Lauda cea bunã

La un om credincios veni un gospodar, care începu sã-ºi laude nevasta, zicând:

- "Nevasta mea e frumoasã...”

Omul credincios scrise atunci un zero pe-o hârtie. Gospodarul mai zise:

- "Femeia mea este bogatã…"

Credinciosul mai scrise un alt zero la cel mai dinainte.

- "Femeia mea e de neam mare...”

Scrise un alt zero.

- „Femeia mea e harnicã…”

Alt zero.

- "Femeia mea e casnicã...”

Iar un zero. Se fãcuserã ºase de zero. La urmã, gospodarul mai zise:

- "Femeia mea e cu fricã de Dumnezeu ºi-i cu purtãri curate."

Atunci omul acela credincios ºi înþelept, puse in fruntea celor ºase de zero, un unu,
ceea ce dãdu cifra de un milion.

Zise apoi:

- "Da, aºa, ai o mare avere la casa d-tale!”

Dedicăm prea mult timp unor lucruri şi prea puţin relaţiilor cu oamenii. Şi de aici
ni se trage, cred, starea de nemulţumire şi de nefericire pe care o avem adesea.

În drum de la serviciu spre casă, un bărbat trecu pe la florărie. Voia să comande

un buchet care să fie trimis mamei lui. Ea locuia la vreo 200 de km distanţă. A
doua zi împlinea 65 de ani.

Când coborâ din maşină, bărbatul văzu în faţa florăriei o tânără stând pe trotuar
plângând. O întrebă de ce e aşa tristă.

Află că fata voia să-i ia mamei sale un trandafir roşu, dar nu avea bani decât
jumătate din preţul unui trandafir.

Bărbatul o luă pe tânără cu el în florărie, şi-i achită el trandafirul. După ce plăti şi

buchetul pentru mama lui, se oferi s-o ducă pe fată cu maşina acasă.

Pe drum, fata îl rugă să oprească spunându-i că a ajuns la mama ei. Coborî şi intră
pe poarta unui cimitir.

Bărbatul se întoarse atunci la florărie, anulă comanda, cumpără un buchet de

trandafiri şi conduse cei 200 de kilometri până la mama sa acasă ca să-i ofere
florile în persoană.