Capitolul 2

Etapele cercetării statistice

2.1. Observarea statistică

2.1.1. Conceptul de observare statistică

Observarea este prima etapă a cercetării statistice, care include toate operaţiile de
culegere, prelucrare, analiză, interpretare a datelor necesare pentru cunoaşterea şi dirijarea
fenomenelor şi proceselor studiate. Etapele cercetării sunt corelate şi se influenţează reciproc.
Observarea statistică se defineşte ca operaţie de înregistrare a valorilor variabilelor
statistice la nivelul unităţilor componente ale colectivităţii cercetate. Se poate face prin
înregistrare directă, la fiecare unitate statistică, prin interogare sau pe baza documentelor
disponibile. În prezent se utilizează pe scară largă datele cuprinse în sistemul informaţional
statistic naţional. Un rol aparte îl deţin băncile de date, care permit furnizarea operativă a datelor
despre unităţile cercetate, agregarea şi prelucrarea rapidă a acestora.
Modul în care se realizează observarea este esenţial deoarece influenţează ulterior toate
fazele cercetării. De aceea, trebuie acordată o atenţie deosebită organizării acestei etape. Ea
depinde de o serie de elemente, dintre care cele mai importante sunt: natura fenomenelor
studiate, scopul cercetării, modul de organizare şi desfăşurare a activităţii, posibilităţile practice
de înregistrare a datelor.
Când se înregistrează date de la toate unităţile componente ale colectivităţii, observarea
se numeşte "totală", iar dacă sunt observate nunmai anumite părţi ale acesteia este "parţială". În
funcţie de perioada la care se efectuează, pot fi "curente", care implică observarea permanentă,
continuă a unităţilor statistice şi "periodice", care se fac la anumite intervale de timp. Datele se
pot înregistra direct, ceea ce presupune înregistrarea personală a acestora de către cei implicaţi
în observare sau se poate face pe baza unor formulare completate de reprezentanţii unităţilor
statistice la care se referă.

2.1.2. Tipuri de observare

În funcţie de aria de cuprindere a investigării şi de periodicitate, se definesc ca tipuri de

observare: recensământul, raportările statistice, observarea părţii principale, sondajul, ancheta,
monografia.
Recensământul este cea mai veche metodă de observare statistică. În antichitate
recensămintele urmăreau determinarea efectivului populaţiei, a uneltelor agricole, animalelor. În
prezent cuprind o serie de caracteristici de natură diferită: geografice (localitatea), demografice
(vârstă, fertilitate, migraţie), economice (tipul de activitate prestată, funcţia), culturale (limba,
etnia), privind şcolarizarea (nivelul de instruire).
Pot fi generale, dacă se observă întreaga populaţie sau parţiale, când sunt observate doar
unele subcolectivităţi (ex: mediul rural).
Recensământul este o observare totală, în sensul că se înregistrează date de la toate
unităţile care compun colectivitatea sau subcolectivitatea studiată. Se efectuează periodic,
recomandându-se intervale de aproximativ 10 ani între două recensăminte consecutive.
Datele înregistrate se referă la un moment de timp numit "moment de referinţă" şi anume
ora zero a zile stabilite de către oficialităţi. Se recomandă alegerea efectuării recensămintelor în

11
perioadele în care migraţia internă a populaţiei este cea mai redusă. Consiliul Comunităţii
Europene recomanda, în anul 1987, alegerea unei date cuprinse între 1 martie şi 31 mai pentru
anul 1991, care ar fi asigurat comparabilitatea pentru toate ţările comunităţii.
Organizarea unui recensământ este deosebit de dificilă deoarece presupune alcătuirea
formularelor, instruirea personalului care va fi implicat în culegerea şi prelucrarea datelor,
elaborarea metodologiei de prelucrare a datelor, verificarea acestora printr-un recensământ de
probă, efectuat pe un eşantion, sectorizarea teritoriului.
Raportările statistice se folosesc cu precădere în sectorul public. Sunt observări totale,
toate unităţile fiind obligate să expedieze periodic unităţilor de decizie aceste formulare tipizate,
completate după o metodologie unitară. Raportările se utilizează tot mai puţin în economiile de
piaţă dezvoltate, fiind înlocuite aproape în totalitate de celelalte tipuri de observare.
Observarea părţii principale este o observare special organizată şi se utilizează când
colectivitatea este srtucturată pe grupe cu importanţă diferită. În această situaţie, se preferă o
observare parţială, care se referă numai la grupele mai importante ale colectivităţii şi care au un
rol determinant în stabilirea tendinţei. Celelalte elemente ignorate nu au o influenţă
semnificativă asupra ansamblului.
Sondajul reprezintă o observare statistică special organizată şi parţială, deoarece este
observată numai o parte a colectivităţii, care se consideră semnificativă pentru ansamblu. Pentru
a asigura reprezentativitatea concluziilor la nivel de ansamblu, unităţile observate, care
alcătuiesc eşantionul, trebuie alese prin metode matematice riguroase, astfel încât să păstreze
structura, proprietăţile şi valorile tipice ale colectivităţii din care face parte.
Ancheta este, de asemenea, o observare parţială special organizată, dar concluziile sunt
orientative şi nu se pot extinde la întreaga colectivitate deoarece unităţile observate sunt alese
aleator, fără a respecta o anumită regulă.
Monografia este o metodă de observare, interpretare şi prelucrare, prin care se studiază
aprofundat majoritatea fenomenelor care se produc într-o colectivitate - în special din domeniul
economic şi social. În prima jumătate a secolului trecut, în perioada interbelică, Şcoala
monografică a profesorului D. Gusti a realizat o primă monografie a satelor româneşti.

2.1.3. Desfăşurarea observării

Organizarea şi desfăşurarea observării statistice sunt deosebit de importante deoarece

această etapă a cercetării presupune eforturi fizice şi băneşti însemnate.
Observarea este caracterizată de următoarele elemente:
- scopul
- obiectivul
- programul
- timpul
- locul
- măsurile organizatorice
Scopul observării, ca şi al celorlalte faze (prelucrare, analiză etc.) poate coincide sau nu
cu scopului general pentru care se face cercetarea, dar este întotdeauna subordonat acestuia şi
descrie toate fazele pe care trebuie să le cuprindă astfel încât în final să se obţină datele necesare
efectuării studiului propus.
Obiectul observării se referă la colectivitatea de la care se vor înregistra datele. Este
esenţială delimitarea precisă şi corectă a populaţiei observate din punct de vedere al spaţiului,
timpului şi ca structură organizatorică. Se defineşte exact şi unitatea de observare sau de
înregistrare, care este elementul de bază al colectivităţii şi care poate fi simplă (ex: studentul)
sau complexă (ex: grupa).
Programul observării cuprinde toate caracteristicile, variabilele, la care se referă datele
ce urmează a fi înregistrate. Elaborarea programului se face numai după analiza atentă a tuturor

12
aspectelor legate de întrebările la care trebuie să răspundă rezultatele cercetării respective şi de
particularităţile şi modul de organizare ale colectivităţii observate.
Înregistrarea datelor se poate face fie prin autoînregistrare, fie cu ajutorul recenzorilor.
În primul caz, efortul este mai mic, însă există dezavantajul apariţiei unor erori de înregistrare
mai mari ca urmare a înţelegerii defectuoase a normelor metodologice de completare. A doua
variantă este mult mai sigură din acest punct de vedere, dar presupune eforturi şi timp de
înregistrare mai mari.
Răspunsurile la chestionare pot fi închise, dacă există un număr limitat de variante de
răspuns listate. iar unitatea intervievată este obligată să aleagă una dintre acestea şi deschise,
dacă se poate da orice răspuns.
Formularele uitlizate pot fi de tip fişă sau listă. Fişele se folosesc de regulă când numărul
caracteristicilor cuprinse în program este mare şi sunt completate de fiecare unitate statistică în
parte. Listele cuprind date de la nivelul mai multor sau tuturor unităţilor din colectivitatea
studiată.
Timpul observării este timpul la care se referă datele, dar presupune şi stabilirea
timpului în care se face înregistrarea. Datele se pot referi la un interval de timp sau la un anumit
moment de timp (ex: recensământul), numit "moment critic". În acest caz, este practic imposibil
ca înregistrarea să se facă numai în acel moment de timp. Ca urmare, perioada în care se face
observarea nu coincide exact cu timpul în care se produce fenomenul respectiv, însă datele
trebuie să se refere numai la momentul critic, chiar dacă pe parcurs au intervenit schimbări.
Timpul observării trebuie să fie cât mai scurt pentru a reflecta cât mai exact fenomenul şi
trebuie ales atunci când acesta se află într-o stare normală, tipică.
Locul observării este de regulă şi locul în care se produce fenomenul, dar poate şi să
difere de acesta, în special când observarea se bazează pe autoînregistrare, iar formularele sunt
trimise ulterior la organele care se ocupă cu cercetarea statistică.
Măsurile organizatorice sunt proiectate astfel încât observarea să se desfăşoare în cele
mai bune condiţii şi cât mai rapid. Pentru aceasta se urmăreşte verificarea minuţioasă a
formularelor, a metodologiei de înregistrare a datelor, pregătirea personalului implicat,
sectorizarea teritoriului.
Pe parcursul fiecăreia dintre etapele cercetării statistice, deci şi în cadrul observării, apar
erori, având forme de manifestare diferite, în funcţie de specificul etapei respective.
În ceea ce priveşte înregistrarea datelor statistice, aceasta presupune realizarea unui
control permanent, prin care se urmăreşte pe cât posibil înlăturarea sau diminuarea erorilor
deoarece acestea afectează reprezentativitatea datelor şi conduce la formularea unor concluzii ce
nu corespund stării sau tendinţei reale de evoluţie a fenomenului analizat.
O primă sursă de eroare poate fi incompletitudinea datelor, atunci când lipsesc date de la
anumite unităţi sau când unităţile nu furnizează date pentru toate caracteristicile cuprinse în
programul cobservării. De asemenea, este posibil ca datele să nu fie autentice, în special când se
utilizează autoînregistrarea sau când parcursul datelor până la organul care le va analiza
presupune trecerea acestora de la un intermediar la altul. Se adaugă lipsa de experienţă sau
incompetenţa celor care execută observarea.
O altă cauză a apariţiei erorilor de observare provine din definirea greşită sau incompletă
a caracteristicilor la care se referă acestea, rezultând erori sistematice. În plus, atunci când se
impune înregistrarea unui număr limitat de cifre apar erori de rotunjire, care pot îndepărta foarte
mult concluziile de la situaţia reală.
Prin corectarea erorilor se urmăreşte eliminarea acestora. Se poate face cu ajutorul unor
metode automate, pe baza unor algoritmi sau prin control logic, urmărindu-se concordanţa
dintre diferitele valori ale unei caracteristici sau între valorile pe care le înregistrează
caracteristici diferite, corelate între ele. În această situaţie, are un rol foaret important experienţa
celui care realizează controlul datelor.

13
 Erorile de observare pot fi reprezentate schematic astfel1:

Erori de înregistrare

După modalitatea de realizare

Erori Erori sistematice Erori grosiere

întâmplătoare (greşeli)

După sursa lor

Erori ale unităţii Erori ale Erori ale

observate personalului care mijloacelor de
înregistrează înregistrare
datele

Erori de Erori datorate

metodă factorilor externi

2.2. Sistematizarea şi prelucrarea datelor statistice

2.2.1. Clasificarea şi gruparea

Sistematizarea şi prelucrarea datelor statistice este faza următoare observării, depinzând

de corectitudinea şi de reprezentativitatea datelor înregistrate. Concluziile desprinse în urma
cercetării statistice sunt cu atât mai apropiate de manifestarea reală a fenomenului cu cât este
prelucrat un volum cât mai mare de date, ceea ce presupune şi efectuarea în prealabil a
operaţiunilor de sistematizare, de grupare a acestora. Datele individuale, culese de la unităţile
statistice cercetate sunt grupate, la niveluri superioare de organizare, rezultând indicatori
sintetici, reprezentativi, care se referă la întreaga grupă.
Prelucrarea reprezintă2 "complexul de operaţii prin care se obţin informaţiile necesare"
şi cuprinde:
- prelucrarea primară, care se referă la gruparea datelor, prezentarea datelor, calcularea
indicatorilor agregaţi şi derivaţi, realizarea de comparaţii între diferite unităţi sau, pentru aceeaşi
unitate, în timp
- prelucrarea în sens larg presupune aplicarea unor metode evoluate care permit
determinarea corelaţiilor dintre variabile şi a tendinţelor de evoluţie
Caracteristicile derivate sunt calculate pe baza unor operaţii şi formule matematice care
exprimă legăturile dintre ele ca produs, raport sau prin adunare / scădere.
1
A. Isaic-Maniu, C. Mitruţ, V. Voineagu, “Statistică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2003

2
T. Baron, E. Biji - coordonatori "Statistică teoretică şi economică", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

14
 Măsurarea statistică a caracteristicilor presupune utilizarea unor scale, care pot fi:
- nominale, calitative, când se asociază unkităţilor statistice însuşiri calitative (ex:
domenii de activitate);
- ordinale, care nu sunt numerice, dar se poate stabili o ordine între diferitele variante
(ex: calificativele); pentru a facilita prelucrarea ulterioară se pot asocia numere variantelor în
funcţie de ordinea lor (ex: în loc de "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător" se
utilizează numerele 4, 3, 2, 1); aceste numere sunt denumite "ranguri";
- de interval, numerice, pentru care punctul zero se alege arbitrar (ex: măsurarea
temperaturii)
- de raport, numerice, pentru care punctul zero este dat în mod natural (ex: variantele
înregistrate pentru producţia unei firme).
În consecinţă, există trei modalităţi de exprimare a caracteristicilor statistice: prin
cuvinte, prin ranguri şi prin valori numerice.
Clasificarea reprezintă3 "omogenizarea materialului faptic (observat) pentru a evidenţia
asemănarea, tipicitatea straturilor (claselor) formelor individuale de manifestare ale fenomenelor
de masă", în funcţie de o mulţime de caracteristici comune. Se poate face după variabile
calitative sau cantitative, în urma căreia rezultă fie clase simple, fie complexe, după mai multe
caracteristici şi care sunt de regulă ierarhizate în funcţie de anumite criterii şi aparţin unor alte
clase de la nivelurile superioare de organizare.
Corectitudinea clasificării impune respectarea unor principii:
- completitudine, adică fiecare element se distribuie obligatoriu într-o clasă, fără nici o
excepţie;
- unicitate, ceea ce înseamnă că un element se află doar într-o singură grupă;
- omogenitate, care presupune ca între elementele unei clase să existe asemănări cât mai
mari, iar variaţiile să fie minime şi datorate în special factorilor întâmplători; omogenitatea
diferă în funcţie de criteriul de clasificare, astfel încât o clasă poate fi omogenă după un criteriu
şi neomogenă după altele.
Gruparea se realizează în general funcţie de caracteristici numerice, iar grupele trebuie
să respecte condiţia de omogenitate. Gruparea poate fi simplă, când se realizează după o singură
caracteristică şi combinată, dacă în cadrul unei grupe determinate după o caracteristică se face o
repartizare a unităţilor din acea grupă în funcţie de una sau mai multe din celelalte caracteristici.
În cazul în care numărul variantelor pe care le poate înregistra variabila este mic,
gruparea se face pe variante (ex: distribuţia studenţilor - ca număr - după numărul de examene
promovate). Când numărul de variante este mare, iar caracteristica poate înregistra orice valoare
între anumite limite, se utilizează gruparea pe intervale:
- egale, când lungimea intervalului de grupare este aceeaşi pentru toate grupele
colectivităţii;
- inegale, când diferă lungimea intervalului de grupare de la o grupă la alta.
Se defineşte "lungimea intervalului" ca diferenţă între limita maximă şi cea minimă a
acestuia.
Condiţia este ca în fiecare din intervale să se găsească un număr suficient de mare de
valori.
Intervalele de grupare trebuie definite prin limitele inferioară (minimă) şi superioară
(maximă). Trebuie precizat de la început dacă limita inferioară sau cea superioară a intervalului
se includ la grupa respectivă sau la cele alăturate, deci dacă intervalele sunt deschise sau închise.
Se preferă intervalele deschise deoarece este posibil ca o variantă să fie capăt de interval. Dacă
intervalele sunt închise atunci această valoare s-ar putea include la două grupe consecutive
diferite, ceea ce nu ar mai respecta principiul de unicitate. În acest caz, trebuie precizat dacă

3
A. Isaic-Maniu, C. Mitruţ, V. Voineagu, “Statistică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2003

15
limita inferioară se include în intervalul respectiv sau în cel anterior şi dacă limita superioară se
include în intervalul respectiv sau în următorul.

2.2.2. Centralizarea datelor

Prin această operaţie se determină variabile sintetice, la nivelul grupelor sau al întregii
colectivităţi studiate. Variabilele statistice, denumite şi indicatori statistici sunt agregate.
Indicatorii absoluţi agregaţi sunt indicatori totalizatori. Ei sunt "absoluţi" în sensul că
sunt calculaţi din datele observate ca atare, primare şi nu sunt determinaţi ulterior, prin formule
matematice, pe baza variabilelor incluse în programul observării. Pentru a putea realiza
agregarea, datele trebuie să îndeplinească condiţia de aditivitate, adică să se refere la acelaşi tip
de fenomene şi să fie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură. Rezultă fie un indicator care
însumează, la nivel de grupe sau pe total, variantele înregistrate de respectiva caracteristică şi
este exprimat în unitatea de măsură a acesteia, fie un indicator care însumează numărul de
unităţi din grupă sau pe total colectivitate.
Pe baza indicatorilor primari se calculează indicatorii sintetici derivaţi, care îmbogăţesc
informaţiile pe care le oferă datele primare şi sunt deosebit de utili pentru desprinderea unor
concluzii pertinente despre fenomenele analizate.

2.3. Prezentarea datelor statistice

Pentru facilitarea înţelegerii datelor statistice, a interpretării lor şi popularizarea

informaţiilor în rândul specialiştilor, dar şi al celor care nu sunt familiarizaţi cu acest domeniu,
acestea se prezintă sub forma tabelelor statistice, seriilor statistice şi graficelor.

2.3.1. Tabelele statistice

Tabelele sunt foarte frecvent uitlizate cercetarea statistică, pe parcursul tuturor fazelor
acesteia. Se întocmesc astfel încât informaţia pe care o conţin să fie cât mai clară, să poată fi
percepută cu uşurinţă de utilizatori şi să descrie cât mai exact fenomenul analizat.
La elaborarea tabelelor trebuie să se ţină seama de o serie de principii. Titlul se trece
deasupra tabelului şi trebuie să exprime cât mia exact fenomenul la care se referă datele. Sub
tabel se trece sursa din care au fost preluate datele, dacă sunt date reale şi nu este vorba despre
un tabel de lucru, utilizat pe parcursul prelucrării. În interiorul tabelului se trec datele. Este de
dorit să existe date complete, astfel încât să fie completate toate căsuţele tabelului. Deoarece nu
se admite ca unele căsuţe să nu fie completate, în cazul în care unele date lipsesc sau un
indicator nu se poate calcula pentru o anumită unitate, se trece "-" sau "x" sau "...". În locul
valorii zero se poate trece "0" sau "-". Când datele se referă la variabilă numerică, iar pentru o
unitate satistică valoarea este de 0,1 din unitatea în care sunt exprimate datele, se poate trece în
locul valorii exacte "0" sau "*". Liniile tabelului, adică rândurile şi colanele se numerotează.
Fiecare tabel are un:
- subiect, care reprezintă colectivitatea studiată, gurpele sau unităţile acesteia;
- predicat, care însumează caracteristicile analizate la nivelul colectivităţii.
Există câteva tipuri distincte de tabele, utilizate frecvent în practica statistică:
- descriptive (enumerative), în cazul în care sunt prezentate datele primare
- de prelucrare, care se folosesc în etapele intermediare ale cercetării statistice
- de grupe, când se pezintă centralizarea datelor şi se împarte colectivitatea în grupe
- combinate, când se realizează o grupare combinată a datelor
- de corelaţie, când sunt prezentate valorile a două caracteristici numerice aflate într-o
legătură statistică de un anumit tip

16
 - de asociere, când sunt prezentate valorile a două caracteristici corelate, dar cel puţin
una dintre ele este nenumerică
În continuare, vor fi prezentate câteva exemple pentru formele pe care le pot îmbrăca în
practica statistică aceste tipuri de tabele.
Ca model general, tabelele descriptive sau enumerative,care se referă în mod expres la
datele statistice primare, au forma:

Nr. Unitatea caracteristica 1 caracteristica 2

crt. statistică (X) (Y) ....
1. U1 X1 Y1
2. U2 X2 Y2
3. U3 X3 Y3
..... ......... ............. ............
n. Un Xn Yn

Tabelul reprezintă faptul că la nivelul unităţilor statistice U i au fost înregistrate date

referitoare la caracteristicile "X" şi "Y". În căsuţele tabelului sunt înscrise valorile "X i" şi "Yi",
care sunt variantele acestor caracteristici la nivelul fiecărei unităţi.
Tabelele de grupe, centralizatoare, prezintă colectivitatea divizată în grupe în funcţie de
una dintre caracteristici, de exemplu "Z". Într-un astfel de tabel se mai poate adăuga o coloană
în care să fie înscrise frecvenţele corespunzătoare, adică numărul de unităţi statistice pentru care
valorile caracteristicii analizate se înscriu în intervalul care reprezintă grupa respectivă.

Grupe Numărul Valori individuale Total pe

după unităţilor (la nivel de grupă grupă
"Z" din grupă ale variabilei de (Z tot j)
(mi) grupare "Z")
G1 m1 Z11 Z12 .... Z1j Z tot 1j
G2 m2 Z21 Z22 .... Z2j Z tot 2j
G3 m3 Z31 Z32 .... Z3j Z tot 3j
......... ............. .................... .........
Gn mn Zn1 Zn2 .... Znj Z tot nj
Total m tot - Z tot j

în care "mj" este numărul unităţilor statistice care compun fiecare grupă, deci frecvenţa, iar "Z tot
ij" este totalul variabile "Z" la nivelul fiecărei grupe "j".
Este posibil ca gruparea să se facă în funcţie de o caracteristică, "Z", iar în căsuţele
tabelului să fie prezentate valori referitoare la o altă caracteristică decât cea de grupare, de
exemplu la "V". Totalurile pe grupe se referă de asemenea la caracteristica"V".

Grupe Numărul Valori individuale Total pe

după unităţilor (la nivel de grupă grupă
"Z" din grupă ale variabilei "V") (V tot j)
(mi)
G1 m1 V11 V12 .... V1j V tot 1j
G2 m2 V21 V22 .... V2j V tot 2j
G3 m3 V31 V32 .... V3j V tot 3j
......... ............. .................... .........
Gn mn Vn1 Vn2 .... Vnj V tot nj

17
 Total m tot - V tot j

Tabelele combinate presupun gruparea unităţilor în funcţie de mai multe caracteristici,

adică în interiorul unei grupe determinată în funcţie de o caracteristică "X" să se realizeze o
grupare a unităţilor componente după o altă caracteristică "Y" etc. În tabel se înscriu frecvenţele
“r”, care arată câte unităţI statistice se află în fiecare grupă determinată ca grupă combinată, în
funcţie de mai mult de o caracteristică statistică.

Grupe după Grupe după Numărul unităţilor

"X" "Y" din grupă (ri)
GX1 GY11 r11
.... .....
Gym1 rm1
Total GX1 r1
GX2 GY12 r12
..... .....
GYm2 rm2
Total GX2 r2
......... ............. ....................
GXn GY1n r1n
..... .....
GYmn rmn
Total GXn rn
Total general r total

Tabelele de corelaţie cuprind variantele sau grupele în funcţie de 2 caracteristici, "X" şi

"Y". Cele corespunzătoare uneia dintre caracteristici (de ex "X") se trec în capetele rândurilor,
iar ale celeilalte ("Y") în capetele coloanelor. În căsuţe sunt trecute frecvenţele care corespund
atât valorilor lui "X" cât şi ale lui "Y", care se află în dreptul căsuţei respective. Se mai pot
înscrie în căsuţele tabelului şi valorile corespunzătoare agregate ale unei a treia caracteristici.
Dacă se utilizează gruparea după "X" şi "Y", se recomandă ca numărul de grupe după "X" să fie
apropiat sau chiar egal cu cel al grupelor după "Y". Deoarece se referă la două caracteristici
înscrise atât în capetele rândurilor, cât şi ale coloanelor, acest tip de tabele poartă denumirea de
"tabele cu dublă intrare". Forma lor este:

Grupe după "Y" Y1 Y2 .... Yn Total pe

grupe după
Grupe după "X" "X"
X1 n11 n12 .... n1m n1m
X2 n21 n22 .... n2m n2m
X3 n31 n32 .... n3m n3m
......... .................... .........
Xn nn1 nn2 .... nnm nnm
Total pe grupe după ni1 ... ni2 ... nim n total
"Y"

şi va fi prezentată pe larg la capitolul referitor la metodele elementare de caracterizare a

legăturilor dintre variabile.

18
 Tabelele de asociere sunt tot tabele cu dublă intrare şi se utilizează mai ales în cazul a
două variabile alternative, care pot înregistra doar două valori opuse (da şi nu; 0 şi 1).

"Y" Y1 Y2 Total

"X"
X1 n11 n12 n1j
X2 n21 n22 n2j
Total ni1 ni2 n total

Tabelele de prelucrare pot îmbrăca oricare dintre formele de mai sus, mai puţin prima, în
funcţie de scopul prelucrării respective şi de metoda care trebuie aplicată.

2.3.2. Seriile statistice

Seria statistică se defineşte ca enumerare a datelor statistice într-o anumită ordine. Seriile
cuprind atât mărimi absolute, cât şi relative. În situaţia în care seriile se referă la o grupare
combinată, se numesc "serii multidimensionale". Seriile pot fi definite şi ca "două şiruri de date
variaţia caracteristicii, respectiv frecvenţa de apariţie a variantelor" 4. Condiţia care trebuie
respectată este ca între cele două şiruri să existe o legătură univocă, adică unei valori din primul
şir să-i corespundă o singură valoare din cel de-al doilea.
În funcţie de modalitatea în care se ordonează aceste date, există următoarle tipuri de
serii statistice:
- de repartiţie (de distribuţie), care pot fi cantitative (de variaţie) sau calitative, după
tipul caracteristicii la care se referă; ex: repartizarea studenţilor dintr-un an pe grupe;
- descriptive (enumerative), sub formă de listă; ex: lista candidaţilor admişi la examenul
de admitere în facultate;
- cronologice, care arată modificarea caracteristicii statistice în timp; se referă la aceeaşi
structură organizatorică şi la aceeaşi unitate teritorială; ex: rata medie a inflaţiei pe ani;
- teritoriale, care arată modificarea caracteristicii statistice în spaţiu; se referă la aceeaşi
structură organizatorică şi la aceeaşi unitate de timp; ex: numărul de şomeri pe judeţe.
Seriile cronologice şi teritoriale se prezintă sub forma:

Variabila Indicatorul Unităţi Indicatorul

timp “X” teritoriale “Y”
t1 X1 A Y1
t2 X2 B Y2
….. ………. ……. ……….
tn Xn Z Yn

2.3.3. Reprezentările grafice

Graficele sunt frecvent uitlizate pentru a facilita perceperea informaţiilor cuprinse în

datele statistice şi a crea o imagine sugestivă despre evoluţia fenomenului analizat. Graficele au
forme specifice, caracteristice fiecărei faze a prelucrării datelor şi în funcţie detipul de indicator
la care se referă. Pentru anumite variabile se pot utiliza mai multe tipuri de grafice, însă unele
variabile impun utilizarea numai a unei modalităţi de reprezentare grafică.
4
A. Isaic-Maniu, C. Mitruţ, V. Voineagu, “Statistică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2003

19
 La construirea graficelor trebuie, de asemenea, să se ţină seama de o serie de principii.
Titlul se trece deasupra graficului şi trebuie să exprime cât mai exact fenomenul la care se referă
datele. Dedesubt se trece sursa din care au fost preluate datele reprezentate, dacă acestea sunt
reale.
Se începe cu trasarea sistemului de axe perpendiculare. Pe grafic, pentru a facilita
repartizarea corectă a punctelor, se poate trasa o reţea de linii paralele verticale şi orizontale,
asemănătoare hârtiei milimetrice. De cele mai multe ori este necesară întocmirea unei legende,
care se aşează în dreapta graficului şi care explică simbolurile diferite care se regăsesc în grafic.
În cazul în care se uitlizează scări de reprezentare, trebuie explicate, de asemenea, alături de
grafic. De cele mai multe ori se folosesc scări uniforme, dar există şi situaţii în care scările sunt
neuniforme (ex: scara logaritmică, în care diviziunile corespund valorii logaritmice a datelor
care se reprezintă).
Dintre cele mai des utilizate tipuri de grafice fac parte:
- graficele care reprezintă figuri geometrice:
- diagrame de volum, pentru a ilustra valorile pe care le înregistrează indicatorul
la nivelul diferitelor unităţi statistice; se reprezintă câte o diagramă pentru fiecare unitate; în
funcţie de tipul variabilei / variabilelor, se pot grupa în:
- unidimensionale (cercuri, pătrate), pentru care valoarea indicatorului
este proporţională cu suprafaţa figurii geometrice;
- bidimensionale (dreptunghiuri), când se descompune un indicator pe doi
factori de influenţă, unul fiind proporţional cu lungimea dreptunghiului, iar celălalt cu lăţimea
sa; valoarea indicatorului este proporţională cu suprafaţa figurii geometrice;
- tridimensionale (paralelipiped cu baza dreptunghi), când indicatorul se
descompune pe trei factori de influenţă, unul fiind proporţional cu lungimea dreptunghiului
bazei, celălalt cu lăţimea sa, iar al treilea cu înălţimea paralelipipedului; valoarea indicatorului
este proporţională cu volumul figurii geometrice;
- diagrame de structură, pentru a reprezenta componenţa unei colectivităţi;
colectivitatea se reprezintă printr-o singură figură geometrică (cerc, pătrat, dreptunghi,
paralelipiped) şi este împărţită în părţi care corespund diferitelor segmente ale acesteia;
- diagramele prin benzi, în care benzile au baza pe axa ordonată, iar fiecare dintre
acestea are o lungime proporţională cu valoarea indicatorului;
- diagramele prin coloane, în care coloanele au baza pe axa abscisă, iar fiecare dintre
acestea are o lungime proporţională cu valoarea indicatorului;
- diagramele sectoriale şi radiale, pentru care se utilizează coordonate polare şi au ca
scop reprezentarea variaţiilor periodice ale unei variabile;
- în procesul prelucrării datelor statistice cu ajutorul metodelor analitice: histograme,
poligonul frecvenţelor, curba cumulativă a frecvenţelor (pentru serii de frecvenţe),
corelograme (pentru a reperzenta legătura dintre două variabile), cronograme (pentru seriile
cronologice) etc., ce vor fi prezentate pe larg în cadrul capitolelor următoare;
- cartograme, pentru seriile teritoriale, în care pe hartă se reprezintă haşuri sau se
colorează diferit anumite regiuni, în funcţie de valoarea indicatorului reprezentat;
- cartodiagrame, pentru seriile teritoriale, în care pe hartă se reprezintă diagrame de
volum sau structură diferite pe regiuni, în funcţie de valoarea indicatorului reprezentat.

20