Sunteți pe pagina 1din 6

Obezitatea la copil şi adolescent

Se poate afirma că obezitatea copilului este o problemă de sănătate publică


deoarece :
- este cea mai comună tulburare de nutriţie la copil în ţările dezvoltate
- are un prognostic nefavorabil, în 80-90% din cazuri obezitatea persistând
la adult dacă nu este tratată.
Profilaxia obezităţii copilului de la cea mai fragedă vârstă este primordială,
măsurile care se impun fiind :
- încurajarea alimentaţiei naturale
- depistarea activă a copiilor cu risc pentru obezitate cât şi a celor obezi
- promovarea activităţii fizice regulate şi a opţiunilor alimentare sănătoase.

1. Definiţie
Obezitatea se defineşte ca un exces ponderal peste percentila 95, sau mai mare
de 2 deviaţii standard, sau mai mare de 20%, raportat la greutatea medie
normală în funcţie de vârstă, talie şi sex.
International Obesity Task Force ( IOTF ) a validat indicele de masă corporală
( IMC ) pentru definirea supraponderii şi obezităţii astfel : supraponderali sunt
copiii cu IMC peste percentila 85, corespunzător vârstei şi sexului, iar copiii
obezi sunt cei cu IMC peste percentila 95 pentru vârstă şi sex.

2. Clasificare
In principal se disting două forme mari de obezitate :
- obezitatea primară ( comună, idiopatică sau esenţială ) şi
- obezitatea secundară ( simptomatică, endogenă sau de cauză
cunoscută ).
Dintre aceste două forme, obezitatea primară reprezintă peste 90% din cazuri şi
apare la copii ce provin din familii cu istoric de obezitate comună, copii cu
statură înaltă, cu intelect normal şi vârsta osoasă normală sau avansată pentru
vârsta cronologică.

3. Etiologia obezităţii
Obezitatea apare datorită intervenţiei combinate a factorilor genetici şi a
factorilor dobândiţi.
Factorii socio-economici, psihologici şi educaţionali condiţionează (la cei cu
fond genetic predispozant) apariţia obezităţii prin modificarea comportamentului
alimentar şi faţă de activitatea fizică.

1
4. Tablou clinico-biologic
Aspectul clinic al pacientului obez este determinat de distribuţia ţesusutului
adipos dar şi de existenţa complicaţiilor asociate.
Dintre investigaţiile necesare menţionăm :
- glicemie, glicozurie, eventual TTGO şi insulinemie
- profilul lipidic
- testarea funcţiei tiroidiene
- teste hepatice
- cortizol urinar şi plasmatic
- vârsta osoasă

5. Complicaţiile obezităţii
Complicaţia cea mai importantă a obezităţii copilului este reprezentată de riscul
apariţiei obezităţii la vârsta de adult. Acest risc este de 3 până la 10 ori mai mare la
copilul obez, decât în cazul unui copil cu greutate normală.
Complicaţiile obezităţii sunt :
a) metabolice :
- hiperinsulinemie
- scăderea toleranţei la glucoză
- diabet zaharat de tip 2
- hiperlipidemie
- sdr. metabolic
- steatoză hepatică
b) endocrine :
- dezvoltare pubertară precoce
- boala ovarelor polichistice
c) cardiovasculare :
- HTA
- patologie venoasă
d) respiratorii :
- apneea obstructivă în somn
- sdr. Pickwick
- frecvenţa mai crescută a astmului bronşic la obezi
e) scheletale :
- decolarea epifizei capului femural
- necroza aseptică de cap femural
- boala Blount
- coxa vara
f) cutanate :
- piodermite
- intertrigo
g) psihologice :
- tulburări de comportament
- scăderea stimei de sine

2
- deficite neurocognitive
6. Tratament
Tratamentul va fi iniţiat precoce şi va viza îndeosebi copiii cu risc crescut de
obezitate pe termen lung şi de complicaţii ale acesteia.
Tratamentul va fi individualizat, fiind adaptat vârstei copilului, nevoilor sale de
creştere şi dezvoltare precum şi nivelului socio-cultural al familiei.
Copilul şi echipa de îngrijire trebuie să fie de acord asupra obiectivelor
terapeutice.
Principiul de bază este obţinerea unui bilanţ energetic negativ care se poate
realiza prin reducerea aportului caloric şi prin creşterea consumului energetic.
Ca şi în diabet, educaţia pacientului este piatra de temelie a tramentului,
asigurând complianţa terapeutică şi succesul pe termen lung.
Înaintea începerii tratamentului se va efectua anamneza alimentară şi a activităţii
fizice, anamneza alimentară fiind esentială în alcătuirea dietei. La stabilirea
planului de activităţi fizice, se vor avea în vedere preferinţele culturale şi cele
legate de sexul copilului.

A. Tratamentul dietetic
Un tratament dietetic bine condus trebuie să îndeplinească urmatoarele criterii :
- să asigure un ritm normal de creştere şi dezvoltare
- să menţină starea de sănătate
- să determine o scădere ponderală lentă şi progresivă
- să fie individualizat
- să conţină şi strategia pe termen lung de menţinere a greutăţii atinse
La majoritatea copiilor obezi se obţin rezultate bune cu diete de 1000-1500 de
kcal/zi, regimuri alcătuite prin scăderea aportului caloric anterior cu 30%.
Repartiţia procentuală în principii nutritive este următoarea : 55-58% glucide,
27-28% lipide şi 15-17% proteine.
Se recomandă consumul de glucide cu absorbţie lentă ( polizaharide ) în
detrimentul glucidelor simple, cu absorbţie rapidă ( mono şi dizaharide ).
In ce priveşte aportul lipidic, 2/3 va fi reprezentat de acizii graşi mono şi
polinesaturaţi şi doar 1/3 de acizii graşi saturaţi iar consumul de colesterol
trebuie să fie mai mic de 100 mg/1000 kcal.
Proteinele de origine animală şi vegetală trebuie să fie consumate în proporţii
egale iar aportul de minerale va fi corespunzător necesităţilor impuse de vârstă ;
va face excepţie restricţia moderată de sare, o restricţie mai mare indicându-se
în cazul HTA asociate.
Este benefică o dietă bogată în fibre alimentare care este mai puţin calorică,
creşte timpul de masticaţie şi determină mai repede senzaţia de saţietate.

3
B. Activitatea fizică
Se consideră în prezent că obezitatea se datorează în principal sedentarismului,
ceea ce a impus exerciţiul fizic ca mijloc terapeutic.
Activitatea fizică va fi gradată, începându-se cu activităţi uşoare, desfăşurate în
casă, cum ar fi participarea la unele activităţi casnice sau diverse jocuri.
Dintre activităţile în aer liber, cea mai indicată şi mai accesibilă este plimbarea
sau mersul pe jos.
Se recomandă iniţial plimbări de 10 minute, 3 zile pe săptămână, ajungându-se
treptat la 35-40 de minute zilnic .
Un alt sport recomandat la început este înotul.
Ulterior, odată cu scăderea în greutate, se pot practica şi alte activităţi fizice:
dans aerobic, ciclism, canotaj, ski fond.
Beneficiile scăderii în greutate prin dietă şi activitate fizică sunt :
- creşterea tonusului fizic şi psihic
- normalizarea tensiunii arteriale
- restabilirea toleranţei la glucoză.
În concluzie, scăderea ponderală restabileşte starea de sănătate şi determină
eliminarea factorilor de risc.

C. Tratamentul medicamentos
Este recomandat la copilul mai mare de 12 ani şi în special la cei cu obezitate
importantă sau tulburări metabolice semnificative. Există posibilitatea utilizării
de :
- preparate antiobezitate cu acţiune periferică → Orlistat (Xenical )
care inhibă lipazele digestive, limitând astfel absorbţia
trigliceridelor şi a colesterolului
- inconvenientele terapiei cu Xenical sunt costul ridicat şi
limitarea prescrierii în funcţie de vârstă.

D. Tratamentul chirurgical
În general, tehnicile chirurgicale utilizate la adult nu sunt adecvate la vârsta
copilăriei.

E. Terapia comportamentală
Are ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos şi corectarea greşelilor
alimentare.
Este esenţial ca toată familia să adopte noul stil de viaţă pentru motivarea şi
stimularea copilului obez.
Terapia comportamentală include în principal automonitorizarea
comportamentului alimentar şi al activităţii fizice şi suportul psihologic.

4
7. Profilaxie
Obezitatea copilului este o problemă de sănătate publică atât prin creşterea
prevalenţei cât şi prin efectele pe termen lung asupra sănătăţii.
Prevenirea obezităţii depinde în principal de factori medicali dar şi de unii
factori sociali, economici şi politici. Practic, încercările de prevenţie trebuie să
ţină cont de contextul familial, al comunităţii şi al culturii de care copilul
aparţine.
Un rol esenţial în profilaxia obezităţii îl are medicul de familie căruia îi revine
sarcina de a educa părinţii şi copilul ( când vârsta o permite ) în sensul
promovării unui stil de viaţă sănătos. În cazul copiilor cu tendinţă de creştere
mai accentuată în greutate, medicul de familie trebuie să depisteze şi să
remedieze obiceiurile alimentare greşite. Consumul de fructe, de legume şi de
cereale trebuie încurajat de la cele mai mici vârste, spre deosebire de alimentele
de tip Fast Food (hipercalorice şi bogate în lipide ) ce ar trebui evitate.
Părinţii ar trebui să fie educaţi asupra riscurilor obezităţii pediatrice, asupra
regulilor minime ale alimentaţiei copilului şi să încurajeze practicarea de
activităţi fizice şi sporturi de către copii.
Un rol important ar trebui să-l aibă şcoala prin includerea în programa şcolară a
orelor de educaţie nutriţională şi igienă alimentară.
De asemenea, ar fi utilă implicarea massmedia în realizarea de programe de
prevenire a obezităţii.

8. Dispensarizare
Aceasta cuprinde totalitatea acţiunilor în vederea controlului programului
terapeutic şi educaţional. Supravegherea propriu-zisă a copilului obez presupune
o evaluare clinică şi paraclinică complexă, programată, în paralel cu reluarea
anchetei alimentare şi a activităţii fizice.
Pacienţii care în urma tratamentului ajung la greutatea normală, vor fi urmăriţi
în continuare pentru ca rezultatele obţinute să fie menţinute. Ritmul de
supraveghere va fi lunar timp de un an de la normalizarea greutăţii, la 3 luni în
anul următor şi apoi bianual.
Rezultă că dispensarizarea îndelungată a acestei afecţiuni este cheia succesului
imediat şi îndepartat al terapiei.

9. Concluzii
Se poate afirma că obezitatea copilului este o problemă de sănătate publică deoarece :
- este cea mai comună tulburare de nutriţie la copil în ţările dezvoltate
- are un prognostic nefavorabil, în 80-90% din cazuri obezitatea persistând la
adult dacă nu este tratată.
Profilaxia obezităţii copilului de la cea mai fragedă vârstă este primordială, măsurile
care se impun fiind :
- încurajarea alimentaţiei naturale

5
- depistarea activă a copiilor cu risc pentru obezitate cât şi a celor obezi
- promovarea activităţii fizice regulate şi a opţiunilor alimentare sănătoase.