Sunteți pe pagina 1din 4

NICOLAE MARIE-JEANE ANUL II-Management educational

NOTAREA STUDENȚILOR
ANALIZA ETICII ȘI INTEGRITĂȚII ACADEMICE

Evaluarea performanțelor profesional-științifice ale


Metodologia privind studenților este o evaluare centrată pe competențe ce
examinarea și notarea reprezintă un act didactic complex, integrat întregului proces
studenților este elaborată în de învăţământ.
cadrul fiecărei universități,
în cadrul Centrului pentru
Managementul Calității și
Programe Universitare și
se materializează într-un
Regulament privind
examinarea și notarea
studenților, aprobat în
ședința Senatului, de către
președintele acestuia, avizat
în Consiliul de
administrație, de către
rectorul universității.

Metodologia privind Documentele care stau la baza elaborării


examinarea şi notarea Regulamentului privind examinarea și notarea studenților
studenţilor urmăreşte sunt atât acte normative cât și reglementări interne, valabile
responsabilizarea cadrelor la nivelul fiecarei instituții de învățământ superior.
didactice şi studenţilor faţă
de calitatea pregătirii şi Printre acestea amintim:
instruirii în general şi, în - Legea nr. 1/2011, a educaţiei naţionale, cu modificările şi
mod special, sporirea completările ulterioare;
obiectivităţii privind - Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor
examinarea şi aprecierea universitare, cu modificările şi completările ulterioare;
cunoştinţelor studenţilor şi - Ordinul MECTS nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului
asigurarea unui caracter drepturilor şi obligaţiilor studentului;
unitar şi obiectiv activităţii -Carta Universității;
de examinare şi notare a - Regulamentul privind activităţile profesionale studenţeşti-
studenţilor. studii universitare de licență;
- Regulament privind activităţile profesionale studenţeşti-
studii universitare de masterat;
Verificarea cunoştinţelor se face prin:
evaluări pe parcurs (periodice) - activitate de evaluare programată în timpul desfăşurării
procesului de instruire;
evaluare finală- activitate de evaluare programată la sfârşitul activităţilor unei discipline a
Planului de învăţământ, pentru care se acordă un timp individual de pregătire.

Activitatea de examinare și notare Metodele de evaluare a studenţilor utilizate


în cadrul programelor de studii sunt:
a studenților este definită în fișa a) metode tradiţionale: probe orale, probe
disciplinei, elaborată de fiecare scrise, probe practice;
titular de curs. b) metode alternative: observaţia
sistematică, investigaţia, proiectul,
Țintele principale ale activității portofoliul.
evaluative le constituie
NOTA FINALĂ
competențele dobândite de se compune din suma ponderată a notelor
studenți pe parcursul predării – parţiale obţinute pentru fiecare activitate
învățării fiecărei discipline. cuprinsă în fişa disciplinei.
Ponderea evaluării finale în nota unei
Modul de examinare și evaluare , discipline este următoarea:
la fiecare disciplină, ține cont de a)0-10% când forma de evaluare finală este
obiectivele planificate. VERIFICARE.
b)20-30% când forma de evaluare finală
este COLOCVIU;
c)40-50% când forma de evaluare finală este
EXAMEN;
Pentru disciplinele a căror formă de evaluare finală este examen sau colocviu verificarea
finală a cunoştinţelor studenţilor se face în două sesiuni de evaluări finale, programate la finalul
celor două semestre, având durata de 3 săptămâni;
Programarea sesiunilor de evaluări finale este făcută prin structura anului universitar, aprobată de
Senatul Universităţii.
Pentru disciplinele a căror formă de evaluare finală este VERIFICARE, ultima evaluare se va
desfăşura în ultima săptămână a semestrului.
Regulile privind organizarea examenelor și notarea studenților privesc următoarele aspecte:
- examenul se poate desfăşura oral, scris, combinat sau prin probe practice; În funcție de
modalitatea de proiectare didactică a disciplinei, modalitatea de susținere a examenului se
stabilește la începutul anului universitar și se aduce la cunoştinţa studenţilor;
- volumul şi nivelul cunoştinţelor cerute la examene sunt stabilite prin programele de studiu ale
disciplinelor respective.
- ponderea activităţilor din cadrul unei discipline este stabilită de către titularul de disciplină,
apoi este avizată de Directorul de Departament şi aprobată de Consiliul Departamentului;
- tipurile de activităţi ale unei discipline care se puncteazǎ şi modul de atribuirea punctajului
aferent tuturor activitǎţilor disciplinei trebuie să fie comunicate studenţilor la începutul fiecărui
semestru universitar.
În planificarea evaluărilor finale se vor respecta următoarele reguli:
evaluările finale pentru examene şi colocvii
se programează pe grupe de studii;
între evaluările finale ale fiecărei grupe de
studii trebuie să existe o perioadă liberă de
cel puţin 3 zile (exceptând zilele de
examen);
planificarea trebuie să acopere întreaga
perioadă a sesiunii (în cazul cu totul
deosebite se acceptă planificarea ultimei
evaluări cu maxim 2 zile înainte de sfârşitul
sesiunii);
evaluările finale se desfăşoară intre orele 8
00 -14 00 sau 14 00 -20 00 , funcţie de
spaţiul disponibil.
În cazuri excepţionale, bine motivate, Decanul
poate aproba modificarea planificării iniţiale.
La fiecare disciplină, indiferent de forma de evaluare finală, se va stabili o comisie de examen.
Aceasta va fi formată din titularul de curs şi cadrul didactic care a condus seminariile.

Desfășurarea evaluării și notarea presupune parcurgerea următoarelor etape:


a) Titularul de seminar/laborator are obligația să comunice titularului de curs și studenților, până
la data desfăşurării evaluării finale, notele obţinute de studenţi la activităţile cu evaluare continuă
prevăzute la seminar/laborator;
b) Catalogul de evaluare se ridică de la secretariatul facultății, în ziua în care este programată
susținerea evaluării finale, de către titularul de curs și se predă la secretariatul facultății în cel
mult 48 de ore de la data susţinerii examenului.;
c) La toate formele de evaluare, studenţii au obligaţia de a se legitima cu carnetul de student,
respectiv, de a prezenta carnetul comisiei de examen, în vederea consemnării notei finale.
d) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări pot fi anulate de către decanul facultăţii în
temeiul prevederilor din Carta universitară, atunci când se dovedeşte că acestea au fost obţinute
în mod fraudulos sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. În
acest decanul poate dispune reorganizarea examenului.
e) După susţinerea evaluării finale, titularul de disciplină va completa catalogul de evaluare şi va
trece nota finală în carnetul de student sub semnătură, în termen de maxim 48 de ore de la data
susținerii examenului.
În cazul unor inadvertențe între nota din carnet și nota din catalog, nota trecută în carnet, sub
semnătură, de către titularul de curs este considerată notă finală; modificarea unei note în
catalogul de evaluare se face doar de către cadrul didactic titular de curs, membru al comisiei de
examen, sub semnătură, cu mențiunea Modificat, cu avizul decanului facultății.
f) Comisia de examen are obligația de a aduce la cunoștința studenților evaluați rezultatele
obținute în termen de maxim 48 ore de la data susținerii examenului. Studenţii au dreptul de a
contesta notele obținute la evaluarea finală scrisă, în termen de 24 ore de la afişarea/comunicarea
rezultatelor, prin depunerea unei cereri înregistrate la secretariatul decanatului. La propunerea
directorului de departament, decanul va numi o comisie de reevaluare.

Îndrumătorul de an are obligația de a comunica studenților situația școlară și eventual, locul pe


care se claseză dacă este integralist, după fiecare sesiune de examene.
Studenţii care, din motive obiective, dovedite cu documente justificative, nu se prezintă la
evaluarea finală la data programată, pot solicita printr-o cerere scrisă, adresată decanului,
reprogramarea evaluării finale în aceeaşi sesiune. Decanul poate aproba reprogramarea, cu
acordul cadrului didactic titular de disciplină, care va specifica pe cerere data reprogramării şi
formaţia de studiu în care poate fi integrat studentul.
Studenţii care au de susţinut evaluări finale repetate, la discipline din anii precedenţi, se pot
prezenta pentru susţinerea lor cu oricare formaţie de studiu din anul în care este inclusă
disciplina nepromovată.

Refacerea evaluării finale are loc în sesiunea programată în luna septembrie, dacă sunt
îndeplinite condiţiile de participare, astfel:
a) fără taxă, dacă disciplina este din anul curent;
b) cu taxă, dacă disciplina este creditată (din anii anteriori).
În cazul refacerii evaluării finale, în sesiunea de refaceri, punctajele parțiale obţinute din
activităţile de evaluare continuă desfăşurate în timpul semestrului sunt păstrate, anulându-se
numai punctajul obţinut la evaluarea finală.
Situaţia evaluărilor finale dintr-un an universitar se încheie după ultima zi a sesiunii de examene
din toamnă, dar nu mai târziu de 25 septembrie.

La încheierea sesiunii, serviciul Secretariat înaintează către rectorat situația statistică a


rezultatelor obținute, semnată de decanul facultății. În atribuțiile decanului facultații intră și
ducerea la indeplinirire a regulamentului oferit, inclusiv de a realiza standarde specifice de
calitate, stabilite de ARACIS și de respectarea normelor de etică și de integritate academică în
aria de competență.

BIBLIOGRAFIE:

1. Neacşu, I., Stoica, A. (coord.). Ghid general de evaluare şi examinare, Consiliul naţional de
evaluare şi examinare, Bucureşti, 1996
2. Potolea, Dan; Manolescu, Marin, Teoria şi practica evaluării educaţionale, Bucureşti:
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005
3. https://www.upit.ro/_document/11106/metodologie_notare_studenti.pdf

S-ar putea să vă placă și