Psihologie

Portal
Istorie
Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = minte sau suma tuturor Psiholog
gandurilor si trăirilor, λόγος logos = știință) este știința exacta a minții si Domenii
comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si Aplicată
proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum Comportamentală
Biologică
gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea.
Clinică
Psihologii adoptă diverse modalități în practica lor. De exemplu, psihologia Cognitivă
experimentală folosește metode științifice exacte în a studia cauzele și Dezvoltare
relațiile reciproce ale proceselor psihice, cum sunt, de exemplu, percepția, Educație
Evoluție
învățarea, memoria, motivația, sentimentele, personalitatea,
Gestalt
comportamentul social și dezvoltarea psihologică de-a lungul vieții. Umanistică
Psihologia aplicata se ocupa cu formularea unor programe bazate pe Lingvistică
aceste studii, pentru a fi aplicate eficient in sfera socială sau tehnică. Personalitate
Psihologia clinică este una dintre disciplinele psihologiei aplicate. Senzorial
Social
De la înființarea primului laborator experimental de psihologie de
Liste
către Wilhelm Wundt în 1879 la Universitatea din Lipsca (Leipzig),
Psihologiști
psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care provenea, pentru a Publicații
deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie de direcții și sub Subiecte
specialități, care dispun doar în parte de un limbaj comun.
Printre activitățile psihice, se pot distinge:

 Funcțiunile psihice: rezultatul activităților minții.

 Conținutul psihic sau de conștiință: elementul care, într-un moment determinat, face
obiectul unei funcțiuni psihice.
 Mecanismele psihice: procesele ce descriu cauzele specifice a activităților minții (uneori
considerate inconștiente).
 Sferele sau straturile psihice: un ansamblu de funcțiuni și mecanisme comune psihice
comune (de ex.: sfera afectivă, sfera cognitivă etc.).
 Tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale (intelectuale si afective), care pot fi
schematizate într-un mod abstract (personalitatea).

Cuprins

 1Abordări ale psihologiei

 2Discipline psihologice de bază
 3Discipline psihologice specializate
 4Psihologia aplicată
 5Pagini din istoria psihologiei
 6Psihologia generală
 7Procese psihice și mentale
 8Procese psihice. Tipuri.
 9Legea asociațiilor
 10Teoria structurii cunoașterii
 11Noțiuni fundamentale ale psihologiei
 12Vezi și
 13Note
 14Bibliografie
 15Legături externe

Abordări ale psihologiei[modificare | modificare sursă]

 Abordarea cognitivă
 abordarea behavioristă cunoscută și ca Abordarea Comportamentală
 Abordarea psihodinamică
 Abordarea umanistă și-a extins influența in anii 1970 și 1980 initial în contrast cu
abordarea psihodinamică și cea behavioristă. Investigatiile cu această abordare se
concentrează asupra exprientelor omului ca intreg (a sinelui), în special cele sociale,
asumand capacitatea sinelui de a avea liber-arbitru in decizii, și intenția naturală de a face
bine sinelui și celor din jur. Aplicația acestei abordari este inspirată din teorii si investigații
subiective, dar uneori și din studii experimentale stiințifice (ca cele din psihologia socială).

Discipline psihologice de bază[modificare | modificare sursă]

 Psihologia dezvoltării
 Psihologia învățării, memoriei și cunoașterii
 Psihologia emoției
 Biopsihologia
 Psihologia socială
 Psihologia personalității
 Psihologia persoanei
 Metodologie și statistică psihologică
 Psihofiziologie, Psihoimunoendocrinologie
 Neuropsihologie

Discipline psihologice specializate[modificare | modificare sursă]

 Psiholingvistica, Lingvistica cognitivă
 Psihologia introspectivă
 Psihologia cogniției sociale
 Economia compartamentală
 Interacțiunea om-computer, Ergonomie
 Psihologia artei, Psihologia muzicii
 Psihologia surziei

Psihologia aplicată[modificare | modificare sursă]

 Psihologie clinică, Psihoterapie, Psihopatologie, Psihodiagnoză
 Psihologia sănătății
 Psihologie judiciară, Psihologie medico-legală, Psihologie criminalistică
 Psihologia educației Psihopedagogie
 Psiholingvistică
 Psihologie economică (Psihologia publicității, consumatorului etc.)
 Psihologie organizațională (Psihologie managerială, psihologia muncii, comportament
organizațional etc.)
 Psihologia transporturilor
 Psihologie diplomatică Psihologia aplicată în domeniul securității naționale
 Psihologia sportului
 Psihologia matematicii
 Socionică

Pagini din istoria psihologiei[modificare | modificare sursă]

Din antichitate și până la sfârșitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată parte
componentă a filozofiei. Primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri
psychês). Teofrast definește 30 de caractere omenești, ceea ce reprezintă prima încercare de
tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de
către Philipp Melanchton în lucrarea lui Kommentar über die Seele (1540, Considerații asupra
sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funcțiile psihice la fenomene
previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes"sufletul" nu-și găsea niciun
loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz menționează pentru prima dată existența unor procese
subconștiente.
Adevărat părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care în lucrarea
sa Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777)
(Considerații filozofice asupra naturii umane și dezvoltării sale) face o descriere amănunțită a
funcțiilor și proceselor psihice cu valabilitate până în timpurile noastre.
Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine
stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diverse curente și diferite orientări, în funcție de
concepțiile respectivilor psihologi. Ca în orice ramură a științei care s-a desprins din filozofie,
probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au încetat să fie dezbătute, ducând chiar la
apariția unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice.
Psihologia experimentală, fondată pe lucrările lui Wilhelm Wundt și William James, își îndreaptă
în special atenția asupra problemelor generale cum sunt comportamentul și dispoziția, incluzând
și stările patologice, importante pentru psihologia clinică. Wilhelm Wundt a înființat primul
laborator de psihologie experimentală la Leipzig în 1879. În 1893 este înființat primul laborator
psihologic la Iași, în 1906 la București și în 1921 la Cluj [1].
Școala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano și Karl Jaspers consideră procesele
psihice ca fenomene indivizibile, în timp ce behaviorismul, bazat în mare parte pe lucrările lui Ivan
Petrovici Pavlov, privește comportamentul uman ca manifestare condiționată, o asociație de
stimuli cu răspunsuri specifice. Behaviorismul i-a avut printre reprezentanți pe John Broadus
Watson, Edward Lee Thorndike și Burrhus Frederic Skinner. Acesta are la origine cuvântul din
limba engleză ”behavior”, dezvoltându-se ca reacție la curentul introspecționist. Fondatorul
curentului, John Watson, considera conștiința drept o invenție pură a filosofilor, susținând că
singura realitate psihologică autentică este comportamentul. Behaviorismul a luat denumirea de
psihologie obiectivă. Acesta considera că între stimul și răspuns există o relație directă, de tipul
S-R, în care acțiunea stimulului determină necondiționat o anumită reacție. Stimulii și
răspunsurile erau observabile și controlabile, astfel încât cunoașterea psihologică devenea
obiectivă și științifică. Această orientare a devenit cunoscută în psihologia americană
drept neobehaviorism, depășind schema simplistă stimul-răspuns și valorificând noile fapte ale
experienței și ale cunoașterii științifice [1].
Asociaționismul, reprezentat de Alexander Bain, Hippolyte Taine și Wilhelm Wundt, susține
primatul părții asupra întregului, astfel încât viața psihică este o simplă sumă de senzații, iar
percepțiile, reprezentările și gândirea se formează pe baza legilor asociației (coincidența în timp
și spațiu a unor senzații) [1].
În psihologia germană un loc deosebit îl ocupă Psihologia configuraționistă (Gestaltpsychologie),
ai cărei reprezentanți (Max Wertheimer, Wolfgang Köhler, Kurt Koffka, Karl Dunker) susține
primatul întregului asupra părții. Psihicul nu este un conglomerat de procese în sine, ci un
ansamblu organizat la niveluri diferite de complexitate, primul nivel fiind percepția, iar gândirea
este un nivel superior. Caracterul organizat al psihicului este înnăscut, iar structurile sunt date [1].
Introspecționismul, reprezentat de William James, Narziß Ach și Theodor Lipps, consideră că
obiectul psihologiei este conștiința, definită drept o lume internă, închisă, fără legătură cu lumea
externă sau cu reacțiile comportamentale, ce poate fi investigată numai prin metoda introspecției
Încă de la sfârșitul secolului al 19-lea, Sigmund Freud folosește ca metodă
terapeutică Psihanaliza și inaugurează Psihologia abisală. Alți reprezentanți cunoscuți ai
psihanalizei au fost Carl Gustav Jung și Alfred Adler. Psihanaliza a fost o reacție
la introspecționism. Sigmund Freud a formulat ideea caracterului dual antagonic al structurilor
psihice: conștient-inconștient. Obiectul de studiu al psihanalizei este inconștientul, în centrul
acestuia aflându-se instinctul erotico-sexual. Varianta adusă la zi este numită neopsihanaliză [2].