„Testamentul este manifestarea, în conformitate cu legea, a voinţei noastre,

pentru a avea tărie după moarte.”- Domitus Ulpian

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE ÎN LEGĂTURĂ CU

TESTAMENTUL ÎN REGLEMENTAREA

CODULUI CIVIL ROMÂN

§1. Noţiunea şi reglementarea legală a testamentului

Noțiunea de testament iși are sorgintea în lat. testari, ce înseamnă a
desemna și este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, când puteau fi
instituiți ca succesori ai testatorului doar herezii săi.
Ulterior, în materia succesiunilor, au apărut anumite modificări,
printre care și faptul că testatorul putea să numească ca succesori și agnați
îndepărtați sau chiar persoane ce nu făceau parte din familia sa.
Cu privire la o mică istorisire succesorală, menționăm că în decursul a
două epoce testamentul a cunoscut următoarele forme:
a. În epoca veche: testamentul colatis comitiis, in procinctu, per
aes et libram.
Testamentul colatis comitiis ce presupunea încheierea testamentului
sub forma unei legi. Această reglementare se datora concepției prin care
romanii susțineau că testamentul este un act ce produce efecte de o gravitate
deosebită, asemenea unei legi. Această formă testamentară nu era accesibilă
tuturor romanilor, indiferent de clasa socială, ci doar patricienilor.
Testamentul in procinctu era o formă testamentară accesibilă și
plebeilor însă doar celor ce erau legionari, cu o vârstă cuprinsă între 17
respectiv 46 de ani. Această formă testamentară se încheia în fața armatei, în
situația în care Roma se afla în preajma unui război.
6
 Testamentul per aes et libram reprezintă cu totul o altfel de formă
testamentară față de cele menționate mai sus, deoarece reprezintă practic o
aplicație a mancipațiunii fiduciare, cunoscută ca fiind o formă juridică prin
care se transmitea proprietatea asupra lucrurilor, prin simpla convenție ce avea
la bază buna credință a părților la momentul scopului urmărit.
b. În epoca clasică: testamentul per aes et libram, testamentul
nuncupativ, cel pretorian și nu în ultimul rând cel militar.
Testamentul nuncupativ îmbrăca forma oralității și se încheia în fața a șapte
martori cetățeni romani. Testamentul pretorian diferă de cel mai sus menționat
prin forma sa și anume, în timp ce primul se încheie în formă orală, cel de-al
doilea se încheie în formă scrisă iar testamentul militar nu impunea nicio
cerință cu privire la formă.
În dreptul roman, succesiunile erau strâns legate de instituția
proprietății private și cuprindeau normele ce reglementau transmiterea
patrimoniului lui de cuius către ai săi succesori. Ideea de transmitere a
patrimomiului a apărut ulterior, deoarece romanii considerau că patrimoniul
dispare odată cu defunctul. În plus, testatorii, indiferent de perioadă sau de
mediu social, au avut în vedere meleagurile natale sau chiar divinitatea atunci
când dispuneau de bunurile lor.
La început, în sistemul de drept roman, rudenia de sânge ce avea la
bază linia maternă, constituia practic fundația existenței întregii comunități.
Astfel a apărut conceptul de moștenire ab intestat. În timp, a apărut și ideea de
” familie patriarhală”. Se cunoaște faptul că pe vremea aceea, bărbatul avea o
poziție dominantă față de femeie, apărând astfel și conceptul moștenirii
testamentare. Pater familias putea să dispună cum dorește de bunurile sale
chiar și mortis causa.
După perioada dreptului roman, trecem la perioada modernă care în
materie succesorală cunoaște anumite schimbări.
Astfel, în perioada Evului Mediu, testamentul nu va fi foarte des întâlnit
deoarece încep să se resimtă obiceiurile germanice cât și principiile canonice.
Noțiunea de testament va cunoaște însă o transformare semnificativă începând
cu secolul XIII.
7
 Spre exemplu, C.civ. italian îmbrățișează ideea existenței caracterului
supletiv al moștenirii legale, adică, legiuitorul italian consideră că moștenirea
legală întervine doar în situația în care nu există un testament. Această
concepție a fost preluată și de C.civ. francez cunoscut și drept Codul Civil
Napolenian.
În Țara Românească în materia succesiunilor se aplica Legiuirea
Caragea, ce a fost promulgată în 1818. În Moldova se aplicau dispozițiile
Codului Calimach cunoscut ca fiind ” Codica Țivilă a Moldovei” iar în
Transilvania, sistemul succesoral va cunoaște schimbări majore, mai ales în
perioada 1691- 1848. Întradevăr, au apărut elemente de noutate ce vizau
dreptul iobagilor de a dispune de patrimoniul lor.
Potrivit ”principiului masculinității”, la acea perioadă pământul
revenea primului născut băiat iar în cazul în care descendenții lipseau sau
existau însă erau de sex feminin, se transmiteau rudei masculine cele mai
apropiate, cu condiția ca acesta să apară în arborele genealogic al familiei.
Femeile puteau moștenii doar dacă nu exista un moștenitor de sex masculin
conscris.
Odată cu Unirea Principatelor a fost adoptat și C.civ. român sau Codul
Civil a lui Cuza din 1864, care a fost în vigoare atât în Principalele Unite ale
României cât și în România, din 1865 până în 2011.
Codul domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea faptul că
proprietatea unei persoane se putea transmite atât prin acte inter vivos cât și
prin acte mortis causa. Prin urmare, proprietatea era transmisibilă și pe calea
testamentului.
C.civ. a lui Cuza trata atent și detaliat deschiderea succesiunii,
categoriile de succesori, cotele acestor și ordinea în care veneau la moștenire
până la opțiunea succesorală și momentul lichidării succesiunii.
Pe vremea aceea testamentele erau olografe, autentice și mistice. De
asemenea, codul reglementa și legatul ca și acesta în vigoare, recunoscând
legatele ca fiind dispozițiile testamentare ce pot viza o fracție din masa
succesorală, întreaga masă succesorală sau doar un bun precizat din aceasta.

8
 În ceea ce privește reglementarea actuală în materie succesorală, Codul
nostru civil ce are la bază C.civ. din 1864 1, ne spune prin dispozițiile art. 1034
că ”testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană,
numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul
cât nu va mai fi în viață”.
Vechea reglementare făcea referire doar la patrimoniul defunctului însă
testamentul poate conține dispoziții ce nu fac referire doar la patrimoniu ci și
dispoziții cu un conținut extrapatrimonial, cum sunt cele cu privire la
recunoașterea paternității, donarea organelor sau referitoare la funerarii ș.a .
Problematica testamentului în sistemul de drept român este
reglementată de Codul civil, Cartea a IV-a- Despre moștenire și liberalități ,
Titlul III - Liberalitățile, Capitolul III - Testamentul, art. 1034-1085 cât și de
diferite acte normative, cum este Legea 36/1995, lege a notarilor publici și a
activității notariale.
Dreptul succesoral reglementează în special transmiterea patrimoniului
defunctului către moștenitorii săi legali ori testamentari. În acest sens putem
spune că devoluțiunea succesorală are o esență strict patrimonială, subliniind
faptul că nu putem vorbi de moștenire testamentară fără existența unor legate.
Din această cauză, a fost necesară distincția dintre instituția testamentului și
instituția legatului, distincție realizată cât mai concret de noua reglementare în
vigoare. Legatul trebuie privit ca fiind o parte a testamentului, ce face referire
la patrimoniul succesoral sau la anumite bunuri din patrimoniu.
Legiuitorul român nu exclude posibilitatea coexistenței celor două
moșteniri2, cea legală și cea testamentară.
Aici menționăm faptul că, moștenirea legală reprezintă regula generală
de transmitere a patrimoniului succesoral însă, dacă defunctul dispune altfel
prin testament ne aflăm în prezența unei moșteniri testamentare.
Legislația noastă consacră vehement principiul libertății testamentare
astfel orice persoană fizică poate dispune de patrimoniul său după ce va trece
1
Potrivit C.civ. din 1864,„ Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune,
pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său”.
2
Potrivit art. 955 (1) C.civ. ”Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în
măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. (2) O parte din patrimoniul
defunctului se poatre transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală”.
9
 în neființă, în favoarea unei sau a mai multor persoane, fie sau nu rude.
Așadar, o persoană poate avea calitatea atât de moștenitor legal, aceasta
venind la moștenire în virtutea legăturii pe linie descendentă, ascendentă ori
colaterală cu defunctul cât și de legatar, atunci când este chemat la moștenire
prin testament.
Un lucru ce trebuie menționat este acela că , în cadrul unui testament ne
putem afla în prezența mai multor acte juridice, ce se pot bucura de un regim
juridic diferit. După cum bine stim, testamentul este un act revocabil însă,
dacă ne aflăm în prezența unui testament prin care defunctul recunoaște ca
fiind legitim un copil născut în afara căsătoriei1, trebuie să avem în vedere
faptul că recunoșterea este esențialmente irevocabilă. În această situație,
principiul revocabilității testamentului nu este încălcat cum nici de altfel nu
poate fi vorba de o excepție de la acesta. Ne aflăm în prezența unei teorii ce
demonstrează coexistența mai multor acte jurice al căror regim juridic nu
depinde de cel al testamentului.
Pentru a conchide, menționăm că nulitatea unui act juridic cuprins în
testament nu va atrage nulitatea și celorlalte acte, în schimb încălcarea unei
singure dispoziții testamentare cu privire la formă va atrage nulitatea absolută
a testamentului.

§2. Caracterele juridice ale testamentului

Potrivit C.civ., testamentul este acel act unilateral, personal, revocabil,
prin care testatorul dispune pentru timpul în care nu va mai fi în viață, alegând
una dintre formele prevăzute de lege. Așadar, pe baza definiției date de cod
putem sublinia caracterele juridice ale testamentului.
În primul rând, testamentul este un act juridic unilateral, adică
presupune manifestarea de voință a testatorului. Formarea testamentului nu
depinde de acceptarea acestuia de către legatar întrucât, acceptarea legatului
constituie un act unilateral diferit de unde rezultă faptul că efectele juridice ale
testamentului trebuiesc privite în mod separat de cele ale actului de opțiune
succesorală.
1
E. Poenaru, Recunoașterea prin testament a copilului din afara căsătoriei, JN nr. 3/1956, p.
463.
10
 În al doilea rând, testamentul este un act juridic cu caracter personal.
Prin urmare, testamentul nu poate fi încheiat decât de către testator, acesta
neputând fi reprezentat. Nu trebuie să confundăm consultațiile de specialitate
pe care testatorul le poate solicita în scopul redactării cât mai corecte a actului
cu reprezentarea sa.
Testamentul este de asemenea un act juridic individual, trăsătură
evidențiată prin interdicția testamentului reciproc1.
Testamentul este un act juridic revocabil, testatorul poate revoca sau
modifica anumite dispoziții testamentare până în ultima sa clipă de existență.
În schimb, testatorul nu poate să renunțe la dreptul de a revoca testamentul și
asta din cauză că sunt interzise actele juridice asupra unei moșteniri
nedeschise2.
Testamentul este un act juridic mortis causa și asta deoarece efectele
juridice se produc doar la moartea testatorului.
Testamentul este un act juridic solemn. Pentru a fi considerat valabil,
testamentul trebuie să îndeplinească forma cerută de lege, în lipsa acestei
cerințe testamentul fiind lovit de sancțiunea nulității absolute.
Așadar, testamentul trebuie să îmbrace forma ad validitatem, testatorul
având posibilitatea să aleagă una dintre formele testamentare prevăzute de
lege3.

§3. Cuprinsul testamentului

Potrivit dispozițiilor art. 1035 C.civ. ”Testamentul conține dispoziții
referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acestea,
precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste
dispoziții sau chiar în lipsa unor asemenea dispoziții, testamentul poate să

1
Art. 1036 C.civ.” Testamentul reciproc. Sub sancțiunea nulității absolute a testamentului,
două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în
favoarea unui terț”.
2
Art. 956 C.civ. „Actele juridice asupra moștenirii nedeschise. Dacă prin lege nu se prevede
altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei
moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta,
înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi
care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii”.
3
Art. 1040 C.civ. „Formele testamentului ordinar. Testamentul ordinar poate fi olograf sau
autentic”.
11
 conțină dispoziții referitoare la partaj, revocarea dispozițiilor anterioare,
dezmoștenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor
sau moștenitorilor legali și alte dispoziții care produc efecte după decesul
testatorului”.
Din definiția legală aflăm faptul că, testamentul poate să conțină
dispoziții ce fac referire la întreg patrimoniul succesoral, la o fracțiune din
acesta sau la anumite bunuri ce sunt determinate. De aici putem concluziona
faptul că obiectul principal al testamentului il reprezintă legatele 1, ce pot fi
universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
De asemenea, defunctul poate dezmoșteni prin testament moștenitorii
legali, însă de această dată libertatea îi este îngrădită de legiuitor. Defunctul iși
poate înlătura moștenitorii legali însă cei rezervatari dezmoșteniți vor culege
rezerva succesorală, ce constă în jumătate din ce ar fi cules în cazul în care nu
ar fi fost dezmoșteniți.
Testamentul poate conține2 anumite sarcini ce revin legatarului sau
moștenitorilor legali indiferent de natura lor, numirea executorului sau
executorilor testamentari ce se vor asigura de îndeplinirea dorințelor
defunctului, recunoașterea paternității unui copil născut în afara căsătoriei,
dispoziții cu privire la funeralii sau la donarea organelor, revocarea unui
testament anterior sau a unei dispoziții testamentare , desemnarea unui tutore
sau interzicerea unei persoane de a fi numită tutore precum și alte dispoziții
care nu încalcă legea.

§4. Proba testamentului

Proba testamentului este reglementată de C.civ., în art. 1037 alin. (1),
potrivit căruia ” Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un
testament trebuie să dovedească existența și conținutul lui în una dintre
formele prevăzute de lege”.
Așadar, primul aliniat precizează faptul că persoana care pretinde un
anumit drept ce are la bază un testament, trebuie să dovedească existența

1
Art. 986 C.civ.
2
A se vedea Ilioara Genoiu, Dreptul la moștenire în Codul civil, Ed. C.H. Beck, București,
2013, p. 112.
12
acestuia cât și conținutul, fapt de unde denotă că proba testamentului revine
persoanei interesate.
Persoana interesată poate dovedi existența și conținutul testamentului
printr-un înscris ce trebuie să respecte condițiile de validitate1 ale
testamentului, după caz: olograf, autentic, privilegiat sau cel al sumelor și al
valorilor depozitate.
Legiuitorul român a luat în considerare și situația în care testamentul să
fi dispărut. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 1037 alin. (2) C.civ. aflăm că
”Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forță majoră ori prin
fapta unui terț, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieții sale, însă fără
ca acesta să îi fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și cuprinsul
testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.”
Cele menționate mai sus fac referire la o situație excepțională iar
notarul public va putea dezbate iar ulterior soluționa cauza succesorală pe baza
sentinței civile de constatare a conținutului și a valabilității formei.
În acest caz, cauza ține strict de competența instanței.
Reveritor la art. 1037 alin. (2) trebuie să facem anumite precizări :
Pentru a se putea aplica dispozițiile articolului mai sus menționat, în
primul rând testamentul trebuie să fi existat, existența sa fizică fiind constatată
prin încheierea unui înscris într-una dintre formele pe care le cere.
Astfel, în situația în care, testamentul nu a fost întocmit respectându-se
una dintre formele testamentare prevăzute de legea română, nu va fi necesară
probațiunea sa. Pentru a fi valabil, testamentul trebuie să fie redactat în scris,
nu audio sau video, aceste modalități din urmă putând doar să întărească
ultima manifestare de voință a testatorului alături de testamentul scris.
În cel de-al doilea rând, trebuie să avem în vedere cauzele ce au
determinat dispariția testamentului. Legiuitorul român menționează ca
principale cauze ale dispariției testamentului cazul fortuit, intervenția unei
forțe majore2 ori fapta unei persoane , alta decât testatorul. În ceea ce privește
terțul, nu ne interesează dacă are calitatea de succesibil decât dacă acesta a

1
Art. 1179 C.civ.
2
art. 1351 C.civ.
13
urmărit cu rea credință dispariția testamentului, lucru care duce la intervenția
nedemnității succesorale1.
Și nu în ultimul rând, trebuie să discutăm problematica cunoașterii de
către testator a testamentului. Codul prevede situația în care dispariția poate să
intervină în timpul în care testatorul se afla în viață. Astfel, dacă testatorul
avea la cunoștință dispariția testamentului, cei ce ar fi beneficiat după urma lui
nu se vor putea folosi de prevederile acestui articol.

§5. Interpretarea testamentului

După cum bine știm, potrivit C.civ. testamentul ordinar poate fi olograf
sau autentic2. Testamentul autentic poate fi întocmit doar de către un
funcționar public competent însă, în ceea ce privește întocmirea testamentului
olograf știm faptul că acesta poate fi întocmit de orice persoană care știe să
scrie. Din acest motiv, în lipsa unor cunoștințe de specialitate, în cazul
testamentului olograf pot exista anumite dispoziții ambigue, ce necesită
interpretare.
Prin interpretarea unui contract înțelegem operațiunea juridică prin care
putem clarifica și determina conținutul acestuia, clauzele sale cât și drepturile
și obligațiile părților contractante, născute la momentul încheierii contractului.
Interpretarea testamentului ține de competența instanței de judecată
care, potrivit art. 1039 alin. (1) C.civ., va aplica regulile de interpretare a
contractelor , în măsura în care caracterele juridice sunt compatibile. În codul
nostru civil, regulile generale de interpretare ale contractelor sunt reglementate
în cadrul cărții a V-a ( Despre obligații), Titlul II ( Izvoarele obligațiilor),
Capitolul I ( Contractul), Secțiunea a-V-a ( Interpretarea contractului), art.
1266-1269.
De asemenea, ca reguli speciale, potrivit art. 1039 alin. (2) C.civ. aflăm
că ” Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în
măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.”și potrivit art. 1029 alin. (3) C.civ.
”Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensația
creanței sale”.
1
art. 959 alin. (1). lit. b) C.civ.
2
art. 1040 C.civ.
14
 Concluzionând, în procedeul de interpretare a testamentului trebuiesc
respectate următoarele reguli:
Trebuie să avem în vedere adevărata voință a testatorului și nu sensul
literal al cuvintelor, lucru prevăzut de dispozițiile art. 1266 C.civ. ;
În cazul în care dispozițiile testamentare sunt ambigue, acestea se vor
interpreta în favoarea moștenitorilor legali, nu a celor testamentari ;
Voința testatorului va fi căutată atât în testament cât și în alte acte și
împrejurări exterioare ;
Elementele extrinseci se vor folosi doar în situația în care acestea se
bazează pe cele intrinseci ;
Clauza testamentară se interpretează pentru a fi cauzatoare de efecte
juridice ;
În cazul legatului, dacă este în favoarea creditorului, nu este prezumat
a fi în compensația creanței sale1;
Clauzele testamentare se vor interpreta împreună, completându-se
între ele;

§6. Validitatea testamentului

Ca orice alt act juridic, pentru a produce efecte juridice testamentul
trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă.
Potrivit actualului cod civil, pentru a putea fi valabil , testamentul
trebuie să fie încheiat de o persoană ce își exprimă consimțământul liber și
care să se bucure de discernământ. Menționăm faptul că pentru a fi valabil
întocmit, testamentul trebuie să respecte totalitatea condițiilor esențiale cerute
și în cazul contractelor.
Prin urmare, testamentul trebuie să fie întocmit respectându-se
capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza2.
De asemenea, testamentul trebuie să respecte și forma solemnă impusă
de lege, deoarece acesta este un act solem.

1
A se vedea Ilioara Genoiu, Drept civil. Succesiuni Caiet de seminar, Ediția 2 , Ed.
C.H.Beck, București, 2014, p. 113.
2
Art. 1179 C.civ.
15
 6.1. Capacitatea
Testamentul este un act juridic ce se bucură de complexitate. Acesta
poate conține dispoziții de toate felurile, inclusiv legate. În acest caz, este
necesar să deosebim testamentul de legat, pentru a putea distinge și capacitatea
în materia testamentului de cea în materia legatului.
Potrivit art. 986 C.civ., legatul este dispoziția testamentară prin care
testatorul stipulează ca la decesul său, unul sau mai mulți legatari să
dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite
bunuri determinate.
Referitor la capacitatea de a primii și de a face legate, lucrul pe care ne
interesează în cazul de față, în cadrul art. 987 alin. (1) C.civ., aflăm faptul că ”
Orice persoană poate face și primi liberalități, cu respectarea regulilor privind
capacitatea”.
Prin urmare, la momentul în care testatorul își exprimă consimțământul,
acesta trebuie să se asigure că are și capacitatea de a dispune prin legat.
Pot dispune prin legat următoarele persoane:
Persoana fizică ce a îndeplinit vârsta de 18 ani;
Minorul de 16 ani, dacă este căsătorit [art. 39 alin. (1) C.civ.]
Minorul ce se bucură de capacitate anticipată de dispoziție; [art. 40
C.civ.]
Nu pot dispune prin legat de bunurile sale persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu1 sau cele cu capacitatea de exercițiu restransă.
În cazul în care nu se respectă cerința referitoare la capacitate, legatul
va fi lovit de nulitatea relativă2.
Potrivit art. 987 alin. (1) C.civ. coroborat cu art. 897 alin. (4) C.civ.,
orice persoană poate fi gratificată prin legat, cu condiția ca la data deschiderii
moștenirii să fie îndeplinită cerința privitoare la capacitate. Așadar, poate fi
gratificat și copilul conceput dar nenăscut la data deschiderii moștenirii, cu
condiția să fie născut viu3.

1
A se vedea Daniela Ciochină, Drept civil- Persoanele, Ed. C.H.Beck, București 2014, p. 17.
2
Ibidem, p. 25.
3
A se vedea art. 36. C.civ.
16
 Referitor la persoana juridică, aceasta dobândește această capacitate din
momentul înființării. Dacă ne aflăm în situația unei fundații testamentare,
aceasta dobândește capacitate de la momentul deschiderii moștenirii. C.civ.
prevede de asemenea și anumite incapacități speciale în materia legatului și a
donațiilor și anume:
Nu pot fi gratificați medicii, farmaciștii sau alte persoane care au
acordat îngrijire medicală persoanei respective, dacă boala de care aceștia s-au
ocupat constituie motivul decesului. Prin îngrijire medicală ne referim la
îngrijirea de specialitate.
Aici putem totuși să menționăm anumite excepții prevăzute de art. 990
alin. (2) C.civ. referitoare la faptul că, deși soțul supraviețuitor, rudele în linie
dreaptă sau colateralii privilegiați oferă defunctului asistență medicală de
specialitate pentru boala ce a cauzat decesul celui din urmă, pot fi gratificați,
legatele dispuse în favoarea lor fiind valabile. De asemenea, o altă excepție o
constituie legatele dispuse în favoarea altor rude până la al patrulea grad
inclusiv, asta în situația în care de cuius la momentul întocmirii legatului nu
avea soț, descendenți sau colaterali privilegiați;
Nu pot primi prin legat nici preoții sau persoanele care pe timpul bolii
cauzatoare de moarte au acordat defunctului asistență religioasă. Ca și la cazul
de mai sus există o excepție, legatul fiind valabil dacă una dintre persoanele
menționate au calitatea de soț, descendent sau colateral privilegiat. Dacă
defunctul nu are nici soț supraviețuitor, descendenți sau colaterali privilegiați,
legatul este valabil și în cazul rudelor până la al patrulea grad inclusiv. [ art.
990 alin. (3) C.civ.];
Se va anula legatul în favoarea notarului ce s-a ocupat de autentificarea
testamentului;[art. 991 lit. a). C.civ.], interpretului ce a luat parte la procedura
de autentificare a testamentului în cauză [art. 991. lit. b). C.civ.] , martorilor
asistatori la autentificarea testamentului [art. 991 lit. c). C.civ.], agenților
instrumentatori testamentelor provilegiate [art. 991 lit. d) C.civ.]. cât și legatul
în favoarea persoanelor ce acordă în mod legal asistență juridică cu privire la
redactarea testamentului [art. 991 lit. e) C.civ.].

17
 În cazul testamentului ce nu conține legate, art. 1038 C.civ. ne spune
că ”Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și
consimțământul său nu a fost viciat”, lucru de unde înțelegem că orice
persoană poate întocmi un testament fără legate, dacă are discernământ și își
exprimă consimțământul liber, neconstrâns. Excepții de la această regulă o fac
însă minorii sub 16 ani sau persoanele incapabile.
Având un caracter personal, testamentul ce conține dispoziții nu poate
fi încheiat prin reprezentant legal sau cu încuviințarea acestuia sau cea a
instanței de tutelă. De aici rezultă faptul că minorul poate încheia un testament
valabil atât timp cât acesta nu conține acte de dispoziție 1, cum sunt spre
exemplu recunoașterea paternității, anumite cerințe privitoare la funeralii,
prelevarea de organe ș.a.

6.2. Consimțământul
Una dintre cerințele cerute de lege pentru ca testamentul să fie valabil
este consimțământul. Nu ar fi suficient ca testatorul să aibă doar capacitatea
legală de a putea încheia testament, ci este necesar ca acesta să se bucure de
discernământ. O altă cerință a legiuitorul este ca voința testatorului să nu fie
atinsă în nici o manieră de vreun viciu de consimțământ.
Potrivit art. 1038 alin. (1) C.civ., ” Testamentul este valabil numai dacă
testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat”.
Coroborând dispozițiile art. 1038 C.civ. cu cele ale art. 1204-1224 C.civ.,
putem face o legătură între dispozițiile privitoare la validitatea testamentului
cu cele din materia contractului. Prin urmare, consimțământul testatorului
trebuie să fie liber, serios și să fie exprimat în cunoștință de cauză.
În ceea ce privește materia testamentului, trebuie să facem următoarea
precizare: deși viciile de consimțământ sunt supuse în principiu dispozițiilor
dreptului comun, întâlnim o serie de particularități privitoare la testament.
După cum bine știm, testamentul are un conținut eterogen, există
posibilitatea ca viciul de consimțământ să afecteze una sau câteva dispoziții
testamentare și nu întregul testament, celelalte fiind valide. Aici putem

1
A se vedea Ilioara Genoiu, Dreptul ... ,op. cit. p. 116.
18
 evidenția diferența dintre viciu și lipsa capacității, în ultim caz întregul
testament ar fi lovit de nulitate.
Viciile de consimțământ sunt :dol, eroare sau violență. O altă
particularitate este faptul că în materia succesorală, dolul este prezent sub
forma captației și cea a sugestiei1.
Vicierea consimțământului prin dol presupune utilizarea unor
manopere dolosive de către legatar sau chiar de către un terț, cu intenția de a
câștiga încrederea testatorului, fără de care cel din urma nu ar fi dispus din
proprie inițiativă. Captația și sugestia sunt asemănătoare, având același scop
însă, captația spre deosebire de sugestie presupune înteprinderea unor mijloace
directe adică, dacă în cazul sugestiei, sunt folosite mijloace indirecte cu
caracter ascuns precum șiretenii, calomnii cu privire la moștenitorii legali sau
alte informații care au ca scop convingerea testatorului de a dispune în
favoarea unei persoane, captația presupune folosirea unor mijloace directe,
violente, brutale precum îndepărtarea rudelor testatorului, interceptarea
corespondenței și distrugerea ei, în scopul câștigării încrederii testatorului și
înșelării bunei sale credințe.
Testamentul este lovit de nulitate relativă atât timp cât, fără aceste
maniere dolosive, testatorul nu ar fi gratificat. Trebuie să existe rea credintă ,
manoperele să aibă ca scop alterarea voinței testatorului iar acestea să fie
frauduloase.
Potrivit art. 1207 alin. (1) C.civ. ,consimțământul este viciat prin eroare
în situația în care, testatorul se afla într-o eroare esențială la momentul
redactării testamentului. În acest caz avem următoarele situații:
1. Fie eroarea este privitoare la identitatea legatarului sau la
anumite calități fără de care testatorul nu l-ar fi gratificat ;
2. Fie eroare este privitoare la motivul ce l-a determinat pe
testator să gratifice;
1
Art. 1.050 alin (2.) C.civ.- ” Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă
manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost
cunoscute de acesta”.
” Captația și sugestia constituie cauza de nulitate a liberalității numai dacă mijloacele
folosite au fost dolosive, frauduloase și au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului, în sensul
că, fără exercitatea lor, acesta nu ar fi făcut actul de liberalitate”- C.S.J., Secția civilă, decizia nr.
1160 din 16 iunie 1992, în ”Dreptul” nr. 8 din 1993, p.82.
19
 În ceea ce privește vicierea consimțământului prin violență, fie ea
fizică, fie morală, astfel de situații nu sunt întâlnite în practică. Totuși, într-o
astfel de situație, testatorul are posibilitatea ca ulterior să revoce testamentul în
cauză.
De ce nu este întâlnită leziunea în materia succesorală? Întrucât,
dispozițiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros și
comutative, problema existenței leziunii nu poate fi pusă.
Dacă testamentul olograf este mult mai ușor de viciat, consimțământul
testamentului autentic se bucură de o altă credibilitate, notarul asigurându-se
că la momentul întocmirii testamentului consimțământul testatorului nu a fost
viciat, bineînțeles acesta poate fi combătută la proba contrarie prin orice
mijloc probant.
În concluzie, dacă se constată că la momentul întocmirii unui testament
voința testatorului a fost viciată prin oricare mijloace mai sus menționate,
testamentul este lovit de nulitate relativă 1sau doar anumite dispoziții ale
acestuia.
Termenul de prescripție a acțiunii în anulare 2începe să curgă ca și în
cazul incapacității de a dispune prin testament, de la data deschiderii
moșteniri3.

6.3. Obiect și cauză

Testamentul, fiind un act juridic, trebuie să îndeplinească anumite
condiții cerute de lege pentru a fi valabil. Prin urmare, pe lângă condițiile
privitoare la capacitate și la consimțământ, testamentul trebuie să se bucure de

1
Art. 1251 C.civ.- ” Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale
privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în
alte cazuri anume prevăzute de lege”.
2
Art. 2529 alin. (1) lit. a) și b) C.civ.-„Prescripția dreptului la acțiunea în anularea
testamentului va începe să curgă în cazul violenței sau dolului, de la data deschiderii moștenirii dacă
succesibilul a cunoscut la această dată viciul care a afectat voința testatorului, sau de la data la care a
cunoscut viciul de consimțământ”.
Art. 2517 C.civ.- ” Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anularea testamentului
viciat prin violență sau dol este cel de drept comun de 3 ani”.
3
A se vedea Francisc Deak, Romeo Popescu , Tratat de drept succesoral vol. II- Moștenirea
testamentară, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.54.
20
 un obiect determinat sau cel puțin determinabil, licit iar cauza lui să fie
deasemenea licită și morală.
Au existat numeroase probleme întâmpinate la distincția dintre obiectul
contractului și cel al obligației. Pentru a asimila mai bine informația, trebuie să
distingem faptul că obiectul contractului constă în operațiunea juridică și
trebuie să fie determinat și licit, altfel atragând sancțiunea nulității absolute 1.
Legiuitorul nu dă o definiție exactă a licitului în schimb ne spune că
obiectul contractului este ilicit ” atunci când este prohibit de lege sau
contravine ordinii publice ori bunelor moravuri2”.
În ceea ce privește obiectul obligației, potrivit art. 1226 C.civ. acesta
constă în prestația la care debitorul se angajează. El trebuie să fie determinat
sau determinabil și licit.
Prin urmare, pentru a putea fi vorba de validitatea dispozițiilor
testamentare, acestea trebuie să aibă un obiect determinat sau cel puțin să
poată fi determinat, să aibă o cauză reală, licită și morală. Pentru a se stabili
validitatea dispozițiilor testamentare, acesta trebuie tranșat, deoarece există
posibilitatea ca unele dispoziții să nu întrunească condițiile cerute de lege fiind
nule, iar celelalte să fie perfect valide.
Obiectul legatelor trebuie să se afle în circuitul civil, aceasta fiind un
element de noutate, întrucât în perioada comunistă terenurile dobandite doar
prin moștenire legală au fost scoase din circuitul civil3.
Poate constitui de asemenea obiectul legatului și un bun ce este viitor,
care nu există în momentul la care testatorul gratifică , însă care, nu este un
bun dintr-o moștenire nedeschisă.
O altă situație este aceea în care, obiectul legatului îl poate constitui
bunul altuia, numai cu condiția ca testatorul să dispună în cunoștință de cauză.
Dacă testatorul nu cunoaște faptul că bunul nu îi aparține, legatul va fi lovit de
nulitate4.

1
A se vedea art. 1225 alin. (1) și (2) C.civ.
2
A se vedea Ilioara Genoiu, Dreptul ..., op.cit., p.122.
3
A se vedea Legile nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și
rurale și nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar.
4
A se vedea art.1064 C.civ.
21
 Cauza testamentului este motivul ce l-a determinat pe testator să
întocmească respectivul testament. Potrivit dispozițiilor C.civ., cauza trebuie
să existe, să fie licită și morală .Cauza este ilicită când este contrară legii și
ordinii publice și imorală atunci când contravine bunelor moravuri. În situația
în care cauza nu există, testamentul va fi lovit de nulitate relativă însă situația
se schimbă când vine vorba de o cauză ilicită sau imorală, pentru că în astfel
de situații va interveni nulitatea absolută. Ca și la obiect,testamentul va fi
analizat pe acte.Validitatea ei se va cerceta raportându-se la momentul
redactării testamentului.
Nevalabilitatea cauzei trebuie dovedită de persoana ce o invocă și o
poate face prin orice mijloc de probă. Până la proba contrară, cauza se
prezumă a fi valabilă.

§7.Forma
Întrucât legiuitorul român dorește protejarea voinței testatorului, pentru
a fi valid testamentul trebuie să aibă o anumită formă impusă de lege.
Acestă formă este cerută ad validitatem, prin care înțelegem o condiție
specială cerută de legiuitor, ce duce la nașterea actului juridic într-o maniera
valabilă.
Așadar, fără aceste formalități prestalitite de lege, actul juridic civil ar fi
lovit de nulitate absolută. Forma ad validitatem este incompatibilă cu
manifestarea de voință în mod tacit, așadar presupune o manifestare de voință
directă, expresă. În cazul în care actul juridic este unul solemn, se cere ca
forma să fie una autentică.(testamentul este o excepție de la această regulă
întrucât acesta trebuie să îmbrace forma solemnă, nu neapărat forma
autentică).
În opinia mea, legiuitorul român este destul de exigent însă prin
respectarea formei ad validitatem se urmărește protejarea ultimei voințe a
testatorului.
În legislația română, cunoaștem trei categorii de testamente:
Testamentele ordinare care sunt de două feluri: testamentul olograf și
cel autentic;
22
 Testamentele privilegiate și aici menționăm testamentul întocmit la
bordul navelor sau aeronavelor, testamentul întocmit în împrejurări
excepționale precum epidemiile sau războaiele; testamentul întocmit de
militari sau de o persoană ce se află internată într-o instituție sanitară;
Testamentele sumelor și valorilor depozitate;
Dispozițiile codului nostru civil consacră două condiții de formă
comune, ce se aplică tuturor testamentelor, indiferent de forma pe care o
îmbracă:
 forma scrisă;
 prohibiția testamentului reciproc;
În ceea ce privește forma scrisă, testamentul scris este singurul
testament care își produce efectele juridice întrucât testamentul nuncupativ,
adică oral, este considerat ca fiind nul. Spre exemplu, în Croația testamentul
oral este acceptat și considerat valid în condiții extraordinare.
Legiuitorul român nu acceptă o înlăturare a formei scrise nici în situația
în care testatorul este incapabil din punct de vedere fizic de a scrie. Lipsa
formatului scris atrage nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi cerută de orice
persoană, în orice moment.
Referitor la interzicerea testamentului reciproc, art. 1036 C.civ. prevede
că acesta va fi lovit de nulitate absolută. Testamentul reciproc constă în faptul
ca două sau mai multe persoane să dispună una în favoarea celeilalte, prin
același testament. Acest testament este nevalid, deoarece contravine
caracterului personal, revocabil cât și unilateral al testamentului.
Actualul cod civil folosește o altă denumire cu privire la această formă
testamentară față de C.civ. din 1864, când acesta era consacrat ca testament
conjunctiv.
Trebuie precizat faptul că, testamentul nu va fi considerat reciproc dacă
două sau mai multe persoane vor testa pe același suport, cu condiția ca
manifestările de voință să fie distincte, exprimând voința unei singure
persoane, lucru consolidat prin semnarea în parte. Exisă anumite limitări ale
efectelor și aici putem da exemplu recunoașterea unui copil din afara

23
 căsătoriei, printr-un testament reciproc, autentic, care își va produce efecte
juridice1.
În practica judiciară dar și în literatura de specialitate, practicienii s-au
contrazis referitor la natura interdicției. Au fost opinii care au considerat că
aceasta ar fi de fond dar totodată au existat și persoane ce susțin că ar fi de
formă. Referitor la aceasta, putem aminti decizia pronunțată de I.C.C.J. care
susține că interdicția se datorează caracterului de act unilateral al
testamentului. Dacă legiuitorul român ar permite testamentul reciproc ar exista
posibilitatea ca respectivul testament să nu mai exprime unica voință a
testatorului, iar testamentul să nu mai reprezinte creația exclusivă a celui din
urmă. Așadar, voința i-ar putea fi supusă influențelor din partea celuilalt
testator sau celorlalți după caz, existând totodată discuții referitoare la efectele
juridice ale testamentului în cazul revocării dispozițiilor testamentare2.
În baza celor menționate, putem trage concluzia că interzicerea
testamentului reciproc ridică probleme referitoare la fond și nu la formă,
deoarece se urmărește păstrarea caracterului de act unilateral a testamentului.

CAPITOLUL II : Forme testamentare

ordinare în dreptul românesc

Secțiunea I : Testamentul olograf

§1.Noţiune și reglementare legală

1
A se vedea Ilioara Genoiu, Drept civil. Succesiuni ... op. cit., p.119.
2
A se vedea dr. Mircea Dan Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod Civil, Ed.
Universul Juridic, București, 2012, p.127
24
 Testamentul olograf este reglementat de legiuitorul român, astfel,
potrivit art. 1041 C.civ. ” Sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf
trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului.”
Putem observa că acesta nu se bucură de o definiție concretă însă din
definiția legală putem considera faptul că testamentul olograf este în totalitate
creația testatorului. Dacă la momentul întocmirii aceste cerințe nu sunt
întocmite, actul mortis causa nu își va produce efectele juridice, ca urmare a
sancțiunii cu nulitatea absolută.
Testamentul olograf este un înscris sub semnătură privată, ce se
bucură de o formă solemnă. Legiuitorul român cere ca cele trei cerințe să fie
întrunite cumulativ pentru ca testamentul să își producă efectele juridice, altfel
acesta va fi nul. Scrierea în totalitate a testamentului de către testator, datarea
și semnarea de către acesta nu suportă abateri, nici măcar dacă testamentul este
scris de testator cu ajutorului unui mecanism mecanic.
Un lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este faptul că legiuitorul
român recunoaște conversiunea formei testamentare. După părerea mea acest
lucru ridică anumite probleme deoarece, potrivit art. 1050 C.civ. ” Un
testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește
condițiile prevăzute de lege pentru o altă formă testamentară.” Prin urmare,
testatorul ar putea să tehnoredacteze testamentul, să îl semneze iar apoi să îl
ducă unui notar pentru autentificare. Deși ca testament olograf este nul,
încălcând una dintre cerințe și anume scrierea integrală a testamentului de
către mâna tetatorului, testamentul ar putea să producă efecte juridice ca și
testament autentic.
Consider acest lucru o problemă deoarece contravine dispozițiilor art.
79 alin. (1) din Legea nr. 36/ 1995 care spune următoarele : ”Actele juridice
pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate
numai de notarii publici”. Susțin de asemenea faptul că deși testatorul ar
merge la notar cu un testament tehnoredactat, acesta nu ar putea autentifica
acel act ca fiind unul neviciat, redactarea testamentului în fața notarului poate
asigura o nevicierea a acestuia, întrucât notarul se asigură că respectivul

25
testament nu contravine legii, exprimă în totalitate voința testatorului, aceasta
fiind viciată mai greu.
De asemenea, potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, dacă testatorul
dorește un testament și se prezintă în fața unui notar fără un testament
tehnoredactat, notarul se va ocupa de acest aspect după dictarea testatorului.
Potrivit practicii, deși conversiunea testamentului este valabilă,
prevăzută de codul civil, nu există astfel de situații, notarii preferând ca
dorința testatorului să fie tehnoredactată în prezența lor1.
Prin urmare, testamentul olograf este acel act solemn, prin care o
persoană dispune pentru când nu va mai exista, ultima sa voință fiind
exprimată în scris de către testator, semnată și datată. Chiar dacă nu presupune
să respecte anumite formalități, codul civil cere să respecte cumulativ aceste
trei cerințe pentru ca testamentul să fie considerat valid. ( Anexă 1)

§2.Avantajele și inconvenientele testamentului olograf

Păstrându-se esența C.civ. din 1864, actualul cod prevede de
asemenea faptul că testamentul olograf prezintă atât avantaje cât și
dezavantaje.
Testamentul este asimilat unui subiect morbid însă consider că un
astfel de act este necesar și util pentru momentul în care nu vom mai fi în
viață. Astfel, unul dintre avantajele testamentului olograf și după părerea mea
unul dintre cele mai importante este faptul că nu trebuie să ai anumite studii în
domeniu pentru a putea redacta unul . Este suficient să înteprinzi arta scrisului.
De asemenea, nu este obligatorie prezența unei alte persoane, rolul
important avându-l testatorul. Acesta îl poate redacta oriunde și oricând. Nu se
prevede expres modalitatea de scris, suportul sau instrumentul, interesându-ne
doar ca scrisul să fie legibil, într-o limbă ce poate fii tradusă.
Prin redactarea unui astfel de testament se asigură pe deplin secretul
ultimei voințe, având la cunoștință despre cele menționate doar testatorul .

1
A se vedea C.Macovei, M.C Dobrilă, p.1086 apud. Ilioara Genoiu, Dreptul... op.cit. p.129.
26
 Poate fi revocat mult mai ușor decât testamentul autentic prin simpla
sa distrugere , bineînțeles de către testator.
Ca un ultim avantaj al testamentului olograf, menționăm faptul că nu
presupune costuri de nicio natură.
Bineînțeles că în ciuda acestor avantaje, prezintă și anumite
neajunsuri. Primul și cel mai important este că nu se bucură de aceeași forță
probantă precum testamentul autentic, putând fi contestat foarte ușor.
Testamentul olograf poate fi viciat mult mai simplu, falsificat sau distrus, atât
după moartea testatorului cât și în timpul vieții sale, fără ca acesta să aibă la
cunoștință. De asemenea, poate fi redactat într-un mod defectuos, lucru ce
poate avea drept consecință o interpretare greoaie.
Pentru a putea preveni distrugerea sau falsificarea testamentului,
testatorul îl poate încredința unui notar spre deținere sau unei persoane de
încredere. Încredințarea testamentului olograf unui notar nu va schimba forma
testamentului, adică testamentul nu va fi considerat testament autenic.

§3. Condiții speciale de formă cerute de lege

C.civ. prevede anumite condiții speciale cerute ad solemnitatem,
condiții prevăzute și de vechiul cod de la 1864. Astfel, aceste condiții sunt
cerute pentru validitatea testamentului și nu ad probationem, nerespecarea lor
atrăgând sancțiunea nulității absolute.

3.1. Testamentul trebuie să fie scris în totalitate de către testator

Prima condiție cerută pentru ca testamentul să fie considerat valid este
scrierea în totalitate a acestuia de către testator.
Prin acest lucru, testamentul se deduce că testamentul respectiv
constituie o expresie în mod voit și conștient a testatorului. Dacă actul este
scris de către o altă persoană sau este redactat cu ajutorul mijloacelor tehnice,
nu va fi considerat ca fiind testament olograf.
Aici putem da exemplu o spetă soluționată în 1992, și anume:
defuncta își avea domiciliul în zona Televiziunii, București, zonă unde la
sfârșitul anului 1989 au avut loc o serie de evenimente ce practic făceau
27
 imposibilă prezența unui notar la domiciliul defunctei. Decesul a avut loc în
luna ianuarie 1990, moment la care imposibilitatea notarului de a se prezenta
la domiciliul defunctei nu mai exista. În cazul de fată, cererea adresată
notarului de a se prezenta la domiciliu nu a fost scrisă de către defunctă,
pretinșii moștenitori testamentari neputând depune un testament valid,
moștenirea a revenit statului1. Pe legiuitorul nostru nu îl interesează suportul
pe care este redactat testamentul, acesta putând fi redactat pe orice suport
material (hârtie, lemn, sticlă, geam ș.a).
O situație ce poate ridica anumite probleme este atunci când testatorul
folosește ca suport de scris spre exemplu o scrisoare primită de la o terță
persoana. Se va considera valabil testamentul său atât timp cât vor fi prezente
două scrisuri? Raspunsul este da, tinându-se cont dacă scrierea străină
influențează sau nu conținutul testamentului.
Suportul material nu prezintă o deosebită importanță pentru legiuitor.
Poate folosi orice instrument de scris (pix, stilou, creion, diamant pe
sticlă, vopsea ș.a.) și îl poate redacta sub orice formă (poate lua forma unei
scrisori sau a unei cărți poștale).
De asemenea, îl poate redacta în orice limbă, chiar și o limbă moartă
precum latina, dacă o cunoaște însă trebuie redactat într-o limbă ce poate fi
tradusă. Prin urmare, dacă testatorul și-a redactat testamentul într-o limbă
străină, notarul la solicita la momentul vizării acestuia spre neschimbare
traducerea legalizată în limba română.
Dacă de această dată testatorul a redactat testamentul în limba română
însă cu un alt alfabet, notarul va avea sarcina de a solicita transcrierea în
alfabetul latin.
Dacă se constată o modificare, completare, stersătură a unei dispoziții
testamentare de către o altă persoană, ar vicia întregul act, asta în situația în
care testatorul află. Dacă testatorul nu știa de respectivele modificări,
testamentul își va produce efectele așa cum a fost conceput în mod inițial de
către testator.

1
T.M.B., Secția a IV a civilă, decizia nr. 1130/1992 în Culegerea de practică judiciară civilă
1992, p. 166 respectiv p.167.
28
 Dacă testamentul este supus unor modificări, stersături sau alte
completări realizate de o altă persoană, testatorul având la cunoștință și
aflându-se în imposibilitatea de a–l reface până la decesul său, atunci, chiar
dacă fondul testamentului a fost modificat de o altă persoană va fi considerat
valabil,respectându-se însă forma sa inițială. Însă, dacă testatorul s-a aflat în
situația unei imposibilități temporare, acesta din urmă putând la un moment
dat să refacă testamentul fără ajutorul unei terțe persoane, testamentul va fi
invalid.
Dacă modificările, completările sau stersăturile au fost făcute de către
testator la momentul redactării testamentului și reprezintă simple adăugiri sau
corecturi gramaticale, nu vor afecta validitatea testamentului. Însă, dacă după
redactarea unui testament, testatorul redactează un alt act de ultimă voință ce
prezintă dispoziții diferite, contrare, de noutate, acesta din urmă își va produce
efectele juridice.
În situația în care testamentul se întinde pe mai multe suporturi
materiale, spre exemplu este redactat pe mai multe foi, acesta este valid însă
trebuie să existe o legătură între cele menționate.
O mențiune destul de importantă referitor la scrierea testamentului
este aceea că, aceasta trebuie recunoscută ca fiind scrierea testatorului uzuală
fie prin declarația moștenitorilor legali ai testatorului, fie cu ajutorul expertizei
grafoscopice sau cu ajutorul procedeului verificării de scripte.
Aici exisă două variante: fie testatorii recunosc scrisul și susțin că este
în mod incontestabil scrisul defunctului, având ca urmare validarea
testamentului de către notar fie moștenitorii legali nu există, ori deși citați
refuză prezența sau au îndoieli cu privire la scrierea testamentului, contestând
testamentul, situație în care notarul va apela cu desăvârșire la expertiza
grafoscopică1.
Sarcina probei va reveni beneficiarilor de pe urma testamentului
olograf, aceștia prezentând notarului scripte ce le întăresc veridicitatea, însă
acest lucru nu exclude posibilitatea celor ce contestă testamentul de a prezenta
dovezi contrare. Verificarea scriptelor și compararea acestora cad în sarcina

1
A se vedea art. 106 alin. (4) din Legea nr. 36/1995.
29
unui specialist. Expertiza grafică a scrisului va reveni unui expert care va
arăta cui aparține scrisul. Testamentul în original împreună cu scriptele menite
comparației vor fi analizate de expertul autorizat și se poate constata fie:
a. Scrisul aparține testatorului, situație în care notarul public va
valida testamentul pentru a-și putea produce efectele juridice.
b. Scrisul nu aparține testatorului, situație în care notarul public
nu se va afla în posibilitatea atestării testamentului. Într-o astfel de situație se
recomandă soluționarea din partea instanței fie înțelegerea moștenitorilor
(dacă unii dintre moștenitori recunosc scrisul testatorului iar alții îl contestă,
nu este necesară intervenția instanței, aceștia putând recunoaște scrisul ca fiind
al testatorului).
În orice caz, pentru ca testamentul să își producă efectele juridice,
scrierea trebuie recunoscută de moștenitorii legali, fie prin expertiza
grafoscopică cerută de către notarul public.

3.2. Testamentul trebuie să fie datat de către mâna testatorului

Potrivit art . 1041 C.civ., testatorul trebuie să semneze testamentul,
astfel omisiunea datării atrage nulitatea absolută a actului juridic de ultimă
voință.
Data trebuie să arate exact ziua, luna și anul redactării testamentului,
fie prin cifre, litere sau chiar un eveniment major care poate fi stabilit ulterior
cu exactitate ( exemplu: Craciun, 1992).
Datarea testamentului are o importanță deosebită întrucât în funcție de
acest element se pot stabili o serie de aspecte, după cum urmează:
a) În situația în care suntem în prezența mai multor testamente ce
prevăd dispoziții diferite , contrare, completări ș.a. se va stabili care a fost
ultimul act redactat, considerându-se ca acela reprezintă ultima voință a
testatorului.
b) În funcție de data testamentului putem să stabilim dacă la
momentul redactării testatorul avea sau nu capacitatea de a testa.

30
 c) Tot raportându-ne la dată, putem stabili dacă la momentul
redactării testatorul se afla în împrejurări ce ar fi putut vicia conținutului
actului mortis causa.
În ceea ce privește plasarea datei, aceasta poate fi atât la începutul
testamentului sau sfârșitul acestuia. Dacă data este plasată la mijlocul
testamentului instanța va avea îndatorirea de a stabili la ce dispoziții face
referire: la cele anterioare sau posterioare.
Ora și locul întocmirii nu sunt necesare însă în caz de litigiu pot fi
dovedite prin orice mijloc de probă.
Alături de omisiunea datării și incertitudinea datei va atrage vicierea
testamentului.
Dacă se constată însă că testamentul a datat testamentul însă
respectiva parte a testamentului a fost deteriorată sau chiar distrusă, este
posibilă admiterea unei acțiuni în instantă care să constate când a fost întocmit
actul1.
Potrivit practicii judiciare, au existat situații în care data a fost
incompletă sau greșită, situație în care s-a permis întregirea respectiv
modificarea ei de către instantă, în virtutea elementelor intrinseci din cuprinsul
testamentului.
Dacă testamentul va fi datat fals, testamentul va fi lovit de nulitate.
Dovada falsității datei se va face prin orice mijloc de probă ce reiese din
elementele intrinseci sau extrinseci ale testamentului.
Aici putem menționa următoarea spetă: Reclamanta C.S în calitate de
soț supraviețuitor al defunctului C.G. cheamă în judecată pe pârâții C.D. și
G.L descendeți ai defunctului și cere să se recunoască calitatea sa de
moștenitor testamentar asupra bunurilor menționate în dispozițiile
testamentului olograf al defunctului. Părâtul C.D a formulat o cerere
reconvențională prin care cerea să se constate nulitatea absolută a
testamentului olograf, întrucât acesta nu exprima voința expresă a testatorului,
punându-i la îndoială capacitatea sa, bazându-se pe faptul că la momentul
redacării testatorul era grav bolnav și nu putea aprecia reprezentarea faptelor

1
A se vedea art. 1.037 C.civ., cu privire la situația dispariției testamentului.
31
 sale. De asemenea, C.D. menționează și faptul că testamentul nu era datat
personal de către defunct. În baza celor menționate anterior, Judecătoria
Drobeta Turnu Severin a admis cererea reconvențională, reclamanta venind la
moștenire nu în calitate de moștenitor testamentar ci în virtutea căsătoriei
legale încheiate cu defunctul.
S-a constatat că testamentul încheiat în favoarea soției a fost scris și
semnat de mâna testatorului însă datarea acestuia fiind pusă de către pârâtul
C.D, ulterior întocmirii înscrisului. Așadar, în baza art. 859 vechiului C.civ. s-
a constatat nulitatea absolută a testamentului, pentru nerespectarea uneia dintre
cerințele de solemnitate cerute.
În consecință, împărțirea bunurilor s-a realizat respectând regulile
devoluțiunii legale1.

3.3. Testamentul trebuie semnat de către mâna testatorului

Semnătura pe testament atestă faptul că autorul își asumă cele
redactate și că actul a fost definitivat. Testamentul trebuie semnt de către
testator cu semnătura sa uzuală, ce permite identificarea sa și poate consta în
nume și prenume, poreclă, inițiale sau pseudonim.
Nu este asimilată semnăturii stampila, parafa, sigiliul, sau amprenta
testatorului, în astfel de cazuri testamentul fiind nul.
În ceea ce privește plasarea semnăturii pe plicul în care se află
testamentul, au existat numeroase păreri. Au existat opinii cum că semnarea
plicului nu va fi considerată valabilă și opinii care au considerat că este
valabilă atât timp cât există o legătură între ea și conținutul plicului.
În opinia mea, semnătura trebuie să fie situată pe actul juridic și nu pe
plic, întrucât este posibilă înlocuirea conținutului plicului semnat cu
respectivul testament.
Semnătura este plasată de cele mai multe ori la finele actului. În orice
caz, se permite plasarea semnăturii și la începutul sau în cuprinsul actului însă
trebuie să reiasă faptul că aceasta face referire la cele menționate.

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Craiova-Secția civilă, Decizia nr.376 din 16 martie
1

2010.
32
 Se consideră cerința îndeplinită și în cazul în care testamentul a fost
întocmit pe mai multe foi, fără a fi necesară semnarea fiecărei foi în parte., ci
doar la final, alături de dată, în schimb plasarea semnăturii pe marginea foii va
atrage nulitatea actului.
În cazul în care apar modificări cu privire la conținutul deja redactat,
testatorul are obligația de a data și semna fiecare modificare în parte. ( de
exemplu, dacă testatorul înlocuiește un cuvânt, cu un altul, sinonim, ce nu
schimbă contextul nu este necesară semnarea și datarea respectivei înlocuiri
însă, dacă testatorul modifică numele legatarului, reprezintă o modificare
esențială ce necesită atât datare cât și semnare).
Prin urmare, semnătura trebuie să fie nelipsită, întrucât reprezintă una
dintre cerințele speciale prevăzute de lege, absența sa atrăgând nulitatea
absolută a testamentului.
Veridicitatea semnăturii se va stabili urmându-se aceleși reguli ce se
aplică și la stabilirea ca fiind sau nu scrisul testatorului.
Semnătura odată recunoscută de către moștenitorii legali sau prin
expertiză grafică, poate face posibilă validarea testamentului .

§4. Deschiderea testamentului olograf

Art. 1042 C.civ. reglementează formalitățile ce trebuiesc realizate
după moartea testatorului, formalități însumate ce sunt cunoscute ca
”deschiderea testamentului”.
Prin urmare, legiuitorul român prevede faptul că, înainte de a fi
executat testamentul olograf i se va înfățișa unui notar public în scopul vizării
spre neschimbare. Notarul are în sarcina sa asigurarea eficacității
testamentului, mai exact acesta trebuie să se ocupe de realizarea tuturor
formalităților necesare pentru ca testamentul să își producă efectele juridice.
Așadar, prin ” deschiderea testamentului” nu ne referim la sensul
propriu al cuvântului, ci la momentul prezentării acestuia unui notar. Nu este
obligatoriu ca notarul căruia i se prezintă testamentul să fie cel are își are
biroul în raza teritorială unde se deschide moștenirea, testamentul putând fi
prezentat oricărui alt notar. Nu trebuie însă confundat cu notarul ce se va
33
 ocupa de deschiderea succesiunii, a cărui competență este stabilită de art. 954
alin. (3) C.civ.,care reglementează locul deschiderii moștenirii.
Etapele parcurse în scopul validării testamentului olograf sunt trei și
anume:

4.1. Vizarea spre neschimbare a testamentului olograf

Potrivit art. 1042 alin. (1) C.civ., înainte de executarea testamentului
acesta ”se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare”. Se
reglementează astfel o procedură prealabilă caracterizată de solemnitate, ce
trebuie îndeplinită înainte de momentul executării testamentului. Nu contează
dacă testamentul este găsit sau adus de partea interesată, ci ne interesează
avizarea lui înainte de punerea în executare1.
Vizarea spre neschimbare a testamentului olograf nu reprezintă o
formalitate opțională, fiind în opinia noastră obligatorie, reprezentând
constatarea propriu zisă a actului juridic și a formei sale, legiuitorul prevăzând
în mod expres cui aparține competența: doar notarului public.
O singură situație nu este supusă acestei proceduri, cu titul de excepție
și anume testamentul olograf găsit în străinătate și prezentat misiunilor
diplomatice ale României din respectiva țară2.
Legea recunoaște misiunilor diplomatice atribuții notariale chiar dacă
procedura succesorală nu este prevăzută de Legea nr. 36/1995, lege care
enumeră atribuțiile notariale ale misiunilor diplomatice și consulare române
din tările străine.
Dacă până la decesul testatorului, testamentul olograf este un act
secret, prin această procedură el capătă legimitate, conținutul său făcându-se
cunoscut.
În opinia mea, prin vizarea spre neschimbare a testamentului, acesta
este protejat de posibilele modificări, intervenții nedorite sau în cel mai rău caz
chiar dispariția sa, deoarce prin vizarea testamentului se va păstra o copie a
testamentului în arhiva misiunii diplomatice.

1
Art. 106 alin. (2) din Legea nr.36/1995 cu privire la activitatea notarilor publici.
2
A se vedea Daniela Negrilă, Testamentul în noul cod civil, Ed. Universul Juridic, București,
2013, p. 122.
34
 Operațiunea de vizare spre neschimbare a unui testament olograf
presupune prezentarea testamentului original unui notar public, care are
obligația de a scrie pe testament ”vizat spre neschimbare”, lucru datat, semnat
de către notar și stampilat. Nu interesează locul în care se va face vizarea atât
timp cât nu afectează conținutul testamentului. În situația în care testamentul
este redactat pe mai multe file, dacă semnarea și datarea acestora de către
testator știm că nu este obligatorie, în ce privește vizarea se va scrie , semna,
data și stampila pe fiecare filă în parte. Dacă testamentul este redactat pe
întreaga filă ce nu mai prezintă spațiul liber, se admite notarea pe verso.
În situația în care testamentul este redactat pe două file, ambele
neprezentând spațiu liber, notarul va atașa o a treia filă pe care va nota vizarea,
va semna, data și stampila. Fila va fi poziționată între cele două file ale
testamentului. Dacă testamentul redactat necesită traducere, notarul va aplica
același procedeu, inclusiv filelor traduse.

4.2. Constatarea stării materiale a testamentului

Dispozițiile art. 1.042 alin. (2) C.civ. stabilește regulile ce se vor
aplica procedurii succesorale la baza căreia se află transmiterea moștenirii în
baza unui testament olograf. Referitor la această procedură, vom face trimitere
si la Legea nr. 36/1995, art. 106 alin (2) teza finală, potrivit căreia „(...)
deschiderea și starea în care se găsește se constată prin proces-verbal”.
Așadar, după ce notarul public a vizat testamentul spre neschimbare, va trebui
să încheie un proces verbal de unde se poate constata starea materială a
respectivului testament olograf. După ce procesul verbal a fost întocmit,
urmează încheierea de ședință unde vor fii menționate procedurile notariale
îndeplinite, prezența succesorilor inclusiv declarațiile lor cât și alte termene.
Procesul va fi întocmit pentru toate părțile, plus trei exemplare ce vor
fi distribuite astfel : un exemplar va fi atașat testamentului olograf în original,
unul va fi păstrat la dosarul succesoral iar ultimul exemplar va fi atașat
certificatului de moștenitor, alături de celelalte certificate de moștenitor
respectiv încheierile finale.

35
 Am menționat anterior faptul că misiunile diplomatice au competență
și în materia succesiunilor deși acest lucru nu este prevăzut în mod expres.
Sunt specialiști ce consideră că misiunile diplomatice ale României au
competența de a constata printr-un proces verbal starea materială a
testamentului olograf deși îndeplinirea acestei proceduri nu este prezentă în
categoria actelor din competența organelor românești reprezentative în
străinătate. Atât Legea nr.36/1995 cât și C.civ. menționează că această
procedură este una notarială.
În opinia mea, notarul public este cel competent în desfășurarea
constatării, deoarece notarul are obligația aceasta, ca parte a procedurii
notariale succesorale.
Procedura de constatare a stării testamentului trebuie să aibă ca obiect
un testament valabil, ce respectă cerințele cerute de lege. ( Anexa 2)
4.3.Validarea respectiv invalidarea testamentului olograf
După ce notarul public a întocmit procesul verbal de constatare a stării
materiale testamentului olograf, acesta are îndatorirea de a întocmi un alt
proces verbal prin care testamentul este validat.
Practic, prin validarea testamentului notarul are grijă să verifice dacă
sunt respectate condițiile de formă cerute de lege ad validitatem. În funcție de
acestea, notarul va constata dacă testamentul este valid, respectiv nevalid.
Această procedură succesorală este foarte importantă întrucât
testamentul își va produce efectele juridice doar dacă este valid.
Așadar, un testament valid este un testament recunoscut ca fiind
întocmit de către defunct, cu respectarea celor trei condiții speciale( scriere,
datare, semnare de către testator). Dacă notarul public constată că testamentul
nu respectă cerințele ad validitatem, testamentul nu se va considera ca fiind
valid, prin urmare nu va putea fi pus în executare.
După părerea mea, această procedură succesorală este cea mai
importantă pentru că determină dacă testamentul va avea sau nu eficiență.

36
 În baza art. 105 din Legea 36/199512, la validarea testamentului
notarul are obligația de a cita toți moștenitorii lui de cuius, atât legali cât și
testamentari.
Așadar, notarul public va aduce la cunoștință prezența respectivului
testament tuturor moștenitorilor. Prin aducerea la cunoștință a existenței
testamentului, moștenitorii pot discuta despre acesta, recunoscându-l ca fiind
al testatorului sau nerecunoscându-l.
Validarea testamentului olograf poate fi realizată fie prin
recunoașterea testamentului de către moștenitorii lui de cuius, fie printr-o
expertiză grafoscopică în situația în care aceștia nu îl recunosc ca fiind
testamentului defunctului. Trebuie să menționăm faptul că testamentul va fi
considerat valid doar dacă s-a realizat în prealabil măcar una dintre aceste
două proceduri. Prin urmare, validarea testamentului în baza declarațiilor
legatarilor nu este posibilă, un astfel de proces verbal întocmit nu îndeplinește
cerințele legale.
Pentru a ne fixa mai bine aceste două proceduri le vom explica
detaliat.
Prima modalitate de validare, recunoșterea testamentului de către
moștenitorii defunctului, este cea mai simplă și eficace. Moștenitorii vor
încheia un proces verbal unde vor declara că recunosc testamentul ca fiind al
defunctului, scris, datat și semnat de către acesta. Acesta va fi întomit în două
exemplare, unul va fi atașat procesului verbal de constatare a stării
testamentului iar unul va fi păstrat la dosarul succesoral. Declarațiile privitoare
la constatarea validității testamentului vor fi strict cele ale moștenitorilor
defunctului, nu a tuturor succesibililor defunctului sau a celor ce au refuzat
moștenirea.

2
Art 105 alin. (1): „ Dacă ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistreză cauza și
dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și
executorul testamentar instituit”.
Art. 105 alin. (3): „ (...) Dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii
legali.(...).
37
 Dacă la termenul fixat nu sunt prezenți toți moștenitorii, se vor lua
declarațiile celor prezenți urmând a fi stabilit un alt termen și pentru cei
absenți.
După ce toți moștenitorii defunctului au recunoscut testamentul,
notarul public va întocmi procesul verbal de validare al respectivului
testament. (Anexa 3, Anexa 4)
Cea de a doua procedură de validare a testamentului este cea cu
ajutorul expertizei grafoscopice, procedură la care se apelează fie când nu
există moștenitori legali ori aceștia există dar nu recunosc testamentul, refuză
să facă vreo declarație în acest sens, nu se prezintă în urma citării sau există
păreri contrare privitoare la testament.
Prin urmare, notarul public va apela la expertiza grafoscopică,
procedură reglementată de art. 106 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 1. După cum
bine știm, situația în care unii moștenitori recunosc scriitura defunctului iar
alții nu,existând astfel un conflict de opinii, legiuitorul spune că instanța este
singura ce poate rezolva această problemă. Din punctul meu de vedere,
trimiterea părților în instanță ar trebui să reprezinte o măsură extremă, notarul
putând să apeleze la procedura expertizei grafoscopice.
După ce procedura expertizei a fost realizată, raportul primit în urma
acesteia urmează a fi discutat într-o ședință la care vor fi prezenți toți
moștenitorii defunctului. Bineînțeles că în baza acestui raport pot exista două
varinte: fie se stabilește că testamentul este scris, datat și semnat în totalitate
de către defunct fie că testamentul nu a fost scris, semnat și datat în întregime
de către testatorul.
Dacă raportul de expertiză concluzionează că testamentul a fost
întocmit de către defunct, respectându-se condițiile de formă impuse, notarul
public va aduce moștenitorilor acest lucru la cunoștință. Dacă moștenitorii
acceptă respectivele concluzii notarul public va valida testamentul, dacă nu,

„ Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:

1

- Succesibilii înlăturați de la moștenire, deși citați nu se prezintă;

- Succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;
- Succesibilii contestă scriitura defunctului aducând probe în acest sens;
- Defunctul nu are moștenitori legali ”.

38
notarul va fi obligat să suspende cauza, instanța fiind singura competentă de a
soluționa această problemă.
Dacă raportul de expertiză constată că testamentul nu a fost întocmit
în totalitate de către testatorul, nefiind respectate cerințele impuse, notarul va
încheia un proces verbal de invalidare a respectivului testament, masa
succesorală urmând a fi împărțită după regulile moștenirii legale.
Un alt lucru la care trebuie să facem referire este acela că misiunile
diplomatice ale României din străinătate nu au competența de a stabili acest
procedeu de validare a testamentului olograf.

§5. Forța probantă

În ciuda faptului că testamentul olograf este un act solemn,
materializat într-un înscris sub semnătură privată, el poate fi contestat de orice
persoană interesată.
Prin urmare, în cazul unui astfel de testament, se poate contesta
scrierea, datarea ori semnarea acestuia ca nefiind întocmite de către testator.

5.1. Scrierea și semnarea testamentului

În ceea ce privește forța probantă a scrierii și a semnării testamentului,
acestea trebuie să fie recunoscute atât în mod expres cât și tacit de părțile
cărora testamentul se opune. Sarcina dovezii scrisului și a semnături nu revin
celui ce le contestă, ci aceluia ce invocă testamentul.
În situația în care persoanele cărora dispozițiile testamentare se opun
contestă scrierea testatorului respectiv semnătura, notarul public va dispune în
condițiile legii , mai exact în virtutea Legii nr. 36/ 1995, efectuarea unei
experrtize grafoscopice.
Competența într-o astfel de situație revine instanței care în temeiul art.
302 alin. (1) C.proc.civ. ,care va dispune verificarea testamentului olograf,
prin comparația acestuia cu alte acte scrise și semnate de către testator,
recunoscute de către contestatori.

39
 În cazul în care instanța are îndoieli cu privire la acestea în pofida
comparației anterior efectuate, va dispune în baza dispozițiilor art. 303 alin.
(1) C.proc.civ., efectuarea unei expertize menite să clarifice situația.

5.2. Datarea testamentului

Data testamentului se bucură de prezumția relativă de veridicitate,
aceasta fiind opozabilă terților până la proba contrarie. De această data, sarcina
dovezii revine celui ce o contestă și se poate baza pe elementele intrinseci ale
testamentului si pe cele extrinseci dacă au legătură cu primele.
Pentru a se dovedi că data a fost falsificată cu o intenție frauduloasă,
legiuitorul nostru admite orice mijloc de probă. În cazul în care se dovedește
intenția frauduloasă, întregul testament va fi lovit de nulitatea absolută.

Secțiunea II : Testamentul autentic

§1. Noțiune și reglementare legală
Testamentul autentic este reglementat de dispozițiile art. 1043 alin. (1)
C.civ., care ne spune că „ testamentul este autentic dacă a fost autentificat de
un notar public sau de altă persoană învestită cu autoritate publică e către stat,
potrivit legii.”
Întrucât s-a constatat că în ultimii ani testamentul olograf a fost
preferat drept mijloc de transmitere a dispozițiilor mortis causa,această formă
testamentară nu este reglementată doar de C.civ. ci și de Legea nr. 36/1995,
care detaliază și explică pe îndelete întreaga procedură de autentificare a
acestui act.
Prin urmare, trebuie menționat faptul că, testamentul autentic este acel
act ce respectă condițiile și forma impusă de lege și trebuie întocmit de către
un notar public, la nivel național. În ceea ce privește la nivel internațional,
activitatea notarială poate fi realizată de misiunile diplomatice ale României
cât și de oficiile consulare ale acesteia.
Legea nr. 36/1995 prevede faptul că cele menționate mai sunt au o
competență notarială aproximativ egală cu cea a notarului public. Pentru a fi
asimilat testamentului autentificat în România, testamentul autentificat de
40
 funcționarul Ambasadei Române sau Consulatului României trebuie să
respecte în totalitate condițiile de fond și formă prevăzute de legea română.

§2. Avantajele și inconvenientele testamentului autentic

Făcând o analiză a testamentului autentic putem observa că acesta
prezintă numeroase avantaje.
În primul rând, testamentul autentic poate fi folosit de orice persoană,
chiar dacă aceasta nu poate sau nu stie să scrie și să citească. După cum bine
știm, la testamentul olograf o condiție a validității era ca testamentul să fie
întocmit exclusiv de către testator. În situația testamentului autentic, legea nu
impune ca acesta să fie scris de către testator.
În cel de-al doilea rând, testamentul autentic se bucură de prezumția
de legalitate, contestarea lui fiind mult mai greoaie decât cea a testamentului
olograf.
În al treilea rând, fiind întocmit și autentificat de o autoritate publică,
conținutul său nu va conține exprimări neclare, confuze cât nici dispoziții cce
ar putea contrevenii ordinii publice și bunelor moravuri.
De asemenea, voința testatorului poate fi viciată mult mai greu,
testamentul autentic fiind de natură să reproducă cu precizie dorințele
testatorului pentru când nu va mai fi în viață.
Fiind autentificat de un notar public, acesta va fi de asemenea păstrat
în arhiva respectivului birou notarial, lucru care va face imposibilă
sustragerea, modificarea sau chiar distrugerea respectivului act.
Testamentul autentic asigură păstrarea secretului conținutului
testamentului.
În temeiul acestei afirmații menționăm dispozițiile art. 64 alin. (2) 1 și
art. 70 din Legea nr. 36/19952.

1
Art 64. Alin (2) : Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter
profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate
sau ridicate numai în condițiile legii și în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. 
2
Art.70: Notarul public și personalul biroului notarial au obligația să păstreze secretul
profesional cu privire la actele și faptele despre care au luat cunoștință în cadrul activitații lor, chiar și
după încetarea funcției, respectiv după încetarea raporturilor de muncă, cu excepția cazurilor în care
legea sau părțile interesate îi eliberează de această obligație. 
41
 Un alt avantaj este acela că, datorită forței probante de care se bucură,
procedura succesorală este mult mai simplă decât în cazul testamentului
olograf și anume: dacă în situația existenței unui testament olograf notarul
public avea obligația să citeze toți moștenitorii legali, în cazul celui autentic se
vor cita doar moștenitorii rezervatari pentru a se asigura faptul că respectivul
legat nu le încalcă rezerva succesorală iar în situația în care nu ne aflăm în
prezența unor moștenitori rezervatari, se va îndeplini doar procedura privitoare
la legat.
Nici revocarea unui testament autentic nu întâlnește inconveniente,
testamentul poate fi ușor revocabil fie prin efectuarea unui alt testament
indiferent de forma pe care o îmbracă fie printr-o declarație autentică
notarială.
Inconvenietene ar fi că întocmirea unui astfel de testament necesită
timp și cheltuieli materiale.

§3. Autentificarea testamentului

Potrivit art. 94 din Legea. 36/1995 republicată, autentificarea
testamentului este realizată de către notarul public, în urma cererii în scris a
testatorului. Legea prevede după cum am mai menționat și faptul că pot
dobândi competență în această materie și alte persoane investite cu autoritate
publică1.
Dispozițiile legale ce reglementează condițiile de validitate ale
testamentului autentic cad sub incidența C.civ. (art.1043- art.1046) cât și a
Legii nr. 36/1995, ce reglementează procedura notarială referitoare la
autentificarea actului de către notarii publici.
În primul rând, procedura autentificării începe practic cu dictarea
dispozițiilor de către testator, notarului. C.civ. precizează în mod expres prin
dispozițiile art. 1043 alin. (2) C.civ. că testatorul trebuie să se prezinte
personal în fața notarului, în virtutea caracterului personal al testamentului.
Acesta din urmă are îndatorirea să se ocupe de scrierea și ulterior de citirea
testamentului, făcând mențiune expresă referitoare la acestea. Nu se acceptă

1
Art. 90 alin. (1) Legea nr. 36/1995 republicată.
42
modelul înmânat deja redactat de către testator notarului, pentru a se sustrage
de la faza dictării. De asemenea nu se admite reprezentarea testatorului,
testatorul fiind obligat să se prezinte personal la procedura autentificării
testamentului.
În situația în care testatorul a redactat anterior ultimul act de voință,
notarul public are obligația să îl citească testatorului. În urma citirii, testatorul
trebuie să declare că întradevăr respectivul testament exprimă ultima sa
vointă,liberă, neviciată, urmând să îl semneze. La încheierea procedurii de
autentificare este necesar ca testamentul să fie semnat și de către notarul
public.
Cererea în scris de solicitare a autentificării testamentului este cerută
în cazul în care testatorul știe să scrie și să citească și va cuprinde fie faptul că
testamentul anexat a fost redactat de el însuși, situație în care notarul public va
trebui să îl tehnoredacteze, fie faptul că testatorul nu și-a scris anterior
testamentul, situație în care se va solicita notarului public tehnoredactarea sa,
după dictare.
Trebuie să menționăm și faptul că, în situația testamentului scris
anterior de către testator,înainte de momentul tehnoredactării notarul public va
da indicații privitoare la legalitatea actului, eficacitatea sa cât și despre
consecințele întocmirii sale.
Cuprinsul testamentului trebuie să conțină mențiunea expresă că actul
reprezintă ultima vointă a testatorului și că a fost redactat respectându-se
condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.044 C.civ., republicat, cu modificările
ulterioare1.
La procedura de autentificare legea permite prezența unor martori în
situația în care testatorul nu poate semna in diferite motive.
După momentul semnării testamentului de către testator ca urmare a
confirmării exprimării ultimei sale voințe sau de către martori dacă există o
situație necesară prezenții lor, notarul public va semna încheierea de
autentificare a testamentului.

1
Art 94 alin.(7) Legea nr.36/1995 republicată
43
 Legiuitorul român a făcut referire și la testamentul încheiat de către un
surd, mut sau surdo-mut, făcându-se distincția între cei ce știu sau nu să scrie
și să citească.
Dacă notarul se află în situația autentificării testamentului unui surd,
mut sau surdo-mut ce știe să scrie și să citească, acesta va solicita declarația de
autentificare în scris cu mențiunea „consimt la prezentul act, pe care l-am
citit”.
Dacă notarul se află în situația mai sus menționată însă de data aceasta
testatorul fie surd, mut sau surdo-mut nu știe să scrie si să citească, are
obligația ca în încheierea pe care va urma să o întocmească să facă mențiunea
la această împrejurare și că declarația de voință a fost luată prin interpret.
Prin urmare, semnarea actului de către testator va fi înlocuită prin
citirea mențiunii la care se face referire de către notar, în prezența a doi
martori.
În situația în care cererea de autentificare vine din partea unui
nevăzător, notarul pulic are obligația de a îl întreba dacă a auzit bine când
testamentul i-a fost citit.
Dacă din cauza faptului că testatorul suferă de o infirmitate sau orice
altă cauză ce face imposibilă semnarea testamentului de către acesta, notarul
are obligația ca la încheierea actului să precizeze acest lucru. Mențiunea va
ține locul semnăturii și va fi citită de către notar testatorului de față cu doi
martori.
Testamentul autentificat nu se va înapoia testatorului ci va fi păstrat
alături de cererea testatorului la dosarul autentificării.
Nu pot fi martori cei ce nu au împlinit vârsta de 18 ani, cei care devin
moștenitori prin întocmirea respectivului testament, persoanele inapte din
cauza unei deficiențe psihice sau/ și fizice și nici cei ce nu pot semna,
indiferent de motiv.
Din punct de vedere a competenței teritoriale, procedeul de
autentificare a testamentului poate fi făcut oriunde în țară, la orice birou
notarial.

44
 Limba în care testamentul va fi redactat este limba română iar
persoanelor minoritare sau care nu înțeleg limba română trebuie să
beneficieze de un interpret.
Dacă testatorul justifică întocmirea testamentului într-o altă limbă
decât cea română , notarul îl poate autentifica cu condiția fie ca el personal să
o cunoască ori fie să cunoască cuprinsul testamentului în urma traducerii
legale din partea unui interpret. În această situație, la dosar se va atașa și
exemplarul semnat de către cel ce a efectuat traducerea, tradus în limba
română.
Autentificarea defectuoasă a testamentului atrage sancțiunea nulității
absolute, fiind posibil totuși ca testamentul să își producă efectele dar ca
testament olograf, îndeplinind practic cerințele impuse de lege: să fie scris,
datat și semnat de către mâna testatorului.
Autentificarea testamentului potrivit legii, se bucură de temeinicitate ,
făcând dovada erga omnes până la momentul înscrierii în fals cu privire la
contestările personale făcute de către notar.
Referitor la veridicitatea declarațiilor făcute de testator în cuprinsul
testamentului, acestea fac dovada până la proba contrară întrucât veridicitatea
lor nu țin exclusiv de notar. Testatorul poate declara în mod mincios iar
notarul public nu poate face dovada asta ci doar să ia act de declarația lui.

§4. Înregistarea testamentului autentic și deschiderea sa

Referitor la înregistrarea testamentului autentic, dispozițiile art. 1046
C.civ. prevăd faptul că ”În scop de informare a persoanelor care justifică
existența unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligația
să îl înscrie, de îndată în registrul național notarial ținut în format electronic,
potrivit legii. Informații cu privire la existența unui testament se pot da numai
după decesul testatorului.”
Obligativitatea înregistrării testamentul autentic urmărește înlăturarea
unor inconveniente cum este situația în care, necunoscându-se existența unui
testament autentic, patrimoniul moștenitorilor testamentari a fost atribuit după
regulile moștenirii legale.
45
 Așadar, există situația în care acesta să se descopere după momentul
deschiderii moștenirii respectiv impărțirii acesteia, dispoziții ce pot modifica
considerent cotele moștenitorilor legali.
Despre obligativitatea înregistrării putem vorbi și în cazul
testamentului sumelor și valorilor depozitate însă nu toate inconvenientele ce
pot apărea nu pot fi înlăturate întrucât în cazul testamentului olograf sau
privilegiat nu se obligă la înregistrării.

§5. Forța probantă

Deoarece testamentul autentic se bucură de o forță probantă mult mai
ridicată decât cel olograf, trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
În primul rând, constatările personale ale notarului public ce fac
referire fie la data și locul în care a avut loc autentificarea testamentului, fie
exprimarea consimțământului testatorului referitor la conținutul actului de
ultimă voință ș.a., fac dovada până la momentul declarării testamentului ca
fiind fals.
În al doilea rând, declarațiile testatorului cât și împrejurările la care
notarul nu a luat cunoștință prin propriile simțuri, vor face dovadă numai până
la proba contrarie.

CAPITOLUL III : Forme testamentare ordinare în

dreptul altor state

Secțiunea I : Sistemul de drept romano- german- Prezentare
generală

La nivel juridic, lumea contemporană a fost împărțită în binele

cunoscute sisteme de drept ce au luat naștere în urma transformărilor sociale
suferite de-a lungul anilor de diferite țări.
Sistemul de drept romano- german este cunoscut și ca ”marea familie
de drept romano- germanic”, alăturând sistemul juridic francez, pe cel italian,
spaniol, românesc, german și pe cel din America latina ș.a. . ( Anexa 5)

46
 Fenomenul de receptare a dreptului unui stat de către altul s-a repetat
deseori în istorie, fie din considerente ce țin de dominația politică, economică,
adoptarea ideologiilor sau de cucerirea militară. Putem da exemplu
pătrunderea dreptului roman în numeroase țări europene, țări din America de
Sud sau chiar în Africa. În ceea ce privește situația statelor foste colonii
britanice, acestea au adoptat dreptul englez cunoscut și de „common-law”.
Până a se ajunge la clasificarea acestor sisteme de drept, au fost mai
multe încercări, prima teorie în acest sens aparținând etnologului german
Sauser-Hall, teorie infirmată ulterior.
„Marea familie romano-germanică” are la bază doi piloni: dreptul
francez și cel german. După cum bine știm, dreptul francez stă la baza multor
sisteme naționale , sisteme numite și romaniste iar impreună cu dreptul
german, se crează acest mare sistem, elaborarea și adoptarea Codului civil a
lui Napoleon fiind practic momentul de referință în formarea lui.
Cel de-al doilea pilon al acestei familii este reprezentat de dreptul
german, format în urma codificării realizată în Prusia, în 1794. Momentul de
ascensiune a dreptului german s-a datorat adoptării codului civil(Bürgerliches
Gesetzbuch - B.G.B.). Închegarea acestuia a avut loc în decursul mai multor
secole, fiind influențat de diferite fonduri normative. Totul s-a pornit de la
dreptul roman, cel canonic și de la cutume, care se bucurau de o importanță
deosebită, însă el nu se limitează la cele enumerate întrucât pe baza acestora, a
evoluat și s-a adaptat epocii moderne. Dacă am analiza spre exemplu Codul
civil olandez vom observa că nu diferă de cel francez, însă prezintă numeroase
deosebiri, remarcate cu precădere la Codul civil german.

§1. Testamentul în Franța- Forme

Moștenirea testamentară în Franța este reglementată de Codul civil
Francez, Cartea a III, Titlul II, Capitolul V, Secțiunea I iar aceasta s-a
răspândit odată cu cruciadele testamentare ( înainte de a pleca la cruciadă,
cruciații dispuneau de bunurile lor pentru când nu vor mai fi în viață prin
încheierea unui act juridic.) Potrivit art. 967 C.civ. francez, orice persoană

47
poate să dispună prin testament sau sub titlul instituției de moștenitor, sau de
legat sau sub orice alt termen care indică propria sa manifestare de voință.
Astfel, testamentul este acel act juridic prin care o persoană indică
persoanele auxiliare care îi vor moștenii bunurile după decesul său, în limitele
permise de lege. La fel ca și legiuitorul român, cel francez interzice expres
testamentul reciproc cât și exprimarea voinței a două persoane prin același act,
în favoarea unei terțe persoane.( art. 968 C.civ. francez). De aici reiese
caracterul individual al testamentului.
Ca și în dreptul român , trebuie să se asigure că dispozițiile
testamentare nu vor încălca rezerva moștenitorilor rezervatari iar testamentul
își va produce efectele doar dacă voința testatorului este exprimată în scris.
Testamentul are un caracter personal, unilateral și solemn.
Posibilitatea revocarii testamentului este până la data decesului testatorului iar
acest act juridic își va produce efectele după decesul testatorului. După cum
bine observăm, testamentul francez are aceleași caractere juridice ca și cel
român.
De asemenea, pentru a putea întocmi un testament în scopul de a
produce efecte juridice, trebuie ca testatorul să fie”adult” sau ”emancipat”,
cum spun francezii. Există situații în care este permisibilă scrierea unui
testament de către o persoană aflată sub supraveghere însă avându-se în vedere
anumite lucruri. Spre exemplu, persoana aflată sub curatelă deși este adult,
poate testa în favoarea cuiva însă se supune riscului ca după decesul său
testamentul să se anuleze dacă se constată că la momentul incheierii actului
acesta nu a avut discernământ. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar
acordul judecătorului de tutelă sau al consiliului de familie. Dacă testatorul
este minor, acesta poate dispunde doar pentru jumătate din bunurile pe care
legea îi permită să le aibă. În plus, acesta trebuie să aibă peste 16 ani.
1.1. Testamentul olograf

Reglementare legală
Testamentul olograf este cunoscut drept cea mai comună formă
testamentară. Acesta este reglementat de art. 969 C.civ. francez.
48
 Din dispozițiile art. 970 reiese faptul că testamentul olograf este strict
realizarea testatorului, acesta nefiind valabil dacă nu este scris în totalitate ,
datat și semnat de ,mâna testatorului, nefiind supus niciunei alte forme. La
redactarea testamentului, testatorul trebuie să respecte forma cerută de lege,
adică să fie scris. De asemenea, trebuie să respecte cerințele de formă. Această
formă testamentară nu necesită formalități speciale, fiind un testament econom
și disponibil tuturor ce știu ” carte”.

Avantaje și dezavantaje
Ca și testamentul olograf român, acesta prezintă avantajul faptului că
poate fi scris în orice împrejurare, de către orice persoană ce scrie să scrie, fără
prezența unor martori și fără a fi necesare anumite cheltuieli. În ciuda
disponibilității și lipsei costurilor, are numeroase inconveniente: poate fi
distrus cu ușurință, poate fi întocmit într-o manieră defectuasă sau poate
conține chiar și anumite dispoziții contare legii în vigoare.

Condiții speciale de formă

Art. 970 C.civ. francez. spune astfel: ”Le testament olographe ne sera
point valable s'il n'est écrit en entier, daté et signé de la main du testateur : il
n'est assujetti à aucune autre forme” , în traducere pentru a fi valabil,
testamentul trebuie să fie încheiat respecându-se aceleași condiții de formă ca
și în cazul celui român : să fie scris de mâna testatorului; să fie datat și în
ultimul rând să fie semnat tot de către mâna sa.

Deschiderea testamentului
Întrucât asemănările cu dreptul român sunt izbitoare, vom sublinia
doar faptul că va avea loc după decesul testatorului.

Forța probantă
Existența legală a unui document manuscris este necesară pentru a
preveni falsificarea sau erorile de la momentul redactării. Se urmărește
49
întocmirea acestui document prin scrierea de mână și nu prin alte mijloace
tehnice deoarece, așa se va putea identifica dacă scrisul aparține întradevăr
testatorului, limba folosită, suportul sau ustensila. Semnătura reprezintă
practic caracterul definitiv al voinței testatorului. Pe legiuitorul francez nu îl
interesează forma sau plasarea semnăturii.
În ceea ce privește data, aceasta este importantă din două puncte de
vedere. În primul rând, în funcție de dată se va constata dacă testatorul era
capabil să încheie un astfel de act și în al doilea rând stabilirea testamentului
care va produce efecte juridice, în situația pluralității de testamente cu
dispoziții contrare.

1.2. Testamentul autentic

Reglementare legală
Această formă testamentară a fost preluată și de legiuitorul român.,
neexistând diferențe între cele două. Ambele reprezintă un act avizat de o
persoană abilitată, ce are obligația întocmirii acestuia după dictarea
conținutului de către testator. Trebuie să se asigure că cele declarate reprezintă
strict voința testatorului. Spre deosebire de cel olograf, acesta necesită plata
unei remunerații. Notarul are obligația să respecte forma solemnă cerută de
lege și respectarea condițiilor de formă.
Potrivit art. 971 C.civ. francez., testamentul autentic este actul primit
de doi notari publici sau de unul singur, în prezența a doi martori. Este
necesară prezența a doi martori dacă testatorul nu are testamentul deja
întocmit, urmând să îl dicteze iar dacă acesta îl are deja redactat, este
obligatorie prezența unui singur notar acompaniat de doi martori.

Avantaje și dezavantaje
Testamentul autentic francez prezintă aceleași avantaje și dezavantaje
cu cel român însă cel mai important avantaj este că se bucură de o forță
probantă mai mare și este exclus riscul redactării defectuase. Din păcate,
acesta presupune anumite cheltuieli.
50
 Autentificarea testamentului
Procedura de autentificare este realizată de către notarii publici și
asigură conservarea testamentului într-un loc sigur. testamentul autentic este
incontestabil.

Înregistrarea testamentului
Testamentul este conservat de către notar și înregistrat în „Registrul
central al Testamentelor”.

Forța probantă
Testamentul autentic este incontestabil, bucurându-se de avantajul
validității sale, considerându-se că notarul public este un profesionist.

1.3. Testamentul mistic

Reglementare legală
Această formă nu o întâlnim în sistemul nostru de drept și este acel
testament prezentat notarului public într-un plic închis, de față cu doi martoti.
Practic, această formă este combinația dintre cele două forme prezentate
anterior, testamentul fiind scris fie de către testator sau de o altă persoană,
semnat obligatoriu de către testator, sigilat și prezentat apoi notarului public
asistat de doi martori. În opinia mea, această formă testamentară poate fi ușor
viciată și nu poate reprezenta adevărata dorință a testatorului.
Acesta este reglementat prin dispozițiile art. 976 C.civ. francez.

Avantaje și dezavantaje
Această formă este potrivită persoanelor ce nu pot vorbi în schimb pot
scrie, cu condiția ca actul să fie semnat de către testator (art. 979. C.civ.
francez.). De asemenea, ca dezavantaj, și acestă formă prezintă cheltuieli.

Condiții de formă
51
 Testamentul mistic prezintă aceleași condiții cerute și la testamentul
autentic. Voința testatorului trebuie să fie exprimată în scris, prezentată,
închisă și sigilată la notar. Conținutul testamentului nu îi va fi citit testatorului
ca în cazul testamentului autentic. Urmează ca notarul să elaboreze un
document atestator al faptului că testatorul și-a exprimat voința în ziua ”x”.
Semnarea actului se va face de către testator, notar și cei doi martori.

Înregistrarea testamentului
Ca și în cazul celui autentic, obligația de conservare și înregistrare îi
revine notarului.

Forța probantă
Acest tip de testament este rar și se poate păstra în biroul notarial sau
se poate înapoia testatorului.

1.4. Testamentul internațional.

Reglementare legală
O altă formă testamentară specifică Franței este testamentul
internațional, reglementat practic prin Convenția de la Washington, din 26
octombrie 1973. În Franța, convenția a intrat în vigoare din data de 1
decembrie 1994. Acesta este o formă simplificată evitându-se întocmirea unui
testament mistic. Nu se cere existența obligatorie a unui elemnet de
extraneitate deoarece acesta nu se limitează strict la relațiile internaționale.
Scopul unui astfel de testament este instituirea unei forme testamentare
recunoscută în mai multe state.

Avantaje și dezavantaje
Testamentul internațional poate fi redactat în orice limbă cât și de o
altă persoană în afară de testator.

52
 Poate fi întocmit în fața notarului public cât și în fața agenților
diplomatici sau consulari ai Franței, în străinătate.
Acest testament prezintă cheltuieli privitoare la întocmirea și
conservarea sa.

Condiții de formă
Trebuiesc respectate aceleași condiții impuse testamentului autentic și
mistic.
Pentru a avea efecte juridice, la întocmirea unui astfel de testament
trebuiesc îndeplinite cerințele formalității solemne. Pe legiuitorul francez nu îl
interesează de această dată dacă testamentul este scris de testator sau de un
terț, cum nici dacă este scris de mână sau printr-un alt mijloc tehnic. Poate fi
redactat în orice limbă iar înainte de autorizarea efectuată de către notarul
francez, trebuie menționat în fața a doi martori că ”Acesta este testamentul său
și că el cunoște conținutul său”. Procedura se va finaliza cu semnătura
testatorului.

Înregistrarea testamentului
Ca si cel autentic, se poate păstra de către notar sau de către agentul
diplomatic sau consular.

Forța probantă
Se bucură de aceiași forță probantă ca și testamentul autentic.

Secțiunea II : Sistemul de drept anglo-saxon- Prezentare generală

Sistemul anglo saxon este cel de-al doilea mare sistem de drept
contemporan, care, spre deosebire de cel romano- german se bazează pe
jurisprudență și nu pe coduri sau alte acte normative.
Acest sistem este rezultatul unei gândiri juridice diferite de-a lungul
secolelor. Bazându-se pe regula „precedentului” adică hotărârea unei instanțe
superioare pronunțate anterior devine obligatorie, instanța ce judecă o cauză
asemănătoare fiind astfel obligată să aibă în vedere hotărârea anterioară.
53
 În ciuda faptului că întregul sistem se bazează pe jurisprudență, nu
trebuie să considerăm că rolul actului normativ ar fi inexistent.
Sistemul de drept anglo saxon este întâlnit cu precădere în Europa,
mai exact în Anglia și Irlanda ( fără Scoția, care se bucură de un regim juridic
propriu), Statele Unite ale Americii ( fără statul Louisiana), India sau
Australia ș.a..
Putem spune cu alte cuvinte că sistemul de drept anglo-saxon este
opus celui romano- germanic și că este compus din trei părți: Common law,
Equity și Statutory- Law.
Common Law este practic parte a dreptului englez, cea mai veche și
cea mai cunoscută. Inițial, dreptul englez era format doar din cutume însă în
timp acesta s-a dezvoltat, fiind completat prin decizii ale organelor
jurisdicționale.
Equity reprezintă cea de-a doua parte a sa. Importanța sa constă în
faptul că equity asigura o flexibilitate, acționând ca un corectiv al common-
law-ului. Acesta din urmă, bazându-se numai pe cutume, era practic rigid,
nefăcând față schimbărilor și progresului social.
În ceea ce privește Statutary-law, putem spune că reprezintă
componenta legislativă a sistemului de drept englez. Deși legiuitorul englez nu
se axează pe normele juridice prevăzute în legi ci pe jurisprudență, asta nu
înseamnă că nu există un drept exprimat prin legi. Bineînțeles că această
componentă are un caracter excepțional și ține de stricta sa interpretare.
O altă caracteristică a sistemului de drept anglo-saxon ar fi aceea că,
spre deosebire de sistemul romano-germanic, sistemul anglo saxon nu împarte
dreptul pe ramuri. De asemenea, se bucură de noțiuni fundamentale și de un
vocabular juridic propriu.

§1. Testamentul în Anglia

Potrivit jurisprudenței engleze, testamentul în Anglia îmbracă două
forme: dactilograf sau imprimat. Art. 9 din Wills Act 1837, modificat
ulterior prin art. 17, Administration of Justice Act 1982, prevede că pentru a fi
valid testamentul trebuie să fie scris și semnat de către testator, cerințe cerute
54
și de legiuitotul român în cazul testamentului olograf cu diferența că,
legiuitotul englez prevede și posibilitatea ca testamentul să fie scris și semnat
de către o altă persoană, ca urmare a indicațiilor testatorului și bineînțeles în
prezența acestuia. Se consideră că prin semnarea actului, testatorul a urmărit
producerea efectelor juridice. Referitorul la semnătură, legea engleză
recunoaște semnarea făcută sau recunoscută de către testator în prezența a cel
puțin doi martori.
Prin urmare, ca și în dreptul român testamentul trebuie să îmbrace
forma scrisă. O diferență majoră este că în dreptul englez este recunoscută atât
forma scrisă cât și orală a testamentului. Dacă legiuitotul român nu permite
oralitatea testatamentului, cel britanic o admite în mod excepțional, în situații
de urgență. Dacă în dreptul român, testamentul autentic urmează a fi păstrat de
către notar , în dreptul englez nu este obligatoriu păstrarea testamentului într-
un anume loc însă se recomandă o astfel de precauție, existând diferite „bănci”
sau asociații ce e ocupă cu păstrarea testamentelor.
În ceea ce constă revocarea unui testament, în dreptul englez acestea
pot fi revocate în mod expres, prin simpla existență a unui alt testament ori
prin distrugerea sa. O modalitate de revocare a testamentului pe care în
sistemul de drept român nu o găsim este căsătoria ulterioară.
Potrivit art. 18 din Wills Act 1837 prevede că testamentul va fi
revocat de drept dacă acesta a fost întocmit anterior căsătoriei. Excepție de la
regulă face căsătoria iminentă la data întocmirii testamentului. Divorțul
anterior testamentului nu afectează în niciun fel dispozițiile testamentare ci
doar actele de dispoziție încheiate între soți. În cazul în care din testament nu
reies în mod clar intențiile testatotului, art. 20 din prezentul act prevede
posibilitatea rectificării acestuia.
În privința libertății testamentare, în Anglia aceasta este nelimitată.
Ca și în dreptul român, există un executor testamentar însă ca
particularitate a sistemului englez este prezumția că orice persoană decedată
are un reprezentant( fie el executor testamentar, fie administrator).
Executorul testamentar este de regulă persoana fizică sau o societate
desemnată, confirmată prin punerea în posesie a tuturor bunurilor mobile și
55
imobile ale defunctului, fie de către grefa principală ori regională a Înaltei
Curți de Justiție.
Tot aceeași grefă a Înaltei Curți de Justiție poate numi un
administrator în lipsa executorului testamentar.
Dacă masa succesorală a testatorului cuprinde bunuri imobile situate
în străinătate, regula de drept aplicabilă va fi lex rei sitae. În timp ce
succesiunea mobiliară este supusă legii unde testatorul își are domiciliul la
momentul decesului, succesiunea imobiliară va fi supusă regulilor legii unde
bunurile se află.
De asemenea, legea engleză prevede faptul că un testament ce conține
dispoziții cu privire la un bun imobil, va fi valabil dacă este încheiat în
condițiile legii unde acesta este situat. Spre exemplu, dacă un cetățean englez
dispune de bunurile sale printr-un testament, acestea fiind situate în România,
legea engleză va face trimitere la legea română, cea din urmă fiind aplicabilă.
După cum bine știm, în dreptul românesc, soțul supraviețuitor și
descendenții sunt protejați de lege în cazul dezmoștenirii ( moștenitori
rezervatari), în dreptul englez, prin testament aceștia pot fi dezmoșteniți în
totalitate. În concluzie putem spune că în acest sistem de drept dreptul la
rezervă succesorală nu este recunoscut niciunei persoane.
De asemenea, legiuitorul englez nu recunoaște conceptul de
proprietate comună între soți.
Referitor la nevaliditatea testamentului, legea engleză menționează că
testamentul va fi lovit de nulitate în situația în care este întocmit în mod
defectuos, nerespectând cerințele impuse de legiuitor ori la momentul
redactării testamentului, testatorul nu avea capacitatea necesară. În plus, este
necesar ca pentru a fi valid, conținutul testamentului să fie cunoscut și aprobat
prin semnare de către testator. Dacă în cuprinsul testamentului apar greșeli,
acesta nu va fi lovit de nulitate, existând posibilitatea rectificării acestuia de
către Curte, respectându-se dispozițiile Actului 1982.
Concluzionând, în dreptul englez, pentru a putea încheia un testament
valabil trebuie să ai vârsta de 18 ani minim, testamentul să fie întocmit în mod
voluntar, să fie în formă scrisă, semnarea lui să fi fost făcută în prezența a doi
56
martori ce au vârsta de 18 ani și de către cei doi martori în prezența
testatorului.

Secțiunea III : Sistemul de drept islamic- Prezentare generală

La polul opus al marilor sisteme despre care am vorbit anterior se află
sistemul de drept care este cunoscut în special ca și religie, deoarece are la
bază concepte religioase și se bazează pe Coran, cartea sacră a tuturor
musulmanilor și Sunnah.
Inițial, am fost tentată să mă limitez la faptul că acestă carte sfântă
cuprinde revelațiile lui Dumnezeu prin profetul Muhammad însă, la o
documentare mai profundă am constatat că, pentru musulmani, Coranul nu
reprezintă doar revelațiile din partea divinității ci o sumedenie de concepte și
precepte etice, ce asigură conduita acestora atât spiritual cât și civil și penal.
Sistemul de drept islamic este cunoscut și sub denumirea de Sharia și
spre deosebire de sistemul nostru juridic, modern, care urmărește apărarea
drepturilor și intereselor fundamentale ale omului, este ceva mai conservatar,
ba chiar aspru, viața și integritatea corporală a omului neavând importanță
prea mare iar discriminarea femeilor fiind incă existentă, în profida secolului
în care ne aflăm.
Potrivit sistemului islamic, pedepse precum amputarea sau biciuirea
sunt permise, ajungându-se chiar la omuciderea persoanei care contravine
acestor dispoziții.
Deși ”Sharia” este specifică statelor arabe, a pătruns și în Europa
odată cu cel de-al doilea război mondial. ( Anexa 6)
Spre exemplu, Franța este una dintre țările devenite ca ”a doua casa”
pentru musulmani; ghetourile unde se găseau musulmanii erau evitate de
poliția franceză, aceste zone fiind rar patrulate.
57
 In principiu, dispozițiile Coranului fac referire la partea penală a
sistemului de drept însă există și anumite pasaje ce fac referire la materia
succesorală.
În Coran, moștenirea este numită ”Mirăth” și se urmărește ca
reglementările cu privire la acestă materie să fie respectate în totalitate de către
toți musulmanii.
Înițial, în țările arabe întregul sistem de moștenire era exclusiv permis
descendenților de sex masculin. După cum știm, femeile au fost mereu
discriminate de acest sistem, aceste nu numai că erau îndepărtate de la
moștenire ci puteau fi chiar transmisibile prin moștenire. Dacă în sistemul
nostru de drept prin moștenire putem dispune după buna noastră voință de
bunurile mobile sau imobile, în sistemul islamic practic femeile erau tratate și
considerate ca niște bunuri. O altă deosebire este faptul că, în timp ce
legiuitorul român permite ca frații din partea mamei să vină la moștenire, în
sistemul pre-islamic aceștia erau excluși iar de preferat moștenirea revea
primului băiat născut.
Ulterior, Coranul a fost ceva mai permisiv cu privire la statutul
femeilor, introducându-se o serie de drepturi în materie succesorală,
urmărindu-se completarea sistemului juridic islamic.
Regulile în materie succesorală au variat în mod considerabil față de
perioada ”pre-islamică”, prin Coran recunoscându-se dreptul de a moștenii și
rudelor de sex feminin. De asemenea, dacă în perioada ”pre-islamică” soțul
sau frații din partea mamei nu aveau dreptul la moștenire, Coranul vine cu alte
reglementări în acest sens.
Potrivit Coranului, persoanele ce aveau dreptul să moștenească erau
mama respectiv tatăl defunctului, soția și fiica, frații din partea mamei
cunoscuti și ca frați uterini, atât fete cât și băieți dar și sora doar din partea
tatălui.
Deși potrivit regulii în materie succesorală și anume fiul are o cotă de
două ori mai mare decât fiica, statutul femeilor a fost vizibil îmbunătățit de
Coran.

58
 De asemenea, potrivit Coranului, musulmanii își pot înstrăina din
masa succesorală un maxim de o treime și sunt încurajați să dea bani
orafanilor și săracilor prezenți la momentul împărțirii proprietății.
Juriștii musulmani se raportează astfel la cele trei versete din Coran ce
fac referire la moștenire, plus câteva ce fac referire doar la testament.
Bineînțeles că toate aceste legii islamice vechi și noile reglementări
ale Coranului au condus la o serie de controverse pe care juriștii musulmani au
fost nevoiți să le rezolve pe cât mai mult posibil. În prima fază, aceștia au
recurs la folosirea raționamentului deductiv, în urma căruia clasei de
moștenitori li s-au alăturat bunicul patern, bunica maternă sau nepoata din
partea bunicii.
În sistemul de drept islamic, moștenirea este asimilată Legii Sharia,
care se aplică în mod obligatoriu în societatea islamică. Principalele reguli
după care se realizează moștenirea sunt reglementate în detaliu de Coran,
Hadis și de Fiqh.
Așadar, după decesul unui musulman, potrivit sistemului islamic sunt
patru obligații cuantificabile ce trebuiesc îndeplinite:
 Plata cheltuielor înmormântării;
 Plata tuturor datoriilor defunctului;
 Determinarea valorii testamentului defunctului ce poate
reprezenta maxim o treime din întreaga proprietate;
 Distribuirea bunurilor rămase rudelor defunctului
respectându-se dispozițiile legii Sharia.
Prin urmare, după deces, trebuie să se stabilească rudele defunctului
ce vor venii la moștenire respectiv și cotele pe care urmează să le primească.
Legiuitorul islamic pune un mare accent pe legile ce reglementează
testamentul islamic întrucât acestea prevăd două mari restriții privitoare
testatorului :
 În primul rând, se stabilește cui se lasă moștenirea ;
 În al doilea rând, se stabilește suma pe care o poate lăsa
moștenire ( 1/3 din întreaga avere);

59
 În sistemul de drept islamic, cu privire la succesiune trebuiesc
îndeplinite anumite condiții:
 La moștenire vin doar rudele ”de sânge” ale defunctului ;
prin urmare, copilul neligitim sau cel adoptat nu au dreptul de a moștenii. Spre
deosebire de legea islamică știm faptul că legea română permite copillui
adoptat să moștenească părintele adoptiv cât și pe cel biologic dacă adopția
este restrânsă. Copilul ce are aceiași părinți își va exclude fratele din partea
tatălui de la moștenire însă nu și pe fratele matern.
 Totodată copilul nenăscut la momentul decesului tatălui
are dretul să îl moștenească, cota sa fiind practic rezervată.
Știm că în dreptul român , în cazul situației unui divorț, soții se pot
moștenii până la desfacerea căsătoriei printr-o hotărâre definitivă însă, în
dreptul islamic femeia divorțată care nu s-a recăsătorit ulterior va putea fi
moștenită de către fostul soț.
 în cazul persoanei dispărute, neștiindu-se cu exactitate dacă
aceasta este sau nu vie , nu ar trebui fi moștenită.
 În cazul în care există una sau mai multe persoane ce au
dreptul de a se moștenii reciproc însă nu se poate stabili cu exactitate care
dintre ei a murit primul, legea islamică consideră că nu ar trebui să nu se
moștenească între ei.
Referitor la clasele de moștenitori, potrivi ”Legii Sunni”, în sistemul
de drept islamic există trei mari clase de moștenitori:
 ”Părtașii” cunoscuți ca ”Sharers” și au dreptul să
moștenească o parte fixă din întreaga moștenire.
Aceștia vin primii la moștenire,înaintea celei de a doua clase de
moștenitori și după ce s-au plătit în totalitate datoriile funerare și cele ale
moștenirii .
Părtașii sunt în total 12 și anume: soțul respectiv soția, părinții,
bunicii, fiica cât și fiul acesteia, sora ”bună” , sora din partea tatălui sau din
partea mamei respectiv fratele fie din partea mamei, fie din partea tatălui.
Practic, aceștia constituie cea mai importantă clasă de moștenitori din
sistemul de drept islamic.
60
 Ca și în sistemul nostru de drept român, în situația în care defunctul nu
are copii , soțul supraviețuitor moștenește jumătate din avere însă trebuie să
facem o precizare: doar soțul supraviețuitor de sex barbătesc va moșteni
jumătate in avere întrucât femeia ce își va moșteni soțul fără a veni în concurs
cu copiii acestuia, va moșteni o pătrime din averea sa.
În situația în care defunctul are mai multe soții, bigamia fiind permisă
în statele islamice, moștenirea se va împărți în mod egal între ele.
De asemenea, ca și în dreptul nostru român, soțul sau soția
supraviețuitoare nu poate fi îndepărtat de la moștenire. Pentru a putea veni la
moștenire, legea islamică în materia succesiunilor solicită îndeplinirea a două
condiții:
a) În primul rând se cere validitatea căsătoriei încheiate;
b) La momentul decesului unuia dintre soți căsătoria să fie
considerată existentă , soția bucurându-se de o bună reputație.
De asemenea , potrivit Coranului, dacă soția cere divorțul însă
decesul se produce înainte de desfacerea căsătoriei, soțul are tot dreptul să o
moștenească.
Tatăl va moștenii o sixtime din averea fiului său atunci când vine în
concurs cu un nepot. Dacă nu vine în concurs cu un nepot acesta va veni la
moștenire în calitate de ”Membru așaba” .
Mama este îndreptățită la o sixtime din întreaga moștenire dacă
defunctul are un copil sau dacă la moștenire vin și frați sau surori. Dacă mama
vine la moștenire singură, defunctul neavând copii, frați sau surori, va moșteni
o treime din moștenire. Dacă va veni la moștenire în concurs cu soțul sau soția
supraviețuitor/e și cu tatăl, mama se va alege doar cu o treime din ce va
rămâne după ce s-a împărțit averea soțului/soției suptraviețuit-or/-oare.
În mod normal, bunicul este înlăturat de la moștenire de către tatăl
defunctului. Dacă defunctul nu are frați sau surori din partea tatălui, bunicul
va moșteni o sixtime din avere. Dacă defunctul are atât frați cât și surori
consagvine, se presupune că bunicul exclude de la moștenii gemenii.
 ”Membrii așaba” sau”Residuaries” nu moștenesc o parte
fixă din moștenire, aceștia venind la moștenire după ce și-au luat partea
61
”părtașii”. În situația în care nu sunt ”părtași care să vină la moștenire,
”membrii așaba” vor moșteni totul.
 ”Rude îndepărtate” sau”Distant kindred” sunt rude de
sânge ale testatorului care vin la moștenire doar în situația în care nu există
”părtași” sau ” membrii așaba” care să moștenească.

§1. Testamentul în Pakistan

Deși este o țară islamică, Pakistanul în materie juridică se bucură de
influențele sistemului de drept ”Common-law”. Materia testamentară este
reglementată de dispozițiile Actului 1925 în care testamentele cunosc două
mari forme: testamentul privilegiat și testamentul neprivilegiat.
Testamentul, potrivit Actului 1925, este declarația întocmită în mod
legal a testatorului cu primire la proprietatea sa și la modul în care dorește să
fie administrată după decesul său.
Potrivit art. 59, poate dispune de averea sa pentru cauză de moarte
orice persoană care a împlinit vârsta majoratului. Femeia căsătorită poate
întocmi testament cu privire la proprietatea sa, ce poate consta atât în bunuri
mobile cât și imobile, cu condiția ca pe durata vieții să nu le fi înstrăinat .
De asemenea, îi este cunoscută posibilitatea de a întocmi testament și
mutului, surdului sau orbului dacă are capacitatea cerută de lege și are la
cunoștință ceea ce face.
În situația unei persoane aflată în afara facultăților mintale în mod
obișnuit, legea 1925 îi permite redactarea unui testament însă în momentele de
luciditate.
Nu poate întocmi testament persoana care nu are la cunoștință ceea ce
face, respectiv gravitatea întocmirii unui astfel de act dispozițional, indiferent
motivului căruia incapacitatea lui se datorează.
Spre deosebire de legiuitorul nostru, cel pakistanez recunoaște o formă
aparte de testament și anume testamentul ”gardian” prin care tatăl indiferent
de vârsta pe care o are, poate numi prin acest tip de testament una sau mai
multe persoane ce vor avea grijă de copilul său minor, în cazul în care va
deceda.
62
 Dacă la momentul decesului, persoana are în proprietatea sa bunuri
imobile, legea aplicabilă succesiunii va fi legea pakistaneză, indiferent dacă
persoana își avea domiciliul într-o altă țară decât Pakistanul. Această lege se
aplică doar în cazul proprietății imobiliare. În cazul în care persoana
decedează, masa succesorală constând în bunuri mobile, legea aplicabilă nu va
mai fi cea a situării bunurilor ci de această dată se va aplica legea domiciliului,
adică legea unde defunctul își avea domiciliul, indiferent de locul situării
bunurilor mobile.
De asemenea, potrivit Actului 1925, se va avea în considerare un
singur domiciliu al defunctului. Spre exemplu, în ciuda faptului că persoana ar
fi născută în Anglia insă tatăl său își are domiciliul în Pakistan, se va considera
că legea competentă aplicabilă va fi cea pakistaneză.
O altă situație reglementată de dispozițiile acestui act este situația
copilului născut ulterior decesului tatălui. În acest caz, în funcție de domiciliul
bunicului i se va stabili și copilului domiciliul.
În situația copilului ilegitim, domiciliul se va stabili în funcție de
domiciliul mamei.
Actul 1925 conturează formalitățile necesare întocmirii unui testament
în Pakistan. Prin urmare, pentru a putea întocmi un testament neprivilegiat
trebuiesc îndeplinite următoarele condiții :
a) Testamentul trebuie să fie făcut în scris;
b) Trebuie să fie semnat de către testator într-un mod
corespunzător sau marcat de către acesta. Se admite și faptul ca semnarea și
scrierea să fie realizată de către o altă persoană dar în prezența testatorului ;
c) Poate să fie întocmit și atestat de către doi martori sau chiar
mai mulți;
De asemenea, nu este obligatoriu ca testatorul să semneze respectivul
testament în fața martorilor pentru a fi considerat valid.
În ceea ce privește întomirea unui testament privilegiat, dacă în cazul
celui neprivilegiat se admite ca semnarea să fie făcută de o altă persoană decât
testatorul, semnarea se face doar de către testator . Testamentul privilegiat

63
poate fi făcut și oral dar pentru a fi considerat valabil, declarația trebuie făcută
în prezența a 2 martori.
Referitor la îmbunătățirea sau revocarea testamentului, dispozițiile
Actului de la art. 69 la art. 73 prevăd că acestea se vor aplica tuturor
pakistanezilor, indiferent de religie. Un testament poate fi revocat sau
modificat doar de către testator, în orice timp, doar ca acesta să aibă
capacitatea de a dispune de proprietatea sa prin respectivul testament.
Spre exemplu, un testament neprivilegiat poate fi revocat prin
încheierea unei căsătorii ulterioare , prin declarația testatorului prin care își
exprimă dorința de a revoca testamentul, redactarea unui alt testament sau
prin simpla distrugere, ardere sau rupere a respectivului testament. Revocarea
prin distrugere , rupere sau în alte maniere similare poate fi făcută și de către o
altă persoană cu condiția ca testatorul să fie prezent la momentul respectiv și
să își fi exprimat dorința de revocare a testamentului.
În ceea ce privește revocarea testamentului privilegiat, dispozițiile
Actului menționează că acesta poate fi revocat de către testator, fie prin
întocmirea unui testament neprivilegiat ori printr-un alt act de unde reiese
intenția de revoare a testamentului privilegiat sau prin distrugerea sa.
Ca și în sistemul nostru de drept, legiuitorul pakistanez nu cere un
limbaj tehnic la redactarea testamentului ci doar un limbaj simplu, care să
denote adevărata intenție a testatorului. Dacă la momentul scrierii
testamentului, testatorul a folosit cuvinte incomplete care descriu legatul sau
legatarii suficient încât să se înțeleagă intenția sa sau dacă testatorul a făcut o
greșeală privitoare la nume însă descrierea referitoare la persoana în cauză este
corectă și viceversa, testamentul se consideră întocmit legal, urmând să își
producă efectele
Spre exemplu, dacă testatorul lasă moștenire lui ”Florin, fiul cel de-al
doilea al fratelui său Mihai” iar în realitate testatorul are un singur frate numir
Mihai care are întradevăr doi fii însă cel de-al doilea nu se numește Florin ci
Alexandru, legatul va fi considerat valabil. Un alt exemplu poate fi dacă
testatorul a lăsat” 1000 lui A și 1000 lui B”, se va înțelege că se referea la

64
1000 de rupii pakistaneze, testamentul fiind considerat valabil în ciuda acestei
omisiuni.
După o astfel de diferențiere mai în detaliu, putem observa diferențele
culturale resimțite atât în plan juridic. Particularitățile de care dă dovadă
fiecare sistem de drept în parte nu fac altceva decât să sublinieze societătile în
parte, fiecare cu principiile lor, cultura respectiv religia lor.
În sistemul de drept islamic încă s-au păstrat principiile vechi ale
legii” pre-islamice” ce fac referire la tratamentul diferit între sexe, bineînțeles
modificat ulterior, prin ” permisibilitatea” anumitor drepturi si persoanelor de
sex feminin.

Secțiunea IV: Sistemul de drept chinez- Prezentare generală

Printre marile sisteme de drept ale lumii se numără și cel chinez, care
are la bază socialismul. Cu toții știm că Republica Populară Chineză este o
țară adeptă a socialismului, cu o dictatură popular democratică.
Sistemul e drept chinez se bucură de anumite caracteristici specifice
însă în general acestea se bazează mai mult pe sistemul de drept romano-
germanic decât pe cel englez.
Succesiunile în China sunt reglementate de Legea Succesiunilor din
1985, adoptată în conformitate cu dispozițiile Constituției. Adoptarea acestei
legi s-a datorat necesității protejării proprietății private cât și a dreptului de a
moșteni al cetățenilor. Ca și în dreptul nostru, deschiderea moștenirii are loc la
decesul persoanei.
Potrivit art. 3 din respectiva lege, defunctul poate lăsa moștenire
veniturile sale bănești, casa/ casele , economiile sau obiectele casnice , arborii
și animalele / păsările de curte , bunurile culturale, cărți, drepturile de
proprietate, de autor, de brevet sau alte bunuri ale sale.
Spre deosebire de sistemul islamic, sistemul chinez nu face diferențe
între femei și bărbați, ambelor sexe fiindu-le recunoscut dreptul egal de a
moșteni.
La moștenire primii care vor veni sunt : soțul supraviețuitor, copii iar ulterior
părinții. Clasa a doua de moștenitori este alcătuită din frați, surori și bunici.
65
 Referitor la moștenirea testamentară ce vizează tema noastră, art. 16 al
prezentei legi prevede faptul că un cetățean poate dispuse de proprietatea sa
după cum binevoiește, fără a contraveni legii. De asemenea, acesta poate numi
un executor testamentar, care să se asigure de respectarea voinței sale pentru
când nu va mai fi în viață.
O asemănare cu dreptul nostru în materie, moștenirea legală poate
coexista cu cea testamentară, defunctul putând desemna unul sau mai mulți
moștenitori legali prin testament să dețină proprietatea sa personală.
Din punctul meu de vedere, potrivit art. 16 alin. (3) din legea anterior
menționată, se subînțelege posibilitatea dezmoștenirii în totalitate a
succesorilor legali. Legea recunoaște dreptul defunctului ca prin testament fie
să își doneze proprietatea statului , unui colectiv sau altor persoane decât
succesori săi legali.
1. Testamentul în Republica Populară Chineză- Forme
În sistemul de drept chinez, testamentul poate fi întocmit sub
următoarele forme, de către orice persoană majoră. Testamentele încheiate de
o persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate limitată( exemplu: minorul) ,
vor fi lovite de nulitate. De asemenea vor fi lovite de nulitate și testamentele
ce nu exprimă reala intenție a testatorului; dacă testamentul este rezultatul
constrângerii testatorului sau a fraudei va fi nul.

Testamentul notarial
Această formă testamentară este întocmită, semnată respectiv datată de către
testator, prin intermediul unui notar public. Testamentul notarial îmbracă
forma scrisă și fiind un înscris autentic, are cea mai mare forță probantă dintre
toate formele testamentare chinezești. Un astfel de testament nu poate fi
revocat sau modificat printr-un testament olograf, întocmit în formă sonoră,
oral sau în prezența martorilor.

Testamentul olograf

66
 Această formă nu se diferențiază de testamentul olograf român, Legea
Succesiunilor precizând că un atfel de testament își va produce efectele doar
dacă este scris, semnat și datat numai de către testator.

Testamentul cu martori
Potrivit Legii Succesiunilor chineze, testamentul poate fi întocmit și
de către o altă persoană în numele testatorului, cu condiția ca la momentul
redactării să fie prezenți cel puțin doi martori. Unul dintre martori poate scrie,
semna și data testamentul însă pentru a putea fi considerat valabil, actul
trebuie semnat și de către testator și restul martorilor.

Testamentul înregistrat
Un element de noutate pe care nu îl regăsim în sistemul de drept
romano-german sau englez, este posibilitatea testatorului de a-și exprima
voința prin intermediul unui testament” înregistrat”, sub forma sonorizată.
Pentru a fi considerat legal și de a putea să își producă efectele juridice,
înregistrarea testamentului trebuie realizată în prezența martorilor.
Legea succesiunilor nu cere ca pe înregistrare să apară numele
martorilor pentru ca testamentul să fie considerat valabil însă potrivit practicii,
se obișnuiește ca după înregristrarea conținutului testamentului să se
menționeze numele martorilor.
În opinia mea, Legea ar fi trebuit să prevadă expres cerința
menționării martorilor, pentru a se bucura de temeinicie în cazul contestării
testamentului, pentru lipsa martorilor, cerință vitală pentru validitatea
testamentului.

Testamentul oral
Potrivit acestei forme testamentare, testatorul își exprimă dorința cu
privire la proprietatea sa în caz de moarte, oral, și este o formă cel mai adesea
aleasă în situații de urgență. Pentru a fi valabil testamenul, testatorul va fi
asistat de doi sau mai mulți martori.

67
 Potrivit dispozițiilor legale, nu pot fi martori indiferent de forma
testamentară aleasă persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate redusă,
succesorii legali sau testamentari sau orice persoană ale căror interese sunt
strict legate de interesele moștentorilor fie legali, fie testamentari( spre
exemplu soția/ soțul, concubina/ concubinul).
O dispoziție specifică dreptului chinez ar fi cea menționată de art. 19
care prevede următoarele: în situația în care unul dintre succesorii testatorului
nu are nicio sursă de venit sau care se află în imposibilitatea de a lucra, se va
rezerva o porțiune din totalitatea bunurilor, prin testament.
Referitor la anularea testamentului, art. 20 din lege prevede
posibilitatea testatorului de a revoca sau de a modifica o voință anterioară. Ca
și în dreptul român, în cazul unui conflict de testamente, efectele care se vor
produce vor fi cele ale ultimului testament redactat.

CONCLUZII

În încheiere, pe baza celor menționate în capitolele precedente, putem

observa importanța redactării unui testament, fie olograf, fie autentic.
De ce ?

68
 În opinia mea este important să dispunem de proprietățile noastre
după cum dorim, chiar și după momentul în care nu mai suntem în viață.
Dacă în timpul vieții ne putem înstrăina bunurile sau folosi în ce
manieră dorim prin încheierea de acte inter vivos, legiuitorul român lasă
posibilitatea acestui lucru și pentru mortis causa. Poate pentru mulți
testamentul pare un subiect de discuție sumbru însă testamentul este un act
juridic important ce vizează patrimoniul nostru pentru timpul când nu vom
mai fi în viață.
Noțiunea de testament este cunoscută încă din perioada marelui
imperiu roman când dreptul de a testa era recunoscut tuturor însă cu precădere
patricienilor. Aici putem da exemplu Testamentul colatis comitiis ce era
permis doar acestei clase sociale romane. Bineînțeles că în timp, testamentul a
cunoscut numeroase modificări, adaptându-se fiecărei epoci în parte.
Am putea să ne întrebăm, care este momentul de ascensiune a
testamentului? Practic, după stagnarea pe care a cunoscut-o în perioada Evului
Mediu, începând cu secolul XIII, testamentul prinde contur , această noțiune
fiind din ce în ce mai preluată și reglementată de diferite sisteme ale lumii.
Spre exemplu, reglementarea legală ”oficială” a testamentului român a fost
realizată de domnitorul Al. I. Cuza prin adoptarea Codului Civil din 1864, ce
se baza pe codul civil a lui Napoleon. Spre deosebire de vechiul cod, actualul
nu mai reglementează forma testamentară mistică.
Prin urmare, în funcție de sistemul de drept la care ne referim, putem
observa anumite asemănări și diferențe ale actului pentru cauză de moarte. În
materie juridică, există mari sisteme de drept, cu caracteristicile specifice. În
prezenta lucrare am încercat să le diferențiez, conturând esența și frumusețea
fiecărui sistem.
Fiecare stat are sistemul său propriu însă există situații în care în
cadrul aceluiași stat să se aplice simultan mai multe sisteme de drept. Pe baza
analizării elementelor fundamentale au luat naștere ”marile familii de
sisteme”. Printre cele mai importante sunt :
 sistemul romano-germanic ce are la bază dreptul francez și pe
cel german. Acest sistem de drept este preponderent în Europa însă în urma
69
colonizării franceze s-a extins în America Centrală, de Sud sau chiar în
anumite părți ale Africii.
 Sistemul anglo-saxon cunoscut datorită ”precedentelor
judiciare” ale sale. Practic, esența acestui sistem de drept constă în aceste
hotărâri judecătorești ce capătă un caracter obligatoriu pentru instanțele
inferioare celor care le-au dispus. Se aplică în Anglia și Irlanda, SUA, Noua
Zeelandă, Austria sau în India, fostă colonie britanică în sec. XII.
 Sisteme bazate pe considerente religioase cum este sistemul
de drept islamic, mult mai rigid decât sistemele precizate anterior.
Așadar, în fiecare sistem menționat în prezenta lucrare, testamentul se
bucură de o reglementare legală, de unde reies caracteristicile sale sau condiții
privitoare la validitate.
În sistemul nostru de drept, testamentul este acel act juridic,unilateral,
cu caracter personal ce poate fi revocat, prin care testatorul dispune de averea
sa după cum dorește, respectând totuși dispozițiile legale.
Ce poate cuprinde un testament? Majoritatea testatorilor obișnuiesc să
dispună de întreaga lor avere ori fie de un singur bun sau mai multe bunuri
însă aceasta nu este o regulă.(legate universale/ cu titlu universal/cu titlu
particular).Testatorul poate face referire la dorința sa privitoare la prelevarea
organelor sau chiar recunoașterea paternității unui copil.
Cum se poate întocmi un testament? Legiuitorul român lasă
testatorului posibilitatea de a alege între forma olografă și cea autentică. De ce
se recomandă testamentul autentic în detrimentul celui olograf? În primul
rând, testamentul autentic conferă anumite beneficii testatorului precum
contestarea ulterioară mai anevoioasă, stabilirea clară a voinței testatorului cât
și protejarea sa prin păstrarea unui exemplar în arhiva biroului notarial ș.a.
Cum se poate revoca un testament? Revocabilitatea testamentului
reiese din definiția legală și se poate face prin redactarea unui alt testament, în
sensul că testatorul poate întocmi câte testamente dorește. Revocarea
testamentului olograf este mult mai facilă în schimb un testament autentic
poate fi revocat doar printr-un act notarial autentic.

70
 Testamentul își va produce efectele doar după decesul testatorului,
executarea dispozițiilor testamentare putând fi realizată de unul sau de mai
mulți executori testamentari, desemnați în acest scop de către testator.
În ceea ce privește testamentul în Franța, acesta nu se deosebește de
cel român întrucât legiuitorul român are la bază legislatura franceză.
Diferențele majore se resimt în cazul testamentului islamic, deoarece
acest sistem de drept se bazează pe concepții religioase, recunoscând
superioritatea bărbatului față de femeie.
Referitor la testamentul chinez, am observat că legiuitorul chinez
recunoaște oralitatea dispozițiilor testamentare spre deosebire de legiuitorul
nostru care impune forma scrisă a testamentului.

BIBLIOGRAFIE

A. TRATATE, MONOGRAFII, CURSURI

UNIVERSITARE ȘI ALTE LUCRARI DE SPECIALITATE:
1. BĂDEANU Alexandru Iulian, Marele sistem de drept
romano-germanic: sistemul juridic german;
71
 2. CIOCHINĂ Daniela, Drept civil-Persoanele, Ed. C.H.Beck,
București, 2014;
3. CRĂCIUN Nicușor, Teză de doctorat- Liberalitățile în Noul
Cod Civil, București, 2013;
4. DEAK Francis, POPESCU Romeo, Tratat de drept
succesoral, Vol. 2, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
5. DEAK Francisc, POPESCU Romeo, Tratat de drept
succesoral, Vol. I, Moștenirea legală, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
6. FLORESCU C. Dumitru, Drept succesoral, ed. 4,Ed.
Universul Juridic, București, 2013;
7. FLORESCU C. Dumitru, Drept succesoral, Ed. Universul
Juridic, București, 2011;
8. GARB Louis, WOOD Jhon, International Succession,
Oxford, New York, 2010;
9. GENOIU Ilioara , Drept civi. Succesiuni caiet de seminar,
ed.2, Ed. C.H.Beck, București, 2014;
10. GENOIU Ilioara , Dreptul la Moștenire în Codul Civil, ed. 2,
Ed. C.H.Beck, București, 2013;
11. GHEORGE Ana Nicoleta, Voința testamentară- liberalitate
sau substituire de persoană?, 2011;
12. JAMAL J. Nasir, The Islamic Law of Personal Status,
Graham& Trolman,London, Boston, 1990;
13. Mari sisteme de drept contemporan, Suport de curs
Universitatea Ecologică- Facultatea de Drept și Științe Administrative,
București, 2011-2012;
14. MOLCUȚ Emil, Drept privat roman, Ed. Universul Juridic,
București, 2011;
15. NEGRILĂ Daniela, Dreptul la opțiune succesorală studii
teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
16. POPESCU Getty Gabriela, Corelarea Normelor Juridice în
sistemul de drept romano-germanic, Chișinău, 2009;

72
 17. REGHINI Ionel, Conversiunea actului juridic-o posibilă
consecință a nulității , Cluj, 2009;
18. STĂNCIULESCU Liviu, Curs de drept civil Succesiuni, Ed.
Hamagiu, București, 2012;
19. STRIBLEA Marius Sebastian, Teoria generală a dreptului-
Suport de curs, Iași, 2008;
20. ULIESCU Marilena ,Noul Cod Civil, Studii și comentarii,
Vol. II, Cartea a IIIa și Cartea a IV a (art. 253- 1163), Ed. Universul
Juridic,București, 2013;
21. VĂDUVA Dumitru, Moștenirea legală.Liberalitățile, Ed.
Universul Juridic, București, 2012.

B. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE:

1. DUCOS Michèle, Le droit succesoral romain (première
partie), Vol. 149, Anul 1998, p.2-6;
2. POENARU Emil., Recunoașterea prin testament a copilului
din afara căsătoriei, JN, nr. 3/1956, p.463;
3. Revue Judiciaire de l’Ouest ,Droit civil, vol.6, nr.4, Anul
1982;
C. SURSE INTERNET:
1. http://notariat-tineretului.net/
2. www.partaje-avocați.ro;
3. http://legeaz.net/
4. www.successions-europe.eu
5. www.csm1909.ro;
6. www.uniuneanotarilor.ro;
7. www.notar-expert.ro;
8. www.avocatnet.ro;
9. www.avocatura.com;
10. www.avocatcivil.net;
11. www.persee.fr;
12. http://archive.org;
73
 13. www.wdl.org;
14. www.lectlaw.com;
15. www.dreptonline.com;
16. www.hg.org
17. http://twocircles.net/news/indian-muslim#.VQ8dO_msXT8
18. www.jstor.org;
19. http://journals.cambridge.org/action/login;jsessionid=2CCE43
3B754B177164799A55070CF63A.journals
20. www.memoireonline.com;
21. www.lexisnexis.fr;
22. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83
23. www.tbls.net;
24. http://succession.comprendrechoisir.com/
25. www.legislation.gov.uk;
26. www.juriglobe.ca;
27. www.islamreligion.com;
28. www.juriglobe.ca;
29. www.rasfoiesc.com.

74