Sunteți pe pagina 1din 4

Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ si cu un conflict

care implica un numar redus de personaje. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” scrisa de


Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30
ianuarie 1840, in primul numar al revistei “Dacia Literara”, inscriindu-se intr-una din
directiile imprimate de programul acesteia conceput de Mihail Kogalniceanu si anume,
inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se
inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche.
Tema nuvelei “Alexandru Lapusneanul” ilustreaza evocarea unui moment zbuciunat
din istoria Moldovei in timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti. La Tecuci, este
intampinat de boierii: Motoc, Stroici, Veverita, Spancioc. Acestia ii comunica
domnitorului ca poporul nu-l iubeste si nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar
Lapusneanul urca pe tronul Moldovei. El este intampinat cu bucurie de popor si cu frica
de catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit luand averile boierilor si omorandu-i.
Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa
inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica. Intr-o zi de sarbatoare, din
porunca domnitorului au fost ucisi 47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au reusit sa
fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-a instalat in cetatea Hotinului.
Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa obiceiul timpului sa fie calugarit. La
indemnul lui Spancioc, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile
boierilor Stroici si Spancioc.

Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand
un motto, semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : “Daca
voi nu ma vreti, eu va vreu”, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de
a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea
capitol incepe cu motto-ul “Ai sa dai sama, Doamna” si este replica vaduvei unui boier
ucis de Lapusneanul, amenintare adresata doamnei Ruxanda. Al treilea capitol detine
motto-ul “Capul lui Motoc vrem” si sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la curte sa se
planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila.
Ultimul capitol are motto-ul “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu” si sunt
cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare
impotriva celor care il calugarisera.

In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate


impletite cu elemente de fictiune. Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a
autorului, si anume cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul:
Moldova, timpul: anii 1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia
Ruxanda, care era nepoata lui Stefan cel Mare, boierul Motoc, reintoarcerea lui
Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc, uciderea unui numar de boieri si moartea lui
Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte. Ca elemente de fictiune, in aceasta nuvela,
intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile, reactiile, actiunile lor si destinul
boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu totul diferit in nuvela fata de
realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in Polonia, unde au fost
decapitati la interventia lui Lapusneanul.
Nuvela “Alexandru Lapusneanul ” are o structura simetrica si un echilibru solid atat
in ceea ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si
tragismul personajului.

Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu scopul de a-si


relua scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan
Tomsa, care ii urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza unor
boieri, aceeasi care l-au intampinat aproape de granita: Motoc, Veverita, Spancioc si
Stroici. Acestia voiau sa il convinga sa renunte la tron, deoarece poporul nu il vroia.
Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care l-au tradat.

In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul,


cade in genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va
cruta, ba mai mult ii promite ca: “sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui
Tomsa, Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a
boierilor, le ia averile, iar la cea mai mica greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui
Lausneanul si fiica lui Petru Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga
sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica.

Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia


pranzul la Curte, dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul
domnitorului, boierii sunt ucisi, dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor.
Cand termina, o chema pe Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis, aceasta lesina cand
vede piramida de capete, spre dezamagirea domnitorului: “femeia tot femeie(...) in loc sa
se bucure, ea se sperie.” Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna
nemultumirile: “sa micsoreze dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a luat toti
Motoc!” apoi au inceput toti de odata sa strige: “Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de
aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii care s-a repezit asupra lui si l-a
facut bucati. Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se
manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.

Din deznodamant aflam ca timp de patru ani, Lapusneanul si-a respectat promisiunea
facuta doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul
de pedepse, le scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise
pe Spancioc si Stroici, care au reusit sa fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in
pericol de a fi tradat de acestia. Alexandru Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului,
unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite, il
cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere sa il calugareasca. Trezindu-se din starea de
inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se enerveaza foarte tare, isi pierde
complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: “m-ati
popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita de amenintarile
lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei
otrava in paharul cu apa. Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si este
inmormantat la manastirea Slatina.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este


personaj eponim si romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un
personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite.

Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica,


ambitii si fermitate in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind
unica ratiune pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: “Daca voi nu
ma vreti, eu va vreu.” Bun cunoscator al psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest
lucru atat in atitudinea lui fata de Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la
portile curtii domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani
ai sai, argumentand: “Prosti, dar multi... sa omor o multime de oameni, pentru un om, nu
ar fi pacat?”. Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica este
semnificativa in acest sens: “imbracat cu mare pompa domneasca” , se inchina pe la
icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis
crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comise:
piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusera
invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe
oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le aplica cu o satisfactie
deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata de multe fapte
cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor.

Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt


indirecte, prin faptele, vorbele si atitudinile personajului: “iesiti! Ca pre toti va omor!...
iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei”. In acest citat este
evidentiata cruzimea domnitorului dusa pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici
macar de propria familie. O a doua caracterizare este caracterizarea directa, de catre
autor, acesta realizeaza portretul fizic si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui
Alexandru Lapusneanul: “sangele intr-insul incepe a fierbe; impotriva obiceiului sau
Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. In minutul acela el
era foarte galben la fata”. O alta metoda de caracterizare este caracterizarea facuta de
catre alte personaje: “crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu imi voi spurca
vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine”. Aceste replici apartin
mitropolitului Teofan si respectiv boierului Spancioc care isi arata si ei ca multe alte
personaje din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.

Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic


al lui Alexandru Lapusneanul.

Vasile Alecsandri a vorbit despre “tragedia crunta a lui Lapusneanul”, iar Ovid
Densusianu constata la erou “O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta
bolnavicioasa de a vedea curgand sange”. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici “sufletul
unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei
altora”.

Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela “Alexandru Lapusneanul”


culoarea de epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de
catre autor. In aceasta nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor
personajelor , de descrierea interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul
domnitorului Alexandru Lapusneanul reprezinta un element important in realizarea
culorii de epoca: “Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca.
Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita
turceasca”. Descrierea mesei si a obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564 reprezinta
de asemenea un element important in realizarea imaginii acelei perioade: “cel mai mare
ospat se cuprindea in cateva feluri de mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari
grecesti fierte cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile
cosmopolite. Panza mesei si servetelele erau de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care
aduceau bucatele, talgerele si paharele erau de argint. Pe langa parete sta asezate in rand
mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin”. Arhaismele folosite de autor in naratiunea
sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de epoca, transpunandu-l pe cititor
in Moldova acelei vremi: “vornic”, “talgere”, “tipsii”, “junghiuri”.

Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si


puterea sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: “prosti, dar multi” se imbina cu
elemente romantice in nuvela “Alexandru Lapusneanul”. Din recuzita romantica se pot
identifica aspecte precum imaginea capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti,
ospatul transformat in macel, piramida facuta din capetele celor 47 de boieri omorati,
otravirea lui Lapusneanul si moartea sa in chinuri groaznice, caracterul demonic al
domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al doamnei Ruxanda.

Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care


fixeaza atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din
nuvela lui Costache Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza
romaneasca.