Incălzirea globală

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate

ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele
două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Fenomene de încălzire globală au existat
dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar,
acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar.
Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ultimul
secol cu 0,74 ± 0,18 °C.
Dacă fenomenul de încălzire observat este cvasi-unanim acceptat de oamenii de știință și
de factorii de decizie, există diverse explicații asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este
că încălzirea se datorează activității umane, în special prin eliberarea de dioxid de carbon în
atmosferă prin arderea de combustibili fosili.
Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (engleză Intergovernmental
Panel on Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creșterii temperaturii medii în a doua
jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creșterii concentrației gazelor cu efect de
seră, de proveniență antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variațiile solare și
vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de ușoară
răcire.
Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de știință și politicieni,
cum ar fi Claude Allègre sau Václav Klaus. Există teoreticieni ai conspirației care cred că totul
este doar un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării.
Încălzirea globală are presupuse efecte profunde în cele mai diferite domenii. Ea
determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea ghețarilor,
extincția a numeroase specii și schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor
încălzirii globale se duce o luptă susținută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne
a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanților care influențează viteza
încălzirii.

Evoluția climei
Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-
lea și începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani.
Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad față de maximul medieval. Evoluția
temperaturilor, conform Global Historical Climate Network (română GHCN - Rețeaua pentru
urmărirea climatului global), în ultimii ani este următoarea:
Creșterea temperaturii medii anuale față de media perioadei 1951 - 1980, conform GHCN
Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Creșterea de
0,35 0,12 0,14 0,24 0,38 0,30 0,40 0,57 0,33 0,33
temperatură  °C
Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Creșterea de
0,48 0, 56 0,55 0,49 0,62 0,54 0,57      
temperatură  °C

România nu face excepție, la conferința „Măsuri de adaptare și reducere a impactului

schimbărilor climatice” raportându-se creșteri ale temperaturii cu 0,5 °C în ultimul secol.
2007 a fost anul temperaturilor record. Iarna dintre 2006 - 2007 a fost cea mai caldă din
ultimii 100 de ani, de când există observații meteorologice în România.Totodată, în prima lună a
anului 2007, a fost depășită temperatura maximă absolută a lunii ianuarie la 24 de stații
meteorologice. Tendința de încălzire s-a menținut și pe timpul verii. În luna iulie s-a înregistrat
un număr record de 148 de cazuri cu temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40 °C.
Comparativ, în luna iulie a anului 2004, maxima de 40 °C a fost atinsă sau depășită doar de două
ori. La Calafat, în luna iulie s-a atins temperatura de 44 °C. Temperatura maximă absolută a verii
s-a înregistrat în toate cele trei luni: la 53 stații în iunie, 94 stații în iulie și la 17 stații în august.
Totodată, a fost atins numărul maxim lunar de zile consecutive caniculare, în care s-au înregistrat
temperaturi de peste 35 °C și de nopți consecutive tropicale, cu temperaturi mai mari de 20 °C.
În general, anul 2007 este considerat un an al fenomenelor meteorologice extreme. Și în
anul 2008 în România au apărut încă de la începutul verii atenționările de caniculă.
 Cauze ale încălzirii
Efectul de seră
Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiaţiei terestre în infraroşu
este reţinută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă
înapoi această radiaţie.
Efectul actual al existenţei gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a
Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să
fie de -18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a
Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor aşa cum le cunoaştem noi azi.
Dacă concentraţia gazelor cu efect de seră creşte, echilibrul este perturbat, cota de 235
W/m2 se micşorează iar cea de 324 W/m2 creşte, diferenţa de flux termic se acumulează în
atmosferă, care astfel se încălzeşte. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai
adesea în vorbirea curentă pentru a evidenţia contribuţia unor anumite gaze, emise natural sau
artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilităţii atmosferei la radiaţiile
solare reflectate de suprafaţa terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului de
seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmaţi de dioxidul de carbon, cu o pondere
de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % şi ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care
produc efect de seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot hidrofluorocarburile,
perfluorocarburile şi fluorura de sulf.
Efectul antropic
Activitatea umană în perioada industrializării a dus la:
-Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor fosili pentru transporturi,
încălzire, climatizare, producerea curentului electric în termocentrale şi în industrie. Creşterea
emisiilor de CO2 este agravată de defrişări, care se datorează tot activităţii omului, defrişări care
reduc cantitatea de CO2 absorbită de plante.
-Emisii de metan, ca urmare a activităţilor agricole, cum ar fi creşterea vacilor şi
cultivarea orezului, datorită scăpărilor prin neetanşeităţile conductelor de transport şi distribuţie a
gazului metan precum şi datorită utilizării solului.
-Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrăşămintelor chimice şi a arderii combustibililor
fosili.
-Creşterea concentraţiei aerosolilor, ca urmare a activităţilor industriale, de exemplu
mineritul la suprafaţă.
De la începutul revoluţiei industriale concentraţia de dioxid de carbon a crescut cu 32 %.
Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele măsurate în cadrul programului Ice Core şi sunt
comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani.
 Efecte ale incălizrii
Efecte asupra atmosferei
Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creşterea vaporizaţiei, a precipitaţiilor şi a
numărului furtunilor.
Efecte asupra hidrosferei
-Topirea calotelor polare
Observaţiile din satelit indică o reducere treptată a suprafeţelor calotelor polare. În figura
alăturată se vede (în momentul opririi) cu cât au fost gheţurile mai întinse în iarna anului 1982
faţă de iarna anului 2007.
Vârsta medie a gheţurilor arctice a scăzut în perioada 1988 - 2005 de la 6 la 3 ani.
Încălzirea climei în această regiune este de cca. 2,5 °C, (în loc de 0,7 °C în medie pe planetă), iar
grosimea medie a gheţurilor a scăzut cu 40 % în perioada 1993 - 1997 faţă de perioada 1958 -
1976. În 2007, observaţiile din satelit au relevat o accelerare a topirii banchizei arctice, cu o
scădere a suprafeţei sale cu 20 % în decursul unui singur an. Dacă tendinţa continuă, unele
observatoare consideră că banchiza se va topi complet vara deja din 2013, în loc de 2030 cât se
estima înainte.

Topirea ghețurilor Topirea zăpezilor Ghețarul Lewis in 1992,

arctice de pe Kilimanjaro astăzi complet topit

Efecte asupra litosferei

Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la uscarea lui,
favorizând incendiile de pădure. Între 20 iunie şi 8 iulie 2008 în California se declanşaseră deja
18 000 de incendii, devastând 241 600 ha. În afară de perturbarea ciclului carbonului, incendiile
pot duce la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor. Deşi prin ardere se creează un
efect sinergic, totuşi, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru dezvoltarea
pădurilor, astfel că efectul incendiilor de pădure asupra fenomenului de încălzire globală este
incert. Un efect cert este însă eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian şi a gheţii.
Se estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la 70 de miliarde tone de metan,
un gaz cu efect de seră foarte puternic.