Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 8. Caracterizarea imaginaţiei.

Conținutul temei:
8.1 Definirea și caracterizarea imaginației
8.2 Formele și procedeele imaginației

8.1 Definirea și caracterizarea imaginației


Imaginația se definește ca proces intelectual (cognitiv) de selectare și
combinare în imagini noi, elemente din experiența anterioară sau de generare de imagini
fără corespondent în această experiență. Imaginile permit omului să iasă în afara lumii
reale în timp şi spaţiu. Anume aceste imagini, ce transformă, modifică experienţa
omului, constituie caracteristica principală a imaginaţiei.
Imaginaţia, ca baza oricărei activităţi creative se manifestă în toate domeniile
vieţii, făcând posibilă creaţia artistică, ştiinţifică şi tehnică. Din acest punct de vedere,
totul ce ne înconjoară şi nu este făcut de natură – toate acestea reprezintă produsul
imaginaţiei şi creaţiei omului, întemeiate pe baza acestei imaginaţii.
Posibilitatea imaginaţiei de a anticipa evenimentele, demonstrează legătura
indisolubilă dintre imaginaţie şi gândire. La fel ca gândirea, imaginaţia apare într-o
situaţie problematică și se motivează prin necesităţile personalităţii, este condiţionată de
nivelul dezvoltării conştiinţei sociale. Însă, spre deosebire de gândire, conţinutul
principal al căruia constituie noţiunile, ce permit a cunoaşte generalizat lumea,
imaginaţia decurge într-o formă imaginară concretă în formă de reprezentări clare. În
imagini concrete, create de imaginaţie, deseori se gânduri abstracte.
Altă caracteristică specifică a imaginaţiei este posibilitatea folosirii ei în situaţii
problematice, atunci când datele iniţiale nu se supun analizei precise.
Imaginaţia, reprezintă funcţia scoarţei emisferelor mari, legătura ei cu emoţiile
dau temei pentru a presupune, că mecanismele fiziologice ale ei sunt amplasate nu
numai în scoarţă, dar şi în segmentele mai adâncite ale creierului.
În acelaşi timp imaginile, apărute în creier, efectuează o acţiune de reglare
asupra proceselor periferice, schimbând funcţionarea lor. În această privinţă, din toate
procesele psihice, imaginaţia ţine mai mult de procesele organice şi permite a influenţa
asupra lor. Din viaţa zilnică se cunoaşte în ce mod tabloul, creat de imaginaţie,
generează accelerarea pulsului, schimbarea respiraţiei, paliditatea feţei etc. Deseori se
întâlnesc cazuri de sugerare a unor boli. De obicei aceasta se manifestă la persoanele
sensibile cu imaginaţie bogată.
Imaginaţia presupune trei însuşiri (valabile și pentru gândire, ambele fiind
procese cognitive):
 Fluiditatea – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare număr
de imagini, idei, situaţii etc.;
 Plasticitatea – constă în uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul
de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant;
 Originalitatea – expresia noutăţii, a inovaţiei, ea se poate constata prin
raritatea statistică a unui răspuns.
Imaginaţia se deosebeşte de memorie prin faptul că ea constă în combinarea
diferitor informaţii stocate în memorie, pe când memoria are un caracter reproductiv.
Imaginaţia de deosebeşte de percepţie prin faptul că imaginaţia nu întotdeauna reflectă
realitatea obiectivă, ci include fantezii şi invenţii.
8.2 Formele și procedeele imaginației
Putem distinge mai multe forme ale imaginaţiei:
 În mod involuntar (visurile nocturne, reveriile) – subiectul este spectator, nu
poate controla imaginile, nu le poate imediat înţelege. Este o formă pasivă a
imaginaţiei. Imaginile sunt propulsate de dorinţe, aşteptări nesatisfăcute.
 În mod voluntar – creaţia – constă în structurarea în plan mintal a unui produs
nou, inexistent în prezent, dar posibil în viitor. Este cea mai complexă şi
valoroasă formă. E stimulată de motive şi atitudini creatoare: interesul pentru
nou, trebuinţa de autorealizare, curiozitate, aventura de necunoscut, etc.
Care, la rândul său se manifestă în mai multe feluri:
Imaginaţia reproductivă – constă în capacitatea noastră de a ne reprezenta
diferite locuri, fenomene, întâmplări, pe baza unor relatări verbale, fără sprijinul unui
material intuitiv. Se produce prin indicaţii concrete, schiţe, descrieri verbale (ex, la
geografie, biologie, istorie, etc). Este o formă activă de imaginaţie.
Imaginaţia creatoare (productivă) – este cea mai complexă şi valoroasă formă a
imaginaţiei voluntare şi active. Ea se deosebeşte de cea reproductivă, pentru că este
orientată spre ceea ce este posibil, spre ceea ce ţine de viitor, spre ceea ce este nou.
Visul de perspectivă - constă în proiectarea mintală a propriului curs al vieţii, în
concretizarea prin imagini a idealului de viaţă pe care şi-l propune o persoană.
Există şi alte criterii de clasificare a imaginaţiei:
 După gradul de activism: pasivă (visul), activă (creatoare).
 După tipul de activitate: artistică, tehnico-constructivă, ştiinţifică etc.
 După tipul dominant de reprezentări: plastic-vizuală, auditiv-muzicală, verbal-
motorie etc.
Imaginarea unor noi obiecte, simboluri, idei implică două procese
fundamentale: analiza şi sinteza. Procedeele imaginative reiese din cele două procese
fundamentale şi constituie un mod de operare mintală, care conţine compuneri,
descompuneri, recompuneri, integrări, dezintegrări, ducând la rezultate variabile.
 Aglutinarea – constă într-o nouă organizare mintală a unor părţi uşor de
identificat şi care au aparţinut unor lucruri, fiinţe, fenomene, adică părţile
descompuse din diferite fiinţe sunt recombinate altfel, spre exemplu, sfinxul:
corp de leu, cap de femeie; sirena etc.
 Amplificarea şi diminuarea (modificarea dimensiunilor proporţiilor) –
presupune modificarea proporţiilor, dimensiunilor unei structuri iniţiale,
obţinându-se un efect nou. A fost folosită în creaţiile literare pentru copii, a dus
la imaginarea de pitici şi uriaşi.
 Multiplicarea și omisiunea (modificarea de elemente structurale) – presupune
păstrarea unor elemente ale structurilor cunoscute şi schimbarea altora,
obţinându-se efecte noi. La fel a fost folosită în creaţiile literare pentru copii, a
dat naştere la balaur cu şapte capete, a fost folosit în crearea personajelor
mitologice – Ciclopul.
 Schematizarea – se realizează în caricatură, în proiectarea tehnică, în
arhitectură, în grafică. Esenţa acestui procedeu constă în selecţia numai a unor
însuşiri şi omiterea, cu bună ştiinţă, a altora. Desenul schematic al structurii
unei plante este folosit în vederea relevării deosebite a caracteristicilor
structurale.
 Analogia – are la bază identificarea unor elemente comune şi a celor ne
comune la două serii de obiecte sau fenomene, unele dintre acestea fiind bine
cunoscute, iar celelalte doar parţial ştiute, dar pe baza elementelor comune
putându-se investiga şi ceea ce este încă necunoscut şi mai greu accesibil.
Primele automobile semănau cu o trăsură de cai. Analogiile stau la baza
construirii maşinilor inteligente.
 Adaptarea – aplicarea unui obiect, element sau principiu funcţional într-o nouă
situaţie.
 Substituţia – înlocuirea într-o structură existentă a unui element, funcţii,
substanţe – înlocuirea unor materiale tradiţionale în tehnică; substituirea unor
personaje în artă.
 Tipizarea – presupune identificarea generalului şi apoi transpunerea lui într-un
produs nou care îmbină, în manieră autentică, generalul cu fenomenul. Un
personaj tipic, o situaţie tipică sunt produse pe baza unor astfel de procedee.
 Empatia – capacitatea de a-l înțelege pe celălalt ca pe tine însuți.