5.2.

Valoarea minerală a nutreţurilor şi raţiilor

Din marele număr de elemente existente, doar o mică parte (circa 22) se
încadrează în aşa zisele minerale care interesează nutriţia animalelor.
Aceste elemente, după cantitatea în care se găsesc în nutreţuri sau în
organismul animal, se împart în două grupe: macroelemente (peste 100 mg/kg
nutreţ, sau peste 0,04 % în organism) în care sunt cuprinse: Ca, P, Mg, Na, K, Cl,
S; microelemente (sub 100 mg/kg nutreţ, sau sub 0,04 % în organism) în care sunt
cuprinse: Fe, Cu, Zn, Mn, Co, I, F, Se, Mo.
Valoarea minerală este capacitatea nutreţurilor şi raţiilor de a îndestula
cerinţele animalelor în minerale,care se exprimă în g sau % pentru macroelemente
şi mg, mkg pentru microelemente.
Elementele minerale trebuie să se afle în anumite raporturi între ele; de
altfel s-au precizat valorile normale ale raporturilor Ca:P (1,5 -2:1 la rumegătoare,
1,2 – 2:1 la porcine, 1-1,1:1 la tineret avicol, 3,7:1 la găini ouătoare),Na:K (0,5
-0,7:1), echilibrului acido:bazic (0,8-1:1) la diferite specii şi categorii de animale.
Principala sursă de substanţe minerale sunt nutreţurile naturale. Se
utilizează şi suplimentele minerale. Mineralele sunt mai bine utilizate sub formă de
chelataţi solubili.
Substanţele minerale au în organism un rol plastic şi biologic activ.
Rolul plastic. Corpul animalelor conţine 2-6% cenuşă,din care ţesutul osos
înglobează peste 83%.Scheletul reprezintă baza de susţinere a organismului şi
rezerva de elemente minerale. Ţesutul osos este o materie vie şi are o importanţă
considerabilă pentru producţiile animale.
Rolul biologic-activ poate fi:
- metabolic (în metabolismul glucidelor şi lipidelor);
- fizico-chimic (în menţinerea presiunii osmotice, reglarea
echilibrului acido-bazic, permeabilitatea celulară,menţinerea excitabilităţii neuro-
musculare);
- fiziologic (intră în compoziţia unor enzime, hormoni,vitamine,
hemoglobine).
În acelaşi timp, unele elemente minerale, deşi indispensabile, pot deveni
toxice pentru organism peste o anumită concentraţie – Cu, Mo, S, F.

Macroelementele. În organismul animal ,macroelementele se găsesc în

cantităţi relativ ridicate (peste 100mg/kg nutreţ,sau peste 0,04% în
organism),dintre acestea Ca şi P reprezentând peste 70%;în cantităţile cele mai
mici se află Mg, Cl şi Na.
Calciul,fosforul şi magneziul sunt, în principal ,concentrate în sistemul
osos; proporţia calciului în organism este de circa 1,3 – 1,8%, a fosforului de circa
0,6%,a magneziului 0,05%;în ţesutul osos se concentrează : 99% din Ca,80% din
P,70% din Mg.
Rolul lor este preponderent în creştere şi dezvoltare (rol plastic).Ca urmare,
trebuie să existe un aport ridicat la tineret şi femele în perioada finală de gestaţie.de
asemenea participă la:
- menţinerea echilibrului acido-bazic;
 - activarea enzimelor;
- moderarea excitabilităţii neuro-musculare;
- intervenţii în fenomenele de transfer de energie;
- asigură rigiditatea oaselor şi dinţilor;
Disponibilitatea acestor elemente minerale pentru organism este determinată
şi de raporturile dintre ele (raportul Ca/P este de 1,5-2/1).
Ca şi P favorizează absorbţia Fe şi utilizarea în organism a S,
glicoproteinelor, sunt implicate în formarea anticorpilor şi în transportul H.

Carenţa în Ca,P şi Mg se manifestă cu deosebită intensitate asupra producţiei de

lapte,fertilităţii animalelor,creşterii organismului şi producţiei de ouă.
Pentru sinteza laptelui,o mare parte de Ca şi P este preluată din oase,deoarece
cantităţile provenite din hrană sunt insuficiente. Se apreciază că un aport
corespunzător de Ca şi P în hrană reduce mobilizarea acestora din oase. O
insuficienţă în P a hranei împedică mobilizarea P din oase, în timp ce o insuficienţă
în Ca poate declanşa mobilizarea din oase, atât a Ca, cât şi a P.
Apariţia la vaci, imediat după fătare, a febrei vitulere, se datorează blocării
rezervelor de Ca din schelet, ceea ce împedică acoperirea cerinţelor mari în Ca
pentru secreţia laptelui. Administrarea unor raţii cu conţinut ridicat în Ca, la vaci
înaintea fătării, poate mări frecvenţa apariţiei acestei maladii. Pentru evitarea
acestei situaţii unii autori recomandă administrarea unor raţii în care raportul Ca/P
să fie de cca 1/3.
La prevenirea titaniei de iarbă unii autori recomandă suplimentarea preventivă a
raţiei cu Mg, alţii spun că suplimentarea nu împedică apariţia bolii.
Raportul Ca/P are influenţă asupra funcţiei de reproducţie. Surplusul unui
element reduce fecunditatea .
Cerealele sunt sărace în Ca şi relativ bogate în P. Subprodusele acestora cât şi
şroturile conţin mult P. Rădăcinoasele sunt sărace în Ca şi P. Cerealele,
şroturile,făinurile animale conţin mult Mg. Echilibrarea hranei în Ca, P şi Mg se
poate realiza prin folosirea unor suplimente – carbonat de Ca, fosfaţi, făina de
oase.
Clorul,sodiul şi potasiul se găsesc în cantităţi reduse în organism, cca 0,3 –
0,4% din greutatea corporală. Aceste elemente sunt principalii electroliţi ai
mediului intern, participând la reglarea presiunii osmotice şi intervenind la
menţinerea echilibrului acido-bazic şi în permeabilitatea celulară.
Dintre cele trei elemente, în organism se găsesc în cantităţi mari Na, la noii
născuţi, respectiv K la adulte. Cea mai mare parte (cca 90%) a potasiului din
organism se află în lichidele intracelulare, în timp ce Na este prezent, în cea mai
mare parte , în lichidele extracelulare. Cl este prezent numai în lichidele
extracelulare, împreună cu H, formează HCl care are funcţii importante în procesul
de digestie.
Clorura de sodiu intră în compoziţia sângelui (6 g/l), al ţesuturilor şi lichidelor
din organism. Ea este indispensabilă funcţionării organelor şi stă la baza formării
sucului gastric.
 Nutreţurile conţin cantităţi suficiente de K, dar sunt deficitare în Na.
Aprovizionarea organismului cu Na şi Cl se face cu sarea de bucătărie.
Sulful reprezintă 0,2% din greutatea corporală. În proporţii ridicate (7-8%)intră
în componenţa cheratinei di păr, lână, pene. În organismul animal S este necesar
pentru sinteza aminoacizilor sulfuraţi (metionina, cistina), biotinei, tiaminei,
coenzimei A. Sulful are rol în metabolismul lipidelor (prin biotină),al glucidelor
(prin tiamină),a energiei prin CoA).
Surse bune de S sunt drojdiile furajere, făina de peşte, turtele şi şroturile, făina
de fân, pălăriile de floarea soarelui uscate, însilozate.

Microelementele. În organismul animal microelementele se găsesc în cantităţi

reduse, sub 100 mg/kg nutreţ, sau sub 0,04% .Conţinutul mediu al corpului animal
în microelemente variază de la 50-70 mg/kg corp pentru Fe, până la 0,01-0,02
mg/kg corp pentru Co.
Microelementele sunt esenţiale pentru funcţionarea organismului:
- activatoare de enzime (Cu, Fe, Zn, Mn, Co);
- activatoare a funcţiilor hormonale (I în sinteza hormonilor
tiroideni);
- componente ale unor vitamine (Co în vitamina B12;
- componente ale hemoglobinei (Fe în structura hemului cu rol în
oxigenarea ţesuturilor);
- Cu şi Co în metabolismul Fe;
- Zn, I, Cu, Co în stimularea funcţiei de reproducţie.
Carenţa în microelemente provoacă blocajul sau diminuarea eficienţei
diferitelor căi metabolice.