Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Referat
La Protecția juridică a drepturilor omului

Tema: Principiile aplicabile drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului

Chișinău 2016
Cuprins :
- Introducere
- Definirea principiilor dreptului și îndatoririlor
fundamentale ale omului
- Clasificarea principiilor
- Concluzie
- Bibliografie
 Introducere:
Principiile aplicabile drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului

Respectarea drepturilor omului este, în mod evident, un factor important de menţinere a

păcii şi securităţii internaţionale şi de dezvoltare socio-economică. În condiţiile actuale,
respectarea drepturilor omului apare tot mai mult ca fiind unul dintre factorii de supravieţuire a
omenirii.
Dreptul internațional al drepturilor omului , ca ramură de drept distinctă , este guvernată atît
de principiile fundamentale ale dreptului internațional public , cît și de o sumă de principii
specifice , înțelese ca prescripții normative de o mai mare generalitate . aplicabile
reglementărilor juridice din domeniul drepturilor omului.
În linii generale , Mircea Djuvară , definește principiile fundamentale ale dreptului ca fiind
acele idei călăuzitoare ale conținutului tutror normelor juridice , care cuprind cerințele
obiective ale societății în procesul creării dreptului și realizării normelor juridice. În literatura
juridică , principiile fundamentale ale dreptului reprezintă acele orientări generale cărora le sunt
subordonate atît structura , cît și dezvoltarea sistemului dreptului.
Se cunosc următoarele principii ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului :
- Universalitatea drepturilor omului
- Egalitatea în drepturi
- Protecția cetățenilor Republicii Moldova în străinătate
- Protecția cetățenilor străini și apatrizilor
- Inadmisibilitatea extrădării sau expulzării cetățenilor RM
- Accesul liber la justiție
- Neretroactivitatea legii
- Prezumția nevinovăției
- Principiul subsidirității
- Principiul nediscriminării etc.
 1. Definirea principiilor dreptului și îndatoririlor fundamentale
ale omului :

La baza realizării principiilor aplicabile drepturilor omului stă demnitatea umană.

Demnitatea umană cuprinde caracterul, atitudinea şi comportamentul omului ca fiind destoinice,
bune, sensibile la suferinţele celorlalţi.Aceasta, mai vizează şi o funcţie înaltă de stat, ceea ce ne
arată că orice individ, cu o funcţie înaltă în stat, are obligaţia să se poarte cu demnitate,
destoincie şi vrednicie cu privire la poziţia sa şi faţă de oameni.
Prima Constituție din lume care scoate demnitatea umană din perimetrul eticii și o ridică la
rangul de concept juridic este Constituția Bavareză din anul 1946. Ea curpinde următoarele : ,,
Demnitatea personalității umane trebuie respectată în administrație și jurisdicție ‘’,,,Demnitatea
omului este intangibilă . A o respecta este obligația puterii de stat . Poporul german recunoaște ,
de aceea, inviolabilitatea drepturilor umane ca bază a oricărei comunități a păcii și dreptății în
lume’’ 1 .
Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute și în măsura în care sunt
învățate. O educație în domeniul drepturilor omului este necesară și indispensibilă , o educație
care trebuie să fie o reală garanție și o tutelă a devenirii conștiinței umane , capabilă să-l facă pe
fiecare să devină responsabil de propria demnitate.
Drepturile și libertățile omului nu au suport material necesar în toate țările, oricît de frumoase
sunt frazate în diferite texte și declarații , tratate cu privire la drepturi și libertăți , iar în cazul în
car elipsește suportul lor material , oamenii nu se pot bucura de aceste drepturi și libertăți 2 .
În lucrarea sa Contractul Social , J. J. Rousseau afirmă: ,, Omul este născut liber , dar
pretutindeni este în lanțuri ’’ returnîndu-se prin aceasta la cerința eliminării oricăror structuri sau
mecanisme politice ce ar fi de natură să afecteze demnitatea omului 3 .
Atît Declarația Universală a Drepturilor Omului , cît și pactele internaționale , menționează
faptul că toate ființele e nasc liber și egale în demnitate și drepturi – ele aparțin fiecărui individ
în calitatea sa de ființă umană. Asemenea , acest fapt este consființit și în art.1 , alin. (3) din
Constituția Republicii Moldova unde este stipulat faptul că ,,Republica Moldova este un stat de
drept , democratic , în care demnitatea omului , drepturile și libertățile lui , libera dezvoltare a
personalității umane , dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt
garantate ‘’

1.
V. Popa, C. Popeț , I. Adamescu , Dreptruile Omului- Timișoara 1994, pag.26
2.
T. Cîrnaț ,M. Cîrnaț , Protecția juridica a Drepturilor Omului , Chișinău 2006 , pag.59
3.
O. Predescu , Convenția Europeană a Drepturilor Omului, București, 1998, pag.11
 2. Clasificarea principiilor :
În cadrul sistemului nostru constituțional , instituția drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor se întemeiază pe principii care fie ca sunt reflectate direct în Constituție , fie că se
subînțeleg :

1. Universalitatea drepturilor omului - Astăzi este general admis şi recunoscut că drepturile şi

libertăţile sunt universale şi indivizibile.în Constituţie e stipulat: "Cetăţenii beneficiază de
drepturi şi libertăţi consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de
acestea" - art. 15. Universalitatea drepturilor şilibertăţilor ce se referă atât la sfera propriu-zisă a
drepturilor, cât şi la titularii acestora. Sub primul aspect ea exprimă vocaţia omului, a
cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale fiecărei ţări, pentru toate drepturile
şi libertăţile. Sub cel de-al doilea aspect, universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui
stat se pot bucura de aceste drepturi şi libertăţi. Desigur, aceasta este
o posibilitate juridică, generală şi abstractă, recunoscută de către Constituţie fiecărui cetăţean. 
Valorificarea concretă şi exerciţiul efectiv al acestor drepturi şi libertăţi sunt de asemenea
garantate de Constituţie.Constituţia oferă atât şansele, cât şi mijloacele şi garanţiile necesare ca
cetăţeanul să-şi poată valorifica drepturile şi obligaţiile.
Universalitatea presupune că fiecare persoană se bucură de drepturile omului indiferent de
spațiul unde se află , deoarece aceste drepturi aparțin ființei umane de la naștere și ele sunt
inalienabile și inerente. 4.
Declarația Universală a fost proclamată de Adunarea generală a ONU ca standard comun de
atins de către toate popoarele și națiunile pentru ca toate persoanele și toate organele societății să
se străduiască prin învățămînt și educație , să dezvolte respectarea acestor drepturi și libertăți și
să asigure , prin măsuri progresive de ordin național și internațional recunoașterea și aplicarea
lor universală , atît la rîndul populațiilor statelor membre , cît și în teritoriile aflate sub jurisdicția
lor. Primul articol al Declarației proclamă că toate ființele umanese nasc libere și egale în
demnitate și în drepturi , sunt dotate cu rațiune și cu conștiință și trebuie să acționeze față de
altele în spirit de fraternitate. Toate drepturile și libertățile la care se referă Declarația sunt
recunoscute pentru orice persoană , fără deosebire.5

2. Egalitatea în drepturi – Conform art. 16 , alin. (2) Constitușiei Republicii Moldova , care
prevede faptul că ,, Toți cetățenii Republicii Moldova sînt egali în fața legii și a autorităților
publice , fără deosebire de rasă , naționalitate , origine etnică , limbă , religie , sex , opinie ,
apartenență politică , avere su de origine socială ‘’. Acest principiu a egalității în drepturi a
oamenilor , înțeles nu ca egalitarism , ci ca egalitate de șanse , ca posibilitate de esxercitare în
deplină egalitate a drepturilor și a libertăților lor fundamentale prevăzute de legile interne și
internaționale.
Egalitatea în drepturi a cetăţenilor priveşte toate drepturile pe care le au cetăţenii, fărădeosebire
de faptul dacă ele sunt înscrise în chiar textul Constituţiei sau în alte acte normativeTotodată,
egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate. Trebuie reţinută, deasemenea,
regula rezultând din reglementările internaţionale potrivit căreia nici o măsură luată încaz de
pericol public, care ameninţă existenţa naţiunii, nu poate duce la discriminări întemeiatenumai pe
rasă. culoare, sex. limbă, religie sau origine socială. Legea garantează ocrotirea egală atuturor
cetăţenilor şi sancţionează discriminările. 6

__________________________________________________________________________________________________________________
4.
T. Cîrnaț ,M. Cîrnaț , Protecția juridica a Drepturilor Omului , Chișinău 2006 , pag.61
5
Dr. I. Diaconu , Drepturile Omului în dreptul internațional contemporan, ed. Lumina Lex 2001,
pag.59
6
I. Moraru , Gh. Iancu ,op.cit , pag.29
Acest principiu este consemnat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Dacă examinăm
conţinutul acestui principiu, putem indica trei aspecte, şi anume:
•egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii;
•egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică,limbă,
avere, sau origine socială;
•egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie, opinie sau apartenenţă politică.

3.Protecția cetățenilor RM în străinătate - Acest principiu este prevăzut de art. 18

din Constituţie care prevede că ,, Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului
atît în țară , cît și în străinătate’’ . El exprimă faptul că cetăţenia RepubliciiMoldova este
legătura politică şi juridică dintre cetăţeni şi stat, prin efectele sale ,determinând statutul juridic
al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atât în interiorul, cât şi în afara frontierelor. Intemeiul acesteia,
cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate au dreptul să apeleze la protecţia
autorităţilor sale, iar acestea au obligaţia constituţională de a le acorda protecţia necesară. De
altfel, intre state există deja acorduri şi convenţii, care permit şi reglează această colaborare
juridică. Modalităţile concrete de acordare a protecţiei sunt, desigur, dependente de statutul
juridic, încare regulile cuprinse în principiile şi celelalte norme general admise ale dreptului
internaţional au importanţa lor.
Faptul că cetăţeanul se găseşte temporar în afara frontierelor Republicii Moldova, nu-1 scuteşte
de îndeplinirea acestor obligaţii normale şi fireşti, afară de cazul dacă acestea sunt incompatibile
cu absenţa sa din ţară (ca, de exemplu, obligaţia de a participa la anumite lucrări impuse de
necesitatea înlăturării efectelor unei calamităţi, în mod firesc, nu poate reveni unei persoane pe
timpul absenţeisale din ţară). Important este faptul că simpla absenţă din ţară nu-l exonerează pe
cetăţeanul Republicii Moldova de obligaţia de a satisface serviciul militar sau de cea de plată a
impozitelor pentru imobilul al cărui proprietar este, sau de obligaţia de creştere, întreţinere şi
educaţie a copilului său minor etc 7

4.Protecția cetățenilor străini și apatrizilor – Conform art.19 , alin.(1) a Constituției

Republicii Moldova , unde este stipulat faptul că ,, Cetățenii străini și apatrizi au aceleași
drepturi și îndatoriri ca și cetățenii Republicii Moldova , cu excepțiile stabilite de lege. ‘’
Asemenea dispoziţii sunt necesare, fiindcă populaţia unui stat cuprinde, în afara cetăţenilor, ;i
cetățeni străini şi apatrizi. Sistemul juridic, desigur şi Constituţia, nu pot să nu recepteze această
realitate şi să nu o reglementeze, plecând de la categoria generală de om (sau de fiinţă umană),
statutul juridic al tuturor persoanelor fizice. În reglementarea constituţională a statutului
străinilor şi al apatrizilor din Republica Moldova se are în vedere:
a) străinii şi apatrizii, în calitatea lor de oameni,au anumite drepturi naturale, inalienabile şi
inprescriptibile (la viaţă, la demnitate, la libertate, la conştiinţă);
b) din punct de vedere strict juridic, anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor Republicii
Moldova, care prin cetăţenie, sunt ataşaţi destinelor statului Republica Moldova. Există în toate
sistemele constituţionale regula potrivit cărei cetăţenii au drepturi politice (de a alege şi de afi
ales), pentru că numai ei pot şi trebuie să participe ia guvernarea statului propriu. De asemenea,
pentru dobândirea şi exercitarea anumitor drepturi, Constituţia sau legile cer, ca o condiţie
indispensabilă, calitatea de cetăţean al Republicii Moldova. Este suficient să amintim că această
calitate este expres cerută pentru a putea fi proprietar de terenuri în Republica Moldova sau
pentru ocuparea unei funcţii de magistrat. Mai mult, cetăţenii proprii nu pot fi extrădaţi la cererea
unui statstrăin;
c) în afara drepturilor naturale, care aparţin oricărei fiinţe umane, în calitatea sa de om, există şi
alte drepturi subiective a căror dobândire şi exercitare, legea nu o condiţionează de calitatea de
cetăţean. Asemenea drepturi trebuie acordate şi străinilor sau apatrizilor care domiciliază sau
locuiesc în Republica Moldova. 8
_____________________________________________________________________________
7,8
T. Cîrnaț ,M. Cîrnaț , Protecția juridica a Drepturilor Omului , Chișinău 2006 , pag.63-65
5.Accesul liber la justiție - Conform art. 20 a Constituției Republicii Moldova ,, Orice
persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente
împotriva actelor care violează drepturile , libertățile și interesele sale legitime. Nici o lege nu
poate înfrădi accesul la justiție ’’ . În sistemul de drept al Republicii Moldova, justiţia a devenit
una dintre garanţiile exercitării efective a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Acest rol se
motivează prin locul autorităţilor judecătoreşti în sistemul puterilor statale şi prin funcţiile lor.
Potrivit acestui principiu, oricine are acces la justiţie: cetăţeanul Republicii Moldova, cetăţeanul
străin sau apatridul are acces la justiție , pentru apărarea oricărui drept sau libertăți și a oricărui
interes legitim , fără deosebire dacă acestea rezultă din Constituție sau din alte legi .

6.Neretroactivitatea legii - Conform art. 22 a Constitușiei Republicii Moldova ,, Nimeni nu va

fi condamnat pentru acșiuni sau omisiuni care , în momentul comiterii , nu constituiau un act
delictuos. De asemenea , nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă
în momentul comiterii actului delictuos. ‘’ Principiul neretroactivităţii legii este regula juridică
potrivit căreia o lege se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi
situaţiilor anterioare, trecute. Legislativ, acest principiu este consacrat expres în art. 1 din Codul
civil, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă." Din
principiul neretroactivităţii rezultă că faptele care nu au putut determina constituirea sau
stingerea unor situaţii juridice, potrivit legii în vigoare la momentul realizării acestora, nu vor
putea produce acest efect în temeiul legii ulterioare, adică legea ulterioară nu poate atribui unui
fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii care era în vigoare la
momentul realizării faptului. Astfel contractul care nu a produs efecte juridice sau fapta care nu a
dat naştere răspunderii juridice civile la data la care a fost încheiat (a avut loc) în conformitate cu
legea în vigoare la acea dată. Principiul neretroactivității legii este expres formulat in art. 6 din
Codul Civil în sensul căruia ,, legea civilă dispune numai pentru viitor , ea nu are puterea
retroactivă ’’ , precum și în Codul Penal , art.20 ,alin. (2) în sensul căruia ,, legea penală care
înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni
nu are efecte retroactive ‘’.
Astfel , neretroactivitatea legii , ca principiu constituțional , est eobligatorie pentru toate ramurile
de drept , fără excepție , nu numai pentru care îl prevăd explicit. Apoi , în afara excepției stabilite
prin Constituție , nici o altă excepție nu poate aduce limitări acestui principiu constituțional ,
orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi considerate neconstituționale și putînd fi atacate
pe căile controlului de constituționalitate . 9

7. Prezumția nevinovăției - reprezintă o cutumă legală utilizată în majoritatea statelor

civilizate, care implică o presupunere că o persoană este considerată ca fiind inocentă până la
proba contrarie. Scopul prezumției de nevinovăție este acela de a proteja individul împotriva
măsurilor abuzive, prin garantarea libertății individuale, prin stimularea căutării adevărului de
către autoritățile statului și prin evitarea convingerii că persoana împotriva căreia se exercită o
acțiune penală este vinovată . Conform art. 21 din Constituția Republicii Moldova ,, Orice
persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în
mod legal , în cursul unui proced judiciar public , în cadrul căruia i s-au asigurat toate
garanțiile necesare apărării sale ‘’. Acest principiu mai presupune că toate îndoielile pe care nu
le poți elimina în procedura penală trebuie să fie interpretate în favoarea acuzatului sau
inculpatului. Nici recunoașterea vinei de a fi săvîrșit o crimă nu întodeauna poate fi luată drept
temei pentru acuzație și nu este crezută drept adevărată , pînă nu este confirmată prin toate
probile existente în dosar.

_____________________________________________________________________________
9
T. Cîrnaț ,M. Cîrnaț , Protecția juridica a Drepturilor Omului , Chișinău 2006 , pag.68
În acest sens ,Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova prn hotărîrea sa nr.30 din
9 noiembrie 1998cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în
procedura penală a bănuitului , învinuitului și inculpatului , a dat următoarele explicații ,, În
scopul asigurării dreptului de apărare a bănuitului , învinuitului și inculpatului instanțele
judecătorești urmează să se călăuzească de principiul constituțional privind prezumția
nevinovăției conform căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă
cînd vinovăția este dovedită în mod legal într-un proces judiciar public , în cadul căruia i s-au
asigurat toate garanțiile necesare pentru apărarea sa.’’

8.Principiul subsidirității - definit ca fiind o regulă de alocare a competenţelor între

comunităţile mari şi entităţile componente ale acestora, în care primele intervin numai în măsura
în care cele din urmă nu au suficiente resurse pentru a satisface necesităţile membrilor lor,
constituie o soluţie adecvată pentru a asigura acest echilibru .Dacă principiul subsidiarităţii s-a
conturat atât istoric, cât şi ca normă contemporană într-un context european, problemele cărora el
încearcă să le răspundă nu sunt specific europene, ci universale . Subsidiaritatea se manifestă
aşadar în două planuri:
a)    Subsidiaritatea sub aspectul consacrării (subsidiaritatea substanţială) – Normele
internaţionale privind drepturile omului reprezintă cel mai mic numitor comun la care state cu
sisteme politice extrem de diferite au putut ajunge. Dreptul internaţional în materie reprezintă
doar un standard minimal, de la acest nivel internaţional de bază, statele nu pot, în plan intern să
deroge „în jos”, dar o pot face „în sus”, asigurând o protecţie sporită a drepturilor omului la nivel
naţional. Acest fapt are consecinţe importante, de pildă, dacă apare o încălcare a drepturilor
omului ce vizează doar aspectul superior de protecţie conferită la nivel naţional se antrenează o
răspunderea juridică exclusiv internă. În schimb dacă încălcarea atacă acel nivel minimal stabilit
în plan internaţional, se angajează nu numai răspunderea internă, dar şi răspunderea
internaţională a statului.
b)    Subsidiaritatea sub aspectul garantării drepturilor omului (subsidiaritatea procedurală)
-Principalul rol în respectarea drepturilor omului şi remedierea situaţiei în cazul încălcării
acestora revine statelor. Doar în situaţia în care mecanismele statale au fost nesatisfăcătoare,
intervin organele internaţionale. Este ceea ce se numeşte principiul epuizării căilor interne de
atac, adică obligativitatea parcurgerii prealabile complete a căilor interne înainte de sesizarea
unui organism internaţional. În caz contrar, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind
prematură, însă procedura poate fi reluată după epuizarea căilor interne.
Scopul principal al structurilor internaţionale de garantare a drepturilor omului nu este
sancţionarea statelor vinovate, ci respectarea drepturilor omului, adică restabilirea drepturilor
încălcate şi repararea prejudiciilor suferite de victimă.

9. Principiul reciprocităţii - îşi are temeiul în ideea de contract, în consensualismul pe care îl

presupune în general un tratat internaţional, cu consecinţa posibilităţii ridicării excepţiei de
neexecutare. În materia drepturilor omului nu se aplică regula reciprocităţii, şi implicit nici
excepţia de neexecutare, adică, dacă un stat parte la un tratat încalcă drepturile omului acest fapt
nu îndreptăţeşte un alt stat parte să încalce drepturile omului . Drepturile omului nu sunt deci o
chestiune contractuală, care să privească potrivit principiului reiativitain acieiur junuioc numeai
părţile la aceste tratate, ci, dimpotrivă sunt o chestiune ce interesează în egală măsură indivizii,
statele şi societatea internaţională. Mâi mult, unele norme de protecţie a drepturilor omului au
dobândit valoare de cutumă, ele impunându-se si statelor care nu sunt parte la tratate, în timp ce
altele, precum reprimarea genocidului, interzicerea sclaviei, interzicerea discriminării,
interzicerea torturii, garantarea regulilor fundamentale într-un proces judiciar, au fost integrate în
jus cogens, devenind norme imperative ale dreptului internaţional public, cu forţă juridică
superioară prin care nu se poate deroga prin norme dispozitive.
 Concluzie :

Analizînd toate cele menționate , ajungem la concluzia că principiile fundamentale

sintetizează și promovează valorile esențiale ale societății , conținînd numeroase
idei asupra fenomenelor juridice. Drepturile omului reprezintă acele garanții ce
aparțin oricărei ființe umane datorită simplului fapt de a fi om. Există diferite
definiții ale drepturilor omului. Cel mai des, drepturile omului sunt definite ca fiind
„principii unanim recunoscute de echitate și justiție”, sau „garanții pe care nimeni
nu le poate nega, limita sau refuza, fără un proces echitabil în fața unui judecător
sau a unei autorități cu putere de a judeca”, sau „prerogative garantate la nivel
internațional vizavi de stat, care servesc pentru a proteja caracteristicile
fundamentale ale ființei umane și demnitatea acesteia în timp de pace și război”.
Aceste principii aplicabile drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stau
la baza protecției juridice a drepturilor cetățeanului în diferite circumstanțe .
Bibliografie :

- T. Cîrnaț ,M. Cîrnaț , Protecția juridica a Drepturilor Omului ,

Chișinău 2006
- Dr. I. Diaconu , Drepturile Omului în dreptul internațional
contemporan, ed. Lumina Lex 2001
- V. Popa, C. Popeț , I. Adamescu , Dreptruile Omului- Timișoara
1994
- I. Moraru , Gh. Iancu ,op.cit
- Constituția Republicii Moldova , Publicat : 12.08.1994 în Monitorul
Oficial Nr. 1 , Data intrarii in vigoare : 27.08.1994
- Codul Civil al Republicii Moldova , Publicat : 22.06.2002 în
Monitorul Oficial Nr. 82-86, art Nr : 661
- Codul Penal al Republicii Moldova , Publicat : 14.04.2009 în
Monitorul Oficial Nr. 72-74 , art Nr : 195
- www.legeaz.net
- www.scribd.com
- www.dreptmd.wordpress.com
- www.prolex.md
- www.wikipedia.org
- www.parajurist.md
- www.lex.justice.md