Sfânta Mucenuță Agata, ocrotitoarea femeilor care suferă de cancer la sân

Este protectoare a Mănăstirii Antim din București

Catania, orașul legendar de la poalele vulcanului Etna, mi-a părut așezat pe un

hotar al lumii dincolo de care aventura devine un risc pe cont propriu; din
nebăgare de seama, aici, ai putea, parcă, să cazi de pe carapacea numită
Pământ. Strazile cu aer de ravenă, clădirile din piatră vulcanică, pe care te
aștepți să le vezi fumegând, oamenii cu fața arsă de soarele nemilos al amiezelor
siciliene - toate subliniază trăsăturile aspre ale acestui colos antrenat să lupte cu
timpul și cu erupțiile marelui său rival.

Martiriul frumuseții

Călătorii care aterizează la Catania sunt, însă, de regulă, prea preocupați de

pachetul turistic pentru Etna ca să privească în jur și să vadă fugitivele detalii
urbane. Păcat. Pentru că orașul cu 400.000 de locuitori ascunde multe mistere.
Bunăoara, puțină lume știe povestea adevarată a Sfintei Agata, cea fără sâni.
Controversele cu privire la viața ei, ca și superstițiile legate de puterile-i
miraculoase sunt, în Italia, fără sfârșit. Născută în secolul al III-lea într-o familie
nobilă, din localitată Panormos (Sicilia), Agata era de o mare frumusețe, ceea ce
a atras asupra ei atenția proconsulului sicilian Cvintian, care a vrut să o ia de
nevastă.
Refuzându-i avansurile, Agata, devenită creștină, a fost supusă mai multor
torturi, printre care și smulgerea sânilor, cu cleștele.
Se spune că ar fi fost dată mai întâi în grija unei femei păgâne, pe nume
Afrodisia, ca să o convingă să renunțe la gândul ei de a fi, de-a pururi, „mireasă
a lui Hristos”. (Numele acelei femei spune multe și ne amintește, totodată, că
anume zeița greacă a frumuseții era protectoare a Siciliei, cultul ei fiind adus pe
insulă de troienii refugiați aici, alături de Eneas). Toate eforturile Afrodisiei au dat
greș și credința Agathei a rămas neclintită.

Vindecarea miraculoasă din temniță

Cu sânii sfârtecați, închisă în temniță, Agata a suferit în tăcere martiriul său. În

întunericul dens, ea a fost uimită să vadă alături de ea, într-un nimb de lumină,
un bătrân care ținea în mână niște doctorii.
„Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am
cunoscut că este cu putină să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și
venit aici” – i-ar fi spus el tinerei însângerate. Dar ea s-a arătat rușinată, ca
femeie și ca fecioară, să arate pieptul său dezgolit acelui bărbat care intrase în
celula sa. „De ce nu voi să te tămăduiesc?”, ar fi întrebat-o Sfântul Apostol Petru.
„Pentru că eu am pe Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, care le tămăduiește
pe toate”, ar fi răspuns mucenița. Cu bunătate dumnezeiască în priviri, Sfântul
Apostol Petre i-ar fi răspuns: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt
Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Și, fără ca el să fi atins măcar trupul
acestei devotate creștine, sânii ei se vindecară, iar sfântul se făcu nevăzut.
Minuni și epifanii

Deși vindecată, în temniță, de Apostolul Petru, Agata și-a dat viața, lăsând în
urmă minuni și epifanii. Numele său e invocat în apărarea de cutremure, de
erupții vulcanice și de incendii, voalul roșu care i-a-nfășurat sicriul e, și acum,
impenetrabil la foc. Mai târziu, sfânta a devenit patroana lehuzelor, a bijutierilor, a
clopotarilor, a bolnavilor de cancer pulmonar, dar și a orașelor Catania, Palermo,
San Marino sau a insulei Malta, unde i s-au înălțat zeci de biserici. Relicvele ei,
transferate, la începutul mileniului trecut la Constantinopol, odihnesc, totuși, azi,
în catedrala din Catania, fiind răscumpărate, după căderea Bizanțului în mâinile
otomanilor.
Martiriul Agatei a tulburat întreaga lume creștină. În Franța, sărbătoarea sfintei
e rezervată numai femeilor, care organizeaza, pe 5 februarie, o masă de
pomenire. Bărbații care se nimeresc acolo, din întâmplare, sunt alungați
aruncându-se asupra lor cu tot felul de obiecte. Agata apare, uneori, noaptea, în
chip de pisică, pentru a veghea respectarea interdicțiilor, cum ar fi cea de a nu
se spăla rufe, de ziua ei, rânduită în calendar.
Pe de altă parte, în cultul ortodox – și nu numai – ea este considerată și
ocrotitoare a femeilor care suferă de cancer de sân, aceasta fiind una dintre cele
mai răspândite forme de cancer, diagnosticate în prezent.

Cinstită la Mănăstirea Antim din București

Un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Agata se află la Mănăstirea Antim din
București. Cu 307 ani în urmă, Sfântul Antim Ivireanul a avut o viziune și a
purces la construirea așezământului monahal chiar într-o zi de 5 februarie, când
în calendarul ortodox se prăznuiește această sfântă. Este și motivul pentru care
mitropolitul – care a trăit în secolul al XVII-lea, fiind originar din Iviria (Georgia)
-, cunoscut ca autor de texte religioase, tipograf, gravor, teolog și episcop apoi
mitropolit al Țării Românești, avea să o așeze în icoana celor patru sfinți
ocrotitori ai așezământului. Sfântul Antim Ivireanul era, de asemenea, sculptor în
piatră și lemn, dar și pictor de frescă și de icoane, astfel încât chipul Sfintei
Mucenițe Agata avea să fie pictat chiar de mâna acestuia.

Pictată de Tiepolo și Zurbaran

L-am amintit aici pe Sfântul Antim Ivireanul, care cu mâna sa a desenat chipul
Sfintei Mucenițe Agata, spre a ne închina pururea la el. În Occident, tablouri cu
temă religioasă înfățișând martiriul acestei sfintei aveau să picteze artiști
renumiți, așa cum sunt Tiepolo, maestrul clar-obscurului baroc (în Italia) sau
Zurbaran (în Spania). Aceștia n-au rămas indiferenți la supliciile Agatei, Zurbaran
ilustrand-o alături de talgerul pe care odihnesc sânii martirizați, într-un tablou
pictat între anii 1630-1633, aflat azi în Muzeul Fabre, din Montpellier. Giambatista
Tiepolo a pictat, în 1736, lucrarea „Martiriul Sfintei Agata”, pentru Basilica del
Santo, în Padova. În prezent, tabloul se găsește într-un galerie de artă din Berlin.

Troparul Sfintei Mucenițe Agata

Mielușeaua Ta, Iisuse Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc
și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă
îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine; și mor
pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe
mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv,
mântuiește sufletele noastre.

Valentin Țigău