Semiologia bolilor psihice – curs 1

Prof. Ungureanu Loredana

Generalități

Subiectul normal este calm, echilibrat, ține cont de realitate așa cum e

Boala mintală - Caracteristicile pacientului

• dezechilibru în structura cognitivo-afectivă
• ignoră sau deformează realitatea din cauza unei stări de frică, a prejudecăților - cu
toate consecințele sociale – conflictul, pierderile, devalorizarea.
• nu se poate concentra, nu-și poate aminti ordonat ceea ce dorește, nu-și poate
stăpâni imaginația.
• ”Jocul normal/boală mintală se întâlnește în capul fiecărei persoane”.

Psihicul - funcția prin care avem capacitatea de a ne lega de ceilalți și de lumea

exterioară.
Utilizarea psihicului în mod personal, prin realizările noastre se numește personalitate.
Personalitatea trebuie să aibă mereu la bază o trezie, o conștiință, un prezent.
Conștiența – partea bazală a conștiinței pe care se sprijină cunoașterea, afectivitatea și
activitatea.

Semiologia cunoașterii (cognitivă)

Cunoașterea
• Permite reflectarea realității exterioare și interioare.
• Două straturi:
• intuitiv: senzații, percepții, reprezentări
• gândirea.
• Scopul cunoașterii – orientare, adaptare, satisfacerea trebuințelor omenești.
Inteligența
• structurarea cunoașterii pentru satisfacerea nevoilor,
• înnăscută dar și cultivată
• prea puțină cunoaștere - oligofreni
• prea multă cunoaștere - confuzi, paranoici.

Semiologia atenției

• La baza cunoașterii - proces de activare neurologică - subiectul devine curios, interesat.

• Inversul - dezinteresul, somnolența, indiferența
• Atenția - orientarea psihicului către un obiect exterior sau o reprezentare, o idee, un
sentiment.
• Atributele atenției
• Este un instrument cu bază neurologică
• Se dezvoltă pe parcursul copilăriei

1
 • Trebuie să fie și stabilă și mobilă, distributivă – (atenție selectivă). Inversul
distribuției este impresia de împrăștiere, zăpăceală.
• Expresivitatea atenției - există și o mască de atenție.

Atenția - structură dublă

• o parte conștientă voluntară, care se mai cheamă și atenția de concentrare
• cealaltă parte inconștientă, involuntară, automată
• Metode de testare a pacientului
• Se cere bolnavului să să numere de la 20 înapoi din 3 în 3, să spuna
zilele săptămânii în ordine inversă - trebuie să folosești o atenție de
concentrare.
• O altă probă este de a sublinia într-un text o anumită literă, într-un
interval de timp dat.
Limitele normale ale atenției se înscriu între atenția trează sau vigilență și atenția
obosită sau blazată.
• Atenția nu este un fenomen mecanic, automat
• Este selectivă și personală și reprezintă sinteza dintre conștiință și personalitate la
un moment dat.

Tulburările atenției

Cantitative
• în plus - hiperprosexii
• în minus - hipoprosexii
Calitative – paraprosexii (în grecește, atenție = prosexie)
Efortul de concentrare este condiționat (de somn, de nivelul de viață etc.).
Scăderea cantitativă a atenției globale se produce în confuzia mintală, în oligofrenii, în
demențe.
Creșterea globală a atenției peste normal se produce în consumul de psihostimulante:
cafea, amfetamine, piracetam.
Creșterea atenției spontane este tipică în excitația maniacală. Creșterea atenției de
concentrare se produce în paranoia.
Scăderea puterii de concentrare este un simptom frecvent, întâlnit în neurastenie, în
schizofrenie, depresie, în oboseală.

Semiologia și patologia percepției

Percepțiile sunt procese senzoriale elementare ce redau realitatea obiectuală.
Oamenii nu sunt egali în toate cele cinci simțuri
Tulburările cantitative - hiperestezii și hipoestezii.
• Hipoestezia este scăderea capacității de percepție.
• tulburările cantitative de conștiință, mergând de la obnubilare până la
comă
• Hiperestezia duce la o stare de enervare, de scădere a pragului percepției.
• în oboseală, surmenaj, neurastenie (mai ales).
Tulburările calitative:
• iluziile

2
 • cenestopatiile
• halucinațiile
Iluziile sunt percepții deformate ale obiectelor.
• iluzia fiziologică
• iluzia patologică deformează cunoașterea și în a cărei falsitate subiectul crede.
• Simptomul cel mai grav care afectează percepția este delirul.
• Falsele recunoașteri de persoană
• sindromul Capgras - cunoscuții devin necunoscuți, (schizofrenie).
Această falsă recunoaștere este datorată delirului (nu sunt crezuți de cei
normali)
• sindromul Fregoli - aici este o falsă recunoaștere inversă - necunoscuții
devin cunoscuți în sens persecutor (schizofrenie paranoidă sau paranoia)
Cenestopatia - iluzie internă
• Senzații corporale care nu se pot explica medical sau anatomofiziologic.
• Analizatorul intern ne dă senzația că tot corpul funcționează normal (cenestezia).
• Cenestopatul face toate analizele posibile, o parte din ele agravând cenestopatia.
• Cenestopatia complicată în planul gândirii se numește ipohondrie
Halucinația este o percepție falsă fără obiect
• Este de fapt o reprezentare.
• Halucinațiile ne dezorientează profund, ne scot din real, ne îndrumă către acțiuni
periculoase,
• Trebuiesc diferențiate de iluzii, pseudohalucinații, halucinoza (aceeași trăire, însă
cu simț critic)
• Halucinații vizuale - patologia acută, Halucinații auditive - la cronici.
• Pentru fiecare analizator se ține cont dacă este simplă sau complexă.
• Halucinațiile fac parte ca și delirul din propriul inconștient.
• Halucinațiile și pseudohalucinațiile vizuale
• delirium tremens, onirism (vise urâte cu animale care sar pe noi).
• vedenii /viziuni - parafrenii mistice, aura epileptică, uneori halucinații
auditive (viziunea vorbește).
• Halucinațiile și pseudohalucinațiile auditive
• schizofrenia paranoidă, sindromul paranoid alcoolic (halucinoza
Wernicke), în parafrenie; bolnavul primește comandă (faimoasele „voci“)
și o execută; Această vorbire este delirul
• Halucinațiile și pseudohalucinațiile gustative și olfactive - schizofrenii, tumorile
cerebrale.
• Halucinațiile tactile - bolnavul simte senzații neplăcute (pișcături, înțepături,
senzații de cald și rece) – schizofrenie, dependența de cocaină.

Semiologia memoriei
Memoria – proces de întipărire, păstrare și evocare a experienței anterioare și constitue
rezervorul gândirii și imaginației
• Ne-am nenoroci dacă am reține totul - se produce un raport, între fixare și uitare.
Capacitatea de reținere crește până la 12 ani , însă cu vârsta scade și uităm foarte mult
după 30 de ani

3
 • Memorie - convertirea percepțiilor în reprezentări, a reprezentărilor în cuvinte și apoi
ordonarea acestora după criterii logice.
• Memoria - depozit de imprimări automate mecanice - oligofreni.
• Ea condiționează gândirea, inteligența
• Memorăm conform motivațiilor noastre.
• Impresiile din copilărie, traumele, stresurile majore ale vieții lasă urme de neșters,
însă din mulțimea impresiilor din călătorie adesea rămânem cu foarte puțin.

Tulburările de memorie
Hipomnezii, hipermnezii, paramnezii.
Hipomneziile pot fi de fixare (anterograde) sau de evocare (retrograde).
• poate fi globală sau parțială.
• demența - până la demențierea totală este precedată de o deteriorare progresivă în
zeci de ani. Caracteristica ei este - amnezia lacunară.
• cel mai grav este - amnezia antero-retrograde din sindromul demențial, demența
senilă și boala Alzheimer.
• amnezia autistă a schizofrenului - falsă amenzie (schizofrenul nu uită dar dă
senzația că a uitat).
Hipermnezia - oligofrenie (este o hipermnezie mecanică, doar la unii bolnavi), paranoia
(nu-și uită niciodată persecutorii).
Paramneziile (iluziile de memorie) sunt reprezentate de: ecmnezie, anecforie,
criptomnezie, deja/jamais vu – vecu, falsa recunoaștere.
• Ecmnezia - demența senilă - iluzia că trăiești în alt timp decât cel prezent și te comporți
ca atare.
• Anecforia este o evocare neplăcută la un anumit excitant (ai atins un punct sensibil) - în
depresii.
• Criptomnezia - iluzia că tu ai descoperit ceva, că tu ai scris o carte - schizofrenie.
• Deja vu sau jamais vu - epilepsia de lob temporal și tumorile temporale (ți se pare că o
anumită percepție nu ai mai trăit-o, sau văzut-o, niciodată - jamais vecu, jamais vu).
Invers, poate exista o familiaritate deosebită (déjà vu, déjà vécu).
Halucinațiile de memorie
• reprezentări false, fără să fi fost trăite real, dar noi avem convingerea că le-am
trăit (confabulații) - sindromul Korsakov alcoolic, presbiofrenia Wernicke,
parafrenie.
• Se împart în: mnestice, onirice și fantastice

Semiologia gândirii
Cunoașterea omenească - două trepte: una perceptual-reprezentativă comună omului și
animalelor și una abstractă sau rațională (logica) – prezentă doar la om.
• Percepțiile sunt unite cu reprezentările
• Dintre reprezentări, cele mai importante sunt cuvintele
• Percepția delirantă - pacientul dă altă semnificație decât cea logică, reală.
• Gândirea - legarea obiectului de alte obiecte sau de alte noțiuni. Cu cât putem lega mai
mult o noțiune de altele, cu atât suntem mai deștepți, altfel mergem doar pe intuiții.
• A gândi = a cunoaște indirect realitatea înconjurătoare, a judeca, a compara, a analiza, a

4
asemăna, a sintetiza, a aprecia, a cerceta, a stabili, a preciza, a fi logic, a fi realist, a discerne, a
critica, a specula, a defini, a generaliza, a particulariza, a chibzui, a hotărî, a demonstra – toate
înseamnă a avea discernamânt sau simț critic, a avea simțul realității.
Legătura dintre două noțiuni se numește judecată. Judecățile pot fi adevărate sau false.
A cugeta - a pune noțiunea în diferite contexte și a o alege pe cea conformă adevărului.
Legarea judecăților se numește raționament și duce la o concluzie. Concluzia poate fi
adevărată sau falsă.
Judecățile din care s-a constituit raționamentul se numesc premise.
Două căi de a ajunge la concluzii : inductivă și deductivă (de la adevăruri generale se
ajunge la concluzii particulare). Raționamentul inductiv e mai frecvent în științele naturii, în
experimente; cel deductiv în științele umaniste, literatură. Prin inducție poți obține anumite
concluzii, de la care pornind poți să deduci altele.
Operațiile gândirii sunt: analiza și sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea,
concretizarea (presupune exemplificare) = imaginația.
Logica noastră se numește logică aristotelică. Ea se bazează pe patru legi:
• legea identității;
• legea noncontradicției;
• legea terțului exclus;
• legea rațiunii suficiente - Insuficienta acestei legi duce la netemeinicia adevărului
Logica organizării - în orice demers să existe o strategie și o tactică. Patru condiții:
• obiective clare
• metode de realizare a obiectivelor
• acțiunea trebuie condusă
• acțiunea trebuie controlată.
Etape în rezolvarea unei probleme:
• Crearea problemei reale,
• Intuiția crizei – problema când nu e rezolvată crează un sentiment de neliniște
• Soluționarea problemei – măsurile luate.
Extremele gândirii logice sunt iraționalismul și dogmatismul.
Când obiectele sunt simbolizate, intrăm în logica simbolică
Adevărul ne interesează doar dacă e concordant cu realitatea. Un adevăr care nu concordă
cu realitatea, dar este impus cu forța, este o dogmă.
De această valoare care este adevărul se leagă o a doua valoare, a dreptății și justiției
sociale.
De aceea concepția noastră despre adevăr se sprijină pe un scepticism, adică pe o îndoială
Când adevărul nu se mai sprijină pe prima treaptă de cunoaștere ci pe convingerile
intuitive se numeșe credință. Credința nu cere documente, dovezi. ci ținem cont de tradiții, de
judecățile colective.
De obicei, dezvoltarea persoanei trece printr-o perioadă de extraordinare certitudini până
la adolescență, după care urmează o relativizare îngrozitoare și o parte din frământări devin
convingeri.
Gândirea - principalul instrument de adaptare. De-a lungul existenței se numește
inteligență.
Imaginația reprezintă crearea de imagini noi din reprezentări sau percepții vechi.
Pseudoimaginația creatoare – escrocul care copiază.
Procesul de imaginație este susținut de un impuls afectiv și nu de un proces rațional

5
 Există și tehnici de creștere a procesului imaginativ:
• mărirea sau micșorarea cantitativă
• tipizarea – generalizarea trăsăturilor unui grup
• schematizarea – esențializare
• imaginație afectivă
• omiterea voluntară
• metaforizarea, afirmarea unei noțiuni cu subînțeles
Nebunia este opera unei imaginații patologice, ruptă de gândirea logică care nu ne duce la
adevăr.

Semiologia gândirii
Jaspers a distins în procesul de gândire diagnostică două modalități – gândirea explicativă
și înțelegerea
Caracteristicile unei gândiri de calitate:
• bogăția combinațiilor veridice – concluzii clare
• forța de tipizare
• imaginația
• schematizarea și simbolizarea
Metode de testare a gândirii:
• analiza întregului
• sintetizarea din părți
• compararea
• calculul operațional
• interpretarea proverbelor
• clasificarea sau sortarea
• reproducerea esențialului unei povești și înțelegerea sensului moral
• testarea absurdului – gândirea logică creatoare este antiabsurdă.
Bolnavul trebuie să sesizeze absurditatea; dementul este aprobativ, permisibil, nu critică
Gândirea nu e egală nici cantitativ, nici calitativ la doi oameni.
Inteligența este o gândire realistă adaptativă.
Forme ale gândirii
• Gândirea inferioară - este egoistă, limitată de propriile interese.
• Gândirea superioară - este generoasă, înaltă, cuprinzătoare.
• Gândire concretă, practică, tehnică, artistică
• Gândire abstractă, matematicofilosofică
Este o opțiune a binelui și o combatere a răului și nu invers. Invers este psihopatia
antisocială.
Deci dezvoltarea de la naștere până la moarte a gândirii rămâne obiectivul esențial al
individului și al factorilor educaționali.
Vocabularul elementar este deja dezvoltat până la intrarea la școală, iar școala, pe acest
vocabular, dezvoltă judecațile și raționamentele.
Judecățile corectoare se numesc critică sau discernământ.
Discernamântul lucrează cu două judecăți: una duce la concluzia de bine, alta la
concluzia de rău. Funcționarea acestor două judecați duce la ideea de responsabilitate.
Lipsa gândirii ne plasează în confuzie, în absurd logic
Apoi mai există bucuria descoperirilor, care se cheamă euristica, deci putem ajunge la o

6
stare de fericire.
Invers, lupta pentru adevăr, pentru cercetare și descoperire, poate însemna cea mai mare
încordare intelectuală, care poate epuiza, iar negăsirea adevărului, menținerea în absurd poate fi
un factor de patologie mintală.

Gândirea patologică
Gândirea nedezvoltată o găsim în oligofrenie. Vorbim despre o regresiune, o deteriorare
a inteligenței; iar când aceasta duce la dependența subiectului chiar pentru lucruri, nevoi
elementare, se numește demență.
Obiectului gândirii i s-a descris o formă și un conținut. La formă s-a descris o creștere sau
o scădere :
• Crescut – se numește fuga de idei
• Scăzut - sărăcire a gândirii.
• Desfășurare accelerată, cu multe cuvinte, judecăți, idei (ca în excitația maniacală)
– tahipsihie
• Debitul verbal scăzut, numit și bradipsihie (asociat cu bradilalie)
Când limba nu mai este înțeleasă decât de cel care vorbește, nu și de ceilalți, vorbim de
jargonofazie și glosolalie, termeni extremi ai disocierii în schizofrenie.
Tot tulburări de formă sunt întreruperile, pauzele nejustificate. Dacă se rupe discursul
chiar în miezul său, rezultă blocajul, în timp ce fadingul constă în scăderi sau creșteri în
intensitate.
Alte două tulburări de formă, sau mai degrabă de stil al expresiei gândirii, sunt afectarea
și manierismul.
• Afectarea este o falsă trăire afectivă, o exagerare afectivă a gândirii
• Manierismul în gândire înseamnă o subliniere exagerată a unor lucruri
neînsemnate.
Tulburări calitative.
• gândirea normală - totul funcționează pe bază de dominante,
• gândirea calitativ patologică - funcționează pe baza a trei dominante patologice:
ideea prevalentă, ideea obsesională, ideea delirantă.
• Ideea prevalentă
• Este o dominantă hipertrofiată, care face plăcere, energizează subiectul, îl
fanatizează.
• Este caracteristica psihopatiei paranoice, care duce la nenorociri.
• Prevalența naturală cea mai frecventă este îndrăgostirea.
• Prevalențele negative dau caracterele urâte, avarul, intrigantul, ambițiosul,
orgoliosul, fanaticul, sectarul, dogmaticul, rasistul.
• Tot în prevalențe sunt incluse și maniile – colecționarismul, iubirea exagerată de
animale și nu de oameni, etc.
• Ideea obsesională
• este caracteristica nevrozei obsesivo-fobice (poate exista și la normali, și în mai
toate bolile psihice).
• o dominantă neplăcută, care ne asaltează, ne asediază, vrem să scăpăm de ea
• Ideea delirantă
• e simptomul cel mai important din psihiatrie, pentru că este ideea neadevărată,
falsă, de care bolnavul nu îsi dă seama.

7
 • când un om are halucinații, are automat și delir
• delirul poate fi sistematizat sau nesistematizat, după cum dă impresia unitară sau
fragmentară.
• Descrierea temelor delirante.
• Persecuția
• Delirul de grandoare
• Delirul depresiv (de tristețe).
• Delirul poate fi deschis sau închis, disimulat
• Temele delirante pot fi verosimile sau fantastice.
• Delirul are o dinamică
• Delirul se poate clasifica în delir primar și delir secundar.
• Delirul primar - caracteristic schizofreniei - percepții sau interpretări
delirante, reprezentări sau intuiții delirante și dispoziții delirante.
• Interpretarea sau percepția delirantă înseamnă a lua o percepție
banală și a-i acorda o semnificație patologică
• O intuiție delirantă se poate baza pe o halucinație de memorie, deci
pe ceva ce nu a avut loc.
• Delirul secundar poate fi secundar halucinațiilor.
Mentism - gândire ce se desfășoară în flux automat, o ideație bogată, dezordonată care
obosește pe bolnav.
Autism - interiorizarea patologică a gândirii.
• Schizofrenul se autizează, pierde realitatea, se retrage într-o lume proprie.
• Bolnavul devine închis, misterios și poate rezerva orice surpriză atât în planul
gândirii cât și al acțiunii.

Tulburările de limbaj
Limbajul vorbit crește și scade, ca formă și conținut, între logoree și mutism.
Logoreea poate fi veselă sau furioasă, plăcută sau neplăcută.
Calitativ, există trei tulburări de limbaj: dislogii, disfonii, disfazii.
• Disfoniile țin de artrie, pronunție, aparțin în general de sfera ORL.
• Disfazia înseamnă neînțelegerea vorbirii (afazie motorie sau senzorială), de cauză
neurologică.
• Dislogiile pot fi de formă și de conținut.
• paralogie - un sens greșit unui cuvânt. Boala cu cele mai multe dislogii,
este schizofrenia.
Caligrafia, studiată din punct de vedere al psihologiei persoanei, se numeste grafologie.
Agrafiile sunt tulburări neurologice, în care subiectul care a știut să scrie, nu mai știe să
scrie.
Tulburările psihografice semnifică o tulburare de gândire.
Paramorfismul - în care se redă un obiect deformat ca sens

Bibliografie
Aurel Romila – Psihiatrie – Ed 2 revizuită – Asociația psihiatrilor liberi din Romania,
București, 2004
V. Predescu – Psihiatrie – vol 1 – Ed. Medicală, București, 1989