Cap. 1.

ROLUL ŞI IMPORTANłA STOCURILOR

Problematica stocurilor a apărut pe fondul unor intense frământări de

creare şi dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de
producŃie şi de consum, dispersarea pe teritorii întinse a acestora, creşterea
continuă şi nemaiîntâlnite a circulaŃiei mărfurilor. S-a manifestat mai întâi ca
practică, iar mai apoi ca teorie ştiinŃifică, făcându-se astfel trecerea de la
forma involuntară la forma conştientă, deliberată, cuprinzând domenii şi
activităŃi tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogată literatură privind
gestiunea ştiinŃifică a stocurilor, au fost create modele matematice proprii
proceselor de stocare.
O primă formă de determinare ştiinŃifică a stocurilor este identificată de
profesorii G.Hadley şi T.M. Whitin, în anul 1915. Ulterior modelul a fost
preluat şi dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care în literatura economică
este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”.
Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat în jurul anilor’30,
prin elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a
constituit treptat într-un instrument principal de conducere economică,
favorizând luarea deciziilor, nu numai în derularea procesului de
aprovizionare tehnico-materială, ci a întregii activităŃi.
Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc
aparŃine economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in
Manufacture”, apărută la New York, în anul 1931.
Astăzi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât
probleme de dimensionare, de optimizare a amplasării în teritoriu, de reducere
a cheltuielilor de stocare, cât şi probleme de depozitare, de structura
sortimentală, conservare, redistribuire, mod de utilizare tec.
Analiza procesului de stocare, a legităŃilor şi acŃiuni factorilor care
guvernează acest proces au permis determinarea căilor, mijloacelor şi
formelor de constituire, utilizare, dimensionare şi funcŃionare a stocurilor care
au devenit astfel, un instrument important în conducerea ştiinŃifică a activităŃii
economice, în creşterea eficienŃei acesteia.
Aşadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersecŃia
unor zone de interinfluenŃe şi de acŃiuni comune, determinând modelări şi
optimizări parŃiale şi iterative, în vederea realizării obiectivului primordial al
gestiunii financiare a unităŃii patrimoniale, acela de a-şi maximiza valoarea cu
un minim efort.