Plan de curs: Fuziunea societatilor comerciale.

Fuziunea. În mod tradiţional sunt evidenţiate două specii de fuziune: absorbirea şi contopirea.
În primul caz fuziunea se realizează prin absorbirea uneia sau mai multor societăţi - care îşi
pierd personalitatea juridică - de către o alta, rămânând o singură persoană juridică, cea
absorbantă la care vor primi acţiuni acţionarii societăţilor absorbite.
În al doilea caz două sau mai multe persoane juridice – care îşi pierd personalitatea juridică -
se contopesc pentru a forma o societate rezultantă, nouă, la care vor primi acţiuni acţionarii
societăţilor absorbite.
Fenomenele de concentrare economică, specifice fuziunilor ca operaţiuni juridice, sunt dictate
din raţiuni economice de întărire a poziţiei de piaţa şi reducere a cheltuielilor operaţionale.
Tendinţa formării unor structuri juridice gigant care să acapareze în cvasi-totalitate o piaţă este
în parte stopată de reglementările de protejare a liberei concurenţe specifice fiecărui stat.

Fuziunea prin contopire naşte o persoană juridică nouă, în temeiul pactului societar agreat de
voinţele asociaţilor exprimate în conformitate cu actele constitutive ale societăţilor care îşi
încetează existenţa. Ultimul act de voinţă al asociaţilor celor două societăţi care fuzionează prin
contopire este crearea cadrului de exprimare a voinţelor lor în entitatea succesoare.
În esenţa sa fuziunea are ca efect o redimensionare a pactului societar prin lărgirea celui
existent sau înlocuirea să cu altul, cuprinzând asociaţii societăţilor preexistente. Asociaţii au
libertate mare de exprimare a voinţei, putând odată cu redimensionarea cadrului societar să-i
dea forma juridică dorită prin încadrarea ei în oricare tipar prestabilit de societate comercială.
Societatea sau societăţile absorbite sau contopite se dizolvă prin procedura în cauză – fără
lichidare – având loc transmisiunea universală a patrimoniului lor către societatea succesoare.

Procedura. Procedura de fuziune este tratată de legiuitor împreună – şi nediferenţiat – cu cea

privind divizarea.
Fazele importante ale procesului – întocmirea prospectului de fuziune cu conţinutul minim
legal prestabilit1, publicitatea prospectului şi cenzura în termenul legal exercitată de creditori
respectiv hotărârea finală de fuziune şi eventual de aprobare a actului constitutiv al societăţii
succesoare – rămân aceleaşi şi în cazul fuziunii.
Drepturile asociaţilor îşi găsesc apărarea prin instituirea dreptului lor la informare – aflat în
sarcina organelor de conducere – asupra proiectului de fuziune în sine, raportul organelor de
conducere, raportul cenzorilor sau auditorilor financiari, situaţiile financiare de fuziune şi
evidenţa contactelor cu o valoare foarte mare, prin instituirea unui raport de expertiză asupra
justeţii fuziunii ordonat de judecătorul delegat precum şi prin norma generală de publicitate,

1
Legea nr.31/1990, Art. 241.
instituită în favoarea tuturor persoanelor interesate, prin publicitatea prospectului de fuziune în
Monitorul Oficial după avizarea de către judecătorul delegat.
Creditorii societăţii sunt protejaţi prin publicitatea realizată prin Monitorul Oficial. Protecţia
efectivă a drepturilor proprii este realizată în persoana creditorilor prin calea procedurală
oferită de legiuitor a opoziţiei.
Acţionarii îşi pot apăra drepturile, dacă nu au format prin vot voinţa statutară, doar cenzurând
legalitatea hotărârilor finale de fuziune, când practic este aprobat proiectul de fuziune. Lor le
este recunoscut şi un drept de răscumpărare a acţiunilor dacă nu au votat pentru operaţiune.
În apărarea drepturilor asociaţilor societăţilor absorbite în urma operaţiunilor de fuziune
legiuitorul a instituit şi o răspundere civilă în sarcina administratorilor societăţii absorbite şi a
experţilor care s-au pronunţat în privinţa justeţii stabilirii raportului de schimb al acţiunilor,
pentru erorile comise în cadrul fuziunii (şi divizării)2.
Legea societăţilor a rezolvat în mod unitar problema efecte juridice ale fuziunii şi a momentului
când se produc, împreună cu operaţiunea de divizare.

Nulitatea operaţiunilor de fuziune.

Nulitatea unei fuziuni este o procedură declarat judiciară şi limitată temporal şi cauzal. Cauzele
acceptate normativ sunt limitate. fuziunea, poate fi declarată nulă doar dacă nu a fost supusă
unui control judiciar sau dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul
fuziunii sau al divizării este nulă ori anulabilă.
Temporal, procedurile de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii nu pot fi iniţiate după
expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea a devenit efectivă sau dacă situaţia
a fost rectificată. Şi în această materie (precum în materia nulităţii societăţii) nulitatea este
remediabilă.
Incidenţa, în aceste condiţii, a nulităţii operaţiunii are efecte limitate. Obligaţiilor născute în
sarcina sau în beneficiul societăţii absorbante ori societăţilor beneficiare, angajate după ce
fuziunea a devenit efectiva şi înainte ca hotărârea de declarare a nulităţii să fie publicată nu
sunt afectate de hotărârea definitivă de declarare a nulităţii unei fuziuni.

2
Legea nr. 31/1990, art. 245.