Cronologie[modificare | modificare sursă]

Cetatea Hotin pe Nistru, „în fața  regatului Poloniei”

Cetatea Albă pe limanul Nistrului, „în fața Tătarilor”

Mănăstirea Căpriana de la începutul secolului al XV-lea

Biserica Sucevița (1581) în Bucovina

 Steagul Principatului Moldovei între 1834–61

•Cetăți atestate documentar pe teritoriul viitorului stat medieval, Moldova: 940/965 - Cetatea

Albă ("Montecastro"), 1174 - Bârlad, 1241 - Baia, cca. 1274 - Chilia, 1310 - Hotin, 1340 - Siret[11].
•1164 - Nicetas Choniates scrie în cronica bizantină despre locuitorii "de la hotarele de miazăzi
ale Galiției" menționând voievozi vlahi la Onutu și Strășineț[12].
•1241 - Năvălesc tătarii între Carpați și Nistru, instalând tabere la Orhei si în Bugeac[13].
•1300 - Pecetea orașului Baia, cu inscripția latină "Sigilium Capitalis Civitatis Moldaviae Terrae
Moldaviensis" (cu caractere gotice și reprezentarea sfântului Eustațiu) atestă existența orașului Baia,
locuit, pe lângă localnici, de meșteri sași și unguri.[14]
•1310 - Sunt cunoscute așezările Țețina (la vest de Cernăuți) și Hotin (sediu episcopal catolic).[12]
•1325 - Românii de pe teritoriul viitorului stat Moldova luptă alături de poloni, ruteni,
și lituanieni împotriva margravului din Brandenburg[12].
•1326 - O oaste de "vlahi" îl ajută pe regele polon Wladislav Lokietek[12].
•1343 - Voievodul Dragoș de Maramureș, trimis de regele Ungariei îi învinge pe tătari și-i alungă
peste Nistru[15].
•1345 - Sunt atestate documentar mănăstirile franciscane de la Baia, Siret și Cosmin[16].
•1350 - La Botoșani colonia de armeni de aici își construiește prima biserică[12].
•1352/1353 - Regele Ludovic cel Mare al Ungariei înființează o nouă provincie numită Moldova în
fruntea căreia îl numește pe nobilul Dragoș din Maramureș[15].
•1359 - Are loc Descălecatul lui Bogdan I care obține independența Moldovei ca stat.[17]
•cca. 1391 - Urcă pe tron Roman I, pe care hrisoavele îl numesc voievod al Moldovei de la munți și
până la mare[18].
•1420 - În timpul lui Alexandru cel Bun are loc prima luptă a moldovenilor cu turcii care atacă fără
succes Cetatea Albă[19].
•Din secolul al XV-lea, Moldova este împărțită în Țara de Sus și Țara de Jos la care se
adaugă Bugeac (Basarabia veche)[20]
•1467, 14-15 decembrie - Ștefan cel Mare învinge în bătălia de la Baia oastea condusă de Matia
Corvin, suzeranul său[21].
•1475, 10 ianuarie - Lupta de la Vaslui. Armata condusă de Ștefan cel Mare, alcătuită din ca. 40.000
de oșteni, dintre care 5.000 de secui și 2.000 de unguri trimiși de regele Matia Corvinul, 2.000 de
poloni trimiși de regele Poloniei cu 20 de tunuri, a învins oastea de 120.000 de soldați a lui Soliman
Pașa[22].
•1484 - Turcii iau Cetatea Albă și Chilia[23].
•1497 - Regele polon Ioan Albert este înfrânt de Ștefan cel Mare la Codrii Cozminului[24].
•1538 - Imperiul Otoman își încorporează Bugeacul cu Tighina[25].
•1574 - Ioan Vodă cel Viteaz este trădat de boieri și ucis cu cruzime de turci[26].
•1600 - Mihai Viteazul devine și domnitor al Moldovei și realizează unirea celor 3 principate: Țara
Românească, Transilvania și Moldova[27].
•1711 - Poarta otomană instaurează domniile fanariote, iar ca primul domnitor este numit Nicolae
Mavrocordat[28].
•1713 - Hotinul devine raia turcească[29].
•1775 - Austria obține de la Înalta Poartă nordul Moldovei, teritoriu pe care îl
numește Bucovina[30].
•1812, 16 mai - Pacea ruso-turcă de la București: partea de est a Moldovei, ținutul
dintre Prut și Nistru, pe care Imperiul Rus l-a numit Basarabia, intră în componența Rusiei[31].
•1821 - Acționează Eteria lui Alexandru Ipsilanti[32].
•1822 - Se restabilesc domniile pământene prin numirea lui Ioniță Sandu Sturdza[33].
•1848 - Revoluția din Moldova are un caracter petiționar[34].
•1856 - În urma Tratatului de pace de la Paris (1856) Rusia retrocedează Moldovei trei județe din
sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), pe care Rusia le-a obținut din nou în 1878, prin Tratatul
de la San Stefano, la schimb cu Dobrogea[35].
•1858 - Conferința reprezentanților celor șapte puteri (Marea Britanie, Franța, Austria, Prusia, Rusia,
Turcia, Regatul Sardiniei) de la Paris stabilește viitorul statut politic al Moldovei și al Valahiei: cele
două țări vor purta numele "Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei"
•1859, 17 ianuarie: Adunarea electivă a Moldovei îl alege ca domn pe colonelul Alexandru Ioan
Cuza [36].
•1859, 29 ianuarie: Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Vasile Sturdza în funcția de premier al
Moldovei;
•1859 - decretul lui Alexandru Ioan Cuza de introducere a alfabetului latin stârnește opoziția aprinsă
a clerului ortodox din Moldova;
•1860-1861 - guvernarea cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova;
•1860, 7 noiembrie - este inaugurată Universitatea din Iași. Primul rector a fost profesorul de
economie politică Ion Strat;
•1861 - guvernarea cabinetului Anastase Panu;
•1861, 20 noiembrie/2 decembrie - Înalta Poartă emite firmanul de organizare administrativă a
Moldovei și Valahiei, prin care admite uniunea politică a Principatelor Dunărene;
•1861, 3/15 decembrie - deschiderea sesiunii camerelor legislative de la Iași și București. Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza anunță în mesajul său că „Înalta Poartă precum și toate puterile garante au
aderat la unirea Principatelor”;[37]
•1862, 22 ianuarie/3 februarie - Formarea primului guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei
și Valahiei sub conducerea lui Barbu Catargiu;
•1862, 24 ianuarie/5 februarie - Deschiderea la București a primului parlament al Principatelor Unite.
Orașul București este proclamat capitala țării. Principatul Moldovei își încetează existența de sine
stătătoare.

Forțele armate[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Armata Principatului Moldovei.
 Teracotă excavată din Cetatea Neamț, prezentând steagul de luptă moldovean deasupra steagului de luptă rupt al
Ungariei

Armata moldoveană era formată din fermierii și săteni, care trebuiau să se înroleze. Sub domnia lui
Ștefan cel Mare armata a fost reformată prin promovarea bărbați puternici la infanterie (răzeși) și
cavalerie ușoară (hânsari) atât încât să se facă mai puțin dependentă de boieri. El a mai introdus și
arme. În vremuri de criză, Oastea Mică - care a constat în jur de 10.000 de la 12.000 de bărbați - era
gata să se angajeze inamică, în timp Oastea Mare - care ar putea ajunge pana la 40.000 - sunt
partea a țărănimii libere mai mari de 14, și suficient de puternici pentru a transporta o sabie sau de a
folosi arcul.

În Evul Mediu și Renașterea timpurie, moldovenii s-au bazat pe cavaleria ușoară (Călărași), care a
folosit tactici similare cu cele ale tătarilor, aceasta le-a dat o mare mobilitate și flexibilitate, de
asemenea, în cazul în care acestea au găsit ocazii mult mai potrivite pentru a demonta caii lor și
lupta în mână-la-corp, așa cum sa întâmplat în 1422, când 400 arcași călăreți au fost trimiși pentru a
ajuta Polonia împotriva Cavalerilor Teutoni. Cavalerie grea a constat în mare pare, nobilimea, și
anume, boierii, burghezii și curtenii. În vremuri de război, boierii au fost obligați de sistemul feudal de
credința față de aprovizionare domn cu trupe, în conformitate cu măsura de domeniul lor boieresc.

Alte trupe au fost dorobanții profesionali (lefegii), care au îndeplinit rolul de infanterie grea, și plăieșii,
țărani liberi a cărui rol a fost cel al polițiștilor de frontieră: au păzit trece de pe munte și au fost
pregătiți pentru o ambuscadă inamică și de a lupta împotriva invadatorilor.

Doctrina militară moldoveană "(ca și cea valahă"), a fost defensivă, războaiele a fost o politică de
„pământ pârjolit”, combinate cu hartuirea inamicului folosind avansează hit-și-rula tactici și
întreruperi de linii de comunicații și de aprovizionare, urmată de o scară largă ambuscadă: un
dușman slăbit ar fi atras într-un loc în care s-ar afla într-o poziție grea sau imposibilă să se apere.
Un atac generală ar urma, de multe ori cu rezultate devastatoare. Rămâne spulberat de ceea ce a
fost odată armata inamică va fi urmărit îndeaproape și hărțuit tot drumul la frontieră și, uneori,
dincolo de. Un exemplu tipic de angajări cu succes a acestui scenariu este bătălia de la Vaslui.

Spre sfârșitul secolului al 15-lea, mai ales după succesul de arme și tunuri, mercenari a devenit o
forță dominantă în armata țării.

Tratatul de la Adrianopol din 1829 a permis Moldovei să mențină din nou trupele proprii, nu mai
acționează ca un auxiliar sub stricta supraveghere otomană, și li se atribuie roșu peste fanioane
albastru (a se vedea Drapelul și stema Moldovei). Existența lor este reînnoit în conformitate cu
Mihail Sturdza a fost un simbol major și punctul de raliu pentru cauza naționalistă, complicitatea în
aducerea despre Revoluția de la 1848 din Moldova.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Moldova istorică, azi împărțită între România (46%), Republica Moldova (36%) și Ucraina (18%)

La vest granița Moldovei era formată de Munții Carpați, in est granița era stabilită pe râul Nistru, în
nord granița era pe râurile Nistru și Ceremuș, în sud granița era formată de Marea
Neagră, Dunăre, Siret și Milcov.