I. Obiectul si metoda expertizei merceologice.

Tema: Calitatea - obiect de studiu al expertizei.

Obiectul expertizei merceologice este stabilirea exactă a calităţii reale a loturilor de

produse, în relaţie cu condiţiile, cauzele, locul şi împrejurările care au generat abateri de la
calitatea prescrisă şi contractată.

Este necesară în toate cazurile în care pot să apară interpretări diferite ale unor informaţii
importante referitoare la produs; se apelează la expertiza merceologică pentru cercetarea şi
clarificarea unor probleme controversate sau aflate în litigiu, legate de comerţul cu mărfuri, fie
alimentare, fie nealimentare. Aşadar, obiectul central şi cel mai important al expertizei
merceologice îl constituie problemele legate de calitatea produselor.

Obiectivele concrete ale unei expertize merceologice pot fi unul sau mai multe din
următoarele aspecte:

 identificarea unui produs sau al unui lot de produse

 stabilirea calităţii unui produs şi a concordanţei acesteia cu normele tehnice
 aprecierea măsurii în care calitatea unui produs a suferit modificări în raport cu starea
iniţială şi reconstituirea calităţii iniţiale a produsului.
 stabilirea cauzelor care au determinat abaterea calitativă a unui produs, inclusiv
problemele create de eventualele ambalaje necorespunzătoare.

Expertiza se poate dispune şi pentru stabilirea concordanţei sau a lipsei de concordanţă

între sortimenul livrat şi cel contractat, respectiv a concordanţei dintre sortimentaţie şi cerinţele
consumatorilor.

Expertiza merceologică se efectuează pe parcursul sau la încheierea circulaţiei tehnice a

loturilor de mărfuri de la producător la consumator, dar poate să se extindă şi la faze anterioare
cum sunt procesele fabricaţie, de omologare sau de certificare de tip, de contractare.
In acest sens, se pot efectua, de exemplu, expertize preventive cu un grad ridicat de
severitate la cererea firmelor de asigurare. Speţele de acest fel obligă la o abordare complexă a

1
calităţii, pe baza cunoaşterii sensurilor şi ipostazelor calităţii, a criteriilor la care se raportează, a
factorilor care determină şi influenţează calitatea şi a metodelor de cercetare a calităţii.

Expertiza merceologică presupune o verificare retroactivă a calităţii mărfurilor, adică

reconstituirea faptelor atît din etapele circulaţiei mărfurilor, cît şi, dacă este necesar, din
fabricaţia lor.

Metodele de investigare folosite în acest scop sunt metoda istorică, metoda observaţiei şi
experimentului şi metoda statistică.

Metoda istorică constă în reconstituirea pe cale deductivă a parcursului unui produs în timp şi
spaţiu, cu modificările calitative negative care apar în acest timp. Reonstituirea parcursului
produsului în timp şi în spaţiu permite cunoaşterea naturii şi intensităţii transformărilor suferite
de produs pe acest parcurs, transformări care pot influenţa negativ calitatea produsului.

Metoda observaţiei şi experimentului constituie sursa cunoaşterii ştiinţifice a calitătţii

mărfurilor. Observaţia se execută astfel încît să fie repetabilă şi să poată fi reconstituită teoretic.
Experimentul trebuie să fie reproductibil.

Experimentul ştiinţific se deosebeşte de observaţie prin aceea că în cazul experimentului

procesul studiat este provocat, în condiţii date, care trebuie să asigure reproductibilitatea.

În expertiza merceologică se utilizează metode de examinare organoleptică (analiză

senzorială), metode de analiză fizică, fizico-chimică şi instrumentală, metode chimice de analiză,
metode de analiză microbiologică etc.

Metoda statisticii se foloseşte pentru prelucrarea numărului mare de date obţinute prin observaţie
şi experiment sau în alte faze ale expertizei. Metoda permite detectarea şi eliminarea erorilor de
măsurare şi a subiectivismului inerent metodelor organoleptice precum şi evaluarea calităţii
loturilor de produse pe baza rezultatelor obţinute pe eşantioane.

Expertiza calităţii mărfurilor are ca obiect probleme controversate privind calitatea reală a
produselor şi abaterile de la calitatea prescrisă şi contractată a mărfurilor.

Termenul de “calitate” provine din latinescul “qualitas”, cu semnificaţia de “fel de a fi”,

“atribut”, “caracteristică”, “proprietate”. Fiind o noţiune foarte larg utilizată, în multe domenii,
există mai multe moduri de definire a calităţii, funcţie de domeniul la care se referă cel ce face

2
definirea respectivă. Chiar şi în cazul mai restrins al produselor şi serviciilor, există mai multe
orientări în privinţa definirii calităţii.

Aşa cum se va arăta în continuare, în expertiza calităţii standardele reprezintă documente de

referinţă de bază, motiv pentru care definirea calităţii se face ţinind cont de prevederile
standardelor din seria SR ISO 9000:2000

Calitatea se defineşte ca ansamblul de caracteristici ale unei entităţi care îi conferă

acesteia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite.

Entitatea este, în acest context, o activitate, un proces, un produs, organizaţie, sistem, persoană
sau o combinaţie a lor.

Produsul este rezultatul unor activităţi sau procese, putind fi material sau imaterial, ori o
combinaţie a acestora. Produsele sunt clasificate în patru categorii generale:

 hardware (componente, subansamble etc);

 software (programe, proceduri, informaţii, date etc.);
 materiale procesate (“processed materials”);
 sevicii (bancare, de asigurare, transport etc.).

Definirea calităţii, aşa cum este făcută în seria de standarde SR ISO 9000, are consecinţe, din
care unele cu efecte şi în expertiză :

 calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci printr-un ansamblu al lor;

 calitatea există numai în relaţie cu nevoile clienţilor, nu este de sine stătătoare;
 realizarea calităţii înseamnă satisfacerea nu numai a nevoilor exprimate, dar şi a celor
implicite.

Termenul de “calitate” nu este recomandat, potrivit standardului, să fie folosit singur atit pentru a
exprima gradul de excelenţă într-un sens comparativ, cit şi pentru evaluări tehnice, în sens
cantitativ. În ambele cazuri este preferabilă folosirea cite unui calificativ, de exemplu:

 nivelul calităţii (“quality level”), în sens cantitativ;

 calitate relativă (“relative quality”), la clasificarea entităţilor funcţie de gradul lor de
excelenţă, în sens comparativ;
 măsura calităţii (“quality measure”), la evaluări tehnice precise.

3
Pentru a clasifica entităţile funcţie de gradul lor de excelenţă, se defineşte clasa (“grade”):
categoria sau rangul atribuit entităţilor care îndeplinesc aceeaţi funcţie în utilizare, dar care diferă
prin cerinţele referitoare la calitate. Clasa reflectă, deci, diferenţa privind cerinţele privind

calitatea, cu accentul pe relaţia dintre funcţia de utilizare şi cost (de exemplu clasificarea
hotelurilor după numărul de stele).

Cerinţele pentru calitate sunt expresii ale nevoilor satisfăcute, exprimate în termeni
cantitativi sau calitativi, pentru a face posibilă realizarea şi exprimarea entităţii respective.
Cerinţele pentru calitate se referă la cerinţele pieţei, cerinţele contractuale, cerinţele interne ale
organizaţiei, cerinţele societăţii. O importanţă deosebită se acordă cerinţelor sociale cu privire la
calitate. Acestea sunt obligaţii care se referă în principal la protecţia vieţii, a sănătăţii persoanelor
şi a mediului înconjurător, precm şi la valorificarea resurselor naturale şi conservarea energiei şi
decurg din legi, regulamente, reguli etc.

Din punct de vedere al expertizei, este important că standardele SR ISO 9000 fac distincţie între
două moduri fundamentale de abatere de la calitatea unui produs, neconformitatea şi defectul.
Neconformitatea este abaterea unei caracteristici de calitate în raport cu cerinţele
specificate.

Defectul este nesatisfacerea unei cerinţe sau a unei aşteptări rezonabile privind utilizarea
prevăzută, inclusiv a celor referitoare la securitate.

Deosebirea dintre cei doi termeni este importantă datorită faptului că în cazul defectelor există o
răspundere juridică faţă de produs (“product liability”), adică obligaţia de despăgubire pentru
pierderile cauzate de produs.

Ipostazele (faţetele) calităţii care au rol hotăritor în satisfacerea cerinţelor clientului sunt
calitatea de concepţie-proiectare şi calitatea de conformitate, ambele avind rol şi în expertizarea
calităţii. Aceste ipostaze ale calităţii sunt “dimensiunile obiective ale calităţii”. Pe lingă aceste
dimensiuni mai există şi “dimensiunile subiective ale calităţii”: “părerea clientului “ şi “calitatea
serviciului oferit de produs”.

Calitatea de concepţie-proiectare este măsura în care produsul posedă proprietăţi care generează
satisfacţie pentru posesor.

4
Calitatea de conformitate este măsura în care un produs este conform cu proiectul şi
specificaţiile.

Prin specificaţie, în această accepţiune, se înţelege documentul care prescrie cerinţele cu care
produsul trebuie să se conformeze.

Specificaţiile sunt documentele referitoare la cerinţele faţă de anumite produse. Ele pot fi
cuprinse într-un contract negociat între producator şi client, documente care reflectă pretenţiile
specifice ale acelui cumpărător, sau pot fi norme tehnice comune pentru clasa de produse în
discuţie emise de un organism neutru, aşa cum sunt standardele.

Există categorii de produse pentru care, pe lingă standardele obişnuite, este obligatoriu să se
respecte prevederile unor prescripţii speciale. Astfel sunt, de exemplu, medicamentele, calitatea
cărora se apeciază în raport cu prescripţiile Farmacopeei. Farmacopeea este îndreptarul oficial
care reglementează controlul medicamentelor din ţară şi este obligatorie pentru toţi cei care
prepară, depozitează şi controlează medicamente.

Pentru a stabili calitatea unui produs, se urmăresc caracteristicile de calitate.

Caracteristicile de calitate sunt acele proprietăţi care conferă produsului aptitudinea de a

satisface nevoile consumatorului. Aceste proprietăţi ale produselor pot fi clasificate după mai
multe criterii, relevante şi în expertiză.

Funcţie de relaţia cu marfa:

 proprietăţi intrinseci proprii mărfii, legate de natura materiei constructive a produsului, ca

structura, masa specifică, compoziţia chimică etc.
 proprietăţi extrinseci atribuite mărfii, de exemplu simboluri, preţ etc.

Funcţie de natura lor:

 fizice – structura, dimensiunile, proprietăţi mecanice, electrice etc.;

 chimice – compoziţie, caracter acido-bazic etc.;
 biologice – toleranţă biologică, potenţial vital etc.;
 ecologice – degradabilitate biologică, potenţial poluant etc.;
 economice – caracterul preţului;
 ergonomice – confortabilitate, silenţiozitate etc.;

5
Funcţie de nivelul de relevanţă pentru calitatea mărfii:

 proprietăţi majore (critice);

 proprietăţi importante;
 proprietăţi minore.

Proprietăţile majore influenţează în mare măsură funcţia dominantă a produsului. Lipsa ori
diminuarea lor duce la scăderea utilităţii produsului. Aşa sunt, de exemplu, prospeţimea şi
proprietăţile gustative ale produselor alimentare, aspectul estetic al articolelor de modă,
veridicitatea informaţiilor.

Proprietăţile importante sunt mai numeroase şi importanţa lor este apropiată de ponderea
frecvenţei lor.

Proprietăţile minore au o pondere a frecvenţei superioară ponderii importanţei şi ele

influenţează doar utilitatea variabilă a produsului.

Funcţie de modalitatea de apreciere şi măsurare:

 proprietăţi măsurabile
 proprietăţi atributive

Proprietăţile măsurabile se pot exprima cifric, au metode de măsurare şi unităţi de măsură

consacrate şi, din această cauză, sunt, de regulă, proprietăţi intrinseci, motiv pentru care se
selectează drept caracteristici de calitate ale produsului respectiv. Exprimarea cifrică prezintă
avantajul determinării obiective a calităţii. Expresia cantitativă a caracteristicilor de calitate
măsurabili sunt indicatorii de calitate.

Indicatorii de calitate se determină prin mai multe categorii de metode, printre care metodele
experimentale şi metodele statistice.

Metodele experimentale se bazează pe folosirea mijloacelor tehnice de măsurare. Asfel sunt, de

exemplu, determinarea durităţii, a densităţii, a rezistenţei la rupere, determinarea compoziţiei
chimice etc.

Metoda statistică foloseşte metodele calcului statistic pentru determinarea unor indicatori ca
randamentul sau timpul mediu de funcţionare.

6
O metodă care poate avea aplicaţii la alegerea unor caracteristici şi indicatori de calitate şi, în
general, la determinarea calităţii este metoda sociologică, ce se bazează pe informaţiile obţinute
prin intermediul unor chestionare de anchetă de la consumatorii de fapt sau posibili ai
produselor.

Proprietăţile atributive , nemăsurabile, se exprimă prin adjective sau atribute şi se apreciază

prin simţuri, fapt pentru care se mai numesc proprietăţi organoleptice, senzoriale sau
psihosenzoriale. Pentru cuantificare, proprietăţilor atributive li se poate asocia valoare numerică
arbitrară.

7
 II. Legislatia si organizarea activitatii de expertiza.

Tema: Legislatia Republicii Moldova in domeniul expertizei merceologice.

Studiu de caz la un raion de cosmetica-parfumerie.

Cumparatoarea: Buna ziua, caut apa de parfum CHANEL NO.5. Puteti va rog sa-mi
faceti o descriere la aceasta apa de parfum?

Vinzatorul: Buna! Din pacate s-a finisat stocul de marfa data. Insa va pot recomanda un
alt produs identic acestuia.

Cumparatoarea: Nu, multumesc. Am specificat ce anume doresc, si daca puteti, faceti-

mi va rog o descriere la aceasta apa, si cind apare din nou pe raft, eu vin sa il testez si daca ma
satisface aroma, este posibil sa il procur.

Vinzatorul: Cind va aparea, atunci sa veniti! Si atunci va voi descrie produsul.. nu ma

mai bateti la cap cu aceste prostii. Cititi pe internet detalii. Sunt vinzatator, dar nu ghid.

Cumparatoarea: Oferiti-mi va rog cartea de reclamatie. Si asta nu e tot: o sa va fac si o

reclama rea la magazinul vostru. Si credeti-ma ca nimeni n-o sa mai calce pragul acestui
magazin cu oameni necompetenti in el! O zi buna!

Analiza acestui caz:

Vinzatorul nu a procedat corect in cazul dat. Deoarece nu au fost respectate drepurile

consumatorului conform art.19 din Legea cu privire la protectia consumatorului:

Articolul 19. Dreptul consumatorilor la informare

Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra
caracteristicilor produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici astfel încît să
aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între
produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei
acestora, în deplină securitate.
8
 III. Metodologia expertizei merceologice.

Tema: Elaborarea raportului expertizei merceologice.

Admiterea şi dispunerea expertizei este atributul organului judiciar pentru expertiza

judiciară şi al unui organ administrativ pentru expertiza extrajudiciară. Pentru ca expertiza să fie
admisibilă ca mijloc de probă, aceasta trebuie să fie necesară, adică să existe necesitatea
consultării unui specialist pentru dovedirea unor împrejurări şi, pe de altă parte, expertiza trebuie
să fie concludentă, adică să poată elucida anumite împrejurări care să uşureze soluţionarea
corectă a cauzei.

Expertiza judiciară are un caracter facultativ, ceea ce înseamnă că organul judiciar este
acela care apreciază dacă în speţa respectivă efectuarea expertizei este necesară şi concludentă,
deci admisibilă.

Dispunerea efectuării expertizei şi stabilirea obiectivelor acesteia este punctul de plecare

în derularea expertizei.

Odată expertiza admisă şi dispusă, principalele etape care se parcurg în cursul ei sunt
acceptarea expertizei, pregătirea expertizei, investigarea obiectului expertizei, întocmirea
raportului de expertiză şi analiza acestui raport şi, dacă este cazul, efectuarea suplimentului de
expertiză, sau a unei noi expertize.

Acceptarea expertizei

Acceptarea expertizei este etapa în care expertul primeşte de la organul care l-a desemnat
obiectivele expertizei. Cu această ocazie ia cunoştinţă de actele existente la dosar, poate cere
explicaţii suplimentare şi să facă obiecţii cu privire la termenul care i-a fost fixat.

Pregătirea expertizei

9
Expertul trebuie, în această etapă, să aprofundeze obiectivele expertizei şi să înţeleagă corect
sensul problemelor pe care trebuie să le rezolve. Pregătirea se realizează printr-o documentare
rapidă şi cuprinzătoare. Pentru a orienta investigaţiile într-o direcţie corectă, expertul trebuie să
studieze documentele litigiului, stabilind pe baza lor punctele de reper necesare începerii
investigaţiilor. Pregătirea corectă contribuie la alegerea căii celei mai potrivite pentru derularea
expertizei şi la evitarea unor investigaţii colaterale, consumatoare de timp şi efort.

Principalele faze ale documentării din etapa de pregătire sunt redate în continuare.

a) Cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor

În această etapă expertul se informează din documente cu privire la modul, împrejurările, locul şi
momentul în care au avut loc evenimentele care au produs vicierea în cauză a calităţii
produselor. Pe baza informaţiilor cuprinse în documentele studiate, expertul stabileşte cronologia
evenimentelor şi precizează etapele din circulaţia tehnică sau din fabricaţia produselor respective
care sunt susceptibile a fi la originea vicierii calităţii, urmînd ca acestea să facă obiectul prioritar
al investigaţiei obiectului expertizei.

În scopul cunoaşterii istoricului litigiului, expertul studiază documentele litigiului existente la

dosar. Principalele documente pe care expertul le foloseşte în această etapă sunt cererea de
actionare în litigiu de către reclamant şi documentele pe care se sprijină cererea, întîmpinarea
părţii reclamate şi documentele pe care se sprijină, procesele verbale ale şedinţelor anterioare,
documentele depuse ulterior la dosar.

Cunoaşterea istoricului litigiului şi a cronologiei faptelor îi permite expertului nu numai să

localizeze momentul şi locul în care s-au produs vicierile în cauză ale produselor, ci şi să
stabilească un plan de desfăşurare în continuare a expertizei.

Pe baza informaţiilor pe care le obţine în cursul documentării, expertul poate să depăşească sfera
iniţială a obiectivelor care i-au fost stabilite de instanţă, dar numai în cazul unei necesităţi
stringente şi numai cu acordul instanţei.

b) Studierea documentelor operative

Documente operative ale căror studiu este necesar în expertizarea mărfurilor sunt:

10
  documentele contractuale ale relaţiei dintre furnizor şi beneficiar şi anume contractul şi
anexele la contract cum sunt graficele de livrări, precum şi corespondenta legată de
derularea contractelor;
 documentele de livrare-primire şi anume avize de expediere, facturi, procese-verbale de
recepţie, procese verbale de custodie, dacă e cazul;
 documente de transport cum sunt scrisoarea de trăsură, scrisoarea de transport,
conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerie etc;
 documentele care atestă calitatea produsului sau lotului de produse - certificatul de
calitate şi cel de conformitate, buletine de analiză, certificatele de stare sanitară, sanitar-
veterinară şi fitosanitară etc.

Principalele informaţii care rezultă din studiul documentelor operative sunt:

 existenţa sau absenţa tuturor documentelor care trebuie să însoţească marfa şi existenţa
tuturor menţiunilor obligatorii pe aceste documente;
 locul şi timpul diferitelor etape ale vieţii produsului ca momentul fabricării, al expedierii,
al sosirii la destinaţie, al manipulărilor pe parcurs, al efectuării de analize etc;
 condiţiile şi itinerarul mişcării mărfii pînă la constatarea vicierii;
 starea calitativă şi cantitativă a mărfii pe parcursul fabricaţiei şi a circulaţiei.

c) Studierea actelor şi documentelor care reglementează calitatea mărfurilor care fac obiectul
litigiului

Măsura în care mărfurile care fac obiectul litigiului satisfac cerinţele de calitate convenite prin
contract rezultă prin comparare atît cu prevederile contractuale în privinta calităţii cît şi cu actele
normative privind calitatea mărfurilor. Între acestea se consultă în primul rînd standardele, dar şi
caiete de sarcini tehnice pentru unele produse din comerţul internaţional, certificate de
conformitate de tip, respectiv de omologare. De asemenea se studiază, după caz, normative de
specialitate care reglementează aspecte specifice de calitate: normative sanitare, sanitar-
veterinare, fitosanitare, de protecţie a mediului, de protecţie a securităţii consumatorului etc;

In acest context se mai iau în consideraţie prescripţiile privind marca de fabrică, marca de
calitate şi mostrele etalon.

11
d) Documentarea bibliografica

Documentarea bibliografică crează o imagine privind modul în care problema în cauză este
tratată în literatura de specialitate, oferă analogii şi posibilităţi de comparare şi ajută la evitarea
unor interpretări eronate. Documentarea bibliografică se impune şi în expertizele care cuprind şi
investigaţii experimentale.

Drept material bibliografic se folosesc lucrări ştiinţifice universal recunoscute ca tratate,

enciclopedii, monografii, studii şi cercetări. 

Investigarea obiectului expertizei

Investigarea obiectului expertizei este etapa în care se stabilesc faptele şi împrejurările care au
produs vicierea mărfii. Acţiunea se desfăşoară după un plan de acţiune, într-o succesiune logică a
acţiunilor.

Expertiza se extinde pe întreaga circulaţie tehnică a mărfii. Circulaţia tehnică cuprinde

perioada de mişcare a mărfii din momentul preluării de la furnizor pînă la vînzarea către
consumator. Timpul de derulare a circulaţiei tehnice poate fi de cîteva ore sau de cîţiva ani. În
acest timp au loc operaţiuni tehnice ca transportul, depozitarea, păstrarea, sortarea, preambalarea,
porţionarea, debitarea mărfii, care toate pot afecta calitatea ei.

Operaţiunile tehnice se desfăşoară într-o verigă sau în mai multe verigi, expertizei
revenindu-i sarcina să găsească şi să cerceteze veriga probabilă de apariţie a vicierii mărfii.
Investigaţia decurge în sens invers în raport cu sensul cirulaţiei tehnice şi porneşte de la
momentul depistării vicierii produsului. Schema de investigare pînă la sursa vicierii, pentru o
circulaţie tehnică completă a mărfurilor, se prezintă în principiu astfel:

Comerţ cu amănuntul → Transport → Comerţ cu ridicata → Transport → Depozitare →

Transport → ... →Transport → Producţie.

Astfel se procedează şi în cazul produselor care se obţin printr-un lanţ de fabricaţii în care
produsul unei intreprinderi este materie primă pentru următoarea, aşa cum este, de exemplu, şirul
de produse grîu, făină, paste făinoase. La apariţia unor vicieri ale produsului finit al ultimei
fabricaţii, expertiza va porni de la aceasta şi va continua, dacă nu s-a găsit sursa vicierii, cu

12
tehnologia ultimei fabricaţii, cu materia ei primă, cu tehnologia penultimei fabricaţii etc., pînă la
găsirea locului, momentului şi cauzei deprecierii calitative.

Pe parcursul investigării circulaţiei tehnice a mărfii, poate fi necesară colaborarea cu

experţi de altă specialitate, de exemplu expertul contabil sau expertul sanitar. Totuşi, planul pe
care şi-l întocmeşte expertul trebuie să cuprindă numai probleme pe care le rezolvă personal, iar
aprecierile sale trebuie să se bazeze exclusiv pe constatări personale. De asemenea, informaţiile
furnizate de persoanele care au participat la operaţii legate de circulaţia tehnică a mărfii trebuie
limitate ca importanţă de garanţia obiectivităţii lor.

Şi în această etapă, expertiza impune verificări de documente cum sunt evidenţe primare,
evidenţe contabile, registre de fabricaţie, registre de analize etc. Verificările documentelor care
însoţesc marfa premerg, de obicei, verificările tehnice şi cele de teren, ele permiţînd stabilirea cu
aproximaţie a locului vicierii.

Investigaţiile pe teren furnizează date şi informaţii cu forţă probantă deosebită, de accea sunt
surse de documentare din cele mai importante.
In cadrul investigaţiilor pe teren se verifică acte originale, se observă locul unde s-a
produs vicierea produsului, se prelevează probe şi se efectuează analiza acestora, se execută
simulări şi reconstituiri, se culeg declaraţii ale persoanelor implicate în producerea sau circulaţia
mărfurilor în cauză.

Investigarea pe teren a obiectivului expertizei cuprinde următoarele etape:

a) Procedura investigaţiilor

Procedura investigaţiilor se referă la modul în care se stabileşte contactul dintre expert şi părţi şi
constă în convocarea scrisă a părţilor, termenul de comunicare şi existenţa împuternicirilor atît
pentru expert cît şi pentru delegaţii părţilor. Convocările verbale nu au valabilitate.

Prin convocarea scrisă, expertul invită împuterniciţii părţilor pentru ca aceştia să colaboreze cu
expertul la investigaţiile pe teren. Invitaţia precizează locul, data, ora şi durata investigaţiilor.
Expertul poate solicita părţilor să-i transmită documente sau copii ale acestora, necesare în cursul
investigaţiilor.

13
b) Investigaţia propriu zisă

Investigaţia se referă la diferite aspecte, funcţie de etapa vieţii mărfii care se supune cercetării
sau de locul unde se presupune că îşi are originea vicierea calităţii.

În cazul unei intreprinderi producătoare se verifică:

 documentele privind cantitatea şi calitatea materiei prime;

 registrul de fabricaţie şi cel de analize;
 balanţa de materiale;
 documentele privind asigurarea calităţii şi în cadrul acesteia modul de efectuare a
controlului de calitate.

In cazul unei intreprinderi comerciale se verifică:

 actele de recepţie şi registrul de analize;

 registrul de stare calitativă a mărfurilor depozitate;
 documente operative.

În toate cazurile, convorbirile expertului cu persoane care au participat la efectuarea unor operaţii
sau au fost martori la acestea se consemnează sub formă de minute semnate de partcipanţi sau
sub formă de declaraţii scrise. De asemenea, dacă este cazul, se recoltează probe împreună cu
reprezentanţii părţilor, probe care se supun analizei.

c) Consemnarea rezultatelor investigatiei pe teren

După încheierea investigaţiilor pe teren, consemnarea rezultatelor se face într-un document

semnat de toţi participanţii. În document se consemnează locul, data şi durata investigaţiei,
participanţii şi calitatea lor, conţinutul investigaţiilor, opiniile împuterniciţilor părţilor faţă de
cele constatate, obligaţiile părţilor de a furniza la un termen a unor informaţii sau a unor acte. In
document nu se consemnează opinia, interpretarea sau concluziile, nici chiar parţiale, ale
expertului. În această fază a expertizei ele ar fi premature.

La documentul încheiat se anexează toate materialele solicitate de către expert precum şi un opis
al acestora.

Elaborarea raportului de expertiză

14
 Rezultatele investigaţiilor se concretizează în raportul de expertiză care se înaintează în
termenul stabilit organului care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiză nu se rezumă la enumerarea concluziilor la care s-a ajuns, ci în

raport se redau pe scurt, dar complet, şi etapele parcurse pînă la concluzii, metodele de cercetare
utilizate, constatările şi modul de interpretare a datelor obţinute.

Raportul de expertiză trebuie să fie lipsit de echivoc şi să nu conţină trimiteri la lucrări în

afara dosarului. Deşi expertul este liber în formarea opiniei sale, raportul său nu poate reflecta
păreri arbitrare şi trebuie să se încadreze în prevederile actelor normative care reglementează
domeniul în cauză. Expertul este răspunzător pentru datele cuprinse în raport. De aceea, de
exemplu, analizele de laborator trebuie să fie efectuate pe un număr cît mai mare de probe, de
laboratoare autorizate în acest scop, dotate cu aparate şi metode de precizie adecvată.

Expertiza trebuie astfel condusă şi raportul de expertiză trebuie astfel conceput şi formulat, încît
acesta să aibă o ţinută corespunzătoare, să fie clar şi concis. Afirmaţiile expertului cuprinse în
raport trebuie bine argumentate şi exemplificate şi ele nu trebuie să conţină date neconcordante
sau în contradicţie.

Elaborarea raportului de expertiză se face cu respectarea unor reguli de formă, de procedură şi de

conţinut.

a) Reguli procedurale şi de formă

Raportul de expertiză se redactează în mai multe exemplare dactilografiate (tehnoredactate),

fiecare semnat şi parafat de expert pe fiecare pagină şi la final, din care primul se depune la
instanţă sau organul care a dispus expertiza şi cîte un exemplar la părţile în litigiu. In raportul de
expertiză nu se admit greşeli, corecturi sau ştersături.

Raportul de experiză trebuie depus în termenul fixat de instanţă, care este de regulă cu cel puţin
5 zile înaite de data judecării litigiului respectiv.

Pînă în momentul predării lui, raportul de expertiză are caracter secret.

15
b) Reguli de conţinut

Raportul de expertiză este un act redactat pe secţiuni. Respectarea structurii pe secţiuni şi a

conţinutului acestora asigură claritatea expunerii şi accesibilitatea documentului pentru toţi cei
interesaţi. Secţiunile raportului şi conţinutul lor este dat în continuare.

Preambulul cuprinde numele şi prenumele expertului, profesia şi calificarea sa, adresa,

instanţa sau organul care l-a numit şi numărul dosarului.

Scurt istoric al litigiului cuprinde numele sau denumirea părţilor - reclamantul şi pîrîtul
- cu adresele exacte, succesiunea cronologică a principalelor elemente, punctele de reper ale
litigiului. În această secţiune mai sunt cuprinse daunele şi perioada cînd s-au constatat aceste
daune, precum şi interpretarea părţilor în raport cu problemele litigiului. Se precizează dacă s-au
mai efectuat expertize privind cazul respectiv.

Obiectul expertizei este secţiunea în care se redau ad literam obiectivele stabilite de

instanţă, formulări imprecise oferind ocazia ca părţile să conteste raportul, pe considerentul că s-
ar baza pe constatări neconcludente, sau chiar pe o cercetare efectuată într-o direcţie greşită.

Procedura investigaţiilor se referă la numele şi calitatea împuterniciţilor, felul

documentelor de împuternicire, legalitatea invitării părţilor, felul investigaţiilor efectuate de faţă
cu părţile şi modul în care au fost consemnate sub semnătura expertului rezultatele acestor
investigaţii (minută, proces-verbal etc.).

Constatările expertizei redau datele din dosarul litigiului şi rezultatele investigaţiilor

expertului. Datele neconcordante care provin din diferite surse se consemnează ca atare, se
analizează comparativ şi se stabileşte astfel veridicitatea lor. Rezultatele se expun în ordinea
apariţiei lor, se descriu exact şi se interpretează. Se acordă atenţie stabilirii cu exactitate a
cauzelor care au generat vicierea mărfii, scopul de fapt al expertizei. De asemenea trebuie
interpretate eventualele anomalii care apar pe parcursul expertizei şi trebuie să se dea soluţii
pentru preîntîmpinarea repetării lor. Prin cele de mai sus, această secţiune este una din cele mai
importante din raportul de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză cuprind răspunsurile concise la obiectivele impuse

de instanţă. Între concluzii se consemnează răspunderile tehnice legate de vicierea în cauză,
stabilite în cursul investigaţiei, dar nu se atacă aspectul juridic al problemei. Concluziile trebuie
să fie obiective şi corecte, cerinţe care se realizează pe baza cunoştinţelor profesionale, a

16
probităţii morale şi profesionale şi a independenţei în raport cu părţile a expertului şi pe baza
respectării drepturilor părţilor în legătură cu desfăşurarea expertizei.

Anexele raportului de expertiză constau din documente care se pot ataşa raportului
pentru a susţine concluziile formulate. Anexele sunt cuprinse obligatoriu într-un borderou şi pot
fi documente şi acte suplimentare depuse de părţi, buletine de analiză, breviare de calcul,
fotografii şi fotocopii, probe ale căror conţinut nu a putut fi integrat în raport, planuri ale unor
depozite, scheme de amplasare a mărfii etc. Borderoul de anexe trebuie să existe şi în copiile
raportului de expertiză remise părţilor în litigiu.

Analiza raportului de expertizã

După ce raportul de expertiză este pus la dispoziţia părţilor în litigiu, acesta este analizat de
specialiştii părţilor din punct de vedere juridic, merceologic, economic, contabil, astfel încît să
existe elementele necesare formulării eventualelor obiecţiuni în faţa instanţei.

Analiza merceologică, în special a secţiunilor privind constatările şi concluziile, efectuată de

economistul de comerţ, specialistul fiecărei părţi în domeniul circulaţiei tehnice a mărfurilor,
stabileşte măsura în care autorul raportului de expertiză a procedat corect şi complet pentru
elucidarea obiectivelor trasate de instanţă. Dacă în urma studierii, de către instanţă sau de către
părţi, a raportului de expertiză, apar neclarităţi, se pot cere clarificări suplimentare pe care
expertul le poate furniza verbal sau în scris, sub formă de „completare la raportul de expertiză".
Dacă apar obiecţiuni al uneia sau ale ambelor părţi în litigiu, instanţa îl obligă pe expert să
analizeze obiecţiunile şi să răspundă în scris, sub formă de „note scrise".

Efectuarea suplimentului de expertiză

Uneori, după depunerea raportului de expertiză, părţile sau instanţa pot constata apariţia de noi
probleme ale litigiului, care impun investigaţii suplimentare din partea expertului. În astfel de
situaţii instanţa poate ordona obiective suplimentare pentru expertiză.

Efecuarea unei noi expertize

In cazul în care raportul de expertiză este controversat sau expertiza a fost anulată ca urmare a
încălcării unor dispoziţii legale de către expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
Noua expertiză are aceleaşi obiective ca şi expertiza iniţială şi este efectuată, de regulă, de alt
expert (experţi).

17
 IV. Expertiza receptiei cantitativ-calitative a loturilor de marfa.

Tema: Elaborarea raportului expertizei merceologice a receptiei cantitativ-

calitativ a loturilor de marfa.

Recepţia este verificarea cantitativă şi calitativă care se execută la trecerea mărfurilor din
proprietatea furnizorului, în proprietatea beneficiarului, respectiv de la producător la
intreprinderea comercială cu ridicata sau cu amănuntul.

Astfel, recepţia are rolul unui filtru care împiedică pătrunderea pe piaţă a produselor
necorespunzătoare şi este un moment important al relaţiei dintre furnizor şi beneficiar, cu
repercusiuni asupra consumatorilor.

Numeroase litigii au la origine erori privind recepţia. Posibile greşeli care apar la
trecerea mărfurilor de la furnizor la beneficiar sunt cele legate de identificarea loturilor, de
identificarea produselor calitativ necorespunzătoare şi a ambalajelor necorespunzătoare, de
întocmirea documentelor de livrare şi expedierea lor odată cu marfa, de modul de întocmire a
documentelor de verificare.
Recepţia este definită în mai multe feluri, funcţie de modalitatea mai mult sau mai puţin
complexă de abordare a problemei. În practica curentă, prin recepţie se înţelege primirea şi
acceptarea mărfii de la o altă unitate.
Din punct de vedere merceologic, recepţia este operaţia de verificare calitativă şi
cantitativă a loturilor de mărfuri, efectuată de către client, pentru stabilirea gradului de
concordanţă a calităţii reale cu calitatea prescrisă sau contractată.
În sensul legii, prin recepţie se înţelege executarea efectivă, materială şi integrală, a identificării
18
cantitative şi calitative a produselor de către delegaţii părţilor contractante, pentru a stabili dacă
acestea corespund prevederilor contractuale.

Astfel, recepţia este actul care constituie instrumentul probator al verificării cantitative şi
calitative a produselor şi cuprinde manifestarea de voinţă a părţilor pentru realizarea de efecte
juridice.
În acest mod, recepţia se deosebeşte de autorecepţie. În cazul recepţiei manifestarea de
voinţă se realizează concomitent şi concordant prin semnarea procesului verbal de către delegaţii
părţilor contractante, iar în cazul autorecepţiei, manifestarea de voinţă este realizată numai cînd
beneficiarul, prin comisia sa de primire, acceptă produsele.

Scopul recepţiei este nu numai de a controla modul în care furnizorul şi-a îndeplinit
obligaţiile contractuale, ci şi de a verifica în ce măsură cărăuşul şi-a respectat obligaţiile pe care
şi le-a asumat cu privire la păstrarea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe durata
transportului.

Expertizarea recepţiei calitative trebuie să ajute la stabilirea răspunderii materiale pentru

pagubele aduse ca urmare a recepţionării unor mărfuri care nu corespund calitativ sau cantitativ.

În vederea stabilirii locului şi momentului vicierii produsului, expertiza abordează atît aspectul
cadrului legal, cît şi pe cel al tehnicii recepţiei.

Organizarea receptiei calitative a loturilor de mărfuri

Recepţia unui lot de marfă constă dintr-o verificare cantitativă şi calitativă efectuată de
către beneficiar, cu sau fără participarea furnizorului. În cursul recepţiei se urmăreşte
corespondenţa mărfii livrate de către furnizor cu criteriile legale şi cu cele contractuale.
Rezultatul recepţiei exprimă, deci, modul în care furnizorul a respectat prescripţiile de calitate,
identitate, marcare, etichetare, ambalare şi de atestare a calităţii.

Din punct de vedere tehnic, recepţia loturilor de mărfuri se compune din trei categorii de
operaţii de bază succesive şi anume:

 verificarea documentelor contractuale şi a celor care însoţesc lotul,

 identificarea lotului,
 verificarea cantitativă şi calitativă a lotului supus recepţiei, inclusiv, dacă este necesară,
prelevarea de probe, pregătirea şi analiza acestora.

Pe lîngă acestea, recepţia mai necesită şi o serie de alte operaţii, cum sunt consultarea
documentelor care prescriu calitatea produselor şi întocmirea documentelor de recepţie sau de
respingere a lotului.

Locul efectuării recepţiei poate fi sediul furnizorului, în prezenţa ambelor părţi, sau sediul
beneficiarului. Recepţia la sediul furnizorului prezină avantajul că evită transportul inutil al
loturilor de mărfuri respinse; de asemenea, este eficientă în cazul mărfurilor complexe (aparate
radio, televizoare etc), fiind posibilă folosirea la recepţie a aparaturii de care dispune furnizorul.

19
Este indicată, de asemenea, la livrări în cantităţi mari şi la intervale scurte, ceea ce justifică
prezenţa delegatului beneficiarului la furnizor.

Recepţia la sediul clientului, de exemplu la depozitele societăţilor de comerţ cu ridicata

ca beneficiari, se execută de către comisia de recepţie a beneficiarului.

Procedura de verificare a calităţii la recepţie este aceea convenită prin contract, conform cu
normativele, cel mai adesea standardele. Schema de verificare a calităţii se alege funcţie de
caracterul lotului de marfă, potrivit celor expuse în capitolele anterioare.

Dacă în timpul desfăşurării recepţiei, lotul de marfă este găsit necorespunzător, se invită un
reprezentant al furnizorului. În cazul neprezentării acestuia, comisia de recepţie se completează
cu un reprezentant al unui agent economic neutru, sau al unui organ de stat. Constatările comisiei
se consemnează într-un proces verbal şi marfa este pusă la dispoziţia furnizorului pentru
returnare, recondiţionare sau altă destinaţie.

De multe ori, în cadrul recepţiei este necesară executarea unor analize de laborator, ele
constituind dovezi incontestabile. Pentru ca analizele să fie într-adevăr obiective, este necesar ca
recoltarea probelor să fie făcută de personal competent, în condiţii care să asigure
reprezentativitatea probei recoltate pentru toate caracteristicile întregului lot supus recepţiei,
regulă valabilă şi dacă analiza serveşte unei expertize.

Recoltarea se face astfel încît să se poată constitui mai multe probe identice şi anume proba de
analiză, o contra-probă, o probă rezervată organelor de stat şi o probă rezervată producătorului.

Modalitatea concretă de recoltare a probei este aceea prevăzută în documentaţia oficială.

Buletinele de analiză ale probelor care nu au fost recoltate în condiţiile prevăzute de lege nu au
putere probatorie. Aceleaşi reguli sunt valabile şi în ce priveşte metoda de analiză aplicată.

Nerespectarea acestor condiţii poate fi sursa neînţelegerilor dintre părţi cu privire la calitatea
produselor.
Constatările comisiei de recepţie se înscriu într-un proces verbal. Procesul verbal de
recepţie poate fi invocat ca instrument de dovadă, de aceea trebuie întocmit cu foarte mare grijă,
cu toate elementele necesare şi conform cu metodologia stabilită legal. Procesul verbal de
recepţie are forţă probantă certificînd atît cantitatea, cît şi calitatea mărfurilor recepţionate.
În mod obligatoriu, procesul verbal de recepţie trebuie să menţioneze data şi locul
efectuării recepţiei, componenţa comisiei de recepţie, starea reală a mărfurilor recepţionate, să
ateste preluarea efectivă a mărfii de către beneficiar, cu evidenţierea precisă a tuturor
deficienţelor calitative eventuale, a urmelor de violare, spargere, distrugere de sigilii, sustrageri
etc.

Comisia de recepţie are obligaţia de a ţine evidenţa privind calitatea mărfurilor recepţionate şi
aceea a mărfurilor refuzate. Aceste evidenţe constituie surse primare în caz de reclamaţii, litigii
sau expertize.

Efectele juridice ale recepţiei, care pot fi folosite în expertiza, sunt:

20
  stabilirea cantităţii şi calităţii produselor livrate;
 eliberarea furnizorului de obligaţiile asumate contractual, prin confirmarea executării
livrării mărfurilor contractate;
 stabilirea momentului trecerii mărfurilor din patrimoniul furnizorului în cel al
beneficiarului, moment din care este angajată şi răspunderea furnizorului pentru întîrzieri,
nelivrări sau executarea necorespunzătoare ale obligaţiilor contractuale;
 stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de garanţie;
 stabilirea datei de cînd începe obligaţia de plată a preţului mărfii.

Particularităţile expertizei merceologice a recepţiei

În cazul expertizei merceologice a recepţiei, pe lîngă stabilirea gradului de concordanţă a

calităţii reale cu calitatea prescrisă, se urmăreşte modul în care s-a respectat tehnica recepţiei
calitative, modul în care s-a fundamentat decizia de acceptare sau de respingere a lotului supus
recepţiei, consecintele recepţiei calitative pentru păstrarea şi comercializarea produselor şi în
privinţa termenului de garanţie. Scopul expertizei se poate rezuma deci în următoarele:

 stabilirea factorilor care au generat degradarea unui lot de produse;

 stabilirea corectitudinii cu care a fost efectuată recepţia lotului de produse.

În cadrul acestei expertize, se verifică toate activităţile pe care le-a prestat comisia de recepţie cu
ocazia verificării lotului respectiv de produse, atît operatiile preliminare recepţiei, cît şi operaţiile
de recepţie propriu zisă.

Recepţia se efectuează asupra unor loturi de produse, deci şi expertiza se va referi la aceste
loturi.

Consecinţele livrării mărfurilor necorespunzătoare calitativ

Din punct de vedere al expertizei recepţiei, mărfuri necorespunzătoare calitativ sunt acele
mărfuri ale căror caracteristici de calitate nu corespund valorilor înscrise în documentele la care
părţile contractante au făcut referire în contractul economic.
Răspunderile pentru livrarea de mărfuri calitativ necorespunzătoare sunt stipulate în
legislaţia privind contractele economice şi cea privind asigurarea şi controlul calităţii produselor
şi serviciilor. Legislaţia economică interzice şi sancţionează livrarea de către furnizor a
produselor calitativ necorespunzătoare, dar şi recepţionarea de către beneficiar a unor loturi
necorespunzătoare calitativ poate atrage răspunderea materială şi suportarea, alături de furnizor a
eventualelor daune. De asemenea, legea stabileşte şi răspunderea în perioada de garanţie şi
ulterior acesteia, pentru viciile ascunse.
Furnizorul are obligaţia să emită certificate de atestare a calităţii, de a marca şi eticheta
produsele în mod corespunzător. Încălcarea acestei obligaţii, dar şi recepţionarea produselor
neînsoţite de certificatul de atestare a calităţii se sancţionează conform legii.

21
Răspunderea furnizorului pentru calitatea produselor în timpul termenului de garanţie

Pe perioada termenului de garanţie, termen care trebuie să fie prevăzut în contractul încheiat
între furnizor şi cumpărător, furnizorul răspunde pentru păstrarea de către produsul pe care l-a
livrat a caracteristicilor calitative la valorile înscrise în documentele de atestare a calităţii. În
termenul de garanţie, furnizorul răspunde pentru toate tipurile de vicii, aparente sau ascunse,
existente în momentul predării - primirii produselor ori apărute ulterior.

Pentru ca răspunderea furnizorului să fie angajată, beneficiarul trebuie să dovedească vina

furnizorului pentru faptul că produsele nu şi-au păstrat caracteristicile de calitate.

Consecinţele livrării de produse cu vicii aparente

Viciile aparente sunt defectele care pot diminua calitatea produselor prin modificarea unor indici
de calitate şi pot fi identificate cu ajutorul procedeelor uzuale de verificare şi cu mijloacele
tehnice corespunzătoare la recepţie sau la verificarea produselor la destinatar.

Consecinţele livrării produselor cu vicii aparente depind de gravitatea viciilor. Dacă, datoritã
viciilor, produsele devin inutilizabile, beneficiarul poate respinge la recepţie lotul respectiv.
Dacă defecţiunile sunt mai puţin grave, dar este necesară recondiţionarea produselor,
beneficiarul, de comun acord cu furnizorul, poate acţiona într-un mod exemplificat prin
următoarele:

 restituie produsele în vederea recondiţionării. În acest caz se consideră că furnizorul nu

şi-a executat obligaţia de livrare;
 recondiţionează singur produsele dacă dispune de mijloacele adecvate, pe cheltuiala
furnizorului;
 se stabileşte o reducere a preţului.

Dacă produsul este refuzat pentru vicii aparente, obligaţia de livrare a furnizorului se consideră
ca neexecutată şi acesta va suporta penalizările de întîrziere de livrare sau de nelivrare, dacă o
nouă livrare nu e posibilă. Dacă, însă, recondiţionarea se efectuează de către beneficiar,
furnizorul nu se poate supune plăţii penalizărilor de întîrziere.

Consecinţele livrării produselor cu vicii ascunse

Viciile ascunse sunt defectele care diminuează calitatea produselor, dar care nu pot fi constatate
la recepţie sau verificare. Pot fi considerate drept vicii ascunse defectele plasate în locuri
inaccesibile comisiei de recepţie sau defectele pentru a căror punere în evidenţă sunt necesare
analize ori încercări laborioase, cheltuieli mari şi aparatură deosebită de depistare.

Pentru ca să fie angajată răspunderea furnizorului, beneficiarul trebuie să dovedească existenţa

viciilor acunse apelînd eventual la o expertiză merceologică.

Furnizorul răspunde pentru viciile ascunse ale produsului şi după expirarea termenului de
garanţie, pe toată durata normală de viaţă a produsului.

22
Răspunderile pentru viciile ascunse ale produselor sunt similare cu cele pentru viciile aparente şi,
în ambele cazuri, livrarea produselor necorespunzătoare este considerată ca o nelivrare, adică
neexecutarea obligaţiilor contractuale de livrare.

V. Expertiza merceologica a marfurilor degradate in timpul

transportarii, depozitarii si pastrarii.

Tema: Elaborarea raportului expertizei merceologice a marfurilor degradate

in timpul transportarii, depozitarii si pastrarii.

Aşa cum s-a arătat, cărăuşul poartă răspunderea pentru lipsurile cantitative sau
deprecierile calitative ale mărfurilor în perioada transportului, în baza contractului de
transport, dacă lipsurile şi deprecierile îi sunt imputabile.

Răspunderea cărăuşului pentru integritatea mărfurilor transportate începe din momentul

în care expeditorul a predat şi transportatorul a preluat marfa în vederea transportului, în
condiţiile contractului încheiat între expeditor şi transportator. Răspunderea transportatorului se
stinge în momentul predării încărcăturii către destinatar, sau altui cărăuş, dacă transportul este
necesar să fie continuat.

Dacă la predarea mărfii către destinatar se constată lipsuri cantitative sau calitative care
au putut fi generate de condiţiile necorespunzătoare de transport, cărăuşul este obligat să certifice
împrejurările în care au apărut lipsurile, pentru a se întocmi documentele de constatare.

Documentele de constatare constituie baza legală pentru angajarea răspunderii materiale

şi se întocmesc atunci când există neconcordanţe cantitative între marfa predată şi documentele
de livrare şi atunci când se constată că marfa este viciată. Documentele de constatare trebuie să
cuprindă, printre altele, dacă marfa a fost însoţită de un delegat al expeditorului şi dacă marfa a
fost preluată de la expeditor fără verificarea greutăţii (la livrările în mijloace de transport cu
capacitatea folosită integral de un singur expeditor).

23
 La constatarea lipsurilor cantitative sau a degradărilor în timpul transportului,
expertiza poate fi solicitată de proprietarul sau asiguratorul încărcăturii, de cărăuş (de exemplu,
pentru evaluarea încărcăturii prejudiciate) sau de către beneficiarul sau custozii încărcăturii. În
cadrul expertizei, trebuie să se reconstituie condiţiile reale în care a circulat marfa până în
momentul când s-a semnalat degradarea sau vicierea.

În acest scop, se reconstituie traseul, caracteristicile mijloacelor de transport care sunt de fapt
nişte spaţii de depozitare mobile, influenţa factorilor mediului exterior în fiecare porţiune a
traseului.

La expertizarea speţelor de acest fel, expertul trebuie să cunoască proprietăţile mărfurilor, dar şi
cerinţele privind ambalajul, sistemul de marcare, particularităţile transportului funcţie de
mijlocul de transport, modul de încărcare şi fixare a mărfurilor în mijloacele de transport etc.

Factorii care influentează stabilitatea mărfurilor în timpul transportului

La studiul factorilor care influenţează calitatea mărfurilor transportate trebuie să se ţină

cont de faptul că mijloacele de transport sunt, de fapt, spaţii de depozitare mobile, iar factorii de
influenţă vor fi similari cu cei care acţionează în depozitele fixe. Se ţine, însă, cont şi de
caracterul specific al acestor spaţii de depozitare mobile.

Principalele caracteristici ale produselor afectate la transport

In timpul transportului acţionează o serie de factori cu efecte directe sau indirecte asupra
integrităţii şi calităţii mărfurilor. Proprietăţile mărfurilor care pot să fie afectate în timpul
transportului sunt aceleaşi care pot să se degradeze în timpul depozitării - forma şi
caracteristicile dimensionale, starea suprafeţei, culoarea, compoziţia etc. Între aceste proprietăţi
trebuie remarcate, din cauza măsurii în care sunt afectate la transport, masa produselor şi
proprietăţile de sorbţie.

Masa produselor poate să se modifice pe parcursul circuitului produselor generând efecte

economice negative şi litigii. Pierderile de masă în timpul transportului pot fi urmare a
pierderilor de umiditate sau pot fi pierderi prin fragmentare şi pulverizare prin neetanşeităţile
mijlocului de transport.

Creştere de masă poate să apară ca urmare a absorbţiei de umiditate din atmosferă.

Proprietăţile de sorbţie se referă la capacitatea unor produse de a primi sau ceda gaze şi vapori
de apă. Sorbţia produce modificări uneori importante, până la degradare, ale indicatorilor de
calitate care se manifestă, de exemplu, prin cedarea sau preluarea unor mirosuri, schimbarea
compoziţiei chimice, reducerea rezistenţei mecanice etc.

Factorii care afectează calitatea produselor în timpul transportului

Factorii care influenţează calitatea produselor pe perioada păstrării temporare în mijloacele de

transport sunt, desigur, asemănători celor care o influenţează la depozitare, dar există şi factori

24
care în acest caz au o importanţă mai deosebită. Aşa sunt, de exemplu, temperatura, natura
ambalajelor, modul de plasare în mijlocul de transport şi mijlocul de transport în sine.

Temperatura sub limita normală duce la modificarea vâscozităţii, a solubilităţii, apariţia de

precipitate, îngheţarea produselor. Creşterea temperaturii duce la creşterea presiunii lichidelor în
recipienţi şi uneori la spargerea acestora, la dilatări etc. Modificările de temperatură sunt legate
şi de variaţia umidităţii relative a aerului.

Creşterea umidităţii relative a aerului poate determina aglomerarea unor mărfuri cum sunt
îngrăşămintele chimice sau cimentul, iar scăderea umidităţii relative duce la degradarea
produselor prin desorbţia apei (uscare). Aceste efecte ale temperaturii, care pot afecta produsele
şi în timpul păstrării (depozitării), pot fi mult mai pregnante pe anumite traseee de transport, în
anumite perioade ale transportului sau în anumite tipuri de mijloace de treansport.

Ambalarea mărfurilor prezintă interes din punct de vedere al transportului sub aspectul
asigurării protecţiei mărfurilor. De asemenea, ambalajul trebuie să faciliteze operaţiile de
manipulare, transport şi stocare. Atunci când se constată degradarea produsului, trebuie să se
examineze atent starea şi natura ambalajului exterior şi interior. Examinarea ambalajului poate
scoate în evidentă că ambalajul însuşi ar fi cauza ori ar fi contribuit la pierderi sau degradări.

Nu numai lipsa rezistenţei mecanice a ambalajului poate fi sursă de degradări. Astfel, unele
mărfuri perisabile, cum sunt fructele, pot fi deteriorate prin erodarea cojii la contactul cu peretele
incorect prelucrat al ambalajului. De asemenea, posibilitatea de condensare a apei în interiorul
ambalajului favorizează mucegăirea şi putrezirea produselor.

Starea ambalajelor poate furniza informaţii privind condiţiile în care au fost transportate
mărfurile. Ambalajul murdar, pătat, zgâriat, rupt sunt un indiciu al condiţiilor insalubre în care s-
a făcut transportul.

Amplasarea produselor în mijlocul de transport trebuie să asigure, pe lângă folosirea cât mai
bună a capacităţii de transport, integritatea cantitativă şi calitativă a mărfurilor transportate.

Câteva din criteriile principale care se au în vedere la amplasarea produselor în mijloacele

de transport sunt:

 criteriul privind vecinătatea produselor: mărfurile higroscopice (ciment, sare, gips) nu se

aşează în vecinătatea celor care cedează uşor apă (lână, cânepă, iută); mărfurile care
preiau uşor mirosuri (brânzeturi, zahăr, făină, biscuiţi etc), nu se amplasează în
vecinătatea celor care emit mirosuri (produse petroliere, ceapă, piei sărate etc);
 mărfurile cu punct de topire scăzut ca untul şi ciocolata nu se amplasează în vecinătatea
surselor de căldură ca sala maşinilor la nave;
 rezistenţa ambalajelor şi mărfurilor: suprastivuirea mărfurilor ambalate în saci sau cutii
de carton poate duce la ruperea sau deformarea ambalajelor, dezechilibrarea stivei şi final
la deformări, aglomerări, fragmentări sau amestecări ale produselor;

25
Modul concret de stivuire a mărfurilor în mijlocul de transport se alege funcţie de tipul
ambalajului şi al mijlocului de transport şi funcţie de condiţiile pe care le impune natura mărfii.
Câteva exemple sunt date în continuare.

Sacii se stivuiesc în trei moduri:

 sac pe sac, atunci când marfa necesită o ventilaţie foarte bună;

 pe jumătate de sac (asemănător cărămizilor în zid), dacă marfa necesită o ventilaţie
deosebită;
 în sistem ţesut (un sac longitudinal, următorul transversal, alternând similar şi pe
verticală), dacă se doreşte o mare stabilitate a stivei.

Butoaiele se strivuiesc cu vrana în sus, cu asezarea verticală, sau orizontală. Pentru a asigura
stabilitatea în timpul transportului, este recomandată fixarea butoaielor cu material lemnos.
Butoaiele din care s-ar putea scurge lichide dăunătoare pentru mărfurile învecinate se stivuiesc în
rândul inferior.

Lăzile se stivuiesc fie vertical, cu distanţe de 4 - 5 cm între rândurile de lăzi, fie transversal cu un
rând longitudinal şi următorul transversal faţă de mijlocul de transport, fie în şah.

Mijloacele de transport influenţează calitatea mărfurilor prin solicitările specifice la care

supun mărfurile şi prin condiţiile climatice diferite de cele din depozite.

Transportul rutier , indicat, de regulă, pentru distanţe scurte şi medii, presupune un timp mai
redus şi încărcături mai mici, de aceea impactul asupra produsului poate să fie mai mic. Se
impun, însă, măsuri de protecţie contra prafului, precipitaţiilor, razelor solare etc.

Transportul feroviar , cu o mare extindere datorită costului relativ scăzut şi a eficienţei pe

distanţe lungi, supune mărfurile unor solicitări mecanice intense şi la acţiunea factorilor
climatici. Efectul asupra calităţii mărfurilor se reduce prin folosirea materialului rulant adecvat
specificului mărfurilor transportate (vagoane frigorifice, refrigerente, izoterme, cu ventilaţie, cu
pereţi şi acoperiş mobil etc.).

Transportul pe apă este de durată mai mare şi, din această cauză, mărfurile pot suferi
modificări calitative mai numeroase. Durata transportului şi complexitatea factorilor care
influentează transportul determină o sumă de riscuri pentru nave şi încărcătura lor şi
consecinţele acestor riscuri, avarii sau degradări, duc adesea la litigii.Mărfurile transportate pe
apă sunt supuse unor solicitări puternice şi acţiunii intense a factorilor climatici, ca atmosfera
marină salină, condiţiile atmosferice variabile, variaţiile bruste de temperatură şi umiditate.

Transporturile aeriene , folosite pentru mărfuri cu volum mic şi valoare mare, pe distanţe
medii şi lungi, produc solicitări mecanice mici, solicitările specifice fiind legate mai mult de
modificările rapide de temperatură şi umiditate şi de scăderea presiunii atmosferice cu creştera
altitudinii.

26
Pe lângă solicitările la care sunt supuse în mijloacele de transport, mărfurile transportate mai pot
fi influenţate negativ de operaţiile de încărcare - descărcare, operaţii care pot produce degradări
ale mărfurilor transportate, atât prin solicitări mecanice, cât şi prin acţiunea factorilor climatici.
Mărimea şi felul acestor degradări depinde de modul în care sunt efectuate operaţiile de încărcare
- descărcare.

Astfel, în cazul manipulării manuale predomină solicitările cauzate de şocuri, împingeri, apăsări,
iar în cazul manipulării automate sunt mai frecvente daunele prin balansare şi lovire de pereţii
ambalajelor sau ai mijloacelor de transport. Pentru diminuarea sau eliminarea riscului de
degradare prin asemenea solicitări, expeditorul este obligat să aplice pe ambalaje simboluri care
atrag atenţia asupra unor regului de manipulare sau transport în vederea protejării mărfurilor şi a
personalului de execuţie.

Fenomene specifice de degradare a mărfurilor la transportul pe distanţe mari.

În cursul transportului pe distanţe mari, în special pe cale maritimă, sub acţiunea factorilor
mecanici, fizico - chimici şi atmosferici, mărfurile pot să sufere pierderi cantitative şi modificări
calitative care ajung uneori până la degradarea parţială sau totală. Astfel de efect asupra
mărfurilor au, printre altele, umezeala care provine fie din transpiraţia încărcăturii sau navei, fie
din mediu ca apă dulce sau sărată de mare, temperaturile extreme, fenomene meteorologice ca
vânturile, precipitaţiile, uraganele şi descărcările electrice, incendiile, acţiunea insectelor şi
rozătoarelor, incendiile, insalubritatea spaţiilor de depozitare şi mirosurile străine, procese
chimice şi biochimice.

Cel mai des, modificările produsului sunt cauzate de umiditatea relativă şi temperatura în afara
limitelor normale a aerului, care duc la fenomenul de condensare şi transpiraţie, dar şi alte
fenomene afectează integritatea mărfurilor. Câteva sunt descrise în continuare.

Condensarea apare atunci când există diferenţe de temperatură între încărcătură şi diferite
compartimente ale mijlocului de transport. Aerul transportă umiditatea din zonele mai calde spre
cele mai reci unde condensează.

Umiditatea poate condensa pe părţile metalice ale mijlocului de transport şi de acolo să picure pe
produsele transportate sau poate să condenseze direct pe marfă, producând transpiraţia
încărcăturii. Diferenţa de temperatură care produce condensarea poate fi generată de schimbarea
latitudinii, de închiderea spaţiilor în care este depozitată încărcătura, sau de încălzirea spontană a
încărcăturii, datorită unor fenomene proprii mărfii respective.

Transpiraţia încărcăturii se produce atunci când marfa are temperatura scăzută şi aerul cu care
vine în contact este mai cald şi umed. Fenomenul se poate combate prin ventilare şi egalizarea pe
această cale a temperaturii aerului şi încărcăturii şi prin folosirea de materiale absorbante de
umiditate.

Infestarea este contaminarea produselor cu paraziţi de natură animală sau vegetală. Temperatura
şi umiditatea pot favoriza dezvoltarea insectelor care nu doar depreciază marfa pe care au

27
infestat-o, dar se şi extind la alte mărfuri din spaţiile de depozitare ale mijlocului de transport.
Funcţie, deci, de momentul când s-a produs, infestarea poate fi:

 introdusă, anterioară încărcării în mijlocul de transport;

 căpătată, când produsele sunt infestate la staţia de destinatie;
 reziduală, când este cauzată de depozitarea în spaţii infestate ale mijlocului de transport
ori de vecinătatea cu produse infestate.

Cele mai frecvente efecte ale acţiunii insectelor, funcţie de natura şi durata acţiunii lor, sunt
găurirea, ciupirea şi amestecarea cu pânze de păianjen, încălzirea şi pierderea în greutate,
creşterea umidităţii datorită curenţilor de aer favorizanţi, urmată de încolţire sau de apariţia
mucegaiurilor şi bacteriilor.

La expertizarea mărfurilor infestate, un element esenţial este determinarea speciei care a produs-
o, aceasta conducând la stabilirea responsabilităţii pentru pierderile provocate.

Autoaprinderea este o formă de degradare datorată stivuirii necorespunzătoare în spaţii care

contribuie la supraîncălzire sau alături de materiale cu proprietăţi de autoaprindere.

Coroziunea este distrugerea metalelor sau aliajelor sub acţiunea oxigenului din aer şi a
umidităţii, precum şi a altor substanţe chimice. La expertizarea pagubelor produse de coroziune
este importantă stabilirea provenienţei apei cu care mărfurile au venit în contact şi stabilirea
momentului de deteriorare.

Un rol important în acest caz îl au măsurile preventive, cum sunt gresarea sau acoperirile
anticorozive. De asemenea, o bună ventilaţie în timpul transportului este o măsură preventivă
eficientă.

Expertizarea mărfurilor degradate în timpul transportului

Expertizarea mărfurilor degradate în timpul transportului se axează pe modul de

derulare a transportului, durata şi condiţiile lui de desfăşurare. Procedural, expertiza se bazează
pe studiul documentelor de transport, a evidenţelor beneficiarului mărfurilor care se
expertizează, precum şi pe preluarea informaţiilor reprezentanţilor cărăuşilor. Se face o
examinare atentă a stării mijloacelor de transport, a gradului lor de curăţenie, a aspectelor tehnice
cum este asigurarea condiţiilor impuse de temperatură şi ventilaţie.
Expertul trebuie să asiste la descărcarea mijlocului de transport, urmărind aspectele care
pot să elucideze litigiul, cum sunt modul de stivuire, de amplasare a produselor în mijlocul de
transport, cantitatea produselor avariate etc. Pot să aibă rol probator imaginile fotografice
realizate cu această ocazie.

Se poate supune expertizei întregul lot sau numai o parte a lui, după caz, şi se extrag eşantioane
ca atare.

Raportul de expertiză trebuie să conţină datele şi informaţiile care să demonstreze realitatea

privind degradarea produselor ca urmare a transportului şi să indice cauzele şi natura

28
degradării. Raportul de expertiză trebuie să descrie detaliat modul de prezentare a mărfii,
defectele sale, cu individualizarea strictă a mărfii defecte prin indicarea seriei, ambalajului,
lotului din care provine.

Se acordă o atenţie deosebită ambalajelor, stării lor şi faptului că ele au putut sau nu să asigure
integritatea produsului. Se consemnează, de asemenea, prezenţa sau absenţa materialelor de
protecţie (prelate, folii), a materialelor de separare a loturilor de produse, modul de stivuire în
raport cu prescripţiile, modul de funcţionare a instalaţiilor de asigurare a condiţiilor optime de
transport (temperatură, ventilaţie etc).

VI. Expertiza marfurilor falsificate si contaminate.

Tema: Elaborarea raportului de expertiza a marfurilor falsificate.

Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cualtul, deja existent în
comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite.Expertizele
având drept obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize
complexe,cu participarea unor specialişti din diverse domenii, necesitând investigaţii laborioase
şi de durată. Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria mărfurilor
frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti - sursele
potenţiale ale acestor mărfuri frauduloase sunt: 

 economia de piaţă, bazatăpe libera reglare a cererii cu ofertă;

 lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi
internaţionale;
 creterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un process logistic.

 Potrivit legislaţiei italiene, principalele forme de manopere frauduloase sunt falsificarea,

contrafacerea, frauda sanitară şi substituirea.

 Falsificarea este o operaţiune frauduloasă care constă în modificarearaportului ponderal între

componentele unui produs, fără a efectua vreo aditivare cu alte substanţe.

Contrafacerea se constată când produsul introdus în comerţ are compoziţia şi indicii de calitate
diferiţi de cele normale sau declarate.
29
30