Să clădim împreună cei 7 ani de acasă

Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei
persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei
mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult. Încă de la naştere, fiecare etapă din
viaţa copilului îşi pune amprenta asupra dezvoltării sale afective, motrice şi intelectuale. Chiar dacă,
aparent, lucrurile decurg „de la sine”, există factori care pot influenţa această dezvoltare, pe toate
palierele sale, iar o parte din aceşti factori ţin strict de mediul familial şi de felul în care cei care intră în
contact cu copilul se raportează la lumea din jur.

Profesorul psiholog Adina Mesaroş a explicat, pentru „Adevărul“, cum influenţează primii ani din
viaţă comportamentul viitor al copilului şi, nu în puţine cazuri, chiar a viitorului adult. Potrivit
psihologului, primul pas în dezvoltarea bună a copilului, imediat după naştere, este satisfacerea nevoilor
imediate ale copilului. „Copilul plânge pentru că are o nevoie - este forma lui de comunicare la acea
vârstă. Este indicat să indentificăm acea nevoie şi să o satisfacem. În momentul în care nu o satisfacem,
apar frustrările atât pentru mamă, cât şi pentru copil”, explică specialistul, precizând că această
satisfacere a nevoilor bebeluşului, în special de către mamă, constituie baza unei bune relaţii ulterioare
între cei doi. Nevoile bebeluşului şi felul în care mama le tratează, importante în dezvoltarea copilului
Psihologul spune că acea dorinţă permanentă - manifestată la vârsta de câteva luni - de a fi luat în braţe
reprezintă o altă nevoie a copilului şi nicidecum un moft, motiv pentru care ea trebuie satisfăcută, nu
refuzată celui mic. „El încă nu poate merge, iar nevoia lui de explorare este foarte mare. Fiind în braţe,
mama se mişcă, el, copilul, poate exploara tot ceea ce îl înconjoară”, punctează psihologul.

În jurul vârstei de 9 luni apare nevoia de autonomie, care - din nou - trebuie satisfăcută, spune
Adina Mesaroş, cu condiţia de a asigura un mediu sigur pentru cel mic. „Dacă un copil umblă la dulap,
soluţia nu este să legi uşile dulapului, cum fac multe mămici, pentru că atunci el va fi în permanenţă
tentat să vadă ce e acolo. Cel mai bine este să îl laşi să vadă ce este acolo, pentru că în acest fel, data
viitoare nu i se va părea interesant”, explică ea. La dezvoltarea armonioasă a copilului contribuie şi
banalul joc „cucu-bau”, care ajută la perceperea permanenţei obiectului (conştientizarea faptului că un
obiect există chiar dacă el nu îl vede, abilitate care se dezvoltă în jurul vârstei de un an). ADVERTISING
Tot acum, se dezvoltă limbajul, psihologul subliniind că este foarte important ca mama să vorbească în
permanenţă cu copilul şi să-i citească poveşti, pentru că el învaţă prin imitaţie.

Referitor la obiceiul adulţilor de a vorbi „pe limba bebeluşilor” în preajma celor mici, Adina
Mesaroş spune că nu trebuie neapărat eliminat acest obicei, însă pentru a-l ajuta pe copil să progreseze
din punctul de vedere al limbajului, trebuie dublat cu expresii corecte. „Spre exemplu, putem spune «hai
să păpăm», dar să adăugăm imediat şi «hai să mâncăm»”, explică ea. Între 1 şi 3 ani, este foarte
important ca micuţul să aibă în jurul lui foarte mulţi stimuli, în special jucării, şi este bine să fie încurajat
să exploreze, chiar dacă asta dă bătăi de cap părinţilor. „Să zicem că trage de faţa de masă. El nu face
asta pentru a trage acea faţă de masă, ci pentru a ajunge la ceva ce este pe masă şi la care nu ajunge. O
face, deci, pentru a-şi rezolva o problemă”, exemplifică psihologul. Crizele de personalitate - o etapă
normală. Cum le gestionăm După vârsta de un an apar şi crizele de personalitate, care se manifestă, de
regulă, în locurile publice. „Copilul este egocentric şi ştie că, dacă va face o criză, mama îi va satisface
dorinţa. Foarte important pentru părinţi este să încerce să controleze această criză (încercăm, spre
exemplu, să-l ţinem, pentru a preveni lovirea) şi să-i explice, calm, că nu va primi acea jucărie sau acea
bomboană pentru care face criza”, spune psihologul.

Specialistul atrage atenţia că, după ce trec de un an şi jumătate, doi, aceste crize se transformă
în „simptomele” unui copil răsfăţat, pe termen lung. Între 1 şi 3 ani, apare şi conştientizarea identităţii
sexuale, iar între 3 şi 5 ani, copilul trebuie să abordeze jocul de rol, extrem de important pentru
dezvoltarea lui intelectuală şi socială. Tot acum, se dezvoltă şi dexteritatea, chiar dacă asta înseamnă
pereţi desenaţi cu creioanele colorate. „Şi aici, este mai bine să-i dai un colţ, în care poate să scrie pe
pereţi liniştit, ba chiar să-l şi lauzi pentru asta”, recomandă psihologul.

După 5 ani înţeleg regulile Între 5 şi 6 ani, copiilor începe să le placă rutina. Este momentul în
care, prin repetarea unor ritualuri (trezit, mers la baie, spălat, pieptănat, îmbrăcat şi aşa mai departe) se
formează cel mai bine obiceiurile dezirabile. Este, însă, şi perioada în care apar „fricile” (frica de
întuneric, de eşec) care nu întotdeauna pot fi depăşite fără un ajutor de specialitate. Politeţea - oglinda
familiei Tot acum - sau chiar mai repede, de pe la 3 - 4 ani - copilul învaţă, la început prim imitaţie, reguli
de politeţe. „Sunt lucruri care se învaţă implicit. Spre exemplu, dacă îşi va vedea fratele mai mare că în
autobuz îşi cedează locul unei persoane în vârstă, va învaţa că aşa este normal. Sau dacă va vedea că
mama o salută şi o respectă pe vecina de alături, va învăţa şi el să fie respectuos cu ceilalţi. Dacă cei din
apropiere vor vorbi pe un ton calm, şi copilul va vorbi calm. În general, copiii care ţipă sunt cei în ale
căror familii se vorbeşte pe un ton răstit”, explică psihologul. Tot în această perioadă (începând cu 3 ani),
se învaţă şi formulele de adresare. „Un copil care va fi învăţat de mic să se adreseze într-un anumit fel,
cu greu va reuşi să schimbe, mai târziu, acele formule de adresare. Sunt mulţi copii care ajung chiar şi în
gimnaziu fără a putea să se adreseze profesorilor cu «dumneavoastră», tocmai pentru că, în familie, a
fost învăţat să spună tuturor «tu»“.

Ce trebuie să ştie un copil „de acasă“ Până la 6 - 7 ani, un copil trebuie să aibă dezvoltate - în
principal prin educaţia primită „acasă“, un anumit grad de autonomie (să se îmbrace singur, să se spele,
să fie ordonat), un nivel rezonabil de politeţe, învăţată din regulile impuse de familie, un limbaj dezvoltat
care să-i permită să comunice eficient, un grad de dezvoltare emoţională care să-i dea posibilitatea de a-
şi controla fricile şi emoţiile şi capacitatea de relaţionare socială - sintetizează psihologul.