BILIRUBINA

1
 Metabolismul bilirubinei
1. Degradarea hemoglobinei în splină

• Hemoglobina (Hb) = hem + globină (o proteină)

• Hematiile ajunse la finalul duratei de viață (120 zile) → captate în macrofagele din
splină → hemul este degradat la bilirubină (BR) sub acțiunea a 2 enzime: hem
oxigenaza și biliverdin reductaza
• Fe2+ din Hb este eliminat → va fi reutilizat în măduva osoasă hemato-formatoare
pentru sinteza de hemoglobină
• Un atom de C din hem este eliminat sub formă de monoxid de carbon (CO)

2. Circulația BR în sânge

• BR este un compus liposolubil → este eliberată în sânge, unde circulă legată de

albumină
2
3. Metabolismul BR în ficat

• BR din sânge este captată în ficat

• În ficat are loc conjugarea BR cu acidul UDP-glucuronic, sub acțiunea glucuronil
transferazei

• BR conjugată este hidrosolubilă → este secretată în căile biliare (intră în

componența bilei și îi conferă culoarea galbenă → BR = pigment biliar)
• Odată cu bila, BR conjugată ajunge în intestin

• Capacitatea ficatului de conjugare a BR poate crește până la de 10 ori față de

nivelul fiziologic (atunci când se formează cantități crescute de BR în splină)

3
4. Metabolismul BR în intestin

• Sub acțiunea glucuronidazei produsă de bacteriile florei intestinale - BR este

deconjugată (disociată de acidul glucuronic)
• Ulterior BR este redusă la urobilinogen (UBG - compus incolor)
• 10% din UBG este absorbit în sânge → se elimină pe cale renală (urina normală
conține cantități mici de UBG: < 4 mg/24 h)
• 90% din UBG este oxidat la stercobilină (compus colorat în maroniu) → eliminat în
materiile fecale, cărora le conferă culoarea caracteristică

4
5
 Dozarea bilirubinei în laborator

➢ Principiul dozării:
• Bilirubina reacționează cu acidul sulfanilic diazotat (reactiv diazo) → formează un
compus colorat în violet, care are maximum de absorbție la lungimea de undă de
546 nm. Absorbanța (intensitatea culorii) compusului colorat format este direct
proporțională cu concentrația bilirubinei.

• BR conjugată reacționează direct cu reactivul diazo → se numește BR directă

• BR neconjugată trebuie să fie disociată de albumină cu ajutorul unui compus

(considerat accelerator al reacției) pentru a putea reacționa cu reactivul diazo →
se numește BR indirectă

• Pentru dozarea BR totale - se utilizează reactivul diazo + accelerator

• Pentru dozarea BR directe - se utilizează numai reactivul diazo

6
 Hiperbilirubinemia și icterele

• Concentrația normală a bilirubinei în ser:

- BR totală ≤ 1 mg/dl
- BR directă (conjugată) ≤ 0,2 mg/dl
- BR indirectă (neconjugată) ≤ 0,8 mg/dl

• Urina normală - conține urobilinogen în cantitate redusă (< 4 mg/24h)

- nu conține bilirubină
• În condiții patologice - numai BR conjugată se poate elimina în urină (este
hidrosolubilă și circulă în formă liberă în sânge)

• Creșterea concentrației BR peste 2,5-3 mg/dl duce la apariția icterului

• Icterele pot fi datorate creșterii:

- BR indirecte
- BR directe
- ambelor tipuri de BR (icter mixt)
7
 I. Ictere asociate cu creșterea BR indirecte
(prehepatice)
1. Hemoliza excesivă
• Duce la formarea unei cantități crescute de BR în
splină → se depășește capacitatea ficatului de
conjugare → o parte din BR rămâne în formă
neconjugată și se acumulează în sânge
• Capacitatea ficatului de conjugare a BR este mult
crescută peste nivelul fiziologic → se formează o
cantitate crescută de BR conjugată, care este
eliminată în intestin → se formează o cantitate
crescută de urobilinogen
• În urină - urobilinogenul este crescut
- bilirubina este absentă
• Cauze - anemiile hemolitice – ex. siclemia (anemia
cu hematii în formă de seceră)

8
2. Icterul nou născutului

➢ Fiziologic – cauzat de hemoliza postnatală și imaturitatea sistemului hepatic de

conjugare a BR

➢ Icterul hemolitic al nou născutului – cauzat de incompatibilitatea feto-maternă în

sistemul Rh (mama Rh–, fătul Rh+) → sistemul imunitar al mamei produce
anticorpi împotriva eritrocitelor fătului → hemoliză intensă a hematiilor nou
născutului

• BR indirectă crește foarte mult → când depășește valoarea de 20-25 mg/dl, este
depășită capacitatea de legare a albuminei plasmatice → BR pătrunde în celulele
cerebrale și exercită efecte toxice: encefalopatie toxică → întârziere mintală

9
• Posibilități de tratament în icterul hemolitic al nou născutului:
- administrare de fenobarbital – determină creșterea cantității de glucuronil
transferază în ficat → favorizează procesul de conjugare a BR
- fototerapie – expunerea nou născutului la lumină albastră fluorescentă →
transformă BR din capilarele subcutanate într-o formă hidrosolubilă, care se
poate excreta în bilă fără conjugare
- perfuzie cu albumină – leagă BR și împiedică pătrunderea sa în creier

10
 II. Ictere asociate cu creșterea BR directe
(posthepatice)
➢ Icterul obstructiv (mecanic, colestatic)

• Obstrucția căilor biliare:

- intrahepatice - ciroză hepatică, cancer hepatic
- extrahepatice - calculi biliari migrați din colecist și blocați în canalul coledoc
- tumoră de cap de pancreas → comprimă canalul coledoc

• BR conjugată de ficat nu poate fi eliminată în intestin → refluează în sânge

• În urină:
- bilirubina este prezentă → urina este închisă la culoare
- urobilinogenul este absent (BR nu ajunge în intestin → nu se mai formează
urobilinogen)

• Materiile fecale sunt decolorate - datorită absenței stercobilinei

11
Obstrucția căilor biliare extrahepatice

12
 III. Ictere asociate cu creșterea BR directe + indirecte
(hepatice)

➢ Icterul hepatocelular

• În hepatite: lezarea celulelor hepatice → scăderea capacității de conjugare a

ficatului → creșterea BR indirecte în ser

• Eliminare defectuoasă a BR conjugate în intestin (canaliculele biliare intrahepatice

sunt comprimate de edemul inflamator = un grad de obstrucție biliară
intrahepatică) → BR directă refluează în sânge

• Urina:
- conține bilirubină
- urobilinogenul este variabil - poate fi normal, crescut sau scăzut

• Materiile fecale pot fi decolorate (dacă obstrucția căilor biliare intrahepatice este
importantă)

13
Date de laborator în cele trei tipuri de ictere

Ser Urină Fecale

BRI BRD BR UBG culoare
Icter prehepatic ↑ N − ↑ brună
Icter hepatic ↑ ↑ + N / ↓ / ↑ brun deschis

Icter posthepatic N ↑ + ↓/− decolorate

14
ACIDUL URIC

15
 Formarea acidului uric
• Acidul uric este un compus azotat care rezultă din degradarea bazelor azotate
purinice: adenina și guanina
• Bazele azotate intră în componența acizilor nucleici celulari - ADN și ARN

• Adenina este transformată în hipoxantină

• Guanina este transformată în xantină
• Xantin oxidaza transformă hipoxantina în xantină și xantina în acid uric

• Acidul uric se elimină pe cale renală (normal 400-800 mg/24 h)

16
 Dozarea acidului uric în laborator

➢ Principiul dozării:
• Acidul uric este oxidat cu ajutorul uricazei la alantoină și peroxid de hidrogen
• Peroxidul de hidrogen reacționează cu 4-aminoantipirina + 4-clorfenol în prezența
peroxidazei și formează un compus chinon-iminic de culoare roșie, care are
maximum de absorbție la 500 nm
• Absorbanța (intensitatea culorii) compusului format este direct proporțională cu
concentrația acidului uric

Uricaza
Acid uric + 2 H2O + O2 Alantoină + CO2 + 2 H2O2

Peroxidaza
2 H2O2 + 4-aminoantipirină + 4-clorfenol Chinon-imină + 4 H2O

➢ Valori de referință:
- femei: 2,5-6 mg/dl
- bărbați: 3,5-7 mg/dl
17
 Hiperuricemiile

• Creșterea concentrației acidului uric în ser poate apărea prin mai multe mecanisme

I. Creșterea producției de acid uric

• 1. Regim alimentar bogat în purine (viscere de animale, icre de pește)

• 2. Creșterea sintezei de purine – datorită unor defecte enzimatice cu caracter

genetic → prin degradare, purinele în exces vor forma cantități crescute de acid uric
(hiperuricemii primare)

• 3. Degradare accelerată a acizilor nucleici celulari, ca urmare a unor distrugeri

celulare excesive (hiperuricemii secundare):
- leucemii
- administrare de medicamente citostatice
- radioterapie

• În toate aceste situații este crescut și acidul uric urinar

18
II. Scăderea eliminării renale a acidului uric

• 1. Scăderea secreției tubulare a acidului uric → hiperuricemie familială sau

idiopatică (reprezintă majoritatea cazurilor de hiperuricemie primară)

• 2. Insuficiența renală – duce la acumularea în plasmă a produșilor reziduali de

metabolism azotați care, în mod normal, sunt excretați prin urină: acid uric, uree,
creatinină

• În aceste cazuri acidul uric urinar este scăzut

19
 Guta
• Hiperuricemia duce la apariția gutei: acidul uric este greu solubil în apă →
creșterea concentrației sale determină precipitarea în țesuturi sub formă de
cristale:
- depunerea în articulații → antrenează fenomene inflamatorii, cu dezvoltarea
artritei gutoase (depunerile cronice de acid uric duc la formarea tofilor gutoși)
- precipitarea în țesuturile moi
- precipitarea în căile urinare, ducând la formarea de calculi urinari (litiaza
renală urică este o complicație a gutei - în 10% din cazuri)

➢ Tratamentul hiperuricemiei:

• Alopurinol – inhibă xantin oxidaza → scade formarea de acid uric

• Medicația uricozurică – Probenicid → crește eliminarea renală a acidului uric

20
Artrita gutoasă

21