Sunteți pe pagina 1din 15

Biologia credintei

Data aparitiei: 21.06.2007


Cercetari recente arata ca parintii isi influenteaza in mod subconstient copiii chiar inainte de
nastere si ca acest act, efectuat in mod constient, poate duce la nasterea unor copii mai
inteligenti, mai sanatosi si mai fericiti.
Cresterea constienta a copiilor
Fara indoiala ca ati auzit argumentul seducator ce sustine ca imediat ce parintii isi transmit
genele copiilor lor, ocupa apoi locul din spate in viata acestora; ei trebuie apoi doar sa se
abtina de la a abuza de copiii lor, trebuie sa-i hraneasca, sa-i imbrace si apoi sa astepte sa vada
unde ii conduc genele preprogramate. Aceasta notiune le permite parintilor sa-si continue
viata pe care o duceau inainte de nasterea copiilor, ei putand sa-si lase pur si simplu copiii la
cresa, cu ingrijitorii de copii sau la gradinita. Este o idee seducatoare pentru parintii ocupati
si/sau lenesi, precum si pentru parintii ca mine, care au copii cu personalitati radical diferite.
Obisnuiam sa cred ca fiicele mele sunt diferite deoarece au mostenit seturi diferite de gene in
momentul conceptiei - un proces aleator de selectie in care mama lor si cu mine nu am avut
nici un rol. La urma urmei, ma gandeam, au crescut in acelasi mediu, deci motivul existentei
acelor diferente trebuie sa fie natura (genele).
Realitatea, din cate stiu acum, este foarte diferita. Stiinta de frontiera confirma ceea ce
mamele si tatii iluminati au cunoscut dintotdeauna: ca parintii conteaza - in ciuda cartilor bine
vandute care incearca sa-i convinga ca nu asa stau lucrurile. Pentru a-l cita pe dr. Thomas
Verny, un pionier in domeniul psihiatriei prenatale si perinatale: "Rezultatele aparute in
literatura examinata de-a lungul deceniilor stabilesc fara nici o indoiala ca parintii au o
influenta coplesitoare asupra atributelor mentale si fizice ale copiilor pe care ii cresc." (Verny
si Weintraub, 2002)
Verny spune ca aceasta influenta incepe nu dupa, ci inainte de nastere. Cand Verny a sustinut
pentru prima data, in cartea The Secret Life of the Unborn Child, ca influenta parintilor se
intinde chiar si in perioada de gestatie, dovezile stiintifice erau inca putine la numar, iar
expertii au fost sceptici. (Verny, 1981) Deoarece savantii credeau ca creierul uman nu devine
functional decat dupa nastere, se presupunea ca fetusii si bebelusii nu au amintiri si nu simt
nici o durere. La urma urmei, nota Freud - care a creat termenul de "amnezie infantila" -
majoritatea oamenilor nu-si amintesc nimic din ce s-a intamplat inaintea varstei de 3-4 ani.
Oricum, specialistii in neurologie si in psihologia experimentala demoleaza acum mitul ca
bebelusii nu-si pot aminti - sau, de fapt, invata - si impreuna cu acesta si notiunea ca parintii
sunt simpli spectatori la desfasurarea vietilor copiilor. Sistemul nervos al fetusilor si al nou-
nascutilor are posibilitati senzoriale si de invatare foarte vaste, precum si un tip de memorie
pe care neurologii o numesc "memorie implicita".
Alt pionier al psihologiei prenatale si perinatale, David Chamberlain, scrie in cartea The Mind
of Your Newborn Baby ("Mintea noului tau nascut"): "Adevarul este ca mult din ceea ce am
crezut noi in mod traditional despre bebelusi este fals. Ei nu sant fiinte simple, ci complexe si
fara varsta - mici creaturi cu ganduri neasteptat de mari." (Chamberlain, 1988)
Aceste mici si complexe creaturi au in pantecele matern o viata anterioara nasterii care le
influenteaza profund comportamentul si sanatatea pe termen lung: "Calitatea vietii in
pantecele matern, casa noastra temporara de dinainte de a ne naste, ne programeaza
predispozitia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet, obezitate si o multime de alte
conditii ale vietii ce va urma," scrie dr. Peter W. Nathanielsz in Life in the Womb: The Origin
of Health and Disease ("Viata in pantecele matern: Originea sanatatii si a bolii").
(Nathanielsz, 1999)
Recent, o gama chiar mai larga de boli cronice specifice vietii adulte, incluzand osteoporoza,
psihoza si sindromul maniaco-depresiv, au fost relationate de influentele asupra dezvoltarii
pre si perinatale. (Gluckman si Hanson, 2004)
Recunoasterea rolului pe care il joaca mediul prenatal in crearea bolii impune o reconsiderare
a determinismului genetic. Nathanielsz scrie: "Exista dovezi importante ca programarea
sanatatii intregii vieti de catre conditiile din pantece este cel putin la fel de importanta ca
genele noastre in determinarea modului in care ne vom purta mental si fizic de-a lungul vietii.
Gene myopia ("miopia genelor") este termenul care descrie cel mai bine opinia curenta a
majoritatii oamenilor dupa care sanatatea si destinul ne sunt controlate doar de gene... In
contrast cu fatalismul relativ al aceste opinii, intelegerea mecanismelor care se afla la baza
programarii calitatii vietii in faza de gestatie poate imbunatati viata copiilor nostri si a copiilor
lor."
"Mecanismele" de programare la care se refera Nathanielsz sunt mecanismele epigenetice
(discutate anterior in cartea mea), prin care stimulii din mediu regleaza activitatea genelor.
Dupa cum afirma Nathanielsz, parintii pot imbunatati mediul prenatal. Facand acest lucru, ei
actioneaza ca niste ingineri geneticieni pentru copiii lor. Ideea ca parintii pot transmite
modificari ereditare din viata lor in cea a copiilor lor este desigur un concept lamarckian care
intra in conflict cu darwinismul. Nathanielsz este unul dintre oamenii de stiinta care sunt
destul de curajosi pentru a-l cita pe Lamarck: "...are loc transmiterea intre generatii a
caracteristicilor prin mijloace negenetice. Lamarck avea dreptate, desi transmiterea intre
generatii a caracteristicilor dobandite are loc prin mecanisme care erau necunoscute pe
vremea sa."
Capacitatea de raspuns a indivizilor la conditiile de mediu percepute de mamele lor inainte de
nastere le permite sa-si optimizeze dezvoltarea genetica si fiziologica pe masura ce se
adapteaza la mediul inconjurator perceput.
Aceeasi plasticitate epigenetica ce favorizeaza dezvoltarea umana o poate lua intr-o directie
gresita si conduce la batranete la o gama de boli cronice daca un individ experimenteaza
conditii adverse de alimentatie si de mediu in timpul perioadelor de dezvoltare in etapa fetala
si in cea neonatala. (Bateson si al., 2004) Aceleasi influente epigenetice continua si dupa
nasterea copilului, deoarece parintii ii influenteaza in continuare mediul. Noi cercetari
subliniaza importanta pe care parintii o au asupra dezvoltarii creierului: "Pentru creierul aflat
in dezvoltare, mediul social furnizeaza cele mai importante experiente care influenteaza
modul de manifestare a genelor, ceea ce determina felul in care neuronii se interconecteaza
creand caile neuronale ce dau nastere activitatii mintale," scrie dr. Daniel J. Siegel in The
Developing Mind. (Siegel, 1999) Cu alte cuvinte, bebelusii au nevoie de un mediu favorabil
pentru a activa genele care duc la dezvoltarea unor creiere sanatoase. Dupa cum arata ultimele
descoperiri, parintii continua sa actioneze ca inginieri geneticieni chiar si dupa nasterea
copilului.
Programarea parentala: puterea mintii subconstiente
As dori sa va povestesc cum am ajuns eu - care ma consider ca facand parte din categoria
celor care nu sunt pregatiti sa aiba copii - sa ma indoiesc de presupunerile mele inradacinate
referitoare la cresterea copiiilor. Nu veti fi surprinsi sa aflati ca mi-am inceput reevaluarea in
Caraibe, locul in care a prins radacini trecerea mea la Noua Biologie. Am fost inspirat de fapt
de un eveniment nefericit: un accident de motocicleta. Eram in drum spre locul unde urma sa
conferentiez cand am dat, in mare viteza, peste o bordura. Motocicleta s-a rasturnat. M-am
lovit puternic la cap, dar, din fericire, purtam casca. Am ramas inconstient o ora si jumatate,
iar studentii si colegii mei au crezut un timp ca am murit. Atunci cand mi-am revenit, simtem
ca mi-am rupt toate oasele. In urmatoarele cateva zile abia am putut merge, amintind de o
versiune care gemea a lui Quasimodo. Fiecare pas era un memento dureros ca "viteza ucide".
Cand ieseam scartaind de la ore intr-o dupa-amiaza, unul dintre studentii mei a sugerat ca m-
ar putea ajuta o vizita la colegul sau de camera, un student care era si chiropractician. Dupa
cum am explicat in capitolul sase al cartii mele, nu numai ca nu mai fusesem vreodata la un
chiropractician, dat fusesem invatat de comunitatea alopata sa-i consider sarlatani pe
chiropracticieni. Atunci cand ai insa dureri mari, incerci lucruri la care nici nu te-ai gandi in
momentele in care te simti bine.
In "biroul" improvizat in dormitorul chiropracticianului mi s-a prezentat pentru prima data
kineziologia, cunoscuta popular ca "testarea muschilor". Chiropracticianul mi-a spus sa intind
mana si sa rezist la presiunea pe care a aplicat-o spre in jos. Nu mi-a fost greu sa rezist fortei
usoare cu care apasa. Mi-a cerut apoi sa intind mana si sa rezist iarasi la apasare in timp ce
spuneam: "Numele meu este Bruce". Din nou, nu mi-a fost greu sa rezist, dar acum incepeam
sa cred ca avertismentele colegilor mei universitari fusesera corecte: "Asta e o nebunie!"
Chiropracticianul mi-a spus apoi sa intind mana si sa rezist la apasare in timp ce spuneam cu
sinceritate: "Numele meu este Mary". Spre uimirea mea, bratul mi-a cazut in ciuda rezistentei
mele puternice.
"Asteapta o clipa," am spus. "Probabil ca nu m-am opus destul de tare; incearca din nou." Asa
am si facut, de data asta incercand cu si mai multa forta sa rezist. Totusi, dupa ce repetam
"Numele meu este Mary", mana imi cadea ca o piatra.
Studentul, care imi era acum profesor, mi-a explicat ca atunci cand mintea constienta are o
credinta care este in conflict cu un "adevar" invatat anterior si depozitat in mintea
subconstienta, conflictul intelectual se manifesta ca o slabire a muschilor.
Spre uimirea mea am realizat ca mintea mea constienta, pe care o utilizasem cu atata
incredere in mediile academice, nu era cea care detinea controlul atunci cand pronuntam o
opinie care diferea de un adevar aflat in mintea subconstienta. Mintea mea inconstienta se
opunea eforturilor intense ale mintii constiente de a tine bratul intins in timp ce pretindeam ca
numele meu este Mary. Am ramas uimit de descoperirea ca exista alta "minte", alt copilot al
vietii mele. Mai socant era faptul ca aceasta minte ascunsa, mintea despre care stiam atat de
putin (cu exceptia unor cunostinte teoretice din psihologie), era chiar mai puternica decat
mintea constienta, exact dupa cum pretinsese Freud.
Pana la urma, prima mea vizita la un chiropractician s-a dovedit a fi genul de experienta care-
ti schimba viata. Am aflat ca chiropracticienii pot avea acces la puterea innascuta de
vindecare a organismului folosind kinesiologia pentru a lucra asupra pozitiilor gresite ale
vertebrelor. Am iesit din acel dormitor simtindu-ma ca un om nou dupa cateva manevre
simple de ajustare a pozitiei vertebrelor executate pe masa "sarlatanului" - fara folosirea
vreunui medicament. Si, ceea ce este mai important, mi-a fost prezentat "personajul din
spatele cortinei", mintea mea subconstienta!
In timp ce paraseam campusul, mintea mea constienta se agita examinand implicatiile puterii
superioare a mintii subconstiente, care imi fusese ascunsa pana atunci. Am cuplat aceste
reflectii cu studiile mele din domeniul fizicii cuantice, unde invatasem ca gandurile pot
stimula comportamentul mai eficient decat moleculele fizice. Subconstientul meu "stia" ca
numele meu nu este Mary si s-a opus insistentei mele de a sustine asa ceva. Ce altceva "stia"
mintea mea subconstienta si cum invatase aceste lucruri?
Pentru a intelege mai bine ce se intamplase in biroul chiropracticianului, m-am indreptat mai
intai catre neuroanatomia comparativa - care arata ca, cu cat un organism se afla mai jos pe
firul evolutiei, cu atat este mai putin dezvoltat sistemul sau nervos si cu atat mai mult se
bazeaza pe comportamentul preprogramat (natura). Fluturii de noapte zboara spre lumina,
broastele testoase revin la anumite insule si isi depun ouale pe plaja la momentul potrivit, iar
randunicile se intorc la Capistrano la o data precisa, fara ca aceste organisme (din cate stim
noi) sa cunoasca motivul pentru care se comporta astfel. Aceste comportamente sunt
innascute; ele sunt implantate genetic in organism si sunt clasificate ca "instincte".
Organismele aflate mai sus in lantul evolutiv au sisteme nervoase integrate mai complex,
conduse de creiere tot mai mari care le permit sa dobandeasca modele comportamentale
complicate prin invatare experimentala.
Complexitatea acestui mecanism de invatare pe baza factorilor de mediu culmineaza probabil
la oameni, care sunt in varful sau macar aproape de varful lantului evolutiei.
Pentru a-i cita pe antropologii Emily A. Schultz and Robert H. Lavenda: "Pentru a
supravietui, fiintele umane sunt mai dependente de invatare decat alte specii. Noi nu avem
instincte care sa ne protejeze automat si care sa ne faca sa gasim, de exemplu, mancare si
adapost." (Schultz si Lavenda, 1987)
Avem desigur instincte comportamentale care sunt innascute, cum ar fi instinctul noului
nascut de a suge, de a-si trage repede mana din foc si de a inota automat cand este pus in apa.
Instinctele sunt comportamente implantate, fundamentale pentru supravietuirea tuturor
oamenilor, independent de cultura din care fac parte sau de epoca in care s-au nascut. Nou-
nascutii pot inota la fel de gratios ca delfinii la cateve clipe dupa nastere, dar copiii dobandesc
rapid o teama de apa de la parintii lor.
Observati raspunsul parintilor in momentul in care copilul nesupravegheat se aventureaza
langa un bazin sau alta apa mare. Copilul invata de la parinti ca apa este periculoasa. Parintii
trebuie ulterior sa lupte pentru a-l invata pe Johnny sa inoate. Primul lor mare efort consta in
depasirea fricii de apa pe care i-au insuflat-o in primii ani de viata. Prin evolutie insa,
perceptiile noastre educate au devenit mai puternice, in special pentru ca pot sa nu tina seama
de instinctele programate genetic. Mecanismele fiziologice ale organismului (de exemplu,
pulsul, tensiunea sanguina, modul de sangerare, temperatura corpului) sunt, prin natura lor,
instincte programate. Oricum, yoghinii si oamenii obisnuiti care folosesc biofeedback-ul pot
invata sa regleze constient aceste functii "innascute".
Savantii s-au concentrat asupra creierelor noastre mari considerandu-le motivul capacitatii
noastre de a invata un astfel de comportament complex. Ar trebui totusi sa ne temperam
entuziasmul pentru teoria creierului mare, luand in considerare ca cetaceele (porcii de mare si
delfinii), de exemplu, au o suprafata cerebrala mai mare ca a noastra.
Descoperirile neurologului britanic dr. John Lorber, prezentate intr-un articol din 1980 in
revista Science, intitulat Is Your Brain Really Necessary? ("Este creierul vostru cu adevarat
necesar?") pun de asemenea sub semnul intrebarii notiunea ca marimea creierului este cel mai
important factor pentru inteligenta umana. (Lewin, 1980) Lorber a studiat multe cazuri de
hidrocefalee ("apa la creier") si a concluzionat ca si in cazul in care lipseste cea mai mare
parte a cortexului cerebral (stratul exterior al cerierului), pocientii pot duce o viata normala.
Scriitorul Roger Lewin il citeaza pe Lorber in articolul sau: "Exista un student la
Universitatea Sheffield care are un coeficient de inteligenta de 126 si care si-a luat examenul
la matematica cu nota maxima, fiind complet normal din punct de vedere social. Baiatul,
virtual, nu are totusi creier... Cand i-am facut o scanare a creierului, am vazut ca in locul unui
tesut normal cu o grosime de 4,5 cm intre ventriculi si suprafata corticala exista doar un strat
subtire de membrana cu o grosime de cca. 1 mm. Craniul sau este, in principal, plin cu fluid
cerebrospinal."
Descoperirile provocatoare ale lui Lorber sugereaza ca trebuie sa reconsideram vechile
credinte despre modul de functionare a creierului si despre baza fizica a inteligentei umane.
Cred ca inteligenta umana poate fi inteleasa complet doar daca includem in studiu si spiritul
("energia"), sau ceea ce psihologii specializati si fizica cuantica numesc mintea
"superconstienta". As dori acum doar sa discut despre mintea constienta si mintea
subconstienta - concepte cu care psihologii si psihiatrii se confrunta de mult - pentru a asigura
fundatia biologica pentru cresterea constienta a copiilor, precum si metode psihologice de
vindecare bazate pe energie.
Programarea umana. Cand mecanisme bune se defecteaza
Sa revenim la provocarea evolutiva adresata fiintelor umane, care trebuie sa invete asa de
repede sa supravietuiasca si sa devina o parte a comunitatii lor sociale. Evolutia ne-a inzestrat
creierele cu capacitatea de a descarca rapid in memorie un numar inimaginabil de
comportamente si credinte.
Cercetari aflate in desfasurare sugereaza ca o o cheie pentru a intelege cum functioneaza
aceasta descarcare rapida de informatii consta in activitatea electrica variabila a creierului,
vizibila in electroencefalograme (EEG). Definitia literala a EEG-urilor este "imagini electrice
a creierului". Aceste imagini din ce in ce mai sofisticate reveleaza o gama gradata de
activitate cerebrala la fiintele umane. Adultii si copiii prezinta variatii EEG ce merg de la
unde delta de joasa frecventa pana la unde beta de inalta frecventa. Cercetatorii au observat
totusi ca activitatea EEG a copiilor prezinta, la fiecare faza de dezvoltare, predominanta unui
anumit tip de unde cerebrale.
Dr. Rima Laibow, in Quantitative EEG and Neurofeedback ("EEG cantitativa si
neurofeedback-ul"), descrie progresul acestor faze de modificare a activitatii cerebrale.
(Laibow, 1999, 2002) Intre nastere si varsta de doi ani, creierul uman opereaza predominant la
cea mai scazuta frecventa EEG, 0,5-4 Hz, cunoscuta sub numele de unde delta. Desi acesta
este tipul predominant, bebelusii pot prezenta periodic scurte explozii de activitate EEG cu
frecventa mai mare. Un copil incepe sa aiba o activitate EEG caracterizata de unde cu
frecventa mai mare, unde theta (4-8 Hz) la varste cuprinse intre doi si sase ani.
Hipnoterapeutii fac sa scada activitatea creierului pacientilor la delta si theta deoarece aceste
unde cerebrale cu frecventa joasa corespund unei stari mai sugestibile, mai programabile.
Aceasta ne da un indiciu important asupra motivului pentru care copiii, ale caror creiere
opereaza in principal la aceleasi frecvente de la nastere pana la varsta de sase ani, pot prelua
volumul incredibil de informatii de care au nevoie pentru a prospera in mediul in care traiesc.
Capacitatea de a procesa aceasta cantitate vasta de informatii este o adaptare neurologica
importanta pentru a facilita acest proces intens de culturalizare. Mediul uman si moravurile
sociale se schimba atat de rapid incat nu ar fi avantajos sa se transmita comportamente
culturale prin intermediul instinctelor programate genetic. Copiii mici observa cu mare atentie
mediul inconjurator si preiau intelepciunea lumeasca oferita de parinti direct in memoria lor
subconstienta. Ca rezultat, comportamentul si credintele parintilor devin proprii copiilor
acestora.
Cercetatori de la Institutul de Cercetare a Primatelor din cadrul Universitatii din Kyoto au
descoperit ca puii de cimpanzei invata si ei la fel, observandu-si pur si simplu mamele. Intr-o
serie de experimente, o mama a fost invatata sa identifice ideogramele japoneze pentru un
numar de culori. Atunci cand litera japoneza pentru o culoare specifica aparea pe monitorul
unui computer, cimpanzeul a invatat sa aleaga materialul colorat corespunzator. Dupa ce
selecta culoarea corecta, cimpanzeul primea o moneda pe care o putea folosi la un automat ce
vindea fructe. In timpul procesului de invatare, cimpanzeul femela isi tinea langa ea puiul.
Spre surpriza cercetatorilor, intr-o zi, in timp ce mama isi lua fructul de la automat, puiul de
cimpanzeu a activat computerul. Cand a aparut litera pe ecran, el a selectat culoarea corecta, a
primit o moneda si apoi a urmat-o pe mama sa la automat. Cercetatorii uimiti au conchis ca
puii pot capata deprinderi complexe doar prin observare si ca nu trebuie sa fie dirijati de
parintii lor. (Science, 2001)
Si la oameni comportamentele, credintele si atitudinile fundamentale pe care le observam la
parinti devin cai sinaptice in mintiile noastre subconstiente. Dupa ce sunt programate in
mintea subconstienta, ele ne controleaza biologia pentru tot restul vietii - in afara cazului in
care gasim o cale de a le reprograma. Oricine se indoieste de sofosticarea acestui mod de
dobandire de deprinderi ar trebui sa se gandeasca la momentul in care, pentru prima data,
copilul sau a lasat sa-i scape o injuratura culeasa chiar de la parinti. Sunt sigur ca ati observat
gradul de sofisticare, pronuntarea corecta, stilul nuantat si contextul care poarta
semnatura parintilor.
Fiind data precizia acestui sistem de inregistrare a comportamentului, va puteti
imagina care sunt consecintele faptului de a-ti auzi parintii spunand ca esti "un copil
stupid", ca "nu meriti aceste lucruri", "nu esti bun de nimic", "nu ar fi trebuit sa te
nasti vreodata" sau ca "esti o fiinta slaba, bolnavicioasa". Cand parinti nechibzuiti
sau nepasatori transmit aceste mesaje copiilor, ei uita fara indoiala ca astfel de
comentarii sunt preluate de mintea subconstienta ca "fapte" absolute, la fel de sigur cum e
copierea de informatii in computerul dumneavoastra. La inceputul dezvoltarii, constiinta
copilului nu a evoluat suficient pentru a stabili in mod critic ca acele enunturi sunt doar
observatii taioase si nu neaparat caracterizari realiste ale "sinelui". Dupa ce au fost programate
in mintea subconstienta, aceste abuzuri verbale sunt definite ca "adevaruri" ce formeaza in
mod inconstient comportamentul si potentialul copilului.
Pe masura ce crestem, devenim mai putin susceptibili la programarea din exterior, odata cu
aparitia marita a undelor alfa de frecventa mai mare (8-12 Hz). Activitatea alfa este pusa in
relatie cu starile de constiinta calma. In timp ce majoritatea organelor noastre senzoriale, cum
ar fi ochii, urechile si nasul, observa lumea exterioara, constiinta poate fi comparata cu un
organ de simt care se comporta ca o oglinda, reflectand activitatile interioare ale comunitatii
celulare corporale; ea este o constienta a "sinelui".
In jurul varstei de 12 ani, spectrul EEG al copilului incepe sa prezinte perioade mari de
activitate la frecvente si mai mari - unde beta (12-35 Hz). Starile beta sunt caracterizate drept
"constiinta activa sau focalizata" - tipul de activitate cerebrala folosit pentru a citi acest
material.
Recent a fost definita o a cincea stare a activitatii EEG. Aceasta gama de frecvente, la care se
face referire prin numele de unde gamma (de peste 35 Hz), apare in timpul starilor de
"performanta maxima", de exemplu, cand un pilot este in procesul de aterizare sau un jucator
profesionist de tenis de masa este implicat intr-un schimb rapid de mingi.
Atunci cand copiii ajung la adolescenta, mintile lor subconstiente sunt pline de informatii, de
la cunoasterea felului de a merge la "cunoasterea" ca nu sunt buni de nimic sau la cunoasterea,
insuflata de parinti iubitori, ca sunt capabili sa realizeze orice isi propun.
Suma instinctelor noastre programate genetic si a credintelor pe care le-am invatat de la
parinti formeaza mintea subconstienta, care se poate opune atat capacitatii de a ne tine bratul
ridicat in cabinetul unui chiropractician, cat si celor mai sincere hotarari luate de Anul Nou de
a ne opri auto-sabotarea cu droguri sau alimente.
Revin la celule, care ne pot invata multe despre noi insine. Am afirmat de multe ori in cartea
mea ca o celula este inteligenta. Dar atunci cand celulele creaza comunitati celulare, ele
urmeaza "vocea colectiva" a organismului, chiar daca acea voce impune un comportament
auto-distructiv. Fiziologia si modelele noastre comportamentale se conformeaza
"adevarurilor" vocii centrale, indiferent ca este vorba despre credinte constructive sau
distructive.
Am descris puterea mintii subconstiente, dar vreau sa accentuez ca nu e nevoie sa consideram
subconstientul drept un izvor freudian infricosator, extrem de puternic, de "cunoastere"
distructiva. In realitate, subconstientul este o baza de date lipsita de emotii, constituita din
programe a caror functie este legata strict de citirea semnalelor provenite din mediul
inconjurator si de angajarea in programe comportamentale innascute - fara intrebari, fara
rationamente. Mintea subconstienta este un "hard disk" programabil in care sunt descarcate
experientele noastre de viata. Programele innascute sunt in mod fundamental comportamente
de tipul stimul-raspuns.
Stimulii care activeaza comportamentul pot fi semnale detectate de sistemul nervos din lumea
exterioara si/sau semnale care apar din corp, cum ar fi emotiile, placerea si durerea. Atunci
cand este perceput un stimul, el va determina automat raspunsul comportamental care a fost
invatat cand a fost experimentat pentru prima data semnalul respectiv. De fapt, oamenii care
realizeaza natura automata a acestui raspuns admit frecvent ca "s-a apasat pe butoanele lor".
Inainte de evolutia mintii constiente, functiile creierului animal constau doar in cele pe care le
corelam cu mintea subconstienta. Aceste minti mai primitive erau simple dispozitive stimul-
raspuns care reactionau automat la stimulii din mediu activand instincte programate genetic
sau comportamente simple, invatate.
Animalele nu evoca in mod "constient" astfel de comportamente, care de fapt pot sa le fie
chiar necunoscute. Comportamentele lor sunt reflexe programate, la fel cum este clipitul din
ochi daca apare o adiere de vant sau miscarea piciorului dupa lovirea articulatiei
genunchiului.
Mintea constienta - creatorul din interior
Evolutia mamiferelor superioare, incluzand cimpanzeii, cetaceele si oamenii, a adus un nou
nivel de constienta numita "constiinta de sine" sau, simplu, minte constienta. Noua minte
constienta reprezinta un important avantaj evolutiv. Mintea anterioara, cea subconstienta, este
"pilotul automat"; mintea constienta este controlul manual.
De exemplu, daca o minge se va apropia in viteza de ochiul dumneavoastra, mintea
constienta, mai lenta, probabil ca nu va avea timp sa constientizeze proiectilul amenintator;
totusi, mintea subconstienta, care proceseaza aproximativ 20.000.000 de stimuli pe secunda,
fata de cei 40 de stimuli pe secunda interpretati de mintea constienta, va face ca ochiul sa
clipeasca. (Nørretranders, 1998)
Mintea subconstienta, unul dintre cei mai puternici procesori de informatie cunoscuti, observa
in mod specific atat lumea inconjuratoare, cat si constienta interna a corpului, citeste indiciile
din mediu si activeaza imediat comportamente dobandite (invatate) anterior - toate acestea
fara ajutorul, supravegherea sau macar constienta mintii constiente.
Cele doua minti constituie un duet dinamic. Mintea constienta isi poate folosi resursele pentru
a se concentra asupra unui subiect specific, de exemplu, asupra petrecerii la care veti merge
vineri seara. Simultan, mintea dumneavoastra subconstienta poate impinge in siguranta
masina de tuns iarba, reusind sa nu va taie piciorul sau sa treaca peste pisica, chiar daca nu
sunteti atent in mod constient la tunderea ierbii.
Cele doua minti coopereaza si la dobandirea de comportamente foarte complexe ce pot fi
ulterior conduse inconstient. Va amintiti prima zi la volanul unei masini, pregatindu-va sa
invatati sa sofati? Numarul de lucruri de care trebuia sa se ocupe mintea constienta era
ametitor.
In timp ce va tineati privirea asupra soselei, trebuia sa priviti in oglinzile laterale si de spate,
sa fiti atent la vitezometru si la alte indicatoare, sa folositi doua picioare pentru cele trei
pedale ale unui vehicul standard si sa incercati sa va pastrati calmul in timp ce treceati pe
langa diversi observatori. A durat destul de mult timp pana cand toate aceste comportamente
au fost "programate" in minte. Astazi va urcati in masina, porniti motorul si va ganditi la lista
de cumparaturi in timp ce mintea subconstienta activeaza supusa toate abilitatile complexe de
care aveti nevoie pentru a conduce - fara a trebui ca, macar o singura data, sa trebuiasca sa va
ganditi la mecanismul sofatului.
Stiu ca nu sunt singurul care a experimentat asta. Conduceti si aveti o discutie placuta cu
pasagerul de langa dumneavoastra. De fapt, constiinta dumneavoastra ajunge atat de captivata
de conversatie incat pe drum va aduceti aminte ca nu ati fost atent la condus de cinci minute.
Dupa o tresarire, realizati ca sunteti inca pe banda pe care trebuie si ca va deplasati corect in
trafic. O verificare rapida a oglinzii de spate va arata ca nu ati lasat in urma stalpi daramati si
cutii postale strivite. Daca nu dumneavoastra ati condus constient masina, cine a facut-o?
Mintea subconstienta! Si cat de bine a facut-o? Cu toate ca nu a fost observata, mintea
subconstienta a procedat aparent la fel de bine pe cat a fost invatata in timpul experientelor pe
care le-ati avut ca sofer.
Pe langa facilitarea programelor subconstiente uzuale, mintea constienta are si puterea de a fi
creatoare in mod spontan in raspunsurile sale la stimulii din mediu. Prin capacitatea de a se
reflecta pe sine insasi, mintea constienta poate observa comportamentele in timp ce acestea
sunt in desfasurare. In timp ce un comportament preprogramat se deruleaza, mintea constienta
observatoare poate interveni, opri comportamentul si crea un raspuns nou. Mintea constienta
ne ofera astfel o vointa libera - ceea ce inseamna ca nu suntem doar victimele programarii
noastre. Pentru a realiza aceasta, trebuie oricum sa fim complet constienti macar de faptul ca
s-a declansat programarea - o sarcina dificila, dupa cum poate confirma oricine si-a testat
puterea vointei. Programarea subconstienta isi reia pozitia de frunte in clipa in care mintea
constienta nu mai este atenta.
Mintea constienta poate de asemenea gandi in trecut si in viitor, in timp ce mintea
subconstienta opereaza intotdeauna in momentul prezent. Cand mintea constienta este ocupata
cu diverse fantezii, planuri de viitor sau cu examinarea unor exepriente de viata din trecut,
mintea subconstienta este intotdeauna la datorie, dirijand eficient comportamentele necesare
fara a avea nevoie de o supraveghere constienta.
Cele doua minti reprezinta intr-adevar un mecanism fenomenal, dar iata cum acesta o poate
lua razna. Mintea constienta este "sinele", vocea propriilor noastre ganduri. Ea poate avea
viziuni si planuri marete ale unui viitor plin de iubire, sanatate, fericire si prosperitate. In timp
ce ne focalizam constiinta asupra gandurilor fericite, cine dirijeaza spectacolul?
Subconstientul. Cum ne va administra subconstientul problemele? Exact in modul in care a
fost programat. Cand nu suntem atenti, comportamentele mintii subconstiente pot sa nu fie
propria noastra creatie, deoarece cea mai mare parte a comportamentelor noastre
fundamentale au fost preluate prin observarea altor oameni, fara a le pune sub semnul
intrebarii. Deoarece comportamentele generate subconstient nu sunt in general observate de
mintea constienta, multi oameni sunt uimiti sa auda ca sunt "exact" ca mama sau tatal lor -
oamenii care le-au programat mintea subconstienta.
Comportamentele invatate si credintele dobandite de la alti oameni, cum ar fi parintii,
persoanele apropiate si profesorii, s-ar putea sa nu corespunda scopurilor mintii constiente.
Cele mai mari impedimente in calea realizarii succeselor la care visam sunt limitarile
programate in subconstient. Aceste limitari nu numai ca ne influenteaza comportamentul, dar
pot juca si un rol major in determinarea fiziologiei si sanatatii noastre. Dupa cum am vazut
mai inainte [in carte], mintea joaca un rol important in controlarea sistemelor biologice care
ne tin in viata.
Natura nu a intentionat ca prezenta mintilor duale sa fie pentru noi calcaiul lui Ahile. Aceasta
dualitate ofera de fapt un avantaj minunat vietilor noastre. Ganditi-va: daca am avea parinti si
profesori constienti care sa serveasca drept minunate modele vii, angajandu-se intotdeauna in
relatii frumoase cu ceilalti membri ai comunitatii si de pe urma carora toata lumea sa aiba de
castigat? Daca mintea noastra subconstienta ar fi fost programata cu astfel de comportamente
sanatoase, am putea avea succes in viata fara a fi macar constienti de asta!
Mintea subconstienta vorbeste si nimeni nu raspunde
Mintea subconstienta nu detine o constienta de sine similara celei posedate de mintea
constienta. Mecanismul ei este mai asemanator celui al unui tonomat incarcat cu programe
comportamentale pregatite de pornire imediat ce apare semnalul corespunzator din mediu si
apasa pe butonul de selectie. Daca ne displace un anumit cantec din tonomat, cat ne va ajuta o
discutie in contradictoriu cu masina pentru a-i reprograma lista de melodii? Cand eram
student am vazut de multe ori cate un coleg beat care injura si lovea tonomatul care nu ii
raspundea la solicitari. La fel, trebuie sa realizam ca tipatul sau linguseala din partea mintii
constiente nu poate schimba "discurile" comportamentale programate din mintea
subconstienta. Odata ce realizam lipsa de eficienta a acestei tactici, putem inceta sa ne
angajam intr-o batalie intensa cu mintea subconstienta si sa abordam o modalitate clinica de
reprogramare a ei. A te angaja cu subconstientul intr-o lupta este la fel de inutil ca lovitul cu
piciorul in tonomat.
Acesta este un mesaj greu de admis deoarece unul dintre programele pe care majoritatea
dintre noi le-am preluat cand eram copii e ca "puterea vointei este admirabila". Asa ca
incercam iar si iar sa nu tinem seama de programul subconstient. Astfel de eforturi au parte de
obicei de diferite grade de rezistenta, pentru ca celulele sunt obligate sa urmeze programul
subconstient. Tensiunea dintre puterea de vointa constienta si programele subconstiente poate
duce la dezordini neurologice grave.
O imagine care reprezinta pentru mine un motiv puternic pentru care nu ar trebui sa provocam
subconstientul provine din filmul Shine. In filmul bazat pe o poveste adevarata pianistul
australian David Helfgott isi sfideaza tatal plecand la Londra sa studieze muzica. Tatal lui
David, un supravietuitor al Holocaustului, programase mintea subconstienta a fiului sau cu
credinta ca lumea este un loc nesigur, ca viata i-ar putea fi amenintata daca se va expune prea
mult exteriorului. Tatal insista ca fiul sau este in siguranta numai daca se afla in apropierea
familiei. In ciuda programarii neobosite a tatalui sau, David stia ca era un pianist de prima
clasa care avea nevoie sa se rupa de parinti pentru a-si realiza visul. In Londra, Helfgott a
participat la o competitie in cadrul careia a interpretat "Al treilea concert pentru pian" al lui
Rahmaninov, piesa notorie pentru dificultatea sa. Filmul arata conflictul dintre mintea sa
constienta, dornica de succes si mintea subconstienta, preocupata de faptul ca a fi vizibil, a fi
recunoscut pe plan international reprezinta o amenintare la adresa vietii sale. In timp ce
interpreteaza cu broboane de sudoare cazandu-i de pe frunte, mintea constienta a lui Helfgott
lupta pentru a pastra controlul, iar mintea subconstienta, infricosata de posibilitatea de a
castiga competitia, incearca sa preia controlul corpului. Helfgott se forteaza constient sa se
controleze tot timpul concertului, pana la ultima nota. El lesina apoi, zdrobit de consumul de
energie necesara luptei impotriva programarii sale subconstiente. Pentru acea "victorie"
asupra subconstientului el plateste un pret mare: cand isi revine, este nebun. Multi dintre noi
ne angajam in batalii mai putin dramatice cu mintea subconstienta cand incercam sa anulam
programarea primita cand eram copii. Uitati-va la abilitatea noastra de a cauta slujbe la care
esuam sau de a ramane intr-un loc de munca pe care il uram, deoarece nu "meritam" o viata
mai buna.
Metodele conventionale pentru a suprima comportamente distructive includ medicamentele si
terapia prin discutii. Abordari mai noi promit sa ne schimbe programarea, admitand ca nu are
rost sa "discuti in contradictoriu" cu tonomatul nostru subconstient. Aceste metode se bazeaza
pe descoperirile fizicii cuantice care stabilesc legaturi intre energie si gandire. La modalitatile
ce reprogrameaza comportamente invatate anterior se poate de fapt face referire, in mod
colectiv, prin termenul "psihologia energiei" - un domeniu aflat in formare bazat pe Noua
Biologie. Cat de mult mai usor ar fi sa fim bine ingrijiti de la inceputul vietii, astfel incat sa ne
putem realiza potentialul genetic si creator. Ar fi insa mult mai bine sa devenim un parinte
constient, astfel incat copiii si nepotii nostri sa devina si ei parinti constienti, facand sa nu mai
fie necesara reprogramarea, rezultatul fiind o planeta fericita si plina de pace!
O sclipire in ochii parintilor: conceptia constienta si purtarea constienta a sarcinii
Expresia "cand erai doar o licarire in ochii parintilor" evoca fericirea parintilor iubitori care
doresc cu adevarat sa conceapa un copil. Se dovedeste a fi si o expresie care insumeaza
ultimele rezultate ale cercetarii geneticii care sugereaza ca parintii ar trebui sa cultive aceasta
atitudine in lunile de dinainte de a concepe un copil. Acea constienta si intentie care
promoveaza dezvoltarea poate produce un copil mai istet, mai fericit si mai sanatos.
Cercetarea arata ca parintii actioneaza ca ingineri geneticieni pentru copiii lor in lunile de
dinaintea conceptiei. In etapele finale de maturizare a ovulului si a spermei, un proces numit
"imprimare genomica" ajusteaza activitatea grupelor specifice de gene care vor
forma caracterul copilului ce urmeaza a fi conceput. (Surani, 2001; Reik si Walter,
2001)
Cercetarea sugereaza ca ceea ce se intampla in vietile parintilor in timpul procesului de
imprimare genomica are o influenta profunda asupra mintii si organismului copilului lor - un
gand infricosator, dat fiind modul in care majoritatea oamenilor fac copii. Verny scrie in Pre-
Parenting: Nurturing Your Child from Conception: "Exista o diferenta daca suntem conceputi
cu dragoste, cu ura sau in graba si daca o mama doreste sa ramana insarcinata... parintii
procedeaza bine cand traiesc intr-un mediu calm si stabil, fara dependente si ajutati de familie
si prieteni." (Verny, 2002) E interesant ca aborigenii au recunoscut de mii de ani influenta
mediului in care va avea loc conceptia si ca inainte de conceptie cuplul isi purifica ceremonial
mintile si corpurile.
O cercetare consistenta demonstreaza cat de importanta este atitudinea parintilor pentru
dezvoltarea fetusului, odata ce este conceput copilul. Verny scrie din nou: "Dovezile
stiintifice care au aparut in ultimul deceniu ne cer sa reevaluam capacitatile mintale si
emotionale ale copiilor nenascuti. Dupa cum arata studiile, acestia [copiii nenascuti], fie ca
sunt treji sau adormiti, se acordeaza la fiecare actiune, gand si sentiment al mamei lor. Din
momentul conceptiei, experientele avute in pantece formeaza creierul si pun bazele
personalitatii, temperamentului emotional si gandirii superioare."
Este momentul sa accentuam acum ca Noua Biologie nu este o revenire la vechile timpuri
cand mamele erau blamate pentru toate bolile neintelese de medicina, de la schizofrenie la
autism. Mamele si tatii participa impreuna la problemele legate de conceptie si sarcina, chiar
daca mama este cea care poarta copilul. Ceea ce face tatal o afecteaza profund pe mama, care,
la randul ei, il afecteaza pe copilul aflat in dezvoltare. De exemplu, daca tatal o paraseste pe
viitoarea mama, care incepe sa-si puna intrebari asupra abilitatii ei de a supravietui, acest
abandon va modifica profund interactiunea dintre mama si copilul nenascut. Similar, factori
sociali, cum ar fi lipsa unui loc de munca, a unei case, a ingrijirii medicale sau razboaie
nesfarsite care impun plecarea tatalui, pot afecta parintii si prin urmare si copilul. Esenta
cresterii constiente a copiilor este ca atat mamele cat si tatii au responsabilitati importante
pentru ingrijirea unor copii sanatosi, inteligenti, productivi si fericiti. Desigur ca nu putem da
vina nici pe noi, nici pe parintii nostri pentru esecurile noastre sau ale copiilor nostri. Stiinta
ne-a indreptat atentia asupra notiunii de determinism genetic, lasandu-ne in ignoranta in
privinta influentei pe care o au credintele asupra vietilor noastre si, ceea ce este mai
important, a modului in care comportamentele si atitudinile noastre le programeaza vietile
copiilor pe care-i crestem.
Majoritatea obstetricienilor sunt inca neinformati despre importanta atitudinii parentale pentru
dezvoltarea bebelusului. In conformitate cu notiunea de determinism genetic de care sunt
imbibati de cand erau studenti la medicina, dezvoltarea fetusului este controlata intr-un mod
mecanic de gene, cu o mica contributie suplimentara din partea mamei. In consecinta,
obstetricienii si ginecologii sunt preocupati doar de cateva subiecte prenatale care o privesc pe
mama: Mananca mama bine? Ia vitamine? Face regulat exercitii? Aceste intrebari se
focalizeaza pe ceea ce cred ei ca este rolul principal al mamei: depozit de substante nutritive
ce vor fi folosite de fetusul programat genetic. Copilul aflat in dezvoltare primeste insa din
sangele mamei cu mult mai mult decat substante nutritive. Odata cu acestea, fetusul absoarbe
un exces de glucoza, daca mama este diabetica sau un exces de cortizon si de alti hormoni de
lupta sau de fuga, daca mama este stresata continuu. Cercetarile ofera acum explicatii despre
cum functioneaza lucrurile. Daca o mama este stresata, ea isi activeaza axul HPA
(Hypothalmic-Pituitary-Adrenal - "hipotalamic-pituitar-suprarenal"), care da raspunsuri de
lupta sau de fuga in conditii de pericol.
Hormonii de stres pregatesc corpul pregatesc pentru angajarea intr-un raspuns de protectie.
Odata ce aceste semnale maternale intra in sangele fetusului, ele afecteaza aceleasi tesuturi si
organe tinta ale fetusului ca si la mama. In medii stresante, sangele fetusului curge
preferential spre muschi si creierul mic, furnizand substantele nutritive necesare bratelor,
picioarelor si regiunii creierului responsabila de comportamentul reflex de salvare a vietii.
Sustinand functionarea sistemelor care sunt insarcinate cu protectia, fluxul sanguin este facut
sa ocoleasca organele interne, iar hormonii de stres suprima functionarea partii anterioare a
creierului. Dezvoltarea tesuturilor si a organelor fetusului este proportionala atat cu cantitatea
de sange pe care o primesc acestea cat si cu functia pe care o asigura.
Cand trec prin placenta, hormonii unei mame ce sufera de stres cronic vor afecta profund
modul de distribuire a sangelui in fetus si vor schimba caracteristicile fiziologiei copilului.
(Lesage s.a., 2004; Christensen, 2000; Arnsten, 1998; Leutwyler, 1998; Sapolsky, 1997;
Sandman s.a., 1994)
La Universitatea din Melbourne, cercetarile lui E. Marilyn Wintour pe oi gestante, care sunt,
fiziologic, asemanatoare oamenilor, au descoperit ca expunerea prenatala la cortizon conduce
la hipertensiune. (Dodic s.a., 2002) Nivelul de cortizon din fetus joaca un rol foarte important,
acela de de reglare a dezvoltarii elementelor de filtrare ale rinichilor, nefronii. Celulele
nefronului sunt legate direct de reglarea echilibrului salin al organismului si sunt astfel
importante pentru controlul tensiunii sanguine. Cortizonul in exces absorbit de la o mama
stresata modifica formarea nefronilor fetusului. Un efect suplimentar al excesului de cortizon
este ca face ca sistemul mamei si cel al fetusului sa treaca de la starea de crestere la o postura
de protectie. Ca rezultat, efectul de inhibare a cresterii al excesului de cortizon din uter face ca
bebelusul sa se nasca mai mic.
Conditiile suboptimale din uter care conduc la bebelusi cu greutate scazuta au fost relationate
cu un numar de boli ale adultilor pe care Nathanielsz le rezuma in cartea Life In The Womb,
incluzand diabetul, bolile de inima si obezitatea. (Nathanielsz, 1999) De exemplu, dr. David
Barker (ibid.) de la Universitatea din Southampton a descoperit ca un barbat care la nastere a
cantarit mai putin de 2,5 kg are sanse de a muri de o boala de inima mai mari cu 50% fata de
altul care a avut greutatea la nastere mai ridicata.
Cercetatori de la Harvard au descoperit ca femeile care la nastere au cantarit mai putin de 2,5
kg prezinta un risc de boli cardiovasculare cu 23% mai ridicat decat femeile care s-au nascut
cu greutatea mai mare. David Leon (ibid.) de la London School of Hygiene and Tropical
Medicine arata ca diabetul este de trei ori mai intalnit la barbatii de 60 de ani care au fost mici
si slabi la nastere.
Noua orientare asupra influentelor mediului prenatal se extinde pana la studiul coeficientului
de inteligenta, pe care rasistii si deterministii genetici il corelau odata doar cu genele. In 1997,
Bernie Devlin, profesor de psihiatrie la University of Pittsburgh School of Medicine, a
analizat cu atentie 212 studii anterioare care comparau coeficientul de inteligenta al
gemenilor, fratilor vitregi, parintilor si copiilor lor. El a concluzionat ca dintre factorii care
determina coeficientul de inteligenta, genele sunt importante in proportie de doar 48%. Atunci
cand efectele sinergice ale combinarii genelor mamei si tatalui sunt factorizate, componenta
reala mostenita a inteligentei scade pana la 34%.(Devlin s.a., 1997; McGue, 1997) Devlin, pe
de alta parte, a descoperit ca un efect semnificativ asupra coeficientului de inteligenta il au
conditiile din timpul dezvoltarii prenatale. El arata ca pana la 51% din inteligenta potentiala a
copilului este controlata de factorii de mediu. Studii anterioare determinasera deja ca bautul
sau fumatul in timpul sarcinii pot duce la un coeficient de inteligenta scazut la copii (la fel ca
si expunerea la plumb in uterul matern). Viitori parinti trebuie sa fie constienti de faptul ca o
abordare gresita a sarcinii poate duce la reducerea inteligentei copilului. Aceste schimbari ale
coeficientului de inteligenta nu sunt accidente: ele sunt direct legate de modificarile care apar
in fluxul sanguin al unui creier stresat.
In conferintele pe care le tin despre cresterea constienta a copiilor, citez din cercetarile
intreprinse, dar prezint si un film documentar produs de o organizatie italiana preocupata de
acest subiect, Associazione Nazionale Educazione Prenatale, care ilustreaza grafic relatia
interdependenta dintre parinti si copiii lor nenascuti inca. In acest film, o mama se angajeaza
intr-o cearta aprinsa cu sotul sau, in timp ce femeii i se face o sonograma. Se poate vedea clar
cum se smuceste fetusul in momentul in care incepe cearta. Fetusul alarmat isi arcuieste
corpul si sare in sus ca de pe o trambulina atunci cand discutia este punctata de spargerea unui
pahar. Puterea tehnologiei moderne, sub forma sonogramei, ajuta la inlaturarea mitului ca un
copil nenascut nu este un organism suficient de sofisticat pentru a reactiona la altceva in afara
de alimentatie.
Scopul programului proiectat de natura
Poate ca va intrebati de ce evolutia a produs un sistem de dezvoltare a fetusului care pare atat
de expus la pericole si de dependent de mediul reprezentat de parinti. Este vorba de fapt
despre un sistem ingenios care ajuta la supravietuirea urmasilor dumneavoastra.
Copilul va creste cel mai probabil in acelasi mediu ca si parintii sai. Informatia dobandita de
la parinti, bazata pe perceptia pe care o au acestia despre mediu, trece prin placenta si
influenteaza fiziologia fetusului, pregatindu-l sa se confrunte mai eficient cu exigentele vietii
de dupa nastere. Natura pregateste copilul pentru a supravietui in acel mediu. Inarmati cu
ultimele rezultate ale stiintei, parintii au acum posibilitatea de a alege. Ei pot sa-si
reprogrameze credintele limitatoare despre viata inainte de a aduce pe lume un copil.
Importanta programarii parentale submineaza notiunea ca trasaturile noastre, atat cele pozitive
cat si cele negative, sunt determinate in intregime de gene. Dupa cum am vazut, genele sunt
formate, ghidate si ajustate de experientele datorate mediului. Am fost invatati cu totii ca
abilitatile artistice, atletice si intelectuale sunt trasaturi transmise genetic. Insa oricat de
"bune" ar fi genele cuiva, daca experientele din perioada de crestere sunt impregnate de
nervozitate, neglijare sau perceptii incorecte, potentialul genelor va fi sabotat. De exemplu,
actrita Liza Minelli poseda genele de la superstarul Judy Garland si producatorul de film
Vincente Minnelli. Culmile pe care s-a ridicat in cariera Liza Minelli si esecurile din viata
personala sunt scenarii scrise de parinti si transmise mintii sale subconstiente. Daca ea ar fi
avut aceleasi gene dar ar fi fost crescuta de o familie de fermieri din Pennsylvania, mediul
respectiv ar fi declansat o selectie diferita a genelor. Genele care au facut-o capabila sa
urmeze o cariera de succes in lumea spectacolului ar fi fost probabil mascate sau inhibate de
cerintele culturale ale comunitatii agricole.
Un exemplu minunat de eficienta a programarii constiente efectuate de parinti este jucatorul
de golf Tiger Woods. Desi tatal sau nu a fost un bun jucator de golf, el l-a plasat pe Tiger intr-
un mediu bogat in ocazii de a-si dezvolta si amplifica modul de a gandi, abilitatile, capacitatea
de concentrare si atitudinile unui mare jucator de golf. Succesul lui Tiger este legat, fara
indoiala, si de filozofia budista, care a reprezentat una dintre contributiile mamei sale.
Genele sunt intr-adevar importante, dar importanta lor este realizata doar datorita influentei
unei cresteri constiente efectuate de parinti si a bogatiei de ocazii favorabile furnizate de
mediu.
Mame si tati constienti
Obisnuiam sa-mi inchei conferintele cu avertismentul ca suntem personal responsabili pentru
tot ce ni se intampla in viata. O astfel de incheiere nu m-a facut popular in randul audientei. O
astfel de responsabilitate insemna prea mult pentru majoritatea oamenilor. Dupa o conferinta,
o femeie mai in varsta din public a fost asa de deranjata de incheierea mea incat a venit cu
sotul ei in spatele scenei si, cu lacrimi in ochi, mi-a contestat concluzia. Ea nu si-a dorit nici o
parte din tragediile pe care le traise Acea femeie m-a convins ca trebuie sa-mi modific finalul
conferintei. Am realizat ca nu vroiam sa contribui la a face pe nimeni sa se simta vinovat. Ca
societate, suntem mult prea capabili sa scoatem pe altcineva tap ispasitor pentru problemele
noastre. Pe masura ce ne intelegem mai bine viata, devenim mai bine echipati pentru
a ne asuma responsabilitatea vietii noastre. Dupa o oarecare deliberare, femeia din
public a acceptat bucuroasa urmatoarea solutie: esti personal responsabil pentru
orice lucru din viata ta, dupa ce ai devenit constient ca esti personal responsabil
pentru orice lucru din viata ta.
Un om nu poate fi "vinovat" ca este prost ca parinte decat daca este deja constient de
informatiile descrise mai sus si le desconsidera. Odata ce devii constient de aceste informatii,
poti incepe sa le aplici pentru a-ti reprograma comportamentul.
Si daca tot suntem la subiectul miturilor despre actul de a fi parinte, este absolut fals ca esti
acelasi parinte pentru toti copiii tai. Al doilea tau copil nu este o clona a primului. In lumea ta
nu se intampla aceleasi lucruri care s-au intamplat cand s-a nascut primul tau copil. Credeam
odata ca am fost acelasi parinte pentru primul meu copil ca si pentru cel de-al doilea, care este
foarte diferit de primul. Dar cand mi-am analizat felul in care m-am purtat, am descoperit ca
lucrurile nu au stat asa. La nasterea primului copil, eram in facultate, care a reprezentat pentru
mine o perioada dificila, plina de munca si de nesiguranta. Cand s-a nascut cea de-a doua fiica
a mea, eram un cercetator plin de incredere, gata sa-mi incep cariera academica. Am avut mai
mult timp si mai multa energie psihica pentru a fi un parinte mai bun pentru amandoi copiii -
prima mea fiica era atunci un tanc ce abia invata sa mearga.
Alt mit despre care as dori sa vorbesc este acela ca bebelusii au nevoie de foarte multa
stimulare sub forma diferitelor materiale si dispozitive de invatare vandute parintilor pentru a
mari inteligenta copiilor. Cartea scrisa de Michael Mendizza si Joseph Chilton Pearce,
Magical Parent, Magical Child, arata clar ca joaca, nu programarea, este cheia pentru
optimizarea invatarii si performatelor bebelusilor si copiilor. (Mendizza and Pearce, 2001)
Copiii au nevoie de parinti care sa le alimenteze intr-un mod jucaus curiozitatea, creativitatea
si capacitatea de a fi uimit.
Este evident ca ceea ce le trebuie fiintelor umane este hrana sub forma de iubire si abilitatea
de a-i observa pe cei mai in varsta traindu-si viata de zi cu zi. Cand bebelusii de la orfelinate,
de exemplu, sunt tinuti in patuturi si li se da doar de mancare, fara schimburi de zambete si
imbratisari, le apar probleme de dezvoltare de lunga durata. Un studiu efectuat asupra
orfanilor din Romania, efectuat de Mary Carlson, neurobiolog la Harvard Medical School, a
concluzionat ca lipsa de contact si atentie din orfelinate si spitalele pentru copii stopeaza
dezvoltarea copiilor si le afecteaza negativ comportamentul. Carlson, care a studiat 60 de
copii romani cu varste cuprinse intre cateva luni si trei ani, le-a masurat nivelul de cortizon
analizand mostre de saliva. Cu cat era mai stresat un copil, stres determinat de nivelul mai
mare decat cel normal al cortizonului din sange, cu atat mai proaste erau consecintele.
(Holden, 1996)
Carlson si alti cercetatori au facut cercetari si pe maimute si sobolani, demonstrand existenta
unor relatii cruciale intre atingere, secretia de cortizon (hormon al stresului) si dezvoltarea
sociala. Studiile lui James W. Prescott, fost director la National Institutes of Health's Human
Health and Child Development, au aratat ca maimutele nou-nascute lipsite de contact fizic cu
mamele lor sau de contact social cu alte maimute au dezvoltat profiluri anormale de stres si au
devenit sociopati violenti. (Prescott, 1990)
Dupa aceste studii, Prescott a efectuat o evaluare a culturilor umane bazata pe modul in care
isi cresc copiii. El a descoperit ca daca membrii unei societati isi luau copiii in brate, ii iubeau
si nu reprimau sexualitatea, acea cultura era una pasnica, stabila. Astfel de culturi sunt
caracterizate de parinti ce mentin un contact fizic pe durate mari de timp cu copiii lor,
ducandu-i, de exemplu, la piept sau in spate de-a lungul zile. Prin contrast, societatile care isi
priveaza bebelusii, copiii si adolescentii de atingere de durata au inevitabil un caracter violent.
Una dintre diferentele intre aceste doua tipuri de populatii este faptul ca multi dintre copiii
care nu au parte de contact fizic sufera de dezordini afective somato-senzoriale. Aceasta boala
este caracterizata de incapacitatea de a suprima fiziologic nivelele ridicate de hormoni de stres
care sunt premergatoare episoadelor violente. (Prescott, 1990, 1996)
Toate aceste descoperiri ne fac sa realizam cauza violentei care se raspandeste in Statele
Unite. In loc de a fi de acord cu apropierea fizica, practicile uzuale medicale si psihologice o
descurajeaza adesea. De la interventia nenaturala a medicilor in procesul natural al nasterii, de
exemplu, separand nou-nascutul de parinti pentru perioade extinse in crese indepartate, pana
la sfatuirea parintilor sa nu raspunda la tipetele bebelusului din teama de a nu-l rasfata... astfel
de practici, bazate pesemne pe "stiinta", contribuie fara indoiala la violenta existenta in
civilizatia noastra. Cercetarile referitoare la atingere - sau la lipsa acesteia - sunt descrise
detaliat pe site-ul http://www.violence.de/.
Ce putem spune insa despre copiii romani care provin din medii lipsite de afectiune si devin
ceea ce un cercetator a numit "minunatii pline de viata"? De ce prospera unii copii in ciuda
antecedentelor pomenite mai sus? Pentru ca au gene "mai bune"? Stiti deja ca nu cred asa
ceva. Cel mai probabil este ca parintii lor au asigurat un mediu prenatal si perinatal favorabil,
precum si o alimentatie buna in momentele cruciale pentru dezvoltarea copiilor.
Lectia pentru parintii adoptivi este ca nu ar trebui sa pretinda ca vietile copiilor au inceput din
momentul in care au ajuns sub ocrotirea lor. Este posibil ca acei copii sa fi fost deja
programati de parintii naturali cu credinta ca nu sunt doriti sau ca nu pot fi iubiti. In cazurile
mai fericite, este posibil ca ei sa fi primit mesaje pozitive de la ingrijitori, intr-o etapa cruciala
pentru dezvoltarea lor. Daca parintii adoptivi nu vor fi constienti de programarea pre si
perinatala, ar putea fi incapabili sa se ocupe intr-un mod realist de problemele post-adoptive.
S-ar putea sa nu realizeze ca copiii nu le-au venit sub forma de "pagini nescrise", mai ales ca
noii nascuti nu vin pe lume neafectati de cele noua luni petrecute in uterul matern. Este mai
bine sa realizeze existenta programarii si sa incerce, daca este necesar, sa o schimbe.
Mesajul este clar pentru parintii adoptivi sau naturali: genele copiilor dumneavoastra le
reflecta doar potentialul, nu destinul. Depinde de dumneavoastra sa asigurati un mediu care sa
le permita copiilor sa se dezvolte pana la maximul permis de potentialul lor.
Observati ca nu sustin ca parintii trebuie sa citeasca munti de carti despre cum sa fii parinte.
Am cunoscut multi oameni care sunt atrasi intelectual de ideile prezentate in aceasta carte.
Insa doar interesul intelectual nu este suficient. Si eu am trecut prin asa ceva. Eram constient
din punct de vedere intelectual de ideile pe care le-am prezentat in aceasta carte, dar, inainte
de a face un efort in directia schimbarii, aceste idei nu au avut nici un efect asupra vietii mele.
Daca veti citi cartea aceasta si veti crede ca e de ajuns pentru ca viata dumneavoastra si a
copiilor dumneavoastra sa se schimbe, veti face echivalentul inghitirii ultimei pilule produsa
de industria farmaceutica gandind ca va "rezolva" toate problemele. Nimic nu este rezolvat
pana nu faceti efortul de a schimba efectiv starea de fapt.
Iata provocarea pe care v-o adresez. Lasati temerile nefondate sa dispara si aveti grija sa nu
implantati frici inutile si credinte limitatoare in mintile subconstiente ale copiilor. Si, ceea ce
este mai important, nu acceptati mesajul fatalist al determinismului genetic. Va puteti ajuta
copiii sa-si realizeze potentialul si va puteti schimba viata personala. Nu trebuie sa "ramaneti
credinciosi" genelor dumneavoastra.
Luati in seama lectiile de crestere si protectie pe care le dau celulele si transformati-va viata
intr-o crestere de fiecare data cand este posibil. Tineti minte ca, pentru fiintele umane cel mai
puternic promotor al dezvoltarii nu este scoala cea mai la moda, jucaria cea mai mare sau
slujba cea mai bine platita. Cu mult inainte de biologia celulara si studiile pe copiii din
orfelinate, parinti constienti si profeti ca Rumi au stiut ca pentru bebelusii si adultii umani cel
mai bun promotor al dezvoltarii este iubirea.
O viata fara Iubire este lipsita de valoare
Iubirea este Apa Vietii
Bea-o pana la capat cu inima si cu sufletul.
Nota editorului:
Acest articol este extras din capitolul sapte al cartii de mare succes a dr. Bruce Lipton, The
Biology of Belief: Unleashing the Power of Consciousness, Matter and Miracles, publicata de
Mountain of Love Productions/Elite Books in mai 2005 (v. recenzia din NEXUS vol. 12/nr.
04). Cartea este distribuita de Midpoint Trade, http://www.midpointtrade.com/.
Despre autor:
Dr. Bruce Lipton este o autoritate pe plan international in relatia dintre stiinta si spirit.
Specialist in biologie celulara, a predat aceasta materie la University of Wisconsin's School of
Medicine, iar mai tarziu a efectuat studii deschizatoare de drumuri la Stanford University's
School of Medicine. A fost invitat sa vorbeasca la zeci de emisiuni radio si TV, precum si la
conferinte nationale. Studiile sale despre membrana celulara au prevestit noua stiinta a
epigeneticii si au facut din el o personalitate a Noii Biologii.
Pentru mai multe detalii despre dr. Lipton si cercetarile sale, precum si pentru a-l contacta,
vizitati pagina de internet http://www.brucelipton.com/.
[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numarul 6 (aprilie - mai 2006)]
sursa: www.nexusmagazine.ro
Tipareste Recomanda trimite prin YM