Sunteți pe pagina 1din 13

Particularități ale investigării infracțiunii de înșelăciune prin

alte instrumente de plată

Dreptul afacerilor are un domeniu mai întins decât dreptul comercial, incluzând şi
aspecte de drept public, de drept fiscal, de drept al muncii precum şi de drept civil, deoarece
problemele pe care le ridică gestiunea unei unităţi economice (societate, regie, companie sau
firmă ) sunt tot mai complexe.
În zilele noastre criminalitatea în afaceri este tot mai mult resimţită prin prejudiciile
deosebite pe care le produce şi prin diversitatea categoriilor de victime.Gradul de pericol
social al infracţiunilor din domeniul afacerilor nu rezultă doar din frecvenţa lor, ci şi din
multiplele posibilităţi de acoperire cu acte fictive sau alte mijloace1.
Administrarea probelor, în cercetarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul
afacerilor, ridică deseori o serie de dificultăţi provocate in primul rand de complexitatea
infracţiunilor în cauză şi volumul mare de documente ce trebuie examinate; terminologia
folosită în textul unor legi este variată, iar uneori, neadecvată pentru unele documente
contabile ceea ce conduce la unele confuzii; recurgerea, de către făptuitori, la persoane cu
influenţă din zonele politice, economice, administrative;
Faptele săvârşite în domeniul afacerilor sunt incriminate atât în dispoziţiile Codului
penal, cât şi în cuprinsul unor legi speciale. Cea mai cunoscută infracţiune din domeniul
afacerilor este înşelăciunea, cunoscută în cele mai multe state sub denumirea de escrocherie.
Înşelăciunea face parte, alături de furt, tâlhărie şi delapidare, din categoria infracţiunilor
contra patrimoniului, prevăzute în Titlul III al Codului penal, partea specială. Conform
dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996,

1
Nicolae Văduva, Criminalistică, Curs universitar de tactică și metodică, Editura Universitaria, Craiova, 2004, p.342

1
înşelăciunea constă în fapta unei persoane care, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul
a unui folos material injust, induce în eroare o altă persoană, cauzându-i o pagubă.
În afară de forma simplă, varianta tip, înşelăciunea are şi o variantă specială, cunoscută
în practică sub denumirea de "înşelăciune în convenţii", precum şi o modalitate agravantă,
respectiv când fapta a fost comisă prin "folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase2.
În general infracțiunea de înșelăciune în convenții se săvârșește prin folosirea cecului,
însă aceasă activitate infracțională a căpătat amploare și în domeniul emiterii biletelor la
ordin.
Sediul legal al reglementarii biletului la ordin se afla in textele art. 104 – 107 din
Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin.
Biletul la ordin, in literatura de specialitate, a fost definit ca fiind un inscris prin care o
persoana denumita emitent sau subscriitor se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta
unei alte persoane denumita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Altfel spus, biletul la ordin este
acel inscris comercial (titlu de credit) prin care o persoana numita emitent sau subscriitor
(debitorul) isi asuma obligatia personala si neconditionata sa plateasca pentru respectivul
inscris unei alte persoane numite beneficiar (creditor) o anumita suma de bani, la o data fixa
numita scadenta si intr-un loc bine determinat3.
Pornind de la aceasta definitie doctrinara se contureaza ideea ca raportul juridic
implica existenta doar a doua parti: emitentul, care reprezinta debitorul unui raport juridic
fundamental nascut din incheierea unui act juridic comercial, devenit acum debitor, si al
raportului juridic originar ca urmare a emiterii biletului la ordin si beneficiarul, care este
creditorul raportului juridic fundamental si in acelasi timp al celui originar.
Acest raport obligational nascut din emiterea biletului la ordin exclude calitatea de
subiect avuta de o terta persoana, denumita “tras”, careia intr-un raport juridic cambial sau
intr-unul nascut ca urmare a emiterii unui cec, sa i se adreseze ordinul de plata al unei sume
2
Codul penal, art. 215 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.
3
www.info-legal.ro

2
banesti la scadenta si care ar putea fi reprezentata de o societate bancara (la fel ca in cazul
cecului) sau de un comerciant (la fel ca in cazul cambiei). Imprejurarea ca la rubrica “emitent”
din cuprinsul biletului la ordin sunt inserate ca mentiuni alaturi de sediul emitentului,
respectiv codul fiscal al acestuia si numarul contului bancar, respectiv banca unde isi are
deschis contul, nu este in masura sa includa in sfera raportului obligational in calitate de
subiect si nici sa-l indrituiasca pe creditor la incasarea creantelor sale din contul indicat, ci
aceste mentiuni au strict valoarea unor pure elemente de identificare ale comerciantului
debitor.
În condiţiile folosirii în relaţiile comerciale a biletelor la ordin, este destul de greu să

se poată demonstra intenţia unui comerciant de a-l înşela pe partenerul său în relaţiile
comerciale (de regulă contracte de vânzare cumpărare ).
În această privință Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit prin decizia nr. 338 din
13 decembrie 2004 ca „Emiterea unui bilet la ordin pentru a carui valorificare la data
scadentei nu exista acoperirea necesara, nu constituie infractiune in lipsa unor elemente
subiective sau obiective corespunzatoare continutului constitutiv al unei fapte penale. Când
beneficiarul este indus sau mentinut in eroare, cu prilejul incheierii sau executarii unui
contract, prin prezentarea ca fiind adevarat faptul mincinos ca exista acoperire in cont pentru
incasare, in asa fel incât fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul,
fapta constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. (3) C. pen"
Totuși literatura juridică penală, pe baza practicii judiciare, a formulat unele criterii în
baza cărora într-un caz concret se poate reţine infracţiunea de înşelăciune atunci când se
folosesc bilete la ordin. Încadrarea juridică corectă în acest caz este înşelăciune în convenţii
reţinându-se şi folosirea unui mijloc fraudulos- art. 215 alin. 2 şi alin. 3 C. pen.
În stabilirea criteriilor la care am făcut referire anterior voi porni de la un caz concret
în care inculpata administrator la o societate comercială de rea-credinţă fiind, cu prilejul
încheierii contractelor comerciale de vânzare-cumpărare cu reprezentanţii altor patru societăţi
comerciale, i-a indus în eroare în sensul că, în scopul de a le câştiga încrederea pentru

3
încheierea contractelor comerciale de vânzare-cumpărare, i-a asigurat că le va plăti preţul
mărfurilor, iar în intenţia de a-i menţine în eroare pe parcursul executării contractelor, le-a
predat câte un bilet la ordin, însă la termenul scadent, a fost refuzat la plată pentru lipsă de
disponibil. Prin aceste manopere viclene şi mijloace frauduloase, inculpata a reuşit să-i înşele
pe reprezentanţii firmelor comerciale cu însemnate sume de bani reprezentând preţul
mărfurilor neplătite4.
Pe de altă parte, vorbind din punct de vedere teoretic pentru existenţa infracţiunii de
înşelăciune, în varianta prevăzută în art. 215 alin. 3 C. pen., trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiţii:
a. să aibă loc încheierea sau executarea unui contract;
b. cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să
menţină în eroare subiectul pasiv;
c. acţiunea de amăgire să determine pe cei induşi sau menţinuţi în eroare să încheie
sau să execute contractul în condiţiile stipulate, adică în condiţiile care, altfel, nu ar fi fost
acceptate şi care a creat o situaţie păgubitoare pentru subiectul pasiv;
d. acţiunea să fie săvârşită cu intenţie;
Întrucât inducerea în eroare sau menţinerea în eroare cu ocazia încheierii sau
executării contractelor poate avea loc prin orice modalitate, consider că şi biletul la ordin,
chiar dacă există o procedură legală specială de executare în acest caz, poate dobândi
caracterul de mijloc fraudulos prin care se comite infracţiunea de înşelăciune în contracte.
Biletul la ordin ar putea avea acest caracter când în momentul încheierii contractului
emitentul biletului la ordin ar avea deschis cont la o unitate bancară, dar:
a. nu avea mijloace băneşti în cont, la data emiterii biletului la ordin, sau:
b. nu avea mijloace băneşti în cont, la data scadenţei, pentru că nu a virat nici o sumă
de bani în contul respectiv.

4
Gheorghe Vizitiu,” Înşelăciunea în contractele comerciale”, în R.D.P. nr.1/2001, p.116-117

4
De asemenea, până la scadenţă nu ar avea nici posibilitatea reală de a primi în cont
sume de bani de la un eventual debitor care să-i fi făcut o promisiune certă în acest sens;
c. emitentul biletului la ordin avea însemnate datorii fată de mai mulţi creditori (bănci,
firme comerciale etc.), aşa încât, chiar şi pentru situaţia în care posesorul biletului la ordin ar
fi procedat la executarea acestuia, executarea ar fi rămas fără obiect.
În cazurile arătate, biletul la ordin dobândeşte, la scadenţă, prin refuzul la plată
pentru lipsă de disponibil bănesc, caracterul de mijloc fraudulos al înşelăciunii, relevând
intenţia frauduloasă a emitentului, realizându-se, astfel, latura obiectivă a infracţiunii de
înşelăciune în contracte prevăzută în art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen5. Infracţiunea de înşelăciune se
consumă în momentul când, la scadenţă, biletul de ordin a fost refuzat la plată, pentru lipsa
disponibilităţilor băneşti şi s-a produs prejudicierea contractanţilor.
In sfera modalităților de comitere a infracțiunilor de înșelăciune cu bilete la ordin pot
fi incluse :
- înșelăciunea comisă prin falsificarea ștampilei și a semnăturii pe biletul la ordin
- înșelăciune cu bilet la ordin completat de mai mulți reprezentanți ai societății
emitente
- emiterea biletului la ordin pentru garantarea unui împrumut
- fapte comise cu bilete la ordin avalizate
- fapte comise cu bilete la ordin girate
Organele de urmărire penală, sesizate despre săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune,
fie în paguba avutului public, fie în paguba proprietăţii private trebuie să lămurească
următoarele probleme principale6:
1. Identificarea şi cunoaşterea persoanei vătămate (persoanelor înşelate)
2. Care sunt făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la comiterea infracţiunii

5
În acest sens a se vedea şi Vasile Cărare, Aplicabilitatea unor norme cu caracter sancţionator penal din legea asupra
cecului nr. 59/1934 în contextul unor soluţii din practica judiciară actuală, în Dreptul nr. 6/2000, p. 79- 81
6
Nicolae Văduva, op. cit. p. 343

5
3. Modul de operare/activitatea ilicită desfăşurată pentru inducerea sau menţinerea

în eroare a persoanei înşelate


4. Consecinţele activităţii ilicite desfăşurate, recuperarea prejudiciului şi
restabilirea situaţiei anterioare
5. Existenţa concursului de infracţiuni și posibilitățile de extindere a cercetarilor

6. Cauzele şi condiţiile care au generat şi favorizat comiterea faptei


1.Infracţiunea de înşelăciune priveşte cel puţin două persoane, făptuitorul şi victima,
având în vedere faptul că această infracţiune se săvârşeşte cu prilejul formării, modificării, ori
stingerii unui raport patrimonial şi care de fiecare dată produce o pagubă. Alteori paguba se
răsfrânge atât asupra persoanei amăgite, cât şi asupra alteia.
Cunoaşterea persoanei păgubite interesează, în primul rând sub aspectul stabilirii
identităţii persoanei prejudiciate prin activitatea ilicită, dar şi sub aspectul stabilirii unităţii
păgubite în cazul în care aceasta reprezintă o astfel de unitate. Organele de urmărire penală, pe
lângă datele de identificare a persoanelor fizice devenite vicitime ale unei astfel de infracţiuni,
trebuie să ţină cont şi de trăsăturile de ordin psiho-comportamental ale acestora7.
În literatura de specialitate există două opinii, una potrivit căreia, spre deosebire de
infractor, victima nu concepe şi nu pregăteşte fapta. O altă opinie, exprimată în special de
juriştii din străinătate, susţine ideea că unele persoane au o anume "vocaţie victímala". A
accepta o astfel de opinie înseamnă a admite posibilitatea ca persoana înşelată să dorească să
devină victima înşelăciunii8 .
2. Pe lângă problema identităţii făptuitorului, organele de urmărire penală, trebuie să
stabilească contribuţia fiecărui participant, autor, coautor, complice sau instigator.
Organul de urmărire penală trebuie să cunoască făptuitorul şi în laturile sale psiho-
comportamentale. Practica judiciară a demonstrat că, în marea majoritate a cazurilor,
infractorii care săvârşesc astfel de fapte, cunoscuţi sub denumirea de escroci, se disting prin
anumite trăsături de ordin psihic, cum ar fi: inteligenţă şi inventivitate, perspicacitate şi
7
C. Aionițoaie și V. Bercheșan, Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1994, p.257
8
Ibidem, p.258

6
spontaneitate în alegerea "stratagemelor" prin care să inducă în eroare victimele ori găsirea de
motivaţii credibile, tupeu, stăpânire de sine etc. 9
3. În această privință organele de urmărire penală trebuie sa stabilească în ce a constat
concret activitatea desfășurată de făptuitor. Dacă aceasta s-a folosit de calități sau nume
mincinoase în vederea emiterii biletului la ordin. Acesta este un mod de operare frecvent
întâlnit în practica judiciară şi se realizează fie prin prezentarea unor nume false fără a
prezenta victimei documente în acest sens, fie prin prezentarea unor documente de identitate
falsificate10. Este lesne de înţeles că în acest caz pe lângă infracţiunea de înşelăciune mai apar
în concurs infracţiuni ca: fals, uz de fals etc
De asemenea făptuitorul poate induce persoana vătămată în eroare prin prezentarea
unui înscris falsificat, ireal pe care nu este îndreptățit să-l folosească.
4. Lămurirea acestei probleme prezintă importanţă deosebită, în primul rând, sub
aspectul încadrării juridice corespunzătoare a faptei comise, în al doilea rând, lămurirea
consecinţelor activităţii ilicite se impune din punct de vedere al recuperării prejudiciului
cauzat şi restabilirea situaţiei anterioare. în practica judiciară s-a apreciat că la calcularea
prejudiciului se va avea în vedere atât paguba pricinuită părţii vătămate, cât şi beneficiul
nerealizat (taxe de întârziere, dobânzi, penalităţi etc)11.
După stabilirea concretă a pagubei, organele de urmărire penală au obligaţia de a lua
măsurile necesare pentru recuperarea acesteia, sens în care trebuie să identifice bunurile şi
valorile existente în patrimoniul făptuitorului şi a persoanei responsabile civilmente şi să
dispună măsuri asigurătorii.
Practic, concluzia consecinţelor finale a activităţii ilicite se realizează către sfârşitul
investigării faptei prin verificarea documentelor şi înscrisurilor existente la dosarul cauzei
precum şi rezultatul audierilor persoanelor implicate.

9
Nicolae Văduva, op. cit., p. 345
10
Viorel Coroiu, Panfil Georgică, Criminalistică elemente de tactică și metodică, Editura EstFalia, București 2008, p.181
11
Nicolae Văduva, op. cit., p.347

7
5. Infracţiunile de înşelăciune prin instrumente de plată se săvârşesc, de regulă, în
concurs cu infracţiunile de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale si uz de fals, așa
cum de altfel am amintit anterior. Problema existentei sau inexistentei concursului de
infracţiuni trebuie să fie în atenţia organelor de urmărire penală, pentru o soluţionare
temeinică a cauzelor aflate în lucru, dar şi pentru extinderea cercetărilor cu privire la toţi
făptuitorii şi toate faptele.12
6. Condiţiile şi cauzele care generează şi favorizează comiterea infracţiunilor de
înşelăciune sunt multiple şi au un caracter schimbător. În acest sens o primă condiție care de
care profită faptuitorii o reprezintă posibilitatea relativ uşoară de falsificare a unor documente
în special în condiţiile existenţei a numeroase aparate performante (xeroxuri, calculatoare
etc.); falsificarea unor ştampile atât datorită simplităţii lor, cât şi a folosirii noilor tehnici aflate
pe piaţă; neglijenţa unor persoane în păstrarea documentelor de identitate ; naivitatea unor
persoane, asociată cu ignoranţa şi chiar cu reaua-credinţă, care, dorind să-şi rezolve unele
interese acceptă realizarea lor prin alte căi decât cele legale.
O importantă deosebită prezintă rezolvarea acestei probleme în realizarea activităţii de
prevenire a acestor infracţiuni, activităţi urmărite cu deosebit interes de către toate
organismele implicate în lupta contra infracţionalităţii.
Ca şi în cazul investigării altor genuri de infracţiuni, pentru investigarea
infracţiunilor de înșelăciune prin instrumente de plată avem la dispoziţie o serie de activităţi
tactice prin care se realizează actul de probaţiune și anume:
1. Primirea sesizării şi stabilirea existentei faptei, .
2. Ascultarea părţii vătămate și a eventualilor martori.
3. Efectuarea de percheziţii domiciliare.
4. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.
5. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize,
6. Efectuarea de confruntări și prezentarea pentru recunoaştere.
12
Nicoale Văduva, op.cit., p.348

8
7. Ascultarea învinuiţilor şi inculpaţilor.
1. Organul de urmărire penală are sarcina de a primi sesizarea de la partea vătămată
sau de la oricare altă persoană care are interes în cauză sau cunoaşte despre comiterea faptei
Sesizarea se materializează într-o plângere scrisă sau denunț. O discuţie amănunţită
cu partea vătămată şi câteva verificări trebuie să conducă organul de urmărire penală la
concluzia existenței infracțiunii de înșelăciune.
2. Datorită unor aspecte cum ar fi sentimentul de jenă că au ajuns să fie
înşelate sau a temerii că ar putea fi considerate complici şi trase la răspundere,
persoanele vătămate cooperează mai greu cu organele de urmărire penală, fapt ce
îngrunează activitatea de identificare. În contiunare , organele de urmărire penală, stabilesc
dorinţa persoanei vătămate de a participa în proces ca parte vătămată, parte civilă sau martor.
În funcţie de calitatea pe care şi-o alege persoana urmează a se proceda la audierea
acesteia.
Cu ocazia ascultării părţii vătămate se vor lămuri următoarele probleme:
- cine este făptuitorul, dacă-i cunoaşte şi datele de identificare ale acestuia,
- modul în care l-a cunoscut pe autor şi, eventual, persoana care l-a recomandat,
- pentru rezolvarea căror probleme a apelat la făptuitor.
- ce activităţi a întreprins autorul pentru a o duce şi menţine în eroare pe victimă. .
- bunurile sau serviciul pe care l-a prestat făptuitorului.
- dacă mai cunoaşte şi alte persoane care au fost înşelate, sumele sau obiectele pe care le-au
dat acestuia, precum şi împrejurările în care au luat la cunoştinţă despre acestea.
- dacă există persoane care cunosc şi pot da relaţii despre activitatea infracţională a
făptuitorului.
- dacă îl poate recunoaşte pe făptuitor (în cazul cînd nu cunoaşte identitatea
acestuia). .
- dacă se constituie parte civilă în proces.

9
Având în vedere și specificul acestui gen de infracţiuni, precum şi categoriile de
persoane din rândul cărora putem alege martorii, activitatea de identificare este greoaie. Mai
lejeră este ascultarea martorilor desemnaţi de partea vătămată cam sunt de acord să ajute
organele de urmărire penală.
3. Această activitate, indiferent că se execută la domiciliul sau la locul de muncă al
făptuitorului, are ca scop descoperirea bunurilor - , obiecte, înscrisuri etc. - ce au constituit
folosul material primit de făptuitor, ca urmare a activităţii ilicite defăsurate.
Totodată, pot fi descoperite înscrisurile de care s-a folosit făptuitorul pentru săvârşirea
infracţiunii: acte de identitate false, adeverințe, bilete la ordin etc. Se va urmări descoperirea
instrumentelor şi materialelor ce au folosit la falsificarea documentelor destinate să inducă sau
să menţină în eroare persoanele înşelate: matriţe, xeroxuri, ştampile, fie confecţionate
artizanal, fie sustrase, tuşuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate etc.
Pot fi descoperite înscrisuri primite de la părţile vătămate, ceea ce permite extinderea
cercetărilor şi identificarea tuturor persoanelor înşelate.
4. Activitatea de verificare şi ridicare de înscrisuri are o importantă deosebită în
investigarea şi probarea infracţiunilor din domeniul afacerilor.
Totodată această activitate este specifică mediului în care s-a desfăşurat activitatea
infracţională. Documentele verificate se ridică în original conform prevederilor
procedurale. Dacă situaţia concret creată impune, ridicarea de înscrisuri se poate realiza
silit . În general, pe parcursul investigării infracţiunilor din domeniul afacerilor se dispun
următoarele constatări tehnico-ştiinţifice:
a)constatări tehnico-ştiinţifice pentru examinarea tehnică a documentelor (vechimea
documentelor, materialele folosite la scriere, autenticitatea).
b)constatări tehnico-ştiinţifice grafice sau expertiză grafică (pentru identificarea scriptorului,
dacă înscrisurile au fost executate de una şi aceeaşi persoană).
5. În cazul infracţiunilor de înşelăciune prin instrumente de plata, având în vedere
faptul că infractorii apelează foarte des la documente false sau falsificate, în mod frecvent, în

10
vederea stabilirii adevărului se dispune efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau
expertize ca mijloace de probă ce contribuie la clarificarea diferitelor împrejurări referitoare la
condiţiile în care a fost săvârşită infracţiunea.
De obicei se dispun constatări tehnico-științifice sau expertise pentru stabilirea
vechimii unor documente, a succesiunii executării diferitelor mențiuni din cuprinsul
instrumentelor de plată, a autenticității ștampilelor etc.
6. Activitatea de confruntare este recomandată în investigarea tuturor infracţiunilor
dar cu atât mai mult pentru investigarea infracţiunilor din domeniul afacerilor, cum de altfel
este și cazul înșelaciunii prin instrumente de plată. Acest gen de infracţiuni se comit de regulă
faţă de un număr restrins de persoane sau chiar numai autorul şi partea vătămată, fapt ce dă
posibilitatea creării unor puncte de vedere contradictorii. Există cazuri în care anumite
episoade ale activităţii infracţionale s-au petrecut numai în prezenta autorului şi a părţii
vătămate, dând naștere situaţiei de unu la unu. Pentru lămurirea contradicţiilor constatate în
declaraţiile părţilor, organul de urmărire penală are la dispoziţie activitatea tactică de
confruntare. Se pot efectua confruntări între făptuitor şi partea vătămată şi între aceştia şi
martori.
O dată ascultată partea vătămată se lămureşte problema cunoaşterii identităţii
făptuitorului. In cazul în care parte vătămată nu cunoaşte identitatea făptuitorului se vor obţine
de la aceasta semnalmentele care coroborate cu modul de operare ajută la formarea cercului de
bănuiţi. După formarea cercului de bănuiţi se efectuează prezentarea pentru recunoaştere din
grup de către partea vătămată sau martor după caz. De asemenea, în cazul în care nu există
posibilitatea aduceri la recunoaştere a făptuitorului se procedează la recunoaşterea după
fotografie în situația în care organele de urmărire penală au mai avut în lucru cauze având
drept autor același suspect și beneficiază de fotografii ale acestui sau prin folosirea fotografiei
direct din evidența persoanelor.
7. În general persoanele care comit infracțiuni de înțelăciune prin instrumente de plată
sunt persoane abile și inteligente , care au cunoștiințe în domeniu și care de obicei au

11
capacitatea de a ascunde fapta săvârșită cu mai mult ușurință. De asemenea caută să justifice
sumele de bani sau bunurile obţinute, dându-le o altă destinaţie cum ar fi împrumut, folosirea
spre bunul mers al unei activităţi. Pregătirea în vederea ascultării acestei categorii de învinuiţi
sau inculpaţi trebuie făcută cu multă atenţie. Se vor avea în vedere atât laturile psihice şi de
comportament ale învinuiţilor sau inculpaţilor, cât şi procedeele tactice cele mai adecvate de
ascultare13. De apreciat că cel mai indicat procedeu de ascultare este acela al prezentării
progresive a probelor de vinovăţie.
Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să conducă la lămurirea problemelor
esenţiale ale cauzei dintre care amintim următoarele:
- împrejurările în care au cunoscut victimele;
- calităţile pe care şi le-au atribuit şi înscrisurile de care s-au folosit pentru a le induce şi
menţine în eroare;
- obiectul "tranzacţiei" şi "garanţiile" pe care le-au oferit;
- sumele de bani sau alte avantaje materiale pe care le-au primit;
- modul în care şi-au procurat actele de identitate false;

13
Nicolae Văduva, op. cit., p. 355

12
BIBLIOGRAFIE

1. Codul Penal al României


2. Codul de procedura penală al României
3. Nicolae Văduva, Criminalistică, Curs universitar de tactică și metodică, Editura

Universitaria, Craiova, 2004


4. Gheorghe Vizitiu,” Înşelăciunea în contractele comerciale”, în R.D.P. nr.1/2001

5. Vasile Cărare, Aplicabilitatea unor norme cu caracter sancţionator penal din legea

asupra cecului nr. 59/1934 în contextul unor soluţii din practica judiciară actuală, în
Dreptul nr. 6/2000
6. Viorel Coroiu, Panfil Georgică, Criminalistică elemente de tactică și metodică, Editura

EstFalia, București 2008


7. C. Aionițoaie și V. Bercheșan, Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpați,

Craiova 1994
8. www.info-legal.ro

13