Antropologia și medicina- Oncologia, domeniu medical în continuă evoluție

Antropologia, este știința care studiază omul(specia Homo Sapiens). Se ocupă cu studiul
tuturor oamenilor, din toate epocile și tratează toate dimensiunile umanității. În centrul
antropologiei se află ideea de cultură și noțiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia
noastră și-a dezvoltat o capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda și a învăța
astfel de simboluri în mod social, de a transforma lumea și oamenii pe baza acestor simboluri.
Fiecare dintre noi ne-am întrebat la un moment dat cu siguranță: „Ce este omul? De unde
vine și spre ce se îndreaptă? Prin ce etape trecem prin această viață? Ce este boala și de ce
suferim?”; toate acestea sunt întrebări la care antropologia, știința omului, poate da unele
răspunsuri. Antropologia prin caracterul ei de sinteză, ca știință complexă, situată la frontiera
biologiei cu științele sociale, ne oferă posibilitatea unei cunoașteri multilaterale a omului.
Este evidentă necesitatea acestui tip de știință integrativă în perioada modernă, dominată
de o specializare cât mai accentuată, care limitează cunoașterea omului.
Antropologia a debutat ca o știință a istoriei. Aceasta studiază aspecte legate de genetică,
fiziologie, biochimie, a diferitelor grupuri umane, cât și aspecte legate de cultură, religie,
societate și istoria acestora.
Termenul de antropologie a apărut în sec XV, dar interesul pentru natura omului, viața
acestuia, cultură și societate există din antichitate. Herodot, Aristotel, pot fi amintiți în acest sens.
Hipocrate, Galenus au dezvoltat cunoștiințe despre corpul uman, anatomia, fiziologia și patologia
acestora.
Antropologii secolului XIX considerau că fenomenele socio-culturale erau guvernate de
legi și principii care puteau fi descoperite. Această convingere a existat încă înainte ca științele
sociale să-și formeze teorii și metode, fiind dublate de viziunea iluministă asupra umanității,
concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor, dar și critică față de
îndepărtarea de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate față de tendințele culturale și față
de procesele schimbării sociale(modernizare), va caracteriza întotdeauna discursul antropologic.
Antropologia, are patru ramuri(culturală, lingvistică, fizică și arheologică).
-Antropologia culturală/socială, studiază evoluția condițiilor de trai, relațiile între oameni
și instituții, modul în care aceștia performează, simbolurile socio-culturale, cercetarea
presupunând de regulă o interacțiune între cei cercetați.
-Antropologia lingvistică studiază limba și limbajul în contextul lor socio-cultural, ca
sistem simbolic de comunicare.
-Antropologia arheologică studiază preistoria umanității pornind de la obiectele rămase în
urma trecerii oamenilor.
-Antropologia fizică(denumită și biologică) studiază alcătuirea corpului uman din punct
de vedere biologic, trăsăturile distincte ale raselor umane, modificarea acestor aspecte biologice
pe parcursul evoluției omului. Acest studiu se face cu ajutorul unor științe aparte: genetica,
biologia, anatomia și fiziologia.
Sănătatea și boala s-au impus în studiul antropologiei, în procesul de cercetare ca
elemente bine definite. Punctul de plecare a fost magia terapeutică și mai ales poziția omului față
de intruziunile supranaturalului, pentru că în societatea arhaică, boala se suprapunea unor
principii mai generale, consecutive răului, nenorocirii, dezechilibrelor organice sau cosmice.
Ulterior boala a fost relaționată cu sănătatea, rezultând o viziune sistemică bine articulată
pe principii duale. Astfel, un demers antropologic referitor la terapia și psihoterapia populară
pornește de la conceptul de „sănătate” plasată într-un cuplu antimonic cu „boala”.
Sănătatea este asimilată cu starea de bine, de echilibru a omului cu sine, cu universul și
proximitatea socială, în timp ce boala-adică starea de rău, dezechilibru, dizarmonie,
fundamentând un cuplu la fel de puternic ca viață-moarte, bine-rău, moral-imoral.
Amprenta biologicului a devenit cu atât mai pregnantă de-alungul timpului cu cât boala
spre deosebire de naștere și moarte poate fi repetabilă, apărând în viața omului cu o frecvență
imposibil de prevăzut și provocând modificări multiple; boala este un fenomen fizic și psihic
care poate avea urmări fatale sau care poate fi învins de multe ori.
Privită în context cultural dual, alături de boală, sănătatea este redimensionată într-o
configurație matricială-este starea umană primordială; omul vine pe lume sănătos, sănătatea fiind
un dar al zeilor pentru unele culturi, fie este obținută prin rugăciunile mamei pentru un copil
sănătos în tradiția populară.
Sănătatea trebuie conservată cu orice preț, iar atunci când e pierdută prin atacul dat de
boală trebuie urgent recâștigată fiind considerată bunul cel mai de preț al omului. Sănătatea este
resimțită ca o stare de armonie și echilibru, atât la nivel fizic cât și psihic individual, cât și la
nivel social. Pornind de la aceste câteva idei, în încercarea de definire și încadrare a
antropologiei ca știință în epoca noastră, cred că o apropiere a sa de domeniul medical este
importantă.
Domeniul meu de pregătire medicală este oncologia și de aceea cred că se poate face o
legătură între boala secolului, „cancerul”, cu toate implicațiile sale medicale, patologice, sociale
și știința antropologică.
Cancerul, obiectul de studiu și acțiune al oncologiei, nu este o boală modernă, ci cu
certitudine există de mii de ani, deși astăzi, frecvența sa, este mult mai mare.
Mărturie acestei afirmații sunt date regăsite în scrierile anticilor. Astfel, cea mai veche
descriere a tumorilor mamare apare într-un papirus egiptean(3000-1500 Î.Hr.), mumiile egiptene
au fost diagnosticate cu cancere ovariene și nazofaringiene.
Cuvântul cancer, derivă din grecescul Karkinos(rac/crab) menționat de Hipocrat din Kos,
(460-371 Î.Hr.). Rufus din Efes, descrie cancerele cutanate, melanoamele, iar Arhigenes pe cel
mamar.
 Primul studiu despre cancer a fost publicat de Peyriche la Academia din Lyon.
În timp, au fost perfecționate metode chirurgicale de tratare a cancerului.
În 1851, W. Marsden la Londra, fondează primul spital de cancer.
Secolul XIX se încheie cu descoperirile soților Roentgen și Curie, care au adus un mare
beneficiu în tratarea cancerului, ducând la nașterea radiologiei și radioterapiei.
Din 1900, sunt puse bazele rețelei sanitare oncologice, fiind fundamentat sistemul
oncologic modern.
După 2000, odată cu descifrarea codului genetic uman, se deschide o nouă era în
cercetarea cancerului prin descoperirea metodelor de măsurare a expresiei a mii de gene
tumorale și normale.
În ultima decadă, progresele majore în genetică, biologie și capacitatea de a caracteriza
cancerele la nivel molecular, au creat numeroase oportunități pentru îmbunătățirea tratamentelor
oncologice cu apariția de noi terapii moleculare țintite, mult mai selective, cu toxicitate redusă,
deschizând drumul medicinei individualizate.
Tratamentului individualizat al cancerului, este un concept nou, dar aplicarea sa a fost
accelerată de o mai bună înțelegere a biologiei tumorale. Cunoașterea aprofundată a cancerului la
nivel molecular și genomic, asociată cu disponibilitatea tot mai largă a noilor tehnologii de
investigarea a genomului și a altor aspecte privind tumorile și micromediul tumoral, au deschis
noi paradigme de management și au permis rafinarea prognosticului și a deciziei terapeutice.
Toate acestea au ca rezultat final, creșterea supraviețuirii unui număr mai mare de pacienți,
dezideratul oricărui medic.
Omenirea se află în fața unei probleme de sănătate critică, „cancerul”, care este o
problemă globală, reprezentând 12,5% din totalul deceselor.
Cuvântul „cancer” precipită reacții emoționale negative, mulți oameni evită să pronunțe
acest cuvânt, denumindu-l neoplasm sau tumoră malignă.
Cancerul rămâne patologia cea mai studiată. În ciuda progreselor spectaculoase și
descrierea mecanismelor celulare și moleculare, patologia transformării maligne rămâne totuși
incomplet elucidată.
Aspectul multidisciplinar al cancerului, este un concept clasic, dar care a devenit foarte
important odată cu înțelegerea biologiei și genomicii diferitelor malignități.
În concluzie: „Cancerul este o patologie căreia trebuie să îi faci față cu devotament,
informare continuă și putere de muncă. Este o mare provocare să lucrezi în domeniul medicinei
oncologice”. În loc de concluzie aș mai putea cita unele din cuvintele lui Seneca despre
providență:
„De ce te miri că oamenii buni sunt supuși încercărilor de a deveni puternici? Niciun
copac nu prinde rădăcini și nu devine rezistent dacă nu îl bat vânturile. Cu fiecare vijelie se
prinde mai puternic și trimite rădăcinile mai adânc. Este prin urmare spre avantajul oamenilor cu
scopul final să nu le mai fie frică mereu în mijlocul vicisitudinilor și să îndure cu răbdare
întămplările, care sunt grele doar pentru cei care trec greu prin ele.”