CURS – 13 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

CLASA LILIATAE (MONOCTILEDONATAE)

Cuprinde 2.800 genuri cu 66.000 specii. Caracterele care le deosebesc de Magnoliatae

(Dicolitedonatae) sunt:
· majoritatea sunt plante ierboase (excepţie palmierii) cu ramificaţie monopodială şi rădăcinile
fasciculate;
· frunzele sunt simple nestipelate, cu nervaţiunea paralelă sau arcuată şi teaca bine dezvoltată;
· cilindrul central este un atactostel, cu fascicolele libero-lemnoase de tip colateral închis, iar
tulpina este lipsită de îngroşări secundare;
· florile sunt pe tipul 3 şi frecvent nediferenţiate în caliciu şi corole; formează perigon petaloid.
· embrionul are un singur cotiledon
Clasa Liliatae cuprinde 3 subclase: Liliidae, Alismidae şi Arecidae.

1. SUBCLASA LILIIDAE

Cuprinde plante de uscat şi de mlaştină cu flori actinomorfe şi zigomorfe, pentraciclice trimere

cu gineceu superior sincarp. Învelişul floral este de obicei un perigon, rareori lipseşte. Androceu din
6 stamine pe 2 verticile şi gineceu tricarpelar sincarp, superior.

Ord. LILIALES
Cuprinde plante ierboase, mai rar arbuşti tropicali sau liane, cu frunze alterne, flori
actinomorfe, cu 6 tepale petaloide, rar concrescute, gineceul tricarpelar, superior, sincarp, seminţe cu
endospermul dezvoltat.

Fam. Liliaceae
Cuprinde plante ierboase geofite (cu bulbi, rizomi sau tuberculi) cu frunze întregi, flori
bisexuate, hermafrodite, cu perigon petaloid, androceu cu 6 stamine, gineceul tricarpelar, superior,
sincarp. Fructul capsulă sau bacă.

Colchicum autumnale L. – Brânduşa de toamnă

Specie ierboasă perenă, lipsită de tulpina aeriană. Partea subterană este reprezentată de un
bulbotuber piriform, bombat pe o parte, învelit în mai multe tunici membranoase, brune. La partea
inferioară prezintă mai multe rădăcini adventive. Frunzele în număr de 3–4, lanceolate, de culoare
verde închis, cu nervaţiuni paralele sunt lungi de 25-40 cm şi late de 3–3,5 cm. Frunzele apar
primăvara de timpuriu (în această perioadă se numeşte ceapa ciorii) şi pot produce intoxicaţii la
animale fiind primele frunze care apar; ele se veştejesc în iulie – august. Florile apar toamna în
septembrie, în număr de 3 – 4 la o plantă. Perigonul tubulos este foarte alungit şi pleacă de pe
bulbotuber care este adâncit în sol la 20 – 30 cm, are tepalele violaceu-deschis cu 6 lobi. Fructele
sunt capsule care apar între frunze în luna mai şi se deschid la maturitate pe cele trei linii de sudură şi
pe liniile nervurii mediane (septicidă) şi pun în libertate seminţele. Planta vegetează în poieni şi
fâneţe, în zone de deal şi de munte cu sol umed, dar fără a suporta apa stagnată
În scopuri medicinale se folosesc fructele se recoltează înainte de maturarea deplină a
seminţelor, atunci când capătă o culoare gălbuie şi se mai menţin încă în poziţie verticală, nefiind
încă deschise. La maturitate deplină, în iulie, ele se deschid şi se apleacă, eliberând seminţele pe sol.
Capsulele imature se întind pe prelate, se usucă la soare, apoi se zdrobesc şi se separă seminţele.

1
 Întreaga plantă este toxică. Toxicitatea poate trece de la animale, prin lapte, carne, la
consumatori.
Colchici semen, seminţe de brânduşă, de culoare brună cu suprafaţa rezinoasă, conţin alcaloizi
tropolonici, dintre care colchicina este predominantă (cca.0,35% în seminţe), urmată de
demecolchicină, colchicozidă. Celelalte organe, cu excepţia florilor, prezintă un conţinut mai scăzut
de alcaloizi.
Seminţele nu se folosesc ca atare ci servesc numai pentru extragerea colchicinei. Aceasta se
utilizează în genetică, ameliorarea plantelor; fiind un agent mitoclasic împiedecă formarea firelor
fusului de diviziune şi prin aceasta determină imposibilitatea deplasării cromozomilor la poli. Ca
urmare se va forma un nucleu de restituţie cu număr de cromozomi dublat (poliploidie). Totodată se
prelungesc metafazele, cu cromozomii contractaţi, ceea ce permite studiul cariotipului. Pe plan
molecular colchicina, având afinitate pentru tubulină, inhibă polimerizarea acesteia în firele fusului
de diviziune. Cu toată acţiunea mitoclasică, colchicina nu se aplică în tratamentul cancerului din
cauza toxicităţii. În cancerul pielii se utilizează însă demecolchicina cu toxicitate mai redusă. În
tratamentul gutei se utilizează comprimate de 1 mg colchicină, care inhibă fagocitarea uraţilor de
către leucocite şi astfel se reduce procesul inflamator sau criza de gută (se foloseşte şi la
diagnosticarea gutei).

Convallaria majalis L. - Lăcrămioara

Plantă ierboasă perenă, cu rizom alungit, orizontal, din care pornesc numeroase rădăcini. Baza
tulpinii aeriene este înconjurată de rămăşiţele tecilor din anii trecuţi şi de 3-6 teci din anul curent. De
la subţioara ultimei teci ia naştere tulpina floriferă odată cu frunzele sau după înfrunzire. Frunzele, în
număr de 1,2 sau 3 sunt ovat lanceolate cu nervaţiunea arcuită. Florile sunt dispuse în racem simplu
unilateral, sunt albe, plăcut mirositoare, cu perigonul globulos campanulat. Ovarul trilocular. Fruct
bacă roşie.
Creşte prin păduri de foioase, tufărişuri, dumbrăvi, în regiunile de câmpie şi cele de dealuri
Adesea cultivată şi sălbăticită.
Importanţa farmaceutică - toate organele plantei conţin glicozizi cu acţiune cardiotonică
-convalarina şi convalaramina, sapogenine , saponine glicozidice şi un alcaloid, maialina. Se
colectează frunzele fără peţiol "Folium Convallariae ".
Are acţiune diuretică şi îndeosebi cardiotonică, similară cu cea a digitalinei. Se recomandă ca
tonic cardiac în cazul intoleranţei la digitală.

Veratrum album – Steregoaia

Specie ierboasă perenă, cu rizom, viguroasă. În primii 8 – 10 ani formează numai o rozetă de
frunze bazale, apoi tulpini de 0,5 – 1,75 m. Rizomul este vertical, conic, cărnos, cu numeroase
rădăcini adventive. Frunzele eliptice, cu nervuri arcuite, cu teacă alungită, spre vârf descresc şi devin
sesile. Florile dispuse în racem compus terminal, de 30 – 40 cm, cu numeroase flori albe – verzui, cu
perigonul din 6 tepale. Fructul o capsulă septicidă, ovoidă cu seminţe roşcate.
Steregoaia este o plantă caracteristică pentru păşuni şi fâneţe, poieni umede din zone de deal şi
de munte.
Veratri rhizoma, sunt rizomii de steregoaie, recoltaţi primăvara timpuriu la apariţia primelor
frunze, sau toamna. Conţin glucoalcaloizi steroidici: rubijervina şi protoveratrinele A şi B. Alcaloizii
au acţiune hipotensivă, dar doza terapeutică este apropiată de cea toxică, de aceea s-a renunţat la
medicamentul Hipoveral. Extern se utilizează ca paraziticid în medicina veterinară. În trecut s-a mai
folosit ca antireumatic, antigutos şi în boli nervoase.

Ruscus aculeatus L. – Ghimpe

Subarbust de 20 – 70 cm, cu rizom orizontal, cu tulpinile aeriene ramificate în formă de tufă şi
filocladii sempervirescente, rigide, sclerificate, eliptic-lanceolate, atenuate într-un spin scurt.

2
Frunzele reduse la bractei membranoase pe filocladii, iar florile sunt dispuse pe faţa superioară a
filocladiilor; fructe sferice roşii. Rusci rhizoma conţin saponine steroidice, reprezentate de ruscină şi
ruscozidă care au ca aglicon ruscogenina care prezintă acţiune antiinflamatoare, venotonică,
vasoprotectoare şi antihemoroidală. Rizomii mai conţin steroli, acizi graşi, hidraţi de carbon.

Polygonatum officinale All.- Pecetea lui Solomon

Plantă ierboasă perenă cu un rizom alungit orizontal compus din articole anuale. Tulpina
aeriană este înaltă de 10-15 cm, glabră, muchiată, cu frunze alungit eliptice sau ovate, foarte scurt
peţiolate şi dispuse pe două rânduri. Inflorescenţele sunt raceme cu flori albe, pendule, cu miros de
migdale amare. Perigonul este cilindric, alb, cu marginile verzui. Fructul bacă neagră. Creşte prin
păduri de foioase, tufărişuri, în toată ţara.
Importanţa farmaceutică prezintă toată planta care conţine glicozizi, saponine, mucilagii, tanin,
rizomul conţine alcaloizi, iar fructul un glicozid identic cu cel al lăcrămioarelor, fiind emetic şi
purgativ. Rizomul are acţiune hemolitică pronunţată. In medicina populară, rizomul este folosit
contra vânătăilor, pentru combaterea reumatismului, nevralgiilor şi a durerilor de dinţi.

Asparagus officinalis L. -Sparanghel

Plantă ierboasă perenă cu rizom gros cu numeroase cicatrici dispuse pe 2 rânduri la partea
superioară a rizomului. Plante în general dioice, prezentând un dimorfism sexual pronunţat, uneori
sterile. Tulpini drepte, la vârf nutante ,simple în partea inferioară, iar mai sus abundent ramificate.
Frunzele propriu zise sunt mici, în formă de solzi. La subţioara frunzelor se află fascicule de
filocladii (cladodii) în formă de ace, care sunt organele de asimilaţie. Pedicelii florali arcuit nutanţi,
situaţi la bifurcaţia ramurilor, atât pe tulpina principală cât şi pe ramificaţii. Florile mascule lungi de
5-6,5 mm, infundibuliforme, sau campanulate, de culoare galben verzuie, cu foliolele perigonale
unite la bază (concrescute). Florile femele mai mici, de culoare galben verzuie, ovoidal globuloase.
Fructul bacă roşie cărămizie cu seminţe negre. Se găseşte pe coaste, în tufărişuri, poieni, crânguri,
fâneţe.
Se cultivă pentru lăstarii tineri care constituie o legumă apreciată. Se preferă plantele mascule
deoarece lăstarii sunt mai fragezi şi mai gustoşi, dând o producţie sporită.
Importanţa farmaceutică - Conţine glucide, lipide, proteine, celuloză, vitamine (A, B1, B2, C),
mangan, fier fosfor, potasiu, calciu, cupru, iod, asparagină. Acţiune - depurativ, diuretic,
remineralizant, calmant şi hipoglicemiant. Se recomandă în gută, bronşită, astenie fizică şi
intelectuală, convalescenţă, anemie, insuficienţă hepatică şi renală, diabet, dermatoze.
Seminţele constituie un surogat de cafea, conţinând 15 % ulei sicativ.

Aloe sp. Linne - Aloe

Cuprinde specii perene cu frunze cărnoase, lanceolate şi dinţate pe margine. Flori roşii cu
perigon cilindric, dispuse în racem terminal.
A. ferox – se aseamănă cu un mic arbore cu trunchi scurt (2-5 m) care susţine o rozetă de
frunze cărnoase ce reţin apa şi îi permit să reziste lungilor perioade secetoase. La sfârşitul verii,
frunzele se secţionează şi se obţine un suc care se concentrează prin fierbere, după care, prin răcire se
concretizează o masă dură, negricioasă, amară, care poartă numele de Aloe. Conţine glicozide
antrachinonice (aloina) cu proprietăţi cicatrizante în uz extern, iar intern colagog, laxativ şi purgativ.
A. soccotrina conţine reina ce se foloseşte ca tonic, stomahic, laxativ sau purgativ în funcţie de
doză. Extractele hidroalcoolice de A. vera intră în compoziţia unor produse cosmetice cu efect
cicatrizant, pe baza conţinutului de mucilagii.

Allium cepa L. - Ceapa

Plantă ierboasă bianuală. Faza vegetativă se desfăşoară în primul an şi este reprezentată de bulb
de forme şi culori variate, cu solzi cărnoşi, formând baza frunzelor. Frunzele sunt numeroase, glauce,

3
fistuloase, formând o "tulpină falsă". Faza floriferă se desfăşoară în al doilea an şi este reprezentat de
tulpina glaucă, dreaptă, fistuloasă, îmbrăcată la bază cu tecile frunzelor. Inflorescenţa este
voluminoasă, sferică, cu flori albe sau albicios verzi, odorante, foarte numeroase. Florile au pedicelii
scurţi, foliolele perigonului la bază sunt scurt concrescute, fruct capsulă. Cultivată ca plantă
alimentară.
Importanţa farmaceutică - se foloseşte bulbul, sucul şi frunzele de la ceapa verde, ce conţin
numeroase oligoelemente: sodiu, potasiu, fosfor, iod, siliciu, carbon, clor. vitaminele A B şi C,
uleiuri volatile, oxidaze şi alte enzime, fitoncide (substanţe naturale cu proprietăţi antiseptice).
Acţiune - stimulent general al sistemului nervos, hepatic şi renal, puternic diuretic, echilibrant
natural, se comportă ca un antibiotic faţă de culturile de stafilococi, hipoglicemiant, antihelmintic,
vermifug, expectorant, antitusiv, emolient, calmant. Se recomandă în edeme, afecţiuni respiratorii,
guturai, bronşite, astm, varice şi tromboflebite, surmenaj fizic şi intelectual, diabet, obezitate, gripă
iar extern în furunculoză, degerături, crăpături.

Allium sativum L. - Usturoi

Plantă ierboasă perenă, cu bulb ovoidal format din 4-16 bulbişori (căţei) incluşi în tunici,
aşezaţi concentric sau în spirală. Tunicile bulbului sunt de culoare albă sau rozee. Frunzele în număr
de 6-12 sunt lat liniare, lungi acute la vârf, pe dos carenate, cu nervura mediană proeminentă.
Tulpina plină, învelită în tecile frunzelor până la jumătate. Inflorescenţa cu flori puţine sau
numeroase, cu pedicelii florilor alungiţi, iar perigonul cu foliole albicioase, verzui, adesea îndoite
spre interior. Cultivată în toată ţara.
Importanţa farmaceutică - se folosesc bulbii „Alli bulbis” şi frunzele verzi. Conţine 26%
hidraţi de carbon (inulină), substanţe azotoase, vitamina C, uleiuri eterice cu miros specific, săruri
minerale, substanţe cu proprietăţi bacteriostatice. Acţiune: vasodilatator, hipotensiv, antimicrobian,
antihelmintic, diminuează agregarea plachetelor sanguine. Se recomandă în profilaxia şi tratamentul
bolilor infecţioase, diaree, dizenterie, afecţiuni pulmonare, hipertensiune arterială, împotriva
aterosclerozei, a îmbătrânirii, în atonie digestivă, tulburări de circulaţie periferică, varice, hemoroizi,
edeme, astenie.

Scilla maritima, Urginea maritima L. - Ceapa de mare

Plantă perenă cu bulb mare, cu frunze alungit-lanceolate întregi şi cărnoase, cu flori grupate
într-un racem compact. Vegetează în zona mediteraneană. În scopuri medicinale se utilizează foile
mijlocii ale bulbului, Scillae bulbus ce conţine glicozide cardiotonice, mucilagii şi flavonoide.
Indicat în insuficienţa cardiacă are şi acţiune diuretică.

Smilax ornata Lem. - Sarsaparila

Este un arbust spinos ce creşte în pădurile umede şi pe malurile fluviilor din America Centrală,
de unde a fost adusă de spanioli în Europa, în sec. XVI, crezând că ar fi un remediu contra sifilisului.
Prezintă tulpini volubile şi agăţătoare. Rădăcinile cărnoase – Sarsaparillae radix – de culoare brun
roşcată, conţine saponine şi se utilizează ca sudorifice, diuretice, expectorantă, antiinflamatoare.

Fam. Amaryllidaceae
Cuprinde plante perene cu bulbi, rizomi, rădăcini îngroşate sau bulbotuberi. Prezintă frunze
bazale sau caulinare, alterne pe 2-3 şiruri. Inflorescenţa uni- sau multifloră, cu florile adesea grupate
în umbelă falsă Flori hermafrodite, cu perigon actinomorf sau zigomorf, format din 2 cicluri trimere,
asemănătoare sau diferite, uneori cu o paracorolă situată între ciclul intern şi androceu, cu foliole
libere până la bază sau concrescute sau nu în tub. Stamine 6, rareori 3 prin avortare şi transformate în
staminodii, înserate pe gâtul perigonului sau la baza foliolelor. Antere introrse, rareori extrorse,
uneori poricide. Ovar inferior sau semiinferior, rareori superior trilocular, cu placentaţie centrală,
rareori parietală. Fruct capsulă loculicidă, rareori bacă. Seminţe plane sau rotunjite, cu sau fără

4
apendice. Embrion mic, drept, excentric, înconjurat de endosperm. Familia cuprinde mai mult de 90
genuri, cu circa 1200 specii, răspândite în cele 2 emisfere din zonele temperate, subtropicale si
tropicale, mai ales în America de Sud, Africa de Sud şi în regiunea mediteraneană; numeroase specii
sunt decorative, unele textile, iar altele alimentare.

Galanthus nivalis L. - Ghiocelul

Plantă ierboasă perenă cu bulb globulos sau ovoidal cu tunici brune. Frunze, în număr de 2,
apar împreună cu florile, la începutul înfloririi mai scurte decât inflorescenţele apoi mai mari. Către
vârful tulpinii se mai află o frunză, ca un spat. În vârful tulpinii se află o singură floare, albă,
actinomorfă, hermafrodită, nutantă, cu perigon campanulat format din 3 tepale externe lungi şi late şi
3 tepale interne mai mici, la vârf cu o pată verde. Androceu format din 6 stamine iar gineceul
tricarpelar cu ovar inferior. Fruct capsulă. Creşte prin păduri, poieni, tufărişuri şi pajişti, de la câmpie
până în zona alpină.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele şi bulbii ce conţin alcaloizi toxici leucoina şi
leucocitina, utilizaţi în preparate cu acţiune în paralizii infantile. Alcaloidul galantamină existent în
bulbi, este indicat în sechele poliomielitice, în hemoragii cerebrale, hemiplegii şi hemipareze.

Narcissus poeticus L. - Narcisa

Plantă ierboasă perenă, cu bulb voluminos, oval sferic cu tunici negricioase. Are 4 frunze cam
de aceeaşi lungime cu tulpina. Florile albe, de obicei solitare, cu tubul perigonului cilindric şi foliole
obovate. Coronula în formă de cupă scurtă, de 2-3 mm, cu marginea creaţă tivită cu roşu. Androceul
este format din 6 stamine inserate pe tubul perigonului, gineceul este tricarpelar cu poziţie inferioară,
fiind protejat de un spat membranos. Fructul capsulă. Cultivată prin parcuri şi grădini.
Importanţă farmaceutică prezintă întreaga plantă ce conţine mulţi alcaloizi: licorenina,
galantina, licorina, etc., în caz de otrăviri simptomele se traduc prin hipotensiune gravă, somnolenţă
însoţită de mişcări convulsive, afectarea ficatului.

Agave americana L. - Agave

Prezintă un rizom de pe care pleacă o tulpină aeriană, scurtă, îmbrăcată în frunze cărnoase,
pruinoase, cu ghimpi pe margine. Înfloreşte şi fructifică o singură dată în viaţă (monocarpică
plurienală), la vârsta de 40 – 100 ani, având o inflorescenţă foarte mare, columnară. Este originară
din America de Nord, la noi cultivată ca decorativă.

Yucca shidigera - Yuca

Specie tropicală răspândită în zonele deşertice din sud-vestul Statelor Unite. Conţine saponine
steroidice, proteine, aminoacizi liberi, vitamine, săruri minerale. Se recomandă ca supliment
alimentar în asociere cu iarba tânără de orez ce conţine enzima superoxiddismutază, condiţionate în
preparatul Golden Yuca, cu acţiune hipocolesterolemiantă, în creşterea rezistenţei la efort fizic,
intelectual şi antistress, contribuind şi la detoxifierea organismului prin îndepărtarea radicalilor liberi
ai oxigenului şi îmbunătăţirea absorbţiei.

Fam. Iridaceae
Cuprinde plante ierboase perene, cu rizom repent sau cu bulbotuberculi. Frunze lanceolate,
uneori ensiforme, alterne, adesea numai bazale, întregi, paralel nervate.
Flori actinomorfe sau zigomorfe, hermafrodite, protejate de foliolele spatului. Perigon la bază
tubulos, colorat, format din 6 lacinii dispuse în 2 cicluri. Stamine 3, cu antere extrorse(cu dehiscenţă
spre partea exterioară). Ovar inferior, 3-locular, cu stigmate uneori foliacee, petaloide sau de alte
forme. Polenizarea este entomofilă. Fructul capsulă 3-10 loculară, multispermă. Familia cuprinde 60
de genuri şi circa 1500 de specii.

5
 Iris germanica L. - Stânjenel
Este o planta ierboasa perena prin rizom. De pe acest rizom porneşte o tulpina floriferă pe care
sunt dispuse mai multe frunze enziforme. Tulpina floriferă poate avea 50-100 cm lungime, este
cilindrică şi terminată intr-o inflorescenţă sub formă de cimă unipară, în evantai (ripidiu). Fiecare
floare are la bază o bractee care la maturitate este pergamentoasă şi 2-3 bractei violacei. Structura
florii este următoarea: un perigon petaloid uniform colorat, format din 6 foliole perigonale. Foliolele
externe, în număr de trei sunt lat - obovate, reflecte, violete sau roşcat violete, cu nervuri mai închise.
Jumătatea inferioara a nervurii mediane este acoperită cu peri deşi gălbui. Foliolele interne de
asemenea în număr de trei sunt ovat - eliptice şi au culoare violet deschisă. Cele 6 foliole se unesc
puţin la bază, formând un tub scurt verzui violaceu. Androceul este format din 3 stamine lungi
dispuse în faţa foliolelor externe, ele au antere lungi şi filamentul violaceu. Gineceul este tricarpelar,
sincarp, inferior. La partea superioară a stilului sunt trei 3 stigmate petaloide violacee-deschis.
Simetria este actinomorfa. Fructul este o capsula. Cultivată prin grădini şi parcuri.
Importanţă farmaceutică prezintă rizomul care conţine amidon şi ulei volatil cu miros de
violete. Fasonat sub formă de bastonaşe se foloseşte pentru favorizarea apariţiei dentiţiei la copii. Se
foloseşte uneori ca drog.

Iris pseudacorus L. - Stânjenel de baltă

Plantă perenă cu rizomi orizontali de culoare brună, tulpini aeriene ramificate de 70 – 150 cm.
Frunze foarte lungi şi late. Flori galbene, cu tepale externe lat ovate şi striaţiuni închise, cele interne
mici, liniar lanceolate şi stigmatul galben, alungit, ovaloid. Fructele sunt obtuz trimuchiate şi
rostrate. Răspândită în Delta Dunării, în regiuni mlăştinoase sau chiar în zona montană.
Rizomii conţin tanin, polifructozanul irisina, proantociani. Au proprietăţi astringente,
antimicrobiene, cicatrizante. Extractul şi unguentul sunt recomandate în tratamentul ulcerelor
varicoase.

Iris florentina L. – Stânjenel

Plantă ierboasă perenă, cunoscută ca decorativă, prezintă în sol un rizom galben sau bruniu.
Tulpina înaltă de 45-60 cm, cilindrică, ramificată, la baza înfăşurată în vagina celor 6 frunze bazale.
Frunze bazale ensiforme în număr de 5-7. Inflorescenţa compusă din 2-3 flori. Foliolele spatului
eliptic sau lat ovate, aproape jumătate membranoase. Flori odorante cu miros de viorele, cu laciniile
externe şi cele interne alburii. Lacinii perigonale externe alungit obovate, de la mijloc foarte mult
reflecte, la vârf obtuze sau rotunde. Laciniile interne, îndreptate în sus, pe margini ondulate, ovate
sau lat eliptice, spre bază abrupt îngustate în unguiculă. Ovar 6-muchiat. Fruct cu pereţii adânc
brăzdaţi, cele 3 laturi cu câte o brazdă adâncă.
Importanţa farmaceutică prezintă rizomul, Iridis rhizoma, care conţine amidon, ulei volatil. Are
proprietăţi antispastice, diuretice, expectorante.

Iris graminea L.
Plantă ierboasă perenă prin rizom, înaltă de 20-35 cm, la baza cilindrică mai sus comprimată,
bimuchiată. Frunzele lăstarilor sterili în număr de 6-8, adesea cu puţin mai lungi decât tulpina, cele
tulpinale bazale 6, de diferite lungimi, toate verzi, liniare. Flori cu pedunculi muchiaţi, de obicei 2,
deschis violacei. Tubul perigonului foarte scurt. Lacinii perigonale externe cu lamina invers ovată
sau rotund ovată, laciniile interne invers lanceolate. Stamine lungi de 3 cm, cu filamentele aripate şi
antere acute la vârf. Fruct 6 muchiat, cu muchiile aripate. Se găseşte prin locuri înierbate, rarişti de
pădure. De la această specie se valorifică rizomul ce prezintă proprietăţi astringente, antimicrobiene,
cicatrizante.

Crocus sativus L. - Şofran

6
 Plantă ierboasă perenă cu bulb globulos, acoperit de resturile tecii. Prezintă numeroase frunze,
ce se dezvoltă odată cu florile. Florile odorante, cu perigon de culoare violet deschis, stamine şi
filamente albe şi antere galbene. Stigmatul portocaliu, roşu, adânc trifidat. Fruct capsulă ovoidală.
Cultivat din cele mai vechi timpuri pentru stilele şi stigmatele care conţin uleiuri eterice şi glicozidul
crocina, folosite drept condiment sau colorant alimentar. Crocina are acţiune spasmolitică,
stimulentă, emenagogă (riscantă), eupeptică.

Fam. Dioscoreaceae
Cuprinde plante erbacee perene, de obicei târâtoare sau volubile, adesea cu rădăcini tuberiform
îngroşate. Frunze alterne, peţiolate, sagitate sau adânc cordate. Inflorescenţa racem cu flori
unisexuate, dioice, rar hermafrodite, actinomorfe. Perigon mic, cu tubul scurt. Stamine 6, cele 3
interne adesea reduse la staminodii. Ovar inferior.

Tamus communis L. - Untul pământului, fluierătoare

Plantă ierboasă, volubilă, cu rizom gros şi cărnos diametru), brun la exterior şi cu numeroase
rădăcini adventive, alb şi cărnos la interior, conţine numeroase rafide de oxalat de K. Frunze alterne,
peţiolate, cordat ovate, cu nervuri arcuate, fructul o bacă roşie cu câteva seminţe. Rizomul, numit
untul pământului, conţine saponine steroidice, dioscina cu acţiune antiinflamatoare, recomandată sub
formă de macerat alcoolic în tratamentul reumatismului. Acţiunea rubefiantă a rizomului se
datorează cristalelor aciculare (rafide) care rănesc pielea la fricţionare şi permit penetrarea unor
amine biogene ce produc efecte iritante. Se mai recomandă în tratamentul echimozelor, contuziilor,
hematoamelor.

Ord. ORCHIDALES
Cuprinde plante erbacee, perene, cu rizomi sau tuberculi globuloşi sau palmat divizaţi, de
obicei câte 2. Tulpină simplă. Frunze alterne, întregi, adesea cu baza amplexicaulă, vaginantă, cu
nervuri paralele, drepte sau arcuite, uneori reunite prin nervuri secundare transversale, reticulate; la
speciile saprofite frunzele sunt adesea reduse la scvame vaginiforme. Flori hermafrodite, zigomorfe,
la bază cu bractei foliacee sau membranoase, uneori colorate, în inflorescenţe racemoase sau
paniculate, rareori solitare, terminale. Perigon petaloid, format din 6 tepale libere sau la bază
concrescute, aşezate în câte 2 cicluri, foarte variate ca formă şi culoare.

Fam. Orchidaceae
Cuprinde plante ierboase, perene, unele tropicale, epifite, cu doi tuberculi dintre care unul va
da tulpina anuală, iar din celălalt se va dezvolta tulpina anului viitor. Rădăcinile sunt adventive şi cu
micorize. Frunze alterne întregi, florile zigomorfe, bilabiate şi pintenate, cu perigon petaloid, adesea
cu o singură stamină concrescută cu stigmatul (ginostemium), cu ovar inferior, răsucit cu 180 0,
tricarpelar şi seminţele mici fără endosperm.

Orchis morio L. – Poroinic, untul vacii

Plantă ierboasă, perenă cu flori roşii sesile, bracteate, dispuse în racem terminal. Dintre cele 6
tepale, 5 formează un coif, iar a şasea labiul inferior cu pinten. Polenul este aglutinat într-o pâlnie
măciucată, fructul o capsulă. Specie frecventă în fâneţele montane. Tuberculii, Salep tubera, conţin
mucilagii, amidon, dextrine, pentozani, săruri minerale. În Orient erau folosiţi ca reconstituienţi în
stări de epuizare, convalescenţă, iritaţii ale tubului digestiv, ale căilor urinare şi ca afrodisiac.

Vanilla planifolia Andr. - Vanilia

Răspândită în Sri Lanka, Madagascar, Mexic, este o liană cu tulpina lungă de 30 m, frunze
alterne, ovate şi rădăcini adventive agăţătoare. Florile albe sunt parfumate. Se cultivă pentru fructele

7
sale aromate, batoane de vanilie, obţinute în urma polenizării artificiale. Vanilia cristalizată se
foloseşte ca aromatizant şi corector de gust.

Ord. GRAMINALES (POALES)

Cuprinde o singură familie de plante ierboase cu tulpini articulate, foarte din noduri pline şi
internoduri lungi. Florile sunt hermafrodite rar unisexuate grupate în spiculeţe. Învelişurile florale
lipsesc fiind înlocuit de bractei, modificate. Androceul este format din 3 stamine rareori mai multe.
Gineceul este monocarpelar superior iar fructul o cariopsă.

Fam Poaceae (Gramineae)

Cuprinde plante ierboase, perene, cu rădăcini fasciculate, tulpina un pai. Frunzele liniare,
alterne, cu nervaţiunea paralelă şi teaca vaginantă. Florile bisexuate, trimere, cu perigonul redus şi
dispuse în inflorescenţe sub formă de spic compus. În structura florii se distinge o palee superioară şi
două lodicule reprezentând perigonul sepaloid, trei stamine şi ovarul cu două stigmate păroase.
Florile se grupează în spiculeţe, fiecare spiculeţ fiind învelit într-o palee inferioară şi o glumă
superioară, considerate a reprezenta bracteile. Inflorescenţele compuse pot fi reprezentate de un spic
compus sau un panicul. Fructul cariopsă.

Zea mays L. - Porumbul

Plantă anuală, cu tulpini puternice şi înalte de 3 m, frunze mari, liniare. Este o plantă unisexuat
monoică. Inflorescenţa masculă, panicul ,în vârful tulpinii pe care se găsesc spiculeţe grupate câte
două, unul sesil şi unul pedunculat, cea femelă un spadix. Cultivat, în diverse varietăţi, în toată ţara.
Importanţa farmaceutică prezintă mătasea. In boabele de porumb sunt saponozide, alantoină, ulei
volatil, săruri de potasiu, vitamine (B6, C, E şi K), glucide, proteine - zeina. Mătasea de porumb se
foloseşte sub formă de infuzie în litiaza renală, cistite, în eliminarea apei din ţesuturi, în menstruaţia
neregulată, menopauză (datorită vitaminei K).

Triticum aestivum L. - Grâu

Plantă anuală cu rădăcini fasciculate. Tulpina este un culm cu 5-7 internoduri, cu înălţime
variabilă. De la noduri pornesc frunze sesile, cu teaca despicată, foarte dezvoltată, ce înconjoară pe o
porţiune nodul. Limbul este liniar şi prezintă la bază ligula. Alături de tulpina principală se mai
observă şi alte tulpini formate de la nodurile bazale, numite fraţi. In vârful tulpinii se găseşte
inflorescenţa care este spic compus. Prezintă un rahis pe care se prind sesil spiculeţe multiflore.
Fiecare spiculeţ are 2 -5 flori. Fiecare floare prezintă la exterior 2 palee, apoi 2 lodicule, 3 stamine şi
un ovar cu 2 stigmate penate. Fructul este cariopsă.
Importanţa farmaceutică - grâul conţine toate elementele necesare bunei funcţionări a
organismului uman. In alimentaţie se folosesc cariopsele care conţin săruri minerale, calciu,
magneziu, sodiu, potasiu, clor, sulf, siliciu, amidon , vitaminele A, B, E, K, D, PP, fermenţi.
Este indicat în toate afecţiunile cronice şi degenerative, în tulburări vegetative, sterilitate,
afecţiuni neurologice, endocrine, digestive, renale, hepatice, cardiace. Se recomandă folosirea sub
formă de grâu încolţit.

Secale cereale L. - Secara

Prezintă paleele inferioare neaderente şi lung aristate. Este gazdă pentru ciuperca parazită
Claviceps purpurea (cornul secării) care furnizează produsul Secale cornutum. Acesta se obţine în
urma unor infecţii artificiale, în culturi speciale destinate acestui scop.

Oryza sativa L. - Orezul

Plantă de cultură higrofilă, anuală, se cultivă numai sub irigaţii. Are spiculeţe uniflore cu 4
glume şi 6 stamine (excepţie între Poaceae) dispuse în panicule, cu paleea inferioară aristată şi cea

8
superioară aderentă. Pentru obţinerea orezului comestibil este necesară decorticarea. Orezul are o
valoare nutritivă ridicată, decoctul acţiune antidiareică, mai ales pentru copii, fiind un aliment
dietetic, indicat în afecţiuni gastrice şi intestinale. Aplicată extern făina de orez este emolientă şi
calmantă în inflamaţii. Amidonul de orez – Amyllum Oryzae, având granule foarte mici se utilizează
la prepararea pudrelor cosmetice.

Agropyron repens L. - Pirul

Plantă ierboasă spontană, perenă. Frunze liniare cu ligulă foarte scurtă. Inflorescenţa este un
spic compus cu spiculeţele aşezate cu partea lată spre rahis. Spiculeţele sunt multiflore. Creşte ca
buruiană pe terenuri prost întreţinute, pe coaste abrupte, uscate, nisipoase, la margini de păduri,
tufărişuri.
Importanţa farmaceutică prezintă rizomul care conţine saponine, inozitol, ulei volatil,
vitaminele A şi B, acid salicilic, mucilagii, săruri de potasiu şi siliciu. Are proprietăţi: diuretice şi
diaforetice, fungistatic şi antimicrobian, tonic şi remineralizant al sistemului osos, depurativ. Se
recomandă în bronşite, răceli, gripă, în dermatologie datorită proprietăţilor antimicrobiene, gută,
reumatism şi bolile de ficat prin mărirea secreţiei biliare.

2. SUBCLASA ARECIDAE (SPADICIFLORAE)

Cuprinde plante ierboase şi lemnoase care au inflorescenţa un spadice gros, înconjurat de o

frunză modificată numită spată.

Ord ARECALES
Cuprinde plante arborescente cu tulpini drepte, monopodiale, formate din internoduri scurte,
sau sub formă de liane ce pot atinge şi lungi de 250m. Sunt cunoscute sub numele de plamieri. Au
frunze mari palmat sectate sub formă de evantai, inflorescenţa spadice cu flori trimere. Fruct bacă
sau drupă.

Fam. Arecaceae (Palmae)

Arbori la care tulpina se formează prin lignificarea şi îngroşarea tecilor frunzelor căzute, cu
frunze mari divizate, dispuse în vârful tulpinii, (palmieri) palmat sau penat divizate. Flori mici,
unisexuate, dioice, trimere, cu perigonul redus şi androceul din 6 stamine, gineceul sincarp,
tricarpelar. Fructul drupă sau achenă.

Fam Arecaceae (Palmae)

Plante perene, adesea cu port arborescent, cu tulpina acoperită de cicatricele frunzelor căzute
sau cu rămăşiţele peţiolurilor. Frunze palmat sau penat divizate, uneori foarte mari, cu peţiol
vaginant. Flori de tip 3 sau 6, în inflorescenţe cimoase sau racemoase, adesea foarte mari. Fruct bacă,
drupă sau nucă.
Familia cuprinde cca 130 de genuri, cu cca 1200 de specii, răspândite în regiunile tropicale,
subtropicale sau mediteraneene, cunoscute în general sub numele de palmieri.
La noi se cultivă ca plante decorative de apartament şi grădini (care însă nu ierneaza în aer
liber): Chamaerops humilis, originară din regiunea mediteraneeană şi Phoenix canariensis, din
insulele Canare.
Mai sunt cultivate la noi şi alte specii din această familie, însă numai în sere calde.

Phoenix dactilifera L. - Curmalul

9
 Este palmier dioic din zona mediteraneană, Asia Mică, oazele saharice, de cca 20 m, cu frunze
penat compuse, flori unisexuate în panicule terminale, nutante, gigantice. Fructul o drupă numită
curmală, cu mezocarp dulce şi endocarpul pietros cu calităţi nutritive fiind bogată în glucide Ca, Mg,
P şi vitaminele A, B, C, D. Se recomandă la anemici şi convalescenţi.

Serenoa repens (sin. Sabal serrulata) - Palmier de Florida

Este un palmier cu frunze dispuse în evantai şi stip monocaul scurt de 0,5-2 m. Frunzele au
culoare verde albăstruie, cu incizii profunde şi peţiol însoţit de scvame aciculare. Flori mici grupate
în spadice. Medicinal se folosesc fructele globuloase de 2x1,5 cm, cu o singură sămânţă neagră
albăstruie, asemănătoare unei măsline. Creşte spontan în sudul SUA. Medicinal se folosesc fructele
şi seminţele bogate în ulei gras cu conţinut ridicat în acid lauric. Din fructe se extrage un compus
hexanic cu efect antiandrogenic periferic. Se foloseşte în tratamentul simptomelor hipertrofiei de
prostată, reducând polakiuria nocturnă, disuria (micţiuni dureroase), durerile perineale şi genitale,
fiind bine tolerat.

Chamaerops humilis, originară din regiunea mediteraneeană

Phoenix canariensis, din insulele Canare.

Ord. ARALES
Cuprinde plante erbacee sau lignificate, cu flori mici, nude, unisexuate monoice, grupate
separat şi învelite cu o spată foliacee. Florile mascule formate din 6-2 stamine iar cele femele 3-1
carpele cu ovar superior sincarp.

Fam. Araceae
Cuprinde ierburi cu frunze mari şi nervaţiune reticulată. Pe spadicele cărnos sunt dispuse flori
unisexuate, monoice, la nivele diferite şi acoperite de o spată, adesea colorată. Fruct compus
polibacă.

Arum maculatum L. - Rodul pământului

Specie ierboasă cu rizom, Frunzele şi pedunculul floral pornesc de pe o ridicătură a rizomului.
Frunze sagitate sau hastate , flori dispuse în inflorescenţe mascule şi femele sub formă de sadix.
Apendicele spadicelui cilindric, pedicelat, de regulă violaceu, cu pedicelul gălbui, aproape de aceeaşi
lungime ca partea îngroşată. Fructe bace. Rizomii conţin amidon şi mucilagii.

Acorus calamus L. – Obligeana

Plantă perenă cu rizom orizontal gros, cărnos, cu ţesut aerifer şi celule cu secreţie intracelulară,
prevăzut cu două rânduri de rădăcini adventive. Tulpina aeriană verde, muchiată, cu o singură frunză
la axila căreia se dezvoltă o inflorescenţă. Celelalte frunze pornesc direct de pe rizom, au limbul
ensiform de 30-70 cm lungime şi 1-2 cm lăţime, cu nervură mediană. Inflorescenţa este de tip
spadice cărnos de cca. 10 cm, cu flori verzi gălbui dispuse ordonat în şiruri. Fructele bace. Vegetează
la marginea bălţilor şi apelor curgătoare, în locuri mlăştinoase. Conţin ulei volatil cu asorană,
calamol şi camfen, acorină (o substanţă amară) şi rezine. Utilizat ca tonic amar, eupeptic, carminativ,
la prepararea băuturilor tonic amare şi pentru afecţiuni gastrice. β-asarona este considerată
cancerigenă, de aceea se impune recoltarea sau cultivarea varietăţilor cu conţinut scăzut din această
substanţă.

10