ELEMENTUL GALVANIC

Pilele electrochimice (sau pilele galvanice) sunt sisteme în care

energia chimică este transformată în energie electrică

Componente:

• 2 electrozi (două semicelule);

• punte de sare;
• voltmetru;
• conductor metalic exterior.

Electrodul: la nivelul lui are loc oxidarea (în cazul anodului) sau
reducerea (în cazul catodului). Combinările dintre metalele
care sunt folosite drept electrozi sunt date de seria de
reactivitate .
Anodul - electrodul de Zn

• masa electrodului de Zn scade;

• concentraţia ionilor Zn2+ în soluţie creşte;
• ionii Cl- (din puntea de sare) se orientează spre această
semicelulă spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor
pozitive;

Catodul - electrodul de Cu

• masa placuţei de Cu creşte;

• concentraţia ionilor sulfat (SO4) 2- din soluţie creşte;
• ionii K+ din puntea de sare se orientează spre această
semicelulă spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor
negative;

Reacţia globală generatoare de curent

Puntea de sare: are rolul de a asigura neutralitatea soluţiilor

sărurilor celor două metale care joacă rol de electrozi.

Voltmetru: demonstrează diferenţa de potenţial dintre cele

două semicelule.

Conductorul metalic exterior: asigură transportul electronilor

între cele două semicelule.

PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE
Nu are importanţă dacă carburantul este lichid sau gazos,
trebuie să fie bogat în atomi de hidrogen. Secretul pilelor de
combustie? Să se separe electronul şi protonul fiecărui atom
de hidrogen şi apoi să ia un drum diferit. Dupa ce hidrogenul
este extras din carburant, traversează un catalizator care
scindează atomii de hidrogen în electroni şi protoni. Aceste
sarcini se îndreaptă spre un electrolit sau o membrană, după
tipul pilei, care nu lasă să treacă decât protonii.

Electronii sunt deci excedentari pe una dintre feţele filtrului,

care se încarcă negativ. Electrozii, cel mai adesea din carbon
sau siliciu, încadrează filtrul şi recuperează sarcinile electrice.
Sunt bornele pilei. Când circulă curentul, electronii ajung la
electrodul pozitiv. Ei se recombină cu protonii şi oxigenul din
aer, formând vapori de apă.

Cataliza este însoţită de o puternică degajare de căldură.

Bilanţul energetic este repartizat astfel: 40% electricitate şi
60% căldură. Pilele de combustie oferă simultan electricitate şi
căldură. Degajarea căldurii ridică însă probleme atunci când se
doreşte numai obţinerea de energie electrică. Este cazul
automobilului. Deja anumite soluţii de recuperare şi reciclare a
căldurii permit obţinerea randamentelor de 80%. Oricare ar fi
randamentul pilelor este deja net superior celui de grupuri
electrogene tradiţionale care este de 20%. Ele încep să ia locul
acestora pentru aprovizionarea cu electricitate a zonelor
izolate.

Aşadar, pilele de combustie permit producerea de electricitate

şi căldură cu un randament superior şi slabe emisii poluante.

1. PILA VOLTA
Pila Volta este alcatuită din doi electrozi de Zn şi Cu soluţie de
H2SO4

( - ) Zn / H2SO4 /Cu ( + ) sau ( - ) Zn / Zn2+ , SO42- / Cu ( + )

La electrodul ( - ) are loc reacţia : Zn ® Zn2+ + 2e- , iar la

electrodul ( + ) au loc reacţiile:

2H+ + 2e- = 2H

2H ® H2
Reacţia totală este: Zn + H2SO4 = ZnSO4 + H2

În cazul de mai sus pila dă curent electric prin solubilitatea Zn,

care devine anod, şi degajarea hidrogenului din catod.

2. PILA DANIELL
Valorile seriei de activitate electrică ne sunt date de
experimente numite elemente galvanice. În cadrul elementului
galvanic un metal este pus într-o soluţie de sare, iar alt metal
este pus în altă soluţie de sare. Cele două metale sunt
conectate printr-un fir. Amândouă metalele din soluţiile de
sare sunt în pahare diferite aşa că trebuie conectate De
exemplu, putem folosi un fir. Acest ansamblu formează un
circuit electric închis. Fiecare dintre paharele cu metal şi
soluţie de sare sunt numite "jumătăţi de celulă". Aceasta este
structura generală a unui element galvanic.

Vom explica procesul cu ajutorul unui alt element galvanic.

Acesta este elementul numit Daniell. Diferenţa e că acest
element foloseşte un singur pahar cu un perete despărţitor.
Acest perete poate fi trecut doar de ionii soluţiei de sare.
Soluţiile nu pot fi combinate, dar ionii se pot mişca. Pentru a
face un element Daniell este important să folosim substanţele
potrivite. Folosim Cuprul, pe care trebuie să-l băgăm într-o
soluţie de sulfat de cupru, şi Zincul, pe care trebuie să-l băgăm
într-o soluţie de sulfat de zinc. Cele două metale trebuie
conectate printr-un fir, şi acum elementul Daniell este gata.
Acum vom explica de ce "curge" curentul.
Putem vedea că la electrodul de zinc sunt mai mulţi electroni,
pentru că zincul e mai puţin nobil decât cuprul. Zincul e polul
negativ, pe când Cuprul e polul pozitiv. Electronii de pe
electrodul de zinc, care sunt cedaţi prin procesul de oxidare
sunt transferaţi prin fir pe electrodul de cupru, care este supus
procesului de reducere.

La electrodul de zinc se formează cationi care trec în soluţie.

La polul pozitiv cationii de cupru devin atomi de cupru, care se
aşează pe suprafaţa electrodului de cupru. Anionii de sulfat,
din soluţia de sulfat de cupru, nu găsesc destui cationi de
cupru, deoarece aceştia au devenit atomi. Astfel ei trec prin
peretele despărţitor şi în cealaltă parte găsesc cationi de zinc.
Electrodul de cupru se măreşte iar electrodul de zinc se
micşorează .Cantitatea de soluţie de cupru scade iar cantitatea
de soluţie de zinc creşte.

Observăm că există un voltmetru în circuitul electric pentru a

măsura intensitatea curentului dintre cupru şi zinc, intensitate
care este de 1.1 volţi. Bateriile şi acumulatorii nu sunt nimic
altceva decât elemente galvanice. Acest experiment poate fi
făcut cu multe substanţe diferite. Când diferenţa de potenţial
este mai mare şi intensitatea este mai mare.
Acum vom reveni la teorie cu "ajutorul" hidrogenului. Definiţia
spune că hidrogenul are o intensitate de 0 volţi. Toate celelalte
substanţe din seria de reactivitate sunt puse în relaţie cu
electronul normal de hidrogen. Pentru a afla voltajul tuturor
substanţelor trebuie să construim un element galvanic care
conţine substanţa necunoscută şi atomul de hidrogen.
Deoarece hidrogenul este un gaz trebuie folosită platina care
este înconjurată de hidrogen; platina va fi utilizată ca electrod
al hidrogenului.

3. PILA LENCLANCHE
Cea mai comună formă de pilă galvanică este pila Leclanche,
inventată de chimistul francez Georges Leclanch în 1860. În
limbaj popular este numită pila uscată sau baterie proiectoare.
Pila Leclanche utilizată în zilele noastre este foarte similară
invenţiei originale. Electrolitul constă într-un amestec de
clorură de amoniu şi clorură de zinc făcută pastă. Electrodul
negativ este făcut din zinc ca şi carcasa externă a pilei, iar
electrodul pozitiv, o tijă de cărbune înconjurată de un amestec
de carbon şi dioxid de mangan. Pila Leclanche produce circa
1.5V.

Pila Leclanché este frecvent utilizată pentru alimentarea

aparatelor de radio cu tranzistori, a lanternelor de buzunar, la
instalaţii de semnalizare etc.

Reacţiile care au loc la electrozi sunt complexe, şi se pot

reprezenta astfel:

Forţa electromotoare a acestei pile este de 1,5 - 1 ,65 V, şi

scade pe măsură ce pila se descarcă. În mod frecvent, se leagă
în serie mai multe astfel de baterii.

O altă întrebuinţare este în bateriile de acumulatoare. Astfel

de baterii sunt dezvoltate pentru uz electric pentru a fi folosite
ca nivelatoare de încărcătură, pentru a compensa fluctuaţiile
momentane de capacitate ale sistemului. Astfel de baterii ar
putea fi instalate aproape de locurile cu cerinţe speciale.
Acestea cauzează puţine probleme de mediu şi ocupă puţin
spaţiu.

ACUMULATORUL CU PLUMB
Acumulatorul cu plumb este o pilă cu electrolit lichid realizat
pentru prima oară, în anul 1859, de inginerul francez Gaston
Planté.

Electrodul negativ este format dintr-un grătar de plumb cu

ochiurile umplute cu plumb spongios, iar electrodul pozitiv
este construit tot dintr-un grătar de plumb cu ochiurile
umplute cu dioxid de plumb. Electrolitul este acid sulfuric de
concentraţie 38% (p = 1,29 g/cm 3 ) pentru acumulatorul
încărcat.

În timpul funcţionării acumulatorului, când acesta debitează

curent electric, la cei doi electrozi au loc procesele care pot fi
reprezentate prin ecuaţiile:

Reacţia totală presupune transformarea Pb şi a Pb0 2 în PbSO

4 prin consumarea acidului sulfuric.
La ambii electrozi se formează PbSO 4 insolubil, care aderă la
plăci, se sulfatează. Granulele fine de PbSO 4 formate iniţial se
măresc în timpul funcţionării, astfel încât randamentul
acumulatorului scade.

Se poate constata dacă un acumulator este încărcat sau nu

prin măsurarea concentraţiei acidului sulfuric, mai precis prin
determinarea densităţii soluţiei.

Acumulatorul poate fi reîncărcat prin conectarea acestuia la o

sursă de curent continuu astfel, încât curentul debitat de sursă
să aibă sens opus celui debitat de acumulator; la electrozi se
produc astfel reacţiile inverse celor indicate.

În afara acumulatorilor cu plumb se utilizează acumulatoare

alcaline de tip Ni-Fe şi Ni- Cd. Acestea prezintă avantajul ca
permit desfăşurarea unui număr mare de descărcări - încărcări
fără deteriorarea plăcilor.

Bateria de acid de plumb

Acumulatorul care poate fi reîncărcat prin inversarea reacţiei

chimice, a fost inventat în 1859 de fizicianul francez Gaston
Plante. Bateria lui Plante era una din acid de plumb, un tip larg
folosit astăzi.

Bateria de acid de plumb, care constă din trei sau şase baterii
conectate în serie, este folosită la automobile, camioane şi alte
vehicule, marele ei avantaj este că poate transmite un curent
puternic de electricitate pentru a porni un motor, însă se
descarcă repede. Electrolitul este o soluţie diluată de acid
sulfuric, electrodul negativ este din plumb şi cel pozitiv din
dioxid de plumb.

Bateria de acid de plumb are o funcţionare bună timp de

aproape 4 ani şi produce 2V pe celulă.

Bateria Edison

Un alt acumulator mult folosit este bateria alcalină sau bateria

nichel - fier, dezvoltată de inventatorul american Thomas
Edison în 1 900. Electrodul negativ din fier, cel pozitiv din oxid
de nichel şi electrolitul este o soluţie de hidroxid de potasiu.
Are dezavantajul de a emana hidrogen în timpul încărcării.

Această baterie este folosită în principal în aplicaţii în

industria grea. Bateria Edison funcţionează bine timp de 10 ani
şi produce circa 1.15V.

O baterie alcalină similară bateriei Edison este celula nichel-

cadmiu sau bateria de cadmiu, în care electrodul de fier este
înlocuit cu unul din cadmiu. Funcţionează timp de 25 de ani şi
produce circa 1.15 V.

Un număr de noi tipuri de baterii a fost creat pentru utilizarea

în vehiculele electrice. Versiuni îmbunătăţite ale bateriilor de
stocare convenţionale au fost dezvoltate pentru maşini
electrice, dar au dezavantajele de a avea fie o rază scurtă sau
cost ridicat, fie greutate mare sau probleme legate de mediu.
Baterii avansate care par promiţătoare pentru utilizarea în
vehicule electrice sunt cele litiu - sulfat de fier, zinc - clor, natriu
- sulf, nichel-hidrură de metal.

OSTAFE
IULIA
CLASA a IX-
aD