Oglinda

Găsim întotdeauna doar ceea ce căutam!

Rătăcind pe ici, pe colo, un câine uriaș ajunse într-o odaie care avea pe toți
pereții oglinzi imense.
Astfel, se văzu dintr-o dată înconjurat de câini. Se înfurie, începu să scrâșnească
din dinți și să mârâie. Firește, și câinii din oglindă făcură la fel, descoperindu-și
colții fioroși. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte și în alta
pentru a se apăra de atacatori, după care – lătrând cu furie – se aruncă asupra
unuia dintre presupușii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu
la pământ fără suflare și plin de sânge.
Dacă ar fi dat din coadă prietenește o singură dată, toți câinii din oglindă ar fi
răspuns în același fel. Și întâlnirea lor ar fi fost o sărbătoare!

120. Fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă

Era odată un bărbat care ședea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăți din
Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi și îl întrebă:
– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Egoiști și răi. Egoismul este în floare acolo. De aceea mă bucur că am putut
pleca de acolo.
– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.
Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru și îi puse aceeași
întrebare:
– Abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?
Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Erau buni, mărinimoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni acolo și cu
greu i-am părăsit.
– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul. Peste tot domnește
cinstea, bunătatea, dragostea, milostenia.
Un neguțător care își aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri
și, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise cu
reproș:
– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare pe
care ți-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic
bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în
alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere.
Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.
121. Cum facem socoteala în viață?!
Într-o seară, pe când mama pregătea cina, fiul de unsprezece ani veni în
bucătărie cu o foaie de hârtie în mână.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul înmână hârtiuța mamei, care, ștergându-și
mâinile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
Pentru că am smuls buruienile din grădiniță: 5 lei.
Pentru că am făcut ordine în camera mea: 10 lei.
Pentru că am fost să cumpăr lapte: 1leu.
Pentru că am avut grijă trei după-amieze de surioara mea: 15 lei.
Pentru că am luat 2 calificative, , foarte bine” la școală: 10 lei.
Pentru că am dus în fiecare seară gunoiul: 7 lei.
În total: 48 lei.
Mama își privi copilul în ochi, cu multă blândețe. În mintea sa reveneau o
mulțime de amintiri. Luă un creion și scrise pe dosul hârtiei:
Pentru că te-am purtat în pântec timp de nouă luni: 0 lei
Pentru toate nopțile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci când erai bolnav:
0 lei.
Pentru toate momentele în care te-am mângâiat atunci când erai trist: 0 lei.
Pentru toate prilejurile în care ți-am șters lacrimile: 0 lei
Pentru tot ce te-am învățat zi de zi: 0 lei.
Pentru mesele de mic dejun, prânz și cină, pentru toate gustările și sandvișurile
pe care ți le-am pregătit: 0 lei.
Pentru viața pe care ți-o dau zi de zi: 0 lei.
În total: 0 lei.
Atunci când în relațiile personale și familiale începem să facem socoteli, totul se
duce de râpă, căci iubirea este gratuită sau nu este iubire.
122. Testul lui Socrate
În Grecia antică Socrate (469-399 î.Hr.), era foarte mult lăudat pentru
înțelepciunea lui.
Într-o zi,  marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre
el agitat și care i-a spus:
“Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?”
“Stai o clipă, ” îi replică Socrate. “Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un
mic test. Se numește Testul celor Trei”.
“Trei?”
“Așa este, ” a continuat Socrate. “Înainte să-mi vorbești despre studentul meu,
să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.
Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui
este adevărat?”
“Nu, ” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el”.
“E-n regulă, ” zise Socrate. “Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau
nu.
Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”
“Nu, dimpotrivă…”
“Deci, ” a continuat Socrate, “vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu
ești sigur că este adevărat?”
Omul a dat din umeri, puțin stânjenit.
Socrate a continuat. “Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă –
filtrul Folosinței.
Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este  de folos?”
“Nu, nu chiar…”
“Ei bine, ” a conchis Socrate, “dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici
Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?”
Omul era învins și s-a rușinat.

154. Intenţii bune fără finalitate

Un adolescent nota, stând aplecat asupra mesei intențiile sale bune, în timp ce mama sa călca rufe.
”Dacă aș vedea pe cineva stând să se înece, scria adolescentul, m-aș arunca de îndată în apă să-i
vin în ajutor.
Dacă ar izbucni un incendiu într-o casă, i-aș salva pe copiii de acolo.
Dacă ar fi cutremur, nu m-aș teme să mă arunc între dărmături pentru a salva vreo viață. Și apoi
mi-aș dedica întreaga existență ajutorării săracilor din lumea întreagă…”
Mama îi spune:
– Te rog, du-te până jos și cumpără un pic de pâine.
– Mamă, dar nu vezi că plouă?
De câte ori nu spunem fiecare dintre noi în viața noastră spirituală ”aș vrea”…, dar nu punem în
practică intenţiile.