Franta, in mod
particular, ar trece cu totul de partea modelului reaganian? Ipoteza este pe departe de a fi
absurda. Caci americanizarea progresiva a Europei nu se limiteaza la economie.

10
Bibliografie:
„Capitalism contra Capitalism”, Michel Albert, traducere de
Bogdan Ghiu, Editura Humanitas, 1994

11