Prezentarea factorilor care pot declanșa

inovarea si shimbarea

Schimbarea în educație și educația în schimbare

Pentru a realiza această lucrare, am pornit prin a căuta răspunsuri la următoarele
întrebări:
Care este idealul educației?
De ce este nevoie de schimbare în educație?
Ce înseamnă schimbarea în educație?
Cine poate schimba ceva în educație?

 Care este idealul în educație?

Prin educație se urmărește atingerea unui ideal, unor scopuri și obținerea unor
rezultate individuale și sociale.
În cărțile de specialitate, finalitățile educaționale sunt structurate ierarhic, astfel:
- Idealul educației, care reprezintă o intenționalitate generală și pe termen lung;
- Scopurile educației, care sugerează intenționalitățile pe termen mediu;
- Obiectivele educației, care se referă la intenționalități concrete cu caracter particular.
Idealul educației configurează un model de personalitate umană dezirabil pentru o
anumită societate și epocă istorică, acesta fiind un model abstract spre care se tinde cu
ajutorul întregului sistem de educație.
Pentru a putea contura idealul în educație, mă opresc asupra a 2 factori esențiali:
individul și societatea.
Individul este beneficiarul direct al educației ale cărui nevoi, aspirații și posibilități
trebuiesc luate în considerare, deoarece acesta poate influența în mod direct și indirect
finalitățile educaționale.
 Societatea în continuă evoluție, poate schița competențele, caracteristicile ți calitățile
generale necesare membrilor unor anumite comunități, pentru a-i ajuta să se integreze activ în
mediul social.
La nivelul unei anumite societăți, stabilirea idealului educației este un aspect
important al politicii în domeniul educației și învățământului, acesta având rolul de orientare
strategică a tuturor demersurilor pedagogice. Idealul educației este dinamic, el înregistreaza o
evoluție istorică deoarece tipul de personalitate dorit de o anumită comunitate într-o etapă
istorică dată condensează valorile epocii respective.
Astfel, în antichitate, prin educația ateniana se urmărea formarea omului în spiritul
Binelui, Frumosului si Adevarului, valori sintetizate în conceptul de „Kalokagathia”, ducând
la o dezvoltare armonioasă, atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere intelectual
și moral. În schimb, modelul de personalitate spre care tindea educația spartană era
războinicul.
În Evul mediu, în Europa se conturează două idealuri educative, corespunzatoare a
două sisteme de educație: monahul (format prin educația religioasă) și cavalerul (format prin
educația cavalerească). Renașterea reînvie valori ale antichității, propunând ca model de
personalitate un „uomo universale”, omul armonios dezvoltat, fizic și spiritual.
Epoca modernă alatură valorilor clasice valori promovate de revoluțiile burgheze:
libertate, egalitate, fraternitate, legalitate.
Pe lângă cei doi factori importanți (individul și societatea), acum, ținând cont de
societatea actuală, mai putem adăuga factori de natură economică și culturală.
Economia a avut un rol major în dezvoltarea sistemelor educaționale din secolul XX
„...pentru a satisface nevoile de pe piața muncii din timpul Revoluției Industriale și sunt
organizate după principiile producției de masă.”( Robinson, Ken, 2015, p.20)
În schimb, în circumstanțele complet diferite ale secolului XXI, economia iși pune din
nou amprenta asupra unei alte revoluții, de această dată, una digitatlă.
Din punct de vedere cultural, creșterea populației la mai mult de șapte miliarde,
deschiderea granițelor și globalizarea au schimbat direcțiile educației în societate, în principal
datorită faptului că „tehnologiile digitale transformă felul în care muncim, ne jucăm, gândim,
simțim și relaționăm unii cu alții.”( Robinson, Ken, 2015, p.20)
În societatea românească actuală, idealul educațional urmărit prin sistemul de
învățământ este explicit formulat în Legea Educației Naționale din 2011 care, la articolul 2
alineatul 3, precizează: „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă,
integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în
asumarea unui sistem de valori care sunt nesesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală,
pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în
societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”.( Legea Educației
Naționale, 2011, p.1)

De ce este nevoie de schimbare în educație?

Există o necesitate obiectivă de schimbare în educație, determinată de transformările
care au loc în societate la nivel cultural, politic și economic, care sunt reflectate în plan
pedagogic. Există două categorii de schimbări în domeniul educației:

 schimbarea curentă la nivel de politică școlară, în vederea perfecționării în

limitele unei paradigmei pedagogice recunoscute la scara comunității
profesionale în plan mațional și internațional;
 schimbarea de tip reformă care trebuie să reprezinte „o modificare amplă a
sistemului de învățământ în orientare, structură și conținut”(Dicționar de
pedagogie, 1979, p.388), „o inovație structurală și sistemică realizată în cadrul
sistemului de învățământ”(Vlășceanu, Lazăr, 1979, p.39) dincolo de
circumstanțele locale, teritoriale, naționale sau internaționale.

Din 1990 până în prezent, România a schimbat peste 20 de miniștrii ai educației, iar
aceștia au adus la rândul lor diferite „îmbunătățiri”, schimbări, reforme ale întregului sistem
educațional, inclusiv Legii Educației Naționale. Conform rezultatele statisticilor și
informațiilor oferite online de Eurostat, ISN, OCED(PISA), Edu.ro, putem trage următoarea
concluzie: educația din România mai are nevoie de schimare. Dar, de o schimbare de
mentalitate, de înțelegere și acceptare a educației ca fiind un sistem complex, care se poate
adapta, evolua și transforma odată cu individul și societatea.

Astfel, putem afirma că educația definește viitorul unei socități, iar calitatea educației
este direct proporțională cu evoluția societății respective. România, ca țară membră a Uniunii
Europene are nevoie schimbare pentru a putea corespunde cerințelor, standardelor și criteriilor
de referință cel puțin europene, dacă nu mondiale.

Un semnal de alarmă vine din partea Președintelui României în cadrul discursului din timpul
Galei Profesorului Bologna, desfășurată la Palatul Cotroceni din dta de 19 mai 2017:
 „Aceste realități dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore și
dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung. (...)
Orice reformare a educației pe o bază incluzivă trebuie să țină cont de profilul
generațiilor actuale și de evoluția societății, dar și de nevoile legitime ale cadrelor didactice.
(...) Ceea ce a devenit însă clar pe parcursul dezbaterilor a fost rolul absolut esențial al calității
profesorilor, atât din sistemul universitar, cât și din sistemul preuniversitar. (...) Dacă ar fi să
alegem un singur punct din care să începem reașezarea sistemului educațional românesc,
acesta ar fi probabil cariera didactică, prin încurajarea celor mai buni absolvenți să aleagă
misiunea nobilă de a forma generația viitoare.
Orice transformare a sistemului de învățământ și orice reformă a carierei didactice are
în primul rând nevoie de modele, de exemple de bună practică, care pot să ofere expertiză,
dar, mai ales, care pot să genereze încredere în sistemul de învățământ românesc.” (Iohannis,
Klaus,2017)

Cine poate schimba ceva în educație?

Actorii principali în procesul educațional sunt ființele umane, fie că sunt copiii
(elevii), părinții, profesorii, directorii, inspectorii, comunitatea, angajatorii, miniștrii,
politicienii, societatea. Cu toții am fost, suntem și vom fi implicați în egală măsură în acest
sistem care se află în continuă dezvoltare, adaptare și transformare, asemeni unui organism
viu.
 Deși putem vorbi despre educație la nivel global și european, aceasta pornește,
inevitabil, de la bază - nivelul local, de la procesul de învățare în școală. Și dacă vorbim
despre schimbare în sistemul educațional, aceasta trebuie să înceapă de jos în sus, nu de sus în
jos, deoarece „ dacă sunteți profesori, pentru elevii voștri, voi sunteți sistemul. Dacă sunteți
directori de școli, pentru comunitatea voastră, voi sunteți sistemul. Dacă sunteți politicieni,
pentru școlile pe care le controlați, voi sunteți sistemul.”(Robinson, Ken, Școli creative, 2015,
p. 23)
„„Școala așa cum este” are elevii, profesorii părinții pe care îi merită!” (Nedelcu
&Coilan, 2009), ceea ce înseamnă că școala are nevoie de o schimbare de paradigmă.
Schimbarea începe cu mine, cu tine, cu noi, cu ei, cu fiecare în parte și va crește
progresiv și stematic până vom obține o inovare a sistemului de educație.
Pornind de la celebra întrebare a copilului „De ce?”, profesorul caută cele mai
adecvate căi pentru a-l ajuta pe acesta să găsească răspunsul corect, un răspuns care va fi
începutul următoarei experiențe de învățare. Dar nu numai elevii au întrebări, ci și profesorii,
iar cea mai frecventă întrebare a acestora este: „Pentru ce suntem noi aici?” Dacă răspunsul
este: „Pentru elevi.”, atunci adevăratul proces de transformare poate începe.