Problematica stocurilor a apărut pe fondul unor intense frământări de
creare şi dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de producŃie şi de consum, dispersarea pe teritorii întinse a acestora, creşterea continuă şi nemaiîntâlnite a circulaŃiei mărfurilor. S-a manifestat mai întâi ca practică, iar mai apoi ca teorie ştiinŃifică, făcându-se astfel trecerea de la forma involuntară la forma conştientă, deliberată, cuprinzând domenii şi activităŃi tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogată literatură privind gestiunea ştiinŃifică a stocurilor, au fost create modele matematice proprii proceselor de stocare. O primă formă de determinare ştiinŃifică a stocurilor este identificată de profesorii G.Hadley şi T.M. Whitin, în anul 1915. Ulterior modelul a fost preluat şi dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care în literatura economică este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”. Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat în jurul anilor’30, prin elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a constituit treptat într-un instrument principal de conducere economică, favorizând luarea deciziilor, nu numai în derularea procesului de aprovizionare tehnico-materială, ci a întregii activităŃi. Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc aparŃine economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in Manufacture”, apărută la New York, în anul 1931. Astăzi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât probleme de dimensionare, de optimizare a amplasării în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cât şi probleme de depozitare, de structura sortimentală, conservare, redistribuire, mod de utilizare tec. Analiza procesului de stocare, a legităŃilor şi acŃiuni factorilor care guvernează acest proces au permis determinarea căilor, mijloacelor şi formelor de constituire, utilizare, dimensionare şi funcŃionare a stocurilor care au devenit astfel, un instrument important în conducerea ştiinŃifică a activităŃii economice, în creşterea eficienŃei acesteia. Aşadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersecŃia unor zone de interinfluenŃe şi de acŃiuni comune, determinând modelări şi optimizări parŃiale şi iterative, în vederea realizării obiectivului primordial al gestiunii financiare a unităŃii patrimoniale, acela de a-şi maximiza valoarea cu un minim efort.