Sunteți pe pagina 1din 6

Concursul real de infracţiuni.

Contestație la executare respinsă


ca nefondată (NCP, NCPP, L. nr. 187/2012)

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 45/2020


NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 585 alin. (1); NCP: art. 38 lit.
a), art. 39 alin. (1) lit. b); L. nr. 187/2012: art. 10

Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., „pedeapsa pronunțată poate fi modificată,
dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza
unei hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de
infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleași
infracțiuni”.

În speța de față, condamnatul A. a solicitat instanței competente, potrivit art. 585 alin. (2) C.
proc. pen., contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat prin Sentința penală
nr. 612 din 21 iulie 2011 a Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală
nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel București, prin Sentința penală nr. 357 din 3
martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5
iulie 2016 a Curții de Apel București și prin Sentința nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curții de Apel
București, definitiva prin Decizia penală 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.

Potrivit art. 38 lit. a) C. pen., concursul real de infracțiuni există când două sau mai multe
infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a
fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, inclusiv atunci când una dintre infracțiuni a fost
comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

Verificând datele săvârșirii faptelor, precum și datele rămânerii definitive a hotărârilor penale,
Înalta Curtea reține că, în mod corect, prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care a
fost condamnat contestatorul A. au fost săvârșite în concurs real, întrucât toate au fost comise
înainte ca pentru vreuna dintre ele să se fi pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare.

În ceea ce privește legea penală aplicabilă, Înalta Curte constată că art. 10 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevede că
tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel
puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă
pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În raport de ansamblul infracțional supus contopirii, este evident că legea penală aplicabilă în
speță este noul C. pen., cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, având în vedere faptul
că infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 357 din 3
martie 2015 pronunțată de Tribunalului București, au fost săvârșite în perioada februarie-
aprilie 2014, deci după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Analizând hotărârile supuse contopirii Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel
București a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 357
din 3 martie 2015 pronunțată de Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1106
din 5 iulie 2016 a Curții de Apel București, prin Sentința penală nr. 612 din 21 iulie 2011 a
Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curții de
Apel București și, respectiv, prin Sentința penală nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curții de Apel
București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția Penală, se află în concurs real, aplicându-se în mod corect dispozițiile art. 39 alin.
(1) lit. b) C. pen., în final condamnatul urmând să execute o pedeapsă de 20 de ani și 2 (două)
luni închisoare.

Referitor la sporul de 5 ani și 2 luni închisoare aplicat condamnatului Înalta Curte constată că
acesta a fost corect stabilit, fiind obligatoriu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., care: „când s-
au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un
spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.

Față de aceste considerente Înalta Curtea constată că sentința contestată este legală și
temeinică, motiv pentru care în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,
ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 175/F din
data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul
nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de
200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru
contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.
http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery
%5B0%5D.Value=157736
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 45/2020

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 175/F din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel
Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost
admisă cererea formulată de petentul condamnat A., privind contopirea pedepselor cu închisoarea la
care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 612 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti,
definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin Sentinţa
penală nr. 357 din 3 martie 2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală
nr. 1106 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin sentinţa nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii
de Apel Bucureşti, definitiva prin Decizia penală 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

A fost descontopită pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie
2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie 2016 a
Curţii de Apel Bucureşti, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel:

- 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată
prin Legea nr. 187/2013;

S-a constat că aceste pedepse sunt aplicate pentru infracţiuni concurente cu cele pentru care petentul
condamnat A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 612 din 21
iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a
Curţii de Apel Bucureşti (pentru infracţiunea prev.de art. 9 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 143/2000) şi la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, prin Sentinţa nr. 112/F din 16 iunie 2016 a
Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie (pentru infracţiunea prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.
proc. pen. şi art. 5 C. pen.)

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 6 ani
închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi 2 C. pen., de 8 ani închisoare pentru
infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificata prin Legea nr. 187/2013,
de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
143/2000 şi de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu
aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani
închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 2 (două) luni (o treime din cuantumul celeilalte
pedepse stabilite), în final inculpatul având de executat pedeapsa de 20 de ani şi 2 (două) luni
închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului
pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei
principale.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. au fost interzice inculpatului pe o durata de 5 ani după
executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca executată exercitarea drepturilor prev. de
art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicata inculpatului durata reţinerii de la 10
octombrie 2010, ora 02:25 la 11 octombrie 2010, ora 02:25, precum şi durata arestării de la 22 mai
2014 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei nr. 1239 din 22 decembrie 2014 emis de
Tribunalul Bucureşti, nr. 929 din 5 iulie 2016 emis de Tribunalul Bucureşti şi nr. 346 din 30 mai 2018
emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de
executare a pedepsei conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel instanţa a reţinut că la data de 2 august 2019 a fost înregistrată pe rolul Curţii
de Apel Bucureşti sub nr. x/2019 cererea formulata de petentul condamnat A. prin care s-a solicitat
contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 612 din 21
iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a
Curţii de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie 2015 pronunţată de Tribunalului
Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin
Sentinţa nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală 135/A
din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii adresate instanţei petentul condamnat A. a invocat împrejurarea ca, faptele
pentru care a fost condamnat prin Sentinţele penale nr. 612 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti,
definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 357 din 3
martie 2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie
2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin
Decizia penală 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt concurente.

În vederea soluţionării cererii formulate de petentul condamnat A. au fost depuse la dosarul prezentei
cauze: Sentinţa penală nr. 612 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală definitivă
prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală;
Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală definitivă prin
Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală; Sentinţa
penală nr. 112/R din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, modificată şi
definitivă prin Decizia penală nr. 135 din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

Curtea a dispus şi ataşarea situaţiei juridice a petentului de la Penitenciarul Bucureşti Jilava şi a fişei
de cazier judiciar.

Analizând actele şi lucrările efectuate la dosarul cauzei, instanţa a constatat că pedepsele cu


închisoarea la care a fost condamnat petentul condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 612 din 21 iulie
2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curţii
de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie 2015 pronunţată de Tribunalului
Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin
Sentinţa nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitiva prin Decizia penală 135/A
din 30 mai2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost aplicate pentru infracţiuni concurente,
astfel încât cererea de contopire a acestora a fost apreciată că fiind întemeiată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 175/F din data de 27 septembrie 2019, pronunţată Curtea de Apel
Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestaţie solicitând aplicarea
vechiul C. pen., apreciat ca fiind legea mai favorabilă.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate de
condamnatul A., cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind
nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen. "pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la
punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza unei hotărâri
definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c)
pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conţinutul aceleaşi infracţiuni.

În speţa de faţă, condamnatul A. a solicitat instanţei competente, potrivit art. 585 alin. (2) C. proc.
pen., contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 612 din
21 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22
decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie 2015 pronunţată
de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel
Bucureşti şi prin Sentinţa nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitiva prin Decizia
penală 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 38 lit. a) C. pen., concursul real de infracţiuni există când două sau mai multe infracţiuni
au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnat
definitiv pentru vreuna din ele, inclusiv atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru
săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

Verificând datele săvârşirii faptelor, precum şi datele rămânerii definitive a hotărârilor penale, Înalta
Curtea reţine că, în mod corect, prima instanţă a constatat că infracţiunile pentru care a fost
condamnat contestatorul A. au fost săvârşite în concurs real, întrucât toate au fost comise înainte ca
pentru vreuna dintre ele să se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare.

În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă, Înalta Curte constată că art. 10 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevede că tratamentul sancţionator al
pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din
structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a
fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În raport de ansamblul infracţional supus contopirii, este evident că legea penală aplicabilă în speţă
este noul C. pen., cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, având în vedere faptul că
infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 357 din 3 martie
2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, au fost săvârşite în perioada februarie- aprilie 2014, deci
după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Analizând hotărârile supuse contopirii Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel
Bucureşti a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 357 din 3
martie 2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 5 iulie
2016 a Curţii de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 612 din 21 iulie 2011 a Tribunalului
Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1613 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi,
respectiv, prin Sentinţa penală nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin
Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, se află în
concurs real, aplicându-se în mod corect dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în final
condamnatul urmând să execute o pedeapsă de 20 de ani şi 2 (două) luni închisoare.

Referitor la sporul de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicat condamnatului Înalta Curte constată că acesta a
fost corect stabilit, fiind obligatoriu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., care:"când s-au stabilit
numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o
treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Faţă de aceste considerente Înalta Curtea constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică,
motiv pentru care în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată,
contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 175/F din data de 27
septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200
RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru
contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 175/F
din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul
nr. x/2019.

Obligă condamnatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM