Teoria si dezvolarea rolurilor

Psihodrama vede omul actionând în spatiul, timpul şi realitatea sa.

Omul dezvoltă o retea de relatii în care îşi desfăşoară actiunile sale. Actiunile umane sunt legate de
exercitarea rolurilor.
Rolul este forma functională prin care reactionează un individ, într-un anumit moment, la o anumită situatie,
în care sunt angrenate şi alte persoane şi obiecte se referă la toate sferele existentei. Rolul este o sinteză de experiente
personale, sociale şi culturale.
Moreno, în „Who shall survive”, spune: „…se aşteaptă ca fiecare individ să trăiască conform rolului social pe
care îl are. Dar individul aspiră la mai multe roluri şi chiar la mai multe fatete în cadrul aceluiaşi rol. Fiecare individ
poartă în el un evantai de roluri; actionează uneori cu presiune asupra rolului social, provocând adeseori anxietate.”
În „Sociometry” (1954), Moreno concluzionează: „…rolul este unitatea de cultură. Considerăm rolul şi
relatiile dintre roluri drept cea mai importantă dezvoltare ce se produce în orice cultură specifică.”
Cum vedem noi înşine rolul, cum îl văd altii, cum îl îndeplinim în mod real, pot fi lucruri destul de diferite;
cauzele diferentelor perceptive pot proveni din:

- calitatea comunicării interpersonale;

- aşteptările celorlalti;
- priceperea şi interesul subiectului de a recepta expectantele;
- identificarea rolului;
- comportamentul de rol efectiv.
Conceptul de personalitate, pentru Moreno, este stabilit de numărul de roluri pe care persoana le poate prelua
şi asuma.
Forma rolului rezultă din experientele anterioare ale persoanei şi din modelele culturale ale societătii în care
trăieşte şi este completat (rolul) de persoană într-un mod specific. Fiecare rol este o fuziune de elemente personale şi
colective.
Moreno porneşte, în toate reflectiile sale asupra dezvoltării psihologice,de la fenomenul spontaneitătii. El
considera că omul nu a fost doar „orbeşte aruncat în existentă”, ci că el, omul, intră spontan în relatie cu lumea sa şi
cu cosmosul încă din faza embrionară. De la început el actionează, ia atitudine. Interactiunile sale sunt, în orice
moment al existentei sale, legate de cel putin unul din rolurile sale.
Functia rolului este să pătrundă în inconștient și să îi dea acestuia ordine și formă. Oamenii experimentează dificultătile, mai
degrabă decât să vorbească despre ele în mod detașat. În consecintă, individul va fi capabil să capete o nouă conștiintă și o noua
întelegere. Această conștientizare permite o mai mare claritate în privinta alternativelor existente pentru schimbarea modelelor de
viată.

Definitia rolului

In acceptiunea lui Moreno, rolul poate fi definit ca forma actuala si tangibila pe care o ia sinele. Rolul poate fi identificat cu
formele reale și perceptibile pe care le poate lua sinele. Rolul este forma de functionare pe care si-o asuma individul in momentul
in care reactioneaza la o situatie specifica in care sunt implicate si alte persoane sau alte obiecte. Rolul este reprezentarea
simbolica a acestei forme de functionare perceputa de individ si de ceilalti. Forma este creata de experientele trecute si de tiparele
culturale ale societatii in care traieste individul și este sustinută de caracteristicile specifice ale abilitătilor productive ale persoanei
însuși. Fiecare rol are doua laturi, una privata si alta colectiva si este o fuziune de elemente private si colective.
 CATEGORIILE DE ROL

Moreno: „Teoria rolurilor nu se limitează la o singură dimensiune, cea socială. Teoria psihodramatică a
rolului în orientarea psihiatrică este mai incluzivă. Ea poartă conceptul de rol prin toate dimensiunile vietii”.

Clasificarea rolurilor:
1. Roluri primare:
– roluri somatice;
– roluri psihice;
– roluri sociale;
– roluri transcendente/integrative.
2. Roluri secundare:
- roluri psihodramatice;
- roluri conservate.
Rolurile somatice sunt primele roluri ale omului şi acesta este legat de ele până la moarte. Încă de timpuriu,
din perioada de sugar, se recunosc componente psihice ale acestor roluri, ce devin clare mai târziu, motiv pentru care
aceste roluri se numesc mai corect roluri somatopsihice. Exersarea acestor roluri somatice, nu este importantă numai
pentru conservarea organismului, ci şi pentru dezvoltarea lui ulterioară (ex.: cel ce mănâncă). Ele sunt prezumtii
pentru naşterea altor categorii de roluri. Toate aceste roluri au o evolutie crescătoare, ating un punct culminant,
descresc şi se şterg în functie de diferitele faze ale vietii.
Prin transcendere de la rolurile somatice se poate trece la altele, făcând saltul de la faza animalică, prin
dezvoltare spre exterior, la faza umană.
Rolurile psihice încep deja să se dezvolte în matricea socială. Ele lărgesc sfera evenimentelor din viata
copilului. Copilul mic nu mai găseşte doar satisfactie corporală prin actul hrănirii, ci se şi bucură de el; la rolul
somatic de a mânca, se asociază acela de a savura. În acest rol, copilul se simte chiar mai bine decât în cel
anterior. Noul rol încurajează, la rândul său, dezvoltarea copilului, atât din punct de vedere fizic, cât şi sufletesc,
spiritual. Rolul psihic al indispusului, al celui ce se opune, declanşează impulsul de împotrivire, urmat de o nouă
experientă, fie de învătare, fie de tulburare de alimentatie. În functie de rolurile psihice ale unui om, se vor contura
rolurile sale sociale.

Rolurile sociale sunt acela roluri în care omul intră în relatie nemijlocită cu realitatea lumii externe (ex.:
angajat, muncitor, sportiv, sot, fiu, tată etc.). Fiecărui rol îi corespunde un statut de rol, care este dat şi întreinut de
purtătorul rolului. Prin urmare rolurile sunt stereotipe. În rolurile sociale, omul împlineşte nu numai
aşteptările şi pretentiile societătii, ci el se dezvoltă pe sine, pe măsură ce preia roluri tot mai diferite. Moreno pune
accentul pe acestă idee, exemplificând prin rolurile somatice timpurii, în care omul actionează înaintea apariiei Eu-
lui, spunând în des citata frază a sa: „Roles do not emerge from self, but the self may emerge from roles”. Cu cât mai
puternic se identifică un om cu rolurile sale sociale, cu atât mai slabă este sau devine personalitatea sa, existeta sa
devenind un clişeu; el devine doar un „homo sociologus”. Slăbit în Eu-l său, cel implicat nu mai este în stare să-şi
rezolve spontan cerintele situatiilor deosebite. Curaj civic, autodeterminare, autodezvoltare, toate sunt legate de
sentimente de frică sau de imposibilitate. Această conformitate rigidă cu rolul nu foloseşte creării rolului şi
mai ales rezistentei la frică.
Rolurile transcedentale/integrate:

Existenta noastră ar fi plictisitoare sau chiar deprimantă dacă ar fi creată doar de rolurile sociale. Omul nu ar
putea depăşi statutul de „homo sociologus” şi nici nu s-ar regăsi în Sinele propriu.
Rolurile transcendente nu sunt conditionate de cerintele externe. În ele, omul împlineşte trenscendenta
imanentă a lumii, premiza oricărei etici. De aceea, putem vorbi şi de roluri etice sau roluri religioase – în viziunea
psihologului suedez Hjalmar Sunden. În sens larg, rolurile transcendente, sunt acelea în care omul transcende nivelul
rolurilor anterioare.
Dacă aşternem grafic cele patru categorii de roluri în relatie transcedentală între ele, obtinem următoarea
schemă:
 Categorii de roluri

Roluri somatice Roluri psihice Roluri sociale R. transcendente

cel ce mănâncă cel ce savurează cel ce consumă comunicatorul
cel ce priveşte cel ce percepe cel ce vede clarvăzătorul
cel ce face sex îndrăgostitul sotul iubitorul

La rolurile transcendente se ajunge prin paleta evolutiei, din domeniul etic, prin creativ, până la religios. De
la individ, se ajunge, în final, la Supra-Eu: ex. Printul Gautama în rolul lui Buddha sau Iisus din Nazaret în rolul lui
Hristos.
Omul trăieşte stereotip rolurile sale (somatice, psihice şi sociale) în viata de zi cu zi, şi le găseşte mai putin
importante decât propria Persoană. Prin actualizarea lor însă, acestea pot să îi devină clare. Dacă rolurile transcendente
sunt actualizate, ele îi apar omului ca neobişnuite, arhetipale.
El simte că aceste roluri îi sunt impuse şi le consideră mai importante decât propria persoană.
Moreno arată că rolurile sociale sunt parte integrată a individului, respectiv a Persoanei. Rolurile
transcendente, în forma lor absolută, apar ca sisteme de rol atotcuprinzătoare, în cadrul cărora persoana este relativ
neimportantă.
Oamenii îndeplinesc, în general, roluri stereotipe (somatice, psihice, sociale) cvasi supraordonate persoanei.

2. Rolurile secundare:
a) Rolurile psihodramatice:
Rolurile umane nu sunt absolute; ele se întrepătrund şi completează, se dizolvă unele pe altele. Suma lor dă
personalitatea specifică unui om. Rolurile psihodramatice, ca şi cele conservate, deşi nu alcătuiesc o categorie de sine
stătătoare, sunt cele care-l arată pe om într-un mod particular.
Toate rolurile în care actionează un protagonist al psihodramei sunt roluri psihodramatice. Prin expunerea
lor, protagonistul îşi prezintă atitudinea în situatii de viată reale, din existenta lui anterioară sau din scene izvorâte din
fantezia lui. Atitudinea din rolul psihodramatic este legată de acel moment – aici şi acum – şi este irepetabilă în
spontaneitate şi emotionalitate. Rolurile psihodramatice dau diferentierea individuală a rolurilor colective. Această
diferentiere nu e dată doar de faptul că rolurile de sotie, mamă, tată, copil, doctor etc, sunt jucate, ci şi de faptul că ele
sunt rolurile unei anumite sotii, a unei neasemuite mame, a unui tată singular, a unui anumit copil, a unui doctor
deosebit, prezentate în modelele lor stereotipe, dar într-o unicitate variabilă”.
...(Moreno). Astfel în domeniul social, rolul profesorului este actualizat prin existenta elevilor, a tatălui prin cea a
copiilor, a doctorului prin cea a pacientului. „... noi, oamenii suntem cuprinşi într-un sistem de roluri complementare,
într-o retea de roluri sociale, e foarte greu dacă nu imposibil, să nu fi prizonier al acestei retele...”(Ildico Maewers).

Constelatiile interumane valorizează rolurile psihodramatice ale singularului. Constelatii asemănătoare pot fi
atât de puternice, încât se poate vorbi de constelatii de constrângere. Sub influenta lor, se regăsesc, pentru cele mai
diferite roluri, atitudini de rol specifice. În orice caz, pe scena psihodramatică, omul găseşte spontaneitătii sale, un
spatiu de joc mai mare decât într-o lume plină de constrângeri. De el depinde dacă acestor constrângeri le va răspunde
cu o anumită flexibilitate de rol, astfel ca printr-o atitudine nouă să stăpânească o situatie dată sau să fie răpus de
aceasta. Rolul psihodramatic oferă libertatea de modificare spontană a atitudinilor.
b) Rolurile „conservate”:
Produsul finit al unui proces creator este o „conservă”. Prin rolurile conservate, Moreno întelege rolurile
păstrate prin mijloacele tehnice – scrisul – şi reproduse ca atare. Exemplul clasic este rolul în teatru, care lasă actorului
putină libertate schimbărilor. Şi în aceste roluri, oamenii, actorii se prezintă în unicitatea lor, dar în viziunea autorului,
a regizorului.
Rolurile conservate sunt legate de un text fix. Gradul de conservare a unui rol în teatru, este dat de gradul de
ritualizare a prezentării. De aceea, după Moreno, figurile , chipurile noi create nu se regăsesc în rolurile consevatoare
ale teatrului, ele sunt măşti fără uniune ontologică cu prezentatorul – actorul; în cel mai bun caz, aceste roluri permit
o oarecare variatie a unor elemente date într-un cadru fix.
Jocul copiilor, în viată şi în psihodramă, ca şi „jocul” persoanelor adulte, este un rol creator.
 „Moreno considera că cel mai pretios lucru pentru om este apărarea Cosmosului, a Omenirii, a Ambientului. Ele
alcătuiesc o retea ce ne sustine şi suntem răspunzători pentru ea, de aceea existăm noi oamenii, pentru a proteja aceste valori.
Ca psihodramaticieni nu suntem doar reprezentantii acestei filozofii moreniene, ci şi făptuitorii ei.” (Ildico Maewers – 1999,
Reinhardshagen, Germania).

Profunzimea rolurilor

În orice rol există un grad de dezvăluire, admis în mod explicit sau implicit.

- există lucruri care sunt admise a fi suse în general în societate

- exisă al doilea nivel, ceea ce se poate spune prietenilor care sunt de încredere, sau terapeutului, dar nu este dezvăluit lumii; acest nivel
implica discretie și secrete;

- al treilea nivel pre-conștient, oamenii au gânduri care pătrund în conttiintă dar care sunt oarecum inconfortabile și sunt respinse;
Aducerea acestui nivel în conștientizarea explicită permite ca aceste lucruri să fie tratate mult mai constructiv; Aceasta este temta
principală a psihoterapiei si a psihodramei exploratorii.

- la un nivel mai adânc este inconștientul, acele sentimente și idei care nu pot fi admise. Cu o sustinere adecvată, cu încurajare, prin
tehnici diferite, de la asociatiile libere la exercitiile corporale, care permit exprimare directă a afectelor, imaginile și sentimentele pot fi
aduse la suprafată la început în pre-conștient și de acolo într-un punct unde pt fi împărtășite celor de încredere;

Functia rolului

Functia rolului este de a intra din lumea sociala in inconstient si de a-l modela, de a-l ordona. Exista o relatie a rolurilor cu situatiile in
care opereaza individul, iar relatia de rol este semnificativ relationata cu eul.

Pentru fiecare individ, exista un rol oficial in acord cu care este de asteptat ca el sa traiasca. Insa individul dorește să întrupeze mai multe
roluri decat cele pe care are voie să le joace în viata reală și de asemenea si mai multe varietăti în cadrul aceluiași rol. O persoană detine
diverse roluri în care vrea sa devină activă și care sunt prezente în ea în diverse etape ale dezvoltării. Aceste unităti individuale multiple
exercită o presiune asupra rolului oficial manifest, presiune din care se naște un sentiment de angoasa. Fiecare individ are o serie de roluri
în care el se vede pe sine insuși și se confruntă cu o serie de contraroluri în care îi vede pe ceilalti din jurul său. Acestea se află în diverse
etape de dezvoltare. Eul apare ca fiind rolurile în care individul actionează, tiparul de relatii de rol care se concentrează în jurul unui
individ.

Influenta rolului asupra dezvoltării personalitătii

În conceptul ontologic morenian, personalitatea individuală este sustinută și manifestată prin forme sau "structuri operative" denumite
roluri. Personalitatea este fondată, este dezvoltată și definită în rol și prin rol, : "Rolurile nu ies din sine , dar sinele iese din roluri
"(Moreno, 1985, pg. 36). Astfel, conform ideii lui Moreno, rolul nu este definit ca o simplă manifestare a personalitătii sau rolul nu este
atribuit personalitătii, ci mai degrabă el constituie un element bine întemeiat al personaliătii, deoarece prin interactiunea contextualizată
dintre roluri, se realizează procesele de dezvoltare și definitie ale sinelui.

Luarea rolurilor
În teoria rolurilor, Moreno identifică trei metode prin care se poate realiza relatia dintre actor și rolurile pe care sunt chemati să le joace
(ele corespund atât celor trei nivele diferite de spontaneitate a actiunii, cât și trei etape evolutive în dezvoltarea personalitătii): "luarea de
roluri", adică luarea unui rol finalizat, pe deplin stabilit, care nu permite individului nici o variatie, nici un grad de libertate, "jocul de
rol", care permite individului un grad ridicat de libertate și "crearea de roluri", care permite individului un grad înalt de libertate, ca de
exemplu" jucătorul de spontaneitate ". (Moreno, 1964, pag. 76).

Moreno a făcut diferenta între luarea de roluri și jucarea de roluri. Pe măsură ce o persoană devine familiară cu un rol sau pe măsură ce
se simte sigură într-un rol, există tendinta de a-i explora granitele, de a începe să se joace cu rolul, de a aduce variatii, de a adăuga un stil
personal, de a experimenta posibilitătile. În luarea de roluri există un potential al creativitătii, prin care rolul este modificat uneori chiar
acesta provoacă așteptările generale ale normelor sociale. (Ex: femeile care au inceput să-și afirme drepul de a fi mama și de a avea o
carieră au redefinita acest rol). Creativitatea în rol presupune:

- a juca mai conștient un rol pentru a-i absorbi caracteristicile care este parte a procesului terapeutic;

- luarea conștientă a rolului unei alte persoane pentru a întelege acea persoană. În plus, cineva poate să exerseze asta pentru a comunica
mai empatic; În timp ce a lua un rol este cumva ceva superficial, luarea de roluri în mod empatic necesita cultivarea conștientă a unor
abilităti.

Rolul și contra-rolul

Rolul este astfel caracterizat ca primul aspect calificativ pentru a fi relational intrinsec: "rolul implică o relatie cu ceilalti ... dacă nu ar
exista în afara noastră, nu ne-ar putea fi atribuit rolul. Un rol necesită întotdeauna o polaritate, adică două entităti care creează o relatie
prin interactiune. În cadrul acestei bipolaritii, Moreno diferentiază cele două entităti prin atribuirea rolului unuia și contra rolului celuilalt
...... Primul termen este atribuit polaritătii în care se găsește subiectul, și el, din punctul său de vedere, percepe relatia și o descrie într-un
fel anume; al doilea termen este atribuit elementului care îl descrie pe "celălalt". "(Boria, 1997). Prin urmare, în interactiunea dintre doi
oameni, a numi într-un fel sau altul pe fiecare dintre cei doi oameni, acest fapt este numai în functie de punctul din care este privită
problema; în acest sens, termenii sunt absolut interschimbabili; caracteristicile care definesc semnificativ rolul si contra-rolul sunt
interschimbabilitatea, simetria, complementaritatea, reciprocitatea. Rolul și contra rolul sunt simetrice, deoarece relatia care le conectează
este dezvoltată pe un plan de egalitate absolută; ele sunt reciproce în sensul că identitatea fiecăruia dintre cele două este definită și
sustinută de cealaltă: fiecare rol este structurat și se conformează interactiunii cu rolurile contrare întâlnite; și în același timp ele sunt de
asemenea complementare, prin faptul că semnificatiile încorporate în fiecare dintre cele două găsesc referintă și integrare în semnificatiile
întelese ale celuilalt. In spatiul terapeutic, relatia terapeut-pacient poartă și ea aceste caracteristici, prin faptul că relatia însăși poate fi
considerată un caz particular de relatie de rol-contra rol, aspect care are consecinte importante in procesul de diagnosticare.

Bibliografie:
✓ Grete Leutz, Das klassische Psyhodrama nach J.L.Moreno, Springer- Verlag 1986;
✓ Ferdinand Buer, Rolle und Identitaed, PsychoDrama – Dez 1991/255;
✓ Barbara Erlacher-Farkas, Christian Jorda – Monodrama Heilende Begegnung Vom Psychodrama zur Einzeltherapie.