ANALIZE MEDICALE

IONOGRAMA SERICĂ - SODIU

• Sodiul este prezent in toate umorile organismului, predominand in sectorul

extracelular unde reprezinta cationul principal, in timp ce potasiul reprezinta
cationul principal din spatiul intracelular. Aceasta distributie asimetrica a
electrolitilor de o parte si alta a membranei celulare necesita schimbul activ prin
intermediul Na+/K+-ATPazei.

• Principalul rol al sodiului in organism este acela de a determina deplasarile de apa,

fiind componentul principal al fortei osmotice a fluidelor.
• Volumul lichidului din compartimentul extracelular este direct dependent de
cantitatea totala de sodiu din organism. Concentratia sodiului plasmatic este identica
cu cea din lichidul interstitial. Modificari acute in concentratia plasmatica a sodiului
care nu sunt insotite de modificari similare ale potasiului intracelular, cum ar fi
hiponatremia, duc la influxul apei din spatiul extracelular in cel intracelular, cu
dezvoltarea edemului celular
• In deplasarile sale, pentru realizarea unui echilibru electric, Na+ este urmat de
anioni si in primul rand de Cl– si HCO3–. Fiind un metal alcalin si in deplasarile
sale antrenand anionul bicarbonic, Na+ intervine in mentinerea echilibrului acido-
bazic.
• Pentru un adult normal sunt suficiente 3-5g sare in 24h, cantitate care inlocuieste
pierderile urinare si cutanate si previne astfel bilantul sodic negativ. Principalele
surse de sodiu sunt sarea de bucatarie si alimentele.
 VALORI NORMALE

135-145 mmol/L
 CREȘTERI

Sodiu total ↓ (pierderi disproportionate de Na+si apa):

• Diuretice
• Diureza osmotica
• diaree la copii
• transpiratii.
Sodiu total normal (pierderi de apa):
• diabet insipid
• pierderi insensibile cutanate si respiratorii.
Sodiu total ↑
• aport ↑ de sodiu,
• sindrom Conn
• boala Cushing
• dializa hipertona
 SCĂDERI

Volumul lichidului extracelular ↓ si sodiu total ↓:

• Diuretice
• nefrite cu pierdere de sare
• boala Addison
• diureza osmotica (diabetici cu glicozurie, post-dezobstructie de tract urinar)
• acidoza tubulara renala
• alcaloza metabolica
• pierderi extrarenale de Na+ si apa (pancreatita, peritonita, ileus, arsuri, diaree
severa, varsaturi, transpiratii)
Volumul lichidului extracelular usor ↑ si sodiu total normal:
• sindromul secretiei inadecvate de ADH
• Hipotiroidism
• polidipsie psihogena
• durere, stres, emotii
• status postoperatoriu (5% din pacienti)
• medicamente.
Volumul lichidului extracelular ↑ si sodiu total ↑ (boli asociate cu edeme):
• insuficienta cardiaca congestiva (nivelul sodiului seric este un factor de
prognostic pentru mortalitate)
• sindrom nefrotic
• insuficienta renala
• ciroza hepatica
• Casexie
• hipoproteinemie
 IONOGRAMA SERICA - POTASIU

• Potasiul este principalul electrolit si constituent al sistemului tampon din lichidul

intracelular. 90% din potasiu este concentrat in interiorul celulei, doar mici
cantitati fiind prezente in oase si sange. Celulele lezate elibereaza potasiul in
sange.
• Tot potasiul continut in alimente este absorbit la nivelul intestinului subtire. In mod
normal 80-90% din potasiu este excretat prin urina, iar restul prin transpiratie si
scaun.
• Modificarile metabolismului potasiului se apreciaza concomitent cu tulburarile
echilibrului hidrosalin si acido-bazic si cu modificarile electrocardiografice
caracteristice, survenite in conditiile variatiilor de concentratie ale potasiului.
VALORI NORMALE

3,5 -5 mmol/L
 CREȘTERI

Hiperkaliemie asociata cu excretie renala normala de K+:

• aport de K+ >200 mmol/24 ore in conditiile unui aport de Na+ foarte redus
• traumatisme musculare masive, rabdomioliza, sindrom de liza tumorala
• Hemoliza
• CID
• acidoza metabolica
• diabet zaharat decompensate
Hiperkaliemie asociata cu excretie renala scazuta de K+:
• insuficienta renala
• trimetoprim-sulfametoxazol
• antiinflamatorii nonsteroidiene
• diuretice care economisesc K+
 SCĂDERI

Diuretice care nu economisesc K+ (furosemid, tiazide).

Hipokaliemie asociata cu scaderea excretiei urinare de K+ si acidoza sau alcaloza
metabolica (pierderi extrarenale de K+):
• diaree, varsaturi, fistule, administrarea de laxative,
• transpiratii profuze,
• arsuri severe.
Hipokaliemie asociata cu scaderea excretiei urinare de K+ dar fara acidoza sau
alcaloza metabolica:
• terapie parenterala fara suplimentare de potasiu,
• inanitie, anorexie, malabsorbtie,
• alcoolism cronic,
• cresterea rapida a masei celulare in tratamentul anemiei cu fier, vitamina B12 sau
acid folic.
Hipokaliemie asociata cu cresterea excretiei urinare de K+ siacidoza metabolica:
• acidoza tubulara renala,
• cetoacidoza diabetica sau alcoolica.
Hipokaliemie asociata cu cresterea excretiei urinare de K+ si pH normal (de obicei indusa
renal):
• recuperarea dupa nefropatie obstructiva,
• peniciline, aminoglicozide, cisplatin, manitol,
• hipomagneziemie,
Hipokaliemie asociata cu excretie urinara crescuta de clor (asociata cu alcaloza
metabolica):
• sindrom Bartter si pseudo-Bartter (varsaturi frecvente),
• hiperaldosteronism primar si secundar,
• hipercortizolism
 IONOGRAMA SERICĂ - CLOR

• Clorul este principalul anion al lichidelor extracelulare. Clorul este bine reprezentat
si in alte fluide ale organismului: suc gastric, pancreatic si intestinal, lichidul cecal,
sudoare, LCR. Clorul este responsabil, impreuna cu sodiul, de volumul lichidului
extracelular si de osmolaritatea plasmatica. Clorul mentine integritatea celulara prin
influenta sa asupra presiunii osmotice si a echilibrului acido-bazic. Ionul de clor
urmeaza sodiul in deplasarile sale aproape pasiv, in scopul mentinerii neutralitatii
electrice, fiind supus influentelor exercitate de mecanismele neuroumorale
responsabile de homeostazia volumului.
Exista doua tipuri de alcaloza metabolica hipocloremica:
• tipul sensibil la clor, care poate fi corectat prin administrarea de clor, apare in asociere
cu varsaturile si administrarea de diuretice, ca urmare a pierderii de ioni de H+ si Cl―,
cat si la pacientii cu adenoame viloase, ca urmare a pierderii de clor prin scaun;
• tipul rezistent la clor, necorectabil prin administrarea de clor, intalnit la pacientii cu
hiperaldosteronism primar sau secundar, ca si la cei cu sindrom Bartter; excretia clorului
urinar este echivalenta cu aportul.
VALORI NORMALE

98-106 mmol/L
 CREȘTERI

• Deshidratare
• hiperventilatie cronica cu acidoza respiratorie
• acidoza metabolica cu diaree prelungita
• acidoza tubulara renala
• diabet insipid
• intoxicatie cu salicilati,
• traumatism cranio-cerebral cu afectare hipotalamica
 SCĂDERI

• intoxicatie cu apa
• varsaturi incoercibile sau aspiratie gastrica cu alcaloza hipocloremica
hipopotasemica
• diuretice
• sindrom lapte-alkaline
• Arsuri
• insuficienta cardiaca congestive
• sindromul secretiei inadecvate de ADH
• boala Addison
• nefrite cu pierdere de sare,
• alcaloza metabolica
• hipercapnie cronica datorata insuficientei respiratorii
 HEMOCULTURA

• Hemocultura constituie una din metodele cele mai importante si delicate pentru
laboratorul de microbiologie.
• Sangele, fiind in mod normal steril, izolarea si identificarea unei bacterii sau a
unui fung in hemocultura are o semnificatie diagnostica considerabila.
• Bacteriemia este prezenta in sange a bacteriilor provenite dintr-un focar septic sau
de pe o mucoasa lezata.
• Frecvent starea bacteriemica este lipsita de expresie clinica sau se insoteste numai
de frison si febra la care se pot adauga simptome si semne proprii conditiei care a
determinat descarcarea bacteriemica.
• Multiplicarea bacteriilor depinde insa si de o serie de factori independenti de
conditiile de cultivare: densitatea germenilor in sange, stadiul lor de
multiplicare, prezenta in sange a unor substante inhibitorii.
Bacteriile captate in flaconul de hemocultura pot fi:
• intacte, libere in plasma, in faza de multiplicare activa si vor continua sa se divida
rapid in bulionul de hemocultura, sau in faza de repaus si vor incepe sa se
multiplice la sfarsitul fazei de latenta corespunzatoare adaptarii la mediul nutritiv
al flaconului;
• mai mult sau mai putin lezate sau mascate de actiunea sistemului anticorp-
complement, antibiotice, fagocitate de polimorfonucleare sau monocite si se vor
dezvolta dupa autoliza leucocitelor daca raman viabile;
• bacterii in forme L (deficiente nutritional) a caror crestere necesita un mediu
adaptat (hipertonic si bogat in factori de crestere)
• Cresterea bacteriilor in hemocultura poate fi intarziata sau impiedicata daca nu
se utilizeaza un anticoagulant in mediul de cultura, deoarece microorganismele
risca sa fie capturate in cheagul de fibrina.
• In acelasi timp, unele anticoagulante pot fi toxice fata de anumiti agenti
patogeni la fel ca antibioticele prezente in sange.
Se face la indicatia medicului in anumite situatii clinice cum sunt:
• toate cazurile cu febra de origine neprecizata, mai ales daca se acompaniaza de
semne clinice evocatoare de infectie;
• sepsis, soc septic;
• pacienti cu endocardita acuta;
• sindrom sugestiv pentru infectie sistemica cu germeni specifici (febra enterica,
bruceloza, leptospiroza);
• infectii localizate severe (meningite, pneumonii, supuratii intraabdominale).
Hemocultura este in plus motivata la:
• bolnavii imunodeprimati (cancer, toxicomani);
• pacientul care este supus unei agresiuni medicale (cateter, dializa sau interventii
chirurgicale) si prezinta o stare febrila;
• in anumite situatii particulare (femeie insarcinata, pacient cardiac, diabetic, cu
insuficienta renala, insuficienta hepatica) cand pacientul prezinta febra de
origine neprecizata
 • Prelevarea se efectueaza inainte de tratament antimicrobian, conform evolutiei
predictive a curbei febrile sau in momentul in care bolnavul semnaleaza aparitia
frisonului.
• In cazul in care acest lucru nu este posibil, sangele va fi prelevat imediat
inaintea administrarii unei noi doze de antibiotic.
• Se indica prelevarea a trei probe intermitente in decurs de 24 de ore; in urgente
ritmul este la un interval de 30-60 de minute.

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com