See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/311857980

Parteneriatul Estic - un punct de cotitura in relatiile UE-Rusia? - rezumat

Thesis · November 2013

DOI: 10.13140/RG.2.2.10129.02407

CITATIONS READS

0 111

1 author:

Vasile Rotaru
National University of Political Studies and Public Administration
14 PUBLICATIONS   11 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

A new Cold War in Europe? How Russia is (re) interpreting the Balkan experience to challenge European order View project

All content following this page was uploaded by Vasile Rotaru on 23 December 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI
ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

Parteneriatul Estic – o nouă etapă în

relațiile UE-Rusia?

Rezumatul tezei de doctorat

Coordinator științific: Candidat:

Prof. univ. dr. Mihail Ionescu Vasile Rotaru*

* Beneficiar al proiectului Burse doctorale pentru o societate sustenabilă, cofinanțat de Uniunea

Europeană prin Fondul Social European – Programul Operațional Sectoral pentru Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007- 2013.

București

2013

! 1!
!
Pe 7 mai 2009, liderii statelor membre UE și reprezentanții a șase republici ex-
sovietice, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova șu Ucraina s-au întâlnit
la Praga pentru a semna acordul de cooperare intitulat Prteneriatul Estic (PaE).
Inițiativa aparține Poloniei și Suediei și are drept scop să aducă vecinii estici mai
aproape de Uniunea Europeană prin implementarea reformelor democratice;
liberalizarea comerțului și „integrarea graduală în economia UE” 1 ; și facilitarea
călătoririi cetățenilor din cadrul statelor PaE în spațiul UE. Inițiativa nu oferă
perspective de aderare la UE, dar urmărește să crească ‘stabilitatea, securitatea și
prosperitatea Uniunii Europene și a țărilor partenere și a întregului continent
european‘ 2 prin integrarea fostelor republici sovietice în familia Europeană care
împarte aceleași valori și reguli. PaE a fost lansat în contextual relațiilor tensionate
dintre UE și Rusia și nu a fost deloc pe placul Moscovei încă de la început.
Lucrarea de față își propune să analizeze impactul Parteneriatului Estic (PaE)
asupra relațiilor UE-Rusia, încercând să stabilească dacă inițiativa europeană a condus
sau nu la vreo schimbare în relațiile Rusiei cu Uniunea Europeană și cu așa numita
“vecinătate comună”. Aceste obiective de cercetare sunt logice având în vedere
contextul lansării PaE (la scurt timp după Războiul din Georgia din august 2008 și
criza gazului din Ucraina din ianuarie 2009) și scepticismul Kremlinului față de
această inițiativă.
În martie 2009, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, declara că
Bruxelles-ul vrea prin PaE să își extindă sferele de influență în zona fostei Uniuni
Sovietice: “Noi suntem acuzați că încercăm să ne creem sfere de influență. Ce este de
fapt Parteneriatul Estic? Este o sferă de influență care include Belarusul?” Și în ciuda
replicii ministrului afacerilor exterene suedez, Carl Bildt că “Parteneriatul Estic nu
are nimic de-a face cu sferele de influență. Diferența este că aceste state au optat ele
însele să se alăture acestei inițiative”3, Lavrov nu și-a schimbat poziția, insistând pe
26 aprilie 2009, în cadrul conferinței de presă de după întâlnirea Consiliului
Permanent de Cooperare UE-Rusia, că “Am auzit de la Bruxelles că nu este o
încercare de creare de sfere de influență și nici un process îndreptat împotriva Rusiei.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
1!Council of the European Union (2009), “Joint Declaration of the Prague Eastern Partnership
Summit”, Brussels, May 7, 8435/09 (Presse 78)!
2!Council of the European Union (2009), “Joint Declaration of…!
3!Benes, Karoly (2009), “European Council endorses Eastern Partnership”, Central Asia Caucasus
Analyst, May 26, available online at http://www.cacianalyst.org/?q=node/5074!

! 2!
Ne-am dori să credem aceste declarații, totuși unele comentarii venite dinspre UE ne-
au neliniștit”4. Prim-ministrul rus Vladimir Putin și președintele Dmitri Medvedev au
fost și mai duri în declarații, primul catalogând PaE ca pe o “alternative la extinderea
NATO înspre Est”, în timp ce al doilea a declarant că, “Am încercat să ne convingem
[că PaE nu este îndreptat împotriva Rusiei], dar până la urmă nu am reușit. Ce ne
deranjează este că pentru unele state acesta este văzut ca un parteneriat împotriva
Rusiei”5.
PaE este o inițiativă dinamică și ‘tânără’, care nu și-a manifestat încă pe deplin
efectele asupra țărilor partenere. Niciun Acord de Asociere nu a fost semnat cu nici
una din cele șase republici ex-sovietice, nicun partener estic nu beneficiază
deocamdată de acces nelimitat la piața UE, iar cetățenii din aceste state nu pot călători
în cadrul Uniunii fără vize. Doar efectele posibile ale stimulentelor oferite de UE
vecinătății commune în cazul respectării promisiunilor făcute la Praga în 2009 și
politica Rusiei în această zonă oferă mediului academic o arie semnificativă de
cercetare. În plus, lipsa studiilor academic despre impactul PaE asupra relațiilor UE-
Rusia și asupra politicii externe ruse în vecinătatea propiată; și interesul nostru
regional specific pentru vecinii estici constituie o justificare solidă pentru prezenta
teză de cercetare.
Decizia de a studia PaE și impactul său asupra relațiilor UE-Rusia poate fi
‘legitimată’ de de mai multe argumente. Vom prezenta doar patru dintre ele:

PaE a determinat oficialii ruși să se lanseze într-un atac dur la adresa Uniunii
Europene. Pentru prima dată de la prăbușirea URSS, Moscova a acuzat official UE de
intruziune în sferele sale de influență, de politică anti-rusă și de promovare a
intereselor SUA și NATO în Europa. Nici lansarea Politicii Europene de Vecinătate
(PEV), nici aderarea celor trei republici baltice (foste republici sovietice) și a fostelor
membre ale Tratatului de la Varșovia la UE nu au deranjat Rusia atât de mult. De
fapt, înaintea apariței PaE, principala îngrijorare a Rusiei era extinderea NATO și
creșterea influenței SUA în spațiul ex-sovietic. Astfel, Moscova a acuzat

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
4!Semenij, Olexij (2010), “EU-Russia strategy and Eastern Partnership: Less Confrontation, More
Cooperation?”, Heinrich Boll Stiftung, September 16, available online at
http://www.boell.de/internationalepolitik/europatransatlantik/europa-transatlantik-eu-russia-strategy-
eastern-partnership-10113.html!
5!President of Russia (2009), “News conference following Russia-EU summit”, May 22, available
online at: http://archive.kremlin.ru/eng/speeches/2009/05/22/1419_type82915_216713.shtml.

! 3!
Washingtonul că s-ar fi aflat în spatele ‘revoluțiilor colorate’ din Georgia, Ucraina și
Kârgâstan și nu s-a abținut de la a folosi tancurile în august 2008 pentru a preveni
extinderea NATO în ‘sferele sale de influență’. Mai mult, în încercările sale de a
contrabalansa influența Americii în Europa, Kremlinul căuta să facă din UE aliatul
său strategic.
Al doilea argument pentru cercetarea PaE este dat de interesul tot mai mare al
UE față de vecinii estici. Chiar dacă nu a fost declarată oficial prioritatea politicii
externe a Bruxelles-ului, această zonă este de o importanță majoră pentru stabilitatea
și securitatea Uniunii Europene. Crizele gazului din 2006 și 2009 au arătat că ce se
întâmplă în țările din vecinătatea estică poate afecta direct UE. Și securitatea
energetică nu este singurul element important: cu cât ar fi mai sărace și mai instabile
politic statele vecine, cu atât ar crește numărul imigranților ilegali sau a celor care
caută azil politic la poarta UE. În plus, conflictele secesioniste de la granițele Uniunii
au potențialul de a genera un val de crize umanitare sau ar putea implica direct unele
state membre.
Al treilea argument în sprijinul cercetării PaE este dat de importanța tot mai
mare pe care o acordă Moscova țărilor din CSI. Zona a fost declarată prioritate a
politicii externe ruse și a cunoscut o dinamică deosebită după 2009. Kremlinul s-a
lansat recent într-o adevărată cursă a proiectelor integraționiste în vecinătatea
apropiată (în 2010 a fost inaugurată Uniunea Vamală Rusia, Belarus, Kazahstan; în
2011 a fost anunțat proiectul Uniunii Euroasiatice care ar trebui să fie implementat în
2015; și în 2012 a intrat în vigoare un Spațiu Economic Comun între membrii Uniunii
Vamale). Aceste proiecte sunt și mai interesante dacă luăm în considerare faptul că
până în 2009 inițiativele integraționiste ale Rusiei nu s-au bucurat de prea mult
success (de ex. acordul pentru crearea uniunii vamale dintre Rusia, Belarus și
Kazahstan a fost semnat încă în 1995, proiectul rămânând pe hârtie aproape 15 ani. În
2000 statele membre ale uniunii vamale au căzut de accord să creeze Uniunea
Economică Euroasiatică; în 2003 Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan au decis să
creeze un spațiu economic comun – aceste inițiative nu au prins viață însă decât după
2010), dar în iunie 2009 (la doar o lună după lansarea PaE), prim-ministrul rus,
Vladimir Putin, a anunțat intensificarea pregătirilor pentru lansarea Uniunii Vamale

! 4!
dintre Rusia, Belarus și Kazahstan în 20106 .
Interesul deosebit al României față de Republica Moldova constitiue, de
asemenea, un argumente important pentru cercetarea evoluției și impactului PaE în
statul vecin. Legăturile istorice, culturale și economice dintre cele două țări românești,
lobby-ul Bucureștiului la Bruxelles pentru o mai mare atenție a UE față de Republica
Moldova și interesele României față de proiectele energetice ale UE în Caucaz,
reprezintă argumente temeinice în acest context.

Doar dacă urmărim declarațiile oficiale ale Rusiei despre PaE și investigăm
motivele absenței unor lideri UE și ai celor șase foste republici sovietice la summitul
de la Praga, oricine își poate pune cel puțin două întrebări evidente: de ce a fost Rusia
atât de pornită împotriva inițiativei europene? A fost lansarea PaE atât de deranjantă
pentru a determina înalții oficiali ruși să iasă la rampă cu asemenea declarații dure?
Pornind din acest punct, analizând contextual relațiilor UE-Rusia și politica Moscovei
în fostele republici sovietice, am mers mai departe în formularea întrebărilor de
cercetare:
A determinat PaE Rusia să-și reconsidere relația sa cu Uniunea
Europeană în sensul schimbării percepției față de aceasta de la aliat
strategic la competitor pentru influență?

Este PaE un instrument menit să slăbească politica dominantă a Rusiei în

fostele republici sovietice și să pregătească aceste state pentru o integrare
mai îndepărtată în UE?
!
După prăbușirea Uniunii Sovietice, principala preocupare a politicii externe
ruse a fost creșterea influenței SUA pe arena internațională. Moscova a fost
îngrijorată de extinderea NATO în spațiul ex-comunist și a urmărit să limiteze
extinderea organizației în spațiul ex-sovietic, chiar cu prețul folosirii tancurilor. Rusia
a văzut mereu în SUA principalul său rival care îi amenință sferele de influență,
‘revoluțiile colorate’ fiind percepute în acest context drept o ‘operațiune’ a ONG-
urilor americane în sprijinul intereselor geopolitice ale Washingtonului. Moscova a

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
6!Wierbowska-Miazga, Agata (2011), “The next stage of integration in the post-Soviet area”, East
Week, November 23, available online at: http://www.osw.waw.pl/en/publikacje/eastweek/2011-11-
23/next-stage-integration-postsoviet-area!

! 5!
urmărit să limiteze influența SUA în Europa sub pretextul că nu vrea ca altcineva (a
se citi SUA) să ia din nou decizii pentru Europa7 și și-a dorit să creeze un contra-
balans “NATO-centrismului” în Europa, prin stabilirea unui sistem de securitate pan-
European. În spiritul acestei logici, Moscova vedea în UE un partener strategic care ar
fi putut-o ajuta să contrabalanseze influența SUA și NATO pe arena internațională.
Propunerea președintelui rus Dmitri Medvedev pentru un nou Tratat European de
Securitate se încadrează perfect în această logică. Totuși, declarațiile dure la adresa
UE după lansarea PaE ne fac să ne întrebăm dacă această inițiativă europeană adresată
vecinilor estici a determinat Rusia să-și schimbe poziția față de UE.
PaE își propune să ajute cele șase state ex-sovietice să întărească democrația și
instituțiile statului și să își dezvolte economia. Inițiativa promite acces la cea mai
mare piață din lume și urmărește să întărească securitatea energetică. Odată atinse
aceste obiective, partenerii estici ar devein state mult mai stabile și mai independente
de Rusia. Pe de altă parte, chiar dacă PaE nu oferă clar perspective de aderare la UE,
așa cum fostul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, sintetiza foarte bine
această relație: “totul până la instituții”, nici nu exclude o asemenea posibilitate. Pe de
o parte, valorile și regulile promovate de PaE, precum și reformele pe care partenerii
estici trebuie să le implementeze sunt parte a acquis-ului comunitar și trebuie
implementate de toate țările member UE. Pe de altă parte, analizând cele patru
platform ale PaE se poate foarte ușor observa că inițiativa conduce statele partenere
către implementarea treptată a așa-numitor “criterii de la Copenhaga” pe care trebuie
să le adopte orice candidat la aderarea la UE, mai exact: instituții stabile, garantarea
democrației, supremația legii, drepturile omului și protecția minorităților; o economie
de piață funcțională și abilitatea de a face față presiunii competiționale și a factorilor
pieței din cadrul Uniunii; și adoptarea regulilor comune, standardelor și politicilor
care stau la baza corpului legislației UE. Astfel, aceste argumente ne-au condus către
cea de-a doua parte a întrebării de cercetare, dacă PaE urmărește să pregătească
integrarea politică a fostelor republici sovietice

În eforturile noastre de a răspunde la întrebările de cercetare, ne-am ghidat

după următoarele ipoteze:

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
7!Wydra, Doris and Puzl, Helga (2010), “Democracy, security and energy: the Russian-EU
relationship”, SGIR 7th Pan-European International Relations Conference: September 9-11.!

! 6!
 Cu o percepție realistă a sistemului internațional, Rusia nu înțelege conceptul
‘win-win’ care caracterizează instituțiile neo-liberale cum este PaE. În consecință,
Moscova caută să reacționeze la inițiativa europeană nu prin cooperare cu UE ci
printr-o serie de proiecte care au drept scop reducerea influenței UE în fostele
republici sovietice. După de Rusia a acuzat Bruxelles-ul de ingerință în sferele sale de
influență, în noiembrie 2009 președintele Rusiei a promulgat un amendament la legea
apărării naționale care permite Moscovei să intervină cu forțele armate în alte state
pentru “protejarea cetățenilor ruși”. În ianuarie 2011 a intrat în vigoare Uniunea
vamala dintre Rusia, Belarus și Kazahstan și Moscova a început să facă presiuni
asupra Ucrainei și a altor foste republici sovietice să adere la organizația care ar
periclita semnarea de către acestea a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și
Comprehensiv cu UE și care ar evolua spre Uniunea Euroasiatică, un proiect anunțat
de Vladimir Putin în octombrie 2011, la scurt timp după cel de-al doilea summit al
PaE.

PaE este o dovadă clară a importanței vecinătății estice pentru securitatea și

stabilitatea europeană și vine în întâmpinarea dorinței fostelor republici sovietice de
a scăpa de presiunea și dependența lor de Rusia. ‘Revoluțiile colorate’ din 2003 și
2004, extinderea UE din 2004-2007, crizele gazului din 2006 și 2009, și războiul din
Georgia din august 2008 sunt evenimente care pe de o parte au determinat fostele
republici sovietice să se îndepărteze de Rusiași să caute noi aliați strategici care să le
ajute să își prezerve valorile de bază ale regimurilor lor; iar pe de altă parte au
determinat UE să acorde mai multă atenție vecinătății estice de dragul propriei
stabilități și securități. Astfel, PaE vine de fapt atât în întâmpinarea intereselor
partenerilor de a limita dependența lor de Rusia cât și în întâmpinarea politicii UE de
a devein mult mai implicată și mai aproape de ceea ce se întâmplă în vecinătatea
estică.

Rusia este conștintă de riscul scăderii influenței sale în fostele republici

sovietice est-europene și caucaziene – o zonă pe care o consideră de o importanță
vitală pentru propria stabilitate și securitate, și de aceea încearcă să promoveze o
politică mai agresivă față de aceste state cu scopul de a le menține dependente de
Moscova. Și cum Rusia a devenit conștientă că puterea UE nu rezidă din forța
militară sau dominația clasică ci din atractivitatea sa, adică ’soft power’, Kremlinul

! 7!
s-a concentrat pe mijloace similare pentru menținerea influenței sale în ’vecinătatea
apropiată’. Atâta timp cât succesul politicii UE în fostele republici sovietice este
bazat pe puterea de atracție, Moscova caută să submineze influența UE și a PaE prin
mijloace similare (de ex. Uniunea Euroasiatică este modelată după Uniunea
Europeană și are drept scop să se constituie într-o alternativă la UE). În plus, pentru
atingerea scopurilor sale, Kremlinul folosește și mijloace tradiționale cum ar fi
angajarea fostelor republici sovietice în acorduri cu beneficii reciproce aparente sau
pe termen scurt (de ex. Acordul ruso-ucrainean “Flotă contra gaze” care ar fi trebuit
să garanteze Kievului prețuri mai mici la gazul rusesc în schimbul prelungirii
contractului de închiriere pentru baza navală militară din portul Sevastopol până în
anul 2042. Cu toate acestea, Ucraina plătește în prezent unul din cele mai mari prețuri
pentru gazul rusesc). Rusia face presiuni asupra Ucrainei și Armeniei să adere la
Uniunea Vamală, prezentând avantajele economice pe care le-ar aduce acestora
statutul de membru, fără a menționa că acest lucru ar submina participarea lor în
cadrul PaE, eliminând posibilitatea semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat
și Comprehensiv cu UE, și ar bloca astfel apropierea fostelor republici sovietice de
Occident. Moscova a recunoscut, de asemenea, independența Abhaziei și a Osetiei de
Sud, împiedicând eforturile Georgiei de a-și rezolva conflictele secesioniste și de a
adera la NATO.

Politica Rusiei față de fostele republici sovietice demonstrează, de asemenea,

încercarea Kremlinului de neo-Finlandizare a acestui spațiu. Conceptul își are
originile în timpul Războiului Rece, descriind relația specială a URSS cu Finlanda
(chiar dacă Finlanda aparținea ‘sferei de influență’ sovietice, Helsinki menținea o
economie de piață și un regim politic liberal în schimbul adaptării politicii sale
externe la interesele Uniunii Sovietice pe plan internațional). Neo-finlandizarea ar
putea reflecta răspunsul Moscovei la încercările Occidentului de ‘împărțire a sferelor
de influență’ în vecinătatea comună – Rusia își menține atribuțiile în sfera ‘hard
power’, în timp ce Uniunii Europene îi va fi ‘permis’ să-și extindă valorile liberale și
regulile economiei de piață în aceste state.

! 8!
Structura tezei de doctorat
În capitolul introductiv sunt prezentate istoricul evoluției politicii de
vecinătate a UE la granița estică, originile PaE, contextul summitului de la Praga din
2009 și primele reacțiii ale Rusiei la inițiativa europeană.
Capitolul Doi prezintă cadrul teoretic și metodologic al cercetării de față. În
prima parte sunt analizate argumentele încadrării cercetării în paradigm pozitivistă,
sunt prezentate direcțiile abordării epistemiologice.
Partea a doua a capitolului analizează fiecare teorie pe care am folosit-o în
cadrul cercetării de față: europenizarea, guvernanța externă, teoria “legăturilor și
pârghiei” (linkage and leverage) și neo-finlandizarea. Având în vedere că primele trei
teorii sunt mai cunoscute și mai la ’modă’, am alocat un spațiu mai mare celei din
urmă. Pentru o mai bună înțelegere a principiilor neo-finlandizării am considerat
necesar să prezentăm o scurtă istorie a Finlandizării și evoluția sensului conceptului și
abia după aceasta să prezentam abordarea cea mai sofisticată a teoriei, numită de
Mouritzen (1988) “consimțământ de adaptare” (adaptive acquiescence).
În ultima parte a capitolului am argumentat de ce metodele de cercetare
folosite – studiul de caz, analiza de discurs și interviurile de cercetare calitativă – sunt
cele mai potrivite pentru a răspunde la întrebările de cercetare și pentru a testa
ipotezele. Am prezentat, de asemenea, argmentele care au stat la baza alegerii
Republicii Moldova ca studiu de caz; am detaliat designul cercetării și am descris
procesul de colectare a datelor.
După ce am stabilit cadrul theoretic și metodologic, în Capitolul Trei al tezei
am analizat relațiile UE-Rusia, urmărind evoluția acestora de la începutul anilor ’90 și
încercând să identificăm sursele neînțelegerilor dintre cei doi actori. În prima parte a
capitolului am analizat de ce originea neînțelegerilor dintre Rusia și UE nu ar trebui
văzută doar în autoritarismul și pragmatismul liderilor de la Kremlin sau în
insistențele UE privind normele și valorile europene, ci mai degrabă în diferența
naturii celor doi actori: pe de o partre o putere Westphalică cu o viziune asupra lumii
înrădăcinată în filosofia realistă, iar pe de altă parte, o structură politică postmodernă
care își leagă esența existenței sale de principiile liberalismului instituționalist.
Ancorată în modul realist de a privi lumea, bazat pe conceptele balanței de
puteri și a jocului de sumă zero, Rusia nu este capabilă să înțeleagă principiul
câștigului reciproc (‘win-win’) al filosofiei UE, opunându-se categoric oricărui
transfer de suveranitate și urmărind cu scepticism promovarea regulilor și valorilor

! 9!
democratice în afara granițelor în continua schimbare ale Uniunii Europene. Pe de altă
parte, Uniunea Europeană, ca promotoare a liberalismului instituționalist, percepe
trendul politicii duse de Rusia ca fiind împotriva curentului ordinii internaționale din
secolul XXI și vede în interdependență și împărtășirea unor valori comune universale
cheia stabilității și prosperității sistemului intrenațional.
În partea a doua a capitolului analizăm evoluția relațiilor UE-Rusia de la
prăbușirea Uniunii Sovietice până la sfârșitul celui de-al doilea mandat al
președintelui Vladimir Putin, în 2008. În această secțiune abordăm conceptele puterea
slăbiciunii, democrație suverană, economizarea politicii externe și mare putere,
demonstrând că evoluțiile interne din cadrul Federației Ruse și-au pus o mare
amprentă asupra politicii sale externe.
În ultima parte a capitolului am încercat să explicăm cum înțelege Rusia
pragmatismul, suveranitatea și conceptul de mare putere în relațiile internaționale;
gradul de interdependență dintre Moscova și Bruxelles și abordările diferite ale UE și
Rusiei față de vecinătatea comună.
Capitolul Patru este axat pe importanța PaE pentru cele șase foste republici
sovietice, UE și Rusia. În această parte a lucrării analizăm factorii care au condus la
apariția acestei inițiative în cadrul Uniunii Europene și variabilele care au convins
partenerii estici să adere la PaE și să se oblige la o lungă listă de reforme structurale.
În prima parte a capitolului argumentăm că acest parteneriat nu a apărut doar din
nevoia UE de a acorda mai multă atenție noilor vecini estici pentru a-și asigura
propria stabilitate și prosperitate, dar și ca răspuns la nevoile fostelor republici
sovietice de a-și asigura prezervarea valorilor de bază ale regimului în fața unei
politici tot mai agresive a Rusiei în vecinătatea apropiată.
În partea a doua a Capitolului Patru abordăm evoluțiile recente ale politicilor
Rusiei în vecinătatea comună. În această secțiune a tezei accentul este pus pe
instrumentele soft power ale Moscovei și perspectivele neo-finlandizării fostelor
republici sovietice. Am evaluat rolul Bisericii Ortodoxe Ruse, a trecutului comun, a
limbii ruse, media ruse, ONG-urilor și diaspora (compatrioții) în promovarea
intereselor Kremlinului în vecinătatea comună, și am analizat recentele acțiuni ‘hard’
ale Moscovei în statele Parteneriatului Estic prin prisma teoriei consimțământului de
adaptare (neo-finlandizare).
În ultima parte a capitolului am încercat să facem o evaluare a eficienței
implementării celor patru platforme ale inițiativei europene și a schimbărilor pe

! 10!
termen lung pe care PaE le-ar putea produce în vecinătatea comună. Am analizat PaE
prin intermediul teoriilor europenizării, guvernanței externe, legaturilor și pârghiei și
consimțământului de adaptare (neo-finlandizare). De asemenea, în această secțiune
demonstrăm de ce PaE poate reprezenta o provocare pentru abordarea realistă a
politicii externe.
Capitolul Cinci reprezintă studiul de caz al prezentei cercetări. Alegerea
Republicii Moldova nu este deloc întâmplătoare. Alegerea Republicii Moldova ca
studiu de caz poate fi justificată de două mari aspecte:
- Progresul pe care această țară l-a făcut în cadrul PaE ne permite să observăm
mult mai ușor schimbările pe care inițiativa europeană le produce în statele
partenere și să observăm dacă politica Rusiei în aceste state a suferit sau nu
vreo schimbare datorată apropierii ‘sferei sale de influență’ de UE.
- Accesul la informații este mult mai ușor ca în cazul celorlalte state din cadrul
PaE: la nivel local informația este diseminată fie în limba română, fie în limba
rusă, ambele limbi fiind accesibile autorului.

Alegerea unei foste republici sovietice din vecinătatea comună drept studiu de
caz pentru prezentul proiect de cercetare este cât se poate de logică. Studiul de caz
este o metodă adecvată pentru întrebarea noastră de cercetare pentru că are avantajul
de a oferi informații contextuale în profunzime, ajutându-ne să înțelegem mai bine
evidențele empirice.
În prima parte a Capitolului accentul este pus pe evoluția politicii externe a
Republicii Moldova de la independența sa până la aderarea la PaE. Sunt prezentați
factorii care au contribuit la balansarea țării între Est și Vest și importanța anului 2009
pentru evoluția Republicii Moldova.
În partea a doua este analizat impactul PaE asupra stabilității și prosperității
Republicii Moldova, procesul de europenizare a țării și eficacitatea guvernanței
externe a UE în cazul fostei republici sovietice.
În ultima parte a capitolului este analizată politica Rusiei în Republica
Moldova după anul 2009. Analiza este concentrată atât asupra instrumentelor soft
power cât și a celor hard power, punându-se accent pe importanța legăturilor și a
pârgiei rusești datorate unui trecut sovietic comun și pe evidențele empirice ale
încercărilor Rusiei de a neo-finlandiza fosta republică sovietică.

! 11!
Cadrul teoretic
Pentru a putea evalua impactul PaE asupra relațiilor UE-Rusia este necesar să
analizăm mai întâi schimbările pe care această inițiativă le-ar putea produce în fostele
republici sovietice, cât de eficientă este implementarea reformelor în cele șase state
partenere, dacă noile politici din vecinătatea comună ar putea reprezenta o provocare
pentru strategia Kremlinului în regiune și care sunt planurile Moscovei pentru
vecinătatea comună. Pentru a vedea situația în ansamblu, am decis să apelăm pentru
început la trei teorii care ne-r putea ajuta să răspundem la întrebările de mai sus:
europenizarea, guvernanța externă și teoria legăturilor și pârghiei. Având în vedere că
una din ipotezele acestei dizertații sugerează că Rusia ar încerca să neo-finlandizeze
vecinătatea comună pentru a-și proteja interesele sale în fostele republici sovietice,
am alocat un spațiu important și conceptului realist care își are originile în relațiile
Finlandei cu URSS din timpul Războiului Rece, și am încercat să observăm dacă
există date empirice care să confirme intențiile Rusiei de a duce o politică de neo-
finlandizare în fostele republici sovietice.

Europenizarea
Termenul de europenizare a devenit din ce în ce mai la modă printre
cercetători care studiază politicile EU și relațiile internaționale. Există o mulțime de
articole și cărți academic consecrate conceptului și multe interpretări ale acestuia. O
definiție largă a europenizării sugerează emergența unui sentiment de aparteneță la
indentitatea europeană care complementează identitățile naționale și regionale. Totuși,
așa cum cuvântul Europa este în ultimul timp folosit tot mai mult când ne referim la
Uniunea Europeană și a statelor membre, europenizarea poate fi interpretată ca un
process prin care statele și societățile sunt modelate după standardele stabilite de UE8.
Héritier9 prezintă trei dimensiuni ale europenizării: europenizarea ca echivalent
al integrării europene; europenizarea ca impact al măsurilor politicilor individuale UE
asupra politicilor existente, a proceselor politice și administrative și a structurii

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
8!Șoitu, C., and Șoitu, D. (2010), “Europeanization at the EU’s External Borders: the Case of
Romanian–Moldovan Civil Society Cooperation”, Journal of European Integration 32 (5): 491-506, p.
493.!
9!Héritier, Adrienne (2005), “Europeanization research East and West: a comparative assessment”, in
Schimmelfennig, Frank, and Sedelmeier, Ulich (eds.). The Europeanization of Central and Eastern
Europe. Cornell University Press. New York: 199-210, p. 200.

! 12!
statelor membre; și europenizarea în termenii influenței politicilor și valorilor UE
asupra restului lumii, de exemplu asupra statelor non-membre. Toate aceste aspecte
ale europenizării duc la constituirea și răspândirea normelor, politicilor și valorilor
europene. În lucrarea de față vom restrânge aplicarea conceptului europenizării la
definirea acestuia ca proces prin care UE își extinde influența în afara granițelor sale.

Guvernanța externă
Pe lângă literatura academică referitoare la europenizare există un numar mare
de articole, studii și cărți care tratează problematica politicilor externe care
influențează politica internă a statelor non-membre UE aproape fără să menționeze
cuvântul europenizare. Acest proces este numit guvernanță externă și este definit ca
‘procesul care are loc când părți din acquis-ul comunitar sunt extinse la statele non-
membre’10. În comparație cu prespectiva politicii externe, care se concentrează pe țări
sau regiuni ca unități de analiză, perspectivele guvernanței au sistemele de reguli ca
punct de pornire. ’Se referă la dimensiunea externă a procesului intern de integrare și
deci, adoptă a optică sectorială asupra normelor, politicilor și regulilor și dimensiunii
lor externe’11.
Principala diferență dintre dimensiunile internă și externă a guvernanței este că în
timp ce guvernanța internă se referă în primul rând la crearea de reguli și
implementarea lor în sistemele politice naționale, dimensiunea externă se referă
exclusiv la transferul regulilor UE și adoptarea lor de statele non-membre12.
!
Legăturile și pârghia (Linkage and Leverage)
Teoria legăturilor și pârghiei a fost elaborată de Levitsky și Way pentru a
explica mai bine ‘dimensiunea internațională a democratizării’. Cei doi cercetători au
definit pârghia drept ‘gradul până la care guvernele sunt vulnerabile la presiunea
democratizării externe’ și legăturile drept ‘densitatea legăturilor (economice, politice,
diplomatice, sociale și organizaționale) și fluxurile transfrontaliere (comerciale și ale
investițiilor, umane și comunicaționale) între anumite state și […] Uniunea
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
10 Lavenex, Sandra (2004), “EU external governance in 'wider Europe'” Journal of European Public
Policy 11 (4): 680-700, 683.
11!Lavenex, Sandra, and Schimmelfennig, Frank (2009), “EU rules beyond EU borders: theorizing
external governance in European politics”, Journal of European Public Policy. 16 (6): 791-812, 795.
12!Schimmelfennig, Frank., and Sedelmeier, Ulrich (2004) “Governance by conditionality: EU rule
transfer to the candidate countries of Central and Eastern Europe”, Journal of European Public Policy
11 (4): 661-679, 661. !

! 13!
Europeană’13. Diferențele de intesitate ale legăturilor și pârghiei modelează rezultatele
proceselor de democratizare. Există patru situații posibile: dacă legăturile sunt intense
și pârghia este puternică și consistentă atunci putem asista la contribuții importante la
democratizare chiar și în state cu condiții interne nefavorabile; când legăturile sunt
puternice dar pârghia este relative slabă, presiunea democratizării va fi difuză, lentă,
indirectă, dar poate fi totuși substanțială; când pârghia este puternică iar legăturile
slabe, presiunea democratizării va fi intermitentă și doar parțial eficientă; și cel mai
rău caz este când și pârghia și legăturile sunt slabe, presiunea internațională a
democratizării fiind minima.
!
Neo-finlandizarea
Așa cum sugerează logica, termenul finlandizare trebuie să fie legat de
Finlanda. Mai exact, este legat de politica externă dusă de Finlanda în timpul
Războiului Rece. Conceptul finlanizare a început să fie folosit în anii ’60 ai secolului
XX în contextul relațiilor Finlandezo-Sovietice încordate și se referea la relația
specială dintre o țară mică din zona de influență a URSS care menținea relațiile cu
Europa Occidentală în schimbul loialității față de Uniunea Sovietică pe arena
internațională.
Odată cu dizolvarea URSS și cu noul statut al Finlandei pe plan internațional,
se poate presupune că termenul finlandizare ar fi trebuit să dispară din uzul
diplomatic. Totuși, realitatea arată că acesta este încă prezent în terminologia relațiilor
internaționale chiar dacă are tendința de a apărea mai mult sub o formă puțin diferită:
neo-finlandizare. După destrămarea Uniunii Sovietice, a existat o încercare de
introducere a termenului de post-finlandizare în științele sociale pe modelul
termenilor post-socialism sau post-industrialism. Post-finlandizarea ar fi trebuit să se
refere la tendințele actuale ale politicii externe finlandeze în care Rusia și tot ce era
rusesc era prezentat predominant într-o lumină negativă, dar termenul a rămas destul
de confuz14. Cel mai probabil mai multe șanse le are termenul de neo-finlandizare.
Prefixul neo- vine din grecescul neos, care înseamnă tânăr, proaspăt sau
recent. Folosindu-l cu un substantiv sau adjectiv, acesta indică o formă, un process,
fenomen, concept etc. nou sau renăscut. Astfel, neo-finlandizarea ar trebui înțeleasă

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
13!Levitsky, S., and Way, L.A. (2006), “Linkage versus Leverage. Rethinking the international
dimension of regime change”, Comparative Politics 38 (4): 379-400, 379!
14!Majander, Mikko (1999), “The paradoxes of Finlandisation”, The RUSI Journal, 144:4: 76-83, 82.!

! 14!
ca un concept renăscut din vechiul concept al finlandizării. Având în vedere că
finlandizarea a fost inițial stabilită ca un concept care descria un fenomen care a avut
loc în timpul Războiului Rece, dar ale cărui principii pot fi folosite pentru a explica
relațiile curente asimetrice dintre o mare putere și un stat mic, care acceptă concesii
strategice în favoarea vecinului puternic cu scopul de a-și prezerva propriile valori de
bază ale regimului, am considerat că neo-finlandizarea ar trebui înțeleasă ca o
renaștere sau o adaptare a conceptului finlandizării la noile realități ale sistemului
internațional.
Chiar dacă literatura academică consacrată finlandizării nu este foarte extinsă,
totuși există câteva definiții ale conceptului. Cea mai sofisticată abordare rămâne cea
a lui Hans Mouritzen15, care, bazându-se pe câteva studii empirice (de ex. regimurile
sudez și danez în timpul celui De-al Doilea Război Mondial) a dezvoltat conceptul în
teremenii de consimțământ de adptare. Din această perspectivă vom analiza și noi
procesul neo-finlandizării în prezenta lucrare.
!
Metodele de cercetare
Pentru a obține date cât mai viabile și pentru a minimaliza riscul unor concluzii
subiective, am decis să ne bazăm cercetarea calitativă de față pe mai mult de o singură
metodă de cercetare. Am considerat că cele mai adecvate metode pentru studiul de
față sunt următoarele:

Studiul de caz
Pornind de la întrebarea de cercetare și de la ipotezele acestui proiect am
considerat că folosirea studiului de caz se potrivește abordării noastre
epistemiologice. Principalul avanataj al acestei metode de cercetare constă în faptul că
poate produce o ‘analiză în profunzime a unui fenomen în context, să susțină
dezvoltarea perspectivelor istorice și să garanteze o mare validitate internă, cu alte
cuvinte fenomenul observat reprezintă o reprezentare autentică a realității’16. De aceea
alegerea noastră de a prezenta evoluția unui partener estic ca metodă de cercetare este
justificată perfect de eforturile noastre de a afla dacă PaE a fost perceput sau nu de
Rusia ca o provocare sau dacă această inițiativă are menirea să pregătească fostele
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
15!Mouritzen, Hans (1988), Finlandization: Towards a General Theory of Adaptive Politics, Avebury,
Brookfield, USA.!
16!Gagnon, Yves-C. (2010), The case study as research method, Presses de l’Universite du Quebec, pp.
2-3.!

! 15!
republici sovietice pentru o mai îndepărtată aderare la UE.
Alegerea Republicii Moldova ca subiect al studiului nostru de caz nu este deloc
întâmplătoare. Țara a cunoscut una din cele mai spectaculoase evoluții în cadrul PaE,
depășind Ucraina și ajungând chiar să fie considerată “povestea de succes” a
inițiativei europene. Acest aspect ne-au direcționat spre a cerceta cât de departe ar
putea merge UE cu principiul ‘more for more’ (mai mult pentru mai mult) în cazul
partenerilor estici; cât de profunde și stabile sunt schimbările produse de PaE în fosta
republică sovietică; dacă recompensele oferite în cadrul PaE sunt suficiente pentru a
ține Republica Moldova angajată într-un process lung de reforme; dacă Rusia este
mulțumită de evoluțiile din vecinătatea apropiată; dacă evoluțiile politice interne din
Republica Moldova sunt independente de politicile UE și Rusiei față de această
regiune; sau dacă Rusia și-a schimbat atitudinea sa față de Chișinău după 2009. În
sprijinul alegerii acestui studiu de caz vin și două argumente pragmatice: informațiile
care parvin din această țară sunt fie în română, fie în rusă, ambele limi fiindu-ne
cunoscute; experiența personală și profesională ne-a ajutat să observăm și să
contextualizăm mai ușor evenimentele petrecute pe plan intern și internațional în
Republica Moldova.

Analiza de discurs
Având în vedere ipotezele teoretice și întrebarea de cercetare, analiza de discurs și de
documente este o metodă sugerată de la sine pentru acest proiect de cercetare. Se
potrivește perfect pentru analiza ‘intereselor privilegiate’ ale Rusiei în vecinătatea
apropiată și pentru cercetarea potențialelor schimbări în relația Moscovei cu UE.
Analiza a orice formă de text scris și oral inclusiv conversațiile și interviurile și
formele documentare cu accentul pe ceea ce obține discursul într-o anumită situație17
ne oferă o perspectivă a unei bune cunoașteri a politicii externe ruse în vecinătatea
apropiată și a relațiilor UE-Rusia în general. Discursurile președintelui rus sau ale
ministrului rus de externe sunt de interes pentru noi pentru că dezvăluie direcții
generale ale politicilor Federației Ruse, în timp ce analiza documentelor oficiale este
potrivită atât pentru a studia politica Rusiei cât și a UE în vecinătatea comună la nivel
formal. Desigur, suntem conștienți de discrepanțele dintre retorica oficială și

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
17!Hicks, Stephen and Taylor, Carolyn (2008), “A complex terrain of words and deeds: discourse,
research, and social change”, in Cox Pat, Geisen Thomas and Green Roger, Qualitative research and
social change. European contexts, Palgrave Macmillan: 52-75, 56.!

! 16!
adevăratele intenții atât în cazul documentelor scrise cât și a celor orale, în special
cele rusești, totuși, contextualizând chiar numai direcțiile politice declaratorii putem
sonda în realitatea relațiilor Rusiei atât cu fostele republici sovietice cât și cu UE.
Printre principalele documente oficiale analizate de noi sunt următoarele:
∗ Strategia pe Termen Mediu pentru Dezvoltarea Relațiilor dintre Federația Rusă
și Uniunea Europeană 2000-2010;
∗ Conceptul de Politică Externă a Federației Rusie, aprobat de președintele Dmitri
Medvedev pe 12 iulie 2008;
∗ Conceptul de Politică Externă a Federației Rusie, aprobat de președintele
Vladimir Putin pe 12 februarie 2013;
∗ Documentul de Strategie al Politicii Europene de Vecinătate, comunicat de
Comisie în 2004;
∗ Declarația Comună a Summitului de la Praga a Parteneriatului Estic, 7 mai
2009;
etc.
!
Interviurile calitative de cercetare
Chiar dacă se poate observa o activitate intensă a Moscovei în vecinătatea
comună, nu există documente oficiale despre strategia Rusiei în această zonă. În acest
context am considerat portună posibilitatea de a realiza interviuri de cercetare cu
oficiali ruși care ne-ar fi putut furniza mai multe informații despre politicile Moscovei
în fostele republici sovietice. Din păcate, încercările noastre de a intra în contact cu
aceștia s-au soldat cu eșec. În timpul vizitelor mele de cercetare la Moscova și Sankt
Petersburg, în primăvara 2012 am realizat, totuși, interviuri de cercetare cu specialiști
de la Academia de Științe a Rusiei, Institutul de Stat din Moscova pentru Relații
Internaționale (МГИМО), universitatea care pregătește diplomații ruși, și cu profesori
de la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.
De mult mai multă deschidere am avut parte din partea oficialilor UE. În
timpul stagiului meu de cercetare din Belgia, toamna 2011 – iarna 2012, am reușit să
realizez interviuri de cercetare cu directorul pentru Rusia, Parteneriatul Estic,
Cooperare Regională pentru Asia Centarlă și OSCE din cadrul Serviciului European
de Acțiune Externă, Gunnar Wiegand; cu șeful adjuct al diviziei pentru Rusia din
cadrul aceleiași instituții, Sven-Olov Carlsson, cu raportorul Parlamentului European
pentru Acordul de Parteneriat și Cooperare, Hannes Swoboda și cu diplomați de rang

! 17!
mic din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă.
Toate acestea au fost interviuri semi-structurate, bazate pe întrebări cu răspunsuri
deschise. Am optat pentru acest tip de interviu pentru că oferă un anumit grad de
flexibilitate și permite direcționarea discuției către noi aspecte de cercetare pe care nu
le puteam prevedea în stadiul pregătitor interviului. De asemenea, mi-a permis să
aprofundăm anumite aspecte cărora intervievatul nu găsea de cuviință să le dea prea
multă atenție dar care s-au dovedit importante pentru cercetarea de față.
!
Limitele cercetării și sugestii pentru studiile viitoare
Prima limitare a cercetării de față rezultă din natura evenimentelor în
desfășurare analizate. PaE este o inițiativă tânără care nu a arătat încă pe deplin
efectele sale de transformare a republicilor ex-sovietice; politica Rusiei în vecinătatea
apropiată nu este încă foarte bine definită; partenerii estici au demonstrate în repetate
rânduri că nu sunt previzibili (de ex. evenimentele care au urmat alegerilor din
Belarus în 2010, rezultatul alegerilor parlamentare din Georgia în 2012, criza politică
din Republica Moldova în 2013, anunțul oficial al președintelui Armeniei de a adera
la Uniunea Vamala cu Rusia, Belarus și Kazahstan cu doar câteva luni înaintea
summutului PaE de la Vilnius). Există posibilitatea ca anumite documente sau
evenimente ulterioare scrierii acestei teze să dea o altă interpretare a datelor folosite
de noi în acest proiect de cercetare.
O a doua limitare a cercetării este legată de subiectivismul interpretării
datelor. Experiența personală și profesională și perspectiva noastră asupra temei
cercetării pot, pe lângă a aduce o cunoaștere în profunzime a evenimentelor, să
afecteze obiectivitatea analizei. Am încercat să limităm pericolul subiectivismului
prin folosirea mai multor metode de cercetare (studiul de caz, interviurile calitative de
cercetare, analiza de discurs și documente) pentru a valida datele printr-o verificare
din mai multe unghiuri. Totuși, această precauție nu ne garantează că am reușit să
evităm orice urmă de interpretare subiectivă.
Faptul că nu am avut acces la cercetare de teren în zona abordată în această
teză poate constitui, de asemenea, o limitare. Desigur am avut ocazia de a face scurte
vizite de cercetare în Rusia, unde am efectuat mai multe interviuri cu cercetători de la
Academia de Științe a Rusiei, Institutul de Stat din Moscova pentru Relații
Internaționale și Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, totuși dacă am fi putut
petrece o perioadă mai îndelungată în Rusia am fi putut intra mai în profunzime și am

! 18!
 fi avut posibilitatea de a discuta și de a efectua mai multe interviuri de cercetare cu
specialiști ruși, ceea ce ar fi fost foarte util cercetării noastre, mai ales dacă luăm în
considerare lipsa de transparență a politicilor Rusiei.
Foarte utile ar fi fost, de asemenea, vizitele de cercetare în statele
Parteneriatului Estic. O cercetare de teren în aceste țări ne-ar fi oferit o mai bună
înțelegere a percepțiilor societății civile față de PaE și a eficacității instrumentelor soft
power ale Rusiei în vecinătatea comună.
Recomandăm ca viitoarele cercetări în domeniu să se concentreze pe evoluția
proiectelor integraționiste ale Rusiei în vecinătatea apropiată. În 2015 este planificată
lansarea Uniunii Euroasiatice și președintele Vladimir Putin leagă succesul politicii
Moscovei în cadrul CSI de succesul acestui proiect. Mai mult, preocuparea tot mai
mare a Rusiei față de soft power ne face să ne întrebăm dacă Rusia încearcă să
proiecteze Uniunea Euroasiatică și ca pe o alternativă la comunitatea de valori
europene, având în vedere că până acum Uniunea Vamală, care este prezentată ca un
stadiu precursor al acesteia, este club al autocraților. În timp ce UE cere membrilor ei
și statelor partenere să respecte drepturile omului, democrația și supremația legii,
Rusia este preocupată de întărirea odinii în stat; ortodoxie – nu doar în sensul
adevăratei credințe dar, de asemenea, în termeni de moralitate; prosperitate
economică bazată pe controlul statului asupra resurselor strategice. Forța de atracție a
Rusiei nu rezultă din valorile democratice și drepturile omului ci din aparenta
necondiționalitate a unei integrări economice. Ar fi interesant de observat dacă
‘valorile’ menționate mai sus vor deveni “acquis-ul comunitar” al Uniunii
Euroasiatice.

În final aș dori să menționez că lucrarea de față conține articole sau părți din
articole pe care le-am prezentat la conferințe și scoli de vară academice internaționale
(de ex. Conferința internațională Russia and its Neighbours. Problems and
Challenges, Cracovia, 3-4 iunie 2013; International Journal of Arts and Sciences
Conference – Aix-en-Provence, 14-17 mai 2013; Changing Europe Summer School,
Moscova, 29 iulie – 5 august 2012) sau au fost publicate în reviste academice (de ex.
Journal of East-European and Asian Studies, Studia Politica, Eurolimes, Monitor
Strategic, Analele Universității din Oradea).
!
!

! 19!

View publication stats