Tradiționalismul

Responsabilă seminar: Andreea-Mădălina MIHAI

Anul II, Grupa 2, PIPP
 Tradiționalismul este un curent literar apărut la începutul secolului al XX-
lea si dezvoltat de-a lungul perioadei interbelice. El se remarcă prin
promovarea valorilor tradiționale ale spiritualității românești..

În perioada interbelică, direcţia tradiţionalistă s-a regăsit în programul

promovat, în principal, de reviste cu orientări politice distincte:

 ,,Gândirea", revista apărută la Cluj în 1921, s-a situat de la început pe o

linie tradiţională, propunându-şi să apere romanismul, adică ceea ce e
specific "sufletului naţional". Ceea ce aduce nou ideologia gândiriştilor este
promovarea în operele literare a credinţei religioase ortodoxe, care ar fi
elementul esenţial de structure a sufletului ţărănesc. Opera cu adevărat
românească trebuia să exprime în modul cel mai înalt specificul naţional -
"ethosul" - prin promovarea şi ilustrarea ideii de religiozitate, căutând să
surprindă particularităţile sufletului naţional prin valorificarea miturilor
autohtone, a riturilor şi credinţelor străvechi. Dintre poeţii care au aderat la
aceste idei şi care le-au ilustrat în operele lor pot fi menţionaţi: Lucian
Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic etc.

• "Viaţa românească", revista apărută în două serii la Iaşi, a avut în prima

perioadă (1906-1916) o orientare poporanistă, adică o simpatie exagerată
pentru omul de la ţară obosit şi asuprit. În 1920 revista şi-a reluat apariţia
tot la Iaşi, sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu, schimbându-şi atitudinea,
deoarece după primul război mondial ţăranii primiseră pământ şi drept de
vot, de aceea în noua concepţie va rămâne sentimentul de simpatie şi
solidaritate faţă de ţarănime.Colectivul redacţional era alcătuit din nume de
prestigiu precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Al.
Philippide, G. Călinescu, care au atras în paginile revistei opere ale unor
scriitori importanţi ai literaturii române: Liviu Rebreanu, Octavian Goga,
Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Ion Barbu, Hortensia Papadat-
Bengescu etc.

• ,,Sămănătorul", revistă de cultură şi literatura apărută la Bucureşti între 2

decembrie 1901 şi 27 iunie 1910, a fost condusă pe rând de Al. Vlahuţă şi
G.Coşbuc (1901-1902), Nicolae lorga (1905-1906) şi A.C.Potiovici
(1909).Sămănătoriştii se opuneau influenţelor străine, considerate
primejdioase pentru cultura naţională, Coşbuc susţinând ideea necesităţii
unui ideal, a unei literaturi care să lumineze poporul. Nicolae lorga
promovează concepţia intrării în universalitate prin naţionalism, integrând
esteticul în etnic. Cei mai reprezentativi poeţi au fost G. Coşbuc, Al.Vlahuţă
şi St.O.Iosif.

Trăsături ale traditionalismului în asamblu:

•preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;

•spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;

•întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral salvator;

•cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători,costume, muzică), în 
opoziţie cu cele străine;

•insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea

scenelor biblice semnificative
•viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales în momentele ei
de sărbătoare;

• preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi nuvela socială,

romanul social, drama istorică;

• preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică, poemul) şi

 specii lirice (idila, pastelul, psalmultradiţional. Oda, imnul);

•tipologia preferată: haiducul, ciobanul,  preotul

• păstrarea formelor prozodice tradiţionale: stofa, ritmul,rima;

•limbajul poetic se caracterizează printr-un registrustilistic arhaic şi popular,

vocabular cu regionalisme;respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei
consacrate.

Reprezentanti ai traditionalismului:

1.Ion Pillat

Volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original și traditionalist

este Pe Argeș în sus, nu mult deosebit de celelalte dar mai condensate.El
are tactul de a indepărta orice impresie de imitatie, alegând versul învechit
al lui Alecsandri, căruia îi respectă stângăciile. Totodată devine un cântăreț
al roadelor pământului, pe care le expune cu voluptate.
BIBLIOGRAFIE:

1. Călinescu Georghe, Istoria literaturii române de la origini până în

prezent, Editura Univers, București, 1981
2. Piru Alexandru, Istoria literaturii române, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1977
3. Angelica Hobjilă, Literatura română, Editura Institutului European,
2013