Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Clasa: a IX-a E
Prof. diriginte:
Durata: 50 min
Competente generale: Manifestarea unui stil de viaţă favorabil schimbării şi adaptării la noi contexte de învăţare
şi de muncă.
Competenţe specifice: 1.1. Analizarea caracteristicilor personale semnificative pentru dezvoltarea încrederii în
sine
Obiective operationale:
O2: să prezinte propriile interese şi activităţi prin desen, aplicatii practice şi prin discuţii;
- materiale: foi de flip-chart, markere, creioane colorate, carioca, petale, planşe, coli A4, fişă de lucru,
cutii de carton, lână, nasturi, lipici, hârtie glace, hartie creponata,.
Scenariu didactic:
Etapele
Continutul informational al lectiei Strategia didactica
lectiei
Metode si Forme de
Dozare Activitatea dirigintelui Activitatea elevilor
procedee organizare
2.Anuntarea Comunica elevilor tema exacta a discutiei la care Receptioneaza tema Expunerea frontal
temei vor participa, cu obiectivele aferente: propusa
(2min) Modalităţi de dezvoltare a încrederii în sine
Subiectul: Micul meu portret
Andre Gide
Povestea vulturului
de James Aggrey,
Cândva, în timpul unei plimbări prin pădure, un bărbat găsi un pui de vultur. Il duse acasă şi îl închise în curtea găinilor. Micul
vultur învăţă curând să se hrănească şi să se poarte aidoma lor.
Intr-o zi, un naturalist ce avea drum prin partea locului îl întrebă pe stăpânul vulturului cum se face că regele tuturor păsărilor
se limitează la a trăi o viaţă de găina. “De vreme ce l-am hrănit şi l-am tratat ca pe o găina, nu a învăţat să zboare – îi răspunse el. Are
comportament de găina, aşa că nu mai este vultur.”“Totuşi – insista naturalistul – are inima de vultur, deci poate învăţa să zboare.”
După ce au mai discutat o vreme, cei doi căzură de acord să încerce să afle dacă vulturul putea zbura. Cu blândeţe, naturalistul
lua în brate vulturul şi-i spuse: “Aparţii cerului, nu pamântului. Intinde-ţi aripile şi zboară.” Vulturul era derutat căci nu ştia ce este.
Văzând găinile care ciuguleau nişte boabe pe jos, sări din bratele naturalistului şi li se alătură.
In ziua următoare naturalistul lua vulturul în braţe, urcă pe acoperişul casei şi îl îndemnă din nou: “Eşti vultur. Intinde-ţi aripile
şi zboară.” Vulturului îi era însă frică de lume şi de ceea ce nu ştia despre sine, aşa că sări din nou între găinile care ciuguleau.
In cea de-a treia zi naturalistul se trezi dimineaţă devreme, luă vulturul, îl duse pe un vârf de munte şi-l încurajă din nou
spunându-i: “Eşti vultur. Aparţii cerului aşa cum aparţii şi pământului. Acum întinde-ţi aripile şi zboară.” Vulturul privi în jur, privi
înapoi spre curtea găinilor şi privi spre cer însa nu zbură. Atunci naturalistul îl ridică în direcţia soarelui iar vulturul tremurând îşi
întinse încet aripile. In cele din urmă scoase un strigăt triumfator şi-şi luă zborul spre înaltul cerului.
E posibil ca vulturul să-şi amintească cu nostalgie de curtea găinilor şi chiar s-o viziteze uneori însă, din câte se ştie, nu s-a
mai întors să trăiască acolo. Era vultur chiar dacă fusese domesticit şi crescut ca o găina.