Rolul inteligenței emoționale în cariera

didactică

Există două forme ale inteligenței ca factor intelectual: inteligența academică și

inteligența emoțională, dar Howard Gardner, în jurul anilor 1980, a elaborat o teorie numită
Teoria Inteligențelor Multiple, care relevă nu 2 ci cel puțin 8 forme ale capacității cognitive
ale individului, descrise printr-un set de abilități, talente, deprinderi mentale deținute de orice
om dezvoltat normal. Acestea sunt:
1. Inteligența lingvistică
2. Inteligența logico-matematică
3. Inteligența muzical-ritmică
4. Inteligența vizual-spațială
5. Inteligența naturistă
6. Inteligența corporal-kinestezică
7. Inteligența intrapersonală
8. Inteligența interpersonală
 Inteligența existențială

Așa cum, datorită codului său genetic, ființa umană este unică, diferită și irepetabilă,
iar mediul influențează dezvoltarea acestei, așa diferitele experiențe de învățare de-a lungul
vieții, pot determina în ce măsură această dezvoltare umană poate rezulta a fi una cognitivă,
afectivă sau/și motorie.
Teoria Inteligențelor Multiple este favorabilă, în special, educației-ca factor
indispensabil al devenirii umane.
Prin cunoașterea, identificarea și stimularea corespunzătoare a diferitelor inteligențe,
individul privit din punctul de vedere al educabilului, dar și al educatorului, poate armoniza,
echilibra și dezvolta diferitele planuri ale inteligenței, ca și caracteristică importantă a
personalități umane.
Teoria lui Gardner pune accentul pe individualizarea procesului educațional al unui
om, astfel încât acesta ajunge să performeze în diversele activități umane, bazându-se pe
anumite structuri intelectuale, aptitu Emoțiile constituie evaluări sau judecăți pe care le facem
asupra lumii emoția implică o evaluare din partea subiectului cu privire la semnificația unui
eveniment sau a unei situații. Această evaluare depinde de fapt e legat de cultură și de
personalitatea individului. Cu alte cuvinte emoția depinde de modul în care o persoană
evaluează și analizează o situație. Prin emoții judecăm lumea ca fiind plăcută sau neplăcută,
ca fiind bună sau rea, deci după un sistem de valori.
Emoțiile sunt importante deoarece ele asigură supraviețuirea, luarea deciziilor,
stabilirea limitelor, comunicarea și unitatea.
Termenul „inteligență emoțională” a fost formulat pentru prima dată într-o teză de
doctorat, în Statele Unite ale Americii în anul 1985. Wayne Leon Payne considerat că
inteligența emoțională este o abilitate care implică o relaționare creativă cu stările de teamă,
durere și dorință.
Studiile privind inteligența emoțională au debutat în jurul anilor `90 și s-au conturat trei
mari direcții în definirea inteligenței emoționale:
1. Mayer și Salovey (1990, 1993) - consideră că inteligența emoțională implică
a) abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;
b) abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;
c) abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova
dezvoltarea emoțională și intelectuală.
Există o intercondiționare pozitivă între emoții și gândire.
2. Reuven Bar-On (1992) - Componentele inteligenței emoționale sunt:
- aspectul intrapersonal;
- aspectul interpersonal;
- adaptabilitate;
- controlul stresului;
- dispoziție generală pozitivă.
Din perspectiva celor doi autori capacitățile inteligenței emoționale sunt: conștiința de sine
a propriilor emoții, stăpânirea emoțiilor, motivarea interioară, empatia, stabilirea și dirijarea
relațiilor interumane.
3. D. Goleman (1995) - Inteligența emoțională are la bază:
- conștiința de sine;
- autocontrolul;
- motivația;
- empatia;
- aptitudinile sociale.
 Goleman susține că spre deosebire de inteligența cognitivă (IQ) care este aceeași pe tot
parcursul vieții, inteligența emoțională (EI) se poate învăța.

Există mai multe niveluri ale formării inteligenței emoționale, și anume:

1. evaluarea perceptivă și exprimarea emoției;
2. facilitarea emoțională a gândirii;
3. înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale;
4. reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală.
Termenul de inteligență emoțională se referă la 4 aptitudini corelate: capacitatea de a
percepe, folosi, înțelege și gestiona sau regla emoțiile - cele proprii și cele ale altora - pentru a
atinge anumite obiective. Inteligența emoțională îi permite persoanei să țină în frâu emoțiile
pentru a se confrunta în mod mai eficient cu mediul social. Ea necesită conștientizarea tipului
de comportament care este adecvat între o situație socială dată.
Pentru a măsura inteligența emoțională, psihologii folosesc testul de inteligență
emoțională Mayer-Salovey-Caruso(MSCEIT-2002).
În ultimă instanță, a acționa în virtutea emoțiilor se reduce deseori la o anumită judecată
de valoare.
dinale și caracteriale potrivite personalității sale.

Inteligența emoțională reprezintă conform unora dintre specialisti abilitatea de a

identifica, de a utiliza, de a înţelege şi de a gestiona emoţiile, cu scopul de a comunica
eficient, de a empatiza cu cei din jurul nostru, de a depăşi provocările şi nu în ultimul rând, de
a preveni şi de a atenua conflictele.
Inteligența emoțională va avea o serie de componente esențiale precum:

- Auto-conştientizarea şi auto-controlul. Primul obiectiv de instruire în inteligenţa

emoţională este acela de a creşte conştientizarea oamenilor asupra impactului
neintenţionat legat de comportamentul lor. Auto-conştientizarea şi auto-controlul
implică cunoaşterea calităţilor pozitive şi acelor calităţi care necesită schimbare. Auto-
controlul necesită angajament. Auto-controlul este disciplina care implică cunoaşterea
momentului şi modalităţii de a acţiona şi apoi acţiunea în sine.

- Empatia. Empatia stă la baza construirii unei relaţii. Oamenilor cu adevărat empatici le
pasă de ceilalţi şi pun mare preţ pe înţelegerea sentimentelor şi gândurilor acestora.
Empatia necesită disciplină. Este arta de fi în permanenţă în contact cu oamenii.
Astfel, empatia necesită pe lângă abilităţile de ascultare şi abilităţi de comunicare
 - Inteligenţa socială. Inteligenţa socială reprezintă construirea de relaţii pentru a face
lucrurile să se întâmple. Dincolo de abilităţile necesare în construirea unei relaţii
puternice şi colaborative, inteligenţa socială este reprezentată de încrederea reciprocă,
ea permite indivizilor să lucreze chiar şi în condiţii de conflict, fără a distruge
abilitatea de a lucra împreună.

- Influenţa personală. Face referire la abilitatea de a face lucrurile să meargă cu şi prin

intermediul altor persoane. Încrederea în sine contribuie la abilitatea oamenilor de a-i
influenţa pe ceilalţi. Aceştia preiau iniţiativă pentru a-şi atinge scopul şi pentru a
aduce o atitudine de optimism şi flexibilitate în relaţiile cu ceilalţi, îndemnându-i în a
avea o colaborare eficientă şi plăcută.

- Stăpânirea scopului și a viziunii. Stăpânirea scopului şi a viziunii este o modalitatea de

a transforma un loc de muncă în ceva care să exprime propriile valori şi propria
viziune ca om.

Din perspectiva conținutului proceselor specifice inteligenței emoționale se poate

discuta despre:
-        Conștiinţa de Sine (cunoasterea emotiilor proprii si a modalitatilor in care
acestea afecteaza comportamentul și gândirea proprie. Cunoasterea propriilor
puncte tari si slabe si dezvoltarea increderii in sine
-         Managementul Sinelui (cultivarea unei capacitati de a mentine propriile
angajamente si adaptare la noi circumstante, controlul sentimentelor impulsive si
gestionarea comportamentelor derivate din aceasta.
-         Conștientizarea Socială, (capacitatea de conectare la limbajul non-verbal al
celorlalti, intelegerea  emoţiilor, nevoilor și preocupărilor celorlalte persoane,
integrare in munca de echipă,
-         Managementul Relaţiilor (abilitati necesare pentru constuirea si mentinerea
relatiilor, capacitate de comunicare, puterea de a inspira si influenta, abilitatea de
a gestiona conflicte).

În concluzie, avem nevoie de profesori cu o inteligență emoționala bine dezvoltată, nu

doar inteligenți!
Avem nevoie de profesori motivați, nu doar în afara sistemului educațional, ci și în
interiorul acestuia!
Avem nevoie de profesori cu o conduită creativă, nu de profesori mediocri!
 Avem nevoie de profesori care crează o nouă cultură a școlii unde se învață și se predă
munca în echipă prin cooperare, rezolvarea de probleme interdisciplinare, motivația
intrinsecă, explorarea și experimentarea, joaca, libertatea de a alege, autonomia,
independența, democrația!