Cuprinsul

1. Scopuri și obiective.........................................................................................3
2. Introducere. Din istoria dezvoltării sistemelor de comunicații prin fibra
optică...........................................................................................................3
3. Capitolul I: Modulatoare electro-optice de lumină.........................................5
3.1. Clasificarea modulatoarelor electro-optice....................................................5
3.1.1Dispozitive modulatoare cu efect electrooptic liniar(Pockels)
3.2 Efectul electro-optic de ordinul doi (efectul Kerr)............................................15
3.3 Dispozitive Modulatoare cu efect electrooptic pătratic(Pockels).....................15
3.4 Efectul electrooptic în straturi de materiale organice subţiri............................16
3.5 Unele caracteristici ale efectului Kerr în materiale lichide...............................16
3.6 Caracteristicile modulatoarelor electrooptice .......................................................17
4. Elemente constructive ale dispozitivelor modulatoare electrooptice............18
4.1 Modulatoare de înaltă frecvență cu constante localizate..................................18
4.2 Modulator de înaltă frecvență cu constante distribuite.....................................19
4.3 Modulatoare de foarte înaltă frecvențe (microunde)........................................20
4.4. Caracteristici constructive și funcționale ale unor modulatoare
experimentale.....................................................................................................................21
5. Avantajele oferite de modulatoare................................................................29
6. Proprietăți importante...................................................................................29
7. Calculul unui traseu de comunicații prin fibra optică...................................31
8. Concluzii.......................................................................................................34
9. Studiu Bibliografic........................................................................................35

1
 1. Scopuri și obiective
Studiul si familiarizarea cu principiile de functionare ale sistemilor de comunicatii prin
fibre optice, in special cu construcțiile modulatorilor electro-optici, structura și principiul de
fucnționare a modulatorilor electro-optici. Studiul construcțiilor moderne a modulatorilor
electro-optici și determinarea utilizării lor în cadrul sistemului de comunicații. Calculul unui
traseu de comunicatii prin fibra optica.

2. Introducere. Din sitoria dezvoltării sistemelor de comunicații prin fibra

optică.

Producerea sticlei era cunoscută de egipteni din Antichitate, dar sticla de atunci era
relativ mată. Sticla suficient de transparentă a apărut în timpul Renaşterii. În ziua de astăzi,
sticla folosită pentru fibrele optice moderne este destul de transparentă .

La începutul anilor 1840, la Paris, Daniel Colladon şi Jacques Babinet au fost primii care
au demonstrat principiul care stă la baza fibrelor optice: „ghidarea luminii prin reflexii repetate”.
John Tyndall a inclus o demonstrație a acesteia în cursurile sale publice de la Londra un deceniu
mai târziu. Tyndall a scris și despre proprietatea de reflexie internă totală într-o carte introductivă
despre natura luminii, în 1870: „Când lumina trece din aer în apă, raza refractată este întoarsă
înspre perpendiculară... Când raza trece din apă în aer, ea este întoarsă dinspre perpendiculară...
Dacă unghiul făcut de raza din apă cu perpendiculara la suprafață este mai mare de 48 de grade,
raza nu va mai ieși deloc din apă: ea va fi totalmente reflectată la suprafață.... Unghiul ce
marchează limita la care reflexia totală începe se numește unghi limit al mediului. Pentru apă,
acest unghi este de 48°27', pentru sticlă flint, este de 38°41', iar pentru diamant, este de 23°42'.
În anul 1842, Daniel Colladon a descris această tehnologie într-un articol intitulat “Despre
reflexiile unei raze de lumină în interiorul unui flux parabolic de lichid”. Jun-ichi Nishizawa, om
de ştiinţă japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul care a propus utilizarea fibrei optice
în telecomunicaţii în 1963. Nishizawa a inventat alte tehnologii ce au contribuit la dezvoltarea
comunicațiilor prin fibră optică. Și, mai apoi, a inventat fibra optică cu indice de refracţie gradat
în 1964 pentru a servi drept canal de transmisie a luminii de la laserii cu semiconductor pe
distanțe lungi cu pierderi mici. În 1965, Charles K. Kao şi George A. Hockham de la compania
britanică Standard Telephones and Cables (STC) au fost primii care au introdus pe piaţa
telecomunicaţiilor ideea că atenuarea în fibra optică poate fi redusă sub pragul de 20 db/km, ceea
ce a dus la utilizarea fibrelor optice ca mediu practic de transmitere a datelor în telecomunicaţii.
Ei au arătat că atenuarea din fibra optică disponibilă la acea vreme este cauzată de impurități care
pot fi înlăturate, și nu de fenomene fizice fundamentale, cum ar fi împrăștierea. Această
descoperire i-a adus lui Charles K.Kao Premiul Nobel pentru Fizică în 2009.
Mai târziu, în 1970, cercetătorii Robert D. Maurer, Donald Keck, Peter C. Shilty şi Frank
Zimar de la firma americană de sticlă Corning Glass Works, denumit astăzi Corning
Incorporated au realizat o fibră optică cu atenuare de 17 db/km prin doparea sticlei de silicat cu
titan, iar, câţiva ani mai târziu, au produs o fibră cu atenuare de doar 4 db/km km atenuare cu
dioxid de germaniu ca dopant pentru miez. Asemenea atenuări mici au deschis calea
comunicațiilor prin fibră optică și Internetului. În 1981, General Electric a produs longouri de
cuarț ce putea fi tras în fire de fibră optică de 40 km lungime.[1]
În acest fel, atenuarea din cablurile de fibră optică este cu mult mai mică decât la
cablurile metalice, făcând posibile conexiuni de fibră optică cu distanţe între repetoare de peste

2
70 km. Toate aceste descoperiri au condus la utilizarea pe scară largă a comunica- ţiilor prin
fibră optică.

Amplificatorul de fibră optică dopată cu erbiu, care a redus costul sistemelor de

comunicații prin fibră optică pe distanțe mari prin reducerea și, în multe cazuri, eliminarea totală
a necesității repetoarelor optic-electric-optic, a fost dezvoltată de mai multe echipe conduse de
David N. Payne de la Universitatea Southampton, și de Emmanuel Desurvire de la Laboratoarele
Bell în 1986.
De şi comunicaţiile pe fibră optică sunt de data recentă, ideea propagării ghidate a luminii
nu este atât de nouă. Încă din 1870 Tyndall arată că lumina poate fi ghidată în interiorul unui jet
de apă. Zece ani mai târziu, Bell studia posibilitatea transmiterii vorbirii pe un flux luminos. În
1910 se făceau primele studii teoretice asupra ghidurilor dielectrice, iar în 1950 au fost realizate
primele ghiduri optice asemănătoare celor utilizate astăzi.
Era comunicaţiilor optice moderne începe cu invenţia laserului (1958) şi realizarea
primului laser (1960). LASER este un acronim pentru Light Amplification By Stimulated
Emission of Radiation -Amplificarea luminii prin emisia stimulate de radiaţie; o sursă care
produce lumină aproape monocromatică şi coerentă, folosind emisia stimulate.
Apariția și dezvoltarea puternică a sistemelor de comunicații optice a constituit o trecere
firească spre domeniul frecvențelor tot mai înalte, impusă printre altele de cererea de canale de
bandă tot mai largă și se un număr tot mai mare de canale. Dezvolatea fără precedent a
sistemelor de culegere, prelucrare și transmitere la distanță a informației, crearea unor sisteme
informaționale în care abonații au acces la diverse tipuri de informați, (telefonie, TV pe cablu,
video, programe muzicale, informații din bănci de date, etc.) necesită un număr foarte mare de
canale de comunicații. Acestea nu mai pot fi realizate pe cabluri electrice sau în microunde din
cauza lărgimii limitate de frecvenă a acestora, precum și din alte cauza legate de atenuare,
costuri, etc.
La ora actuală sistemele de comunicații pe fibre optice constituie mijlocul cel mai eficient
de transmitere prin cabluri a semnalelor informaționale de bandă largă.

Fig. 1 Schema-bloc a unui sistem de comunicații pe fibră optică este reprezentată în

continuare

3
 Capitolul I
3. Modulatoare electro-optice de lumină

Sistemele de transmisie optice de mare viteză necesită modulaţie de bandă largă a

luminii. Această sarcină este realizată folosind modulatoarele, care pot fi utilizate pentru
controlul puterii, fazei sau polarizării unui fascicul laser cu semnal electric de control.
Modulatorul electrooptic (EOM) este un dispozitiv optic în care un element controlat de semnal
care reprezintă efectul electrooptic este utilizat pentru a modula un fascicol de lumină.
Efectul electrooptic este schimbarea indicelui de refracție al unui material care rezultă din
aplicarea unui câmp electric de curent continuu sau de joasă frecvență. Acest lucru este cauzat de
forțele ce distorsionează poziția, orientarea sau forma moleculelor care constituie materialul.
Modularea fascicolului laser poate fi privită ca un proces parametric de interacțiune a trei
unde, 2 din domeniul optic (purtătoarea și unda modulată) și unda de radiofrecvență. Pentru o
interacțiune maximă între cele 3 unde trebuie să fie respectate cerințele teoremelor de conservare
a energiei și impulsurilor.
După caracteristica purtătoarei optice influențată de semnalul modulat, modulatoarele
electrooptice se clasifică astfel:
modulatoare de intensitate, de fază, de frecvență, de polarizare, de amplitudine.

Modulatoare electro-optice sunt larg folosite în sistemele de comunicații cu laser,

datorită unor particularități care le fac net superioare în comparație cu alte tipuri de dispozitive
de modulare. Ele sunt importante pentru sistemele de comunicație optică deoarece ele codează
informaţia. Informaţia este apoi transportată de la o locaţie la alta prin cablurile de fibre ca o
secvență on/off de pulsuri de lumină.
În cele ce urmează vom reprezenta câteva dintre tipurile mai importante de modulatoare.

3.1 Clasificarea modulatoarelor electro-optice de lumină [3]

3.1.1Dispozitive modulatoare cu efect electrooptic liniar(Pockels)

a) Modulatori de fază
Cel mai simplu tip de modulator electro-optic este un modulator de fază care conține
numai o celulă Pockels, unde un câmp electric (aplicat pe cristal prin intermediul electrozilor)
modifică întârzierea de fază a fasciculului laser trimis prin cristal. Polarizarea fasciculului de
intrare trebuie adesea aliniată cu una dintre axele optice ale cristalului, astfel încât starea de
polarizare să nu se schimbe.
Pentru caracterizarea modulatorilor de fază este suficient dafazajul ∆ φ introdus de
tensiunea modulatoare asupra fascicolului polarizat după una din axele principale ale
modulatorului.
Pentru modulația de fază se poate folosi montajul din fig.2 din care scoatem analizorul și lama de
π
sfert de undă, iar polarizorul în rotim cu .
4

4
 Fig.2 Schema bloc a montajului de modulare în intensitate.

Principiul de funcționare a modulatoarelor de lumină electro-optice în z-secțiune de

plastic (suprafața plăcii este perpendiculară pe axa cristalului) se bazează pe o schimbare a
elipsoidului indiciilor de refracție cauzate de un câmp electric extern. Atunci când modurile
normale polarizate liniar se propagă prin placă, indicele de refracție va depinde de intensitatea
câmpului. Este evident că schimbarea de fază a acestor moduri normale pe măsură ce trece prin
cristal depinde de indicele de refracție. După trecerea în cristal a distanței L undă suferă
următoarea trecere de fază datorită câmpului electric suprapus:
π 3
∆ф= n rEL (1)
λ
unde λ- lungimea de undă, n- indicele de refracție, r- coeficientul electro-optic corespunzător, iar
E- intensitatea câmpului electric suprapus. Dacă E variază în timpul câmpului electric aplicat,
atunci întârzierea de fază a undelor urmează după variația câmpului electric aplicat și, de
asemenea, se schimbă sinusoidal, cu excepția cazului în care frecvența de modulație este prea
mare. Astfel, efectul electro-optic conduce în mod direct la modularea de fază a acestor moduri
normale.[4]
Fiind dată expresia cămpului electric modulator, aplicat celulei de modulare
E z=E (mz) cos Ωm t (2)
se obține la ieșirea sistemului de modulare cîmpul undei luminoase care se propagă după direcția
y:
E y =A exp ¿ (3)
care corespunde unei modulate în fază cu indicele de modulație dat de expresia:
π 3 (z)
δ= n 0 r 63 L2 E m (4).
λ0
Factorul A este o constantă de amplitudine pentru unde luminoase.[3]

b) Modulatori de amplitudine [5]

Combinate cu alte elemente optice, în special cu polarizatoare, celulele Pockels pot fi
utilizate pentru alte tipuri de modulații. În particular, un modulator de amplitudine (Figura 3) se
bazează pe o celulă Pockels pentru modificarea stării de polarizare și un polarizator pentru
transformarea ulterioară a acesteia într-o modificare a amplitudinii și puterii optice transmise.

5
 Fig. 3 Modulator de amplitudine
Modularea amplitudinii poate fi obținută prin combinarea a două moduri normale de
propagare și două schimbări diferite de fază electro-optică induse.

O abordare tehnică alternativă este utilizarea unui modulator de fază electro-optică într-un braț al
unui interferometru Mach-Zehnder pentru a obține modularea amplitudinii.
Modulatorul de amplitudine are la baza funcționării sale principiul modulației luminoase
bazat pe un fenomen electro-optic linear pe care îl vom explica în continuare.
Pentru simplitate, luăm în considerare un cristal cubic având un indice de refracție
izotropic n. În continuare o să explicăm

Fig. 4 Cel mai simplu modulator de lumină electro-optică

Un cristal cu o tensiune aplicată pe verticală este plasat între polarizatoarele încrucișate.

Spre sistem, este îndreptat fascicolul de lumină ce se propagă orizontal. Aranjăm polarizator N 1
astfel încât radiația care intră în cristal să fie polarizată la un unghi de 45 ̊ față de câmpul E x.
Atunci fascicolul de lumină ce intră în cristal are componente egale ale câmpului E de-a lungul
axelor verticale și orizontale (x și y). Aplicat pe verticală (de-a lungul axei x), câmpul electric
determină o anumită diferență a indicei de refracție Δn pentru componentele câmpului de lumină
de-a lungul ambelor axe. Dacă lungimea cristalului de-a lungul axei verticale (z) o notăm prin l,
atunci diferența de fază rezultată dintre componentele vectorului de lumină de-a lungul axelor x
și y la ieșirea luminii din cristal poate fi determinată cu expresia:
2π
∆ φ= l ∆ n (5)
λ
unde λ- lungimea de undă a luminii în cristal.
Dacă componentele câmpului luminos de-a lungul axelor x și y la ieșirea din cristal s-ar
afla în fază, atunci polarizarea fasciculului care iese din cristal ar rămâne neschimbată. Deoarece
polarizarea incidentului luminos din cristal este dată de polarizatorul N 1, polarizatorul încrucișat
N 2 nu permite trecerea acestei raze. Dacă Δφ = π, care este realizat în prezența unui anumit câmp
aplicat, atunci Δφ = λ / 2l și prin urmare planul de polarizare a fasciculului care iese din cristal se
va roti cu 90 ̊ față de fasciculul de intrare. În acest caz, direcția vectorului electric al luminii care
iese din cristal coincide cu direcția de transmisie a polarizatorului N 2 și, prin urmare, semnalul
de ieșire atinge nivelul maxim. Prin urmare, intensitatea luminii eliberată de polarizatorul N 2 va
fi determinată de poziția planului de polarizare a luminii care iese din cristal, care, după cum
știm deja, este determinată de câmpul aplicat pe cristal. În schema descrisă de modulație electro-
optică a luminii, câmpul electric extern a fost direcționat perpendicular pe direcția propagării
6
luminii și, prin urmare, acest modulator este numit modulatorul transversal de amplitudine a
luminii. [4]

c) Modulatoare de polarizare
În funcție de tipul și orientarea cristalului neliniar și de direcția câmpului electric aplicat,
întârzierea de fază poate depinde de direcția de polarizare. O celulă Pockels poate fi astfel văzută
ca o placă de undă controlată de tensiune și poate fi utilizată pentru modularea stării de
polarizare. Pentru o polarizare de intrare liniară (adesea orientată la 45 ° față de axele cristaline),
polarizarea ieșirii va fi, în general, mai degrabă eliptică decât o stare de polarizare liniară cu o
direcție rotită.
π
În acest tip de modulator fascicolul laser de intensitate I i este liniar polarizat la față de
4
axele cristalului modulator.
Expresia pentru polarizarea fascicolului de ieșire este:
I
√[
Qe =T M Qi= i exp [ i ∆ Ф/2 ] (6)
2 exp [−i ∆ Ф/2 ]]
π π
Pentru defazări ∆ Ф cuprinse între - (lumina polarizată circular dreapta) și (lumina polarizată
2 2
circular dreapta) , se obține lumină polarizată eliptic, gradul de elipticitate fiind proporțional cu
defazajul produs de tensiunea modulatoare aplicată. [3]

a) Modulatoare electrooptice de intensitate

Schema bloc a montajului de modulare în intensitate prin efect electrooptic longitudinal(câmpul
electric paralel cu direcția de propagare a fascicolului) este prezentat în figura 5.

Fig. 5 Schema bloc a montajului de modulare în intensitate prin efect electrooptic

longitudinal

În figura 6 se arată direcția aplicării câmpului electric și direcția de propagare a luminii

în cazul modulatorului electrooptic transversal(câmpul electric modulator perpendicular pe
direcția de propagare a fascicolului).

7
 Fig. 6 Direcția aplicării câmpului electric și direcția de propagare a luminii în cazul
modulatorului electrooptic transversal
Pentru modulator cu efect longitudinal, din figura 5 expresiile componentelor undei
luminoase la ieșirea din cristal este:

[ ( ){ ]
3
E x = A exp [ i Ф x ]= A exp i
' '
ω
c
n
( ) }
n 0− 0 r 63 E z Lz (7)
2

[ ( ){
E y = A exp [ i Ф y ]= A exp i
' '
ω
c
n0−
n30
( ) }
r E L (8)
2 63 z z ]
unde A este un factor constant de amplitudine.
1 ¿
Făcând pe A egal cu unitatea și definind intensitatea undei prin relația I= E E se poate
2
calcula funcția de transfer a sistemului de modulare, ca un raport între intensitatea undei
emergente, către cea a undei incidente
Ie 1 ¿ 2 ∆Ф
= E y E y =sin (9)
Ii 2 2
Dacă semnalul modulat are expresia:
U m =U m cos Ωm t (10)
rezultă o variație armonică în timp pentru defazajul ∆ Ф .
Analizând expresia (10) se observă că la ieșire există în acest caz și o componentă optică
modulată în intensitate cu Ωm .
Dependența intensității luminoase la ieșirea sistemului de modulare funcție de ∆ Ф, deci
de tensiunea aplicată pe cristalul modulator este ceea dată în figura 7.

8
 Fig. 7 Dependența intensității luminoase la ieșirea sistemului de tensiunea aplicată pe
cristalul modulator.
Din curbă rezultă un efect de modulație optim în privința de funcționare al modulatorului
este stabilit un punct B (porțiunea liniară a curbei).

Acest lucru se poate realiza prin introducerea unei retardări constante ∆ Ф 0 peste cea
introdusă de semnalul modulator. Practic ”stabilirea” punctului de funcționare se face prin
1
aplicarea unei tensiuni constante egală cu 2 U λ sau cu ajutorul unei lame sfert de undă care
2

introduce un defazaj ∆ Ф 0 echivalent.

În numeroase aplicații unde sunt cerute tensiuni de modulare cât mai mici se folosește
Ly
modulatorul cu efect transversal. În acest caz dependența retardării ∆ Ф de raportul , ne
Lz
permite să obținem defazajul dorit acționând asupra geometriei cristalului.

O altă metodă mai elegantă de tratare a modulatorului electrooptic de intensitate, în

limbajul teoriei sistemelor, este prezentată pe scurt în continuare.

Vom introduce mai întâi matricele de polarizare astfel că putem reprezenta efectele
diferitelor componente optice care intervin în sistemul de modulare (polarizori, analizori, lame
de sfert de undă, etc.) prin matricele, pe baza cărora vom calcula funcția de transfer de
polarizare a sistemului.
Folosind reprezentarea complexă a câmpului electric, vom specifica starea de polarizare a
luminii prin matricea coloană:
Ex
Q=[ ]
Ey
unde E x și E y sunt componente ortogonale ale câmpului electric.

Pentru lumina nepolarizată sau parțial polarizată se folosește matricea de coerență definită astfel:

9
 E x E ¿x E x E¿y

¿ ¿
c=
[
E y E¿x E y E ¿y](11)

În relația (11) E și E reprezintă cantități complex conjuagte, iar elementele de matrice

x y
reprezintă funcții de corelație și autocorelații, pentru componentele câmpului electric.

Matricele de polarizare pentru diferite stări de polarizare sunt date în tabelul nr.1

Tabelul nr.1 Matricele de polarizare pentru diferite stări de polarizare

În algebra matricelor de polarizare, componentele optice pasive sunt exprimate cu

ajutorul unor operatori liniari de forma:
t t
[ ]
T = 11 12 (12)
t 21 t 22
în care elementele de matrice t ij exprimă atenuări sau defazări introduse de componentele optice
respective. În continuare vom folosi formalismul matricelor liniar de intensitate, cu efect
longitudinal, prezentat în figura 8.

10
 Fig. 8 Efectul longitudinal

Fascicolul laser de intensitate I i este liniar polarizat la 45 ̊ în raport cu axele principale ale
elipsoidului indicelor, iar analizatorul, care a atașat în montaj după modulator are axa principală
perpendiculară pe direcția de polarizare a fascicolului.
În acest fel în lipsa câmpului electric pe cristal, fascicolul laser este complet atenuat de
sistem. În prezența tensiunii modulatoare aplicată, între componentele undei apare un defazaj
∆ Ф:
I
Fie Qi= i 1 (13)
2 1 √ []
T M = exp [ i∆ Ф /2 ] 0
[ 0 exp [ i ∆ Ф/2 ]
(14) ]
1 1 −1
T A=
2 −1 1 [ (15) ]
matricele de polarizare pentru câmpul incident, dispozitivul modulator și elementul analizator.
Matricea de polarizare a fascicolului de ieșire va fi dată de expresia:
I
2 √
Q e =Qi T M T A = i isin ∆ Ф /2 1
−1 [ ]
(16)

Deoarece componentele lui Q e specifică amplitudinea câmpului de ieșire, intensitatea la

ieșire modulatorului va fi dată de formula:
∆Ф
I e =I i sin2 (17)
2
Am regăsit astfel expresia (9) obținută prin metoda directă de tratare a modulatorului de
intensitate.
”Așezarea” cristalului în punctul optim de funcționare cu ajutorul unei lame de sfert de
undă, se ia în calcul prin matricea de polarizare a acesteia:
π
[ ]
T λ=
4
[ exp i

0
4
0

[ ]
exp i
π
4
În acest caz matricea de polarizare a fascicolului laser la ieșire va fi:
] (18)

I ∆Ф π 1
Q e =T M T A T λ = i sin(

astfel că intensitatea la ieșire se scrie:

4
2 √ + )
2 4 −1
(19) [ ]
11
 1 1
I e =I i [ ]
+ sin ∆ Ф (20)
2 2

Ca urmare a introducerii lamei sfert de undă, rezultă reducerea la jumătate a intensității

de ieșire, în lipsa semnalului modulator.

Pentru un semnal modulator sinusoidal:

U m =U m sin Ωm t (21)
se obține pentru intensitatea de ieșire expresia:
Ii
I e = [ 1+sin ⁡( k m U m ∈Ωm t) ] (22)
2
unde k m este o constantă de proporționalitate.
Dacă se dezvoltă expresia (22) în serie de funcție Bessel,
Ii
I e = + I i [ J 1 ( k m U m ) sin Ωm t + J 3 ( k m U m ) sin 3 Ωm t +… ] (23) rezultă pe lângă termenul de frecvența
2
fundamentalei dorită, și numeroase armonici impare, care vor produce distorsionarea semnalului
modulat transmis.
Acest lucru reiese din definiția gradului de distorsionare:
U m )2 + J 5 ( k m U m ) 2 + … ]
D= √
[J (k
3 m
∗100 % (24)
J 1 ( kmU m)
De asemenea se poate calcula și gradul de modulație:
1
( I e )max − 2 I i
M= ∗100 % (25)
1
I
2 i
În ipoteza neglijării armonicilor expresia lui M capătă forma:
M=2 J 1 ( k m U m ) (26)

a) Modulator electrooptic de frecvență

Un montaj tipic de modulație în frecvență a fascicolului laser, folosind efectul Pockels este
prezentat în figura 9.

Fig. 9 Montajul modulației în frecvență, folosind efectul Pockels.

12
 Dacă propagarea luminii prin modulator se face după direcția z, excitarea acestuia se face
π
prin două tensiuni defazate cu aplicate după direcțiile x și y.
2
π
Fascicolul laser polarizat la față de axele x, y ale cristalului modulator este trecută mai întâi
4
prin o lamă sfert de undă astfel că la ieșirea acesteia este polarizat circular dreapta sau stânga
conform metricii:
I
Qe = i ∓i exp [ iωt ] (27)
√
2 1 [ ]
Ținând seama că defazajul ∆ Ф introdus de dispozitivul modulator este proporțional cu
amplitudinea U a semnalului modulator, producând o rotație a axelor elipsoidului indicilor cu un
ughi θ, matricea de polarizare a modulatorului este de forma:
i∆Ф
[ ]
T M=
cos θ −sinθ
[
sin θ cos θ ][ exp

0
2

exp
[
0

−i ∆ Ф
2 ]]
cos θ
[−sin θ
sin θ
]
cos θ
(28)

În deducerea expresiei (28) s-au folosit matricele de polarizare date în tabelul 2

Tabelul nr.2 Matricele de polarizare

Pentru lumina polarizată circular dreapta, cu ajutorul lamei sfert de undă, se obține la
ieșire modulatorului următoarea matrice de polarizare:
Ii ∆Ф ∆Ф
√[
Q 'e =T M Q e =¿
2
cos ( )
2
exp [ iωt ] i −i sin

2 dθ
1[] 2 1 [ ]]
exp [ i ( ωt−2 θ ) ] −i (29)
( )
Termenul al doilea are frecvența ω− deci unda este modulată în frecvență.
dt

d) Dispozitive compensate termic

În configurații în care se folosește schimbarea fazelor relative indusă între două direcții
de polarizare, influențele termice pot fi deranjante. Prin urmare, modulatorii electro-optici conțin
adesea două celule Pockels potrivite într-o configurație athermică, unde dependența de

13
temperatură a schimbării de fază relativă este în mare măsură anulată. Există, de asemenea,
configurații cu patru cristale de aceeași lungime, care anulează atât efecte birefringență, cât și
distanțe spațiale.

e) Rezonant Versus Dispozitive De Bandă Largă

Pentru unele aplicații este necesară o modulație pur sinusoidală cu frecvență constantă. În
acest caz, este adesea benefic să se utilizeze un modulator electro-optic rezonant electric (nu
mecanic), care să conțină un circuit LC rezonant. Tensiunea de intrare a dispozitivului poate fi
substanțial mai mică decât tensiunea pe electrozii celulei Pockels. Dezavantajul utilizării unui
dispozitiv rezonant este acela că pierde flexibilitatea: modificarea frecvenței de rezonanță
necesită schimbarea a cel puțin unei componente electrice.
Modulatoarele de bandă largă sunt optimizate pentru a funcționa într-o gamă largă de
frecvențe, care de obicei începe la frecvența zero. O lățime de bandă de modulare ridicată
necesită în mod obișnuit o celulă Pockels cu o capacitate electrică mică și exclude exploatarea
unei rezonanțe.
f) Modulatoare de deplasare-val
Pentru lățimi de bandă de modulare deosebit de ridicate, de ex. în regiunea gigahertz, sunt
adesea folosiți modulatori integrați de undă optică de deplasare. Aici, semnalul de atrenare
electrică generează un val electromagnetic (microunde) propagat de-a lungul electrozilor în
direcția fasciculului optic. În mod ideal, vitezele de fază ale ambelor valuri sunt potrivite astfel
încât modularea eficientă este posibilă chiar și pentru frecvențele care sunt atât de mari încât
lungimea electrodului corespunde mai multor lungimi de undă ale cuptorului cu microunde.[5]

3.2 Efectul electro-optic de ordinul doi (efectul Kerr)

În paragraful anterioară am văzut că efectul electro-optic linear nu apare într-un cristal ce
are centrul de simetrie. Oare acest lucru înseamnă că în cristalele ce nu au centru de simetrie sunt
imposibile fenomene electro-optice? Calculele elementare și faptele experimentale indică faptul
că în cristale ce dispun de centrul de simetrie se observă așa-numitul efect electro-optic de
ordinul doi, asociat cu termeni de ordinul doi dependenți de câmpul electric aplicat. Acest efect a
fost descoperit de către Kerr în 1875. Prin urmare, se numește efectul Kerr.
Schimbarea indicelui de refracție în acest caz poate fi calculată în același mod ca și în
cazul efectului electro-optic liniar, cu singura diferență că în acest caz forța de întoarcere va
include termeni proporțional cu primul și al treilea grad de deplasare a electronului din poziția de
echilibru. O astfel de înlocuire va duce la o schimbare a frecvenței de rezonanță și, prin urmare,
la o modificare corespunzătoare a indicelui de refracție, care este acum proporțională cu pătratul
intensității câmpului electric aplicat.
Prin aplicarea câmpului electric se induc o serie de efecte care se manifestă în mod
combinat:
- efectul electrooptic care este de natură electronică,
- efectul piezoelectric care modifică densitatea materialului şi deci indicele de refracție,
- variația indicelui de refracție efectiv rezultat în urma modificării dimensiunilor ghidului
optic.[5]

3.3 Dispozitive Modulatoare cu efect electrooptic pătratic(Pockels)

Pentru a se obține o proporționalitate între semnalul electric modulator și defazajul,
câmpul electric de excitare a celulei de modulare aplicat după direcția y va avea o componentă
continuă și una alternativă
14
 É= É y 0 + É(t ) (30)
supuse condiției
|É(t)|≪|E´yo| (31).
În acest fel,
É2= É2yo +2 É yo É ( t ) + É2 (t) (32)
și ținând seama de condiția (31), É(t ) se poate neglija, astfel că expresia defazajului se scrie:
2π 3 2
∆ Ф (t)= n ε 0 (ε r −1)(g11 −g12 ¿ É y0 É(t) Lz (33)
λ0
U (t)
Deoarece |E(t )|= rezultă o proporționalitate între defazajul și tensiunea modulatoare:
Ly
2π 3 2 L
∆ Ф (t)= n ε 0 (ε r −1)2( g11 −g12 ¿ É y0 U (t) z (34)
λ0 Ly
Prin modularea cu efect Kerr în lichide, se obține de asemenea un defazaj proporțional cu
tensiunea modulatoare:
Lz
∆ Ф (t)=4πB E0 U(t) (35) [3]
Ly

3.4 Efectul electrooptic în straturi de materiale organice subțiri

Printre materialele cel mai des utilizate pentru fabricarea modulatoarelor în ghidurile
optice de undă se numără şi materialele organice. Aceste materiale se caracterizează prin câteva
proprietăți remarcabile, ca de exemplu: elasticitate, coeficienți electrooptici mari, cost redus etc.

→
Prin aplicarea unui câmp electrostatic E p (0) suficient de intens unui material organic
este posibil ca în acesta să se manifeste fenomenul de birefringenţă. Astfel, prin introducerea
unui strat subţire de material organic centrosimetric (care la momentul inițial nu prezintă efect
electrooptic) într-un câmp electric exterior, (figura 10) acesta se polarizează, stratul devenind
activ[2].

Fig. 10 Efectul electrooptic într-un strat de material organic subţire.

Utilizarea straturilor de materiale organice subţiri la fabricarea modulatoarelor este

determinată de faptul că aceste materiale prezintă susceptibilități neliniare de ordinul doi [ X 2 ] cu
valorile cele mai ridicate în domeniul vizibil şi respectiv infraroșu al spectrului optic, care sunt
de mare interes pentru telecomunicaţii. Această neliniaritate de ordinul doi fiind de natură
electronică este posibilă realizarea unei modulaţii electrooptice foarte rapide, frecvenţa de
modulaţie νm fiind foarte mare ( ν m≥ 40 GHz). De asemenea, susceptibilitatea neliniară de
ordinul doi fiind dependentă de temperatură, acest fapt conferă mai multă flexibilitate aplicaţiilor
practice.

15
 Unul din neajunsurile materialelor organice în acest moment este determinat de pierderile
relativ ridicate ale acestora.

3.5 Unele caracteristici ale efectului Kerr în materiale lichide.

Ar trebui să ne oprim la unele caracteristici ale efectului Kerr în materiale lichide. Când
un câmp electric extern este activat, anizotropia artificială a materialului lichid nu dispare
instantaneu. Este nevoie de un anumit timp, așa-numitul timp de relaxare, care depinde de
structura materialului lichid dat, astfel încât anizotropia materialului lichid devine din nou o stare
izotropă, adică dipolii întorși sub influența mișcării termice să se dezorienteze. Valoarea timpul
de relaxare mică τ≈10−8−10−9 s permite folosirea efectului Kerr pentru proiectarea dispozitivelor
cu inerție redusă. Această proprietate a așa-numitei celule Kerry poate fi demonstrată pe
diagrama prezentată în figura 11.

Fig. 11 Diagrama celulei Kerry

Sursa de lumină (scânteia condensată) și condensatorul sunt alimentate simultan dintr-o

singură sursă. La o anumită valoare pentru sursa de lumină dată, a tensiunii intre electrozii se
întâmplă o descărcare de condensator. În funcție de poziția oglinzilor З2și З1, se poate alege o
cale de lumină de la sursa la proba dintre plăcile condensatorului, la care dispare efectul Kerr.
Aceasta înseamnă că timpul propagării luminii pe această cale este egală cu τ≈10−8 s. În acest
proces nu a fost luat în considerare timpul de defrisare a gazelor. Un calcul mai precis, ținând
seama de timpul de defectare a gazelor, ne arată timpul egal cu τ≈ 10−9 s. Acest lucru face
posibilă utilizarea celulei Kerr ca obturator optic.
Celula Kerr și-a găsit aplicația ca obturator fără inerție în cinema cu sunet, în televiziune,
pentru a determina viteza luminii în laborator la o distanță de referință foarte mică, precum și
pentru alte scopuri tehnice.

3.6 Caracteristicile modulatoarelor electrooptice [3]

Un modulator electrooptic macroscopic (de volum) este format dintr-un cristal
electrooptic ale cărui feţe sunt metalizate şi permit aplicarea unui câmp electric cristalului (figura
12).

16
 Fig. 12 Schema unui modulator electrooptic macroscopic.

Direcţia de polarizare dorită poate fi selectată cu ajutorul unui polarizor plasat înaintea
modulatorului. Analizorul plasat la ieşire transformă modulaţia de fază în modulaţie de
intensitate.
În cazul unui cristal caracterizat de un coeficient electrooptic r după axa x variaţia
indicelui de refracţie determinată de un câmp electric aplicat din exterior E este:
1 3
∆ n= n0 ℜ (36)
2
Variaţia indicelui de refracţie determină o variaţie a fazei undei care traversează mediul
dată de relaţia:
2π πL
∆ Ф= L ∆ n= n30 ℜ (37)
λ λ
Considerând că polarizorul şi analizorul se află în stare încrucişată, adâncimea modulaţiei
se poate calcula din formula:
2 ∆Ф
M=sin ( ) 2
(38)
De obicei, lumina incidentă provenită de la un laser este sub forma unui fascicul
Gaussian. Pentru a reduce tensiunea aplicată cristalului se focalizează acest fascicul astfel încât
spotul minim să fie situat în centrul cristalului în z= z 0=L/ 2 (figura 12). Pentru a evita apariţia
fenomenului de difracţie trebuie ca aria feţei de intrare a cristalului a 2 să fie mai mare decât
secţiunea fasciculului π ω20 în centrul cristalului. Astfel, condiţia pentru dispariţia fenomenului de
difracţie se scrie sub forma:
a
>ω 0. (39)
2
În practică se alege un factor de securitate, (s > 3), iar condiţia (39) devine:
a
> s ω0 (40).
2
Puterea care trebuie aplicată modulatorului electrooptic de volum nu depinde de
geometria acestuia. Pentru fiecare material în parte există o valoare minimă bine determinată a
puterii specifice consumate. Astfel, pentru λ =0,63 μm şi s =5 se obţine în cazul LiNb O 3 ( r =
r 33=¿ 30 pm/V, ε r=28, n0 =2,2) o valoare (P/∆ ϑ ¿ mW/MHz iar în cazul ZnO (r =r 33=2,6 pm/V,
ε r=8,2, n0 =2,015) o valoare ( P/∆ ϑ) π = 816 mW/MHz.

4. Elemente constructive ale dispozitivelor modulatoare electrooptice

a) Puterea de excitație și lărgimea de bandă a dispozitivelor modulatoare electrooptice

Pentru a se putea compara între ele dispozitivele modulatoare, după montajul utilizat pentru
modulație și substanța din care este făcut cristalul modulator, vom stabili în ceea ce urmează
relația dintre defazajul ∆ Ф, puterea electrică de excitație și lărgimea de bandă de modulație
pentru modulatoarele prezentate mai sus. În materialele electrooptice puterea electrică disipată
este nulă, deoarece sunt dielectrice. În schimb, funcția de frecvență, se pierde o mare parte din
puterea de modulație ceea ce face ca performanțele modulatoarelor să depindă puternic de
frecvență.

4.1 Modulatoare de înaltă frecvență cu constante localizate.

17
 Pentru aceasta categorie de modulatoare cristalul electrooptic echivalent cu o capacitate
electrică, este introdus într-un circuit RC sau LC, astfel că în ambele cazuri lărgimea de bandă
este condiționată de relația RCΩ=1, R fiind rezistența circuitului, Ω- frecvența de modulație, iar
C-capacitatea electrică a cristalului.
Puterea de modulație se poate exprima funcție de tensiunea de modulație prin expresia:
1 2
P= U m C Ω (41)
2
Ca exemplu, considerăm un cristal de secțiunea pătrată L x =L y =L și lungimea L' =L z.
Modulatorul cu efect longitudinal va fi caracterizat de mărimile:
L2
C=ε 0 ε r ' (42)
L
'
L
R= (43)
ε 0 ε r Ω L2
2
1 ∆Ф
P= L2
2U 2λ/ 2 ε 0 ε r Ω
( )
π (44)
'
L
Pentru modulatorul cu efect transversal, expresiile de mai sus se scriu sub forma:
C=ε 0 ε r L' (45)
1
R= (46)
ε 0 ε r Ω L'
L2 ∆ Ф 2
2 U
2
ε
P= λ/2 0 r ' ε
L π ( )(47)
Dacă modulatorul cu efect longitudinal este compus din mai multe cristale. În vederea mișcării
tensiunii de modulație, două cristale consecutive vor fi supuse la câmpuri de faze opuse, de
aceea este necesară efectuarea unei rotații de 90 ̊ a unui cristal cu următorul, pentru ca efectele să
se însumeze. Modul de aplicare a tensiunii modulatoare pentru un astfel de modulator este
prezentat în figura 13

Fig. 13 Modul de aplicare a tensiunii modulatoare.

Parametrii electrici ai modulatorului vor fi în acest caz modificați în funcție de numărul

cristalelor N,
L2
C N =N C1=N ε 0 ε r ' (48)
L
'
L
R= (49)
Nε 0 ε r Ω L'
18
 Um
∆ Ф=Nπ (50)
U λ/2
1 2 L2 ∆ Ф 2
P= U λ/2 ε 0 ε r Ω
2 ( )
NL π
(51)
Rezultă o putere echivalentă cu cea necesară pentru un modulator cu un singur cristal, de
lungimea N L' în codițiile modificării impendanței pe care modulatorul o pune circuitului.

4.2 Modulator de înaltă frecvență cu constante distribuite.

Modulatoarele cu constante distribuite se folosesc în scopul obținerii unor impendanțe
care să depindă foarte puțin de frecvență într-o bandă largă de frecvențe.
Un astfel de modulator echivalent cu o succesiune de celule de filtre trece jos în π este arătată în
figura 14.

Fig. 14 Modulator echivalent cu o succesiune de celule de filtre trece jos.

Capacitățile filtrelor sunt construite de capacitățile cristalelor electo-optice iar inductanțele sunt
conectate din exterior. Impendanțele caracteristice și frecvențele de tăiere ale celulelor de filtrare
se pot calcula cu fomulele
L
√
R0 = k (52)
Ck
1
Ω0 = (53)
√ Lk C k
C
în care C k = deoarece capacitatea C a fiecărui cristal aparține la două celule adiacente.
2
Pentru filtre terminate pe impendanța caracteristică, tensiunile la bornele cristalului sunt date de
relația:
2
1 Um
P= (54)
2 R0
în care P este puterea de modulație.
Excursia de fază, rezultantă a celor N cristale are expresia:
Um
∆ Ф=Nπ (55)
U λ/2
Astfel că puterea de modulație se poate scrie:
1 U λ/ 2 ∆Ф 2
P=
4 N2
C Ω( )
0
π
(56)
Altă variantă de modulator cu constante distribuite este cea reprezentată de o linie lungă, care se
analizează la fel cu o linie clasică formată din doi conductori.
19
 4.3 Modulatoare de foarte înaltă frecvențe (microunde).
La frecvențe foarte înalte, unde pierderile în dielectric și sincronismul joacă un rol fundamental,
modulatoarele electrooptice capătă forme constructive specifice, fiind necesară utilizarea
cavităților rezonante și a ghidurilor de undă.
Ca exemplu, se poate considera un modulator constituit dintrun tronson de linie cilindric, în
gama centimetrică încărcat prin capacitatea cristalului, care este așezat după axa cavității.
Alegând drept mod de rezonanță, modul transversal magnetic T M 010 cîmp electric va fi uniform
în cristal, astfel că puterea disipată de modulator va fi dată de expresia:
1 1 Ω ε0 εr 2 2 '
P= σ E2 L2 L' = E L L (57)
2 2 Q
în care Ω-este frecvența centrală de modulație, σ =Ω ε 0 ε r tgδ este conductivitatea cristalului, tgδ
1
= specifică pierderilor cavității, Q fiind factorul de calitate al acesteia, iar
Q
L și L' sunt secțiunea și respectiv lungimea cristalului.
2

Pentru îndeplinirea condiției de sincronism între unda luminoasă și uda modulatoare, se impune
nΩ
ca unda modulatoare să aibă constanta de propagare egală cu . Ca urmare, lungimea cavității
c
va fi dată de relația:
r L' =mπ (58)
m specificând modul de vibrație ales.
Funcție de m rezultă o gamă mare de valori pentru lungimea cavității, care se alege
urmărind-se pierderi cât mai mic pentru câmpul optic de hiperfrecvență și o excitare optimă a
modului dorit în cavitate.
Pentru modulatorul cu cavitate, lărgimea de bandă este determinată de factorul de calitate al
cavități, condiția de sincronism jucând un rol secundar.
În cazul în care se alege lungimea de cavitate în așa fel încât Г L' > 1, unde Г este
coeficientul de atenuare a câmpului de microunde, modulatorul funcționează cu ”unda
progresivă”, iar lărgimea de bandă va fi determinată de condiția de sincronism.
În acest caz pierderile în cristal duc la reducerea puterii utile cu parcursul prin cristal și la
căderea eficacității ultimei porțiuni din lungimea cristalului, ceea ce limitează lungimea utilă a
acestuia, neajuns care se înlătură cu precauții, constructive și funcționale speciale.

4.4. Caracteristici constructive și funcționale ale unor modulatoare experimentale

Cerințele generale privind realizarea modulatorilor electrooptici cu efect Pockels, deduse pe baza
studiului teoretic al metodei de modulare corespunzătoare, sunt o consecință a modului de
comportare a cristalelor electrooptice utilizate în acest scop, indiferent de configurațiile optice de
modulație utilizate.
Ca urmare, considerațiile care se vor face în continuare vor fi axate pe analiza modulatorilor
electrooptici de intensitate cu cristalele de K H 2PO 4 (LiNbO 3), concluziile puțînd fi ușor
extrapolate funcție de tipul de modulație și varianta constructivă a dispozitivului modulator.

Opțiunea pentru cristalele K H 2PO 4 (N H 4 H 2 PO 4 ¿ și LiNbO 3 (LiTaO 3) în vederea realizării

modulatoarelor electrooptice s-a făcut avându-se în vedere caracterizarea principalelor materiale
electrooptice și a criteriilor de selecție corespunzătoare.

20
Ținând seama de analogia principiilor de funcționale și tehnologice ale modulatorilor realizate în
cristalele de K H 2PO 4 și LiNbO 3 (LiTaO 3) și de utilizarea cu precădere de către autor a cristalelor
K H 2PO4 în experimentările efectuate, în cele ce urmează se va face studiul amănunțit al acestui
tip de modulator cu privire la modulatorul cu LiNbO 3(LiTaO 3) făcîndu-se numai unele remarci
de circumstanțe pentru a-i evidenția particularitățile.
Răspunsul spectral al cristalelor de K H 2PO4 este prezentat în figura 15.

Figura 15 Răspunsul spectral al cristalelor de K H 2PO4

Tensiunea semiundă care poate fi utilizată ca factor de merit important pentru cristalele folosite
în realizarea modulatorilor electrooptici pentru axele cristalografice normale, este de
7,5 kV pentru K H 2PO 4 și de numai 2,94 kV pentru cristalul de LiNbO 3 pentru radiația λ=632,8
nm a laserului cu HeNe.

Dependența puternică a acestei tensiuni de lungime de undă optică pentru cristalul de K H 2PO 4
este reprezentat în figura 16.

Fig. 16 Dependența puternică a acestei tensiuni de lungime de undă optică pentru cristalul de
K H 2PO4

Un alt factor de care depinde tensiunea semiundă caracteristică pentru diferite tipuri de cristale
electrooptice, ca urmare a anizotropiei lor, îl constituie direcția cristalină selectată pentru
21
interacțiune, putându-se obține scăderi importante ale acesteia pentru direcții de propagare
judicios alese.
Studiile efectuate asupra modulatorilor electrooptici cu efect transversal, privind tăietura optimă
a cristalului pentru tensiunea semiundă minimă, au stabilit pentru defazajul ∆ Ф datorat
birefringenței electrice expresia generală:
d
∆ Ф=π EQ (59)
λ
unde d-este lungimea cristalului, E-intensitatea câmpului electric iar Q- un factor funcție de
direcția de propagare a coeficientului electrooptic definit astfel:
3 3 3 2
Q=n0 r 63 cos ξ sinφsin 2 θ+n i r 41 sin 2 φsin ξ cos 2 θ+ni ( r 63 +2 r 41 ) cos ξ sin φ cos φ sin2 θ (60)
pentru cristalul de K H 2PO 4 și
Q=r 22 ( n30 +n 3i cos 2 φ ) cos φ sin 3 θ cosξ +r 22 ¿)cosθsin ξ +r 13 ¿ -n30 ¿ sin φ cos ξ +n 3i r 51 sin2 φcosφcosξ+
n3i r 33 sin3 φcos ξ(61)
pentru cristalul de LiNbO 3
În relațiile de mai sus, ni este o funcție de indici de refracție ordinari și extraordinari având
expresia
−1
ni =(n 0 cos φ+ne sin φ) 2 (61)
−2 2 −2 2

iar unghiurile ξ , φ ,θ au semnificația din figura 17, r fiind direcția de propagare a luminii, iar X 1 ,
X 2 , X 3 sistemul de axe transformat. Din extremele lui Q se obțin tensiunile semiundă minime
(5,780 kV pentru K H 2PO 4 și 1,440 kV pentru LiNbO 3), corespunzătoare tăieturilor optime ale
cristalelor.

Fig. 17 Semnificațiile unghiurilor ξ , φ ,θ

Întrucât aceste tăieturi au o birefringență naturală finită, care depinde de temperatură și
lungimea de undă a radiației, în realizarea practică a modulatorilor se iau o serie de măsuri care
limitează influența nedorită a birefringenței naturale: alegerea unor tăieturi cu birefringență
naturală minimă, montaje cu mai multe cristale pentru compensarea reciprocă a defazajelor

22
nedorite, stabilirea unor restricții asupra gamei de temperaturi de lucru, funcție de fluctuațiile
permise ale defazajelor și ale aperturii unghiulare cu temperatura etc.
Un alt efect secundar important îl reprezintă limitarea frecvenței superioare de lucru din
considerente constructive. Acest efect se datorează birefringenței produse de încălzirea
electrozilor. Frecvența limită superioară se calculează cu ajutorul expresiei
6 QT 12 λ ∆ Ф 1
(
ω max= )
R ∆ Ф π ε0 a dB dB 12 (62)
ε V λ ( )( )
2
dT dΨ
în care Q T reprezintă coeficientul de transfer al căldurii către mediu, ∆ Ф este deviația maximă
permisă a defazajului datorită cauzei considerate, ∆ Ψ -apertura unghiulară corespunzătoare
defazajului ∆ Ф, a- dimensiunea electrozilor de formă pătrată depuși pe cristal sub forma unor
dB dB
folii transparente, iar și țin seama de variațiile birefringente cu temperatura și
dT dΨ
modificările corespunzătoare ale aperturii unghiulare.
Posibilitățile de modulare ale dispozitivelor modulatoare rezultă din studiul
caracteristicilor funcționale ale acestora, cu luarea în considerare a benzii de frecvență, a
neliniarităților și a zgomotelor introduse de acestea.
Caracteristicile statice ale dispozitivelor se pot ridica cu ajutorul montajului experimental
prezentat în fig.18

Fig. 18 Caracteristicile statice ale dispozitivelor se pot ridica cu ajutorul montajului

experimental

În fig.19 se reprezintă curba care dă transmisia optică relativă, a unui dispozitiv modulator tipic,
funcție de tensiunea continuă aplicată pe cristal. (Transmisia optică a dispozitivului este de
aproximativ 75% pentru lungimea de undă de 632,8 nm, a laserului cu HeNe).

23
 Fig. 19 Curba care dă transmisia optică relativă

Pentru determinarea caracteristicii de frecvență a cristalului s-a utilizat montajul reprezentat în

fig. 20

Fig. 20 Montajul pentru determinarea caracteristicii de frecvență a cristalului

Pe poziția (a) a comutatorului se aplică la intrarea instalației de modulație un semnal de

amplitudine constantă. Pe poziția (b) un semnal de aceeași frecvență se aplică la intrarea
instalației de detecție. Variindu-se atenuarea At astfel încât pe cele două căi să avem același nivel
de semnal U i ,se poate trasa caracteristica U i=f ( ω), pentru diferite cristale modulatoare (figura
21)

24
 Fig. 21 Caracteristica U i=f ( ω), pentru diferite cristale modulatoare

Utilizarea materialelor piezoelectrice pentru modulația fascicolelor optice, presupune

cunoașterea modurilor elastice de oscilație ale materialului ca urmare a corelațiilor dintre efectele
elastice, electrooptic piezoelectric, soluțiile câmpurilor electromagnetice și acustic în aceste
medii îndeplinind condițiile teoremei lui Poynting și de reciprocitate pentru analiza fluxurilor de
energie caracteristice acestor interacții.
Un parametru important pentru evidențierea cantitativă a acestor corelații este modulul
pe
piezoelectric specific P= (63)
cr
care caracterizează eficiența rezonanțelor piezoelectrice pentru un anumit material și o
anumită tăietură p, e, c, r, fiind elemente de matrice ale tensorilor corespunzătoare
(susceptibilitate piezoelectrică, piezoelectric stres, elastic și electrooptic).
Caracterizarea influenței mediului în care se găsește cristalul piezoelectric în timpul
interacției se poate face cu ajutorul parametrului de adaptare M=Z/ Z 0 , Z 0 și Z fiind impendanțele
acustice caracteristice pentru cristal și mediul înconjurător.
Prezența rezonanțelor piezoelectrice ale materialului, deteriorează caracteristicile de frecvență
ale modulatorilor laser, astfel că se pune problema evaluării lor cantitative, și după caz, a
amortizării lor sau a utilizării lor în diferite aplicații ale modulației optice.
Întârzierea de fază a luminii la trecerea print-un cristal de lungime d va fi caracterizată de drumul
optic
❑
Dd =∫ ∆ n ds (64)
d

De exemplu, pentru ,ondulatorul cu efect electrooptic transversal, întârzierea Dd este dată de

relația
n3 r pe
Dd =−d
2 { }
1+ f E (65)
rc
1
ω
unde f= X X (66) , iar X= (67) este frecvența normalizată.
cos( )
2
π + ℑ sin
2( )
π ω0

25
 Fig. 22 Eficiența ridicată a modulației electrooptice la rezonanță și efectul de amortizare al
mediului ambient.

Pentru evaluarea caracteristicilor de frecvență ale materialelor piezoelectro-optice

se poate utiliza configurația experimentală din fig. 23.

Fig.23 evaluarea caracteristicilor de frecvență ale materialelor piezoelectrooptice

Un amplificator de bandă largă, cu tensiune de ieșire riguros constantă, excită cristalul

modulator așezat intr-un montaj de modulație de intensitate. Microvoltmetrul selectiv acordat pe
frecvența de lucru, măsoară semnalul furnizat de fotodiodă. În acest mod, punct cu punct se
ridică caracteristica de frecvență globală pentru canalul optic, care ține seama de comportarea cu
frecvența atât a modulatorului electrooptic cât și a receptorului. În acest fel caracteristica
modulatorului se poate obține dacă se utilizează un receptor (fotodetector plus amplificator) cu
caracteristică cunoscută, fie un receptor ideal.
În cazul în care caracteristica fotodetectorului nu se cunoaște, se poate utiliza o metodă
prin heterodinare.
Conform figurei 24, prin intermediul a două amplificatoare de bandă largă A, se aplică pe
două modulatoare M 1 și M 2 așezate în cascadă, semnalele de frecvențe ω 1 și respectiv ω 2, cu
condiția ca diferența lor să fie constantă și relativ scăzută:
26
 ω 1−ω2 =ωi (67)
ω i ≪ ω1
ω i ≪ ω2 (68)
Expresia intensității luminoase la ieșire din modulatorul M 1 este
Ii
I e = [ 1−cos ( Г 0 + xsin ω1 t ) ] (69)
2
Г Г Г
unde 0 = n L(61) este suma dintre defazajul natural introdus de cristalul modulator și cel
+
introdus de elementul defazor din montaj iar xsin ω1 t este defazajul datorat birefringenței
electrice.

Fig. 24 Aplicarea pe două modulatoare semnalele de frecvență ω 1 și respectiv ω 2

π
Pentru liniaritate maximă, se reglează Г 0 la valoarea , caz în care la ieșire primului modulator
2
se obține
I i Ii
I e1= + sin ⁡¿ (70)
2 2
iar la ieșirea celui de al doilea
Ii
I e1= ¿ (71)
4
Prin dezvoltare în serie de funcții Bessel pentru x mic, se obține pentru partea variabilă a
intensității I e2 v expresia
Ii x1 x 2 x1 x2
[
I e2 v ≅
4
x1 sin ω1 t+ x 2 sin ω2 t +
2
cos ( ω 1+ ω2 ) t+
2 ]
cos ( ω1−ω 2 ) t (72)

Caracteristica de frecvență a fotodiodei fiind F(ω), semnalul S3 recepționat pe frecvență ω 1-ω 1

va fi
S3 x1 x 2 F ¿-ω 1 ¿ (73)
Analog, aplicând semnale pe rând pe fiecare din cele două modulatoare separat de obține
S1 x 1 F ¿) (74)
și
S2 x 2 F ¿) (75)
astfel ca x 1 și x 2 sunt funcții de frecvență și determină caracteristicile de frecvență ale
modulatorilor M 1 (ω) și M 2 (ω)
Dacă ω 1 ≅ ω2 ≅ ω, se obține
2 S 1 S2
F (76)
S3

27
 2 S 1 S3
x1 (77)
S2
S S
x 22 2 3 (78)
S1
Din ultimele trei relații se obțin ușor caracteristicile de frecvență relative ale
dispozitivelor modulatoare utilizate și ale receptorului.
Efectele rezonanțelor piezoelectrice ale cristalului modulator, care se manifestă cu
precădere în banda 50 Hz-200 KHz se poate evalua printr-un alt tip de măsurări, ridicându-se
punct cu punct, caracteristica de modulație optică în intensitate pentru banda de frecvență
corespunzătoare acestor rezonanțe.
Unele concluzii privind analiza cantitativă a rolului parametrului de amortizare V, sînt
prezentate în fig. 25 cristalul modulator fiind prevăzut cu amortizori pe două din fețele laterale
opuse.

Fig. 25 Concluzii privind analiza cantitativă a rolului parametrului de amortizare

Un interes particular îl prezintă rezonanțele piezoelectrice în realizarea modulatorilor cu efect

electrooptic rezonant foarte utili în unele aplicații unde cerințele de bandă sunt limitate, ca
urmare a eficienței lor ridicate și a simplificării echipamentelor electronice de emisie (de
exemplu, posibilitatea folosirii aceluiași cristal atât ca oscilator electronic cât și ca modulator
optic).

5. Avantajele oferite de modulatoare

Dintre avantajele oferite de aceste modulatoare remarcăm:
-pot fi folosite pentru toate tipurile de comunicații,
-pot lucra într-o bandă largă de frevcențe,
-pot fi folosit la toate lungimele de undă optice,
-sunt ieftine și ușor de construit.

28
 6. Proprietăți importante
- Dispozitivul trebuie să aibă o deschidere suficient de mare orificiul(gaura), în special în
cazurile cu puteri maxime de vârf. O înaltă calitate a cristalului și o geometrie adecvată a
electrodului sunt necesare pentru comutarea uniformă sau modularea în întreaga deschidere
orificiu.
- Pentru comutarea impulsurilor ultrascurte, efectele Kerr neliniarității și dispersiei cromatice pot
fi relevante, care depind de materialul și lungimea cristalului, precum și de raza fasciculului.
(Efectele semnificative de acest tip adesea nu pot fi evitate și deci trebuie luate în considerare în
proiectarea, de exemplu, a unui amplificator regenerativ.)
- În funcție de proiectarea dispozitivului, polarizarea fasciculului de intrare poate sau nu să fie
menținută în ieșire.
- Un modulator de fază poate genera modularea nedorită a amplitudinii și invers. Acest lucru
depinde foarte mult de design.
- Deoarece materialele electro-optice sunt de asemenea piezoelectrice, tensiunea aplicată poate
introduce vibrații mecanice, care ele însele pot afecta indicele de refracție prin efectul electro-
optic. În jurul anumitor frecvențe mecanice de rezonanță, răspunsul modulatorului poate fi
puternic modificat. Aceasta poate fi o problemă, în special pentru modulatorii de bandă largă. În
comutarea aplicațiilor, pot apărea efecte de apel nedorite. Astfel de efecte depind puternic de
materialul cristal, dimensiunile, orientarea și designul mecanic.
- Atât puterile medii optice ridicate, cât și frecvențele mari de comutare pot determina probleme
termice. Manipularea termică și, prin urmare, capacitățile de putere și de frecvență depind de
diferite detalii de construcție.
- Cristalul (ele) ar trebui să aibă învelișuri antireflexive de înaltă calitate, proiectate pentru
lungimile de undă necesare pentru funcționarea lor și bineînțeles o bună transparență materială
pentru a minimiza pierderea de inserție.
- viteza de comutare (timpul de creștere, timpul de cădere) depinde de proprietățile
modulatorului (de exemplu, prin capacitatea sa) și de driverul electronic.
- Modulatoarele electronice optice pot fi achiziționate în formă de fibre cuplate, cu diferite tipuri
de conectori și fibre (de exemplu, un singur mod sau un multimod).
- este necesară și o montare mecanică adecvată, adesea cu mijloace pentru a alinia modulatorul
precis în diferite direcții..

Studiu Bibliografic
 [1]http://blog-fizica.first-jump.com/?
l=ro&p=home&sp_c=news_cl_8&sp_p=8&sp_i=imnrf2q
 [2]http://laser-portal.ru/content_755
 [3]P. Sterian. Transmisia optică a informației
 [4] http://mash-xxl.info/info/172498/
 [5] https://www.rp-photonics.com/electro_optic_modulators.html

29
30