Noțiuni introductive

1. Reabilitarea medicală şi medicina fizică. Definiţii date de către Organizația Mondială a

Sănătății (OMS) şi Uniunea Europenană a Medicilor Specialişti, secțiunea Medicina
Fizică şi de Reabilitare.
Definiția de reabilitare (OMS) "U$lizarea tuturor mijloacelor cu scopul de a reduce impactul
condițiilor generatoare de dizabilități și de a permite persoanelor cu dizabilitaţi să obțină o
integrare socială op$mală“.
Reabilitarea este un set de intervenții pentru op$mizarea funcţionării și reducerea dizabilităţii a
persoanelor cu probleme de sănătate în interacţiunea cu mediul.
UEMS - Specialitatea medicală independentă preocupată de promovarea
⎫funcţionării fizice şi cogni$ve,
⎫ac$vităţilor (inclusiv comportamentul),
⎫ par$cipării (inclusiv calitatea vieţii)
⎫şi modificarea factorilor personali şi de mediu.
2. Scopurile Medicinii Fizice şi de Reabilitare.
Stabilirea scopurilor – principiu SMART
S - specific M - măsurabil A - a$ns R - realis$c T - $mp u$l (în care poate fi realizat)
Scopul reabilitării trebuie:
• Centrat pe pacient
• Conş$en$zat de către pacient
• Acceptat de către pacient şi membrii familiei
3. Principiile Medicinii Fizice şi de Reabilitare
1. Iniţierea precoce (maximal posibilă)
2. Con$nuitatea în funcție de ⎫ faza bolii (acută, post-acută, cronică) ⎫ nivelul asistenței de
reabilitare
3.Perioade, nivele
4.Complexitate
5.Abordare mul$disciplinară
6.Centrare pe pacient
4. Asistență de reabilitare în sistemul de sănătate. Structura serviciilor de reabilitare.
5. Competențele medicilor specialişti în reabilitarea medicală şi medicina fizică
υ Selectarea pacienţilor care vor urma programul complex de reabilitare.
υ Evaluarea iniţială complexă.
υ Stabilirea scopului, obiec$velor şi programului de reabilitare.
υ Asigurarea unui program recuperator progresiv, adaptat fiecărui stadiu al bolii.
υ Evaluarea şi documentarea rezultatelor, monitorizarea pe termen lung .
6. Dizabilitate şi Funcționare. Definiții şi exemple.
Dizabilitatea este un termen pentru depreciere, limitări de ac$vitate și restricții de par$cipare.
Exemple: limitarea (sau lipsa) • mobilității (mersului....), • abilității de comunicare (vorbire...), •
efectuării igienei personale si al.
Dizabilitatea denotă aspectele nega$ve ale interacțiunii dintre un individ (cu o stare de sănătate)
și factorii contextuali ai individului.
Funcţionarea este un concept de bază al medicinii fizice si de reabilitare
• Funcionarea reprezintă toate acțiunile pe care oamenii le desfăsoară.
Exemple:
⎫ mobilitate,
⎫ vedere,
⎫ auzul,
⎫ vorbire,
⎫ înghițire,
⎫ cogniție şi al
⎫ Funcţionalitatea este un termen general pentru definirea funcțiilor corpului, structurilor
corporale, ac$vităților și par$cipării.
 ⎫ Aceasta denotă aspectele pozi$ve ale interacțiunii dintre un individ și factorii contextuali ai
acelui individ.
7. Clasificarea Inernațională a Funcţionării, Dizabilităţii, Sănătăţii (CIF). Modelul
funcționării, dizabilității şi sănătății conform OMS. Exemplu de aplicare a modelului
CIF.
Stare de sănătate (Tulburare sau Boală)
Funcţii şi structuri ale organismului
Ac$vităţi
Factori de Mediu
Factori Personali
Modelul CIF
• CIF se bazează pe integrarea a două modele opuse (medical și social).
• Pentru a reda esența integrării diverselor perspec$ve ale funcționării, este u$lizat un model
„biopsihosocial”.
• O viziune coerentă asupra diferitelor perspec$ve ale sănătății: din punct de vedere biologic,
individual şi social.
Example TraumaCsm vertebro-medular
• Deteriorare (deficienţă)
⎫ structură – leziunea măduvei spinării,
⎫ funcție – paraplegia.
• Dizabilitate (limitarea ac$vităţii )
⎫ Limitarea mersului sau urcarea scării .
• Par$cipare
⎫ Restricție de a merge la şcoală sau a con$nua serviciu in mediul actual
• Factori de mediu
⎫ Transport la şcoala
⎫ Accesul la săli de studiu, WC pentru persoanele în scaunul cu ro$le
8. Definiții şi exemple ale infirmităților (deficiențelor) structurale/funcționale.
• Structurile corpului – părțile anatomice ale organismului (organe, membre şi componentele
acestora).
• Funcțiile organismului – funcții fiziologice ale sistemelor organismului (inclusiv funcțiile
psihice). • Deficiențele/afectările – probleme ale funcțiilor sau structurilor organismului, cum
sunt pierderile sau devierile
9. Definiții şi exemple ale limitărilor de activitate şi restricțiilor de participare.
• AcCvitatea – executarea unei sarcini sau a unei acțiuni de către un individ.
• Limitările acCvității – dificultăți pe care un individ le poate avea în a executa ac$vități
(Dizabilitate).
⎫ Exemple: mers, igienă personală, comunicare e.t.c.
• ParCciparea – implicarea în situații de viață.
• Restricțiile de parCcipare – probleme pe care un individ le poate întâmpina prin implicarea în
situații de viață.
⎫ Exemple: petrecerea $mpului liber, par$ciparea în viața comuninății, educație, viața spirituală .
10. Factorii de mediu şi factorii personali în cadrul CIF. Definiții, exemple.
Care factori de mediu au impact asupra persoanelor cu limitări de funcţionare?
1. Mediu fizical.
2. Suport social.
3. Mediu a$tudinal.
4. Dispozi$ve asis$ve.
5. Asistență personală.
Factori personali
Varsta, sexul, comorbidita$, mo$va$e, a$tudinea fata de problem de sanatate.
11. Echipa multidisciplinară de reabilitare. Poziția şi rolul medicului reabilitolog.
medic MFR: Evaluarea, diagnos$c, prognos$c, tratament simptoma$c, prevenţie secundară
Kinetoterapeut: forţa musculară, rezistenţă la efort, echilibru, coordonare, mobililitate
 Terapeut ocupaţional: ADL, ac$vităţile casnice, recreaţie, dispozi$ve assis$ve
Psiholog: cogniţie, anxietate, depresie
Logoped: vorbire, limbajul, deglu$ţie
Asistenta medicală: Nursingul specializat
Pacient/ Membrii familiei
Obiec&vul echipei mul&disciplinare – stabilirea strategiei comune, scopului şi planului de
reabilitare.
12. Afecțiuni şi stări în Medicina Fizică şi de Reabilitare.
13. Planul de reabilitare, scopuri şi obiective de reabilitare. Principii de elaborare şi
conținutul.
Stabilirea scopurilor – principiu SMART
S - specific M - măsurabil A - a$ns R - realis$c T - $mp u$l (în care poate fi realizat)
• Centrat pe pacient
• Conş$en$zat de către pacient
• Acceptat de către pacient şi membrii familiei
ObiecCvele reabilitării
• Tratamentul patologiilor de bază;
• Prevenirea si tratarea complicațiilor;
• Reducerea infirmităților şi/sau dizabilităților;
• Ameliorarea funcționării si ac$vității;
• Permiterea par$cipării.
Principii de bază ale reabilitării
Inițiere precoce
Con$nuitate
Perioade, nivele
Complexitate
Abordare mul$disciplinară
Centrare pe pacient
• Procesul de reabilitare include 4 stadii:
⎫evaluare;
⎫stabilirea scopului;
⎫intervenții;
⎫evaluare
Procesul de reabilitare medicală cuprinde 4 etape:
1. de spital;
2. de policlinică;
3. sanatorială;
4. de întreţinere.

14. Intervenții în Medicina Fizică şi de Reabilitare.

15. Activități clinice ale medicilor specialişti în reabilitare medicală şi cadrul de desfăşurare.
Medic specialist MFR
• abordează holis$c (in intregime) persoanele cu stări acute sau cronice.
• Lucrează în diferite unităţi de la servicii de urgenţă la locaţii comunitare.
• Foloseşte instrumente specifice de evaluare şi diagnos$c și tratament
• efectuează tratamentele, inclusiv
⎫ farmacologc,
⎫ fizical,
⎫ tehnic,
⎫ educaţional
 ⎫ intervenţii profesionale.
• Datorită training-lui complex sunt responsabili pentru ac$vitățile echipei
mul$disciplinare în obținerea rezultatelor op$male.

Metodele și mijloacele reabilitării medicale

1. Fiziobalneoterapia – parte componentă a reabilitării medicale. Aplicarea factorilor fizici în
reabilitare și avantajele tratamentului nemedicamentos.
Ramură a medicinii clinice
• Studiază proprietăţile curative ale factorilor fizici naturali şi artificiali
• Elaborează metodele de aplicare a acestora, în scop terapeutic, profilactic şi de reabilitare
2. Mecanismul /efectelede acţiune și efectele acțiunii factorilor fizici preformanţi şi naturali.
Efectele:
1. Ameliorarea sindromul algic.
2. Normalizarea funcţiei secretorie şi motorie a organelor.
3. Diminuarea procesele inflamatorii.
4. Îmbunătăţirea troficii ţesuturilor şi organelor.
5. Stimularea procesele de regenerare.
• Acțiunea factorilor fizici se bazează pe proprietăți fizice cum ar fi temperatura, presiunea,
intensitatea și compoziția chimică a factorului.
• Acestea implică introducerea unei anumite energii fizice într-un sistem biologic.
• Această energie provoacă una sau mai multe modificări fiziologice, care sunt utilizate pentru
beneficii terapeutice.
• Reacţii generale adaptive(prin mecanisme neuro-endocrine şi vegetative)
• Reacţii reflexe segmentare
• Acţiune locală(metabolică)
• Modificarea fizico-chimică a mediului intern.
Mecanismele:
Reacţiile reflectorii locale: răspunsul în zona de acţiune a factorilor fizici
Reacţiile neuroreflectorii complexe: au caracter segmentar de tipul reflexelor somatosimpatice
modificări vasculare şi metabolice (trofice)
Reacțiile reflectorii generelizate: excitaţiile din zona de aplicare a factorilor fizici aferentează
spre structurile superioare ale SNC - un raspuns general
3. Clasificările factorilor fizici: după proveneță,după mecanismul predominant deacțiune
curativă,dupămodul de aplicare,după zona de acțiune a factorului fizioterapeutic.
Clasificarea factorilor fizici (după proviniență):
Naturali: Aer, apă, soare, microclimat, etc
Artificiali: Curent electric, câmp magnetic, vibrații mecanice, energie luminoasă etc
După mecanismul predominant de acţiune curativă:
a) reacţii generale adaptive prin includerea
mecanismelor neuro-endocrine şi vegetative;
b) reacţiile reflexe segmentare;
c) acţiunea locală asupra metabolismului (efectul endogen, caloric, oscilator
 etc);
d) modificarea fizico-chimică a mediului intern.

• După modul de aplicare: 1. General 2. Local

• După zona de acţiune a factorului fizioterapeutic: 1.înveleşurile corpului
(pielea,mucoasa,ţesutul celuloadipos subcutanat) 2. sistemul muscular şi osteo –articular 3.
organele interne

4. Principiile generale de aplicare a factorilor fizici. Indicațiile și contraindicațiile aplicării

factorilor fizici.
• Principiul etiologic, patogenetic şi simptomatic
• Principiul individualității
• Principiul optimizării
• Principiul etapizării
• Principiul universal de utilizare
• Principiul complexității
Contraindicaţiile generale ale fizioterapiei
Absolute:
• Febra, stare de subfebrilitate
• Starea gravă (decompesată) a pacientului
• Hemoragii şi predispuneri la ele
• Incompatibilitate la factor fizic
Relative:
• Maladii hematologice
• Hipertensiunea arterială gr.III
• Insuficienţă cardiovasculară st. III-IV
• Maladii psihice
• Tumori maligne
• Afecțiuni cutanate
5. Hipertermia. Efectele terapeutice şi mecanismele de acţiune, indicaţii şi contraindicaţii.
Terapia cu parafină. Crioterapia – efecte terapeutice şi mecanisme de acţiune, indicaţii şi
contraindicaţii.
Termoterapia este un proces ce constă în utilizarea căldurii în scopuri terapeutice, de
exemplu pentru ameliorarea durerii, a redării articulare/muscular şi pentru a îmbunătăţii
circulaţia sancvina.

Efecte: Caldura fuctioneaza dilatând vasele de sânge, crescând aportul de oxigen şi

nutrienţii la nivel muscular şi susţinând astfel vindecarea ţesuturilor afectate.

Căldură are deasemenea un efect decontractant, analgesic, stimulând receptoriii
senzoriali de la nivelul pielii reducând transmisia semnalelor de durere către creier şi
ameliorând disconfortul.

Se utilizează în cazul durerilor lombare , menstruale, articulare, imobilităţi

Contraindicații:

• Boli inflamatorii

• Persoanele cardiac

• Persoanele cu probleme circulatorii( boală vasculară periferică deficitară ,

circulaţie deficitară)

• Răni deschise, infecţii, ţesut tumora

Crioterapia reprezinta utilizarea generala sau locala a temperaturilor scazute in domeniul medical.
Beneficii:
1. Favorizeaza circulatia sangvina
2. Imbunatatirea sistemului imunitar
3. Imbunatatirea starii de energie si a fortei:
4. Diminuarea starii de oboseala
5. Adjuvant in recuperarea patologiilor sportive
6. Metoda eficienta de scadere a dureri
7. Scade timpul necesar recuperarii
8. Sporeste concentrarea
9. Combaterea insomniei si un somn mai bun
10. Starea generala de bine
Acţiunea fiziologică a parafinei se bazează în principal pe proprietăţile fizice, deoarece ea
posedă o activitate biologică foarte redusă din cauza calităţilor chimice care o fac să fie o
substanţă indiferentă pentru organism.
Parafina efectuează compresia ţesuturilor şi a capilarelor, care după terminarea şedinţei se
transformă în hiperemie. Efectul termic se limitează la regiunea de aplicare a parafinei, ceea ce contribuie
la creşterea tonusului vaselor sangvine.
Aplicarea locală a parafinei are o acţiune antispas- matică, analgetică şi resorbtivă. în aceste condiţii
se ameliorează circulaţia sangvină şi a limfei în piele şi ţesuturile adiacente, se micşorează edemul şi se
accelerează cicatrizarea rănilor. Acţiunea generală a parafinei se manifestă prin amplificarea proceselor de
inhibiţie în cortex, ceea ce explică contribuţia parafinoterapiei la normalizarea somnului nocturn.

6. Factorii balneoterapeutici de bază, provenienţa şi clasificarea lor. Tehnica balneară şi

serviciul hidrologic la staţiunile balneare.
BALNEOLOGIE - Știință care se ocupă de studiul agenților naturali ca ape minerale, nămoluri,
emanații de gaze, factori climatici,ce au o activitate terapeutică dovedită
Balneoterapia (lat. balneum — baie, grec. therapeia — tratament) este o metodă de tratament,
profilaxie şi recuperare a funcţiilor dereglate ale organismului prin aplicarea apelor minerale
naturale şi artificiale în condiţii de curort, staţiuni balneologice sau instituţii curative.
Balneoterapia se ocupă cu precădere de aplicarea externă a apelor minerale. Concomitent
balneoterapia se ocupă de acţiunea şi modul de utilizare a altor factori naturali terapeutici cum ar
fi: nămolurile (peloidele) terapeutice, gazele terapeutice naturale, salinele terapeutice.

7. Proprietăţile fizice ale factorului hidric. Mecanismele de acţiune ale hidroterapiei asupra
sistemelor şi organelor. Efectele şi beneficiile hidroterapiei.
Utilizarea în scop profilactic, curativ şi de recuperare a apei la diferite presiuni şi temperaturi,
sub diferite stări dc agregare, aplicată direct sau cu ajutorul a diverse procedee tehnice este
numită hidroterapie.
Proprietăţi fizice: capacitate termică, termoconductibilitate, temperatura de indiferenţă
Procedurile hidroterapeutice antrenează obligator sistemul de termoreglare care are menirea de a
menţine ho- mcostazia termică a organismului.
Hidrotermoterapia se bazează pe interacţiunea apei cu tegumentul. Funcţiile principale ale
tegmentului sînt de recepţie a excitanţilor termici, de contribuţie la procesul de termoreglare, de reglare a
raportului între circulaţia pe- i iferică şi cea centrală a sîngelui, de influenţare a metabolismului
hidromineral, de elaborare a mediatorilor chimici şi substanţe active, absorbţia transcutanată a unor
substanţe sau gaze.

8. Climatologia medicală şi climatoterapia. Definiţii. Principalii factori metereologoci şi

acţiunea lor biologică asupra organismului.
• CLIMA - Totalitate a proceselor și fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni
geografice (mediul extern activ în care se desfăşoară viaţa) • Medical constă în totalitatea
factorilor fizici (cosmici, atmosferici, tereştri şi tehnici) şi biologici, tipici pentru o anumită
regiune, care acţionează asupra organismului.
Climatoterapia este un procedeu biologic de stimulare a vitalităţii organismului.
1. Elemente cosmice (radiaţia solară, radiaţia cosmică).
2. Elemente meteorologice (temperatură atmosferică, presiune atmosferică, electricitate atmosferică,
umiditate şi vînt).
3. Elemente telurice (factori geofizici, factori geologici, factori geografici).

Iradiaţia cosmică şi fluxul de particule elementare care pătrund pînă la suprafaţa terestră creează
un fond de iradiere ionizantă. Acest factor al mediului natural influenţează asupra proceselor metabolice
şi mutagene în organismul uman.
Iradiaţia ultravioletă pătrunde în tegument pînă la 0,5-1 mm provocînd un efect bactericid şi
transformarea provita minei D în vitamina D3. Iradiaţia ultravioletă stimulează excitabilitatea
terminaţiunilor nervoase şi funcţia glandelor sebacee, contribuie la elaborarea histaminei şi a altor subs
tanţe biologic active. Razele ultraviolete modifică mediul aerian prin apariţia efectelor fotoelectrice şi
ionizante, ceea ce se manifestă printr-o influenţă secundară asupra organis mului.
Iradierea repetată moderată stimulează activitatea sistemului nervos şi endocrin, ameliorează
reactivitatea imu- nologică, procesele metabolice şi contribuie la regenerarea ţesuturilor.
Iradiaţia infraroşie a soarelui asigură regimul termic al mediului extern necesar pentru viaţă şi
influenţează asupra termoreglării fizice şi chimice a organismului. Temperatura înaltă a aerului
provoacă dilatarea vaselor sangvine periferice, accelerarea pulsului, creşterea minut-volumului
cardiac cu tendinţa spre micşorarea tensiunii arteriale. Fluxul sangvin în organele interne şi
ţesutul muscular se micşorează
Temperatura mică a aerului, dimpotrivă, provoacă constricţia vaselor sangvine periferice, în
special a membrelor, cantitatea de sînge circulant se micşorează, ter- moliza la început scade.
Excitabilitatea sistemului nervos şi secreţia hormonilor cortexului suprarenalelor cresc
considerabil.
Umiditatea moderată a aerului provoacă umezirea tegumentului şi a mucoasei căilor respiratoare.
în condiţiile acestea frigul va contribui la hipotermii, iar căldura, dimpotrivă, provoacă hipertermia prin
diminuarea evaporării su- daţiei.
Presiunea atmosferică şi ondulaţiile ei exercită influenţă asupra organismului pe calea modificării
saturaţiei sîn- gelui cu oxigen şi prin acţiunea mecanică asupra receptorilor din organele cavitare şi vasele
sangvine. Creşterea presiunii atmosferice în limitele ondulaţiilor meteorologice este însoţită de
micşorarea tensiunii sistolice şi diastolice, creşte frecvenţa pulsului, iar la micşorarea presiunii
atmosferice aceste reacţii sînt contrare.
Cîmpul de gravitaţie terestră contribuie la dezvoltarea sistemului osteomuscular. Forţa de
contracţie a miocardului şi circulaţia sangvină în mare măsură depind de forţa de gravitaţie, care
declanşează reflexele antigravitaţionale. Magnetismul şi electricitatea pămîntului influenţează asupra
proceselor bioelectrice şi a stării funcţionale a organismului. Perturbaţiile magnetice rapide, care apar în
timpul activităţii solare pronunţate, pot influenţa inhibitor asupra activităţii nervoase superioare
Condițiile meterologice și zonele climaterice

9. Helioterapia. Talacoterapia. Spelioterapia. Caracterizarea generală a factorilor climatici

şi zonelor naturale de bază din Moldova.
HELIOTERAPIA (de la grec. helios — soare, therapeia — tratament) este o formă de climatoterapie,
care utilizează razele solare în scop curativ şi profilactic. Factorul principal de acţiune este
energia radiaţiei electromagnetice a Soarelui în diapazonul de 290-3000 nanometri, care
cuprinde torentul general al radiaţiei solare şi care este redusă de atmosfera Pămîntului.
La persoanele sănătoase, razele solare fortifică şi revigorează organismul şi menţin starea de
sănătate a corpului, a psihicului şi a minţii. În prezenţa luminii, creierul produce serotonina - acel
hormon al fericirii care dă senzaţia de bine, mulţumire şi optimism, ajută la combaterea insomniilor
de sezon şi durerilor de cap, înlătură depresiile psihice, stările de anxietate, astenie şi surmenaj,
stimulează pofta de mâncare.

Efectele terapeutice ale razelor solare sunt pe cât de diverse, pe atât de importante pentru refacerea
sănătăţii:

- îmbunătăţesc funcţionarea inimii şi previn apariţia unor afecţiuni cardiovasculare (angină pectorală,
hipertensiune arterială, infarct miocardic), iar prin reducerea nivelului de colesterol din sânge, previn
instalarea aterosclerozei, cu blocarea circulaţiei sângelui prin artere;

- ameliorează crizele de bronşită cronică, astm bronşic, pleurezie şi tuberculoză pulmonară, osoasă
şi articulară;

- previn apariţia unor tipuri de cancer (mamar, ovarian şi colorectal);

- întăresc sistemul imunitar şi rezistenţa contra infecţiilor bacteriene şi virotice;

- măresc numărul globulelor albe şi roşii la persoanele anemice;

- reduc durerile provocate de nevralgii, paralizii, reumatism, artroze, osteoporoză şi spondiloză
cervicală;

- soarele şi înotul reglează greutatea corporală la persoanele obeze;

- creşte randamentul muncii intelectuale;

- la femei intervine benefic în combaterea anexitei, nefritei.

În afecţiunile dermatice, razele solare intervin în unele boli de piele, răni infectate, supuraţii
cutanate, lupus, eczeme, acnee, furuncule.

Pe toate meridianele, lumina solară este cea care controlează bioritmul specific în condiţiile de zi şi
noapte.

TALASOTERAPIA este o metodă de climatoterapie, care în sensul larg include aplicarea în

scopul fortificării şi curaţiei diverşi factori climaterici, balneologiei şi hidroterapeutici în
staţiunile balneare de pe litoralul maritim.
- utizează toţi factorii naturali: bioclimatul – apa de mare – apa lacurilor – nămolul – apele
minerale.
• Asupra organismului acţionează:
1. contrastul To aer ν To apă
2. mişcarea valurilor
3. salinitatea apei
4. baia de aer (efect sedativ)
5. baia de soare (radiaţii de IR+UV)
6. baia de nisip (pierderea de lichide)
7. nămol
8. aerosoli
9. ape sulfuroase
Băile marine contribuie la antrenamentul mecanismelor neuroumorale, cardiovasculare ale
termoreglării, stimulează sistemul simpatoadrenalinic, metabolismul energetic, funcţia
respiratoare, procesele oxidative, amplifică tonusul vital al organismului şi capacităţile adaptive,
fortifică organismul.
Speleoterapia (lat. spelunca — peşteră, cavernă, şi grec. therapeia — tratament) este o metodă de
tratament prin plasarea bolnavilor timp îndelungat în condiţiile de microclimat al peşterilor,
minelor de sare, grotelor etc.
Microclimatul de saline exercită o acţiune stimulatoare asupra funcţiei sistemului respirator şi
cardiovascular, asigură declanşarea proceselor antiinflamatoare, hiposensibi- lizatoare şi apariţia
efectului spasmolitic. Procesele metabolice oxidoreductive se ameliorează, iar funcţia
glicocorticoi- dă a cortexului suprarenalelor creşte şi în aşa fel se echilibrează conţinutul
electrolitic al mediului intern al organismului.

Caracteristicile unui climat

temperatura • starea electrică a aerului • compoziţia aerului • pata bacteriologică • curenţii de aer
• precipitaţiile de ploaie/ninsoare • caracteristicile actinice • situaţia geografică (factori locali) •
geologia solului

10.Tipuri de climatoterapie: aeroterapia, helioterapia, talasoterapia, spelioterapia.

Spelioterapia – acţiunea fiziologică şi curativă, metodica de aplicare şi dozarea
spelioterapiei, indicaţii, contraindicaţii.
Speleoterapia acţionează cauzal în patogenia bolii asmatice prin întreruperea stimulului patogen
(aer lipsit de alergeni)
• Umiditatea aerului: fluidificarea secreţiilor, mucoliză
• Inhalarea de Na: rol osmotic şi decongestiv
• Ca, Mg: rol antiinflamator, antialergic, spasmolitic
• Intervin în euritmizare (suprimarea stressului, normalizarea ritmului circadian denaturat prin
“noaptea artificială”)
• Metodologia de tratament: nu este standardizată, variază de la câteva ora până la 16 h/ zi
• Poate include şi somnul de noapte
De regulă, tratamentul se aplică în cursul dimineţii. Bolnavul este plasat timp de 2-3 ore, iar
în minele de sare pînă la 12-16 ore pe zi în peşteră sau grotă. Durata curei este de la 2-3
săptămîni pînă la 1-3 luni.
Speleoterapia este indicată bolnavilor în stare preast- matică, cu astm bronşic alergic şi
atopic cu evoluţie uşoară sau medie şi cu insuficienţă respiratorie de gradul I-II, cu bronşite
cronice, cu boala hipertonică de gradul I şi IIA.
Contraindicațiile tratamentului în minele de sare includ tuberculoza în toate formele, infecţiile,
reumatismul, cola- genozele, insuficienţa cardiacă, cordul pulmonar cronic decompensat,
neoplaziile pulmonare, afecţiunile renale, boala ulceroasă, hepatitele.

11. Mijloacele kinetoterapiei în reabilitare medicală.

1. Mijloace fundamentale ale kinetoterapiei
• Însăși Kinetoterapia - Ş$inţa mişcării organismelor vii şi a structurilor care par$cipă la aceste
mişcări u$lizată cu scop terapeu$c
2. Mijloace adiacente kinetoterapiei • Termoterapia • Electroterapia • Hidroterapia • Terapia
ocupaţională, ergoterapia • Ac$vităţi fizice adaptate • Masaj terapeu$c
12. Criteriile de clasificare ale kinetoterapiei.
După obiectivele fiziopatologice: • kinetoterapia de mobilitate articulară • kinetoterapia de
tonifiere musculară • kinetoterapia de creşterea anduranţei musculare • kinetoterapia de
coordonare şi echilibru • kinetoterapia de antrenare la efort • kinetoterapia de relaxare •
kinetoterapia de posturare
După locul de activitate: • kinetoterapia la sala de kineto • kinetoterapia la domiciliul
pacientului • kinetoterapia la patul bolnavului • kinetoterapia în aer liber • kinetoterapia în
piscină (hidrokinetoterapie)
13. Formele și principiile de aplicare ale kinetoterapiei.
Formele kinetoterapiei • Imitaţii şi jocuri • Gimnastică generală şi respiratorie • Gimnastică
medicală selectivă • Reeducarea mersului • Reeducarea prehensiunii • Hidro-kinetoterapia •
Sportul curativ • Dansul curativ • Terapia ocupaţională • Ergoterapia • Meloterapia activă
Principiile de aplicare a kinetoterapiei • conştientizării • individualizării tratamentului •
precocităţii tratamentului • gradării efortului • continuităţii şi succesivităţii progresivităţii •
aplicare sistematică • evaluarea eficacităţii kinetoterapiei şi recuperării funcţionale
Poate fi aplicată în trei scopuri:
• Profilactic – kinetoprofilaxie (primară, secundară)
• Terapeutic – kinetoterapie
• De recuperare – kinetoterapie de recuperare
14. Efectele terapeurice ale kinetoterapiei.
Efectele terapeutice ale kinetoterapiei
• creşterea forţei şi anduranţei musculare
• ameliorarea mobilităţii articulare
• reeducarea coordonării şi echilibrului
• ameliorarea respiraţiei
• creşterea toleranţei la efort
15. Principiile de aplicare ale terapiei ocupaționale.
Terapia ocupaţională antrenează activitătile din cele mai variate domenii pe care individul le
realizează în cursul zilei: • autoîngrijirea zilnică; • munca; • activităţi educaţionale; • hobby-uri;

Neuroreabilitarea
1. Neuroreabilitarea: definiţie, date epidemiologice şi statistice, deficiențe motorii după AVC
Neuroreabilitatea este un proces medical complex care urmareşte sa ajute recuperarea de la un
prejudiciu al sistemului nervos şi sa minimizeze şi/sau sa compenseze orice alte modificari funcţionale
care rezulta din acesta pentru a creşte sau res$tui calitatea vieţii individului.
Epidemiologie:
Afec$uni neurologice - cauza cea mai frecventă a dizabilității grave.
• Un miliard de oameni - afectați de boli și afecțiuni neurologice
• Peste 6,8 milioane mor anual ca urmare a tulburărilor neurologice
• 25% dintre persoanele - suferă de un handicap neurologic cronic
• 33% dintre persoanele cu dizabilități care locuiesc în îngrijire rezidențială - afecțiune neurologică
• 25% dintre persoanele cu handicap cronic suferă de afecțiuni neurologice.
• Rata accidentului vascular cerebral crește constant odată cu creșterea vârstei și pentru persoanele cu
vârste cuprinse între 45 și 85 de ani este de aproxima$v 4 la 1000 anual.
Statistic:
• 10% pacieen$ post-AVC se recupereaza aproape complet
• 25% prezinta o insufucienta func$onala minima
• 40% prezinta o insuficienţa func$onala moderata pana la severa si au nevoie de ingrijiri speciale
• 10% necesita ingrijire speciale la domiciliu sau in unitaţi medicale pe termen lung
• 15% mor la scurt $mp dupa AVC
• 14% dintre supravieţuitorii AVC, sufera un AVC repetat in primul an
•66!
Deficiențe motorii după AVC: 49% deficiențe de echilibru 54% mersul 52% mișcările mâinii 44%
mișcările brațelor 44% mișcările picioarelor

2. Indicatii pentru neuroreabilitare, deficite neurologice funcţionale posibile, principalele

limitări de activitate. Precauții/ Contraindicații
Indicatii pentru neuroreabilitare
✓ Accident vascular cerebral (ischemic, hemoragic)
✓ Traumatism cranio-cerebral
✓ Traumatism vertebro-medular
✓ Maladii demielinizante (scleroza multiplă și al.)
✓ Boli degenerative (boala Parkinson, Distonie și al.)
✓ Afecțiunile sistemului nervos periferic (neuropatie, radiculopatie, plexopatie,
polirariculopatie)
✓ Boli neuromusculare (miodistrofii)
✓ Altele
Deficite neurologice funcţionale posibile
• Dereglari motorii (pareze/plegii, hemi, para, tetra)
• Dereglari senzitive (superficiale, profunde)
• Derelari ale tonusului muscular (flasticitate, spasticitate)
• Tulburari de coordonare (ataxie cerebeloasa, ataxie senzitiva)
• Dereglari de comunicare (afazie motorie, senzoriala, mixta, dizartrie, dislexie, disgrafie)
• Tulburari de deglutiţie (disfagie solide/lichide/mixta)
• Tulburari sfincteriene (retenţie, incontinenţa)
• Tulburari cognitive (amnezie, apraxie, perturbarea funcţiilor de atenţie, concentrare,
planificare, executare)
Principalele limitări de activitate
• Mersul
• Urcatul / coborâtul scărilor
• Baia
• Îmbrăcatul
• Toaleta personală
• Deplasarea în afara spitalului/ din casă
• Alimentaţia
• Continenţa de urină şi fecale
Precauții/ Contraindicații
• Coma sau obnubilare severă;
• Progresia semnelor şi simptomelor neurologice;
• Hemoragia subarahnoidiană sau intracerebrală;
• Hipotensiune hipostatică severă;
• Infarct miocardic sever;
• Tromboză acută a venelor profunde (până la iniţierea terapiei anticoagulante adecvate).

3. Neuroplasticitatea: definiţie, concept, mecanisme, relaţia de interdependenţa, manifestări

neuroimagistice.
Neuroplasticitatea reprezintă o adaptabilitate a sistemului nervos la diverse leziuni prin
reorganizarea structurală şi funcţională în substanţa albă şi cenuşie.
Capacitatea creierului de a-si schimba structura si de a se reorganiza functional in acord cu
experienta de interactiune cu mediul
mecanisme:
1. Formarea de noi terminatii dendritice
2. Formarea de conexiuni
3. Stergerea conexiunilor vechi.
Produce modificări “dependente de utilizare” (use-dependent) la nivelul reţelelor neuronale.
Modificări:
✓ de scurtă durată – modulări de funcţie
✓ de lungă durată – modificări structural.
• Demascarea unor cai preexistente (si
• Regenerarea unei cai
Relaţia de interdependenţa
Informatiile primite de la muschi, articulatii, piele, vaz sunt interpretate, prelucrate si
transformate in comenzi, transmise intre sistemul de comanda (creier) si sistemul efector
(aparatul mio-artrokinetic). Acest spectru larg de mesaje şi posibilitaţi stimuleaza creierul sa
formeze noi sinapse pentru a putea oferi noi comenzi.
Neuroplasticitatea la nivelul creierului uman poate fi pusă în evidență prin tehnici ca PET, IRM
funcțional (evidențiază activarea și recrutarea regiunilor cerebrale implicate în diferite functii).

4. Mecanisme şi principii de recuperare, Clasificarea Internaţionala a Funcţionării

(Dizabilităţii şi Sănătăţii)
Principii de reabilitare • Orientarea recuperării spre scopul funcţional bazat pe:
- activităţi (dizabilitate)
- participare (handicap)
CIF: - Funcțiile și structurile organismului
- Activități
- Participare

- Factori de mediu
- Factori personali
-

5. Principii cheie pentru organizarea serviiiclor de neuroreabilitare, rolul medicului si

pacientului în modelul de reabilitare.
Principii cheie pentru organizarea serviiiclor de neuroreabilitare
- Inițiere $mpurie
- Con$nuitate
- Etape, nivele
- Complexitate
- Abordare mul$disciplinară
- Reabilitare centrată pe pacient

Rolul Medicului
MODELUL MEDICAL :
• MENTINEREA ACTIVITATII
MODEL DE REABILITARE:
• MENTINEREA ACTIVITATII
• CONSILIERII PACIENȚILOR
- ADAPTA NIVELULUI DE DIZABILITATE
- SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR
ROLUL PACIENTULUI
MEDICAL MODEL : Participarea pasiva a pacientului in procesul de stabilire a diagnosticului
și tratamentului aplicat
MODEL DE REABILITARE: • Pacientul este incurajat sa fie un participant activ si informat

6. Tipuri de reabilitare, echipa multidisciplinară, principii de evaluare a pacientului

neurologic, scale de evaluare
Tipuri de reabilitarea
• Reabilitare medicală: restabilirea structurii și funcției.
• Reabilitare profesională: restabilirea capacității de a duce un trai util și decent .
• Reabilitarea socială: restabilirea relațiilor familiale și sociale
• Reabilitarea psihologică: restabilirea demnității și încrederii personale
Echipa multidisciplinara realizeaza:
• Selectarea pacientilor care vor urma programul complex de reabilitare;
• Evaluarea initiala completa;
• Stabilirea obiectivelor şi scopurilor programului de reabilitare;
• Asigurarea unui program recuperator progresiv, adaptat fiecarui stadiu al bolii;
• Evaluarea rezulatelor, modificarea si monitorizarea pe termen lung a programului de
recuperare.
Procesul de evaluare poate fi bazat pe principiul PULSES:
• Physical condi$on (starea generala)
• Upper limb func$ons (func$a membrului superior)
• Lower limb func$ons (func$a membrului inferior)
• Sensory (speech, vision, hearing) (func$i senzi$ve)
• Excretory func$ons (func$i excretorii)
• Status mental and emo$onal (statut emo$onal si cogni$v)

Scale de evaluare
• instrument de măsurare abilităţilor funcţionale
• obiectivizarea rezultatelor procesului recuperator
- specifice şi relevante
- rapid şi uşor utilizate
– validate
• Scorul Barthel
• Scala Rankin
• Scala ADL
• Scala masurarii independentei functionale (FIM)
• Scala spasticitatii Ashworth modificata
• Scala MRC pentru forta musculara
• Testul Mini Mental pentru functiile cognitive s.a.

7. Scopul şi obiectivele neurorecuperării, etapizarea programului recuperator, complicaţiile

posibile in neuroreabilitare.
Scopul reabilitării
• Centrat pe pacient
• Conş$en$zat de către pacient
• Acceptat de către pacient şi membrii familiei
Stabilirea scopurilor - principiu SMART
S - specific M - măsurabil A - a$ns R- realis$c T - $mp u$l (în care poate fi realizat)

ObiecCvele neurorecuperării :
• Independența fizică
• Mobilitate
• Integrare socială
• Integrare profesională
• Suport psihologic
• Creşterea calităţii vieţi
• Prevenirea recurenţelor şi a complicaţiilor
• Reducerea costurilor
Etapizarea programului recuperator
Iniţierea cit mai $mpurie şi etapizarea programului recuperator cons$tuie un element esenţial al
succesului neuroreabilitarii.
• Ex. in func$e de stadiul proceselor patogenice si de sanogeneza ce au loc, in AVC sunt eviden$ate 3
perioade:
- de recuperare precoce (pana la 6 luni de la debut);
- de recuperare tardiva (6 – 12 luni);
- cronica/sechelara (la 1 an de la debut).
Perioada de reabilitare precoce (pina la 1 luna de la debut)
• Profilaxia primara a recurentelor;
• Prevenirea si tratamentul complica$ilor medicale;
• Men$nerea ideomotrica a schemelor motorii;
• Creşterea tonusului şi forţei musculare;
• Cre?terea gradului de mo$litate şi ducarea transferurilor;
• Prevenirea deformarilor si a$tudinilor vicioase;
• Managementul complicaţiilor (disfagie, disfazie, tulburari sfincteriene);
• Facilitarea farmacologica a procesului de neurorecuperare.
Perioada de reabilitare precoce (de la 1 pina la 6 luni)
• Profilaxia secundara a recurentelor;
• Tratamentul complica$ilor medicale;
• Promovarea controlului motor şi reeducarea mersului;
• Insusirea ac$vita$lor de autodeservire;
• Efectuarea ac$vitaţilor legate de viaţa co$diana;
• Implicarea tehnicilor de s$mulare a abilita$lor compensatorii func$ilor cogni$ve;
• Monitoringul depresiei post-lezionale si a anxieta$i.
Perioada de reabilitare precoce (de la 1 pina la 6 luni)
• Profilaxia secundara a recurentelor;
• Tratamentul complica$ilor medicale;
• Promovarea controlului motor şi reeducarea mersului;
• Insusirea ac$vita$lor de autodeservire;
• Efectuarea ac$vitaţilor legate de viaţa co$diana;
• Implicarea tehnicilor de s$mulare a abilita$lor compensatorii func$ilor cogni$ve;
• Monitoringul depresiei post-lezionale si a anxieta$i.
Perioada de reabilitare sechelara (mai mult de 12 luni)
• Managementul spas$cita?ii;
• Profilaxia secundara a recurentelor şi complicaţiilor medicale;
• Intre$nerea func$ilor in starile cronice, prevenirea deteriorarii si dezabilitaţii progresive;
• Cresterea performantei ocupa$onale pentru ADL-uri, munca si recreere;
• Men$nerea rezultatelor ob$nute si prevenirea degradarii vorbirii impresive si expresive;
• Focusarea asupra compensarii si op$mizarii deficitului cogni$v;
• Asigurarea intelegerii comprehensive a func$onarii psihosociale a pacientului/ingrijitorului, a
mediului, resurselor, obiec$velor si integrarii in comunitate.

Complicaţiile posibile in neuroreabilitare:

• Apariţia escarelor;
• Managementul spas$citaţii;
• Infecţiile urinare şi pulmonare;
• Retrac$ile tendinoase si redorile ar$culare;
• Durerea neuropata centrala;
• Sindromul regional algic complex;
• Umarul dureros hemiplegic;
• Osteoporoza de imobilizare;
• Tromboembolia venoasa;
• Tulburarile de deglu$ţie şi sfincteriene;
• Tulbrarile cogni$ve şi de comunicare.
8. Procesul de reabilitare: conţinutul terapiei, durata si intensitatea tratamentului
recuperator
Mobilizarea precoce
• Daca starea pacientului este stabila, mobilizarea activa ar trebui sa inceapa cat mai curand
posibil, in decurs de 24 pana la 48 de ore de la internare.
• Mobilizarea timpurie este benefica pentru rezultatul pacientului prin reducerea complicaţiilor. •
Se pot acorda sarcini specifice (intoarcerea de la o parte in alta in pat, aşezat in pat) şi activitaţile
de autoingrijire (auto-hranire, ingrijire şi imbracare) pentru mobilizarea timpurie.
Conţinutul terapiei:
1. Tratamentul medicamentos
2. Tratamentul complicaţiilor medicale
3. Tratamentul fizical de reabilitare (KT, TO, FT)
4. Recuperare cognitivă
5. Recuperarea limbajului și disfagiei
6. Asistenţă socială/ comunitară / de consiliere.
Durata si intensitatea tratamentului recuperator
Intensitatea tratamentului recuperator trebuie adaptata fiecarui caz in parte. Procedurile
complexe pot fi aplicate in mai multe reprize pe parcursul unei zile, cu pauze de 30 - 60 minute
intre ele. Exista proceduri pregatitoare (fizioterapie antialgica, masaj, radiatii infrarosii, infiltratii
si al.) care trebuie sa fie urmate de aplicarea modalitatii terapeutice de baza.
• Este recomandata efectuarea unui program zilnic de 2 ore, in una sau doua etape,
• minim 5 zile pe saptamana, cel putin in perioada imediat urmatoare a leziunii/deteriorarii.
• Ulterior, in conditiile unei evolutii favorabile si a efectuarii independente a programului
recuperator de catre pacient, şedintele supravegheate pot avea loc de 2 ori pe saptamana, timp de
minim 1 an.
9. Kinetoterapie: posturări, evaluarea kinetică, obiective în fază acută şi perioada tardivă
Evaluarea KineCcă
1. Mişcarea ac$vă
2. Tonusul muscular:
3. Reflexele
4. Tulburări de coordonare:
5. Sensibilitatea
6. Tulburările trofice şi vegeta$ve
Kinetoterapie - obiecCve în fază acută:
– Evitarea, corectarea apariţiei deformaţiilor, redorilor ar$culare şi a$tudinilor vicioase, deposturărilor
– Evitarea atrofiei musculaturii paralizate
– Recuperarea sindromului vasculo-trofic
– Creşterea funcţiilor fibrelor musculare restante sănătoase
Kinetoterapie - obiecCve perioada tardiva
• Combaterea a$tudinilor defectuoase ale aparatului locomotor
• Învăţarea mişcărilor palia$ve
• Consolidarea mersului
• Automa$zarea mişcărilor uzuale

Reabilitarea osteoarticulară
1. Particularitățile inspecției generale și analitice a sistemului musculo-scheletic
Evaluarea globală/ Inspecție
• tipul constituțional
• atitudinea / postura generală
• modul în care se realizează mișcarea
• stereotipul de mers
• coordonarea și echilibru
• abilitatea de execuție a mișcărilor
Evaluare analitică
• Tumefacțiile sau deformările articulare
• Hipotrofia/atrofia musculară, contractura musculară
• Modificările de culoare ale tegumentelor adiacente articulației afectate
• Prezența fenomenului Raynauld, leziuni cutanate, ș.a.
• Axul mecanic al membrului inferior și superior
• Deviațiile în plan frontal și sagital (valgum, varum, flexum, recurvatum, etc.)
• Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale
• Deviații în plan sagital (accentuarea/ redresarea curburilor - hiperlordoza, redresarea lordozei,
cifoza) și frontal (scolioza)

2. Principii generale de efectuare a bilanțului articular

Evaluarea bilanțului articular:
Evaluarea amplitudinii articulare sau a bilanțului articular constă în aprecierea gradului de
mobilitate intr-o articulație, prin masurarea analitică a unghiurilor de mișcare, pe direcțiile
anatomice posibile, in planurile și axele corespunzătoare.
Metode de evaluare articulară:
a) evaluare directă, subiectivă
b) măsurarea distanţei dintre două puncte notate pe cele două segmente care alcătuiesc unghiul
de mişcare
c) goniometria (Tehnică a măsurării valorii unghiurilor cu ajutorul goniometrului)
Puncte cheie ale examinarii articulare:
• Zona bine expusă – fara imbrăcaminte;
• Inspectați detaliat articulația în cauză. Detectarea semnelor de inflamație, leziune (edem,
hiperemie, hipertermie), deformare;
• Comparareacuparteaopusă;
• Înțelegerea buna a anatomiei funcționale normale și a biomecanicii articulare.

3. Reguli generale și metodologia evaluării musculare

Evaluarea forţei musculare:
• F=0 (zero) puncte - lipsa contracției-0%
• F = 1 punct (schiţată) - sesizarea contracţiei mușchiului prin palparea lui sau a tendonului- 10%
• F= 2 puncte (mediocră)- permite mobilizarea segmentului în amplitudine completă, cu
eliminarea forței de gravitaţiei-25%
• F= 3 puncte (acceptabilă)- mobilizarea segmentelor în amplitudine completă împotriva
gravitaţiei, fără alte mijloace rezistive-50%
• F= 4 puncte (bună)- mobilizarea segmentul în amplitudine completă si împotriva unei
rezistenţe medie-75%
• F= 5 puncte (normală)- mobilizarea segmentului pe toată amplitudinea de mișcare, împotriva
unei rezistenţe maxime-100%

4. Evaluarea funcțională a dereglărilor de postură și aleniament

Somatoscopia –examinarea vizuală a aliniamentului global și segmentar al corpului din față, spate
și profil, în stare sta$că și dinamică (mers).
• Subiec$vă - fără instrumente de măsurare şi control.
• Obiec$vă (somatometria) - măsurarea unor repere şi calcularea indicilor antopometrici
Evaluarea aliniamentului (proporționalitatea structurală tridimensională) și simetriile în planurile:
• Frontal • Sagital • Transversal
Examinarea din spate
Axa de simetrie a corpului care trece prin:
• Vertex, apofizele spinoase ale vertebrelor, pliul interfesier, epicondilii femurali interni, maleolele
• Ver$cala echidistantă față de – relieful median al călcâelor, gambelor și coapselor
Examinare profil
Axa de simetrie a corpului trece prin: • Vertex • Lobul urechii • Ar$culația umărului • Marele
trohanter al femurului • Ușor anterior față de mediana genunchiului • Ușor anterior față de
maleola laterală • La nivelul proiecției cutanate a interliniei ar$culației mediotarsiene
Examinare profil (sagital)
• Curburi fiziologice: • Cifoza • Lordoza
• Patologie: • Hiperlordoza • Hipercifoza • Apla$zarea
Cadrul antropometric de simetrie (CAS)- o setca in care se masoara in profil
Somatometria
Instrumente: • -taliometrul - pentru inălţime; • -cântar • -banda metrică (cen$metrul), pentru
lungimi şi circumferinţe; • -compasul - pentru diametre; • -caliperul –pentru plicile cutanate; •
-rigla gradată; • -goniometru
Se măsoară dimensiunile: • longitudinale: inăl$me, inăl$me bust, lungime cap, gât, membre (cu
taliometrul, banda metrică, rigla gradată)
• transversale: diametre -bitemporal, toracic, bicret, biacromial (cu compasul)
• sagitale: diametre - cap, torace, sacro-pubian (cu compasul)
• circulare: perimetrele - cap, gât, torace (cu banda metrică)
Evaluarea mersului
• Analiza kine$că – a forţelor dezvoltate în cursul mersului.
• ENMG dinamică – analiza ac$vităţii electrice a nervilor motori şi muşchilor aferenţi.
• Analiza cinema$că a mişcării.
• Analiza vizuală (clasică prin observaţii clinice sau modernă prin înregistrări video prelucrate
informa$c).
• Determinări energe$ce-metabolice şi mecanice (în mers/exerciţiu fizic).
Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră $pul de mers al
pacientului. • Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers: • -mers normal •
-mers rapid • -mers în lateral • -mers în tandem • -mers peste mici obstacole • -urcat • -coborât
scări.
5. Principii generale de alcătuire a programelor fizio-funcționale în patologii musculo-
scheletale
Obiectivele programului recuperator:
• Diminuarea sindromului dolor;
• Combaterea pozițiilor vicioase, patologice; • Stabilizarea procesului de degenerare;
• Refacerea mișcării parțiale sau integrale;
• Creșterea forței musculare;
• Compensarea dificitului funcțional prezent; • Dezvoltarea performării ADL – urilor;
• Reintegrarea socială și profesională.
Principii de reabilitare:
• Iniţierea precoce a tratamentului
• Alegerea metodei şi dozarea efortului individual
• Continuitatea procesului recuperator
• Etapizarea
• Cooperarea activă a pacientului
• Complexitatea

6. Caracteristica generală a metodelor și mijloacelor fizio-funcționale indicate în patologii

musculo-scheletale
Mijloacele reabilitării medicale:
• Tratament medicamentos conform cazului
• Regim ortopedic corespunzător, măsuri de igienă articulară
• Kinetoterapie
• Electroterapie
• Hidroterapie
• Termoterapie
• Masaj medical
• Orteze/proteze
• Intervenții psihosociale
Kinetoterapia
OBIECTIVE Metode kinetoterapice:
• Reducerea sindromul algic și redoarea • Tractiuni la nivelul tesuturilor moi
• Diminuarea spasmului muscular periarticulare
• Creșterea amplitudinei de mișcare • Posturări de facilitare
• Creșterea forței musculare • Exerciții pentru creșterea tonusului
• Profilaxia și reducerea atitudinilor vicioase muscular
articulare/ osase • Relaxarea-decontracturarea
• Creșterea capacitatăților funcționale globale • Mobilizările articulare
• Refacerea stabilității
• Reeducarea igienei articulare

MASAJ
• Drenare sangvină, limfatică
• Reduce aderențele între fibre musculare • Relaxare generală/ locală
• Scade senzația de durere
Tracțiuni
• Manuale – efectuate de speciailst certificat (terapie manuală, osteopatie etc.)
• Mecanice- asistate de dispozitive (sistem free weight)– monitorizate; continuu/ intermitent
• Mai frecvent în afecțiunile coloanei vertebrale (cervicale, lombare)
• Necesită o evaluare prudentă a contraindicațiilor
Termoterapia / Crioterapie
• Forme: pungă cu gheață, pachete cu gel, aparate speciale
• Efect sedativ pe fibre senzitive
• Reducere de spasm și spasticitate
• Vasoconstricție–reducerea edemului, hemoragiilor
• ! Mai indicat în fază acută decât cronică
Termoterapia / Căldură
• Forme: superficială (raze infraroșii) și profundă (unde scurte, microunde, ultrasunet).
• Analgezic – nervi periferii, creșterea pragului de excitație.
• Antiinflamator – vasodilatație, migrare de leucocite și O2, elimirea de citotoxine și factori
proinflamatori
• Relaxare și reducerea spasmului.
• Efecte mecanice / micromasaj , biologice, trofice.
Electroterapie
• Cel mai frecvent sunt utilizate metodele electrice de frecvență joasă și medie (ex. curentul
galvanic, interferențial, TENS, CSM) fiind cel mai bine absorbite de țesutul tendino- muscular
• Efecte principale: analgezic (stimularea cu frecvențe joase asupra fibrelor nervoase periferice),
facilitează contracțiile musculare sau relaxare
Hidroterapia
• Băicu radon
• Băicu hidrogen sulfurat
• Băi cu Iod si Brom
• Băicu NaCl
Termoterapia:
• Parafină
• Ozocherită
• Nămol curativ
• Crioterapia

7. Principiile generale ale tratamentului de reabilitare medicală în patologia degenerativă

articulară
1. Imunomodularea neuroendocrină cu câmp electromagnetic de frecvență înaltă și ultraînaltă
2. Terapia cu ultrasunet paravertebral- decontracturant
3. Curenți pulsatili de frecvență joasă- antalgic
4. Hidroterapie: Bai cu Radon-efect antiinflamator
Bai curative -relaxare
5. Termoterapie (periferic) -relaxare, regenerare
Kinetoterapia:
1. Menținerea si corectarea posturilor și aliniamentului corpului:
• Adaptarea anumitor posturi în activitățile cotidiene
• Posturi corectoare
• Exerciții corectoare și de conștientizare a poziției
2. Menținerea și corectarea supleței articulare
3. Menținerea și corectarea tonusului muscular
4. Menținerea și creșterea volumelor respiratorii
• Hidrokinetoterapia
Continuarea la domiciliu a programelor de kinetoprofilaxie secundară
Tratament balnear
8. Principiile generale ale tratamentului de reabilitare medicală în patologia inflamatorie
articulară
9. Principiile generale ale tratamentului de reabilitare medicală în leziuni posttraumatice ale
membrelor
10. Principiile generale ale tratamentului de reabilitare medicală în scolioze și cifoze
Reabilitarea cardiorespiratorie
1. Epidemiologia bolilor pulmonare cronice, factorii de risc.
• Aparatul respirator este, după aparatul locomotor, a doua localizare de suferinţă a omului;
• Plămânul este după aparatul cardiovascular, a doua cauză de pensionare de boală sub 50 de ani;
• Reprezintă a patra cauză de mortalitate, cca. 40% din insuficienţele cardiace avind la bază cordul
pulmonar;
2. Evaluarea clinico-funcţională a aparatului respirator.
Anamneza și examen fizic obiec$v
• Bilanţul morfologic al coloanei vertebrale şi toracelui
• Teste diagnos$c
• Teste funcţionale specifice
• Evaluarea capacității de efort
• Evaluarea ADL
• Evaluarea statusului nutrițional
• Evaluarea psihosocială
Aprecierea gradului de dispnee
• gradul 1: dispneea apare la urcatul pantelor şi scărilor (dupa 15-20 trepte);
• gradul 2: dispneea apare şi la mersul pe teren plat în ritmul impus de o persoană sănătoasă;
• gradul 3: dispneea apare şi la mersul pe teren plat în ritm propriu;
• gradul 4: dispneea apare şi la ac$vităţi uzuale: îmbrăcat, spălat, vorbit, etc;
• gradul 5: dispneea este prezentă în repaus.
Teste respiratorii clinice
¬Testul conversaţiei şi al ci$tului
¬Testul televizorului
¬Testul chibritului
¬Testul lumînării
¬Testul apneei
¬Testul bulelor în apă
Evaluare
× spirografia
× pneumotografia
× metoda diluţiei gazelor
× ple$smografia
× radiografia, CT, RMN

3. Scopul şi obiectivele reabilitării pulmonare.

Obiectivele RR:
• Ameliorarea simptomelor respiratorii
• Creșterea toleranței la efort
• Ameliorarea calității vietii legată de starea de sănătate
• Scăderea costurilor asistentei medicale;
• Ameliorarea anxietății și a depresiei;
• Reducerea numarului acutizărilor;
• Reluarea activitatilor profesionale.
4. Indicaţiile şi contraindicaţiile reabilitarii pulmonare.
Indicații:
• Bolirespiratorii obstructive: BPOC, astmbronşic, bronșiectazia, fibroză chistică, etc
• Boli pulmonare interstițiale: fibroză pulmonară, boli pulmonare profesionale, sarcoidoză,
sclerodermie
• Deformari ale peretelui toracic: cifoscolioza, spondilita anchilopoetica;
• Boli neuromusculare cu disfunctie respiratorie
• Cancer pulmonar;
• Stări pre-/post chirurgie toracică și abdominală, pre-/post transplant pulmonar;
• Dependență de ventilator;
• Boli autoimune cu implicare pulmonară.
Contraindicații:
• Pacienți acuți, decompensați–terapie intensivă
• Episoade de acutizare severă (astm,BPCO)
• Empiem pulmonar
• Hemoragie,hemoptizie
• Fistule bronhopulmonare
• Fracturi costale
• Condiții severe asociate–instabilitate cardio, demență, etc.
5. Argumentarea clinico-fiziologică a metodelor fizio-funcționale în reabilitarea patologiilor
respiratorii.
Kinetoterapie respiratorie
Din această noţiune generală fac parte:
• 1. gimnas$ca respiratorie ( sta$că, dinamică)
• 2. reeducarea respiratorie
• 3. gimnas$că sonoră
• 4. posturarea
• 5. antrenamentul la efort dozat
• 6. educarea tusei
• 7. educare vorbitului
• 8. terapia ocupaţională
Fizioterapie
• Inhalații, nebulizator – ameliorarea tusei – flux cald, umed - (Iod, NaCl, Bicarbonat - soluții)
• Aerosoli – an$bio$ce (peniciline, tetraciline), bronhobilatoare (Beta2 – blocante , teofiline),
cor$costeroizi
• Ven$latoare, dispozi$ve cu presiune pozi$vă
• Radiații ultraviolete doze eritermice, raze infraroșii – faze de regresie, procese inters$țiale
Substanţele ac$ve u$lizate în terapia prin inhalaţii trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:
• - să aibă un efect tropic şi farmacologic bine definit;
• - să fie atoxice şi neiritante;
• - să fie solubile în apă;
• - să aibă un ph neutru;
• - să poată fi pulverizate;
• - să nu degradeze repede în contact cu aerul;
• - să nu intre în reacţie chimică cu materialele obişnuite din care sunt confecţionate aparatele de
aerosoli;
• - să aibă o resorbţie cât mai slabă;
• - să aibă efecte secundare cât mai reduse asupra altor aparate şi sisteme.
Oxigenoterapia
• Terapia cu oxigen cons$tuie unul dintre tratamentele hipoxiei cauzate de o insuficiență
respiratorie.
• U$lizată temporar, în afecțiunile acute (infecție, edem), mod îndelungat, zilnic, în afecțiunile
cronice,
Tratamentul amelioreaza imediat starea și calitatea vieții subiectului, pe termen lung, evoluția
bolii.
VenClaCa mecanica
• Ven$laţia asistată - pacientul îşi stabileşte propriul ritm ven$lator, musculatura lui respiratorie
exercită un anumit travaliu,
• Ven$laţia controlată - aparatul imprimă pacientului o respiraţie la care acesta nu par$cipă.
6. Mecanizmele obstricţiei bronşice în sindromul respirator obstructiv.
Factori parietali
• îngroşarea peretelui prin hiperplazie celulară şi glandulară
• atrofia pereţilor bronhici
 • spasmul musculaturii bronhice
Factori intraluminali
• tulburări de secreţie şi structură a mucusului
• edemul mucoasei
Factori parenchimatoşi
• alterarea parenchimului pulmonar, cu diminuarea retracţiei elas$ce
7. Bolile cu sindrom respirator restrictiv.
Cauze de deficit ventilator:
Obstructiv
• Emfizem
• Bronșită
• Bronșiectazie • Astm bronşic • Pneumonie
Restrictive
• Distrofie musculară Duchene, Scleroză laterală, Miastenia
• Cifoscolioză, Spondilită anchliozantă, toracotomie
• S. Gullian-Barre, tetraplegie traumatică
8. Reeducarea respiraţiei.
Reeducarea respiratorie se face prin:
1. Posturarea caracteris$ca kinetoterapiei respiratorii:
o relaxante si facilitatoare ale respira$ei;
o posturi de drenaj bronsic.
2. Reeducarea respiratorie propriuzisa care presupune urmatoarele etape:
o dirijarea aerului la nivelul cailor respira$ei superioare;
o reeducarea respira$ei costale;
o reeducarea respira$ei diafragma$ce;
3. Gimnas$ca de corectare care cuprinde:
o corectarea curburilor patologice ale gatului si pozi$a capului;
o corectarea pozi$ei umerilor si scapulei;
o corectarea curburilor patologice ale coloanei dorsale;
o corectarea curburilor patologice ale coloanei lombare;
o corectarea pozi$ei si mobilita$i bazinului;
o tonifierea diafragmului si a musculaturii toracice antrenate in respira$e.

9. Intervenţii de reabilitare în sindromul respirator obstructiv.

10. Reabilitarea cardiovasculară. Definiție. Obiectivele reabilitării cardiovasculare. Indicații,
contraindicații.
Termenul de "reabilitare cardiacă" se referă la intervenții coordonate, menite să optimizeze
funcționarea fizică, psihologică și socială a pacientului cardiac, pe lângă stabilizarea, încetinirea
sau chiar inversarea progresiei proceselor aterosclerotice subiacente, reducând
astfel morbiditatea și mortalitatea.
Obiectivele RC
• Combaterea factorilor de risc cardiovasculari.
• Cresterea tolerantei la efort.
• RecondiționareapacientuluisprerealizareaADL.
• Reincadrareapacientuluiinviatasocio-profesională și familială.
Indicații:
• Stari post IMA.
• Hipertensiunea arteriala.
• Intervenții chirurgicale pe cord:angioplastii coronarieine, by-pass , corecții valvulare, transplant
etc .
• Cardiomopatii ischemice,valvulare,insuficiență cardiacă cronică.
• Patologii vasculare periferice.
• Cazuri specifice (comorbidităţi: diabet zaharat, sindrom metabolic, istoric de AVC tranzitor,
etc.)
Contraindicații:
• Insuficiență cardiacă cu severitate înaltă.
• Angor pectoral instabil.
• Aritmii ventriculare severe.
• Hipertensiune arterială pulmonară (TAPs60 mmHg).
• Hipertensiune arterială severă.
• Tromboză intracavitară cardiacă voluminoasă sau pediculată.
• Revărsat pericardic moderat sau sever.
11. Evaluarea deficienților clinico-funcționale în patologia cardiovasculară. Metodele de
diagnostic functional. Indicaţii, contraindicaţii.
Evaluarea:
• Clinic (intoleranță la efort, oboseală, dispneea)
• Funcțională (EKG, eco-cardio)
• Biochimică (lipide, glucoză, proteinene cardiace, couagulare etc. )
• Evidențiere factorilor de risc cardiac (modificabili/ nemodificabili )
• Testări scale specifice: Borg, testul de efort cu determinarea consumului de oxigen, chestionare
depresie/anxietate, calitatea vieții etc.
Testul de mers 6 min (6MWT):
• Obiectiv, simplu, reproductibil, cu costuri reduse, bine tolerat, adaptabil (comorbidități)
• Reflectă capacitatea functională pentru eforturile de tip submaximal din viața de zi cu zi.
• Cea mai mare distanță parcursă în 6 minute
• După un program de reabilitare se obtine oameliorare medie de 15-25% a distantei parcurse .

12. Testarea cardiopulmonară. Definiție. Indicații pentru testare. Indicii de finisare imediată a
testului.
Testarea cardiopulmonară:
• Testul de efort cardiopulmonar(CPET) = testul de efort cu determinarea consumului maxim
de oxigen (MVO2) în timpul efortului fizic.
• explorare funcției respiratorii, cardiovasculare și musculare periferice.
• examinare gold standard în evaluarea capacității funcționale.
Indicii de finisare imediata a testului la efort:
• Discomfort toracic(durere anginoasă).
• Ameteală.
• Oboseală.
• Dispneeseveră.
• Deprimarea(subdenivilare)STdepăşind 0.2mV (2mm).
• Scăderea TAS cu mai mult de 10 mmHg.
• Tahiaritmia ventriculară.
• Dorinta pacientului.
13. Fazele reabilitării cardiovasculare. Măsuri de profilaxie secundară în recuperarea
cardiovasculară.
Fazele RC:
• Faza I este consumată în perioada de internare a bolnavului.
• Faza II urmează externării din secţia de cardiologie durând 12 săptămâni. Această fază poate fi
împărţită în 2 subfaze: prima (4-6 săptămâni) se derulează într-o instituţie medicală de
recuperare cardiaca, iar a 2-a subfază la domiciliul bolnavului sub supraveghere.
• Faza III continuă până la 1 an la domiciliu. Controlul factorilor de risc, managementul
factorilor psiho- sociali şi familiali şi reantrenarea la efort.
FAZA I RC
• În condiții de spitalizare, după stabilizarea epizodului acut (IMA, chirurgie)
• Monitorizare pe toată durata, evitarea complicațiilor
• Scop: asigurarea capacităţii de autoîngrijire şi independenţei de deplasare.
• Intervenții simple de scurtă durată: KT respirator, TO de salon, trecere la șezut, orostatism,
deplasare, ADL
• Fizioterapia este evitată
Faza II RC
• Se urmărește obţinerea capacității maxime de efort
• Spitalizare temporară, în ambulatoriu de profil
• Pot fi asociate metode fizice(cu efect de relaxare, amelioare a circulație periferice, stimulare
musculară)
• Control periodic în fiecare lună la serviciile de recuperare și a medicului de familie
Faza III RC
• menţinerea/ameliorarea capacității de efort din faza II
• modificarea stilului de viață, eliminarea factorilor de risc
• se desfăşoară periodic sub diverse forme (ex. grupe de coronarieni, spitale de recuperare)
• sunt indicate cure balneare în stațiuni de profil
14. Reabilitarea medicală a pacienților post infarct miocardic. Evaluarea deficienților
clinico-funcționale în raport cu fazele recuperării. Principii de reabilitare
fiziofuncțională.
15. Managementul de reabilitare medicală a pacienților cu hipertensiune arteriale. Stabilirea
obiectivelor de tratament. Indicații, contraindicații pentru tratament.
Managementul HTA:
• Măsurarea periodica a TA de repaus.
• Evaluați tratamentul și respectarea curentă.
• TA optimala este <120/80 mmHg
• Pentru pacienții cu TA systolica > 130 mmHg sau TA diastolica > 85 mmHg, se inițiază
modificări ale stilului de viață (inclusiv efort fizic, controlul greutății, restricție moderată de
sodiu, moderarea alcoolului și renunțarea la fumat). Adăugați terapie medicamentoasă pentru
pacienții cu diabet zaharat, insuficiență cardiacă sau insuficiență renală.
• Pentru pacienții cu TA syst. > 140 mmHg sau dyast. > 90 mmHg se inițiază modificări ale
stilului de viață și terapie medicamentoasă pentru toti pacientii.
Managementul masei corporale excesive:
• Măsurați greutatea, înălțimea și circumferința taliei. Calculați indicele de masă corporală
(IMC).
• IMC 21-25, talia < 89 cm la bărbați și < 78 cm la femei.
• Pentru pacienții care nu îndeplinesc criteriile obiectivului, consultați o reducere a consumului
total de calorii și o creștere a cheltuielilor printr-un program combinat de dietă și exerciții fizice.
• Scopul inițial al terapiei cu pierdere în greutate ar trebui să fie reducerea greutății corporale cu
aproximativ 10% față de valoarea inițială. Cu succes, poate fi încercată o pierdere suplimentară
de greutate, dacă este indicată.
16. Reabilitarea medicală a pacientului după intervenția chirurgicală cardiacă.
Kinetoterapia
• Mecanizmele clinice de acţiune ale metodelor kinetoterapeu$ce:
• Acţiune tonizantă generală (starea psihoemoţională)
• Acţiune trofică (capilare de rezervă, colaterale)
• Acţiune compensatorie ( factorii extracardiaci)
• Normalizarea funcţiei cardiace ( creşte debitul bătaie, reacţia vasculară la efort fizic).
Galvanizarile simple sau băile galvanice, – mecanisme reflexe vasodilatație, redistribuirea
circulației.
Electroterapie pulsaClă frecvențe joase / TENS – s$mulare musculară, somn electrogen, CDD, CI,
CSM.
• Termoterapie - circulație periferică, elas$citate venoasă.
• Câmp magneCc – regim seda$v, reglare vegeta$vă, scăderea TA.
17. Particularitățile managmentului de reabilitare în dependenta de faza postoperatorie.
18. Managementul de reabilitare cardiovasculară.