Alexandru Lăpuşneanul

de Costache Negruzzi (1808-1868)

Opera lui Costache Negruzzi este bogată, cuprinde nuvele, schițe, memorialistică,
piese de teatru și satire. Nuvela “Alexandru Lăpușneanul” este o încununare a creației sale.
Prima nuvelă istorică din literatura română, apare pe 30 ian. 1840, în primul număr al
revistei “Dacia literară”. Sursa de inspiraţie a constituit-o “Letopiseţul Ţării Moldovei” de
Grigore Ureche, capitolul “Când au omorât Alixandru Vodă 47 de boiari”.
Tema nuvelei este istoria, opera ilustreză un moment zbuciumat din istoria
Moldovei, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).
Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, fiind organizată în patru
capitole, fiecare purtând un motto semnificativ pentru conţinutul acestuia.
Expoziţiunea începe cu motto-ul “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”. Naratorul
relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a
doua oară, tronul ţării. El fusese izgonit de către Despot-vodă, printr-un complot pus la cale
de boieri. Despot-vodă, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa care “acum cârmuia
ţara”. Lăpuşneanul venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni “pre răpitorul Tomşa” și
de a se răzbuna pe boierii trădători. De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor
şi boierii trădători, constituind intriga subiectului. Boierii care-l trădase pe domnitor în
prima domnie venise acum să-l întâmpine aproape de graniţă: vornicul Moţoc, postelnicul
Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Ca răspuns la îndemnul boierilor de a renunţa la tronul
Moldovei, Alexandru Lăpuşneanul rosteşte cuvintele redate în motto. Moțoc îi cere iertare,
dar domnitorul nu se lasă înșelat de vorbele lingușitoare ale acestuia.
Desfăşurarea acţiunii marchează creșterea gradată a conflictului prin schimbul
tăios de replici și prin ritmul alert al evenimentelor. Al doilea episod are ca motto-u “Ai să
dai samă, doamnă!…”. După înscăunare, Lăpuşneanul ia prima decizie de a incendia toate
cetăţile Moldovei, în afară de Hotin, apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor: le ia averile
sau le taie capetele, “la cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere”.
Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie a doamnei Ruxanda, fiica
voievodului Petru Rareș, de unde reiese faptul că rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub
tutela celor doi fraţi mai mari, Ştefan și Iliaş. Doamna Ruxanda îi cere lui Lăpușneanul să nu
mai ucidă că ei îi este frică, iar domnitorul îi promite “un leac de frică”.
O secvență semnificativă pentru tema și viziunea despre lume surprinde uciderea
celor 47 de boieri din al treilea capitol, conform unui plan sângeros. Motto-ul acestui capitol
este “Capul lui Moţoc vrem!…”. Secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia lui
Alexandru Lăpuşneanul care îi invită pe boieri “să prânzească la curte”, ținând un discurs pe
tema pocăinței. Astfel, reușește să-i determine pe boieri să participe la ospăț. Însă în timpul
mesei Voievodul ordonă uciderea boierilor, într-o scenă terifiantă. El va construi o piramidă
din capetele boierilor uciși “după rang și neam”, pregătind “leacul de frică” promis
doamnei Ruxanda. Acesta constituie punctul culminant, reprezentând și momentul de
maximă cruzime al lui Lăpușneanu.
O altă scenă este aruncarea boierului Moțoc în sânul mulțimii revoltate, care strigă:
“Capul lui Moțoc vrem!...”. Mulțimea apare în această nuvelă în chip de personaj colectiv și
este surprinzătoare intuiția prozatorului în conturarea psihologiei maselor.
Dialogul dintre Lăpușneanu și Moțoc este un exemplu de cinism și constituie prilejul
unor replici memorabile: “Proşti, dar mulţi!”. Moţoc este sacrificat norodului care se
repede asupra lui ca o “idră cu multe capete…”.
Deznodământul se regăsește în ultimul capitol, având ca motto: “De mă voi scula,
pre mulţi am să popesc şi eu...”. Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă promisiunea
făcută doamnei Ruxanda şi nu mai ucide. Retras în cetatea Hotinului, domnitorul bolnav este
călugărit înainte de moarte, dar amenință cu moartea pe cei prezenți, când își revine.
Alexandru Lăpuşneanul este înmormântat la mănăstirea Slatina, jud. Suceava, lăsând în
urma sa la tronul Moldovei pe Bogdan, fiul său (1569-1574).
 Viziunea romantică se regăsește în inspirația din istorie, valorificând o pagină din
Evul Mediu românesc târziu; de asemenea, textul creează culoarea locală prin paginile
descriptive și prezintă un personaj excepțional, prezentat în ascensiune și decădere.
Personalitatea puternică a domnitorului este bine conturată și se evidențiază prin contraste
interioare: calități (bun cunoscător al psihologiei umane, diplomat abil, inteligent) și defecte
(cruzime diabolică, viclenie, dorință de răzbunare). El este construit în antiteză cu doamna
Ruxanda, care este întruchiparea blândeții și a maternității ocrotitoare. Lăpușneanu este un
personaj excepțional pus în situații de excepție, construit după modelul romantic.
Sub raportul ficțiune-realitate, nuvela cuprinde numeroase elemente realiste
ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din “Letopiseţul Ţării Moldovei”
de Grigore Ureche: ocuparea tronului Moldovei de Alexandru Lăpuşnenu pentru a doua
domnie, între 1564-1569; întâlnirea lui Lăpuşneanu cu boierii Moţoc, Veveriţă şi Spancioc;
replica lui Alexandru Vodă dată boierilor și redată în primul motto; scena măcelului de la
curtea domnească, descrierea morţii lui Lăpuşneanu. În afară de datele istorice, în nuvelă se
manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii. De pildă, Moţoc,
Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de-a doua domnii a lui Vodă Lăpuşneanul,
deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia, dar autorul îi reînviază pentru a ilustra
tipurile umane (boierul trădător sau boierul patriot). Autorul se distanțează de realitatea
istorică și în construirea personajului principal, făcând din Alexandru Lăpușneanul un domn
tiran și crud, în conformitate cu viziunea romantică. Nuvela răspunde cerințelor propuse de
Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducție la Dacia literară”, prin inspirația din istoria
patriei, în viziune romantică.
Valoarea nuvelei este exprimată prin afirmația criticului George Călinescu: “nuvela
istorică “Alexandru Lăpușneanul” ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză
de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și socială
acută, de atitudine romantică și intuiție realistă”.
Cu un excepţional talent artistic, autorul a îmbinat în nuvelă simţul istoriei cu
profunzimea psihologică. Naraţiunea la persoana a III-a și naratorul omniscient definesc
perspectiva narativă a nuvelei, evenimentele desfășurându-se cronologic. Adevărul istoric
este transfigurat prin intermediul viziunii autorului.
Alexandru Lăpuşneanul
Personajul principal este, ca arhetip istoric, un tiran alcătuit din contraste puternice,
iar pe plan uman “un damnat osândit de Providenţă să verse sânge şi să năzuie după
mântuire” (Călinescu). Mijloacele folosite de autor, notarea reacţiilor fizice (ochii care
clipesc mereu şi scânteiază, râsul sinistru, gestul reflex al apucării jungherului), definesc un
om impulsiv care îi îngheţă pe cei din jur. Acţiunile energice şi neaşteptate îi relevă
temperamentul violent. Conflictul dintre el şi boieri scoate în evidenţă o cruzime diabolică
(scena măcelului, alcătuirea piramidei de capete, scoaterea ochilor şi tăierea mâinilor fiind
acte ieşite din comun), o tenacitate şi o hotărâre de neclintit în realizarea planurilor propuse.
Este inteligent (îşi atrage norodul care era numeros, deşi alcătuit din oameni simpli) şi
viclean (reuşind să-i înşele pe toţi cu prefăcutele lui păreri de rău), deţine arta disimulării,
scena din biserică fiind semnificativă în acest sens. Personaj central al nuvelei, este privit nu
în mod realist, ci în mod romantic, fiind un personaj de excepţie (neobişnuit) pus în
împrejurări excepţionale. El intră în categoria demonilor din lucrările aparţinând curentului
romantic. Personaj central , protagonist, negativ, rotund/ complex, istoric.
Compoziţia narativă reuneşte, într-o reuşită sinteză, trăsături a trei curente literare:
clasicismul – echilibrul compoziţiei, evoluţia gradată a conflictului, mesajul moralizator,
îmbinarea termenilor arhaici și cei moderni, realizarea unor caractere, atitudinea detaşată;
romantismul – antiteza angelic-demonic, culoarea de epocă, sursa de inspiraţie, personajul
principal alcătuit din contraste puternice;
realismul – caracterul pictural al unor scene, imaginea mulţimii din capitolul al treilea,
adevărul istoric al celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu.