Facultatea de Inginerie Electrică LUPU O.N.

Gabriela-Ioana
Laborator: Metode şi Procedee Tehnologice Grupa: 114, Seria: A
Anul: I A

Lucrarea TEHNO 01

Standardizarea în Ingineria
Electrică
 Cuprins

1. Noţiuni de bază …………………………………………...3 - 9

2. Comentarea unui Standard ……………………………….10- 17
3. Activitate de Laborator ………………………………….. 18
4. Concluzii ……………………………………………….... 19
5. Bibliografie ………………………………………………. 20

2
 1. Noţiuni de bază

Istoric

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), este o confederaţie

internaţională de stabilire a normelor în toate domeniile cu excepţia electricităţii şi
a electronicii, care sunt reprezentate de IEC (în engleză, International Electrotechnical
Commission), şi cu excepţia telecomunicaţiilor reprezentate de ITU (International
Telecommunication Union). Aceste organizaţii sunt unite în WSC (World Standards
Cooperation).

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul ''standardizare'',

înseamnă “a stabili şi a aplica un standard, a fabrica în serie, pe baza unui standard”.

Rolul standardizării - Standardizarea este recunoscută în prezent, ca disciplina

esenţială pentru toţi agenţii economici, care trebuie să depună eforturi pentru cunoaşterea
motivaţiilor şi a implicaţiilor acesteia. Acum 20 de ani, standardizarea era un domeniu
rezervat doar câtorva specialişti. Astăzi, companiile au preluat standardizarea ca un element
tehnic şi comercial major. Ele conştientizează faptul că trebuie să joace un rol activ în acest
domeniu sau să fie gata să accepte standardizarea care se desfăşoară fără contribuţia lor sau
fără luarea în considerare a intereselor lor.

Conform definiţiei ISO/CEI 2, standardul este definit ca un document, stabilit prin

consens şi aprobat de un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun şi repetat,
reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţile sau rezultatele lor, cu scopul de a se
obţine gradul optim de ordine într-un anumit context. Pe plan internaţional există standarde
care definesc caracteristicile unui produs, unui serviciu şi standarde de organizaţie, care se
referă la managementul şi asigurarea calităţii, mentenanţă, analizele de valoare, logistică,
managementul calităţii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul
producţiei.

Rolul standardelor - Standardul reprezintă un nivel de experienţă şi tehnologie care

face ca prezenţa industriei în elaborarea sa, să fie indispensabilă. Este un document de
referinţă folosit, în special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerţului
internaţional, pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite

3
de către industriaşi ca şi referinţă indiscutabilă ce simplifică şi clarifică relaţiile comerciale
dintre partenerii economici. Standardele sunt documente care se folosesc din ce în ce mai mult
în jurisprudenţă. Pentru factorii economici, standardele sunt:

• Un factor de raţionalizare a producţiei;

• Un factor de clarificare a tranzacţiilor;

• Un factor de inovare şi dezvoltare a produselor;

• Un factor de transfer al noilor tehnologii;

• Un factor pentru selectarea strategică a companiilor.

Standardul este protejat prin drepturi de autor şi nu poate fi copiat, reprodus electronic
sau transmis, integral sau în parte, fără acordul scris al organismului naţional sau internaţional
de standardizare în cauza. Standardul este considerat principalul element care asigură
eliminarea barierelor tehnice în circulaţia produselor. În România, standardele pot fi
cumpărate de la ASRO (Asociaţia de Standardizare din România). Pana la 21 aug. 1992
standardele române aveau sigla STAS (Standarde de Stat), potrivit Ordonanţei Guvernului
nr.19/1992. Dupa 21 august 1992, stas-urile au devenit SR-uri (Standard Român).

Începuturile acestei activităţi datează din perioada premergătoare a celui de-al doilea
Război Mondial. Primele standarde cu un caracter naţional, fiind adoptate în 1937-1938, în
cadrul AGIR - Asociaţia Generală a Inginerilor din România. În anul 1948 a luat fiinţă
Comisiunea de Standardizare, primul organism naţional de acest fel. După o serie de
reorganizări ale organismului naţional de standardizare, în 1970 a apărut Institutul Român de
Standardizare (IRS), care a funcţionat până în 1998.

Prin Ordonanţa 39/1998 s-au pus bazele standardizării voluntare în România. De la

aceasta data, organismul naţional de standardizare este Asociaţia de Standardizare din
România. În prezent, ASRO este membru cu drepturi depline al CEI - Comisia Electrotehnică
Internaţională, ISO - Organizaţia Internaţională de Standardizare, ETSI - Institutul European
de Standardizare pentru Telecomunicaţii, şi membru afiliat al CEN - Comitetul European de
Standardizare şi CENELEC - Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică.

4
 Organizaţii de Standardizare

Organizaţii Internaţionale de Standardizare:

1. Organizaţia Internaţională de Standardizare - ISO

Organizaţia se înfiintează la data de 23 februarie 1947. Chiar dacă

ISO se autodefineşte ca organizaţie non-guvernamentală, capacitatea sa de
a elabora standarde care pot deveni referinte de legi – prin acorduri şi
tratate – face ca organizaţia să fie mult mai puternică decât multe alte
ONG-uri.
Participanţii au în compunere un organism de standardizare pentru
fiecare ţară membră la care pot participa şi principalele corporaţii.
Organizaţia reprezintă peste 150 de ţări, fiecare ţară cu un reprezentant.

2. Comisia Electrotehnică Internaţională - CEI

Comisia Electrotehnică Internaţională reprezintă o organizaţie mondială ce elaborează

standarde internaţionale în domeniul electrotehnicii, electronicii şi în alte domenii asociate.
Comisia Electrotehnică Internaţională a fost înfiinţată cu ocazia Congresului Electricienilor,
ţinut la Saint-Louis (SUA), în zilele de 12-17 septembrie 1904. Aceasta asigura un cadru
organizatoric pentru proiectarea şi realizarea unor produse şi servicii de calitate şi o producţie

5
cu randament marit. În 1964, academicianul Remus Raduleţ este ales Președinte al Comisiei
Electrotehnice Internaționale (CEI) pentru o perioadă de patru ani. A fost al XVII-lea
Președinte al acestei Comisii.

Organizatii Europene de Standardizare

1. Comitetul European de Standardizare - CEN

Comitetul european de standardizare s-a infiintat in anul

1961 si reprezinta comitetul de standardizarepentru alte
domenii decat electrotehnica si telecomunicatii.Acesta
elaboreaza standarde europene voluntare (EN) si (HD)
pentru diferite sectoare.

2. Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica -

CENELEC

Comitetul European pentru standardizare în

Electrotehnică a fost înfiinţat în 1973 prin fuzionarea a
doua organizaţii Europene: CENELCOM şi CENEL.Este o
organizaţie non-profit, cu sediul in Belgia, fiind alcătuit din
Comitetele Naţionale Electrotehnice a 30 de ţări europene.
Comitete Naţionale din ţări vecine Europei participă cu statul de ţări afiliate. Misiunea lor
fundamentală este stabilirea standardelor pentru bunuri şi servicii electrice, electronice şi
tehnologii asociate, de asemenea şi armonizarea standardelor în Europa.

6
 3. Insitutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii
- ETSI

Este o organizaţie independentă, non-profit, ocupându-se cu standardizarea în

domeniul telecomunicaţiilor (atât în domeniul echipamentelor cât şi al operatorilor de reţele).
Zona de aplicare principală este Europa, dar are aplicabilitate şi la nivel mondial. Cele mai
cunoscute sisteme standardizate de ETSI sunt GSM pentru telefonia mobilă şi TETRA pentru
siteme radio. ETSI a fost înfiinţat la Conferinţa Europeană pentru Administrarea Poştei şi
Telecomunicaţiilor din 1988 şi a fost reorganizată de Comisia Europeană şi secretariatul
EFTA.

Organizatii Nationale de Standardizare

1. Asociaţia de Standardizare din România

ASRO - este organismul privat de interes public, care

constituie cadrul organizatoric şi de desfăşurare a activităţii de
standardizare naţională în România. ASRO repezintă
România în procesul de standardizare internaţională prin
coordonarea activităţii naţionale, organizarea schimbului de
informaţii referitoare la standardizare, având astfel un rol
important în dezvoltarea economică şi optimizarea firmelor româneşti pe piaţa naţională,
europeană şi internaţională. Principalele atribuţii:

 Stabilirea principiilor şi metodologiei standardizării naţionale;

 Elaborarea şi aprobarea standardelor naţionale şi participarea la activitatea de
standardizare europeană şi internaţională;
 Gestionarea fondului documentar de standarde şi publicaţii din domeniul
standardizării naţionale şi internaţionale;

7
  Editarea, publicarea şi difuzarea standardelor şi a publicaţiilor standardizării;
 ASRO acordă la cerere mărcile naţionale de conformitate SR (conformitatea cu
standardele române de produs) şi SR-S (conformitatea cu standardele române de
securitate);
 Oferirea de produse şi servicii utilizatorilor de standarde în scopul satisfacerii
necesităţilor acestora.

ASRO este membru al ISO - Organizaţia Internaţională de Standardizare (1950) şi

CEI -Comisia Electrotehnică Internaţională (1920) .

ASRO este membru observator al ETSI - Institutul European de Standardizare în

domeniul Telecomunicaţiilor (2005).

ASRO este membru cu drepturi depline CEN - Comitetul European de Standardizare

(01.01.2006) şi membru cu drepturi depline CENELEC - Comitetul European pentru
Standardizare în domeniul Electrotehnicii (01.02.2006).

Structura şi conţinutul standardelor

Standardele apar separat, sub formă de foi, broşuri sau volum, conţinând mai multe
standarde referitoare la aceeaşi temă. Principalele elemente sunt:

 Indicativul standardelor (conţine sigla, numărul de ordine şi anul apariţiei);

 STAS (pentru standardele române aprobate înainte de 28 august 1992);
 SR (pentru standardele române aprobate după 28 august 1992);
 Alte posibile sigle sunt reprezentate de următoarele: SR EN (standarde europene
adoptate ca standarde române), SR ISO (STAS ISO - standarde internaţionale adoptate
ca standarde române), SR EN ISO (standarde europene şi internaţionale adoptate ca
standarde române);
 Clasificare: ICS (clasificarea internaţională a standardelor) şi CAS (clasificarea
alfanumerică);
 Titlul standardului şi subtitlul;
 Aprobarea;
 Descriptorii.

8
Tipuri de Standarde

 Standardele pot fi grupate în patru categorii:

A. Standarde de organizaţie - fac referire la descrierea funcţiilor unei

companii şi la relaţiile ce se stabilesc între acestea, la modul de structurare a
activităţilor, relaţiilor dintre acestea.

B. Standarde de prescripţii - se referă la semne, conventii, etc.

C. Standarde care fac referire la anumite praguri de performanţă ce

trebuie atinse şi la caracteristicile unui produs.

D. Standardele pentru metode de încercare şi pentru analiza care

măsoară caracteristicile.

Etapele standardizării

 Programarea colectivă;
 Elaborarea proiectului de standard de către părţile interesate, reprezentate de
experţi (inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori,
administraţie, laboratoare);
 Identificarea necesităţilor partenerilor;
 Consensul experţilor privind proiectul de standard;
 Validarea;
 Finalizarea textului proiectului de standard;
 Aprobarea textului pentru a fi publicat ca standard;
 Revizuirea.

9
10
11
 Cuprins

Preambul Naţional
Introducere
1. Generalităţi
1.1 Domeniu de aplicare
2. Referinţe normative
3. Definiţii
4. Simboluri şi abrevieri
5. Prescripţii de securitate
6. Informaţii referitoare la securitate
7. Marcare
8. Instrucţiuni de utilizare
9. Ambalare

ANEXE:
A. Recomandări pentru obţinerea securităţii
B. Informaţii referitoare la securitate
C. Bibliografie
ZA Referinţe normative din alte publicaţii internaţionale corespunzătoare cu
publicaţiile europene

12
13
14
15
16
17
 3. Activitate de Laborator

În timpul orei de Laborator, am dezbătut semnificaţia noţiunilor de ''standard'',

respectiv ''standardizare''. Ni s-au prezentat informaţii cu privire la conţinutul unui standard,
tipurile de standard, Comisiile de Standarziare la nivel naţional - ASRO şi la nivel european -
CEN. De asemenea, am înţeles rolul pe care România îl are în Europa, în ceea ce priveşte
STAS-urile, dar şi însemnătatea inscripţionărilor regăsite pe toate produsele.

Pe parcursul orei, am analizat următoarele standarde :

 SR EN 61788-1, CEI 61788-1 (ASRO-STANDARD ROMÂN-

SUPRACONDUCTIVITATE);
 STAS 11607-81 (OŢELORI CARBON SLAB ŞI MEDIU ALIAE - Analiza
spectografică);
 SR ISO 1849 (IUN. 1955 indice de clasificare (F68) (IRS STANDARD ROMÂN -
AERONAVE. CONECTOARE ELECTRICE) - IDT ISO 1949:1987;
 STAS 1676-90 (STANDARD DE STAT| EDIŢIE OFICIALĂ| ELEMENTE DE
RADIATOR DIN FONTĂ PENTRU INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ
STAS 1676-86);
 SR EN 55103-1 (ASRO STANDARD ROMÂN - COMPATIBILITATE
ELECTROMAGNETICĂ - STANDARD DE FAMILIE DE PRODUSE PENTRU
APARATE DE UZ PROFESIONAL AUDIO, VIDEO, AUDIOVIZUALE ŞI DE
COMANDĂ A LUMINILOR PENTRU SPECTACOLE).

18
4. Concluzii

19
 5. Bibliografie

 Asociaţia de Standardizare din România (www.asro.ro)

 Petre Vasile: ''Tehnologii Electromecanice'', Îndrumător de Laborator, UPB,
2001
 Culegere de standarde comentate. Editura ASRO-OID, Bucureşti, 1999
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Interna%C8%9Bional%C
4%83_de_Standardizare#Definiția_unui_standard
 www.certificareiso.ro
 www.standard.md

20