Sunteți pe pagina 1din 9

Secolul XX între democraţie şi totalitarism.

Ideologii şi practici politice în România şi Europa.

În secolul al XX-lea are loc o confruntare intre regimurile democratice si cele


totalitare. In timpul primului razboi mondial principiile democratiei liberale au avut de
suferit datorita interventiei puternice a statului pentru obtinerea victoriei. Mai mult,
dupa incheierea acestuia statul cauta să mentina controlul pentru solutionarea maarilor
probleme cu caracter economic sau social.
        În cele mai importante state democratice - Marea Britanie, Franta, S.U.A. -
pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntau după razboi, electoratul a
adus la putere partidele de dreapta: Partidul Conservator in Anglia, Blocul National in
Franta, Partidul Republican in S.U.A. Acestea au promovat o politica economica de
redresare dar cu efecte antisociale, ceea ce a dus la înmultirea actiunilor revendicative.
Mai mult, in S.U.A. republicanii promoveaza o politica izolaţionistă in plan extern,
protectionistă (pe plan economic) si puritană cu accente xenofobe pe plan intern).
Aceste partide au dominat scena politică până la marea criză economică din 1929-1933.
        În Europa centrală si rasariteana prăbuşirea marilor imperii: german, austro-ungar
si rus a fost urmata de aparitia unor state cu regimuri politice liberal – democratice.
Consolidarea sistemului democratic depindea in aceste state de rezolvarea a două
probleme cheie: cea agrara si cea constitutională. Noile state introduc, intre 1919-1921,
legi care, cu mici diferente, prevăd desfiintarea marii proprietăţi in schimbul
despagubirilor si redistribuirea pămantului catre tărani. In acelasi timp guvernele
elaborează constitutii democratice. Gravitatea problemelor ce le aveau de rezolvat,
rivalitatea dintre partide, ambitiile conducătorilor si lipsa de experienta a electoratului,
au dus la deterioarea mecanismelor constitutionale şi la concentrarea puterii in mainile
executivului. In aceste conditii viitorul democratiei este tot mai mult legat de
personalitatea sefului statului: daca acesta respectă regulile constitutionale, regimul
respectiv evoluează in sens democratic, cum a fost in Cehoslovacia. In schimb in alte
state, ca de exemplu Polonia, solutia a fost spre autoritarism.

1
Marea criză din 1929-1933 pune in dificultate democratiile liberale, care se
confruntă cu grave probleme economice si sociale. In timp ce in state precum Marea
Britanie, Franta, Olanda, Belgia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Suedia sau in
Cehoslovacia, unde regimurile democratice supravietuiesc, în altele- Germania, Italia,
Spania, Portugalia, Grecia - se instalează regimuri autoritare.
        
Idei si regimuri totalitare

 Scăderea nivelului de trai, instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice,


reacţiile faţă de modul cum s-au pus bazele păcii au condus la apariţia unor mişcări
extremiste ţi la instaurarea, în multe state euopene a unor regimuri dictatoriale. In
context îşi fac apariţia ideologiile extremiste: fascistă, nazistă şi comunistă.
        
Fascismul a aparut în Italia şi a îmbrăcat forma corporatistă. Acesta preconiza o
societate organizată în grupuri profesionale, numite corporaţii. Pe plan politic
corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaţiilor
corporaţiilor, noua organizare urmând, în concepţia iniţiatorilor ei, să asigure
prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Fasciştii au pus mare accent pe naţionalism si
pe promisiunile de restaurare a "onoarei naţionale". Ei considerau ca statul naţiune avea
viaţa sa proprie, diferită de vieţile fiinţelor umane care-1 compuneau. Regimul fascist a
fost instaurat în Italia de Benito Mussolini. Deceptionată în privinţa ambiţiilor sale
teritoriale, zguduită de ample mişcări sociale, provocate si susţinute de stânga socialistă,
care ameninţa cu instaurarea dictaturii proletariatului, democraţia liberală italiană a
devenit incapabilă să rezolve problemele ţării. In faţa acestor primejdii fascismul a
apărut ca singurul capabil să apare ordinea în stat.
Fasciştii organizează „marşul asupra Romei”, determinându-1 pe regele Victor
Emanuel al III-lea, care se temea de tulburări sociale, să demita guvernul si sa accepte
numirea lui Mussolini ca prim-ministru la 29 octombrie 1922. O lună mai târziu
Parlamentul îi acordă puteri depline, iar în urma alegerilor din 6 aprilie 1924 Camera
Deputatilor devine majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii.

2
Mussolini a organizat statul după principiile corporatismului. Activitatea
sindicatelor a fost redusa la tăcere, libertarea presei a fost suprimată, activitatea
partidelor politice a fost interzisă. Adversarii politici ai regimului au avut de înfruntat
represiunea miliţiilor fasciste "Ovra" si rigorile Tribunalului special înfiinţat în 1925,
care stabilea ani grei de închisoare împotriva adversarilor politici.
Propaganda fascistă susţinea că a luat naştere "statul corporatist" care asigura
prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Pentru atragerea maselor „Il Duce” a impus
adoptarea unor masuri si programe care s-au bucurat de sustinere populară: a încercat
sa controleze marele capital, sa stavilească abuzurile si corupţia, a luat masuri împotriva
Mafiei. Printr-o propagandă abila fascistii au urmarit sa redeştepte în sufletul italienilor
mândria de a fi demni urmaşi ai Romei.
Antrenarea Italiei in agresiuni externe si in al doilea razboi mondial a determinat
scaderea popularităţii lui Mussolini si retragerea sprijinului popular. A fost înlaturat de
la putere in iulie 1943.
        
Nazismul ca ideologie a fost fundament de Adolf Hitler in lucrarea “Mein
Kampf”. La baza acestei ideologii au stat naţionalismul exacerbat, rasismul si
antisemitismul.
Nazismul a aparut intr-o perioada dificila pentru natiunea germana. Germania
care fusese învinsă in primul razboi mondial s-a considerat umilită prin prevederile
Tratatului de Pace de la Versailles. Germanii considerau ca li s-a impus un "dictat".
Nazistii au pus un mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a onoarei
naţionale. Hitler considera vinovat pentru problemele economice si sociale ale
Germaniei, sistemul democraţiei parlamentare. Singura soluţie pe care o sustinea Hitler
era dictatura unui singur partid condus de un lider providential care să supună naţiunea
în numele binelui general. El urmărea crearea unui imperiu (reich) care sa-i cuprinda pe
toţi germanii. Justifica expansiunea germana prin nevoia de "spaţiu vital" pentru rasa
ariană, considerată superioară. Spre deosebire de Mussolini, Hitler a făcut din rasism si
in special din antisemitism, o componentă esenţială a programului său. Evreii erau
găsiţi vinovaţi de toate relele societăţii germane si de aceea naziştii susţineau eliminarea
lor prin exterminare.

3
Preluarea puterii de catre nazişti are loc in ianuarie 1933 când, pe baza
rezultatelor alegerilor din 1932, presedintele Hindenburg 1-a numit cancelar al
Germaniei pe Adolf Hitler, conducătorul Partidului National Socialist al Muncitorilor
din Germania. Având majoritatea in Parlament, Hitler a obţinut puteri dictatoriale, in
martie 1933. Acest fapt semnifica sfârşitul republicii de la Weimar si instaurarea
dictaturii naziste in Germania. Primele măsuri luate de Hitler i-a vizat pe adversarii
politici: toate partidele au fost scoase in afara legii cu exceptia Partidului National
Socialist, mişcarea sindicală a fost distrusă, au fost eliminaţi advesrarii din propriul
partid. In anul 1934, după moartea preşedintelui Hindenburg, a preluat si atribuţiile
acestuia proclamându-se "Fuhrer ".
        De la inceput evreii au fost ţinta predilectă a persecuţiilor naziste. Până la sfârsitul
anului 1934 cei mai multi avocati, medici, profesori si functionari evrei si-au pierdut
slujbele sau dreptul de a-si practica meseriile. Prin Legile de la Nurenberg, din 1935
evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile in cadrul statului german.
        Cultura a fost subordonata scopurilor regimului. Tineretul era educat in spiritul
unui devotament fanatic faţă de regim si înregimentat în organizaţii precum "tineretul
hitlerist".
        Controlul regimului a fost instituit si asupra bisericii. Aceasta a fost supusă
persecuţiilor din cauza valorilor promovate de creştinism - iubire şi respect faţă de
aproapele tau - care constituiau contrariul valorilor promovate de naţional-socialişti.
Comunismul îşi are originea în operele lui Marx care a fundamental teoria
"luptei de clasă". El susţinea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în ţările
dezvoltate în care proletariatul va prelua pe cale revoluţionară puterea de la burghezie.
Lenin a dezvoltat teoria marxistă, susţinând că revoluţia proletară poate să iasă
victorioasă şi îtr-un stat mai puţin dezvoltat cum era Rusia.
In concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau "avangarda" proletariatului.
Ideologia comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin
realizarea unei societati fara clase, in care sa fie instaurate egalitatea si dreptatea. Teoria
marxista sustinea ca in prima etapa, cea a construirii socialismului, era necesara
mentinerea statului, ca instrument al “dictaturi proletariatului”, necesar reprimarii
oricarei forme de rezistenta a dusmanilor clasei muncitoare.

4
Primul regim comunist s-a instalat in Rusia, in octombrie 1917, sub conducerea
lui Lenin. Reformele adoptate de bolşevici au fost: naţionalizarea fabricilor si bancilor,
naţionalizarea pământului, proclamarea dreptului la autodeterminare a naţiunilor. Intre
anii 1918-1921 s-a desfăşurat un război civil între partizanii vechiului regim (albii) si
susţinătorii bolşevicilor (roşii). Mai multe state europene au intervenit militar impotriva
Rusiei Sovietice. Bolşevicii au dezlănţuit teroarea: au înfiinţat poliţia secretă (CEKA) cu
misiunea de a-i lichida pe toti cei care se opuneau noului regim, a fost suprimata
libertatea presei, ţăranilor le-a fost rechiziţionată recolta, a fost decretată munca
obligatorie, a fost înfiinţată Armata Roşie. Cu ajutorul acesteia s-a asigurat ordinea
interna si a fost respinsa interventia straina. In 1922 s-a format Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste (URSS).
         Totalitarismul si teroarea s-au consolidat in timpul conducerii lui Stalin. Economia
URSS a inregistrat unele progrese mai ales in domeniile: energetic, metalurgic,
constructiilor de masini. S-a lichidat analfabetismul, au fost adoptate unele masuri de
protectie sociala. Activitatea culturala a fost insa treptat subordonata slăvirii lui Stalin,
intr-un cult al personalităţii de proporţii nemaiîntâlnite.
Dupa al doilea razboi mondial, comunismul s-a aflat in ascensiune devenind
mondial, dar in ultimul deceniu al secolului al XX-lea el s-a prabusit, iar statele
respective au optat pentru democratie.

2. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA

    După 1918 viaţa politică românească a cunoscut o accentuată dezvoltare


democratică fundamentată pe introducerea votului universal în 1918 si pe adoptarea în
1923 a noii Constituţii.
In articolul 5 erau prevazute drepturile si libertăţile cetăţeneşti specifice unui stat
democratic. Constitutia din 1923 la articolul 33 prevedea: "Toate puterile statului emană
de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune si după principiile
si regulile aşezate de Constituţiunea de faţă". Ea avea la baza principiul separării
puterilor in stat: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.

5
Prevederile Constitutiei din 1923 au constituit baza democratiei româneşti
interbelice, dar funcţionarea mecanismului democratic stabilit prin aceasta s-a dovedit a
fi dificilă. Lipsa de experienta a electoratului, rivalitatea dintre partide, ambitia
conducatorilor, gravitatea problemelor ce urmau a fi rezolvate au dus la o deteriorare a
mecanismelor constitutionale si la concentrarea puterilor in mainile executivului si ale
sefului statului.
In sistemul politic din Romania interbelica partidele politice aveau un rol
esential, dar Constitutia din 1923 nu continea nici un cuvant despre acestea. Totusi
legea fundamentală prevedea anumite drepturi si libertati care pentru a putea fi
exercitate, presupunea existenta partidelor politice.
Se inregistreaza, intre anii 1918-1921, o maxima proliferare a partidelor politice
"unele intitulându-se agrariene" sau "ţărăniste " cu scopul de a atrage electoratul din
mediul rural, majoritar, altele nationaliste care urmarea atragerea celor sensibili la ideea
de patriotism. 
Scena politica interbelica a fost dominata de doua partide: Partidul National
Liberal si Partidul National Taranesc care au guvernat tara in cea mai mare parte a
perioadei interbelice.
Liberalismul punea in centru societatii individul, teorie care a fost sustinuta
pana la primul razboi mondial. Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala,
aparand neoliberalismul care pune accentul pe interventia statului, apreciind ca
interesul general prima asupra celui individual. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de
personalitati de marca, precum: Ştefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintilă Brătianu,
Victor Slăvescu ş.a. Ei au adus importante contributii la teoria si practica
industrializarii, punctul esential al doctrinei neoliberale. Viitorul era, in conceptia lui St.
Zeletin - cel mai de seama teoretician al neoliberalismului - in industrializare si
urbanizare. Ei au accentual rolul industriei si au întrevăzut o strânsă legatura intre
industrializare, modernizare si consolidarea independentei politice.
Reprezentantii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind ,,protecţionismul”,
concretizată in formula "prin noi înşine" prin care se putea asigura o valorificare
superioara a resurselor naţionale, in primul rând prin forţe proprii. Deviza "prin noi
înşine" nu trebuie interpretată ca o atitudine exclusivistă, de înlăturare a capitalului
străin, ci ca o colaborare cu acesta in condiţii mai avantajoase ca până atunci.
6
Pentru Stefan Zeletin, Constitutia din martie 1923 reprezenta documentul oficial
de nastere a neoliberalismului românesc. Regimul politic avea un caracter democratic si
se întemeia pe separaţia puterilor in stat. El aprecia: „Pentru întâia oară acest act istoric
pleacă de la următoarele puncte de vedere, care alcătuiesc esenţa noului liberalism: a)
intervenţia puterii de stat şi b) concepţia libertăţilor individuale ca "funcţii sociale”.
    Democratia, idee de baza a gandirii liberate de pretutindeni s-a bucurat si ea, pe plan
teoretic, de atentia ideologilor liberali, cu deosebire in perioada interbelica, in care
aceasta era virulent combatuta de gruparile extremiste de dreapta.
Ţărănismul a fost cea de-a doua conceptie cu un impact deosebit in societatea
românească. Aceasta conceptie a fost promovata de Constantin Stere, Virgil Madgearu,
Ion Mihalache, Gh. Zane ş.a. Ei susţin că România - ca si celelalte state agrare - evolua
pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească. Spre deosebire de
poziţia proindustrială, puternic susţinută în plan politic de Partidul Naţional Liberal -
care considera problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei
agrare după primul razboi mondial - Partidul Ţărănesc si, apoi Partidul Naţional
Ţărănesc, au acordat o atenţie sporită gospodariei ţărăneşti şi agriculturii.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii, ca o clasă omogena si independentă, cu
un rol deosebit in evolutia ulterioara a societatii romanesti. Se afirma ca prin aplicarea
doctrinei taraniste si apoi a "statului ţărănesc” - ca cea mai autentica expresie a
democratiei - se putea realiza gospodaria taraneasca trainica, bazata pe "proprietatea de
munca". Taranistii sustineau cresterea rolului statului in economie, considerand-o chiar
o necesitate. Pornind de la conceptia ca Romania trebuie sa ramana un stat
preponderent agrar, reprezentantii taranismului n-au negat necesitatea dezvoltarii unor
ramuri industriale, in mod special a celor care valorificau produsele agricole si bogatiile
subsolului. In schimb ei se impotriveau protectionismului vamal ridicat, sustinut de
liberali.
Reprezentantii taranismului apreciau ca Romania nu dispunea de suficient
capital pentru sustinerea dezvoltarii economiei si se pronuntau pentru politica "portilor
deschise" faţă de capitalul strain.
Din punct de vedere politic, C. Stere aprecia in 1920 ca statul român nu poate fi
decât un stat ţărănesc, pentru ca poporul român este un popor de ţărani si pentru ca
munca ţărănească condiţiona toată viaţa economică şi socială. La început (1919-1924)
7
ţărăniştii au susţinut "lupta de clasă" a ţărănimii si muncitorimii împotriva "burgheziei
oligarhice", apoi (după 1924), au preconizat "apărarea de clasă" împotriva agresiunii la
care ţărănimea era supusă din partea burgheziei. In moţiunea adoptată in 1935 la
Congresul Partidului Naţional Tărănesc se insista pe o colaborare a tuturor forţelor
sociale in cadrul statului naţional-ţărănesc pe baza unei reale democraţii.
Mecanismul democratic stabilit de Constitutia din 1923, s-a dovedit a fi extrem
de dificil de pus in aplicare. Dificultatea a fost data in primul rand de faptul ca si dupa
1918 s-a mentinut vechea practica, instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul
dupa care urma dizolvarea corpurilor leguitoare si organizarea de alegeri. Astfel ca nu
legislativul desemna executivul ci invers. In perioada interbelica s-a inregistrat o mare
instabilitate guvernamentala; in cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la
cârma ţării 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale.
    Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punând in
aplicare politica "prin noi înşine" au urmărit, prin măsurile luate, valorificarea bogăţiilor
ţării si emanciparea economiei ţării de sub dependenţa capitalului strain. A fost
adoptată noua Constitutie în 1923; au fost adoptate legi privind comercializarea si
controlul întreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924) legea
pentru organizarea si exploatarea căilor ferate (1925) etc.
    Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură alternanţa la guvernare a naţional-
ţărănistilor si liberalilor. Taranistii au guvernat in intervalele 1928-1931 si 1932-1933
punând in practică politica economica a "portilor deschise". Reveniti la guveraare, in
1933, liberalii au promovat măsuri de incurajare a industriei nationale si de creştere a
rolului statului in economie. Datorită unui complex de factori interni, dar şi pe un fond
internaţional caracterizat prin ofensiva forţelor de extremă dreaptă, regimul democratic
stabilit prin Constitutia din 1923 a început sa funcţioneze tot mai defectuos şi a eşuat in
urma alegerilor parlamentare din 1937.
Extremismul. Alături de cele două concepţii - liberalismul si ţărănismul - in
perioada interbelica au aparut si curente extremiste de dreapta si de stânga. Cea mai
importanta grupare extremistă de dreapta a fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu
care, in 1927, se desprinde din Liga Apărării Naţionale Creştine şi întemeiază Legiunea
Arhanghelul Mihail, iar in 1930 îşi constituie o secţie politică numită Garda de Fier. 

8
Doctrina legionară se proclamă, înainte de toate, creştină, element menit sa
sublinieze atât orientarea antisemită, cât si condamnarea morală a oamenilor politici
din partidele democratice acuzaţi de materialism, de lipsă de credinţă în Dumnezeu.
Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, exacerbând misticismul, promovând
ura, intoleranţa si apologia morţii. In viziunea lor democraţia parlamentara era
condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea natiunii prin lupta dintre
partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de moralitate,
facilitarea acapararii avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei
marii finanţe internationale evreieşti. In locul sistemului democratic de alegere a
conducătorilor ţării, legionarii sustineau teoria elitelor. In planul politicii externe
mişcarea legionara a acţionat pentru alianţa României cu Germania si Italia afirmând că
şeful lor, Corneliu Zelea Codreanu va face din România „ o ţară mândră ca soarele de pe
cer". Legionarii au ajuns la putere in septembrie 1940. Ei au instaurat un regim
dictatorial, au promovat o politica profund antidemocratica, de teroare.
Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înfiinţat
in 1921 care a aderat la Internaţionala a III-a comunistă. Concepţia comunista (marxist-
leninistă) aprecia că orânduirea capitalistă e perimată din punct de vedere istoric si
trebuia lichidată pe calea revoluţiei. Esenţa doctrinei comuniste se afla in documentele
Partidului Comunist, care apreciau ca România era o "veriga slabă a lanţului
imperialist" şi că de aceea trebuia pregătită revoluţia in vederea înlăturării de la putere a
burgheziei si moşierimii, instaurării puterii proletariatului, naţionalizării principalelor
mijloace de producţie in scopul edificării societăţii socialiste.
In anul 1923 comuniştii români au adoptat si susţinut teza cominternistă privind
dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. Astfel
România era considerată "stat multinaţional", creaţie a "imperialismului apusean" si
trebuia dezmembrată. Orientarea antinaţională a P.C.R. a dus la scoaterea lui în afara
legii, in anul 1924. In august 1944, în condiţiile înlăturării regimului antonescian, PCR
participa la guvernare şi treptat reuşeşete să preia întreaga putere.