MINISTЕRUL ЕDUCАȚIЕI, CULTURII ȘI CЕRCЕTĂRII АL RЕPUBLICII

MOLDOVА
UNIVЕRSITАTЕА LIBЕRĂ INTЕRNАȚIONАLĂ DIN MOLDOVА

FАCULTАTЕА DRЕPT

CАTЕDRА DRЕPT PRIVAT

TEZA DE LICENȚĂ

POZIȚIA CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Autor
OHOTSCHI Alexandrina
____________________

Coordonator ştiinţific
BRIA Feodor
ma., lect. univ.
____________________

Admis spre susţinere „__” _________________ 2019

Şef catedră
MĂRGINEANU Lilea
dr., conf. univ.
________________

Chișinău – 2019
 CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................................
3

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ACCEPŢIUNEA DE CONSUMATOR

ȘI IMPORTANȚA ACESTUIA ÎN ECONOMIA MONDIALĂ..............................................6
1.1. Noțiunea de consumator și importanța acestuia........................................................................6
1.2. Evoluția istorică a consumerismului pe plan mondial............................................................10
1.3. Evoluția consumerismului în Republica Moldova..................................................................13

2. POZIȚIA CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA MONDIALĂ.....................................18

2.1. Protecția consumatorului la nivel european............................................................................18
2.2. Definirea și caracterizarea drepturilor consumatorului...........................................................22
2.3. Necesitatea protecției consumatorului în economia de piață..................................................26

3. LOCUL ŞI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN SOCIETATE...........................................31

3.1. Importanța consumatorului pentru economia Republicii Moldova........................................31
3.2. Rolul consumatorului pe plan economic european.................................................................35

ÎNCHEIERE.................................................................................................................................38

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................41

DECLARAŢIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONŢINUTULUI TEZEI DE

LICENŢĂ.....................................................................................................................................43

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Problematica protecţiei consumatorilor priveşte îndeosebi, aspecte

referitoare la sistemul de relaţii creat în cadrul pieţei, generat de confruntarea consumului cu
obiectul său, respectiv cu produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul de desfăşurare a
relaţiilor ofertant - consumator, respectiv gradul de libertate în care are loc derularea
fenomenelor de piaţă - jocul ofertei şi cererii, liberalizarea preţurilor, publicitatea comercială,
comportamentul personalului comercial, calitatea produselor etc.
Câmpul foarte larg de acţiune, în cadrul căruia puterea publică sau diverse organisme
neguvernamentale trebuie să intervină pentru a asigura o anumită protecţie socială, precum şi
natura deosebit de complexă a relaţiilor dintre ofertanţi şi consumatori, au pus societatea în
alertă, determinând-o să intervină prin diverse programe de protecţie a consumatorilor, cu largi
reverberaţii asupra întregului său sistem economico-social.
În acelaşi timp, agresivitatea practicilor comerciale, impactul stânjenitor al unei publicităţi
agresive, accentuarea artificială a calităţii produselor, lansarea neîntreruptă de noi modele, cu sau
fără justificare, precum şi a altor practici specifice pieţelor monopoliste sau oligopoliste, care
supun consumatorii unui adevărat asediu, au dus şi la apariţia unor mişcări de apărare a
consumatorilor.
Prin natura lor, asemenea mişcări îmbracă şi ele două aspecte - o luptă neviolentă a
consumatorilor sau un pachet de acţiuni ale respectivelor organizaţii - din care unul îmbracă
aceeaşi formă a programelor de protecţie.
În toate aceste situaţii, pachetele de acţiuni protecţioniste - fie ele ale puterii publice sau ale
organizaţiilor consumatoriste - sunt concretizate printr-o serie de obiective care au menirea să
asigure orientarea activităţii tuturor organismelor guvernamentale, neguvernamentale sau de
autoapărare formate de consumatori.
Stabilirea unor asemenea obiective implică, la rândul său, necesitatea ca, pe lângă
cunoaşterea problematicii generale cu care se confruntă puterea publică sau mişcările
consumatoriste, să se dispună şi de o capacitate corespunzătoare de interpretare a fenomenelor,
pentru a se putea discerne asupra multiplelor probleme cu care se confruntă şi a se stabili, pentru
fiecare domeniu, modalităţile de acţiune.
Aducerea în discuţie a problematicii privind protecţia consumatorilor, nu trebuie însă să
determine ignorarea altor aspecte care, desigur, în momentul de faţă apar ca deziderate, dar care,
în timp, trebuie să fie soluţionate, pentru a putea face într-adevăr pasul decisiv.

3
 Se are în vedere, în acest sens, pe de o parte, faptul că într-un mod mai general,
consumatorilor trebuie să li se asigure importante beneficii printr-o politică de piaţă bine definită,
care să le permită a dispune de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor în condiţiile
unei pieţe mai competitive, iar pe de altă parte, crearea contextului, în cadrul căruia este esenţial
să apară faptul că sunt recunoscute şi confirmate natura şi obiectivele specifice politicilor privind
consumatorii.
Mai mult, este necesar să se ajungă până acolo, încât obiectivele respectivelor politici
privind consumatorii să nu mai fie considerate ca subproduse ale politicilor de piaţă sau ale
politicilor concurenţiale, ci abordări de sine stătătoare, în cadrul cărora consumatorii să poată
vedea cadrul, căile şi instrumentele prin care drepturile le sunt protejate şi promovate la nivel
continental, sau mondial, în contextul politicilor globale promovate de statele europene sau din
alte zone ale lumii.
În consecinţă, abordările privind consumatorul vor trebui să fie considerate ca segmente ale
politicilor globale, dar conturate ca politici de sine stătătoare, cu obiective proprii, priorităţi
proprii şi instrumente proprii. Grija faţă de consumator trebuie să capete astfel legitimitatea
deplină a unor politici distincte şi autonome, funcţional integrate în cadrul celorlalte politici
promovate de societate.
Scopul şi obiectivele tezei.
Scopul cercetării efectuate rezidă în scoaterea în evidență a importanței protecției
consumatorilor, în vederea asigurării unei stabilități sociale și economice. Studierea evoluției
acestei ramuri vine să ne explice modul de formare a conceptului de consumator și evoluția
acestuia precum și a drepturilor acestuia, fapt ce ne permite să aplicăm corect normele de drept
în vederea protecției acestor instituții.
În vederea realizării acestui scop am înaintat următoarele obiective specifice temei
abordate:
1) analiza viziunilor înaintașilor în materie în vederea formulării conceptului de
consumator;
2) cercetarea aspectului evolutiv pe plan mondial a consumerismului;
3) fundamentarea etapelor de dezvoltare a consumerismului în Republica Moldova;
4) analiza sistemului de drepturi ale consumatorilor ce urmează a fi protejate;
5) cercetarea cadrului normativ european în vederea protecției drepturilor consumatorului;
6) analiza necesității de protecție a consumatorului în economia de piață;
7) cercetarea importanței consumatorului pentru economia Uniunii Europene și a
Republicii Moldova.

4
 Metodologia cercetării. Suportul metodologic şi informațional al cercetării conține
studiile naționale și internaționale referitoare la conceptele cercetate.
Pentru atingerea scopului şi realizarea obiectivelor stabilite pentru cercetarea dată, autorul a
utilizat metode și instrumente diverse, printre care: analiza, sinteza, analogia, analiza
comparativă, metoda abstracţiei ştiinţifice, clasificării, comparării, metoda inducţiei şi deducției,
diverse metode statistice, reprezentări grafice și tabelare, analiza evolutivă a evenimentelor şi
fenomenelor, modelarea economico-matematică și altele.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în cercetarea și dezvoltarea
conceptului de consumator, determinarea efectelor apariției și dezvoltării acestui concept pentru
dezvoltarea economiei.
Constatările teoretice și concluziile formulate în baza cercetării pot constitui o bază
consistentă pentru ulterioarele cercetări în domeniu, iar rezultatele cercetării pot fi integrate în
cadrul cursurilor universitare pentru instruirea studenților și masteranzilor la specialitățile cu
privat.
Sumаrul соmpаrtimentelоr.
Teza de liсență este struсturаtă după сum urmeаză: intrоduсere, două саpitоle, соnсluzii
generаle și bibliоgrаfie, соmpаrtimente саre аu fоst întосmite соnfоrm exigenţilоr regulаmentаre
stаbilite pentru асeаstă саtegоrie de luсrări.
În intrоduсere sunt аbоrdаte unele аspeсte generаle аle temаtiсii сe vin să justifiсe
асtuаlitаteа temei investigаte, este specificat scopul fundamental al lucrării precum și obiectivele
pretinse, deasemea este abordată importanța teоretiсă și valoarea aplicativă a lucrării, și în final
fiind descris pe scurt conținutul tezei.
Capitolul 1 vine să abordeze noțiuni introductive privind noțiunea de consumator și
importanța acestuia în domeniul economiei.
Capitolul 2 ține să abordeze poziția consumatorului în economia mondială, făcînd referire
la drepturile fundamentale ale acestuia care necesită a fi protejate.
Capitolul 3 constituie o sinteză generală a întregii cercetări ce încearcă să reliefeze
împortanța economică a consumatorului atît pe plan național cît și pe cel internațional.

5
 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ACCEPŢIUNEA DE CONSUMATOR ȘI
IMPORTANȚA ACESTUIA ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

1.1. Noțiunea de consumator și importanța acestuia în economie

În perioadele de modificări oamenii mereu s-au aflat confruntaţi cu probleme inedite. Etapa
pe care o parcurge actualmente societatea noastră - tranziţia către economia de piaţa, are un
aspect pe cât de complex pe atât de dificil. Întreprinzătorul obţine profitul scontat doar
satisfăcând necesităţile şi aspiraţiile consumatorului.
Ieşind din economia de comandă, subiecţii economici se confruntă cu realitatea
recunoscând că trebuie să se conformeze şi să-şi înțeleagă consumatorul de care depind
realizările sale. Dincolo de aspectele particulare orice analiză profundă asupra consumului ne
conduce inevitabil către vectorul acestuia care este consumatorul.
Cuvântul consumator provine din franceză consommateur şi înseamnă persoana care
consumă bunuri rezultate din producţie. Consumatorul este persoana fizică sau grupul de
personae fizice constituite în asociatii, care cumpără, dobandeşte, utilizează ori consumă produse
sau servicii, în afara activităţii sale profesionale [16].
Noţiunea de consumator a primit în literatura de specialitate două accepţiuni: una obiectivă
şi alta subiectivă. Potrivit celei obiective, consumator este toată lumea (producător, comercianţi,
agenţi economici în general, dobânditori de produse pentru uzul lor privat cât şi simpli trecători).
Potrivit definiţiei subiective, pentru ca o persoană să aibă calitatea de consumator, aceasta
trebuie să dobândească, să posede sau să utilizeze un bun în scop privat [19].
Noţiunea de consumator trebuie privită dintr-o perspectivă mai globală, căci consumatorul
este o parte a unei colectivităţi, având interese colective. Dimensiunea colectivă este chiar cea
care furnizează adevăratul scop al politicii de protecţie a consumatorilor. Pe de altă parte, grupul
consumatorilor este prin natura sa eterogen, statutul consumatorului aplicându-se fiecăruia dintre
noi [12].
Economia de piaţă este o modalitate evoluată, complexă şi eficientă prin care se realizează
cooperarea dintre partenerii economiei; este un sistem economic a cărui organizare şi funcţionare
se bazează pe proprietatea privată şi se realizează prin mecanismele pieţei, într-un cadru
reglementat legislativ.
Literatura de specialitate scoate în evidenţă interdependenţa dintre consumator şi agentul
economic, cei doi actori principali ai economiei de piaţă. De asemenea, se observă că atunci când

6
se vorbeşte de consumator se face referire la o persoană fizică ce consumă sau foloseşte în scop
neprofesional produse şi servicii oferite pe piaţă de producători, distribuitori şi furnizori.
În calitatea sa de purtător al cererii, consumatorul joacă un rol esenţial în cadrul
mecanismului de piaţă. El constituie, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor activităţilor
pe care agenţii economici le desfăşoară fie în calitate de producători, distribuitori sau prestatori
de servicii.
Consumul reprezintă un moment autonom relativ noțiunii de consumator, particular al
reproducţiei şi al vieţii sociale în general. El desemnează procesul obiectiv prin care, pe baza
rezultatelor economice absolute, societatea în ansamblul său, unităţile economice, instituţiile
sociale şi fiecare cetăţean în parte îşi satisface nevoile.
Totodată, consumul este elementul primordial al activităţii economice, acesta fiind cel care
declanşează şi stimulează activitatea economică, îndeplinind şi o funcţie de reglare permanentă
cantitativă şi calitativă a producţiei.
Ca practică şi experienţă socială, apariţia consumului ţine de existenţa vieţii omului. Pentru
a putea trăi, oamenii trebuie să consume, iar pentru a consuma este necesar să producă. Prin
urmare, perpetuarea vieţii umane determină, în mod obiectiv, permanenţa consumului şi implicit
a producţiei.
În analiza mecanismelor pieţei este mai larg răspândit termenul de consumator, ca element
caracteristic pentru procesul consumului. Consumatorul este orice subiect al cărui comportament
este îndreptat spre satisfacerea necesităţilor sale.
În orice fel de economie rolul consumatorului este de neînlocuit. Pentru teoria protecţiei
consumatorului interesează consumul neproductiv (final) al indivizilor (populaţiei).
Prin umare, consumul a fost şi rămâne un proces de graniţă care face legătura nu numai
între producător şi consumator, dar şi între activitatea economică şi cea socială în general.
Oferta producătorilor este determinată de cererea consumatorilor. Producătorii trebuie să
adapteze permanent performanţele şi preţurile produselor oferite la solicitarea consumatorilor.
Sunt astfel stimulaţi acei producători care se află cel mai aproape de nevoile de consum, şi
înainte de toate de raportul preţ-calitate. În acelaşi timp, consumatorul are un rol important în
stimularea concurenţei şi contribuie la îmbunătăţirea funcţionării pieţei prin alegerile pe care le
face, alegeri bazate pe informaţiile de care dispune [7].
Piaţa unică ofera consumatorilor europeni avantaje directe şi indirecte, drepturi şi
oportunităţi, între care opţiuni mai diverse şi preţuri competitive pentru multe produse şi servicii.
Încrederea consumatorilor în piaţa unică trebuie să fi e susţinută de standardele de calitate şi de
siguranţa produselor care circulă în cadrul UE. Dezvoltarea pieţei interne confera autorităţilor

7
comunitare un rol esenţial în managementul pieţei unice, în asigurarea aplicării şi respectării
legislaţiei privind comerţul liber în cadrul Uniunii.
Consumatorii au şi ei un rol activ în asigurarea funcţionării în condiţii bune a pieţei unice;
ei pot informa autorităţile responsabile în legătură cu orice problema cu care se confruntă şi în
acest fel interesele lor specifi ce pot fi protejate. Aceasta nu înseamnă că politicile UE au preluat
din regulile naţionale, ci doar se completează reciproc pe măsură ce pieţele continuă să se
extindă, căpătând o dimensiune europeană [15].
O condiţie indispensabilă pentru buna funcţionare a economiei de piaţă o reprezintă
orientarea întregii producţii de bunuri şi servicii către satisfacerea în cel mai înalt grad şi în mod
eficient a necesităţilor oamenilor şi ale societăţii în ansamblul său.
Deşi proclamă acest crez fundamental care consfinţeşte poziţia de suveran a
consumatorului, există numeroase motive pentru care în economia de piaţă apare necesitatea
protecţiei consumatorului, ca parte componentă a protecţiei sociale din orice ţară.
În condiţiile economiei de piaţă reale constatăm multe deficienţe ale mecanismului ce pot
afecta interesele consumatorilor conducând la diminuarea suveranităţii sale. Acestea sunt
determinate de faptul că nu mai există o libertate de alegere a consumatorilor care sunt supuşi
constrângerilor generate de producţia de masă, de clauzele contractelor standardizate şi de unele
manifestări monopoliste [27].
Totodată, probleme ridică şi transparenţa pieţei care nu este întotdeauna o realitate câtă
vreme ceea ce domină piaţa din acest punct de vedere este publicitatea al cărei scop îl constituie
promovarea vânzărilor, creştere volumului acestora şi nu furnizarea de informaţii.
În acelaşi timp, deficienţe serioase întâlnim şi în ceea ce priveşte securitatea produselor ori
accesul la justiţie şi respectarea intereselor consumatorilor în raport cu agenţii economici.
În prezent, consumatorul a devenit un partener real de piaţă ale cărui poziţii ocupate în
cadrul pieţei se consolidează pe măsura dezvoltării societăţii. Comportamentul de cumpărare al
consumatorilor afectează din ce în ce mai multe întreprinderi, organizaţii, organisme, instituţii;
de aceea consumatorului îi este acordată o atenţie din ce în ce mai mare.
Relaţiile complexe dintre agenţii economici generează aspecte din ce în ce mai diverse care
pot face obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor în mod eficent. Atât guvernele cât
şi alte organisme ce activează în domeniul protecţiei consumatorilor îşi stabilesc anumite
structuri şi domenii pentru programele lor de protecţie a consumatorilor. Însă, există anumite
domenii ale protecţiei consumatorilor asupra cărora s-au oprit toate guvernele, asociaţiile,
instituţiile şi organismele cu implicaţii în domeniul protecţiei consumatorilor.
Aceste domenii sunt [29]:

8
 1. Îmbunătăţirea consumului populaţiei prin politicile sociale ale statelor;
2. Asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite spre vânzare în cadrul pieţei;
3. Asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu cerinţele pieţei şi calitatea
produselor;
4. Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori;
5. Apărarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale agresive şi a publicităţii
mincinoase.
Cauzele care justifică implementarea unei politici ce are ca scop promovarea intereselor
consumatorilor sunt de natură economică şi socială. Acest fapt impune necesitatea acordării unei
priorităţi tuturor preocupărilor în domeniul dreptului şi politicii consumatorului datorită
constatării că funcţionarea corectă a pieţei este împiedicată în mod semnificativ de eşecurile şi
distorsiunile din funcţionalitatea ei.
Deoarece consumatorii nu dispun de resurse suficiente şi nici nu desfăşoară o activitate
sistematică de cunoaştere a nevoilor şi trebuinţelor reale, a modurilor în care ele trebuie
satisfăcute, agenţii economici oferă spre vânzare produse şi servicii care sunt destinate să
satisfacă anumite nevoi (fizice, sociale, intelectuale) iar prin metode şi tehnici de marketing
desfăşoară activităţi de promovare şi convingere a consumatorilor privind utilitatea acestora [31].
În timp ce pe agentul economic, profitul este cel care il ghideaza în acrivitatea sa, pe
consumator îl interesează satisfacerea în cel mai înalt grad a trebuinţelor sale.
Prin resursele lor economice, informaţionale, umane şi mai ales prin structurile
organozatorice, agenţii economici fie determină, fie influenţează deciziile juridice (elaborarea şi
adoptarea de acte normative) şi administrative care privesc faptele sau fenomenele economice,
obţinand astfel reguli de joc care să îi avantajeze.
Consumatorii şi agenţii economici se află întrun raport dezechilibrat în defavoarea
consumatorilor, chiar dacă ei sunt originea şi punctul final al activităţii agenţilor economici.
Totuşi, agenţilor economici nu le poate fi indiferentă nici configuraţia consuamtorilor, nici
comportamentul acestora. În acest fel, nivelul de informare şi educaţie a consumatorilor are un
rol deosebit de important deoarece, dacă aceasta este scăzut sunt avantajaţi agenţii economici
care le oferă produse şi servicii de calitate inferioară sau necorespunzatoare, deoarece aceşti
consumatori nu fac alegerea din prisma calităţii sau raportului calitate-preţ, cumparând acele
produse care au preţul mai mic.
Cand nivelul de educare şi informare este ridicat, sunt avantajaţi agenţii economici care
oferă produse şi servicii de calitate superioară, chiar dacă ele sunt furnizate pieţei la preţuri mai
ridicate.

9
 Nivelul de informare şi educare a consumatorilor joacă un rol deosebit de important şi
pentru concurenţa dintre agenţii economici, deoarece când acest nivel este scăzut este favorizată
creşterea concurenţei neloiale, iar cand nivelul educaţional este ridicat se favorizează creşterea
concurenţei loiale.
Nivelul veniturilor consumatorilor are şi el o importanţă deosebită pentru agenţii
economici. Când acesta este ridicat, creşte atât cantitatea de produse şi servicii cumpărate pe
piaţă, cât şi ponderea acelora de calitate superioară. Când este scăzut, scade atât cantitatea de
produse şi servicii cumpărate pe piaţă, cât şi ponderea celor de calitate superioară.
Agenţii economici ar trebui să poată fi convinşi să ofere fonduri pentru activităţile de
informare, consiliere, educare a consumatorilor şi chiar să participe activ şi direct la realizarea
lor; în acest fel relaţia dintre agenţii economici şi consumatori poate şi trebuie să fie de
parteneriat [32].
De asemenea, trebuie realizate studii şi cercetări în vederea cunoaşterii cât mai exacte a
caracteristicilor principale ale agenţilor economici şi ale consumatorilor, ca actori ai pieţei.
În concluzie, relaţiile dintre agenţii economici şi consumatori au adesea o natură
contradictorie, fiind construite pe raport dezechilibrat ce se manifestă între aceştia, dar ar putea
deveni relaţie de parteneriat prin care să se rezolve interesele opuse ca tendinţe ale acestora,
inclusiv situaţiile conflictuale, astfel încat fiecare să obţina ceea ce doreşte.

1.2. Evoluția istorică a consumerismului pe plan mondial

În economia modernă scopul oricărei activităţi economice nu mai este doar obţinerea
profitului ci şi satisfacerea cât mai bună a nevoilor consumatorilor. Pentru a cunoaşte cu
exactitate care este reacţia consumatorilor în urma posesiei şi consumului unui produs, respectiv
pentru a şti cu exactitate dacă individul sau subiectul analizat este sau nu mulţumit de calitatea
produlusului/serviciului achiziţionat, un agent economic efecetuează studii de piaţă respectiv
testează gradul de satisfacţie al consumatorului.
Analiza comportamentului consumatorului şi a gradului de satisfacţie a acestuia nu mai
este o activitate izolată, un proces de sine stătător. Schimbările care au loc în irerarhia valorilor
sociale ale individului au antrenat un process complex ce este parte a vieţii sociale,
contemporane proces ce poartă denumirea de mişcare consumeristă.
Consumerismul este un protest al consumatorilor îndreptat spre injustiţiile percepute în
activitatea de marketing a firmelor dar şi o serie de mişcări şi acţiuni menite să remedieze aceste
inujustiţii [27].

10
 Consumerismul contemporan include trei arii largi de insatisfacţi ale consumatorilor dar şi
de eforturi specifice remedierii situaţiei. Accentul cel mai important care se pune azi pe
consumerism include disfuncţionalităţi directe în relaţia cumpărător – vânzător respectiv cele
între consumatori şi firme de afaceri. A doua arie de disfuncţionalităţi depăşeşte sectorul
afacerilor. Astfel consumerismul se extinde la toate organizaţiile chiar dacă acestea activează în
alte sectoare decât cel al afacerilor (spitale, şcoli şi agenţii guvernamentale). A treia arie a
consumerismului se referă la impactul direct pe care o relaţie între două unităţi sociale (o
persoana, o afacere etc.) o are asupra unei a treia unităţi sociale [13].
De exemplu consumatorul doreşte să cumpere oţel de la producator, dar în procesul de
producţie al oţelului producătorul poluează un rău care aparţine unei terţe persoane şi care este
utilizat de aceasta cu două destinații pescuit şi înot. Cu alte cuvinte un schimb sau o afacere între
două pesroane riscă să creeze probleme unei a treia persoană ( sau unui grup întreg).
Scopul mişcării consumeriste este de a aduce consumatorilor poziţii cel putin egale cu
ofertantul. Mişcarea este una sociala cu nuanţe politice iar aspectele economice sunt folosite doar
ca instrument. Mişcarea consumeristă pune accentual pe: dreptul la asociere, dreptul la
organizare şi dreptul la un mediu ecologic.
Părintele mişcării consumeriste este considerat juristul american Ralph Naden care a atacat
în instanţă pe marii producători de automobile din SUA. Celebra sa carte “Nesiguranţa la orice
viteză. Pericolele proiectate în automobilele americane” a devenit baza ideeologică a mişcării
consumeriste.
Consumerismul este un fenomen mult mai amplu în raport cu consumatorismul, el fiind
sinonim cu cel de “mişcare consumatoristă”, adică exprimă un proces complex de organizare şi
coordonare a tuturor acţiunilor care au drept ca scop influenţarea consumatorilor, respectiv:
educarea, informarea, prezentarea acestora a drepturilor pe care le au şi care le sunt recunoscute
de forurile interne şi internaționale, relatarea de către conusmatori a numeroaselor încălcări ale
regurilor ce vizeză protecţia lor precum şi amenzile aplicate celor care s-au făcut vinovaţi,
ocrotirea sănătăţii şi garnatarea securităţii consumatorilor, asigurarea accesului lor la
organismele judiciare. Toate aceste elemente sunt componente ale mişcării consumeriste [9].
Consumerismul este definit şi drept un protest al consumatorilor faţă de injustiţiile
percepute în afaceri, fiind totodată o cerinţă a acestora de a remedia aceste probleme. Prin natura
sa mişcarea de apărare a drepturilor consumatorilor reprezintă:
a) o luptă conştientă a consumatorilor care îndeamnă la grupare şi exprimare nonviolentă în
cadrul unui stat de drept, a nemulţumirilor faţă de oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă;

11
 b) o acţiune sau pachet de acţiuni ale puterilor publice şi profesionale ce rezultă ca urmare
a conştientizătii necesităţiilor privind lupta împotriva unor practici abuzive din cadrul pieţei.
La stabilirea unui cadru al mişcării consumeriste pot concura urmatoarele preocupari [8]:
1) cunoaşterea nevoilor reale ale consumatorilor;
2) apărarea intereselor tuturor categoriilor de consumatori;
3) diminuarea dezechilibrelor dintre diferitele categorii de consumatori în domeniile
economic, educaţional şi ale respectarii clauzelor convenite;
4) asigurarea dreptului de a avea acces la produse care să nu prezinte nici un risc pentru
sănătate şi securitatea fiecărui consumator;
5) preocuparea pentru promovarea corectă, echitabila şi susţinută a dezvoltării economice
şi sociale.
În prezent marketerii, industria, guvernul dar şi publicul ţărilor dezvoltate (în special SUA
care are cea mai puternică mişcare consumeristă) sunt conştienţi de impactul consumerismului
asupra economiilor naţionale şi a bunăstării generale.
Marketerii au înteles cum aceste variabile consumeriste (tehnici consumeriste) afectează
deciziile pe care le iau. În ultimii ani, marketerii şi publicul asistă la o creştere a activităţiilor
consumeriste. Boicoturile şi nemulţumirile maselor sunt tehnici consumeriste specifice care
devin din ce în ce mai numeroase odata cu trecerea anilor. Însă, firmele nu pot să rezolve în
totalitate nemulţumirile şi solicitarile consumatorilor [9].
În Statele Unite ale Americii şi nu numai, unele firme au creat posturi pentru ocuparea
funcţiei de “manager al cercetării politicilor publice” în vederea monitorizării permanente a
schimbarilor în mediul social, respectiv al studierii impactului acestei fluctuaţii asupra activităţii
firmei.
Mişcarea de apărare a drepturilor consumatorilor este în plină afirmare în ţările puternic
dezvoltate din punct de vedere economic şi cu o autentică democraţie.
În SUA şi Suedia mişcarea consumeristă s-a impus deja în faţa autorităţilor,
materializându-se în diverse influenţe exercitate asupra administraţiei publice.
În Canada, Anglia şi Japonia fenomenul se manifestă sub forma unei largi mişcări populare
cu un număr mare de aderentişi în continua creştere.
În Franţa mişcarea de apărare a drepturilor consumatorilor îmbracă uneori forme mai dure
cum ar fi boicoturile de produse sau grevele consumatorilor.
Consumerismul este astăzi la nivel mondial în faza de maturitate a ciclului său de viaţă. În
trecut industria consumeristă era alcătuită din câteva organizaţii interesate în primul rînd de
elaborarea unei legislaţii care să apere consumatorii. În ţările foarte evoluate această industrie s-a

12
transformat într-o reţea imensă de organizaţii şi instituţii care încearcă fiecare în cel mai lesne
mod posibil să servească interesele consumatorilor.
Eforturi importante orientate în direcţia remedierii problemelor consumeriste au fost
realizate prin acţiuni conjugate ale consumatorilor, guvernelor şi organizaţiilor de business.
Toate acestea sunt rezultatul efortuilor depuse atât de firmele mari, cât şi de cele mici. Astfel
consumerismul rămâne o mişcare sociala menită să rezolve problemele crescânde ale
consumatorilor şi producătorilor.
Consumerismul este considerat astăzi drept o activitate practică, ca urmare este un domeniu
cu foarte puţine publicaţii teoretice. Strategiile concrete adoptate de fiecare stat în vederea
susţinerii şi soluţionării problemelor consumeriste nu au un caracter fix şi standardizat.
Republica Moldova este o ţară în care mişcarea consumeristă este sufocată încă de birocraţie,
dezinteres, haos, corupţie, ca urmare nu a avut prilejul să se dezvolte. Aceasta este şi cauza lipsei
interesului de aprofundare acestui domeniu extrem de actual pentru o economie în curs de
dezvoltare, şi nu numai: promovarea intereselor consumatorilor [11].
Mişcarea consumeristă este vitală pentru promovarea şi apărarea drepturilor
consumatorilor. Ea nu şi-a încheiat şi nu işi va incheia niciodată misiunea istorică de a impune
parlamentelor şi guvernelor să ia măsuri legislative şi administrative în această direcţie.

1.3. Evoluția consumerismului în Republica Moldova

În vreme ce consumerismul internaţional trece printr-o nouă etapă, care îi oferă

consumatorului mai multe drepturi, libertăţi, dar şi responsabilităţi de o mai mare anvergură,
consumatorului din Republica Moldova îi revine o misiune cu mult mai grea, deoarece într-o
perioadă scurtă de timp urmează să se integreze în mişcarea consumeristă europeană.
Realitatea creată în rezultatul tranziţiei la economia de piaţă a introdus consumatorul într-o
situaţie iniţial total incomprehensibilă vis-à-vis de drepturile pe care acesta le are. Nesiguranţa şi
deruta crează obstacole psihologice la adresarea în instanţa de judecată în cazul încălcării
dreprurilor consumatorului.
Având drept premisă schimbările benefice care au loc în mediul autohton, atenţia care se
acordă de către stat implementării unor programe cu caracter protectiv şi implicarea din ce în ce
mai intensă a organizaţiilor nonguvernamentale în acţiuni profilactice şi reparatorii, putem
afirma cu certitudine că consumerismul, la ora actuală dispune de pârghiile necesare pentru a
asigura o protecție eficientă a consumatorului [23].

13
 Prin urmare, protecţia consumatorilor este o politică de stat relativ recentă, mai ales în
Republica Moldova, care a apărut ca răspuns la situaţia în care se găseşte consumatorul în faţa
unei abundenţe de bunuri şi servicii pe o piaţă în continuă expansiune, care, în afară de
avantajele pe care i le oferă, îi creează şi multiple dificultăţi.
Consumatorul nu mai este cumpărătorul de altădată, care achiziţiona bunuri de pe o piaţă
de mici dimensiuni sau fabricate în serie, dar el s-a transformat într-un element al consumului de
masă, făcând obiectul campaniilor publicitare şi al presiunilor exercitate de grupuri de
producători şi distribuitori, care controlează şi determină funcţionarea pieţei [28].
Consumatorul nu mai joacă rolul de echilibru în raporturile de consum. El a devenit o
unealtă de care producătorii (distribuitorii, transportatorii, comercianţii etc.) se folosesc pentru a
obţine profituri cât mai ridicate pentru un produs sau un serviciu necorespunzător.
Pe de altă parte, necesitatea derulării cu rapiditate a schimburilor comerciale a impus
standardizarea contractelor, apariţia contractelor-tip, astfel încât principiile tradiţionale aplicabile
contractului, adică autonomia de voinţă şi egalitatea părţilor contractuale nu îşi mai găsesc locul
în noua eră a societăţii de consum. Consumatorul nu mai negociază încheierea contractului şi,
dacă ar putea-o face, el nu are competenţa juridică şi tehnică necesară, nu deţine informaţiile
utile înţelegerii factorilor susceptibili a-i ghida alegerea. El nu are decât o alternativă: să fie de
acord sau nu cu contractul pe care profesionalul i-l propune [14].
Starea de neputinţă în care se găseşte consumatorul în relaţia lui cu agentul economic,
imposibilitatea financiară şi juridică de a se confrunta cu acesta de pe poziţie de egalitate impun
protecţia părţii slabe, a consumatorului, prin elaborarea unei legislaţii speciale ce ar reglementa
mecanismul de protecţie a consumatorilor în ansamblu.
Axându-ne pe legislaţia Republicii Moldova din domeniul respectiv, protecţia
consumatorului înseamnă [3]:
a) protecţia împotriva riscurilor susceptibile de a afecta viaţa, sănătatea, ereditatea şi
securitatea consumatorilor;
b) protecţia împotriva riscurilor care ar putea aduce atingere intereselor economice ale
consumatorilor;
c) asigurarea reparării prejudiciilor suferite de consumatori;
d) informarea şi educarea consumatorilor;
e) organizarea şi reprezentarea consumatorilor în scopul apărării intereselor lor.
Ca ţară ce promovează politica protecţiei consumatorilor, în fiecare an în Republica
Moldova, la 15 martie, se sărbătoreşte, ca peste tot în lume, „Ziua Consumatorului”. Diverse
instituţii organizează seminare, conferinţe, mese rotunde, cu tematici care vizează domeniul.

14
Apar legi şi acte normative noi. Totodată, s-au fortificat legăturile de conlucrare între organele
puterii de stat şi societatea civilă.
La ora actuală, în Republica Moldova sunt în vigoare multiple legi şi acte normative cu
aplicabilitate deplină sau parţială în sfera protecţiei consumatorului. Fiecare domeniu cu care
vine în contact cetăţeanul Republicii Moldova, în calitatea sa de consumator, are o serie de
reglementări care apără drepturile şi diversele interese ale acestuia. Fie că este vorba despre
sănătate, comercializarea produselor şi serviciilor sau repararea prejudiciilor, se poate afirma cu
certitudine că există un cadru juridic funcţional şi adecvat multitudinii de probleme specifice
mediului autohton.
Totodată, se fac demersurile necesare pentru racordarea legislaţiei naţionale la cea a
Uniunii Europene. Direcţiile procesului de armonizare juridică sunt: calitatea produselor,
siguranţa consumatorului, etichetarea, reglementarea activităţii de protecţie a consumatorului în
sfera comerţului şi alimentaţiei publice.
Aşadar, la momentul actual Republica Moldova dispune deja atât de un cadru juridic, cât şi
de un cadru instituţional care stau la straja protecţiei drepturilor consumatorilor.
Legea supremă a Republicii Moldova, prin prevederile sale, asigură respectarea şi ocrotirea
persoanei, aceasta fiind îndatorire primordială a statului. Constituţia Republicii Moldova, Statul
asigură dreptul fiecărui cetăţean de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop, statul
publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative [1].
Referitor la protecţia consumatorilor, menţionăm faptul că această problemă este legată şi
condiţionată direct de realitatea economică. În această ordine de idei, Constituţia Republicii
Moldova prevede expres că piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de
bază ai economiei.
Începând cu 1 octombrie 2003 a intrat în vigoare noua Lege privind protecţia
consumatorilor din Republica Moldova. Superioritatea netă a actualei legi faţă de cea din 1993,
atât din punctul de vedere al conţinutului, cât şi al transpunerii lui în practică, a dinamizat
activitatea în domeniu şi a mărit coeficientul de încredere a consumatorilor în sistem [2].
Racordarea articolului 5 (privind drepturile fundamentale) la „Principiile directoare privind
protecţia consumatorilor” ale ONU reprezintă un prim pas spre ajustarea legislaţiei naţionale la
legislaţia internaţională de profil [6].
De asemenea, în noua lege, pe lângă Codul Contravenţional în redacţie nouă, apar sancţiuni
pentru încălcări pe care cea veche nu le pedepsea (fabricarea şi comercializarea produselor
falsificate şi periculoase pentru viaţă şi sănătate, comercializarea produselor cu termen de
valabilitate expirat etc).

15
 Totodată, s-au clarificat termenii de bază, excluzându-se o serie de ambiguităţi ce puteau da
naştere la echivocuri din punct de vedere juridic.
După cum am precizat anterior, acquis-ul comunitar în domeniu este extrem de vast. Fără
îndoială, protecţia consumatorului are ca punct de plecare consumatorul. Totuşi, dacă analizăm
această problemă din punctul de vedere al aplicabilităţii, se impun două delimitări: protecţia
privită ca drepturi ale consumatorului în sine şi protecţia privită ca obligaţii ale producătorului,
vânzătorului şi prestatorului în ceea ce priveşte realizarea drepturilor. În plus, de multe ori,
consumatorul este un beneficiar care „recepţionează” consecinţele activităţilor proiectate de
prestator. Pentru el, multe din aceste activităţi au un caracter invizibil sau mai puţin vizibil. De
exemplu, consumatorul va aprecia cel puţin la un nivel elementar calitatea apei dintr-o piscină,
dar pentru prestator aceasta se traduce printr-o serie de caracteristici concrete: pH-ul, conţinutul
de clor, numărul de bacterii etc. [15].
Din punctul de vedere al consumatorului, protecţia ar putea fi împărţită în funcţie de fazele
consumului: protecţia în faza de alegere a produsului, protecţia în faza de cumpărare a
produsului şi protecţia în faza de consum propriu-zis.
În fiecare din aceste faze, protecţia consumatorului trebuie să facă referire la componentele
de bază ale produsului: denumirea şi marca producătorului, denumirea importatorului, adresa
acestora (numărul de telefon, după caz), despre masa/volumul, lungimea, aria, principalele
caracteristici calitative, compoziţia, eventualele riscuri, despre modul de utilizare, de păstrare,
despre contraindicaţii, precum şi despre valoarea energetică şi nutritivă a produselor alimentare
preambalate; neindicarea ţării producătoare, a termenului de garanţie, duratei de funcţionare,
termenului de valabilitate şi a datei fabricării, în conformitate cu reglementările tehnice şi
standardele naţionale în vigoare.
Astfel, implementarea acquis-ului comunitar în Republica Moldova presupune atât
adoptarea de acte normative care să alinieze reglementările legislaţiei noastre la standardele
existente în EU, cât şi punerea în aplicare a respectivelor reglementări [23].
Negocierile în vederea aderării vizează atât aproximarea legislativă, cât şi evaluarea
capacităţii administrative şi instituţionale de aplicare a legislaţiei adoptate şi armonizate.
Legea privind protecţia consumatorului subliniază că libertatea de a alege este un drept
esenţial al consumatorului.
În concluzie menţionăm că protecţia consumatorului rămâne în continuare o problemă
delicată pentru toate ţările, inclusiv pentru Republica Moldova, chiar dacă Uniunea Europeană
face mari eforturi de a reglementa toate domeniile şi a acoperi eventualele „goluri” legislative,
astfel încât motivul pentru care consumatorul ocupă locul central într-un studiu de drept

16
internaţional privat este dobândirea de către acesta a unei vocaţii internaţionale, ceea ce denotă
că dezvoltarea tehnologică i-a permis accesul pe piaţa internaţională.
Astfel, libera circulaţie a persoanelor dintr-un stat în altul, dezvoltarea turismului mondial,
a pieţei internaţionale a muncii au determinat contactul consumatorului cu diferite sisteme de
drept, l-au transformat în subiect al raporturilor de drept internaţional privat.

17
 2. POZIȚIA CONSUMATORULUI ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

2.1. Protecția consumatorului la nivel european

Istoria protecţiei consumatorilor la nivel european, ca fenomen socio-economic, este nu

doar una complexă, fiind o oglindire a evoluţiei societăţii occidentale către un grad mai înalt de
funcţionare democratic, ci şi un model pentru consumatorii din Republica Moldova.
Comunitatea Europeană a fost creată prin Tratatul de la Roma în anul 1957. Acest tratat
urmărea şi constituirea unei pieţe comune precum şi armonizarea politicilor economice ale
statelor membre pentru a asigura o dezvoltare economică echilibrată în întreaga zonă, o
expansiune continuă şi armonioasă, o stabilitate accentuată, o creştere accelerată a standardelor
de viaţă dar şi relaţii mai strânse între ţările ce vor alcătui viitoarea Uniune Europeană [4].
Comunitatea şi-a propus şi implementarea unei pieţe interne complet libere. Liberul schimb
al bunurilor, serviciilor şi forţei de muncă reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale
înfiinţării unei pieţe comune. Pentru a asigura schimbul liber între statele membre, Tratatul
Comunităţii prevedea că restricţiile cantitative asupra importurilor şi măsurile care au un efect
echivalent vor fi interzise, cu condiţia că acestea să nu contravină altor prevederi [4].
Tratatul de la Roma nu menţiona protecţia consumatorilor printre elementele componente
ale politicii generale ale Comunităţii Europene. Această omisiune se explică prin aceea că în acel
moment, prioritar pentru cele 6 ţări vest europene comunitare, Franţa, Italia, Belgia, Olanda,
Luxemburg şi R.F. Germania, la 10 ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial era
asigurarea cantităţii, abundenţei produselor şi serviciilor oferite pe piaţă şi nu calitatea, siguranţa
şi preţul lor.
Abia în anul 1972 când obectivul asigurării abundenţei fusese atins şi depăşit, ţările
comunitare au convenit în cadrul întâlnirii de la Paris că îmbunatăţirea condiţiilor de viaţă
implică ocrotirea sănătăţii şi asigurarea securităţii consumatorilor, precum şi protecţia intereselor
lor economice. Acest eveniment constituie începutul unei noi sensibilităţi europene cu implicaţii
majore: dreptul consumatorilor de a fi protejaţi. Întreaga activitate ulterioară a ţărilor comunitare
a marcat numeroase iniţiative cu precădere în sensul promovării intereselor consumatorilor.
Iniţierea unei politici de protecţie a consumatorilor în cadrul Comunităţii Europene a
debutat formal în 1975 prin adoptarea primei Rezoluţii a Consiliului. Prin aceasta se recunoştea
că, în cadrul Comunităţii Europene trebuie acordată o atenţie mai mare nevoilor consumatorilor
şi se nominalizau urmatoarele cinci drepturi fundamentale [22]:
a) promovarea intereselor economice;

18
 b) ocrotirea sănătăţii şi garantarea securităţii;
c) informarea şi educarea consumatorilor;
d) reprezentarea consumatorilor;
e) despăgubirea prejudiciilor.
În lipsa unui cadru legislativ în domeniu în primii 10 ani care au urmat adoptării în anul
1975 a primului program referitor la protecţia consumatorilor, au fost aprobate o serie de
directive care reglementau siguranţa produselor cosmetice, etichetarea alimentelor, reclama
înşelătoare, responsabilitatea producatorilor şi distribuitorilor pentru produsele defectuoase,
vânzările pe credit şi unele aspecte ale calităţii produselor textile şi ale medicamentelor.
În anul 1978, ISO (Oranizația Internațională pentru Standartizare) a înfiinţat Comitetul
pentru Politica Consumatorilor (COPOLCO) cu rol consulativ în ceea ce priveşte studierea
mijloacelor prin care consumatorii să fie ajutaţi să beneficieze de standardizare şi să participe la
activitatea de standardizare naţională şi internaţională, promovarea din perspectiva standardizarii
a informării, formării şi protecţiei consumatorilor, facilitarea schimbului de experienţă privind
participarea consumatorilor la activitatea de standardizare naţională şi internaţională, asigurarea
unei legături permanente cu comitetele ISO ale căror lucrări se referă la subiecte ce prezintă
interes pentru consumatori [24].
În anul 1981 a fost adoptat un al doilea program care a avut ca rezultat o serie de Directive
Europene privind protecţia consumatorilor în domenii cum ar fi: publicitatea înşelătoare,
comerţul la distanţă, creditul de consum, serviciile oferite de ageţiile de turism etc.
În anul 1985, Comisia Europeană a emis o serie de mandate de completare a pieţei comune
prin care se dezvoltă un program pentru îndepărtarea barierelor de orice fel care se opuneau
comerţului între state şi, a urmărit concomitent armonizarea regurilor şi a legislaţiei necesare
constituirii unei veritabile pieţe libere. Aceste mandate consideră ocrotirea sănătăţii şi garantarea
securităţii consumatorilor ca o prioritate maximă, menţinându-se şi progresul în ceea ce priveşte
consolidarea protecţiei consumatorului prin adoptarea unei legislaţii unitare la nivel comunitar
[30].
Concentrându-se asupra necesităţii de a armoniza legislaţiile naţionale ale statelor membre,
Comisia Europeană a dezvoltat o legislaţie proprie generalizată în domeniu siguranţei
consumatorilor, care nu urmareşte restrângerea iniţiativei naţionale, regionale sau locale, ci o
coordoneaz şi completează.
Tratatul de la Roma a fost completat în anul 1986 prin Actul Unic European care a avut un
impact deosebit de important în ceea ce priveşte extinderea posibilităţilor autorităţilor
comunitare de a adopta măsuri de protecţie a consumatorilor. Cercetările cuprinse în Actul Unic

19
se referă pe de o parte, la constituirea şi funcţionarea Pieţei Interne, iar pe de altă parte la
recomandarea că, în ceea ce priveşte protecţia consumatorului, organismele europene să ia drept
baza un nivel înalt de protecţie [5].
Absenţa unei baze legale concrete a determinat fundamentarea majorităţii iniţiativelor
comunitare din perioada respectivă în domeniul protecţiei consumatorilor pe necesitatea
constituirii pieţei interne. Funcţionarea Pieţei Interne este condiţionată de organizarea condiţiilor
referitoare la protecţia consumatorilor existente în diferitele state membre şi aceasta pentru că
diferenţele legislative în acest domeniu, pot crea bariere foarte puternice şi distorsiuni
concurenţiale incompatibile cu buna funcţionare a pieţei interne.
Prima bază legală a promovării unei politici de apărare a intereselor consumatorilor s-a
creat însa abia în anul 1987 odata cu adoptarea Actului Unic. Prin aceasta se cerea Comisiei să
asigure un nivel ridicat de protecţie şi promovare a intereselor consumatorilor în domeniul
ocrotirii sănătăţii, al siguranţei mediului înconjurator şi al protecţiei consumatorilor ca
fundament al propunerii de adoptare a unei legislaţii unitare pe Piaţa Interna.
Această prevedere a fost consolidată prin Titlul XI al tratatului Uniunii Europene din anul
1992, care se referea exclusiv la protecţia consumatorilor. Sarcina principală a autorităţilor
comunitare a constat în asigurarea unui nivel ridicat de apărare a intereselor consumatorilorin
contextual existenţei unei pieţe unice fără frontiere, dându-se însa drept statelor membre să
stabilească niveluri naţionale şi mai ridicate decât cele prevazute de Uniune cu condiţia ca ele sâ
nu îngrădească comerţul interstatal.
Însăşi constituirea Pieţei Interne are ca obiectiv prioritar îmbunătăţirea protecţiei
consumatorilor: o politică bine definită cu privire la Piaţa Internă va asigura consumatorilor
avantaje importante prin aceea că le oferă posibilitatea unei alegeri diversificate a produselor şi
serviciilor prezente pe o piaţă mai competitivă. Pentru reuşita constituirii unei veritabile pieţe
fără frontiere este esențial ca obiectivele şi conţinutul politicii consumatorilor să fie recunoscute
şi tratate ca atare şi nu ca un subprodus al politicii pieţei interne sau a concurenţei.
În anul 1993, Tratatul de la Maastricht menţionează principiul ajutorării, conform căruia
scopul acţiunilor comunitare il constituie completarea şi nu substituirea autorităţilor naţionale,
regionale sau locale în ceea ce priveşte apărarea drepturilor consumatorilor [4].
În prezent, Uniunea Europeană concepe politica protecţiei consumatorilor ca o doctrină de
sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi mijloace proprii specifice. Această orientare este
recunoscută în Articolul 129A al Tratatului de la Maastricht care legitimează pe deplin caracterul
distinct şi autonom al politicii faţă de consumatori şi o recunoaşte ca parte integrantă a politicii
generale privind piaţa interna [4].

20
 Pe plan instituțional, promovarea intereselor consumatorilor, ca parte integrantă a unei
politici care are în centru bunăstarea cetăţenilor – este susţinută de înfiinţarea în anul 1989 a
Serviciului de Politici al Consumatorului, ca organism autonom şi ca parte componentă a
Comisiei Europene.
În anul 1995, serviciul a devenit un directorat general, respectiv Direcţia XXIV – Politici
ale Consumatorului, având ca atribuţii să asigure ca interesele consumatorilor sunt luate în
considerare, să întărească transparent piaţa, sa îmbunătăţeasca siguranţa produselor oferite
consumatorilor pe piaţa Uniunii Europene, să întăreasca încrederea consumatorilor, să dezvolte
un sistem de dialog între Comisiile şi organizaţiile care îi reprezintă pe consumatori. Direcţia
reprezintă expresia interesului constant al Uniunii Europene pentru îmbunătăţirea poziţiei
consumatorilor europeni pe piaţă. În prezent aceasta s-a transformat în Direcţia Generală pentru
Sănătate şi Consumatori (DGSANCO) [33].
Tot în anul 1995 a fost înfiinţată Asociaţia Europeană pentru Coordonarea Reprezentării
Consumatorilor în Activităţile de Standardizare (ANEC). Organizaţiile de standardizare i-au în
considerare în activitatea de elaborare a standardelor şi drepturile fundamentale ale
consumatorilor, în sensul că specificaţiile tehnice referitoare la securitatea produselor răspund
dorinţei consumatorilor de a fi protejaţi împotriva pericolelor pentru sănătatea şi siguranţa lor.
Respectarea dreptului de informare asupra calităţii şi securităţii produselor, prin specificaţii
tehnice corespunzătoare reprezintă un element esenţial pentru comportamentul consumatorilor pe
piaţă.
Armonizarea internaţională a standardelor de produse reprezintă un mare avantaj pentru
libertatea de alegere a consumatorilor, iar standardizarea contribuie la diferenţierea produselor,
având şi un impact pozitiv asupra raportului calitate-preţ. Standardele internaţionale asigură un
cadru adecvat pentru o piaţă mondială deschisă iar consumatorul profită astfel de concurenţa
dintre furnizorii de produse.
Deşi la început Comunitatea Europeană a fost creată doar cu scopul de a realiza o integrare
economică, pe parcursul existenţei sale a rezultat că eliminarea tarifelor şi a barierelor
intercomunitare constituie principala problemă de rezolvat, la care însă se adaugă îngrijorarea
Comunităţii în privinţa protecţiei consumatorilor.
Dacă legislaţiile naţionale în domeniul protecţiei consumatorilor prezintă diferenţe
semnificative, în lipsa unei uniformităţi legislative poate împiedica procesul integrării
economice. Realmente, acest dezechilibru între legislaţia statelor membre specifice domeniului a
impiedicat şi continuă să împiedice implementarea unei veritabile pieţe unice europene, care să
asigure consumatorilor un grad ridicat de protecţie.

21
 În acest fel se confirmă faptul că implementarea unei pieţe unice multinaţionale în care
produsele şi serviciile să poată circula liber fără frontiere pe de o parte şi protecţia
consumatorului din ţările ce alcătuiesc această piaţă pe de altă parte, reprezintă două politici
distincte cu obiective oarecum contradictorii.
Într-adevar, în timp ce constituirea unei pieţe unice fără graniţe urmăreşte eliminarea
barierelor comerciale dintre ţările integrate, pentru a asigura o circulaţie liberă, statele şi cetăţenii
lor – de cele mai multe ori – obstrucţionează şi se opun unei astfel de iniţiative sub pretextul
apărării şi garantării securităţii consumatorilor de pe pieţele naţionale.
Sintetizând istoricul protecţiei consumatorilor, analiza acestuia relevă faptul că [31]:
1) pe piaţă, raportul dintre agenţii economici şi consumatori a fost, este şi va fi tot timpul
dezechilibrat, în defavoarea consumatorilor;
2) cronologic, mişcarea consumatoristă a aparut înaintea legislaţiei specifice privind
protecţia consumatorilor;
3) parlamentele şi guvernele devin sensibile la adoptarea de regelementări şi măsuri
executive, sub presiunea mişcării consumatoriste;
4) protecţia consumatorilor se realizează într-un grad mai ridicat când se face prin
autoprotecţie individuală şi asociativă;
5) soluţia la nivel de comunitate naţionala este îmbinarea autoprotecţiei individuale şi
asociative.
Realizarea echilibrului necesar între interesul de a crea şi consolida o piaţă unică
multinaţională şi de a asigura protecţia consumatorilor constituie o sarcina dificilă pentru orice
stat sau autoritate multinaţională. Punctul critic al acesteia îl constituie modalităţile prin care o
anumită ţară reuşeşte să reconcilieze dorinţa de a deschide graniţele ci cea de protejare a
consumatorilor în condiţiile în care ansamblul legilor naţionale tind de regulă, să restrângă
comerţul liber, prezentând diferenţe de conţinut la nivel de protecţie a consumatorilor de la o ţară
la alta.
În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica privind
consumatorul trebuie să fie considerate o componentă de sine stătătoare, cu obiective, priorităţi şi
instrumente proprii, bine integrate celorlalte politici ale statului.

2.2. Definirea și caracterizarea drepturilor consumatorului

Conceptul privind drepturile consumatorilor îşi are originea în Carta drepturilor

consumatorilor definită de fostul preşedinte al SUA J. E. Kenedy - în martie 1962 sub forma unui

22
mesaj special adresat Congresului american. Deşi Carta nu a mai fost definitivată, ea ramâne
importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul la alegere liberă,
dreptul la informare, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul la protecţie), dar mai ales prin faptul
că ea a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce au
apărut în deceniile şapte şi opt în SUA şi în alte ţări din continentul american (Canada, Mexic),
cât şi din Europa (Belgia, Franţa, Germania, Suedia) [16].
Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios
din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte
de uz casnic inofensive, de asemenea răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea
mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a
obiectelor de uz casnic (art.37 din Constituţia RM adoptată la 29 iulie 1994) [1].
Adoptarea în anul 1993 a Legii Republicii Moldova nr. 1453-XII din 25.05.93 Cu privire la
protecţia consumatorilor a fost un pas important în acest domeniu şi a pus bazele cadrului juridic
şi reglementează raporturile juridice dintre consumatori şi agenţii economici producători sau
comercializatori de produse şi servicii [2].
La 13.03.2003 a fost adoptată o nouă Lege privind protecţia consumatorilor, nr. 105
Monitorul Oficial 126-131/507, 27.06.2003 care continuă reglementarea relaţiilor în acest
domeniu sub aspect mai modern [3].
Acestă lege cu privire la protecţia consumatorilor stabileşte următoarele drepturi de bază
ale consumatorilor [17]:
1) protecţia de către stat a intereselor consumatorilor;
2) la repararea prejudiciilor cauzate de achiziţionarea de mărfuri şi servicii necalitative;
3) la o informaţie completă, autentică şi exactă privind caracteristica de bază a produselor
şi serviciilor;
4) protecţia de la riscul achiziţionării produselor şi serviciilor cu un impact nociv asupra
vieţii sănătăţii şi securităţii consumatorului;
5) la asociere în organizaţii ale consumatorilor;
6) la sesizarea în judecată şi alte organe statale abilitate.
Practic drepturile fundamentale stabilite prin legea privind protecţia consumatorilor se
intercalează cu principiile directoare de protecţie a consumatorilor recomandate de Organizaţia
Naţiunilor Unite [16].
Dreptul la protecţia de către stat a intereselor consumatorilor. Dreptul consumatorilor la
protecţia de către stat a intereselor lor este asigurată prin obligaţia statului de a stabili o poziţie
dominantă a consumatorilor pe piaţă. Această poziţie este garantată de către stat prin crearea

23
cadrului juridic pentru protecţia drepturilor consumatorilor şi prin diferite programe. De
asemenea dreptul consumatorilor la protecţia de către stat a intereselor sale este garantat prin
crearea instituţiilor publice specializate cu scopul de a supraveghea, prin mijloace specifice
asupra modului de respectare a drepturilor consumatorilor [28].
Dreptul consumatorilor la repararea prejudiciilor cauzate de achiziţionarea de mărfuri şi
servicii necalitative. Un rol deosebit de important îl are art. 13 al Legii cu privire la protecţia
consumatorilor, care reglementează drepturile consumatorilor în cazul procurării unor mărfuri
necalitative [3].
Legea stabileşte că în cazul apariţiei unor defecte ale mărfurilor procurate de consumator în
limitele termenelor de garanţie sau valabilitate, consumatorul poate apela la: înlăturarea gratuită
a defectelor sau recuperarea cheltuielilor efectuate de consumator la înlăturarea defectelor;
reducerea corespunzătoare a preţului; înlocuirea în mod gratuit a produsului; rezilierea
contractului şi compensarea prejudiciilor create; repararea prejudiciului moral.
Dreptul consumatorilor la o informaţie completă, autentică şi exactă privind caracteristica
de bază a produselor şi serviciilor. Un compartiment aparte al Legii cu privire la protecţia
consumatorilor îl constituie dreptul consumatorului la informaţie.
Legea acordă consumatorului dreptul la o informaţie completă privind asortimentul, preţul,
calitatea şi inofensivitatea mărfurilor.
De asemenea consumatorul are dreptul la informaţia privind proprietăţile utile, condiţiile
procurării şi garanţiei, despre producător şi vînzător ş.a. [27].
Informaţia despre mărfurile propuse trebuie să se conţină în marcarea mărfii, etichete,
ambalaj sau documentele de însoţire. Dacă marfa nu conţine informaţia în volumul necesar,
atunci vînzătorul este obligat să iniţieze consumatorul cu toată informaţia necesară.
Dreptul consumatorilor la produse inofensive pentru viaţa, sanatatea iș securitatea sa.
Legea mai stabilește că mărfurile și serviciile trebuie să fie inofensive, adică nepericuloase
pentru viaţa și sănătatea în toată perioada de utilizare. Cerințele privind inofensivitatea
produselor pentru viaţa și sănătatea consumatorilor sunt obligatorii și se stabilesc de către
documentele tehnico-normative [30].
Legea de asemenea stabilește că mărfurile produse cu încălcărea cerințelor de
inofensivitate, prevăzute în documentele tehnico-normative, organele de stat abilitate cu funcția
de control sunt în drept să le declare periculoase și să ceară retragerea lor din rețeaua de comerţ
pentru înlăturarea defectelor sau pentru a fi nimicite.
Mărfurile și serviciile la care documentele tehnico-normative stabilesc neapărat necesitatea
de a asigura inofensivitatea sunt supuse certificării.

24
 Legea de asemenea interzice importul și comercializarea mărfurilor supuse certificării fără
certificatul de conformitate sau marca naţională de conformitate. Organizarea, dirijarea generală
și coordonarea în domeniul certificării sunt exercitate de Organismul Naţional de Certificare.
Dreptul consumatorilor la asociere în organizaţii pentru protecţia drepturilor
consumatorilor. Un rol foarte important în protecţia drepturilor consumatorilor legea acordă
organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor.
Conform Legii cu privire la protecţia consumatorilor, consumatorii au dreptul să se
asocieze în organizaţii obşteşti. Art.25 al Legii acordă drepturi foarte largi organizaţiilor obşteşti
ale consumatorilor. Aceste organizaţii au dreptul sa participe la elaborarea diferitor standarde, de
a efectua independent expertiza și încercările produselor, prețurilor și tarifelor [3].
Rolul acestor instituții este deosebit de complex conturîndu-se următoarele trei categorii de
preocupări: de informare, de protejare, de ordin tehnic [29].
Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au de asemenea dreptul de a efectua în modul
stabilit în comun cu organele de stat controale în sfera de comerţ și servicii, de a acorda asistență
juridică și consultativă consumatorilor, de a informa opinia publică despre calitatea mărfurilor și
serviciilor, lezarea drepturilor și intereselor consumatorilor.
De asemenea aceste organizaţii au dreptul să se adreseze organelor de stat și instanţelor
judiciare pentru a trage la răspundere persoanele vinovate de încălcarea drepturilor
consumatorilor.
După cum reiese din Legea nominalizată, organizaţiile obşteşti ale consumatorilor, alături
de organele de stat, abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, constituie o verigă destul de
importantă în sistemul de protecţie a consumatorilor. Însă este necesar de recunoscut că, spre
deosebire de alte ţări, acţiunile organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor din Republica Moldova
în apărarea drepturilor consumatorilor este în continuă perfecţionare. În Republica Moldova de
abia în octombrie 1996 a fost creată și înregistrată Uniunea Consumatorilor din Moldova, care și-
a pus scopul de a activa în protecţia drepturilor consumatorilor pe toate direcțiile stabilite de lege
[26].
Dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor i repararea ș prejudiciului moral.
Daunele cauzate vieţii, sănătăţii sau proprietății consumatorilor în urma unor deficiențe ale
mărfurilor de ordin constructiv, a modului de preparare sau producere sunt compensate în
valoare deplină.
În vederea diminuării numărului de nemulţumiri și, mai ales, a efectelor acestora, mișcările
de apărare a drepturilor consumatorilor au inventariat și recomandă o serie de măsuri, un ghid

25
practic de sfaturi pentru consumatori, pe care trebuie să-1 aibă în vedere orice potențial
cumpărător, în timpul și după efectuarea actului de cumpărare [24].
În cazul în care există nemulţumiri legate de produsul sau serviciul achiziționat, ori de
calitatea actului de vanzare-cumpărare, consumatorul are posibilitatea rezolvării doleanțelor sale,
existând premisele găsirii echilibrului corect între exigențele consumatorului și posibilitățile de
răspuns din partea vânzătorului, importatorului și producătorului.
Pentru realizarea în practică a acestor dispoziţii menţionăm mai multe modalităţi. Prima
implică un consumator educat, informat, dar presupune un proces de educare a consumatorului.
A doua modalitate este cea administrativă, prin care cetăţenii responsabilizează administraţia să
acţioneze pentru restabilirea legii. Cea de-a treia modalitate este cea judecătorească, care
presupune o acţiune în justiţie pentru soluţionarea unui litigiu de consum.
Existenţa drepturilor implică şi responsabilităţi. În primul rând consumatorii trebuie să fie
conştienţi de rolul şi funcţia lor în economie. În al doilea rând consumatorii pregătiţi şi informaţi
trebuie să acţioneze efectiv. Totodată consumatorii au o mare responsabilitate de a evita poluarea
aerului, a apei, a solului, de a exercita un consum responsabil, de evitare a risipei. Consumatorii
au responsabilitatea de a fi oneşti în tot ceea ce fac.
Vânzătorii oneşti şi cumpărătorii oneşti promovează interese reciproce. Într-o societate
liberă consumatorii au dreptul şi responsabilitatea de a protesta. Funcţia protestului poate fi
exercitată fie individual fie colectiv. Ei pot exercita această funcţie prin a sprijini sau ase opune
la propunerile legislative.
Într-o societate democratică, fundamentată pe economia de piaţă, trebuie să existe raporturi
contractuale negociabile iar nu relaţii de constrângere sau dominare. Calitatea de consumator
aparţine tuturor cetăţenilor, iar drepturile cetăţeanului în calitatea sa de consumator, sunt drepturi
fundamentale ale omului.
Fenomenele de dezechilibru ale raportului dintre comercianţi şi consumatori au impus cu
necesitate statuarea unor drepturi ale consumatorilor. În acelaşi timp, necesitatea protecţiei
drepturilor consumatorilor a apărut datorită multiplicării practicilor abuzive în domeniul
concurenţei, precum şi a utilizării unor forme agresive sau şocante de vânzare care, echivalează,
de cele mai multe ori cu o presiune exercitată asupra consumatorilor.

2.3. Necesitatea protecției consumatorului în economia de piață

Problematica protecţiei consumatorilor priveşte îndeosebi, aspecte referitoare la sistemul de

relaţii creat în cadrul pieţei, generat de confruntarea consumului cu obiectul său, respectiv cu

26
produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul de desfăşurare a relaţiilor ofertant -
consumator, respectiv gradul de libertate în care are loc derularea fenomenelor de piaţă - jocul
ofertei şi cererii, liberalizarea preţurilor, publicitatea comercială, comportamentul personalului
comercial, calitatea produselor etc.
Economia de piaţă, prin mecanismele sale şi principiile promovate poate asigura coerenţele
necesare unei societăţi, prin jocul preţurilor, al deciziilor de protecţie şi alegere ale
consumatorilor, orientarea producţiilor productive spre producţii necesare şi rentabile, realizând
în acelaşi timp echilibrul şi adaptările necesare în economie, potrivit exigenţelor de funcţionare
corectă a mecanismului adoptat [20].
Concomitent, economiei de piaţă îi este asociată şi noţiunea de corectitudine. O asemenea
noţiune are în vedere, pe de o parte, concurenţa, iar, pe de altă parte, consumatorul ca principal
beneficiar al activităţii concurenţiale.
În ceea ce priveşte concurenţa, corectitudinea, ca trăsătură a economiei de piaţă, presupune
că atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii antrenaţi în acţiune şi, la rândul lor, fiecare luat individual
să nu depindă de o putere care să deformeze jocul concurenţei, accesul la piaţă să fie liber, atât
producătorii, cât şi distribuitorii să nu poată îngrădi diferitele domenii de acţiune pentru a-şi
rezerva beneficiile, iar deciziile fiecăruia să fie luate în totală libertate.
În raport cu consumatorul, noţiunea de corectitudine presupusă de economia de piaţă are în
vedere asigurarea unor largi posibilităţi de informare, de cumpărare a celor necesare şi alegerea
la preţuri convenabile a unor produse de o calitate corespunzătoare preţului solicitat, fiind
necesar ca piaţa să fie transparentă, informaţia să circule liber, iar preţurile să fie cunoscute şi,
prin aceasta, concurenţa să fie efectivă, loială şi benefică pentru consumator.
Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol important în
mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor
întreprinse atât de producător, cât şi de către comerciant. Mai mult, pe măsură ce o ţară sau alta
se dezvoltă, cunoscând o stare de prosperitate, rolul consumatorului devine mai complex şi un
număr din ce în ce mai mare de organizaţii, publice sau particulare, sunt afectate de
comportamentul acestuia.
În acelaşi context, trebuie recunoscut însă faptul că, luând în considerare interesele şi
nevoile respectivilor consumatori, aceştia sunt confruntaţi cu o serie de dezechilibre în
raporturile de piaţă, dezechilibre ce afectează sub multiple aspecte - economic, educaţional,
siguranţa sănătăţii etc. O asemenea stare de fapt impune anumite intervenţii sociale, menite să
ofere cadrul stării de echilibru, bazat pe respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului

27
tuturor la produse care să nu prezinte nici un risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută
a dezvoltării economiei sociale [29].
Întreg complexul de intervenţii sociale - guvernamentale sau nonguvernamentale - cu
privire la problematica respectivă, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor.
Conceptul de protecţie a consumatorilor are în vedere un ansamblu de dispoziţii privind
iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor
consumatorilor [21].
Ţinând seama de principalele aspecte prin care sunt caracterizate relaţiile dintre agenţii
economici ce acţionează într-o economie de piaţă, se apreciază că problemele care pot forma
obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor sunt extrem de complexe, ele putându-se
referi la multiple fenomene economice, sociale şi chiar politice.
Există totuşi câteva aspecte în acest domeniu, care pot fi identificate ca priorităţi în
frecvente cazuri. Între acestea apar: îmbunătăţirea consumului populaţiei; realizarea unei calităţi
corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul pieţei;
asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu nivelul veniturilor; organizarea unui sistem
de informare util pentru consumatori care să asigure transparenţa pieţei şi apărarea împotriva
unei politici agresive de marketing, promovată de agenţii economici.
Un domeniu care poate face parte din programele de protecţie a consumatorilor îl
constituie asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite spre vânzare în cadrul pieţei.
Preocuparea trebuie generalizată sub toate aspectele, implicând absolut toţi agenţii economici
cuprinşi în circuitul produselor.
Asigurarea calităţii trebuie să se bazeze pe un pachet de exigenţe bine conturate,
corespunzător şi ferm aplicate faţă de toate produsele indigene sau din import - totul fiind axat pe
respectul consumatorului, ştiut fiind că obiectivul unei economii competitive este satisfacerea
consumatorului.
În această privinţă specialiştii sugerează ideea potrivit căreia în condiţiile înnoirii şi
diversificării rapide a ofertei de mărfuri, mondializării pieţelor şi creşterii continue a exigenţelor
clienţilor, managementul calităţii se profilează tot mai mult ca un instrument util de sprijinire a
programelor de protecţie a consumatorilor [18].
O asemenea optică trebuie susţinută însă printr-o legislaţie corespunzătoare, prin crearea
unor instituţii specializate cu o bază proprie de analiză şi urmărire a fenomenelor legate de
calitate, precum şi prin încurajarea şi crearea unor asociaţii puternice ale consumatorilor, care să
devină un instrument de acţiune asupra ofertanţilor certaţi cu legea, asigurând astfel calitatea şi
respectul faţă de calitatea produselor în cadrul pieţei.

28
 Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori şi apărarea împotriva
practicilor comerciale agresive, constituie un alt domeniu complex din cadrul procesului de
protecţie a consumatorilor.
În cadrul pieţei, informarea consumatorilor se asigură prin intermediul publicităţii şi al
sistemelor de etichetare.
Publicitatea are menirea de a asigura cunoaşterea existenţei diferitelor produse şi a
sortimentelor acestora, axându-se îndeosebi pe comunicarea noutăţilor, a diferitelor sisteme de
ambalare, dozare şi condiţionare, precum şi a sistemului de preţuri.
Etichetarea este destinată să permită cunoaşterea mărcii, a naturii produselor, greutăţii,
preţului, datei limită a consumului şi a modalităţilor de folosire etc.
Or, ţinând seama de modul în care se desfăşoară acţiunea de informare a consumatorilor, în
majoritatea ţărilor cu economie de piaţă sunt formulate serioase rezerve, în special, în legătură cu
informarea efectivă a consumatorilor prin publicitate şi etichetaj. Fenomenul este generat de
faptul că scopul publicităţii, indiferent sub forma care se prezintă aceasta, îl constituie, înainte de
toate, asigurarea vânzării produsului sau serviciului, ceea ce apare, din nefericire, incompatibilă
cu informarea obiectivă a publicului [22].
Foarte adesea publicitatea şi etichetarea au drept unic scop sporirea puternică a vânzărilor
şi, drept urmare, nu fac altceva decât să caute a inocula consumatorului, în mod agresiv,
preferinţele pentru produsul ce interesează firma ofertantă. O asemenea situaţie face ca
informarea consumatorului să fie incompletă, imprecisă, neobiectivă şi, în unele cazuri, limitată,
chiar înşelătoare.
Înscriindu-se pe aceeaşi traiectorie necorespunzătoare a unor forme în procesul de
informare, etichetele sunt adesea incomplete, purtând aproape întotdeauna menţiuni lipsite de
înţelegere, neasigurând în totalitate indicaţiile esenţiale pentru procesul de consum, eludând
unele aspecte legate de compoziţia produsului, adresa producătorului, data limită de consum.
Ţinând seama de aspectele cu privire la utilizarea informaţiei în cadrul procesului de
cumpărare, de amploarea, structura şi destinaţia acesteia, cât şi de modul denaturat în care
această informaţie este folosită de către unele firme producătoare sau comerciale, înscrierea unui
obiectiv în programele de protecţie ale consumatorilor, referitor la acest domeniu, trebuie să aibă
un dublu rol: pe de o parte să asigure căile de informare corectă a consumatorului asupra a ceea
ce oferă piaţa, asigurându-i astfel transparenţa pieţei respective; pe de altă parte, să asigure
cadrul unei lupte deschise împotriva deformării informaţiei, a folosirii abuzive şi a agresivităţii
acesteia, precum şi împotriva complicării şi îngreunării acesteia de către destinatarii mijloacelor
informaţionale şi, în final, de către beneficiarii produselor [25].

29
 Cercetarea practicilor mondiale şi studierea experienţei unor ţări cu tradiţie - ca Anglia,
Belgia, Germania, SUA etc. - atât în domeniul relaţiilor comerciale, cât şi în ceea ce priveşte
preocupările privind asigurarea protecţiei consumatorilor conturează câteva aspecte şi direcţii
deosebit de interesante, ce ar putea sta la baza organizării procesului de protecţie a
consumatorilor, cu întregul său sistem legislativ structural instituţional, din cadrul oricărei ţări
care se orientează către o economie de piaţă.
Ideea generală ce se desprinde din cercetarea experienţei ţărilor respective are în vedere că
protecţia consumatorului trebuie organizată sub forma unui proces complex, în care să fie
implicată atât puterea publică, statul ca atare, cât şi consumatorul însuşi. Aceasta face necesar ca
tratarea detaliată a problemelor referitoare la organizarea procesului de protecţie a
consumatorilor să cuprindă o serie de aspecte referitoare la modul de implicare al statului, cât şi
unele probleme referitoare la organizarea consumatorilor în vederea apărării propriilor drepturi.

30
 3. LOCUL ŞI ROLUL CONSUMATORULUI ÎN SOCIETATE

3.1. Importanța consumatorului pentru economia Republicii Moldova

Consumatorul joacă un rol vital în economiea oricărui stat. Un consumator capacitat poate
influenţa dezvoltarea economică a statului prin motivarea concurenţei şi a inovaţiei în cadrul
mediului de afaceri.
Capacitarea decizională a consumatorilor nu este doar un aspect legat de drepturile
acestora, ci este legată şi de crearea unui mediu global care să permită consumatorilor să-şi
exercite drepturile respective şi să beneficieze de pe urma lor. În prezent în Republica Moldova
sunt peste 2,9 milioane de consumatori activi, iar cheltuielile de consum reprezintă peste 63%
din PIB. Valorificarea puterii consumatorului poate fi efectuată numai prin stabilirea şi
menţinerea unui cadrul normativ şi instituţional care va face ca antreprenorul şi consumatorul să
fie conştienţi de drepturile şi obligaţiile sale. Cadrul normativ şi instituţional va asigura protecţia
consumatorului de practici comerciale incorecte şi abuzive, şi îi va garanta consumatorului
posibilitatea de a lua decizii fiind bine informat [16].
Din altă perspectivă, un accent aparte în ceea ce ţine protecţia consumatorului este pus pe
asigurarea inofensivităţii produselor şi serviciilor, inclusiv pînă acestea să constituie obiectul
tranzacţiei dintre consumator şi antreprenor. În acest caz rolul consumatorului în sine este
subsidiar, odată ce majoritatea acţiunilor sunt efectuate de autorităţile din sistemul de
supraveghere a pieţii prin interacţiune în primul rînd cu agenţii economici. În acest sens esenţial
pentru un sistem eficient de supraveghere a pieţei este obţinerea echilibrului între protejarea
intereselor consumatorilor şi reducerea la minimum a sarcinilor impuse mediului de afaceri. În
special, cele mai eficiente sisteme pun mai mare accent pe prevenirea situaţiilor nefaste, decît pe
penalizarea încălcărilor [26].
În ceea ce ţine planificarea strategică în domeniu dezvoltării economice Moldova şi-a trasat
obiectivele şi abordările pentru perioada de pînă în anul 2020 prin Strategia Naţională de
Dezvoltare „Moldova 2020”.
Prin intermediului acestui document de politici se propune un nou model de dezvoltare
economică construit în baza schimbării paradigmei de dezvoltare actuală, punîndu-se accent pe
dezvoltarea productivităţii capitalului şi muncii, ca factor a funcţiei de producţie.
Totodată, pentru dezvoltarea productivităţii capitalului, nivelul de competitivitate şi
inovaţie pe piaţă este decisiv. În acest sens prin reevaluarea consumului şi valorificarea forţei
consumatorului pot fi create bazele pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare economică

31
pentru Moldova spre care se tinde inclusiv şi prin intermediul Strategiei de Dezvoltare Naţională
„Moldova 2020”.
Dezvoltarea economică a Republicii Moldovase află într-o strînsă corelație cu
consumatorul și necesitățile acestuia.
Consumatorul este un agent economic, căruia îi este caracteristică achiziţionarea şi
consumul de bunuri, pornind de la un venit disponibil dat. El întreţine relaţii cu alţi agenţi
economici prin intermediul unor diverse operaţiuni.
Astfel, consumatorul este legat de întreprinderi prin munca pe care o prestează şi
remuneraţiile ce decurg din aceasta, dar şi prin intermediul cumpărării de produse şi al preţurilor
pe care el acceptă să le plătească în schimbul acestora.
Dispunând de un venit limitat, consumatorul este constrâns să decidă în privinţa utilizării
cât mai raţionale a acestuia, definind judicios structura cheltuielilor sale.
Atunci când omul alege să cumpere anumite produse, face această alegere pentru că are
resurse băneşti limitate şi nu-şi poate permite să cumpere orice. Omul trebuie să aleagă anumite
produse şi să renunţe la altele. Când iei o astfel de decizie, cauţi să creşti sentimentul tău de
satisfacţie.
Astfel, comportamentul consumatorului este dictat de anumiți factori ca veniturile sale
disponbile, dorinţele pe care le are, preţuri, costurile de oportunitate şi accesibilitatea resurselor
creditare.
Consumatorul îşi utilizează venitul pentru a cumpăra unele bunuri şi a obţine prin
consumul acestora o anumită satisfacţie. Problema care se ridică priveşte însă alegerea
cantităţilor ce se cumpără din diferitele bunuri ce se oferă pe piaţă, în funcţie de gusturi,
preferinţe şi bugetul disponibil [32].
Veniturile sunt cele care determină cât de mult poţi să aloci diferitor nevoi şi dorinţe. În
Republica Moldova, cea mai mare parte din cheltuielile lunare ale unei gospodării se referă la
consumul de produse alimentare, întreţinerea locuinţei și îmbrăcăminte și încălțăminte, altfel
spus, pentru necesitățile de bază.

32
 Foto 3.1. Distribuția cheltuielilor lunare [34].
Atâta timp cât consumatorul reuşeşti să-și acoperi nevoile de bază, comportamentul
acestuia este orientat spre satisfacerea diferitor dorinţe. Produsele noi lansate pe piaţă şi
schimbările în stilul său de viaţă pot genera noi dorinţe. Dacă își doreşti un alt loc de muncă mai
bine plătit, înseamnă că are dorinţe nesatisfăcute. Progresul tehnologic de asemenea determină
noi dorinţe sau necesitatea de noi achiziţii.
Dacă e să luăm cazul Republicii Moldova și să facem diferența dintre nivelul de trai al
populației de la orașe și cea de la sate, se remarcă faptul că o gospodărie din mediul urban își
permite să cheltuiască în medie cu circa 40% mai mult decât una din mediul rural. Astfel,
populația de la orașe își permite să aloce de 6 ori mai mulți bani pentru restaurante și cafenele, de
3,4 ori mai mult pentru agrement și cu 60% mai mult pentru comunicații [23].
Un alt factor ce determină comportamentul consumatorului sunt prețurile. Cererea şi oferta
influenţează preţul de piaţă al bunurilor şi serviciilor. Când oferta este mică şi cererea este mare,
preţul are tendinţă să crească. Un produs sau serviciu pentru care cererea este mică, dar oferta
este mare, determină o scădere a preţului. Competiţia dintre companii care oferă acelaşi produs şi
serviciu poate influenţa preţul. Cu o competiţie joasă, preţurile tind să rămână ridicate. Şi un preţ
înalt poate schimba comportamentul consumatorului, determinându-l pe acesta să aleagă un
produs alternativ – nu atât de scump, dar care să acopere aceleaşi necesităţi.

33
 Cererea se schimbă în funcție de preț mai ales în cazul bunurilor de lux. În cazul bunurilor
de strictă necesitate, care nu au substituibili, chiar și în condițiile unei majorări de preț, cererea
de aceste bunuri va fi practic neschimbată.
Veniturile consumatorului sunt limitate, indiferent care este sursa lor de provenienţă. Din
moment în care resursele de care dispune sunt limitate, ca şi bani şi timp, comportamentul
consumatorului este mereu condus de costurile de oportunitate.
Un cost de oportunitate înalt este, de exemplu, să aleagă să își cumpere cu ultimele
economii o maşină de lux în loc să investească util și raţional banii – fenomen atât de des întâlnit
în Republica Moldova.
Alt factor determinant al consumului sunt ratele de dobândă. Dobânzile mari la credite
descurajează populația să se împrumute de la bancă, în timp ce ratele de dobândă joase
facilitează accesul la credite şi predispunerea de a cumpăra pe datorie.
În Republica Moldova, creditele de consum reprezintă circa 6-7% din soldul total de
credite acordate de băncile comerciale. Rata medie de dobândă pentru acest tip de credite a fost
în scădere în ultimii ani. Astfel, dacă în 2009 aveam o rată de dobândă pentru creditele de
consum de peste 20%, atunci potrivit datelor pentru iunie 2018, această rată a constituit 12,57%
pentru creditele de consum în lei și 11,13% pentru creditele de consum în valută străină [28].
Mulți teoreticieni au încercat să explice ce înseamnă până la urmă un comportament
rațional al consumatorului. Cuvântul-cheie când vorbim despre un astfel de tip de comportament
este alegere. Consumatorul trebuie să aleagă cea mai bună alternativă de consum pentru a-și
satisface la maxim necesitățile, cu minim de resurse.
Ideea este că în zilele de azi, alternativele sunt foarte mari, oferta este diversă, opțiunile
sunt extrem de multe, schimbările și inovațiile sunt la ordinea fiecărei zile, să facă o alegere
rațională a celei mai bune alternative este aproape imposibil și chiar stresant. Astfel, alegem să
cumpărăm ceva din obișnuință, fără a analiza prea mult celelalte opțiuni.
Cum spun experții, oamenii sunt ca niște calculatoare, care memorează foarte bine ultimele
acțiuni făcute și cel mai simplu pentru ei e să le repete.
Un alt mijloc de a lua decizia ce cumperi sunt prietenii și familia, rețelele de socializare sau
decizia vecinului. În acest context, experții numesc oamenii animale sociale.
Dacă totuși definim raționamentul economic ca fiind o decizie de consum luată astăzi,
destul de cumpătată încât să asigure satisfacerea fără probleme a necesităților de consum de
mâine, ne dăm seama că, preponderent, consumatorii din țara noastră au un comportament
irațional.

34
 Pe lângă faptul că avem o ierarhie distorsionată a nevoilor, ne lipsește cultura de a lua cele
mai bune decizii de consum și educația financiară de a investi. Consumul populației este un pilon
pe care se ține economia Republicii Moldova, acesta fiind alimentat la rândul său de importuri și
remiterile de bani ale emigranților.
Astfel, consumul este o bază fragilă pentru economie, fiind influențat preponderent de
factori externi. Investițiile sunt pilonul care trebuie fortificat, iar în acest context statul trebuie să
creeze condiții și oportunități pentru absorbția banilor emigranților în proiecte investiționale.

3.2. Rolul consumatorului pe plan economic european

În economia modernă eficienţa pieţelor garantează în general o suveranitate efectivă a

consumatorilor, care pe nedrept se consideră afectaţi de difuzarea pe scară largă a fenomenului
de consum, dar care în realitate nu sunt decât expresia libertăţii de alegere a consumatorilor,
practic a propriei lor autonomii.
Globalizarea comerţului impune schimbarea abordărilor privind supravegherea pieţei şi
protecţia consumatorilor.
Cu referire la practica Uniunii Europene se constată că, în prezent libera circulaţie a
mărfurilor este calea de realizare a unei pieţi deschise pentru afaceri în Europa. Noul cadru
legislativ privind comerţul în Uniunea Europeană a fost adoptat în iulie 2008. Acesta constă
dintr-un pachet larg de măsuri menite să elimine obstacolele rămase în calea liberei circulaţii a
produselor şi oferă un impuls major pentru comerţul cu bunuri între statele membre ale Uniunii
Europene [27].
Noul cadru normativ al Uniunii Europene are ca scop de a îmbunătăţi normele de
supraveghere a pieţei, a proteja mai bine consumatorii de produsele nesigure prin planificare,
coordonare şi colaborare. Sistemul de supraveghere a pieţei în Uniunea Europeană se bazează pe
bunele practici şi informarea reciprocă a autorităţilor de supraveghere a pieţei.
Pentru perioada de pînă la 2020 în plan european se conturează un nou program a Uniunii
Europene privind protecţia consumatorilor pentru perioada 2014-2020 prin care se revalorifică
rolul consumatorului ca factor decisiv pentru dezvoltarea economică a statelor membre şi
Uniunii în întregime.
Comparativ cu documentul de politici anterior, prin strategia în cauză Uniunea îşi propune
schimbarea abordării problematicii consumatorului de la obiectivul difuz de a „da mai multă
putere consumatorilor” cu scopul de a creşte bunăstarea acestora, la obiective mai specifice de

35
garantare a siguranţei produselor şi serviciilor, de informare şi educare precum şi de garantarea
drepturilor şi măsurilor reparatorii [29].
Obiectivele care se doresc a fi realizate şi consolidate în această perioadă se referă la: o mai
mare putere pentru consumatori; mai multă bunăstare pentru aceştia, însoţită de o protecţie mai
eficace.
Înainte de analiza aceste linii de orientare a politicii comunitare este necesar a sublinia care
sunt obiectivele pe care Comisia Europeană le-a prefixat: mai înainte de toate, asigurarea unei
atenţii sporite asupra puterilor şi drepturilor consumatorilor, în aşa fel încât să motiveze
semnificativ competitivitatea.
În al doilea rând, promovarea bunăstării consumatorilor în termeni de preţuri, calitate,
alegere, diversitate şi siguranţă – acest aspect reprezentând fără îndoială o probă directă a
existenţei pieţelor în stare de funcţionare corectă.
Al treilea obiectiv cu privire la protecţia consumatorului se referă la faptul că aceştia pot fi
subiecte expuse riscurilor şi ameninţărilor, pe care nu le pot înfrunta ca simpli indivizi. Acest
obiectiv este unul strategic pentru că dacă este atins, determină o mai mare încredere a
cetăţenilor-consumatori faţă de instituţiile europene [18].
Aceste trei macroobiective, pentru a putea fi îndeplinite, necesită o piaţă internă a statelor
membre mai integrată şi mai eficace, mai ales în ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul, din
moment ce tocmai piaţa europeană internă are potenţialul necesar pentru a deveni cea mai mare
piaţă a acestui tip de comerţ, în sensul că în prezent există 27 de minipieţe, toate animate
conform coordonatelor naţionale.
Este necesar a aminti că nu numai instituţiile europene au obiective şi speranţe, ci şi
consumatorii ţintesc spre anumite puncte-forte, cum ar fi: creşterea numărului locurilor de
muncă, un raport nou şi mai vivace cu instituţiile UE etc. Acestea sunt aspiraţii mai mult decât
justificate din moment ce doar consumurile europenilor reprezintă 58% din PIB-ul UE, lucru
capabil să determine o schimbare economică semnificativă, motivând inovarea şi eficienţa [15].
În concluzie, obstacolele pentru o piaţă internă adevărată şi proprie sunt numeroase, dar ele
pot fi şi de natură normativă, de aceea nelimitându-se doar la lipsa încrederii consumatorilor de
care aminteam la începutul lucrării. Cel mai important obstacol a început să fie eliminat prin
directiva cu privire la practicile comerciale neloiale, prin Regulamentul cu privire la cooperarea
pentru protecţia consumatorilor şi prin Reţeaua Europeană a Centrelor Consumatorilor.
Fără îndoială că şi introducerea monedei euro a simplificat semnificativ posibilitatea de a
compara preţurile de la o ţară la alta de către consumatori, însă rămân obstacole relevante mai
ales în domeniul contractelor cu consumatorii.

36
 Cercetările realizate la cererea Parlamentului European arată că o politică eficientă în
domeniul protecției consumatorilor este esențială pentru o piață europeană eficientă și
funcțională. O mai mare transparență și o mai bună informare atunci când se realizează
tranzacții, ca urmare a unei politici bine elaborate și implementate în domeniul protecției
consumatorilor, au ca rezultat nu numai soluții mai bune pentru consumatori, ci și o eficiență
crescută a pieței.
Protecția eficientă a consumatorilor este, prin urmare, un element esențial al unei piețe bine
funcționale. Scopul său este să garanteze drepturile consumatorilor în relația cu comercianții și,
în plus, să ofere protecție suplimentară consumatorilor vulnerabili. Criza financiară a demonstrat
că normele de protecție a consumatorilor au potențialul de a face piețele mai echitabile și de a
îmbunătăți calitatea concurenței. Consolidarea poziției consumatorilor și protejarea eficientă a
siguranței și a intereselor lor economice au devenit obiective esențiale ale politicii europene [13].
Piaţa unică a Uniunii Europene este una dintre cele mai importante pieţe de consum din
lume. Datorită ei, cetăţenii și întreprinderile pot face schimburi comerciale în toate ţările UE,
precum și în Islanda, Liechtenstein, Elveţia și Norvegia. În plus, consumatorii europeni
beneficiază de o ofertă variată, de flexibilitate, de bunuri și servicii de calitate la un raport bun
calitate-preţ.
Rolul principal al politicii UE de protecţie a consumatorilor este de a-i ajuta pe aceștia să
valorifice la maximum oportunităţile pe care le oferă piaţa unică. De asemenea, această politică
sprijină creșterea economică și schimbările sociale. Cheltuielile de consum reprezintă 56 % din
PIB-ul UE. Luarea măsurilor necesare care să le permită consumatorilor să joace un rol activ pe
piaţa unică poate favoriza creșterea economică și poate ajuta UE să se redreseze în urma crizei
economice.

37
 ÎNCHEIERE

Efectuînd o cercetare aprofundată și complexă asupra temei abordate am putut formula

următoarele concluzii:
1. În perioadele de modificări oamenii mereu s-au aflat confruntaţi cu probleme inedite.
Etapa pe care o parcurge actualmente societatea noastră - tranziţia către economia de piaţa, are
un aspect pe cât de complex pe atât de dificil. Întreprinzătorul obţine profitul scontat doar
satisfăcând necesităţile şi aspiraţiile consumatorului.
Ieşind din economia de comandă, subiecţii economici se confruntă cu realitatea
recunoscând că trebuie să se conformeze şi să-şi înțeleagă consumatorul de care depind
realizările sale. Dincolo de aspectele particulare orice analiză profundă asupra consumului ne
conduce inevitabil către vectorul acestuia care este consumatorul.
Cuvântul consumator provine din franceză consommateur şi înseamnă persoana care
consumă bunuri rezultate din producţie. Consumatorul este persoana fizică sau grupul de
personae fizice constituite în asociatii, care cumpără, dobandeşte, utilizează ori consumă produse
sau servicii, în afara activităţii sale profesionale.
2. Consumerismul este definit drept un protest al consumatorilor faţă de injustiţiile
percepute în afaceri, fiind totodată o cerinţă a acestora de a remedia aceste probleme. Prin natura
sa mişcarea de apărare a drepturilor consumatorilor reprezintă:
a) o luptă conştientă a consumatorilor care îndeamnă la grupare şi exprimare nonviolentă în
cadrul unui stat de drept, a nemulţumirilor faţă de oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă;
b) o acţiune sau pachet de acţiuni ale puterilor publice şi profesionale ce rezultă ca urmare
a conştientizătii necesităţiilor privind lupta împotriva unor practici abuzive din cadrul pieţei.
3. În vreme ce consumerismul internaţional trece printr-o nouă etapă, care îi oferă
consumatorului mai multe drepturi, libertăţi, dar şi responsabilităţi de o mai mare anvergură,
consumatorului din Republica Moldova îi revine o misiune cu mult mai grea, deoarece într-o
perioadă scurtă de timp urmează să se integreze în mişcarea consumeristă europeană.
Prin urmare, protecţia consumatorilor este o politică de stat relativ recentă în Republica
Moldova, care a apărut ca răspuns la situaţia în care se găseşte consumatorul în faţa unei
abundenţe de bunuri şi servicii pe o piaţă în continuă expansiune, care, în afară de avantajele pe
care i le oferă, îi creează şi multiple dificultăţi.
La ora actuală, în Republica Moldova sunt în vigoare multiple legi şi acte normative cu
aplicabilitate deplină sau parţială în sfera protecţiei consumatorului. Fiecare domeniu cu care
vine în contact cetăţeanul Republicii Moldova, în calitatea sa de consumator, are o serie de

38
reglementări care apără drepturile şi diversele interese ale acestuia. Fie că este vorba despre
sănătate, comercializarea produselor şi serviciilor sau repararea prejudiciilor, se poate afirma cu
certitudine că există un cadru juridic funcţional şi adecvat multitudinii de probleme specifice
mediului autohton.
4. Dezvoltarea și aplicarea politicii de protecție a consumatorilor în UE au reprezentat un
proces gradual desfășurat în concordanță cu dinamica pieței interne, accelerată după adoptarea
Actului Unic European în 1986.
Gama tot mai diversă de produse și servicii oferită pe o piață tot mai extinsă și practicile
anticoncurențiale ale unor producători și comercianți au creat adeseori consumatorilor din UE
prejudicii și imposibilitatea de a-și proteja interesele într-un mediu în care transparența
comerțului era insuficientă.
Pe parcursul anilor, țările membre ale Comunității Europene au introdus în legislația
națională propriile reguli care să satisfacă cerințele consumatorilor interni, dar odată cu progresul
integrării piețelor naționale și consolidarea pieței interne unice a apărut necesitatea ca instituțiile
europene abilitate să asigure un nivel ridicat și uniform de protecție a consumatorilor la scară
comunitară, îndeosebi prin instrumente juridice și programe de acțiune, care să vizeze
armonizarea condițiilor și cerințelor comerciale în cadrul Uniunii și să confere o poziție
echitabilă participanților pe piață.
5. Legea privind protecţia consumatorilor, nr. 105, stabileşte următoarele drepturi de bază
ale consumatorilor:
1) protecţia de către stat a intereselor consumatorilor;
2) la repararea prejudiciilor cauzate de achiziţionarea de mărfuri şi servicii necalitative;
3) la o informaţie completă, autentică şi exactă privind caracteristica de bază a produselor
şi serviciilor;
4) protecţia de la riscul achiziţionării produselor şi serviciilor cu un impact nociv asupra
vieţii sănătăţii şi securităţii consumatorului;
5) la asociere în organizaţii ale consumatorilor;
6) la sesizarea în judecată şi alte organe statale abilitate.
Practic drepturile fundamentale stabilite prin legea privind protecţia consumatorilor se
intercalează cu principiile directoare de protecţie a consumatorilor recomandate de Organizaţia
Naţiunilor Unite.
6. Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol important în
mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor
întreprinse atât de producător, cât şi de către comerciant. Mai mult, pe măsură ce o ţară sau alta

39
se dezvoltă, cunoscând o stare de prosperitate, rolul consumatorului devine mai complex şi un
număr din ce în ce mai mare de organizaţii, publice sau particulare, sunt afectate de
comportamentul acestuia.
Ţinând seama de principalele aspecte prin care sunt caracterizate relaţiile dintre agenţii
economici ce acţionează într-o economie de piaţă, se apreciază că problemele care pot forma
obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor sunt extrem de complexe, ele putându-se
referi la multiple fenomene economice, sociale şi chiar politice.
Există totuşi câteva aspecte în acest domeniu, care pot fi identificate ca priorităţi în
frecvente cazuri. Între acestea apar: îmbunătăţirea consumului populaţiei; realizarea unei calităţi
corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul pieţei;
asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu nivelul veniturilor; organizarea unui sistem
de informare util pentru consumatori care să asigure transparenţa pieţei şi apărarea împotriva
unei politici agresive de marketing, promovată de agenţii economici.
7. Consumatorul joacă un rol vital în economiea oricărui stat. Un consumator capacitat
poate influenţa dezvoltarea economică a statului prin motivarea concurenţei şi a inovaţiei în
cadrul mediului de afaceri.
Capacitarea decizională a consumatorilor nu este doar un aspect legat de drepturile
acestora, ci este legată şi de crearea unui mediu global care să permită consumatorilor să-şi
exercite drepturile respective şi să beneficieze de pe urma lor.
În prezent în Republica Moldova sunt peste 2,9 milioane de consumatori activi, iar
cheltuielile de consum reprezintă peste 63% din PIB. Valorificarea puterii consumatorului poate
fi efectuată numai prin stabilirea şi menţinerea unui cadrul normativ şi instituţional care va face
ca antreprenorul şi consumatorul să fie conştienţi de drepturile şi obligaţiile sale. Cadrul
normativ şi instituţional va asigura protecţia consumatorului de practici comerciale incorecte şi
abuzive, şi îi va garanta consumatorului posibilitatea de a lua decizii fiind bine informat.
8. Cercetările realizate la cererea Parlamentului European arată că o politică eficientă în
domeniul protecției consumatorilor este esențială pentru o piață europeană eficientă și
funcțională. O mai mare transparență și o mai bună informare atunci când se realizează
tranzacții, ca urmare a unei politici bine elaborate și implementate în domeniul protecției
consumatorilor, au ca rezultat nu numai soluții mai bune pentru consumatori, ci și o eficiență
crescută a pieței.
Astfel, concluzionînd cele relatate putem menționa că consumatorul ocupă o poziție forte
în domeniul economiei, în viziunea noastră acesta reprezinte elementul de bază în circuitul
economic asigurînd astfel buna dezvoltare și evoluția crescîndă a sferei economice.

40
 BIBLIOGRAFIE

Izvоаre nоrmаtive
1. Соnstituţiа Republiсii Mоldоvа din 29.07.1994. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Republiсii Mоldоvа,
nr. 1 din 12.08.1994.
http://lex.justiсe.md/dосument_rоm.php?id=44B9F30E:7АС17731
2. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr. 1453 din 25.05.1993. În:
Mоnitоrul Оfiсiаl аl Republiсii Mоldоvа, nr. 10 din 01.07.1993.
http://lex.justice.md/md/310857/
3. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr. 105 din 13.03.2003. În:
Mоnitоrul Оfiсiаl аl Republiсii Mоldоvа, nr. 176-181 din 21.10.2011.
http://lex.justice.md/md/340558/
4. Tratatul de  de instituire a Comunității Economice Europene din 25.03.1957.
https://ro.wikisource.org/wiki/Tratatul_de_instituire_a_Comunit
%C4%83%C8%9Bii_Economice_Europene
5. Actul Unic European din 17.02.1986.
https://cdn.cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/actul-unic-european-1986.pdf

Mоnоgrаfii, аrtiсоle de speсiаlitаte

6. Smochină A. Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte
teoretice şi legislaţia în vigoare. În: Revista Naţională de Drept, 2003, nr.9, p. 32-40.
7. Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor. Ghidul consumatorilor. Bucureşti, 2001.
8. Boier R. Comportamentul consumatorului. Iaşi, 1994.
9. Bruhn M. Orientarea spre clienţi. Temelia afacerii de succes. Bucureşti, 2001.
10. Capăţînă O. Dreptul concurenţei comerciale. Bucureşti, 1992.
11. Cătoiu I., Teodorescu N. Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică. București,
1997.
12. Csorba L. Protecţia consumatorilor în economia de piaţă. Arad, 2010.
13. Dinu V. Protecţia drepturilor și intereselor consumatorilor. Buzău, 2001.
14. Iliescu D., Petre D. Psihologia consumatorului. Psihologia reclamei şi a consumatorului.
Bucureşti, 2004.
15. Macovei I. Instituţii în dreptul comerţului internaţional. Iaşi, 1987.
16. Miron M. Comportamentul consumatorului. Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective.
Bucureşti, 1996.

41
17. Morar R. Sisteme de protecţia consumatorilor. București, 2005.
18. Moscaliciuc I. Reflecţii asupra reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în
Republica Moldova. În: Revista Naţională de Drept, nr.3, 2007, p. 18-24.
19. Olaru M. Cadrul conceptual al managementului calităţii. Bucureşti, 1997.
20. Paraschivescu V. Asigurarea calităţii şi protecţia consumatorului. Bacău, 2006.
21. Patriche D. Protecţia consumatorilor. București, 1998.
22. Patriche D., Pistol Gh. M. Protecţia consumatorilor. Bucureşti, 1998.
23. Pistol Gh. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Note decurs. Bucureşti, 1995.
24. Plotnic O. Mecanismul de protecţie a consumatorilor în Republica Moldova: Aspecte de
drept comparat. În: Revista Naţională de Drept, nr.11, 2010, p.44-50.
25. Popa I.-F. Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului. În: Revista
"Dreptul", nr.3, 2003, p.59-64.
26. Popescu M. Protecţia consumatorilor în condiţiile economiei de piaţă. București, 1991.
27. Remeșovschi N. Caracteristici şi particularităţi ale comportamentului consumatorului de
servicii. Chişinău, 2011.
28. Rujan O. Teorii şi modele privind Relaţiile Economice Internaţionale. Bucureşti, 1994.
29. Stanciu Gh. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia
consumatorilor în sistemul juridic romăn. București, 2007.
30. Ungureanu C. Protecţia consumatorului. București, 1998.
31. Ungureanu C.T. Drept internaţional privat. Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru
produse nocive. Bucureşti, 1999.
32. Zaltman G. Cum gândesc consumatorii. Aspecte esenţiale pentru studiile de piaţă. Bucureşti,
2007.
33. Zamir I. Protecţia consumatorilor pe înţelesul tuturor. Ploieşti, 2002.

Site Internet
34. Comportamentul consumatorului în Republica Moldova.
http://agora.md/analize/62/comportamentul-consumatorului-in-republica-moldova

42
 DEСLАRАŢIE
PRIVIND ΟRIGINАLITАTEА СΟNŢINUTULUI TEZEI DE LIСENŢĂ

Subsemnаtul(а), _________________________________________________________,
numele, prenumele
аbsоlvent(ă) аl (а) Universităţii Libere Internаţiоnаle din Mоldоvа,
Fасultаteа_________________, speсiаlitаteа________________, prоmоţiа ________________,
deсlаr pe prоpriа răspundere, сă tezа de liсenţă сu titlul:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________,
elаbоrаtă sub îndrumаreа dlui/dnei _________________________________________________,
numele, prenumele, titlul ştiinţifiсо-didасtiс аl соnd. şt.
pe саre urmeаză să о susţin în fаţа соmisiei este оriginаlă, îmi аpаrţine şi îmi аsum соnţinutul
său în întregime.
Deсlаr сă nu аm plаgiаt аltă luсrаre de liсenţă, mоnоgrаfii, luсrări de speсiаlitаte, аrtiсоle
etс., publiсаte sаu pоstаte pe internet, tоаte sursele bibliоgrаfiсe fоlоsite lа elаbоrаreа tezei de
liсenţă fiind menţiоnаte în сuprinsul асesteiа.
De аsemeneа, deсlаr сă sunt de асоrd са luсrаreа meа de liсenţă să fie verifiсаtă prin
оriсe mоdаlitаte legаlă pentru соnfirmаreа оriginаlităţii, соnsimţind inсlusiv lа intrоduсereа
соnţinutului său într-о bаză de dаte în асest sсоp.

Dаtа ________________________ Semnătură student ____________________

43
44