Sunteți pe pagina 1din 57

CURS nr.

1
CONTABILITATEA CA SISTEM INFORMAŢIONAL

SCURT ISTORIC AL CONTABILITĂŢII

Contabilitatea a apărut odată cu nevoia de evidentă a bogatei (bunurilor dobândite) si s-a dezvoltat odată
cu marile civilizaţii.
Civilizaţia sumeriană-2500 i.e.n.- apar marile bogăţii.
1900 i.e.n civilizatia Sumeriană este absolvita de civilizatia Babiloniană. Se remarcă primul autor notabil
de contabilitate - Hammurabi - al şaselea rege al primei dinastii a Babilonului (2002-1960 î.e.n). Din
perioada domniei sale au fost descoperite numeroase tăbliţe cuneiforme, cu texte privind ţinerea legală
a conturilor. Pe aceste tăbliţe existau înscrise cifre, efectuate adunări lungi şi verificări de calcule.
Primele documente contabile având ca suport papirusul datează din epoca Egiptului ocupat de greci
(anul 300 î.e.n.), din care au fost decodificate note, conturi, devize şi chitanţe. Prin decodificarea
papirusului lui Zenon s-a probat că la acea vreme:
 exista distincţie între conturile de fluxuri reale (produse agricole) şi conturile de fluxuri monetare;
 se utilizau balanţe lunare şi situaţia contului „Casa”;
 se conduceau jurnale;
Primele centre contabile în Grecia antică(2000i.e.n.-600i.e.n). au fost templele, unde:
au loc schimburile,apar primele bănci de depuneri care reunesc toate elementele tehnicii financiare
moderne;
primii bancheri ţineau un registru-jurnal sau „efemeridele”, în care detaliau operaţiunile zilnice,
scriind veniturile şi cheltuielile
In Imperiul roman (735 i.e.n. fondarea Romei)(căderea Romei 200 i.e.n.)
cărţile contabile purtau numele de calendarita;
bancherii romani, au perfecţionat tehnica contabilă,deschizând conturi pentru terţi. Lor li se datorează
separarea încasărilor de plăţi prin folosirea în registrul de casă a 2 (două) coloane numite acceptum
(credit) şi expensum (debit).
Cicerone (106-43 î.e.n.) - aduce precizări în legătură cu registrele contabile la romani. Principalul
document contabil era un jurnal de venituri şi cheltuieli (Codex accepti et expensi).
registrul în care se ţinea evidenţa tuturor operaţiunilor, fără spaţii sau ştersături, era Codex rationum.
In Evul Mediu:200/300-1200/1300
are loc o stagnare a contabilităţii (se produce o discontinuitate în evoluţia civilizaţiei romane, generată
probabil şi de restrângerea ariilor de comerţ şi dezvoltarea economiei feudale);
registrele contabile se numesc „memoriale” , în ele se înregistrează creanţele şi datoriile în ordine
cronologica. În alte memoriale se înregistrau operaţiuni de casă şi inventare. Aceste documente erau
ţinute, mai ales, de călugări din abaţi.
În perioada cruciadelor :1095-1453(I cruciada 1099 se întemeiază statele creştine-cucerirea
Ierusalimului; a x cruciada turcii otomani cuceresc Constantinopolul)
are loc o dezvoltare a creditului
se formează puteri economice şi financiare internaţionale sub forma ordinelor militaro-religioase (ca
acela al Templierilor), care ţineau o evidenţă strictă a veniturilor, a cheltuielilor şi a clienţilor;
memorialul a evoluat în spre contabilitatea în partidă simplă odată cu diversificarea unităţilor de
producţie şi de servicii, precum şi cu creşterea complexităţii tranzacţiilor.
apar conturile, ca ansambluri coerente ce sunt ataşate unui tip de operaţie sau unei entităţi de
exploatare.
Sfârşitul Evului Mediu :
dezvoltarea legăturilor comerciale, extensia creditului, adaptarea şi perfecţionarea contabilităţii pentru
a face faţă noilor exigenţe;
începând cu sfârşitul sec. al XIII-lea, evidenţa se ţinea într-un cont pentru client şi în altul pentru
furnizor;
Până prin anul 1290, comercianţii conduceau două registre:
- registrul intrărilor şi ieşirilor (încasărilor şi plăţilor) şi corespundea la acea dată contabilităţii
simple;
- registrul creditorilor şi debitorilor şi era un registru al conturilor de persoane.
Apariţia contabilităţii în partidă dublă(începând cu anul 1290)
Părintele contabilităţii: călugarul Luca Pacioli (n. 1494) a promovat si popularizat contabilitatea in
partida dublă. A întocmit lucrarea: « Tratat particular despre conturi şi înregistrări » în care
recomandă să se facă inventarul tuturor bunurilor personale şi ale exploatării (unităţii patrimoniale)
comerciantului si se consemnează utilizarea a trei registre : Memorialul , Jurnalul , Cartea Mare
Generalizarea contabilităţii în partidă dublă-prin descoperirea tiparului (sec.XV)

Înfăţişarea actuală a contabilităţii o datorăm Franţei unde în 1673, printr-o ordonanţă a lui Colbert,
comercianţii sunt obligaţi să ţină registre contabile şi cartea-jurnal primeşte calitatea probatorie în
justiţie. Astfel, contabilitatea devine un instrument de control al statului aşa cum este şi în prezent.
Contabilitatea din România este de influenţă Franceză:
În 1637 apare Pravila Comercială din Transilvania-reguli de aplicare a contabilităţii în partidă dublă.
In 1859, in Monitorul Oficial al Moldovei a fost publicată structura cursului de contabilitate, conceput
de Ion Ionescu de la Brad
În 1913 în România, se înfiinţează ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII COMERCIALE ŞI
INDUSTRIALE din Bucureşti, unde se studiază şi publică contabilitatea.

DEFINITIA CONTABILITATII

Prima definiţie aparţine lui Luca Pacioli, cel care a pus bazele contabilităţii
« Contabilitatea este considerată ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea
în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia, în
ordinea în care au avut loc. ». În concepţia sa, partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei
de schimb dintre avere şi capital
Bernard Colasse în lucrarea sa « Contabilitatea generală » o defineşte ca:
« algebră a dreptului, metodă de observare a ştiinţelor economice ». Desigur nu este numai
algebra dreptului, însă conceptele juridice şi mai ales noţiunea de patrimoniu o marchează
profund. Amprenta dreptului asupra contabilităţii este în special foarte puternică în bilanţ.
Legea Contabilităţii din România, nr.82/ 1991, o defineşte ca fiind:
instrumentul principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute,
care trebuie să asigure :
înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia
patrimoniului şi rezultatele obţinute,
controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate şi a procedeelor de prelucrare utilizate, precum şi
exactitatea datelor contabile furnizate;
furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, precum şi întocmirii balanţelor
financiare si a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale.
LOCUL SI ROLUL CONTABILITATII

- Face legătura dintre activităţile economice şi factorii de decizie.


- Sistemul informaţional contabil este parte a sistemului informaţional managerial.
In accepţiune moderna, contabilitatea trebuie să furnizeze informaţii cantitative, în special de natură
financiară, privind entităţile economice şi care urmează a fi folosite în luarea deciziilor economice
Contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care măsoară, prelucrează şi transmite
informaţii financiare despre o entitate economică identificabilă.

FELURI DE ÎNTREPRINDERI
Societatea pe acţiuni(SA)
Caracteristica principala: limitarea răspunderii fiecărui acţionar la nivelul capitalului subscris
Capitalul social este divizat în acţiuni
Societatea în comandită pe acţiuni (SCA)
Este asemănătoare cu societatea in comandită simplă
Capitalul social este divizat în acţiuni
Societatea în comandită simplă(SCS)
2 tipuri de asociaţi:comanditaţi şi comanditari
Caracteristica principala:
- comanditaţii răspund solidar şi nemărginit pentru obligaţiile societăţii
- comanditarii răspund în limita capitalului subscris
Societatea în nume colectiv(SNC)
Caracteristica principală:păstrează obligaţia solidară(în egală măsură) si nemărginita a asociaţilor
pentru operaţiunile efectuate in numele societăţii
Societatea cu răspundere limitată(SRL)
Caracteristica principală:limitarea răspunderii asociaţilor pentru obligaţiile societăţii la capitalul subscris
de fiecare asociat
Capitalul social este divizat în părţi sociale

DELIMITAREA NOŢIUNILOR DE CONTABILITATE FINAN-CIARĂ ŞI CONTABILITATE


DE GESTIUNE

Contabilitatea financiară furnizează informaţia contabilă care este destinată utilizatorilor externi:
investitorii, creditorii, salariaţii, guvernul sau publicul larg şi este concretizată prin situaţiile
financiare : bilanţ, cont de profit şi pierdere, tabloul fluxurilor de numerar şi note explicative la
acestea.
Contabilitatea de gestiune furnizează informaţia contabilă cuantificată, prelucrată şi transmisă pentru
utilizare internă de către management. Informaţia priveşte costul produselor, comportamentul
cheltuielilor în raport cu volumul activităţii sau profitabilitatea pe produs.

STRUCTURI ORGANIZATORICE PRIVIND CONTABILITATAEA

Contabilitatea întreprinderii = contabilitatea organizată şi condusă la nivelul întreprinderilor;


Contabilitatea organizată şi condusă de către persoanele fizice şi juridice fără scop lucrativ;
Contabilitatea trezoreriei=contabilitatea finanţelor publice privind execuţia de casă a bugetului statului, a
bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat, constituirea şi utilizarea mijloacelor
extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială, gestiunea datoriei publice, precum şi alte operaţiuni
financiare efectuate în contul instituţiilor publice;
Contabilitate publică =contabilitatea situaţiei şi mişcării; patrimoniului instituţiilor publice.
Contabilitatea naţională=contabilitatea la nivel macroeconomic;
Contabilitatea bancara.

ETICA PROFESIONALĂ CONTABILĂ

Etica reprezintă un cod de conduită care se aplică în mod curent în viaţa de zi cu zi. Ea are in
vedere corectitudinea sau incorectitudinea unor fapte (acţiuni).
Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că, deşi răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii
revine administratorului, directorul financiar – contabil (contabilului şef) împreună cu personalul din
subordine răspunde de ţinerea contabilităţii conform legii
Directorul financiar – contabil trebuie să aibă studii economice superioare. În cazul în care contabilitatea
nu se ţine de persoane autorizate, răspunderea revine patronului sau altei persoane care are obligaţia
gestionării patrimoniului.

CURS nr.2

OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII

1. OBIECTUL CONTABILITATII

DEFINITIE:Contabilitatea
este o componentă a sistemului ştiinţei economice
a apărut din nevoia de a răspunde la problema gestiunii valorilor economice dintr-o entitate

OBIECTUL CONTABILITATII=PATRIMONIU

Definiţia patrimoniului:
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau
juridice, precum şi bunurile la care se referă.

Teorii (concepţii) cu privire la obiectul contabilităţii


Concepţia juridică
patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor aparţinând unei persoane fizice sau juridice, dobândite în
cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii ;
BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII
Concepţia economică
patrimoniul are la bază structura calitativă de resurse economice.
RESURSE = UTILIZĂRI
RESURSELE sau izvoarele de finanţare ale entităţii pot fi:
Resurse proprii, asigurate de câtre proprietar
Resurse atrase sau străine, furnizate de terţe persoane (bancheri, furnizori, alte persoane)
Resurse rezultat, sub forma profitului realizat la încheierea exerciţiului contabil.
UTILIZĂRILE pot fi :
Utilizări permanente sau stabile, adică bunuri de folosinţă îndelungată (mai mare de un an)
Utilizări temporare sau curente
Utilizări rezultate sub forma de pierdere generată de o activitate nerentabilă

CONDITIE OBLIGATORIE A CONTABILITATII:


Prezentarea simultana a patrimoniului prin prisma juridicului si a economicului

Elemente ale obiectului contabilităţii

Structuri globale, specifice relaţiilor de investiţii si finanţări ale elementelor patrimoniale:


ACTIV / CAPITAL PROPRIU / DATORII
Structuri specifice relaţiilor de transformări a elementelor de patrimoniu in cadrul proceselor
economice:
VENITURI / CHELTUIELI.
Mijloacele economice formează conţinutul activului şi reflectă bunurile economice privite sub aspectul
utilităţii şi funcţionalităţii.
Sursele de finanţare formează conţinutul pasivului (capital propriu + datorii) şi reflectă modul de
dobândire economică şi susţinere financiară a activului

ACTIVUL reprezintă totalitatea mijloacelelor economice prezentate in funcţie de gradul de lichiditate a


acestora;
Un activ (conform I.A.S.B.= Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate), reprezintă o
resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să
genereze beneficii viitoare pentru întreprindere
Structuri de activ:
Active imobilizate
imobilizări necorporale
imobilizări corporale
imobilizări financiare
Active circulante
stocuri
creanţe
investiţii financiare pe termen scurt
disponibilităţi băneşti
Active de regularizare si asimilate

Pasivul reprezintă sursele de finanţare a mijloacelor economice, prezentat in funcţie de gradul de


exigibilitate a acestora si cuprinde
Capitalul propriu+Datorii+Provizioane

CAPITALUL PROPRIU reprezintă activul net, calculat ca diferenţă dintre activele unei întreprinderi
şi datoriile sale.
După IFRS = interesul rezidual al acţionarilor in activele întreprinderii
Capitalul propriu cuprinde:
capital social sau capital individual
Acţiuni proprii răscumpărate
prime legate de capital
diferenţe din reevaluarea activelor
Rezervele
rezultatul reportat
rezultatul exerciţiului

DATORIILE
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute, si
prin a cărei decontare se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice
Datoriile (surse străine, atrase) cuprind:
credite bancare
împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
furnizori
datorii fiscale, salariale, sociale
datorii faţă de asociaţi
creditori diverşi.
Provizioanele cuprind:
provizioane pentru litigii
provizioane pentru garanţii acordate
provizioane pentru reparaţii capitale

Pasivele de regularizare includ:


venituri înregistrate în avans
subvenţii

Structuri de venituri si cheltuieli


Definiţii:
CHELTUIELILE desemnează în expresie valorică operaţiunile patrimoniale referitoare la cumpărarea şi
consumarea bunurilor economice. Cheltuielile reprezintă micşorări de beneficii economice în perioada
exerciţiului determinate de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, şi au ca efect
micşorarea capitalului propriu, altele decât rambursările către proprietar.
Clasificarea cheltuielilor:
Cheltuieli de exploatare – ocazionate de activitatea curentă şi cuprind: cheltuieli cu materiile prime,
materiale consumabile şi obiecte de inventar; cheltuieli cu plata serviciilor şi lucrărilor prestate;
cheltuieli privind amortizările şi provizioanele; cheltuieli cu salariile; cheltuieli cu impozitele şi taxele.
Cheltuieli financiare – sunt legate de activitatea financiară şi cuprind: pierderi de creanţe legate de
participaţii; pierderi din vânzarea titlurilor de plasament; diferenţe nefavorabile de curs; dobânzile
curente aferente împrumuturilor primite; sconturi acordate clienţilor, alte cheltuieli.
Cheltuieli extraordinare – sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a
unităţii patrimoniale.

VENITURILE desemnează expresia bănească a producţiei stocate, a producţiei livrate şi subvenţiilor


pentru investiţii primite.
Conform I.A.S.B., veniturile reprezintă creşterea beneficiilor economice în perioada exerciţiului, sub
formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri
ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
Clasificarea veniturilor:
Venituri din exploatare sunt venituri legate de activitatea curentă, normală a activităţii şi cuprind:
venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate, şi serviciilor prestate; venituri din
producţia stocată; venituri din producţia imobilizată; venituri din subvenţii de exploatare şi alte
venituri.
Venituri financiare sunt venituri din activitatea financiară şi cuprind: venituri din participaţii venituri
din alte imobilizări financiare; venituri din creanţe imobilizate; venituri din titluri de plasament;
venituri din diferenţe de curs valutar; venituri din dobânzi; venituri din sconturi obţinute şi alte
venituri.
Venituri extraordinare sunt acele venituri ce nu sunt legate de activitatea normală a unităţii.

Echilibrul dintre cheltuieli şi venituri se realizează prin ecuaţia:


VENITURI – CHELTUIELI = REZULTAT

CURS 3
METODA CONTABILITATII

Noţiuni generale privind metoda contabilităţii

Metoda este o cale raţională de urmat pentru atingerea unui scop,


iar procedeul este numai o manieră de a atinge un scop

Metoda contabilităţii = totalitatea procedeelor interdependente, folosite în scopul cunoaşterii


poziţiei financiare şi a performanţei (rezultatului) întreprinderii.

Procedeele metodei contabilităţii:


procedee comune tuturor ştiinţelor
procedee specifice metodei contabilităţii
procedee ale metodei contabilităţii, utilizate şi de alte discipline economice.

Procedee comune tuturor ştiinţelor:


Observaţia este faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricărei ştiinţe. Procesele economice se
pot exprima valoric, consemnate în documente.
Raţionamentul constă în judecata logică a fenomenelor şi proceselor economice observate, pentru a
ajunge la concluzii valide.
Compararea este alăturarea a două sau mai multe fenomene şi procese economice exprimate valoric
cu scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele şi desprinderii de concluzii.
Clasificarea este acţiunea de împărţire sistematică a obiectelor şi fenomenelor în funcţie de asemănări
şi deosebiri.
Analiza este procedeul ştiinţific de cercetare care se bazează pe studierea sistematică a fiecărui
element component.
Sinteza este procedeul ştiinţific de cercetare a fenomenelor ce se bazează pe trecerea de la particular la
general, de la simplu la compus.
Procedee specifice metodei contabilităţii.

Bilanţul – este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii, prin care se înfăptuieşte dubla
reprezentare şi prin care se reflectă situaţia patrimoniului în întregul său şi rezultatele financiare ale
activităţii unităţii la un moment dat. Bilanţul este completat cu anexa la bilanţ şi contul de profit şi
pierdere, care explică şi detaliază anumite date cuprinse în bilanţ.
Contul – este procedeul prin care se reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial, ca efect al
operaţiilor economico-financiare din întreprindere.
Planul de Conturi General - Totalitatea conturilor sau Sistemul de Conturi
Balanţa de verificare – este procedeul prin care se centralizează datele înregistrate în conturi şi se
controlează exactitatea lor. Asigură respectarea în contabilitate a dublei înregistrări a elementelor
patrimoniale. Balanţa de verificare îndeplineşte şi o funcţie de control, constituind puntea de legătură
dintre cont şi bilanţ.

Procedee comune şi altor discipline economice

Documentaţia serveşte la consemnarea operaţiilor economice şi financiare în locul şi momentul


producerii lor, în vederea înregistrării în contabilitate.
Evaluarea – reprezintă cuantificarea în expresie valorică a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale
în scopul reflectării lor în contabilitate. Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi
monetare cu ajutorul preţurilor.
Calculaţia – este procedeul prin care se colectează şi repartizează cheltuielile pe destinaţii, activităţi,
secţii, faze de fabricaţie, decontarea producţiei, precum şi calculul costului de producţie al produselor
fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, terminând cu stabilirea rezultatelor finale
Inventarierea – asigură stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate
elementele patrimoniale, precum şi bunurile deţinute cu orice titlu de unitate.

Principii, norme si convenţii contabile

I. Principii generale ale contabilităţii:


 principiul dublei reprezentări;
 principiul dublei înregistrări;
 principiul patrimoniului închis.

Principiile sau convenţiile contabile :


reprezintă enunţuri conceptuale generale utilizate ca sistem de referinţă pentru obţinerea informaţiei
contabile, referitoare la situaţia patrimoniului, situaţia financiară şi rezultatul obţinut.
sunt cunoscute în literatura de specialitate şi sub denumirea de reguli sau norme contabile.
Realizarea unei imagini fidele este condiţionată de respectarea cu buna-credinţă a principiilor sau
convenţiilor contabile.
a fost elaborat un set de norme numite principii contabile general acceptate (G.A.A.P. - Generally
Accepted Accounting Principles).

1. Principiul dublei reprezentări


presupune reflectarea sau consemnarea concomi-tentă a oricărui element patrimonial sub cele două
aspecte esenţiale:
al componenţei şi al destinaţiei bunurilor,
al provenienţei, al finanţarii a aceloraşi bunuri, precum şi raporturile de proprietate.
Relatia de echilibru este ACTIV=PASIV
In cazul în care obiectul dublei reprezentări îl constituie procesele economice, activităţile interne, care
transformă efortul economic sau cheltuiala într-un efect economic adecvat, (venit), relaţia de echilibru a
aceluiaşi principiu devine: REZULTATE = VENITURI - CHELTUIELI
2. Principiul dublei înregistrări
presupune înregistrarea fiecărei operaţiuni economice în cel puţin două conturi, unul care se debitează
şi altul care se creditează.
3. Principiul patrimoniului închis presupune înregistrarea tuturor operaţiunilor economice prin
separarea integrală a patrimoniilor deţinute de partenerii unui raport economico-juridic: furnizor şi
client, debitor şi creditor, cumpărător şi vânzător etc.

II.Principii şi convenţii contabile conform Legii 82/1991 a contabilităţii

Legea contabilităţii enunţă un număr de principii a căror utilizare trebuie să conducă la obţinerea unei
imagini fidele:
Principiul prudenţei
Principiul permanenţei metodelor
Principiul continuităţii activitatii
Principiul independenţei exerciţiului
Principiul necompensării
Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de datorii

III. Principii şi convenţii contabile conform O.M.F.P 1752/2005


Principiul prevalentei economicului asupra juridicului
Principiul pragului de semnificaţie

IV. Principii şi convenţii contabile conform STANDARDELOR I. de C.


Principiul costului istoric
Principiul menţinerii capitalului

II. Principii şi convenţii contabile conform Legii 82/1991 a contabilităţii

Principiul prudenţei
presupune evitarea supraevaluării activelor şi veniturilor, a subevaluării pasivelor şi cheltuielilor,
precum şi luarea în considerare a eventualelor pierderi, deprecieri şi riscuri
obligă întreprinzătorul să nu-şi supraevalueze şansele afacerii, să promoveze o viziune pesimistă
asupra patrimoniului său
Principiul permanenţei metodelor
metodele de lucru trebuie să rămână aceleaşi de la un exerciţiu la altul
asigură coerenţa şi compatibilitatea informaţiei contabile.
Principiul continuităţii activitatii
porneşte de la premisa că firma îşi va continua activitatea în viitorul previzibil, nefiind afectată de
o reducere sensibilă a activităţii.
creditorul şi în egală măsură orice potenţial investitor, sunt interesaţi de acest aspect
Principiul independenţei exerciţiului (sau al autonomiei exerciţiului)
presupune delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor pe măsura angajării acestora şi a trecerii
lor la rezultatul exerciţiului la care se referă.
exerciţiul financiar clasic este anul calendaristic (1 ianuarie - 31 decembrie).
Principiul necompensării
solicită interdicţia compensărilor între elementele de avere şi cele de datorii, între creanţe şi
angajamente, între elementele de Activ şi cele de Pasiv, inclusiv între cheltuieli şi venituri.
Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu,
care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului anterior.
Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de datorii
Componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat

III. Principii şi convenţii contabile conform O.M.F.P 1752/2005


Principiul prevalentei economicului asupra juridicului
Prezentarea valorilor din cadrul elementelor de bilant si contul de profit si pierdere se face tinand
cont de fondul economic al tranzactiei sau al operatiunii raportate si nu numai de forma juridica
a acestora
Principiul pragului de semnificaţie
Elementele de bilant si de cont de profit si pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi
combinate daca:
Reprezinta o suma nesemnificativa
O astfel de combinatie ofera un nivel mai mare de claritate
Comninatia este prezentata separat in notele explicative

IV. Principii şi convenţii contabile conform


STANDARDELOR I. de C.
Principiul costului istoric
consideră că valoarea trebuie să reprezinte „costul” sau „sacrificiul” consimţit la un moment dat pentru
a aduce bunul respectiv în patrimoniu, sau ceea ce ar aduce bunul dacă l-am utiliza sau vinde pe
piaţă.
Principiul menţinerii capitalului
porneşte de la premisa că orice eveniment sau tranzacţie din viaţa întreprinderii trebuie să permită
menţinerea capacitaţii de finanţare a capitalului.

CURS 4

CADRUL GENERAL CA TEORIE NORMATIVĂ. ELEMENTE PRIVIND NORMALIZAREA


CONTABILITĂŢII

Obiectivul cadrului general contabil

Cadrul general al contabilităţii defineşte conceptele ce stau la baza întocmirii şi


prezentării situaţiilor financiare si ABORDEAZA:
a)obiectivul situaţiilor financiare de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele
(rezultatele) şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii
b)caracteristicile sau atributele calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile
financiare, respectiv:
inteligibilitatea (să fie uşor înţelese de utilizatori)
relevanţa (să furnizeze cunoştinţe pentru a influenţa deciziile economice ale utilizatorilor),
credibilitatea (să fie libere de erori şi deformări),
comparabilitatea (să fie comparabile în timp pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi
performanţele întreprinderii
c)definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor reprezentate în situaţiile financiare;
d)conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, respectiv, capitalul financiar sinonim capitalului
propriu al întreprinderii, capitalul fizic sinonim capitalului permanent.

Obiectivul cadrului general contabil este :

sprijinirea I.A.S.B. în elaborarea viitoarelor Standarde


sprijinirea Consiliului I.A.S.B. în promovarea standardelor
sprijinirea organismelor naţionale de elaborare a standardelor,
sprijinirea celor ce întocmesc situaţii financiare conform I.A.S.,
sprijinirea auditorilor in formarea unei opinii referitoare la
conformitatea situaţiilor financiare cu I.A.S.;
sprijinirea utilizatorilor în ce priveşte interpretarea informaţiilor ,
furnizarea de informaţii celor interesaţi de activitatea I.A.S.B. privind modul de elaborare a standardelor

Utilizatorii de informaţii

Investitorii au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă.
Acţionarii sunt interesaţi şi de informaţii care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a
plăti dividende.
Angajaţii sunt interesaţi de informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea întreprinderilor lor, precum
şi de informaţii care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a oferi remuneraţii,
Creditorii financiari sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă împrumuturile
acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă.
Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă
sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadenţă Clienţii sunt interesaţi de informaţii despre
continuitatea activităţii unei întreprinderi, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu
întreprinderea respectivă sau sunt dependenţi de ea Guvernul şi instituţiile sale solicită informaţii şi
pentru a reglementa activitatea întreprinderilor în scopul determinării politicii fiscale şi ca bază
pentru calculul venitului naţional şi al altor indicatori statistici similari.
Publicul este interesat de informaţii ca potenţial
investitor,potenţial creditor,salariat. etc.

Conceptele contabile de bază ale situaţiilor financiare sunt umătoarele:


Contabilitatea de angajamente. Efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci
când tranzacţiile şi evenimentele se produc (nu când apar fluxurile de numerar
Continuitatea activităţii. Se presupune că o întreprindere îşi va continua activitatea şi în viitorul
previzibil.
Caracteristicile calitative ale informatiei contabile:
sunt atributele care determină folosirea informaţiei oferite de situaţiile financiare pentru utilizatori:
Relevanţa informaţiei este afectată de natura sa şi de pragul de semnificaţie
Credibilitatea Următorii factori contribuie la credibilitate:
reprezentarea fidelă;
prevalenţa economicului asupra juridicului;
neutralitate;
prudenţă;
integralitate.
Comparabilitatea: Informaţia trebuie să fie prezentată într-o manieră consecventă de-a lungul
timpului şi între entităţi pentru a permite utilizatorilor efectuarea de comparaţii semnificative.
Inteligibilitatea: Informaţia trebuie să fie uşor înţeleasă de utilizatorii care dispun de cunoştinţe
suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de contabilitate şi
au dorinţa de a studia informaţiile prezentate cu diligentele cuvenite

Limite privind furnizarea de informaţii relevante şi credibile:


Oportunitatea. O întârziere exagerată în raportare poate duce la o pierdere a relevanţei, dar poate
creşte credibilitatea.
Raportul cost-beneficiu. Beneficiile de pe urma informaţiei ar trebui să depăşească costul furnizării
acesteia.
Echilibrarea caracteristicilor calitative. Pentru a îndeplini obiectivele situaţiilor financiare şi pentru
a le face adecvate unui anumit mediu, furnizorii de informaţii trebuie să realizeze un echilibru
corespunzător între caracteristicile calitative.
Recunoaşterea structurilor situaţiilor financiare
Definite:este procesul încorporării în bilanţ sau în contul de profit
şi pierdere a unui element care corespunde definiţiei
unei structuri a situaţiei financiare
si trebuie recunoscut în cazul în care:
este probabil ca orice beneficiu economic viitor
asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere;
elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.
Recunoaşterea activelor
Un activ este recunoscut în bilanţ daca:
este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către întreprindere
activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.
Recunoaşterea datoriilor
O datorie este recunoscută în bilanţ daca:
este probabil că o ieşire de resurse, purtătoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei
obligaţii prezente,
valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.
Recunoaşterea veniturilor
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când:
a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei
datorii,
pot fi evaluate în mod credibil.
Recunoaşterea cheltuielilor
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când:
a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterii
unei datorii,
pot fi evaluate în mod credibil.

Evaluarea structurilor situaţiilor financiare

definiţie
este procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute
în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.
presupune alegerea unei anumite baze de evaluare
Baze de evaluare utilizate în situaţiile financiare :
Costul istoric.
Costul curent.
Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei).
Valoarea actualizată.

Capital financiar şi Conceptul de de menţinere a capitalului financiar

Capital financiar = capital propriu.


Conform Conceptului de menţinere a capitalului financiar profitul se obţine doar dacă valoarea
financiară a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară a activelor
nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror
contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
Capital fizic si Conceptul de mentinere a capitalului fizic
capital fizic. = capital permanent
Conform Conceptului de menţinere a capitalului fizic, profitul se obţine doar atunci când
capacitatea fizică productivă a întreprinderii la sfârşitul perioadei depăşeşte capacitatea fizică
productivă de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către
proprietari şi orice contribuţie din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.

CURS 5

MODELE DE BAZĂ PRIVIND POZIŢIA FINANCIARĂ ŞI REZULTATUL CONTABIL

BILANŢUL CONTABIL – model privind


poziţia financiară a firmei

Activul bilanţier

Bilanţul
procedeu specific metodei contabilităţii
prezintă grupat, sistematizat şi generalizat, în expresie valorică, pe baza principiului dublei reprezentări
(înregistrări),
bunurile economice
sursele de provenienţă ale acestora.
Definitia bilantului in conformitate cu reglementările din România:
documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ , de capital propriu si datorii
precum si modificarile capitalului ,fluxul de trezorerie , notele explicative si politicile contabile ale
întreprinderii la încheierea exerciţiului, precum şi raportul administratorului.
Forma de prezentare a bilantului unei societati:

Bilanţul contabil format tablou(veche) si listă (actuala)


Bilanţul contabil al societatii “V”la 31 .12.005 format tablou (veche)

ACTIV SUME PASIV SUME


1. TOTAL ACTIVE 56.800 1. TOTAL CAPITALURI 44.320
IMOBILIZATE PROPRII
Imobilizări necorporale 220 Capital social (7.250 acţiuni 36.250
- Cost 325 56.260 a 5.000 lei valoare
- Amortizare - 105 320 nominală)
- Valoare netă 220 Rezerve legale 5.450
Imobilizări corporale Rezultatul reportat 2.620
- Cost 87.540 Rezultatul exerciţiului 1.810
- Amortizare - 31.280 Repartizarea profitului -1.810
- Valoare netă 56.260 2. PROVIZIOANE 3.700
Imobilizări financiare PENTRU RISCURI ŞI
CHELTUIELI
3. TOTAL DATORII din 23.000
care:
2. TOTAL ACTIVE 15.048 - Împrumuturi şi datorii pe 7.200
CIRCULANTE termen lung
- Stocuri 7.910 - Datorii pe termen scurt: 12.100
- Clienţi 3.415 - Furnizori 7.500
- Investiţii financiare pe termen 0 - Alte datorii 4.600
scurt 3.723
- Disponibilităţi
3. CHELTUIELI 0 4. VENITURI 4.528
ÎNREGISTRATE ÎN AVANS ÎNREGISTRATE ÎN
AVANS
TOTAL ACTIVE 71.848 TOTAL PASIVE 71.848

ACTIV = PASIV
71848 = 71848
BILANŢUL CONTABIL 3
Bilanţul contabil:
este exprimat valoric (în mii lei)
potrivit dublei reprezentări, cele două părţi ale bilanţului sunt egale.
URMEAZA BILANTUL CONTABIL FORMAT LISTA

 ELEMENTE DE BILANŢ  MII


LEI
 A. ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL  56.80
0
 I. Imobilizări necorporale (valoare netă)  2
II. Imobilizări corporale (valoare netă) 20
III. Imobilizări financiare 56.260
320
 B. ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL  15.04
8
 I. Stocuri  7.910
II. Clienţi 3.415
III. Inv. finc. termen scurt
IV. Disponibilităţi banesti 3.723
 C. CHELTUIELI ÎNREGISTRATE ÎN AVANS  0
 D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE PÂNĂ LA UN  12.10
AN 0
 I. Furnizori  7.500
II. Alte datorii 4.600
 E=ACTIVE CIRCULANTE NETE, DATORII  -1.580
CURENTE NETE B + C – (D + Ivenit
 F= TOTAL ACTIVE - DATORII CURENTE = E + A –  55.22
Isubv= (A+B+C) – (D + I) 0
 G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O  7.200
PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
 H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI  3.700
CHELTUIELI
 I. VENITURI ÎNREGISTRATE ÎN AVANS  4.528
 J. CAPITALURI PROPRII ŞI REZERVE:  44.32
0
 I. Capital social  36.25
0
 II. Rezerve legale 

5.450
 III. Rezultatul reportat  2.620
 IV. Rezultatul exerciţiului  1.810
 V. Repartizarea profitului  -
1.810

ACTIV – DATORII = CAPITAL PROPRIU


Ecuatia de echilibru bilantier:
Activ – Datorii = Capital propriu
Activ (A+B+C) – Datorii (D+G+H+I) = Capital propriu (J)
71.848 – 27.528 = 44.320
44320 = 44320

Imobilizări necorporale(active intangibile):


acele valori economice de investire care nu îmbracă forma de bunuri materiale concrete.
Potrivit Reglementărilor de armonizare a contabilităţii,imobilizările necorporale sunt:
active identificabile nemonetare, fără suport material care sunt deţinute pentru folosire în procesul de
producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora sau în scopuri
administrative.
Imobilizările necorporale cuprind:
cheltuielile de constituire
cheltuieli de dezvoltare
concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare
fondul comercial
imobilizări necorporale în curs.
Cheltuielile de constituire:
cheltuielile cu înfiinţarea, dezvoltarea şi fuziunea întreprinderii:
taxe de înregistrare şi înmatriculare
cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni
cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate- numai când reglementările permit imobilizarea
acestora
Amortizarea acestor active se realizează sistematic pe parcursul unei perioade de maximum 5 ani.

Cheltuielile de dezvoltare :
costurile efectuate pentru realizarea unor obiective strict individualizate, a căror fezabilitate
tehnologică a fost demonstrată şi care vor fi utilizate în întreprindere sau comercializate.
Amortizarea se realizează sistematic pe durata utilă de viaţă.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi valorile similare şi alte imobilizări necorporale
:
Concesiunile: costurile efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de exploatare a unui bun,
activitate sau serviciu
Brevet,know-how,licenţa, marca şi a altor drepturi similare de proprietate industrială şi
intelectuală:costurile efectuate pentru achizitionarea acestora
. know-how - orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care este
necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire
către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în
măsura în care provine din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti
din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii .

Alte imobilizări necorporale includ:


programele informatice create de întreprindere sau achiziţionate de la terţi în scopul utilizării
pentru nevoile proprii
Amortizarea acestor active se realizează sistematic pe durata cât întreprinderea a achiziţionat dreptul
de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări
Fondul comercial :
este recunoscut ca activ necorporal atunci când rezultă din achiziţia unei alte întreprinderi al cărei cost
de achiziţie este superior valorii de piaţă a activelor nete dobândite (activele dobândite mai puţin
datoriile preluate).
Reprezinta elementele necorporale generate de întreprindere care nu sunt recunoscute distinct în
contabilitate:
reputaţia
clientela
vadul comercial
firma
Imobilizări corporale(active fixe sau active tangibile):
bunuri cu conţinut material.
Potrivit standardului internaţional de contabilitatea I.A.S. 16, imobilizările corporale sunt:
deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestare de servicii, în scopuri
administrative sau pentru a fi date în locaţie terţilor
active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Valoarea amortizabilă este alocată sistematic pe întreaga sa durată de viaţă utilă
Metode de amortizare:
Lineară degresivă si Accelerată
Durata de viaţă utilă reprezintă fie:
perioada de timp în cursul căreia un activ se estimează să fie folosit de către o întreprindere; fie
numărul unităţilor de produse sau a unor unităţi similare ce se aşteaptă a fi obţinute de către
întreprindere prin folosirea activului.
În structura imobilizărilor se cuprind:
terenuri; cladiri, utilaje, mijloace de transport , mobilier alte;
imobilizări corporale în curs.
Terenurile includ două categorii:
terenuri
amenajări de terenuri.
terenurile nu sunt supuse amortizării
investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor şi alte lucrări similare sunt supuse amortizării.
Mijloacele fixe reprezintă:
obiectul singular sau un complex de obiecte ce se folosesc ca atare şi îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
are o valoare mai mare decât limita stabilită prin lege (actualmente 1.800 lei);
are o durată de folosire mai mare de un an.
Imobilizări corporale în curs cuprind: active imobilizate care nu au fost terminate (în curs) pentru
terţi sau pentru nevoile proprii efectuate de întreprinderi.

Imobilizări financiare (investiţii financiare pe termen lung):


reprezinta valorile financiare investite pe termen lung de către întreprindere, sub formă de titluri şi
creanţe financiare în scopul obţinerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobânzilor,
prin creşterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestora
cuprind:
titluri de participare şi interese de participare,
alte titluri de participare,
creanţe imobilizate.
reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare în capitalul altor întreprinderi,a
căror deţinere durabilă este utilă acesteia
asigură întreprinderii deţinătoare exercitarea controlului, respectiv a unei influenţe semnificative în
gestiunea întreprinderii emiţătoare de titluri
Alte titluri imobilizate :
acele titluri de valoare pe care întreprinderea le deţine şi nu are posibilitatea nici intenţia să le
revândă.
Creanţele imobilizate cuprind:
creanţele legate de participaţii
împrumuturi acordate pe termen lung
alte creanţe imobilizate:
garanţii şi cauţiuni depuse de întreprindere la terţi pentru a asigura execuţia unor obligaţii.

CURS NR.6
BILANTUL CONTABIL-
ACTIVE CIRCULANTE

ACTIVE CIRCULANTE (active curente):


delimitează elementele care se utilizează pe o perioadă scurtă din activitatea întreprinderii şi, în general,
participă la un singur circuit economic, modificându-şi în permanenţă forma.
Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate
activele curente sunt prezentate ca o resursă care:
se aşteaptă să fie realizată sau este deţinută pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de
exploatare al întreprinderii; sau
este deţinut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt şi aşteaptă a fi realizat în
termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Ciclul de exploatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime
care intră într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în
numerar.
În structura activelor circulante se cuprind:
Stocuri
Creanţe
Investiţii financiare pe termen scurt
Casa şi conturi la bănci.

Stocurile:
acele bunuri deţinute de întreprinderi pentru a fi vândute în aceeaşi stare în care au fost cumpărate sau
după prelucrarea lor în procesul de producţie, ori spre a fi consumate la prima lor utilizare.
Reglementările din Standardul Internaţional de Contabilitate I.A.S. 2 prezintă stocurile ca fiind active:
deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii
în curs de producţie în vederea unei vânzări
sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de
producţie sau pentru prestarea de servicii.
În categoria stocurilor se cuprind:
materii prime şi materiale consumabile
producţia în curs de execuţie
produse finite şi mărfuri
avansuri pentru cumpărări de stocuri.
Materii prime
sunt folosite în procesul de producţie pentru obţinerea produselor
se pot regăsi integral sau parţial, în forma iniţială sau transformată, în produsul finit.
Materiale consumabile
sunt de natura materialelor auxiliare, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de
plantat, furaje şi alte materiale consumabile
participă în procesul de fabricaţie (sau ajută) fără a se regăsi în forma iniţială, de regulă în produsul
finit.
Materiale de natura obiectelor de inventar reprezinta
bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe,
indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor,
bunuri asimilate acestora:echipamentul de lucru, de protecţie, aparate de măsură şi control, matriţe
folosite la obţinerea produselor finite; scule, dispozitive şi verificatoare etc

Stocuri aflate la terţi:


bunuri de natura stocurilor care fizic se află în prelucrare, custodie la alte întreprinderi (terţi).
Ambalajele:
bunuri folosite în scopul protecţiei pe parcursul transportului sau depozitării diverselor active.
Producţia în curs de execuţie:
producţia care nu a parcurs toate stadiile (fazele) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic,
produselor nu li s-au efectuat probele tehnologice, respectiv recepţia tehnică, predarea la depozit etc.
lucrările şi serviciile neterminate. Semifabricate
bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (faza de fabricaţie) şi care trec mai departe
în alte faze de fabricaţie (secţii) sau se livrează terţilor
Produse finite
bunuri care au parcurs toate fazele de fabricaţie potrivit procesului tehnologic al întreprinderii, predate
la depozit în vederea vânzării către terţi.

Produse reziduale
bunuri, rezultate din procesul de fabricaţie de natură: rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile
Animale
animalele şi păsările născute, respectiv cele tinere (miei, viţei, purcei, mânji etc.) crescute şi folosite
pentru reproducţie
animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, cât
animalele pentru producţia de lână, lapte şi blană.
Mărfurile
acele bunuri care au fost cumpărate de întreprindere în scopul revânzării.
Avansuri pentru cumpărări de stocuri
sume de bani plătite cu anticipaţie furnizorilor în contul aprovizionării cu bunuri. Creanţe (valori în
curs de decontare)
valorile avansate temporar de întreprindere terţilor (persoane fizice sau juridice)
pentru care urmează să primească un echivalent (o sumă de bani sau un serviciu).

Creante: valorile avansate temporar de întreprindere terţilor) pentru care urmează să primească un
echivalent (o sumă de bani sau un serviciu).
Debitorii întreprinderii sub forma creanţelor din vânzări de bunuri şi prestări de servicii sunt
delimitaţi prin structura de: clienţi şi conturi asimilate
Decontări cu acţionarii privind capitalul social
Operaţiuni in curs de lămurire

Investiţii financiare pe termen scurt (titluri de plasament sau valori de trezorerie)


valorile financiare investite de întreprindere în scopul obţinerii unui câştig pe termen scurt
Componenta: investiţii financiare pe termen scurt la societăţi din cadrul grupului,,acţiuni proprii,
acţiuni, alte investiţii financiare pe termen scurt.
Investiţii financiare pe termen scurt la societăţi în cadrul grupului
un activ deţinut de o întreprindere pentru acumularea avuţiei sale
pe un termen de până la 12 luni.
Acţiuni proprii
acţiunile proprii răscumpărate temporar în vederea distribuirii personalului întreprinderii sau terţilor,
regularizării cursului bursier sau reducerea capitalului social.
Alte investiţii financiare
acţiunile şi obligaţiunile cotate şi necotate achiziţionate de întreprindere în vederea obţinerii de venituri
financiare pe termen scurt,
obligaţiuni emise şi răscumpărate.

Casa şi conturi la bănci :


Valorile existente sub formă de bani diferenţiate în lei şi în devize.
Conturi la bănci
- cecuri de încasat
- disponibilităţi în lei şi în devize
- sume în curs de decontare.
pot fi folosite în mod curent sau la termen.
Casa
mijloacele băneşti aflate în casieria întreprinderii în lei şi în devize
sub forma altor valori: tichete şi bilete de călătorie, timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi
odihnă.
Acreditivele
reprezintă sume depuse de o întreprindere la bancă în scopul achitării unor obligaţii faţă deun anumit
furnizor în momentul realizării condiţiilor aferente acreditivelor.
Avansuri de trezorerie
sumele virate la bănci
sume în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, persoane fizice sau juridice, în vederea
efectuării unor plăţi în numele întreprinderii.

Active de regularizare şi asimilate


Componenta:
-cheltuieli in avans
-ajustari de valoare
Cheltuieli înregistrate în avans
sumele de bani plătite în cursul exerciţiului curent, dar care privesc servicii de care vor beneficia în
exerciţiul următor când vor fi recunoscute drept cheltuieli (abonamente, chirii plătite în avans etc.)
Ajustările de valoare
cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la
data bilanţului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.
în funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării activelor pot fi:
- ajustări permanente, denumite în continuare amortizări,
- şi/sau ajustările provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare,
CURS 7

MODELE DE BAZĂ PRIVIND POZIŢIA FINANCIARĂ


ŞI REZULTATUL CONTABIL
BILANŢUL CONTABIL – MODEL PRIVIND
POZIŢIA FINANCIARĂ A FIRMEI
PASIVUL BILANTIER

Componenta pasivului bilantier:


Capital propriu
Capital strain(datorii)
Provizioane
Pasive de regularizare

Capitalul propriu
reprezinta sursele de finanţare existente la dispoziţia unităţii, respectiv interesul rezidual al acţionarilor
în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
cuprinde:
capital social
actiuni proprii rascumparate
prime legate de capital
rezerve din reevaluare
rezerve
rezultatul reportat
rezultatul exerciţiului
repartizarea profitului
Capitalul social
reprezinta aportul în bani şi în natură al asociaţilor
se diferenţiază în :
capitalul subscris nevărsat
capitalul subscris vărsat
se constituie la valoarea nominală a acţiunilor subscrise la înfiinţarea societăţii
se modifică pe perioada desfăşurării activităţii, prin:
- majorări
- diminuări
se lichidează în momentul desfiinţării întreprinderii.
Capitalul subscris nevărsat
reprezintă capitalul pe care acţionarii s-au obligat să-l pună la dispoziţia treprinderii.
Actul iniţial de constituire a capitalului social se identifică cu înfiinţarea societăţii comerciale care
are loc conform Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată.
Aportul poate fi în natură şi/sau în numerar. La societăţile pe acţiuni capitalul social este obligatoriu
de vărsat la început, în felul următor: cel în numerar 50%, iar cel în natură integral. Aporturile în
creanţe nu sunt admise.

Capitalul subscris vărsat


reprezintă acea parte din capitalul subscris care a fost depusă la dispoziţia întreprinderii.
este format din aportul la capital al proprietarilor şi este reprezentat de părţi sociale la S.R.L şi
acţiuni la S.A.
Acţiunile şi părţile sociale sunt fracţiuni din capitalul social cu valori egale prin statut, valoare
denumită şi valoare nominală. Poate fi vărsat şi nevărsat.Ca formă concretă de manifestare, acţiunile
sunt hârtii de valoare negociabile care se tranzacţionează. Acţionarul este coproprietar, iar acţiunile
constituie titluri de proprietate.
Acţiunile şi părţile sociale asigură un venit anual proprietarilor numit dividend, repartizat din
profitul net al societăţii. Tranzacţionarea acţiunilor implică două feluri de operaţiuni: de plasament
şi operaţiuni speculative.

Prime de capital reprezintă


- surse provenite din operaţii de creştere a capitalului prin noi emisiuni de acţiuni
- excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor şi părţilor sociale cu ocazia
operaţiunilor de creştere a capitalului şi îmbracă formele:
prime de emisiune: diferenţa dintre valoarea
de emisiune şi valoarea nominală (VE >VN);
prime de aport: excedentul dintre valoarea
aporturilor în natură la capitalul social
subscris şi valoarea nominală a acţiunilor emise;
prime de fuziune: diferenţa dintre valoarea
matematică (contabilă) sau intrinsecă a
acţiunilor şi valoarea lor nominală;
prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni: excedentul dintre valoarea obligaţiunilor investite şi
valoarea nominală a acţiunilor.
Rezerve din reevaluare
reprezintă diferenţele de valoare rezultate ca urmare a operaţiunii de reevaluare a activelor
imobilizate ca diferenţă între valoarea (mai mare) obţinută şi valoarea înregistrată în contabilitate
(mai mică)
pot fi folosite la creşterea capitalului social sau alte destinaţii stabilite potrivit normelor în vigoare.
Baza de evaluare poate fi valoarea de piaţă (la activele fixe) sau valoarea de înlocuire mai puţin
amortizarea corespunzătoare la alte active specializate (rafinării, docuri, etc) Reevaluarea activelor
sub forma imobilizărilor poate fi: reglementată (prin hotărâre de guvern) şi liberă (aplicată la 2-3 ani
de întreprindere pentru a asigura menţinerea capitalului) şi se efectuează de persoane calificate în
domeniu.
Rezerve
surse constituite anual din profitul întreprinderii, potrivit reglementărilor în vigoare, a statutului
societăţilor comerciale şi, respectiv Hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor.
sunt diferenţiate în:
-rezerve legale
-rezerve statutare,contractuale
- alte rezerve.

Rezervele legale
se stabilesc din profitul brut sau primele de capital
au destinaţia de a proteja capitalul.
Rezervele statutare
se calculează anual din profitul net al întreprinderii potrivit prevederilor din statutul acesteia.
Alte rezerve neprevăzute de lege sau statut,
pot fi constituite din profitul net potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor.
Rezultatul reportat
reprezintă fie rezultatul financiar fie o parte din acesta a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea
Generală a Acţionarilor
poate fi:
-pozitiv, în cazul beneficiilor nerepartizate
-negativ, adică pierderi constatate la închiderea exerciţiilor anterioare, neacoperite încă din punct
de vedere financiar
Rezultatul exerciţiului
este legat direct de veniturile şi cheltuielile întreprinderii
poate fi pozitiv, situaţie în care reprezintă profit - adică o sursă proprie de finanţare până în momentul
repartizării lui pe destinaţiile legale sau statutare
negativ, caz în care este o pierdere ce trebuie acoperită. În bilanţ, rezultatul negativ - pierderea - este
prezentat cu semnul minus şi micşorează capitalul propriu.

Datoriile (capital străin)


delimitează sursele de finanţare externă furnizate de terţi:bănci, instituţii financiare, furnizori etc.,
pentru care întreprinderea trebuie să acorde un echivalent valoric sau o prestaţie
reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se
aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice
se clasificate în:
datorii curente: se aşteaptă să fie achitate în cursul normal al ciclului de exploatare al
întreprinderii, este exigibilă, în termen de 12 luni de la data bilanţului.
datorii pe termen lung:toate celelalte datorii trebuie încadrate la datorii pe termen lung.
In structura datoriilor se includ
împrumuturi şi datorii asimilate
datorii comerciale
datorii în cadrul grupului
datorii din interese de participare
alte datorii.
Împrumuturi şi datorii asimilate
reprezintă datoriile financiare ale întreprinderii privind:
împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
credite bancare pe termen lung şi mediu contracte cu băncile şi alte instituţii financiare.
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
semnifică surse financiare pe termen lung provenite din vânzarea de titluri de credit negociabile către
public, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare. Titlurile de credit numite obligaţiuni
sunt rambursabile la termen şi purtătoare de dobânzi
Credite primite de la bancă şi alte instituţii
includ datoriile pe termen lung şi mediu şi respectiv, creditele pe termen scurt (de trezorerie)
aceste credite sunt purtătoare de dobânzi şi garantate cu activele întreprinderii.

Datorii comerciale
semnifică obligaţii curente ale întreprinderii provenite în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii pentru
achiziţionări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii
in structura lor se cuprind:
furnizori
efecte de plătit.
Furnizori
reprezintă obligaţiile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor primite de la
terţi.
Efectele de plătit
reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii.
Datorii în cadrul grupului
reprezintă obligaţiile datorate societăţilor din cadrul grupului în relaţiile de decontare ale societăţii
mamă cu filialele.
Datorii din interese de participare
reprezintă obligaţiile provenite din relaţiile de decontare ale întreprinderii cu societăţile asociate
Alte datorii
delimitează obligaţiile salariale, sociale, fiscale ale întreprinderii faţă de :
- personalul angajat (salariile şi alte drepturi asimilate)
- bugetul asigurărilor sociale (contribuţiile la asigurări sociale, casa de sănătate, ajutor de şomaj)
- bugetul statului (impozite şi taxe)
- asociaţi (capital de rambursat, dividende de plată)
- faţă de creditori diverşi
Provizioanele :
reprezintă surse de finanţare ale întreprinderii
se constituie la închiderea exerciţiului pe seama cheltuielilor, pentru: litigii, garanţii acordate
clienţilor, restructurare etc.
conform Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, provizioanele sunt destinate
să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe,
sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor
apărea
nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (I.A.S. 37), provizionul este definit ca fiind un
o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
Recunoaşterea provizionului va fi numai în momentul în care:
- o întreprindere are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice, să fie necesară pentru a
onora obligaţia respectivă;
- poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei.

Pasive de regularizare şi asimilate


reprezintă valori ce corectează prin adunare sau scădere, valoarea celorlalte structuri bilanţiere,
obţinându-se valoarea reală a pasivelor
constau din:
subvenţii pentru investiţii
venituri înregistrate în avans.
Subvenţii pentru investiţii
sunt surse de finanţare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambursabile primite de o
întreprindere, pentru achiziţionarea sau producerea de echipamente sau alte bunuri de natura
imobilizărilor, unor activităţi de termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura
investiţiilor.

Pasive de regularizare şi asimilate


Venituri înregistrate în avans
reprezintă sumele încasate în cursul exerciţiului, în contul unor servicii care vor fi prestate în cursul
exerciţiului următor, când vor fi recunoscute ca venituri (abonamente, chirii încasate în avans).
CURS 7

MODELE DE BAZĂ PRIVIND POZIŢIA FINANCIARĂ


ŞI REZULTATUL CONTABIL
BILANŢUL CONTABIL – MODEL PRIVIND
POZIŢIA FINANCIARĂ A FIRMEI
PASIVUL BILANTIER

Componenta pasivului bilantier:


Capital propriu
Capital strain(datorii)
Provizioane
Pasive de regularizare

Capitalul propriu
reprezinta sursele de finanţare existente la dispoziţia unităţii, respectiv interesul rezidual al acţionarilor
în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
cuprinde:
capital social
actiuni proprii rascumparate
prime legate de capital
rezerve din reevaluare
rezerve
rezultatul reportat
rezultatul exerciţiului
repartizarea profitului

Capitalul social
reprezinta aportul în bani şi în natură al asociaţilor
se diferenţiază în :
capitalul subscris nevărsat
capitalul subscris vărsat
se constituie la valoarea nominală a acţiunilor subscrise la înfiinţarea societăţii
se modifică pe perioada desfăşurării activităţii, prin:
- majorări
- diminuări
se lichidează în momentul desfiinţării întreprinderii.
Capitalul subscris nevărsat
reprezintă capitalul pe care acţionarii s-au obligat să-l pună la dispoziţia treprinderii.
Actul iniţial de constituire a capitalului social se identifică cu înfiinţarea societăţii comerciale care
are loc conform Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată.
Aportul poate fi în natură şi/sau în numerar. La societăţile pe acţiuni capitalul social este obligatoriu
de vărsat la început, în felul următor: cel în numerar 50%, iar cel în natură integral. Aporturile în
creanţe nu sunt admise.

Capitalul subscris vărsat


reprezintă acea parte din capitalul subscris care a fost depusă la dispoziţia întreprinderii.
este format din aportul la capital al proprietarilor şi este reprezentat de părţi sociale la S.R.L şi
acţiuni la S.A.
Acţiunile şi părţile sociale sunt fracţiuni din capitalul social cu valori egale prin statut, valoare
denumită şi valoare nominală. Poate fi vărsat şi nevărsat.Ca formă concretă de manifestare, acţiunile
sunt hârtii de valoare negociabile care se tranzacţionează. Acţionarul este coproprietar, iar acţiunile
constituie titluri de proprietate.
Acţiunile şi părţile sociale asigură un venit anual proprietarilor numit dividend, repartizat din
profitul net al societăţii. Tranzacţionarea acţiunilor implică două feluri de operaţiuni: de plasament
şi operaţiuni speculative.

Prime de capital reprezintă


- surse provenite din operaţii de creştere a capitalului prin noi emisiuni de acţiuni
- excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor şi părţilor sociale cu ocazia
operaţiunilor de creştere a capitalului şi îmbracă formele:
prime de emisiune: diferenţa dintre valoarea
de emisiune şi valoarea nominală (VE >VN);
prime de aport: excedentul dintre valoarea
aporturilor în natură la capitalul social
subscris şi valoarea nominală a acţiunilor emise;
prime de fuziune: diferenţa dintre valoarea
matematică (contabilă) sau intrinsecă a
acţiunilor şi valoarea lor nominală;
prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni: excedentul dintre valoarea obligaţiunilor investite şi
valoarea nominală a acţiunilor.

Rezerve din reevaluare


reprezintă diferenţele de valoare rezultate ca urmare a operaţiunii de reevaluare a activelor
imobilizate ca diferenţă între valoarea (mai mare) obţinută şi valoarea înregistrată în contabilitate
(mai mică)
pot fi folosite la creşterea capitalului social sau alte destinaţii stabilite potrivit normelor în vigoare.
Baza de evaluare poate fi valoarea de piaţă (la activele fixe) sau valoarea de înlocuire mai puţin
amortizarea corespunzătoare la alte active specializate (rafinării, docuri, etc) Reevaluarea activelor
sub forma imobilizărilor poate fi: reglementată (prin hotărâre de guvern) şi liberă (aplicată la 2-3 ani
de întreprindere pentru a asigura menţinerea capitalului) şi se efectuează de persoane calificate în
domeniu.

Rezerve
surse constituite anual din profitul întreprinderii, potrivit reglementărilor în vigoare, a statutului
societăţilor comerciale şi, respectiv Hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor.
sunt diferenţiate în:
-rezerve legale
-rezerve statutare,contractuale
- alte rezerve.

Rezervele legale
se stabilesc din profitul brut sau primele de capital
au destinaţia de a proteja capitalul.

Rezervele statutare
se calculează anual din profitul net al întreprinderii potrivit prevederilor din statutul acesteia.
Alte rezerve neprevăzute de lege sau statut,
pot fi constituite din profitul net potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor.

Rezultatul reportat
reprezintă fie rezultatul financiar fie o parte din acesta a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea
Generală a Acţionarilor
poate fi:
-pozitiv, în cazul beneficiilor nerepartizate
-negativ, adică pierderi constatate la închiderea exerciţiilor anterioare, neacoperite încă din punct
de vedere financiar

Rezultatul exerciţiului
este legat direct de veniturile şi cheltuielile întreprinderii
poate fi pozitiv, situaţie în care reprezintă profit - adică o sursă proprie de finanţare până în momentul
repartizării lui pe destinaţiile legale sau statutare
negativ, caz în care este o pierdere ce trebuie acoperită. În bilanţ, rezultatul negativ - pierderea - este
prezentat cu semnul minus şi micşorează capitalul propriu.

Datoriile (capital străin)


delimitează sursele de finanţare externă furnizate de terţi:bănci, instituţii financiare, furnizori etc.,
pentru care întreprinderea trebuie să acorde un echivalent valoric sau o prestaţie
reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se
aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice
se clasificate în:
datorii curente: se aşteaptă să fie achitate în cursul normal al ciclului de exploatare al
întreprinderii, este exigibilă, în termen de 12 luni de la data bilanţului.
datorii pe termen lung:toate celelalte datorii trebuie încadrate la datorii pe termen lung.
In structura datoriilor se includ
împrumuturi şi datorii asimilate
datorii comerciale
datorii în cadrul grupului
datorii din interese de participare
alte datorii.
Împrumuturi şi datorii asimilate
reprezintă datoriile financiare ale întreprinderii privind:
împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
credite bancare pe termen lung şi mediu contracte cu băncile şi alte instituţii financiare.
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
semnifică surse financiare pe termen lung provenite din vânzarea de titluri de credit negociabile către
public, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare. Titlurile de credit numite obligaţiuni
sunt rambursabile la termen şi purtătoare de dobânzi
Credite primite de la bancă şi alte instituţii
includ datoriile pe termen lung şi mediu şi respectiv, creditele pe termen scurt (de trezorerie)
aceste credite sunt purtătoare de dobânzi şi garantate cu activele întreprinderii.

Datorii comerciale
semnifică obligaţii curente ale întreprinderii provenite în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii pentru
achiziţionări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii
in structura lor se cuprind:
furnizori
efecte de plătit.
Furnizori
reprezintă obligaţiile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor primite de la
terţi.
Efectele de plătit
reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii.
Datorii în cadrul grupului
reprezintă obligaţiile datorate societăţilor din cadrul grupului în relaţiile de decontare ale societăţii
mamă cu filialele.
Datorii din interese de participare
reprezintă obligaţiile provenite din relaţiile de decontare ale întreprinderii cu societăţile asociate
Alte datorii
delimitează obligaţiile salariale, sociale, fiscale ale întreprinderii faţă de :
- personalul angajat (salariile şi alte drepturi asimilate)
- bugetul asigurărilor sociale (contribuţiile la asigurări sociale, casa de sănătate, ajutor de şomaj)
- bugetul statului (impozite şi taxe)
- asociaţi (capital de rambursat, dividende de plată)
- faţă de creditori diverşi
Provizioanele :
reprezintă surse de finanţare ale întreprinderii
se constituie la închiderea exerciţiului pe seama cheltuielilor, pentru: litigii, garanţii acordate
clienţilor, restructurare etc.
conform Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, provizioanele sunt destinate
să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe,
sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor
apărea
nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (I.A.S. 37), provizionul este definit ca fiind un
o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
Recunoaşterea provizionului va fi numai în momentul în care:
- o întreprindere are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice, să fie necesară pentru a
onora obligaţia respectivă;
- poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei.

Pasive de regularizare şi asimilate


reprezintă valori ce corectează prin adunare sau scădere, valoarea celorlalte structuri bilanţiere,
obţinându-se valoarea reală a pasivelor
constau din:
subvenţii pentru investiţii
venituri înregistrate în avans.
Subvenţii pentru investiţii
sunt surse de finanţare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambursabile primite de o
întreprindere, pentru achiziţionarea sau producerea de echipamente sau alte bunuri de natura
imobilizărilor, unor activităţi de termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura
investiţiilor.

Pasive de regularizare şi asimilate


Venituri înregistrate în avans
reprezintă sumele încasate în cursul exerciţiului, în contul unor servicii care vor fi prestate în cursul
exerciţiului următor, când vor fi recunoscute ca venituri (abonamente, chirii încasate în avans).

CURS NR 8

BILANŢUL CONTABIL SI MODIFICARILE BILANTIERE

MODIFICĂRI BILANŢIERE
Tranzacţiile şi evenimentele care au loc în activitatea unei întreprinderi generează modificări în volumul şi
structura elementelor de activ, capital propriu şi datorii, fie sub formă de creştere, fie de diminuare, dar
întotdeauna se păstrează ecuaţia (egalitatea) bilanţieră:
ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII
Tipurile de modificări sunt de forma:
modificări numai în activ
modificări numai în capitalul propriu
modificări numai în datorii
modificări în sensul creşterii în activ şi în capitalul propriu
modificări în sensul creşterii în activ şi în datorii
modificări în sensul diminuării, în activ şi în capitalul propriu
modificări în sensul diminuării în activ şi în datorii
modificări în sensul creşterii în capitalul propriu şi în datorii
modificări în sensul diminuării în capitalul propriu şi în datorii.
Dacă avem în vedere gruparea elementelor bilanţiere potrivit destinaţiei şi provenienţei lor, respectiv activ
şi pasiv, ecuaţia bilanţieră este de forma:
ACTIV = PASIV
iar tipurile de modificări se prezintă sub forma de:
1. modificări numai în activ
2.modificări numai în pasiv
3.modificări în sensul creşterii în activ şi în
pasiv
4.modificări în sensul diminuării în activ şi
în pasiv.

EXEMPLE
Societatea Nova înregistrază la data bilanţului următorii indicatori: Total Activ : Total Pasiv =
80.000
Operaţiunea 1 - Se încasează prin contul la bancă creanţe de la clienţi în sumă 4.000 lei.
Această operaţie generează modificări în disponibilul de la bancă în sensul creşterii cu suma de 4.000
lei şi la elementul clienţi în sensul diminuării cu suma de 4.000 lei. Modificările sunt numai în activ (de
structură) pasivul rămâne neschimbat:
Dacă notăm modificarea cu „x”. Ecuaţia de poate scrie:
A+x-x=P
80.000 + 4.000- 4.000 = 80.000 lei
A+ conturi la bănci - clienţi=80.000
80.000 lei = 80.000 lei
Operaţiunea 2 - Pe baza hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor o parte din rezervele existente în suma
de 6.000 lei, se folosesc pentru majorarea capitalului social. Operaţia determină creşterea capitalului
social cu sume de 6.000 lei şi micşorarea rezervelor cu aceeaşi sumă. Modificările se produc în
interiorul pasivului, activul rămâne neschimbat.
Ecuaţia bilanţieră este de forma:
A=P+x-x

80.000 lei = 80.000 lei + 6.000 lei - 6.000 lei


capital social rezerve
80.000 lei = 80.000 lei

Operaţiunea 3 - Se achiziţionează materii prime de la furnizori cu plata ulterioară în sumă de 3.000 lei.
Operaţia determină o creştere a stocului de materii prime cu sumă de 3.000 lei şi concomitent, o
creştere a datoriei faţă de furnizori cu aceeaşi sumă.
Ecuaţia bilanţieră este de forma:
A+x=P+x

80.000 + 3.000 = 80.000 + 3.000


materii prime furnizori
83.000 = 83.000

Operaţiunea 4 - Din disponibilul la bancă se achită un creditor în sumă de 1.000 lei. Operaţia determină
micşorarea disponibilului de la bancă al unităţii cu suma de 1.000 lei şi simultan, scăderea datoriilor
faţă de creditori cu aceeaşi sumă.
Ecuaţia bilanţieră este de forma:
A-x=P-x

80.000 - 1.000 = 80.000 - 1.000


conturi la bănci creditori
79.000 = 79.000

DISTINCŢIA CURENT/TERMEN LUNG ÎN


SITUAŢIILE FINANCIARE

Activele curente
Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când:
se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de
exploatare al întreprinderii; sau
este deţinut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în
termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Activele imobilizate
Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.

DISTINCŢIA CURENT/TERMEN LUNG ÎN


SITUAŢIILE FINANCIARE

Datorii curente
O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când:
se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare a întreprinderii; sau
este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului
Datorii pe termen lung
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

CURS 9

CLASA CONTURILOR DE REZULTATE (PROCESE)

Cheltuielile unităţii economice reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru:
consumurile, lucrările exerciţiilor şi serviciilor prestate de care beneficiază unitatea economică, cheltuieli
cu personalul, executarea unor obligaţii legale.
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului mai sunt cuprinse: amortizările
şi provizioanele constituite.
Cheltuielile şi veniturile se evaluează şi înregistrează în cadrul conturilor asociate în funcţie de
conturile corespondente. Astfel cheltuielile se evaluează prin corespondenţa cu micşorările de activ (ex.
consum de materii prime) şi creşteri de pasiv (ex. creşterea datoriei faţă de furnizori) şi veniturile se
evaluează prin corespondenţa cu micşorările de pasiv (ex. transformarea unei subvenţii pentru investiţii în
venit) şi creşteri de activ (ex. constituirea unei creanţe).
Cheltuielile şi veniturile se delimitează ca structuri componente ale situaţiei patrimoniale.
Efectuarea cheltuielilor produce o micşorare a situaţiei nete, iar realizarea veniturilor determină o creştere
a situaţiei nete. Rezultă că toate conturile de cheltuieli prin funcţia lor contabilă pot fi asimilate cu
conturile de activ, iar conturile de venituri, conturilor de pasiv.
Conturile de cheltuieli se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar şi se
creditează cu decontarea (repartizarea) lor asupra rezultatelor (se închid). Nu au sold.
Conform cadrului general IAS „cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor, sau
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate
din distribuirea acestora către acţionari.”1
Veniturile se delimitează, ca şi cheltuielile, după natura lor în venituri din exploatare, financiare,
extraordinare şi din provizioane.
Veniturile, potrivit cadrului general IAS reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate
pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau de creşteri ale activelor sau descreşteri ale
datoriilor care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din contribuţii
ale acţionarilor (proprietarilor).
Conturile de venituri evidenţiază veniturile brute obţinute ca rezultat al activelor. Prin funcţia
contabilă sunt conturi de pasiv.
Se creditează cu veniturile realizate în cursul exerciţiului financiar, se debitează cu încorporarea
veniturilor în rezultate. Nu prezintă sold.
Conturile de venituri şi cheltuieli cuprind veniturile aferente perioadei curente şi cheltuielile
corespondente acestor venituri, de aceea prin compensarea acestora se stabileşte rezultatul exerciţiului
care poate fi profit sau pierdere. Aceasta apare în bilanţul contabil şi influenţează capitalurile proprii.
Profitul este rezultatul pozitiv, care reprezintă sursa de finanţare proprie a activelor create ca
excedent al veniturilor faţă de cheltuieli. Pierderea sau rezultatul negativ, exprimă mărirea bunurilor
consumate în activitatea întreprinderii care nu a putut fi acoperită din venituri proprii.

1
Standardele Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, 200, pag. 61.
În mod concret profitul sau pierderea se determină lunar prin închiderea în mod provizoriu a
conturilor de cheltuieli şi venituri prin contul „Rezultatul exerciţiului”. În structura rezultatului financiar
se cuprind următoarele elemente: rezultatul curent, rezultatul excepţional şi impozitul pe profit. Rezultatul
curent este format din rezultatul din exploatare şi financiar. Rezultatul exerciţiului (brut) este format din
rezultatul curent plus rezultatul extraordinar.
Diminuarea „Rezultatului exerciţiului” cu impozitul pe profit aferent conduce la rezultatul net.
Repartizarea profitului se face pe destinaţiile prevăzute de lege (fondul de participare al salariaţilor la
profit, constituirea rezervelor, dividende de plată etc,). Acoperirea pierderilor, când rezultatul este negativ
se face prin utilizarea rezervelor sau diminuarea capitalului social sau din profitul nerepartizat.
Pentru evidenţierea obţinerii şi utilizării resurselor financiare se folosesc conturile 121 „Profit şi
pierdere” şi 129 „Repartizarea profitului”.
Contul 121 „Profit şi pierdere” este cont bifuncţional. Creditul acestui cont reflectă la sfârşitul lunii
sumele înregistrate în creditul conturilor de venituri. Debitul acestui cont reflectă, la sfârşitul lunii,
cheltuielile colectate în conturile de cheltuieli. Soldul creditor al contului reflectă profitul realizat dacă
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, soldul debitor reflectă pierderea obţinută, în cazul în care
cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
Contul 129 „Repartizarea profitului” este un cont rectificativ de rezultate cu funcţie contabilă de
activ. Debitul acestui cont reflectă destinaţiile repartizării profitului, conform legii, creditul conţine
profitul net realizat în exerciţiul financiar precedent, destinat repartizării. Soldul debitor evidenţiază
repartizările din profit efectuate în timpul anului.

Mecanismul de funcţionare a conturilor de venituri şi cheltuieli se prezintă astfel:

D”Conturi de active imob.”C D 121 „Profit şi pierdere” C D”Conturi de active imob.”C

Cedări de active
imobilizate şi alte ieşiri

D cls.6 Conturi de cheltuieli C D cls.7 Conturi de venituri C

Repartizarea Încorporarea Producţia de


D Conturi de stocuri C cheltuielilor veniturilor şi imobilizări
asupra rezultatului rezultatelor
Consumuri D Conturi de stocuri C
stocate
Producţia de
stocuri
D Conturi-datorii şi trez.C

Cheltuieli prin Conturi de creanţe


angajamente D şi trezorerie C
şi plată
Vânzări
D Cont.de am.şi proviz.C

Constituiri şi Conturi de amortizări


creşteri de D şi provizioane C
amortizări şi
provizioane Reluări prin
amortizări şi
diminuări de
amortizări şi
provizioane
Sold creditor: Sold debitor:
Profit Pierdere

Criteriul folosit în delimitarea şi înregistrarea cheltuielilor şi veniturilor este cel al angajării şi nu


cel al plăţii şi încadrării lor.

Exemplul 1) S.C. ANA SRL înregistrează în timpul exerciţiului financiar următoarele consumuri:
materii prime 10.000.salarii 5.000., energie, apă 1.000.
Prin consumul de materii prime, operaţia determină o creştere a cheltuielilor (+A) care se reflectă
în debitul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime” şi o micşorare a valorii materialelor în stoc (-A)
care se reflectă în creditul contului 300 „Materii prime”. În cazul consumului de muncă, operaţia produce
o creştere a cheltuielilor cu salariile (+A) reflectată în debitul contului 641 „Cheltuieli cu salariile
personalului” şi, concomitent, cu creşterea obligaţiilor faţă de personalul muncitor pentru salarii datorate
(+P) prin creditul contului 421 „Personal - salarii datorate”.
Consumul de energie - apă (+A) se înregistrează în debitul contului 605 „Cheltuieli privind energia
şi apa” şi, concomitent, creşterea obligaţiei către furnizori (+P), prin creditul contului 401 „Furnizori”.
Formulele contabile care corespund sunt;

- pentru consumul de materii prime:

601 = 301 10.000.


„Cheltuieli cu „Materii prime”
materiile prime”

- pentru consumul cu salariile

641 = 421 5.000.


„Cheltuieli cu „Personal - salarii datorate”
salariile personalului”

- pentru consumul de energie, apă:

605 = 401 1.000.


„Cheltuieli privind „Furnizori”
energia şi apa”

Exemplul 2) Se livrează şi facturează clienţilor produse finite 18.000. lei


Operaţia produce o creştere a veniturilor din vânzări (+P) înregistrată în creditul contului 701
„Venituri din vânzarea produselor finite” şi, concomitent, o creştere a creanţelor clienţi înregistrată în
debitul contului 411 „Clienţi”, conform formulei contabile:

411 = 701 18.000.


„Clienţi” „Venituri din vânzările
produselor finite”

Exemplul 3) La sfârşitul exerciţiului financiar se decontează cheltuielile asupra rezultatului.


Operaţia determină o micşorare a cheltuielilor (-A) reflectată în creditul contului 601 „Cheltuieli cu
materiile prime”, 641 „Cheltuieli cu salariile personalului”, 605 „Cheltuieli privind energia şi apa” şi o
micşorare a rezultatelor (-P) înregistrată în debitul contului 121 „Profit şi pierdere” prin următoarea
formulă:

121 = % 16.000
„Profit şi pierdere” 601 10.000
„Cheltuieli cu materiile prime”
641 5.000
„Cheltuieli cu salariile personalului”
605 1.000
„Cheltuieli privind energia şi apa”

Exemplul 4) De asemenea, la sfârşitul exerciţiului se încorporează în rezultate veniturile realizate.


Operaţia determină o scădere a veniturilor (-P) înregistrată în debitul contului 701 „Venituri din
vânzări de produse finite” şi concomitent, formarea rezultatelor exerciţiului (+P) reflectată în creditul
contului 121 „Profit şi pierdere”, conform formulei contabile:

701 = 121 18.000


„Venituri din vânzări „Profit şi pierdere”
de produse finite”

Aceste înregistrări cronologice în formă sistematică se prezintă astfel:

D 121 ”Profit şi pierdere” C

10.000 18.000.
300”Materii prime” 601”Ch.cu mat prime” 701”Ven.din vânz.prod.” 411”Clienţi”
D C D C D C D C

10.000 10.000 18.000 18.000 18.000


10.000

421”Personal, sal.dat.” 641”Ch.cu salariile”


D C D C
5.000 5.000

5.000

5.000
CURS10

CONTUL – PROCEDEU DE BAZĂ AL METODEI CONTABILITĂŢII

CONTUL
Definitie : Contul este un procedeu al metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui
element patrimonial, ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc într-o perioadă
de gestiune (exerciţiu financiar).
Pentru fiecare categorie de active, datorii şi capital propriu se deschide un cont care ţine evidenţa
existenţei şi mişcărilor care se produc asupra acestora.
alanta existentei initiale si a modificarilor elementelor patrimoniale reflectate in contul contabil se
exprima astfel:
Existent + Cresteri - Micsorari = Existent
Initial final

STRUCTURA CONTULUI
Elementele componente ale structurii contului sunt:
1.Titlul contului + simbolul contului
2. Părţile contului (debit si credit)
3. Rulajul (mişcarea) contului (R)
4. Total sume (Ts)
5. Data şi explicaţia operaţiei economice
6. Soldul contului (S)
1. Titlul contului indică denumirea elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine şi care exprimă, de
fapt, conţinutul economic al contului.
La titlul contului se ataşează un simbol cifric
2. Părţile contului realizează funcţia de sistematizare. Acestea sunt distincte şi opuse şi dau contului
forma unei balanţe sau a literei "T", în cele două părţi ale balanţei "cont" se înscriu distinct sumele ce
reprezintă intrări, creşteri, majorări de cele care reprezintă ieşiri, scăderi, diminuări ale
elementului patrimonial a cărui socoteală o ţine contul. În mod convenţional, partea stângă a contului a
fost numită Debit (D) şi partea dreaptă Credit (C).
3. Rulajul (mişcarea) contului (R)
Totalitatea sumelor înregistrate în Debitul sau în Creditul unui cont reprezentând creşterile sau
micşorările elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine, într-o anumită perioadă, reprezintă mişcarea
contului sau rulajul (R).
Sumele înregistrate în debitul contului se numesc sume debitoare şi formează rulajul debitor (Rd) al
contului, iar
Sumele înregistrate în creditul contului se numesc sume creditoare şi formează rulajul creditor (Rc) al
contului.
4. Total sume (Ts)
Prin adunarea existentului iniţial debitor (Sid) cu rulajul debitor (Rd) se obţine „total sume debitoare”
(Tsd) şi prin adunarea existentului iniţial creditor (Sic) cu rulajul creditor se obţine „total sume
creditoare” (Tsc).
Întotdeauna existentul iniţial este pe aceeaşi parte a contului pe care se înregistrează creşterile
elementelor patrimoniale.
5.Data şi explicaţia operaţiei economice
Data indică ziua, luna şi anul când a avut loc operaţia economică reflectată în conturi.
Explicaţia operaţiei economice îmbracă două forme:
- descriptivă când se descrie pe scurt conţinutul operaţiei economice cu precizarea
documentului justificativ. De exemplu „s-a încasat prin casierie cu chitanţa nr.01243 din
15.03.2005 suma de 4.000 lei de la clientul "x".”
- contabilă când se arată titlul contului care reprezintă celălalt post bilanţier influenţat de
operaţia economică. În exemplul de mai sus,încasarea clienţilor prin contul 411 „Clienţii”,
analitic societatea „x”.
6. Soldul contului (S)
Soldul contului reprezintă existentul de elemente patrimoniale la un moment dat. Acest sold se stabileşte
la sfârşitul perioadelor de gestiune sau ori de câte ori este nevoie ca diferenţă între total sume debitoare
(Tsd) şi total sume creditoare (Tsc).
Situatii posibile:
Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul
sumelor creditoare, soldul contului se numeşte "sold debitor" (Sd)
Dacă totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor
debitoare soldul contului se numeşte "sold creditor" (Sc).
Dacă totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare contul are sold 0 sau balansat
sau închis.
6. Soldul contului (S)
Folosind notaţiile de mai sus cele trei ipostaze ale soldului conturilor se redau astfel:
Tsd > Tsc => Sd = Tsd – Tsc
Tsc > Tsd => Sc = Tsc – Tsd
Tsd = Tsc => S = 0
6. Soldul contului (S)
Soldul conturilor este de două feluri:
- sold iniţial (Si) care poate fi debitor (Sid) sau creditor (Sic) şi care se preia la începutul perioadei de
gestiune din bilanţul contabil ca valoare a postului bilanţier de Activ sau Pasiv pe care îl reflectă contul
respectiv, realizându-se astfel legătura dintre bilanţ şi cont.
- sold final (Sf) care poate fi debitor (Sfd) sau creditor (Sfc) şi care este preluat prin intermediul balanţei
de verificare, la sfârşitul perioadei de gestiune, în bilanţul contabil, realizându-se astfel legătura dintre
cont şi bilanţ.

Forma contului
Contul poate fi reprezentat in doua forme:
Forma bilaterală
Forma unilaterală
Forma şah
Forma contului cu duble valori
Într-una din părţi se înregistrează existentul iniţial şi creşterile elementului pentru care s-a deschis contul
respectiv,
In cealaltă parte se înregistrează micşorările. Convenţional, s-a stabilit ca:
In cazul conturilor de bunuri economice existenţele iniţiale şi creşterile să se înregistreze în partea
stângă, iar micşorările în partea dreaptă.
În cazul conturilor de surse de finanţare înregistrările se fac invers: existenţele iniţiale şi creşterile se
înregistrează în partea dreaptă, iar încasările în partea stângă.
Forma unilaterală a contului se caracterizează prin aceea că, într-o parte a sa există o singură serie de
coloane pentru număr curent, data şi explicaţia operaţiunii economice care se înregistrează, indiferent
dacă sunt creşteri sau micşorări, iar coloanele de sume debitoare şi creditoare sunt alăturate.
Forma şah a contului se caracterizează prin aceea că, atât pentru debit, cât şi pentru credit se deschide câte
o fişă distinctă, în care debitul apare în corespondenţă cu conturile creditoare, iar creditul în
corespondenţă cu conturile debitoare.
Forma contului cu duble valori indiferent de modelul sub care se prezintă contul respectiv (bilateral,
unilateral, şah etc.) aceasta are coloane pentru înscrierea sumelor atât în moneda ţării noastre, cât şi în
moneda străină a ţării cu care avem relaţii economice.
Funcţii pe care le îndeplinesc anumite conturi
Funcţia statistică constă în faptul că unele conturi furnizează date cu caracter statistic cum sunt: volumul
activelor (mijloace fixe, mărfuri, produse finite), cheltuieli cu manoperă (salariile, CAS etc.); profitul
obţinut.
Funcţia de calculaţie o au acele conturi care ajută la calcularea costurilor de producţie, a preţurilor de
livrare.
Funcţia de control se exercită de către acele conturi prin care se efectuează controlul integrităţii
patrimoniului (stocuri, trezorerie etc.), a costurilor efective în comparaţie cu cele antecalculate etc.

FUNCŢIILE CONTULUI
Funcţii pe care le îndeplinesc toate conturile
Funcţia economică constă în faptul că fiecare cont ţine evidenţa unui anumit element patrimonial şi
rezultat financiar care indică chiar conţinutul economic al contului respectiv. Funcţia economică reiese
din denumirea contului.
Funcţia de grupare constă în faptul că în conturi se înregistrează elemente patrimoniale
omogene. Spre exemplu; salariile tuturor angajaţilor sunt reflectate într-un singur cont „Personal-
remuneraţii datorate” sau toate operaţiile privind clienţii unităţii patrimoniale se înregistrează
într-un singur cont „Clienţi”.
Funcţia de calcul constă în efectuarea în conturi a calculelor privind mărimea mişcărilor (creşteri şi
diminuări) şi a existentului la un moment dat.
Funcţia de sistematizare se realizează prin construcţia contului pe două părţi care permite oglindirea
separată a operaţiilor care produc creşteri ale elementelor patrimoniale de cele care produc micşorarea
aceloraşi elemente.
Funcţia contabilă este strâns legată de funcţia economică şi se concretizează într-un anumit mod de
funcţionare al conturilor determinat strict de conţinutul lor economic.

REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR


Determinarea şi înţelegerea regulilor de funcţionare a conturilorpleacă de la bilanţ şi principiul dublei
reprezentări a patrimoniului ca active şi pasive care creează baza aplicării principiului dublei
înregistrări a operaţiilor economice cu ajutorul conturilor.
Legătura dintre bilanţ şi cont şi dintre cont şi bilanţ prin existentul (soldul) iniţial şi final care se preia sau
se transpune din şi în posturile bilanţiere, creează de asemenea premisa identificării regulilor de
funcţionare a conturilor.
Prin descompunerea bilanţului în conturi vom avea două feluri de conturi funcţie de partea din bilanţ :
Conturi de Activ preluate din Activul bilanţului vor reflecta active patrimoniale
Conturi de Pasiv preluate din Pasivul bilanţului vor reflecta pasive patrimoniale.
Reguli de funcţionare a conturilor:
Regula de funcţionare privind înregistrarea existenţelor iniţiale:
Conturile de activ încep să funcţioneze prin debitare. Se debitează cu existenţele de elemente
patrimoniale (active) preluate din activul bilanţului.
Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare.
Regula de funcţionare privind înregistrarea creşterilor elementelor patrimoniale
Conturile de activ se debitează cu intrările, creşterile, majorările elementelor patrimoniale de activ.
Conturile de pasiv se creditează cu intrările, creşterile, majorările elementelor patrimoniale de
pasiv.

Regula de funcţionare privind înregistrarea scăderilor elementelor patrimoniale


Conturile de activ se creditează cu micşorările, scăderile, diminuările elementelor patrimoniale de
activ (active).
Conturile de pasiv se debitează cu micşorările, scăderile, diminuările elementelor patrimoniale de
pasiv (pasive).
Din aceste trei reguli de funcţionare a conturilor s-au sintetizat două reguli generale de funcţionare a
conturilor de activ şi de pasiv, şi anume:
Conturile de Activ încep să funcţioneze prin debitare. Se debitează cu existentul sau soldul iniţial preluat
din activul bilanţului şi cu creşterile ulterioare ale activelor şi se creditează cu reducerile activelor.
Soldul lor poate fi Debitor sau zero.
Conturile de Pasiv încep să funcţioneze prin creditare. Se creditează cu existentul sau soldul iniţial
preluat din pasivul bilanţului şi cu creşterile ulterioare ale pasivelor şi se debitează cu reducerile
pasivelor. Soldul lor poate fi Creditor sau zero.
După modul în care acceptă aceste două reguli de funcţionare conturile sunt de două feluri:
Conturi monofuncţionale care funcţionează numai după regula conturilor de Activ sau numai după
regula conturilor de Pasiv şi au întotdeauna la sfârşitul perioadei de gestiune un singur fel de sold:
Debitor sau Creditor fiind deci, numai conturi de Activ sau numai conturi de Pasiv.
Conturi bifuncţionale care funcţionează fie după regula conturilor de Activ, fie după regula conturilor
de Pasiv şi pot avea la un moment dat fie sold Debitor, fie sold Creditor. Funcţie de soldul pe care îl au
la sfârşitul perioadei (Debitor sau Creditor) au caracterul de conturi de Activ dacă au sold final Debitor
sau de conturi de Pasiv dacă au sold final Creditor.
Dubla înregistrare –Definitie: operarea simultană şi cu aceeaşi sumă, în conturi, a creşterilor şi
scăderilor care se produc în componenţa şi structura patrimoniului ca urmare a producerii operaţiilor
economice.
Dubla inregistrare- Efecte:
dă posibilitatea înregistrării simultane a creşterilor şi/sau micşorărilor care se produc în
componenta activelor şi/sau pasivelor;
permite urmărirea existenţei şi modificărilor elementelor patrimoniale sub dublu aspect: al
componenţei şi al modului de provenienţă;
asigură efectuarea a două serii de calcule: una asupra Activului şi alta asupra Pasivului bilanţului;
asigură egalitatea permanentă dintre activul şi pasivul bilanţului;
asigură verificarea exactităţii înregistrărilor din conturi prin egalitatea dintre total rulaje
debitoare şi creditoare din conturi;
asigură legătura reciprocă între conturile în care se înregistrează operaţia economică.

CORESPONDENŢA CONTURILOR
Alegerea conturilor în care se reflectă o operaţie economică se face funcţie de:
natura operaţiei economice (vânzare, cumpărare, plată, încasare etc.)
natura modificărilor pe care le produce (creşteri sau scăderi).
Natura operaţiei economice, prin conţinutul său economic creează o legătură de interdependenţă între
conturile în care se va reflecta operaţia respectivă. Legătura este organică şi logică.
Legătura între conturile care se debitează şi care se creditează pentru înregistrarea în contabilitate a
unei operaţii economice, legătură determinată de conţinutul economic al operaţiei, se numeşte
corespondenţa conturilor.
Conturile între care se stabileşte această legătură se numesc conturi corespondente. Ele se stabilesc
pentru fiecare operaţie economică, pe baza documentelor justificative.
Conturile corespondente pot fi, funcţie de natura modificărilor pe care le produc asupra bilanţului,
următoarele:
de activ - când operaţia produce modificări de tipul:
A+x-x=P
de pasiv - când operaţia produce modificări de tipul:
A=P+x-x
de activ şi de pasiv când operaţia produce modificări de tipul:
A±x=P±x

CURS 11

CONTUL– PROCEDEU DE BAZĂ AL METODEI CONTABILITĂŢII

ANALIZA CONTABILĂ A OPERAŢIUNILOR


ECONOMICO-FINANCIARE
Analiza contabilă a operaţiei economice este o metodă de cercetare a operaţiei economice consemnată în
documente justificative, prin cercetarea amănunţită a conţinutului economic al acesteia în scopul
determinării tipului de modificări (creşteri, scăderi) pe care le produce asupra elementelor patrimoniale
(active, pasive), a conturilor corespondente şi a părţii acestora (debit, credit) în care se va înregistra
operaţia economică.
Analiza contabilă presupune cercetarea fiecărei operaţii economico-financiare prin stabilirea elementelor
componente şi încadrarea lor în conturi corespondente de activ şi pasiv pentru înregistrare contabilă.
Scopul analizei contabile a fiecărei operaţii economico-financiare este stabilirea formulei contabile.
Etapele analizei contabile sunt următoarele:
1- stabilirea naturii şi conţinutului operaţiei supuse analizei (încasare, plată, consum, vânzare);
2- precizarea modificărilor ce le suportă elementele de activ şi pasiv şi sensul acestora (creşteri sau
micşorări), conţinutul economic al acestora (exemplu: cresc disponibilităţile băneşti);
3- stabilirea pe baza elementelor din bilanţ modificate a conturilor corespondente în care urmează să
se înregistreze operaţia economică;
4- aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea stabilirii părţii conturilor corespondente –
debit sau credit – în care urmează să se înregistreze operaţia analizată;
5- întocmirea formulei contabile.
Formula contabilă este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economico-financiare, în
conturi corespondente pe baza dublei înregistrări sub formă de egalitate valorică
Componentele formulei contabile sunt urmatoarele:
- denumirea contului corespondent debitor
- denumirea contului corespondent creditor
- suma care face obiectul înregistrării.
- semnul egal leagă cele două conturi corespondente.

Articolul contabil se formează prin adăugarea explicaţiei descriptive a operaţiei în cauză, la elementele
formulei contabile.
FORMULELE CONTABILE
Formulele contabile se pot clasifica după mai multe criterii astfel:
a) funcţie de numărul conturilor corespondente, numai două conturi (deci modificări în două elemente
patrimoniale);
b) după scopul pentru care se întocmesc:
FORMULELE CONTABILE
a) funcţie de numărul conturilor corespondente, numai două conturi (deci modificări în două elemente
patrimoniale);
- formule contabile simple, care cuprind multe criterii astfel:
Exemplu: - recepţionarea de mărfuri de la furnizori:

371 401 70.000 lei


“Mărfuri” = “Furnizori”

- formule contabile compuse, care cuprind mai multe conturi (deci, sunt modificări în mai multe elemente
patrimoniale);
Exemplu: - se achită furnizorii cu numerar în casă şi prin contul de la bancă:

401 % 100.000
“Furnizori” = 5311 50.000
“Casa în lei”
5121 50.000
“Cont curent la bancă”
b) după scopul pentru care se întocmesc:
- formule contabile întocmite conform normelor şi instrucţiunilor de aplicare a planului de conturi, deci
normale, corecte;
- formule contabile de corectare, numite şi de stornare, care la rândul lor pot fi:
de stornare în negru – presupune inversarea formulei contabile eronate întocmite şi repunerea
celei corecte (dezavantaj: denaturează rulajele conturilor);
de stornare în roşu – presupune întocmirea unei noi formule eronate, dar cu sume în roşu (chenar
sau semn negativ), adică sumele se scad, după care se repune formula corectă.
Formule contabile de corectare, numite şi de stornare
Exemplu: Operaţiunea privind corectarea formulei greşite la recepţionarea mărfurilor prin:
a) Stornare în negru:

401 = 371 70.000


“Furnizori” “Mărfuri”
b) Stornare în roşu:

371 = 401 70.000

“Mărfuri” “Furnizori”

în roşu sau chenar sau semnul minus

CONTURI SINTETICE ŞI CONTURI ANALITICE


Tipuri de conturi:
Conturi sintetice
Cinturi analitice
Conturile sintetice sunt conturile de bază ale contabilităţii si reflectă mijloacele, procesele, sursele şi
rezultatele economice grupate după caracteristicile lor generale,
Conturile analitice fac detalierea pe feluri a elementelor patrimoniale si reflectă concomitent părţile
componente ale mijloacelor proceselor, surselor sau rezultatelor economice respective, după însuşirile lor
specifice.

Exemple de conturi sintetice şi analitice:


- contul sintetic „Materii prime”, în cadrul căruia se deschid conturile analitice pe feluri de materii prime,
ca de exemplu: ciment, var, fier beton, cherestea etc.;
- contul sintetic „Debitori diverşi”, în cadrul căruia se deschid conturile analitice pentru întreprinderile,
instituţiile sau persoanele fizice de la care unitatea patrimonială respectivă are de primit anumite sume de
bani;
- contul sintetic „Furnizori”, în cadrul căruia se deschid conturile analitice pe fiecare furnizor în parte.
CORELAŢIILE DINTRE CONTURILE MONOFUNCTIONALE SINTETICE SI ANALITICE
Corelaţiile între conturile sintetice şi conturile analitice, in cazul conturilor monofunctionale, sunt
următoarele:
1. suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului sintetic;
2. suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului
sintetic;
3. suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul creditor al contului
sintetic;
4. suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul final al contului sintetic.
În activitatea practică aceste corelaţii se stabilesc cu ajutorul balanţelor de verificare analitice, care
îndeplinesc şi funcţia de legătură între conturile analitice şi cele sintetice.
In cazul conturilor bifunctionale se utilizeaza :
Insumarea algebrică a soldurilor conturilor analitice (iniţiale sau finale) ale unui cont sintetic, iar
rezultatul trebuie să fie egal şi de acelaşi sens (debitor sau creditor) cu soldul (iniţial sau final) al
contului sintetic respectiv.
Relaţiile de calcul sunt:
1) Sis=Suma Siaj
unde:Sis – soldul iniţial al contului sintetic
Siaj– soldul iniţial al contului analitic j
2) Rds=Suma Rdaj
unde:Rds – rulajul debitor al contului sintetic
Rdaj – rulajul debitor al contului analitic j
3) Rcs = Suma Rcaj
unde:Rcs - rulajul creditor al contului sintetic
Rcaj - rulajul creditor al contului analitic j
4) Sfs = Sfaj
unde:Sfs - soldul final al contului sintetic
Sfaj - soldul final al contului analitic j
j = 1………..n
Clasificarea conturilor constă în sistematizarea (gruparea) lor potrivit caracteristicilor comune şi specifice,
prin încadrarea în clase, grupe şi subgrupe de conturi în scopul realizării unei ordini.
Conturile se pot grupa după mai multe criterii:
I. după funcţia contabilă - care permite aplicarea corectă a regulilor de funcţionare a conturilor:
1. conturi de Activ
2. conturi de Pasiv
Conturile bifuncţionale se includ în una din cele două grupe funcţie de soldul pe care-l au la un moment
dat.
CLASIFICAREA CONTURILOR
II. după sfera de cuprindere
1. conturi sintetice- reflectă elemente patrimoniale în expresie valorică, pe grupe omogene din punct de
vedere al conţinutului lor economic.
2. conturile analitice se folosesc pentru a reflecta părţi componente ale elementelor
patrimoniale fiind dezvoltătoare ale conturilor sintetice.
III. după conţinutul lor
1. Conturi de bilanţ care se divid în:
1.1. Conturi pentru active
1.2. Conturi pentru pasive
2.. Conturi de rezultate
2.1. Conturi de cheltuieli
2.2. Conturi de venituri
3. Conturi de gestiune
4. Conturi în afara bilanţului (de ordine şi evidentă)
4.1. Angajamente
4.1.1. Angajamente acordate
4.1.2. Angajamente primite
4.2. Alte conturi în afara bilanţului
PLANUL DE CONTURI GENERAL
Planul de conturi general este un tablou al tuturor conturilor folosite de un sector de activitate al
economiei naţionale (pentru organizaţiile obşteşti, pentru instituţiile publice, pentru societăţile bancare
şi pentru agenţii economici).
Are la bază schema de clasificare în funcţie de conţinutul economic, care cuprinde următoarele clase:
Clasa 1 – Conturi de capital
Clasa 2 – Conturi de active imobilizate
Clasa 3 – Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie
Clasa 4 – Conturi de terţi
Clasa 5 – Conturi de trezorerie
Clasa 6 – Conturi de cheltuieli
Clasa 7 – Conturi de venituri
Clasa 8 – Conturi speciale
Clasa 9 – Conturi de gestiune internă
CURS 12
ANALIZA ŞI FUNCŢIONAREA CONTURILOR

Cu ajutorul conturilor contabilitatea reflectă întregul proces de reproducţie patrimonială şi respectiv,


capitalul unei întreprinderi cu rezultatele sale.
Elementele care se înregistrează în conturi formează conţinutul economic, iar modul cum se
reflectă conţinutul respectiv în conturi, adică felul cum se debitează sau cum se creditează conturile
reprezintă funcţia contabilă.
Conţinutul economic determină funcţia contabilă a contului. Pentru analiza structurală şi
funcţională a conturilor se vor prezenta în cele ce urmează conturile cele mai reprezentative utilizate de
întreprinderi la înregistrarea principalelor operaţii din activitatea economico-financiară.

1. CONTURI DE CAPITALURI PROPRII

Conturile din această grupă reflectă sursele proprii de finanţare permanentă şi cuprind: aportul
proprietarilor (acţionari, asociaţi) la capitalul societăţii (cu ocazia constituirii societăţii), ca şi pe parcursul
desfăşurării activităţii acesteia; rezultatul obţinut sub formă de profit sau pierdere, prime de capital,
rezerve din reevaluare, rezultatul reportat, rezerve, pierderi, subvenţii de la buget şi mişcarea capitalurilor
proprii.
Ele servesc la cunoaşterea situaţiei financiare a titularilor de patrimoniu.
Din punct de vedere al funcţiei contabile, conturile din această grupă au funcţie contabilă de pasiv.
Se creditează la constituirea capitalurilor proprii prin aportul în natură sau/şi în bani al
proprietarilor, prin capitalizarea propriilor rezultate, prin subvenţii de la buget şi din alte surse, prin
autofinanţare (pe seama cheltuielilor) şi alte operaţii. Se debitează cu micşorarea capitalurilor proprii, prin
rambursarea capitalului social către asociaţi, prin acoperirea pierderilor din capitaluri proprii, prin
transformarea subvenţiilor în venituri cu ocazia amortizării, prin operaţiile interne de transformare a unor
capitaluri proprii în alte structuri. Soldul este creditor şi reflectă capitalurile proprii existente ca surse
permanente şi cu durata mai mare de un an pentru finanţarea activelor.
Contul 101 „Capital social” este folosit pentru înregistrarea capitalului subscris şi vărsat în natură
şi numerar de către acţionari sau asociaţi, cât şi a majorărilor şi micşorărilor de capital pe parcursul
activităţii întreprinderii.
Subscrierea capitalului este operaţia prin care asociaţii sau acţionarii declară şi semnează actul
constitutiv pentru sumele de bani şi valoarea bunurilor cu care se angajează să participe la constituirea
societăţii comerciale. Vărsarea capitalului este operaţia de punere la dispoziţia societăţii a aporturilor în
bani şi în natură, subscrise.
Contul 104 „Primele de capital” evidenţiază primele de emisiune, de aport, de fuziune şi sunt
excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor şi părţilor sociale.
Contul 105 „Rezerve din reevaluare” serveşte la înregistrarea diferenţelor din reevaluarea
elementelor de activ (în special, imobilizările) potrivit normelor legale; adică diferenţa dintre valoarea de
utilitate şi valoarea de intrare în patrimoniu (valoarea contabilă).
Contul 106 „Rezerve” serveşte pentru înregistrarea unor cote părţi din profitul obţinut precum şi
prin trecerea altor surse proprii la rezerve.
Contul 117 „Rezultatul reportat” serveşte la înregistrarea profitului nerepartizat şi a pierderii
reportate.
Contul 121 „Rezultatul exerciţiului” serveşte la înregistrarea profitului pierderii rezultate la
sfârşitul perioadei de gestiune. Se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei de
gestiune.
Un cont distinct, folosit în înregistrarea capitalului propriu, este 456 „Decontări cu asociaţii
privind capitalul” care este un cont de active circulante în decontare, de creanţe, iar după funcţia
contabilă, cont bifuncţional. Se debitează în cazul constituirii unei societăţi cu aporturi în bani şi/sau în
natură subscrise; se creditează în cazul retragerii capitalului social şi al lichidării societăţii cu sumele
achitate acţionarilor. Soldul este debitor şi reflectă aporturile în bani şi/sau în natură, subscrise şi
nevărsate, respectiv soldul poate fi creditor şi reprezintă sumele datorate acţionarilor în condiţiile
retragerii până la achitarea lor.

Mecanismul de funcţionare al conturilor de capitaluri proprii se prezintă astfel:

456 101 456


“Decont cu asociaţii “Capital social” “Decont cu asociaţii
privind capitalul” privind capitalul”
D C D C D C

capital retras de acţionari capitalul social subscris de


acţionari în natură şi bani

106
D “Rezerve” C

Rezerve destinate
măririi capitalului social
121
“Profit şi pierdere”
D C

Pierderi realizate în exerciţii


financiare anterioare şi după
închiderea exerciţiului
financiar curent se reduc
din capitalul social

Sold 101 creditor - capital social


subscris nevărsat şi cel vărsat

Exemplul 1.
S.C. AVA pe acţiuni înregistrează subscrierea la capitalul social în valoare totală de 25.000 lei.
Vărsarea capitalului (aducerea elementelor de aport la dispoziţia unităţii) se face după 10 zile.
a) Subscrierea capitalului social în valoare de 25.000 lei.
Operaţia produce o creştere a creanţelor asupra acţionarilor (+A) înregistrată în debitul contului
456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul” şi, concomitent, constituirea capitalului social (+P)
evidenţiată în creditul contului 1011 „Capital social subscris nevărsat”.
456 = 1011 25.000
“Decontări cu asociaţii “Capitalul social
privind capitalul” subscris nevărsat”

Vărsarea capitalului: depunerea sumei de 25.000 lei în contul de la bancă.


Operaţia produce o creştere a disponibilului bănesc din contul de la bancă (+A) înregistrată în
debitul contului 5121 „Conturi la bănci în lei” şi, concomitent, o micşorare a creanţei acţionarilor (-A)
evidenţiată în creditul contului 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”.

5121 = 456 25.000


“Conturi curente la bănci” “Decontări cu asociaţii
privind capitalul”

b) Concomitent cu operaţiunea b), se face trecerea capitalului subscris nevărsat în capital subscris
vărsat.
Operaţia produce o scădere a capitalului social subscris nevărsat (-P) înregistrată în debitul
contului 1011 „Capital social subscris nevărsat” şi, concomitent constituirea capitalului social subscris
vărsat evidenţiată în creditul contului 1012 „Capital social subscris vărsat”.

1011 = 1012 25.000


„Capital social „Capitalul social
subscris nevărsat” subscris vărsat”

Exemplul 2.
Se încorporează din rezerve existente 10.000 lei, în capitalul social 5.000 lei
Operaţia produce o creştere a capitalului social (+P) înregistrată în creditul contului „Capital social
subscris vărsat” şi o micşorare a rezervei (-P) reflectată în debitul contului „Rezerve”.

106 = 1012 5.000


“Rezerve” „Capitalul social
subscris vărsat”

Exemplul 3.
În anul următor societatea înregistrează pierderi (15.000 lei) şi este nevoită să acopere o parte de
5.000 din capital social (în limita legii: capital social minim 25.000 la societatea comercială pe acţiuni; se
presupune că societatea comercială are un capital social de 30.000).
Operaţia produce o scădere de capital social (-P) înregistrată în debitul contului “Capital social
subscris vărsat” şi o scădere de pierdere (-A) înregistrată în creditul contului pierdere reportată.

1012 = 121 5.000


„Capital social “Profit şi pierdere”
subscris vărsat”
Reflectarea înregistrărilor de mai sus în formă sistematică se face astfel:
1012 1011 456 5121
”Cap. social subscris ”Cap.social subscris “Decont. cu asoc ”Cont curente
vărsat” nevărs” priv. capitalul” la bănci”
D C D C D C D C

25.000 25.000 25.000 25.000 25.000 25.000


(1c) (1a) (1b)

106
D ”Rezerve” C
5.000
5.000 5.000 10.000
(2)

(3)

121
”Profit şi pierdere”
D C

15.000 5.000

2. CONTURI DE PROVIZIOANE

Contul de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli evidenţiază datorii a căror mărime şi scadenţă este
incertă. Acest cont se deosebeşte de celelalte conturi de datorii (furnizori, creditori) prin aceea că sumele
şi scadenţele la datoriile comerciale salariale sunt negociate şi cunoscute de părţi.
Se constituie de regulă, la finele exerciţiului financiar pentru acele elemente a căror realizare sau
plată este incertă (daune, despăgubiri incerte, garanţia acordată cheltuielilor, cheltuieli de repartizat pe mai
multe exerciţii etc.).
Prin funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.
Se creditează cu provizioanele constituite pe seama cheltuielilor, se debitează cu reluarea
provizioanelor la finele fiecărui exerciţiu, când provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv devine
total sau parţial fără obiect sau când are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă. Diminuarea
sau anularea provizioanelor se face prin creditul contului de venituri. Totodată, cheltuielile şi pierderile
ocazionate, în raport de natura lor se înregistrează în conturile corespunzătoare de cheltuieli. Soldul
creditor reprezintă provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli constituite ca sursă de finanţare cu caracter
permanent sau mai mare de un an.
Mecanismul de funcţionare a conturilor de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli se prezintă
astfel:

78 “Conturi de venituri 15 “Provizioane” 68 “Cont de cheltuieli cu


din provizioane” amortizările şi provizioanele
D C D C D C

Diminuarea sau anularea Valoarea provizioanelor


provizioanelor pentru constituite
riscuri şi cheltuieli

Sold creditor
provizioane

121
“Profit şi pierdere”
D C

Exemplu de funcţionare a conturilor de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli:

1) La 31.12.N se constituie provizion 10.000 lei pentru litigiu privind nerespectarea obligaţiilor
contractuale.
Operaţia produce o creştere a cheltuielilor cu provizioanele (+A) înregistrată în debitul contului
6812 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele” şi totodată, o constituire a provizioanelor ca sursă
de finanţare (+P) regăsită în creditul contului 151 „Provizioane”.

6812 = 151 10.000


“Cheltuieli de exploatare privind “Provizioane”
provizioanele”

Prin preluarea contului 68 „Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele” în contul 121 „Profit şi


pierdere” efectul acestor cheltuieli este preluat de rezultatul exerciţiului N când s-a produs angajarea lor.
2) În anul N+1 s-au plătit amenzi în sumă de 8.000 lei
Operaţia determină o creştere a cheltuielilor cu amenzile înregistrată în debitul contului 6581
„Despăgubiri, amenzi şi penalităţi”, simultan o micşorare a numerarului în casă (-A) înregistrat în creditul
contului 5311 „Casa în lei”.

6581 = 5311 8.000


“Despăgubiri, amenzi şi penalităţi” “Casa în lei”

3) În acelaşi timp, pentru suma de 2.000 lei provizionul a rămas fără obiect, iar pentru suma de
8.000 lei provizionul trebuie anulat (8.000 + 2.000).
Operaţia determină o anulare a provizionului pentru riscuri şi cheltuieli (-P) înregistrată în debitul
contului 151 „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” şi o creştere a veniturilor (+P) din anulare de
provizioane regăsită în creditul contului 7812 „Venituri din provizioane”.

151 = 7812 10.000


“Provizioane” “Venituri din provizioane

În formă sistematică aceste înregistrări cronologice devin:

7812 151 6812


“Venituri din proviz.” “Provizioane “Chelt.de expl.priv.proviz.
D C D C D C

10.000 (3) 10.000 10.000 (1) 10.000

5311 6581
“Casa în lei ” “Despăgubiri amenzi, penalităţi”
D C D C

8.000 (2) 8.000


CURS 13

CONTURILE DE DATORII PE TERMEN LUNG

Aceste conturi înregistrează resursele financiare străine, furnizate pe termen lung de către terţe
persoane, în raport cu întreprinderea, sunt considerate pe termen lung dacă durata de finanţare este mai
mare de un an de la data bilanţului.
În mod concret, datoriile pe termen mediu şi lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea
de obligaţiuni, creditele bancare pe termen lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor
în participaţie sau asociative, datoriile privind concesiunile şi locaţiile de gestiune, alte împrumuturi şi
datorii asimilate (credite de la alte întreprinderi sau instituţii financiare etc.), precum şi dobânzile
aferente datoriilor pe termen lung şi mediu.
Conturile create se dezvoltă pe feluri de datorii în raport cu natura lor. Preţul de evaluare si
înregistrare a datoriilor este egal cu valoarea nominală corespunzătoare stării de solvabilitate, respectiv
suma de plătit pentru valoarea de întrebuinţare a contrapartidei acordate de terţi.
Datoriile fiind elemente de pasiv, conturile asociate au funcţie contabilă de pasiv. Se creditează cu
datoriile create faţă de terţi, se debitează Ia decontarea datoriilor, soldul este creditor şi reprezintă
datoriile în curs de decontare.

Exemple:
1. Societatea vinde 1.000 obligaţiuni, valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000 Iei, iar
preţul de emisiune este tot de 1.000 Iei. Operaţia determină o creştere a obligaţiei privind împrumutul
subscris (+P), care se înregistrează în creditul contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni" şi,
concomitent, o creştere la valoarea de emisie a creanţei asupra persoanelor care au subscris
obligaţiunile (+A), reflectată în debitul contului 461 „Debitori diverşi",
astfel:

461 161 1.000.000


,,Debitori diverşi" = ,,Împrumuturi din emisiuni
de obligaţiuni"

2. Se încasează integral, în numerar, prin depunerea directă în contul de la bancă, valoarea


obligaţiunilor emise. Operaţia are ca efect o creştere a disponibilităţilor din contul de Ia bancă (+A),
înregistrată în debitul contului 512 „Conturi curente la bănci”, şi totodată, o micşorare a creanţei asupra
debitorului (-A), reflectată în creditul contului 461 „Debitori diverşi” prin următoarea formulă contabilă:

5121 = 461 1.000.000


„Conturi curente la bănci" „Debitori diverşi"
3. Dobânda datorată la împrumutul din emisiunea de obligaţiuni este de 13%. Operaţia determină
o creştere a cheltuielilor cu dobânda (+A), care se înregistrează în debitul contului 666 „Cheltuieli privind
dobânzile” şi, concomitent, o creştere a datoriei din dobânzi (+P), înregistrată în debitul contului 168
„Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate”, astfel:

666 = 168 130.000


„Cheltuieli privind dobânzile” „Dobânzi aferente împrumuturilor anual
şi datoriilor asimilate”

La achitarea obligaţiei din dobândă se debitează contul 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor şi
datoriilor asimilate” şi se creditează contul 5121 „Conturi curente la bănci”.

168 = 5121 130.000


„Dobânzi aferente împrumuturilor „Conturi curente la bănci” anual
şi datoriilor asimilate”

Cele două operaţii de mai sus, se repetă în fiecare an până la expirarea duratei de rambursare a
creditului din emisiunea de obligaţiuni.

4. Operaţia privind rambursarea împrumutului determină o micşorare a datoriei (-P), înregistrată


în debitul contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni” şi o micşorare a disponibilităţilor
băneşti (-A), reflectată în creditul contului 5121 „Conturi curente la bănci”, astfel:

161 = 5121 1.000.000


„Împrumuturi din „Conturi curente la bănci”
emisiuni de obligaţiuni"

Prezentarea în ordine sistematică a înregistrărilor de mai sus este:

512 161 461


“Conturi curente la bănci” „Împrumuturi din emisiuni „Debitori diverşi”
de obligaţiuni”
D C D C D C

1.000.000 1.000.000 1.000.000 1.000.000 1.000.000


(4) (1)

1.000.000 168 666


„Dobânzi aferente împrum. „Cheltuieli privind
şi datoriilor asimilate” dobânzile”
D C D C
130.000 130.000 130.000 130.000
(2) (3)

CURS 14

CONTURILE DE ACTIVE IMOBILIZATE


(IMOBILIZĂRI)

Aceste conturi, prin conţinutul lor, evidenţiază existenţa şi mişcarea imobilizărilor necorporale,
corporale şi financiare, reflectate în „Planul de conturi general” la clasele 2 „Conturi de imobilizări”, prin
grupele 20„Imobilizări necorporale”, 21 „Imobilizări corporale”, 23 „Imobilizări în curs”, 26 „Imobilizări
financiare”.
Din punct de vedere al funcţiei contabile sunt conturi de activ. Se debitează cu intrările de
imobilizări prin achiziţie, producţie proprie, aport în natură, donaţii, plusuri etc., şi se creditează cu ieşirile
de imobilizări prin scoaterea din funcţiune (casare), vânzare (cedare), donaţii, lipsuri la inventar; soldul
debitor evidenţiază valoarea contabilă de intrare a imobilizărilor aflate în acel moment în unitate.
Imobilizările necorporale şi corporale sunt supuse amortizării. Amortizarea reprezintă alocarea
sistematică a valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă estimată. Unităţile pot
utiliza unul din următoarele regimuri de amortizare:
w Amortizarea liniară – constă în repartizarea valorii de intrare a mijloacelor fixe asupra
cheltuielilor de exploatare, în cote anuale egale, proporţionale cu durata de utilizare; cota
medie anuală = 100/durata de utilizare.
w Amortizarea degresivă – presupune multiplicarea cotelor medii de amortizare lineară cu
coeficienţi şi prevăzută de lege, funcţie de durata de utilizare normală, şi anume:
K = 1,5 pentru durata normală între 2-5 ani;
K = 2,0 pentru durata normală între 5-10 ani;
K = 2,5 pentru durata normală peste 10 ani.
Acest sistem de amortizare se poate aplica cu sau fără influenţa uzurii morale.
w Amortizarea accelerată – constă în includerea în primul an în cheltuieli de exploatare a unei
amortizări de 50% din valoarea mijlocului fix, iar în anii rămaşi calcularea amortizării se face
linear, prin raportarea valorii rămase la numărul de ani de utilizare rămaşi. Aplicarea acestui
sistem de amortizare este permisă doar cu aprobarea M.F.P. pe baza unei documentaţii
întocmite de întreprindere.
Mecanismul de funcţionare al conturilor de imobilizări necorporale si corporale se prezintă:

404 20 - 21 28 681
“Furnz.de imob.” “Imobilizări” “Amortiz.imob.” “Chelt. de expl.”
D C D C D C D C

Valoarea imobilizărilor Valoarea amortizării


intrate imobilizărilor Amortizarea
înregistrată

72 6583
”Venituri din producţia „Cheltuieli privind activele cedate
de imobilizări” şi alte operaţii de capital”
D C D C

Valoarea imobilizărilor Valoarea rămasă de


realizate din amortizat (netă contabilă)
producţie proprie a imobilizărilor cedate
sau scoase din activ

Exemplul 1. Funcţionarea conturilor de imobilizări necorporale


a) O societate efectuează cheltuieli de constituire în sumă de 12.000 lei
Operaţia produce o creare, o creştere a cheltuielilor de constituire (+A) înregistrată în debitul
contului 201 „Cheltuieli de constituire” şi, concomitent, o creşterea a datoriei către furnizorii de
imobilizări (+P) evidenţiată în contul 404 „Furnizori de imobilizări”.

201 = 404 12.000


“Cheltuieli de constituire” “Furnizori de imobilizări”

b) Se înregistrează amortizarea cheltuielilor de constituire în primul an (12.000 : 3 ani = 4.000)


Operaţia produce o creştere a cheltuielilor cu amortizările imobilizărilor necorporale (+A)
înregistrată în debitul contului 681 “Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele”, şi
concomitent, o creştere de amortizare înregistrată (+P) evidenţiată în creditul contului 280
“Amortizări privind imobilizările necorporale”.

681 = 280 4.000


“Cheltuieli de exploatare “Amortizări privind (‫)٭‬
privind amortizări şi provizioane” imobilizările necorporale”

Notă: (‫ )٭‬această operaţie se repetă trei ani la rând.

c) Se înregistrează scoaterea din evidenţă a cheltuielilor de constituire după trei ani.


Operaţia produce o scădere a amortizării (-P) înregistrată în debitul contului 280 „Amortizări
privind imobilizările necorporale” şi, concomitent, o scădere, scoatere din evidenţă a imobilizărilor
necorporale (-A) evidenţiată în creditul contului 201 „Cheltuieli de constituire”.

280 = 201 12.000


“Amortizări privind “Cheltuieli de constituire”
imobilizările necorporale”

Situaţia în conturi se prezintă astfel:


404 201 280 681
”Furnizori de ”Chelt.de constitituire” „Amortiz. privind” ”Chelt. de expl. privind
imobilizări imob.necorporale amortiz.şi proviz.”
D C D C D C D C

12.000 12.000 12.000 12.000 4.000 4.000


a c 4.000 4.000
4.000 4.000
b

Exemplul 2. Funcţionarea conturilor de imobilizări corporale


a) O societate achiziţionează o construcţie în valoare de 100.000 lei
Operaţia produce, o creştere a valorii mijloacelor fixe - construcţii (+A), înregistrată în debitul
contului 212 „Construcţii” şi, concomitent, creşterea datoriei faţă de furnizori de imobilizări, evidenţiată
în creditul contului 404 “Furnizori de imobilizări”.

212 = 404 100.000


“Construcţii” “Furnizori imobilizări”

b) Se înregistrează amortizarea, ştiind că durata normală de funcţionare este de 10 ani.


Această operaţie produce creşterea cheltuielilor cu amortizările (+A) înregistrate în debitul
contului 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele” şi concomitent, o creştere a
amortizării mijloacelor fixe - construcţii (+P) prin creditul contului 281 „Amortizări privind
imobilizările”.

681 = 281 10.000


“Chelt. de exploatare privind “Amortizări privind
amortizările şi provizioanele” imobilizările corporale”

În mod similar se înregistrează amortizarea pentru următorii 9 ani.


c) se înregistrează ieşirea din patrimoniu care poate avea loc pe două căi:

c1) la limita duratei de utilizare se scoate din evidenţă, determinând o scădere, scoatere din
evidenţă a mijloacelor fixe construcţii (-A), înregistrate în creditul contului 212 „Construcţii” şi
concomitent, o micşorare a amortizării (-P) prin debitul contului 281 „Amortizări privind imobilizările
corporale”.

281 = 212 100.000


“Amortizări privind “Construcţii”
imobilizările corporale”

c2) vânzarea înainte de expirarea duratei de utilizare (ex. după 3 ani amortizat = 3 x 10.000 =
30.000 amortizare înregistrată) operaţie ce determină o scădere a valorii contabile a mijloacelor fixe –
construcţii (-A) înregistrată în creditul contului 212 “Construcţii”, concomitent cu o micşorare a
amortizării (-P) în debitul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale pentru valoarea de
30.000 amortizată, iar pentru partea neamortizată 70.000 = 100.000 – 30.000 o creştere a cheltuielilor
privind activele cedate (+A) în debitul contului 6582 “Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de
capital”.
% = 212 100.000
281 “Construcţii” 30.000
“Amortiz.priv.imob. corporale”
6583 70.000
“Chelt.priv.activele cedate
şi alte operaţii de capital”

Înregistrarea schematică în conturi se prezintă astfel:

- pentru c1):
404 212 281 681
”Furnizori de ”Construcţii” ”Amortizările privind ”Chelt. de expl.privind
imobilizări” imobilizările” amortiz. şi provizioanele”
D C D C D C D C

100.000 10.000 10.000


100.000 (…) (…)
a 100.000 100.000 de 10 ori b de 10 ori
c1 100.000 100.000

- pentru c2):

404 212 281 681


”Furnizori de “Construcţii” ”Amortizări privind ”Chelt. de expl.privind
imobilizări imobilizările amortiz. şi proviz.”
D C D C D C D C

100.000 100.000 10.000 10.000


10.000 10.000
a 10.000 10.000
30.000 30.000 30.000 30.000
c2 b

6584
„Cheltuieli privind activele cedate şi
alte operaţii de capital”
D C

70.000 70.000
100.000 c2

Conturi de imobilizări financiare

Sunt constituite din depozite la vedere, depozite la termen, aur şi devize, credite bancare pe termen
lung, sume rezultate din împrumuturi pe termen lung, obligaţiuni şi acţiuni, prime de asigurare.
Imobilizările financiare sunt formate din anumite titluri (titluri de participare – acţiuni, titluri de
participare deţinute de întreprindere sub formă de interese, alte titluri imobilizate) şi din anumite creanţe
(creanţe legate de participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung, creanţe – garanţii şi cauţiuni).
Prin titlu se înţelege actul sau faptul juridic care reprezintă temeiul unui drept invocat.
Participaţia (participarea) este un contract de asociere între două sau mai multe persoane care se
înţeleg să pună în comun fie numai munca, fie munca şi capitalul, fie numai capitalul, într-o anumită
afacere a cărei durată este în funcţie de durata obiectului participaţiei.
Operaţiile care produc modificări in conturile de active imobilizate financiare sunt:
 intrările: ca achiziţii, aporturi ale asociaţilor;
 ieşirile: ca vânzări, cedare de active, retragerile asociaţilor, imobilizărilor financiare aduse ca
aport.
Caracteristic acestui tip de active, este şi faptul că acestea nu formează obiectul amortizării.
Folosind contul 261 “Titluri de participare deţinute la filiale din cadrul grupului” mecanismul de
funcţionare a conturilor de imobilizări financiare se prezintă astfel:
512 261 6583
“Conturi curente la bănci” ”Titluri de particip deţinute ”Cheltuieli privind activele
la filiale din cadrul grupului” cedate şi alte op. de capital”
D C D C D C

Titluri de participare achiziţionate Valoarea contabilă a titlurilor de


participare cedate, înregistrată
la cheltuieli

Sold debitor: valoarea titlurilor


de participare existente

Exemplul 3. Funcţionarea conturilor de imobilizări financiare


a) Societatea A cumpără de la societatea B, pe termen lung, un pachet de 100 acţiuni cu valoare
nominală de 2000 lei/acţiune.
Operaţia determină o creştere a valorii titlurilor de participare ca element de activ (+A) care se
înregistrează în debitul contului 261 “Titluri de participare” şi, concomitent o creştere a datoriei către
societatea B ca vărsăminte de efectuat (+P) în creditul contului 269 “Vărsăminte de efectuat pentru
imobilizări financiare.

261 = 269 200.000


“Titluri de participare “Vărsăminte de efectuat
deţinute la filiale din pentru imobilizări financiare
cadrul grupului”

b) Societatea A achită societăţii B titluri cumpărate, din disponibilul existent în cont la bancă.
Operaţie ce produce modificările: scăderea, anularea, vărsămintelor de efectuat (-P) înregistrată în
debitul contului 269 “Vărsăminte de efectuat” şi concomitent, scăderea activului cont curent (-A) prin
creditul contului 512 „Conturi curente la bănci”.

269 = 512 200.000


“Vărsăminte de efectuat “Conturi curente la bănci”
pentru imobilizări financiare”

c) Se concesionează titlul de participare prin vânzare la bursa de valori, preţul de cesiune fiind de
250.000 lei.

Această operaţie determină o creştere a cheltuielilor privind activele cedate (+A) înregistrate în
contul 6583 „Cheltuieli privind activele cedate” şi totodată o micşorare a valorii titlurilor de participare (-
A) evidenţiată în creditul contului 261 „Titluri de participare” cu valoarea titlurilor de participare.

6583 = 261 250.000


“Cheltuieli privind “Titluri de participare
activele cedate şi deţinute la filiale din
alte operaţii de capital” cadrul grupului”

d) Preţul de cedare sau vânzare a titlurilor de participare se înregistrează în categoria veniturilor în


creditul contului 7583 „Venituri din cedarea activelor” cu (+P) şi în debitul contului 461 „Debitori
diverşi” cu (+A).

461 = 7583 250.000


“Debitori diverşi” “Venituri din cedarea activelor
şi alte operaţii de capital”

e) Societatea A acordă un împrumut pe termen lung în sumă de 100.000 cu dobândă 40%


Operaţia determină o creştere a împrumuturilor pe termen lung acordate, ca element de activ (+A)
care se înregistrează în debitul contului 267 „Creanţe imobilizate” şi, concomitent o scădere a numerarului
din cont (-A) în creditul contului 512 „Conturi curente la bănci”, precum şi o creştere ale veniturilor din
dobânzi (+P) în creditul contului 766 „Venituri din dobânzi”.
100.000 x 40 % = 40.000

267 = % 140.000
“Creanţe imobilizate” 512 100.000
„Conturi curente la bănci”
766 40.000
„Venituri din dobânzi”

f) La scadenţă, se înregistrează restituirea împrumutului acordat şi inclusiv dobânda aferentă.


Operaţia produce modificările: scăderea, anularea împrumuturilor acordate (-A) înregistrată în
debitul contului 267 „Creanţe imobilizate” şi concomitent, creşterea la conturi la bancă (+ A) prin debitul
contului 512 „Conturi curente la bănci”.

512 = 267 140.000


“Conturi curente la bănci” “Creanţe imobilizate”
În formă sistematică, înregistrarea informaţiilor economice menţionate la exemplul 3, se prezintă astfel:

5121 269 261 6583


”Conturi la bănci” ”Vărsăminte de efectuat ”Titluri de particip. ”Chelt. privind active
pentru imob. financiare” deţinute la filiale cedate şi alte op.
în cadrul grupului” de capital”
D C D C D C D C

există 200.000 b 200.000 200.000 200.000 200.000 200.000


disponibil 100.000 a c
140.000

e
766 267 461 7583
”Venituri din dob.” ”Creanţe imob.” ”Debitori diverşi” ”Venituri din cedarea
activelor şi alte op.
de capital”
D C D C D C D C

40.000 140.000 140.000 250.000 250.000

f d

Bibliografie

1. Bibliografie minimală obligatorie

CĂLIN O., RISTEA M. – Bazele contabilităţii , Editura didactică şi pedagogică Bucureşti 2008;
MITEA NELUŢA ŞI MUNTEANU IULIANA GABRIELA- Bazele Contabilităţii, ediţia a II-a
revizuită şi adăugită, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa 2006;
xxx-Legea contabilitatii/1991 republicata in 2008
xxx- O.M.F.P. 3055 / 29/10/2009 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a
C.E.E. şi cu Directiva a VII-a a a C.E.E

2. Bibliografie recomandată

EMIL HOROMNEA, coordonator – Bazele Contabilităţii, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006;
xxx-Standarde Internaţionale de Raportare Financiara, Editura Economică, Bucureşti, 2009
xxx-Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată (febr. 1998)
xxx- Dicţionar economic